Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 39/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 8423/327/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 39/MP
Ședința publică din 22.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. C. E.
Judecător - Z. F.
Judecător - A. I.
Grefier - I. C.
Cu participarea Ministerului Public – prin procuror R. C.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul V. P. I. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 186 din data de 13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._ /2013, având ca obiect tâlhăria ( art. 211 cod pr. penală).
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp. art. 297 cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat V. P. I.– în stare de arest și asistat de avocat oficiu T. B. C. conform delegației nr. 1809/2013 emisă de Baroul C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală;
Întrebat fiind, recurentul inculpat V. P. I. arată că este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu de instanță.
Curtea preschimbă termenul de judecată din data de 2.04.2013, pentru termenul de astăzi și invocă excepția tardivității recursului declarat în cauză.
De asemenea, în baza art. 318 cod pr. penală verifică identitatea recurentului inculpat, după care îi aduce la cunoștință dispozițiile prevăzute de art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că are dreptul de a nu da declarație și îi pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât și în defavoarea sa, acesta arătând că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în caietul grefierului de ședință.
Apărătorul recurentului inculpat arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției tardivității recursului, având în vedere că sentința a fost pronunțată pe data de 13.02.2013, inculpatul a primit comunicarea la data de 18.02.2013, pe care a semnat-o, iar data poștei de pe plicul cu recursul formulat de inculpat este 11.03.2013, cu mult peste termenul de 10 zile de la comunicare.
Curtea acordă cuvântul și pe fondul cauzei.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, întrucât inculpatul prin motivele invocate, arată că nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, nu a exercitat violențe asupra părții vătămate care i-a dat telefonul de bună voie, iar declarația dată la poliție a fost sub presiune.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, întrucât din probatoriul administrat rezultă vinovăția inculpatului, care i-a sustras telefonul părții vătămate, chiar inculpatul a recunoscut la fond, solicitând să se rețină și perseverența infracțională a inculpatului, astfel încât cuantumul pedepsei de la fond a fost corect stabilit.
Recurentul inculpat V. P. I. în ultimul cuvânt, arată că a solicitat audierea părții vătămate dar s-a respins proba, a recunoscut o parte din fapte, nu și tâlhăria.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 186/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, s-au dispus următoarele;
„In baza art. 211 alin. 1 si 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, CNP_ la pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. g Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 20, art. 41 alin. 2, art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 1 (unu) an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de tentativa la furt calificat.
In baza art. 193 Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 1 luna inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de amenintare.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. e Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. g si i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. g si i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1, lit. g si i Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicata, cu aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul Valciu P. I., fiul lui N. si L., nascut la data de 22.06.1995 in S., judetul Tulcea, cu domiciliul in C.A. Rosetti, judetul Tulcea, cetatean roman, la pedeapsa de 1 (unu) an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere.
In temeiul art. 85 Cod penal, interpretat in lumina Deciziei nr. 42/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie . interesul legii, anuleaza suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicata prin sentinta penala nr. 57/16.05.2012 pronuntata de Judecatoria Pogoanele in dosar nr._ .
In temeiul art. 865 Cod penal, interpretat in lumina Deciziei nr. 42/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie . interesul legii, anuleaza suspendarea conditionata sub supraveghere a executarii pedepsei aplicata prin sentinta penala nr. 1013/12.09.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosar nr._ .
Descontopeste pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 57/16.05.2012 pronuntata de Judecatoria Pogoanele si repune in individualitatea lor pedepsele: 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere (fapta din data de 30.09/01.10.2011), 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta (fapta din data de 30.09/01.10.2011).
Constata ca infractiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 57/16.05.2012 a Judecatoriei Pogoanele si sentinta penala nr. 1013/12.09.2012 a Judecatoriei Tulcea, sunt in concurs real cu infractiunile enuntate la punctele 1-5 din rechizitoriu, pentru care inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza iar in baza dispozitiilor art. 33 lit. a si art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 36 Cod penal, dispune contopirea pedepselor de: 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere (fapta din data de 30.09/01.10.2011), 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din data de 30.09/01.10.2011), 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din data de 29.12.2011), 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie (fapta din data de 18.09.2011), 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din data de 09.12.2011), 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din data de 13/14.01.2012), 1 an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de tentativa la furt calificat (fapta din data de 08.03.2012), 1 luna inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de amenintare (fapta din data de 08.03.2012) si 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din data de 29.01.2012), aplicate prin prezenta sentinta, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani inchisoare.
În baza art. 71 Cod penal și al art. 3 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și cele prevăzute la art.64 lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata pedepsei.
In temeiul dispozitiilor art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedeapsa aplicata de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare aplicata pentru concursul de infractiuni si aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In temeiul dispozitiilor art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedeapsa aplicata de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare aplicata pentru concursul de infractiuni si aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In temeiul dispozitiilor art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedeapsa aplicata de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare aplicata pentru concursul de infractiuni si aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In temeiul dispozitiilor art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedeapsa aplicata de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare aplicata pentru concursul de infractiuni si aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In temeiul dispozitiilor art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedeapsa aplicata de 1 (unu) an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere cu pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare aplicata pentru concursul de infractiuni si aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani inchisoare.
In baza dispozitiilor art. 33 lit. a si art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 36 Cod penal, contopeste pedepsele stabilite mai sus pentru comiterea infractiunilor enuntate la punctele 6-8 din rechizitoriu, pentru care inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza, respectiv cele 5 pedepse rezultante de cate 5 ani inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani inchisoare, sporita la 5 (cinci) ani si 6 luni inchisoare.
În baza art. 71 Cod penal și al art. 3 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și cele prevăzute la art.64 lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata pedepsei.
Admite cererea partii vatamate Comarzan C., S. A. si P. D. constituite parti civile.
Ia act de renuntarea la pretentiile civile formulate de partile vatamate C. I. si B. D. constituite parti civile in cursul urmaririi penale cu sumele de 700 lei, respectiv 35 lei.
In baza art. 14 si 346 Cod procedura penala, raportat la art. 1349 alin. 1 si 2 si art. 1357 si art. 1531 din Noul Cod Civil, obliga pe inculpatul Valciu P. I. la plata sumei de 1.000 lei despagubiri civile cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul produs partii civile Comarzan C., a sumei de 4.000 lei despagubiri civile cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul produs partii civile S. A. si a sumei de 1.808 lei pentru prejudiciul produs partii civile P. D..
In baza art. 350 Cod procedura penala mentine starea de arest a inculpatului si in baza art. 88 Cod penal deduce durata retinerii si arestarii preventive de la data de 28.10.2012 la zi.
In baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala, obligă inculpatul la plata sumei de 990 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare din care 190 lei, cheltuieli judiciare in faza de judecata [ 100 lei reprezentând onorariul aparatorului din oficiu din faza de judecata (av. Bicov S.)] si 800 lei cheltuieli judiciare in faza de urmărire penala.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr. 4312/P/2011 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost trimis în judecată inculpatul Valciu P. I. pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie prevăzuta de art. 211 alin. 1 si 2 lit. c Cod penal, o infracțiune de amenințare prevăzuta de art. 193 Cod penal, o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere prevăzuta de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 si mai multe infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, g si i Cod penal toate cu aplicarea dispozițiilor art. 99 Cod penal si o infracțiune de furt cu aplicarea dispozițiilor art. 20 si art. 41 alin. 2 Cod penal.
În fapt s-a reținut ca la data de 18.09.2011, în timp ce se afla pe raza orașului S., jud. Tulcea, în apropierea școlii, inculpatul i-a sustras numitului N. V.-A. în vârstă de 8 ani, un telefon mobil, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, iar apoi 1-a amenințat cu un briceag și a aruncat cu o piatră în direcția copilului, pentru a-1 determina să renunțe la telefonul sustras iar inculpatul să păstreze bunul sustras.
Ulterior, în data de 09.12.2011, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința numitului C. I. din ., jud. Tulcea, de unde a sustras aproximativ 100 litri motorină și suma de 100 lei.
In noaptea de 13/14.01.2012, inculpatul a pătruns în curtea părții
vătămate B. D., de unde a sustras 15 litri de motorină, în valoare totală
de 80 lei.
La data de 08.03.2012, în jurul orelor 14:00, pe timpul zilei,
inculpatul V. P.-I. a pătruns în locuința numitului L. S., în
timp ce acesta afla în curtea locuinței și tăia lemne cu un moto fierăstrău.
Întrucât nu a găsit nici un bun care să î-1 poată apoi valorifica, inculpatul a ieșit din locuința părții vătămate și a sărit gardul, ajungând în curtea locuinței lui I. M., după care a intrat într-o magazie cu intenția de a sustrage alte bunuri, acțiune care nu a putut fi dusa la bun sfarsit intrucat partea vatamata, auzind cainele latrand, a deschis usa la magazie iar inculpatul a fugit.
Cu aceeasi ocazie, inculpatul a proferat amenintari la adresa partii vatamate, spunandu-i ca ii va incendia casa.
In data de 29.01.2012, inculpatul a pătruns prin efracție în curtea locuinței părții vătămate, C. E., din . unde a sustras un pachet de țigări și un încărcător de telefon.
In dimineața zilei de 18.06.2012, în jurul orelor 06:30, de la malul Dunării din zona fostei fabrici de pește din orașul S., inculpatul a sustras barca cu motor Yamaha de 40 C.P. apartinand numitului B. M., în care se afla rezervorul cu benzină, aproximativ 15 plase de pescuit tip setcă cu peștele capturat, un telefon mobil marca Nokia și un dispozitiv tip GPS.
Ulterior, in noaptea de 28/29.09.2012, inculpatul a pătruns în magazinul de metalo-casnice din S., aparținând numitului C. C., de unde a sustras mai multe bunuri în valoarea totală de 1.830 lei.
In noaptea de 26/27.10.2012, inculpatul a pătruns prin folosirea de chei potrivite în incinta magazinului S.C COMDIA. S.R.L. din loc. CA. Rosetti de unde a sustras un număr de 160 pachete de țigări diferite mărci, apoi în aceiași noapte a pătruns și în magazinul .., din loc. CA. Rosetti, de unde a sustras suma de aproximativ 2.500 lei, iar la plecare a sustras autoturismul marca WV Golf, cu nr. AL 9507-S, pe care 1-a condus pe drumurile publice în loc. CA. Rosetti, deși nu poseda permis de conducere.”
Pe rolul instanței s-a format dosarul nr._ din 03.12.2012.
În ședința publica din data de 06.02.2013, inculpatul, prezent în instanță, a arătat ca înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedura penala. În acest sens acesta a precizat ca solicita ca judecata sa aibă loc in baza probelor administrate in faza de urmărire penala pe care le cunoaște si le însușește, ca recunoaște in totalitate faptele reținute in actul de sesizare al instanței, nesolicitând administrarea altor probe.
Analizând actele si lucrările dosarului, in raport de probele administrate in cauza, instanța va avea in vedere poziția de recunoaștere a inculpatului iar in baza art. 3201 Cod procedura penala va proceda la judecarea cauzei numai in baza probelor administrate in faza de urmărire penala.
Din aceste probe rezultă că in data de 18.09.2011, în timp ce se afla pe raza orașului S., jud. Tulcea, în apropierea școlii, inculpatul i-a sustras numitului N. V.-A. în vârstă de 8 ani, un telefon mobil, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra. Întrucât partea vătămata a început sa plângă si i-a solicitat in repetate rânduri acestuia sa-i restituie, urmărindu-l, inculpatul 1-a amenințat cu un briceag și a aruncat cu o piatră în direcția copilului, pentru a-1 determina să renunțe la telefonul sustras.
La data de 08.12.2011, în jurul orelor 08:00 numitul C. I. a plecat la muncă, iar când a revenit în jurul orelor 16:00 a constatat că geamul de la bucătărie era deschis, masa mutată din locul ei, o încuietoare de la diplomatul cu tacâmuri de bucătărie, ruptă, iar de pe masă a observat lipsa sumei de 100 lei.
S-a reținut ca în data de 09.12.2011, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința numitului C. I. din ., jud. Tulcea, de unde a sustras aproximativ 100 litri motorină și suma de 100 lei.
In noaptea de 13/14.01.2012, inculpatul a pătruns în curtea părții
vătămate B. D., de unde a sustras 15 litri de motorină, în valoare totală
de 80 lei, aspect constatat de partea vătămata in dimineața zilei de 14.01.2012, când a intrat in garaj pentru a lua o trusa de chei.
La data de 08.03.2012, în jurul orelor 14:00, inculpatul V. P.-I. a pătruns în locuința numitului L. S., în timp ce acesta afla în curtea locuinței și tăia lemne cu un moto fierăstrău.
Întrucât nu a găsit nici un bun care să-1 poată apoi valorifica, inculpatul a ieșit din locuința părții vătămate și a sărit gardul, ajungând în curtea locuinței lui I. M., după care a intrat într-o magazie cu intenția de a sustrage alte bunuri, acțiune care nu a putut fi dusa la bun sfârșit întrucât partea vătămata, auzind câinele lătrând, a deschis ușa la magazie iar inculpatul a fugit. Cu aceeași ocazie, inculpatul a proferat amenințări la adresa părții vătămate, spunându-i ca ii va incendia casa.
La data de 29.01.2012, în jurul orelor 13:30, numita C. E. a revenit la locuința sa de la biserică, împreună cu fiica sa, Țipau F., cumnata sa, Ujei G. și o vecină Parmac M. ocazie cu care a constatat că ușa de la bucătărie este întredeschisă iar lacătul descuiat iar în bucătărie a observat lipsa unui pachet de cafea, a unui pachet de țigări și a unui încărcător de telefon mobil.
S-a reținut astfel ca in data de 29.01.2012, inculpatul a pătruns prin efracție în curtea locuinței părții vătămate, C. E., din . unde a sustras un pachet de țigări și un încărcător de telefon.
In dimineața zilei de 18.06.2012, partea vătămata B. M. a venit de la pescuit și a acostat barca la malul Dunării, după care s-a deplasat la locuința sa aflată în apropiere, pentru rezolvarea unei probleme fiziologice
In aceste circumstanțe în jurul orelor 06:30, de la malul Dunării din zona fostei fabrici de pește din orașul S., inculpatul a sustras barca cu motor Yamaha de 40 C.P. aparținând părții vătămate, în care se afla rezervorul cu benzină, aproximativ 15 plase de pescuit tip setcă cu peștele capturat, un telefon mobil marca Nokia și un dispozitiv tip GPS.
Ulterior, in noaptea de 28/29.09.2012, inculpatul a pătruns în magazinul de metalo-casnice din S., aparținând numitului C. C., de unde a sustras mai multe bunuri în valoarea totală de 1.830 lei iar in noaptea de 26/27.10.2012, inculpatul a pătruns prin folosirea de chei potrivite în incinta magazinului S.C COMDIA. S.R.L. din loc. CA. Rosetti de unde a sustras un număr de 160 pachete de țigări diferite mărci.
In aceiași noapte a pătruns și în magazinul .., din loc. CA. Rosetti, de unde a sustras suma de aproximativ 2.500 lei, iar la plecare a sustras autoturismul marca WV Golf, cu nr. AL 9507-S, pe care 1-a condus pe drumurile publice în loc. CA. Rosetti, deși nu poseda permis de conducere.
Situația de fapt astfel reținuta, rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile parților vătămate si ale martorilor, precum si ale inculpatului care recunoaște săvârșirea faptelor, procesele verbale de recunoaștere si restituire de bunuri.
Prin urmare, faptele inculpatului Valciu P. I., care in perioada 18.09.2011 – 26/27.10.2012, a sustras prin violenta si amenințări numitului N. V.-A. în vârstă de 8 ani, un telefon mobil întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. 1 si 2 lit. c Cod penal urmând să atragă răspunderea penală a acestuia. Ulterior, prin moduri de operare asemănătoare, faptele inculpatului de sustrage si de a încerca sa sustragă bunuri de la partile vătămate B. D., C. I., I. M., L. S., C. E., B. M., C. C., P. D., S. A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prevăzute și pedepsite de 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, g si i Cod penal, in diferite variante, urmând să atragă răspunderea penală a acestuia. Cu ocazia savarsirii faptelor de tentativa la furt calificat sau furt calificat in forma consumata, inculpatul a mai proferat si amenințări la adresa numitului I. M., circuland si pe drumurile publice cu un autovehicul fara permis de conducere fapte prevazute de art. 193 Cod penal, respectiv de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, urmând să atragă ai acestea răspunderea penală a inculpatului. Se retine totodata ca inculpatul era minor la data savarsirii faptelor astfel incat se impune aplicarea dispozitiilor art. 99 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, se retine ca faptele inculpatului s-au realizat in special prin elementul material al infracțiunii prevazute de art. 208 alin.1 -art. 209 alin. 1 lit. e, g si i Cod penal de furt calificat, urmarea imediată a faptei constând în starea de pericol pentru siguranța patrimoniului persoanei. O fapta s-a realizat prin elementul material al infractiunii de talharie prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. 1 si 2 lit. c Cod penal urmarea imediată a faptei constând în starea de pericol pentru siguranța patrimoniului persoanei insa si pentru libertatea acesteia, relatii vatamate si prin savarsirea infractiunii de amenintare prevazuta de dispozitiile art. 193 Cod penal. In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, se retine ca urmarea imediată a faptei consta în starea de pericol în siguranța traficului. Legătura de cauzalitate, ca element al conținutului infracțiunii rezultă din însăși savârșirea faptelor, acestea fiind probate prin mijloace de proba administrate in cauza, inclusiv prin declaratia inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal, având reprezentarea faptei sale și a pericolului social, urmărind producerea rezultatului.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedura penala, în sensul că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune aplicarea unei pedepse, ținând cont de criteriile generale de individualizare ale pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanta va avea in vedere faptul ca inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, având o atitudine cooperantă pe parcursul întregului proces penal. . situatie, se impune reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea comisa. Mai mult decat atat, avand in vedere ca acesta era minor la data savarsirii faptei, se impune si reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsa pentru toate infractiunile retinute in sarcina inculpatului intrucat era minor la data savarsirii acestora si cu inca 1/2 pentru fapta ramasa in forma tentativei.”
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs inculpatul V. P. I., criticând-o pentru nelegalizate, în sensul greșitei condamnări.
La termenul din 22.03.2013, la care s-a preschimbat termenul fixat inițial prin repartizarea aleatorie s-a invocat de către instanța de recurs excepția tardivități promovării recursului excepția având caracter dirimant.
Excepția este întemeiată și conduce la respingerea ca tardiv a recursului declarat de inculpat pentru următoarele motive;
Hotărârea primei instanțe a fost comunicată inculpatului la data de 18.02.2013, dată la care a început să curgă termenul de 10 zile de promovare a recursului, calea dea tac fiind promovată după împlinirea acestui termen, respectiv la data de 11.03.2013.
Cum în cauză instanța de control judiciar a fost sesizată după rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe, respectiv, cu încălcarea disp. art. 385 ind 3 cod procedură penală, curtea va respinge prezentul recurs ca tardiv cu aplic corespunzătoare a disp. art. 189 și 192 cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-inculpat V. P. I. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.186/13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs.
În baza art.189 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu – avocat T. B. C. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. E. Z. F. A. I.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond.V.C.
Red.jud.dec.M.C.E.
2 ex./14.05.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 853/2013. Curtea de... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|








