Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 523/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-06-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 523/P

Ședința publică de la 03 iunie 2015

Completul compus din:

Președinte – D. I. N.

Judecător – A. I.

Cu participare Grefier – M. V.

Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal declarat împotriva sentinței penale nr. 331 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _ de P. de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul L. N., trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 17.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 03.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.331/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

În baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., stabilește o pedeapsă de 1 an închisoare față de inculpatul L. N. (fiul lui D. și M., născut la data de 28.06.1979 în municipiul C., jud. C. cu domiciliul în oraș Eforie Sud, ., jud. C., și fără forme legale în municipiul C., .. 101, jud. C. CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., stabilește o pedeapsă de 1 an închisoare față de inculpatul L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 38 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., stabilește pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare față de inculpatul L. N..

Amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare față de inculpatul L. N. și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 C.pen..

În baza art. 85 C.pen. coroborat cu art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, stabilește în sarcina inculpatului L. N. respectarea următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., art. 88 C.pen. atrage atenția inculpatului L. N. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii de la data de 22.11.2014 și până la data de 23.11.2014.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul L. N. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2500 lei (1500 lei aferenți urmăririi penale și 1000 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea: sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr.6637 din 22.11.2014, și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr.7102 din 22.12.2014, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul numărul_/P/2014 din data de 17.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la data de 21/22.11.2014, în jurul orei 04.07, în urma unui control efectuat de către un echipaj de poliție pe . C. a fost depistat la volanul unui autoturism marca Honda cu numărul de înmatriculare_ inculpatul L. N. în timp ce acesta conducea respectivul autoturism pe . C., fără a poseda permis de conducere iar în urma testării cu aparatul Drager a rezultat o valoare de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care în urma recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei a rezultat o alcoolemie de 1.65 g/l alcool pur în sânge.

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 22.11.2014, proces verbal din data de 22.11.2014 de recoltare probe biologice, B. nr. 1294/A12/2014/15.11.2014 emis de SJML C., proces verbal din data de 22.11.2014 emis de SJML C. de analiză a probei biologice de sânge, adresă nr._/22.11.2014 emisă de Serviciul Rutier C., declarații martori, declarații inculpat.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2015 definitivă la data de 21.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.proc.pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, și înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 21/22.11.2014, în jurul orei 04.07, inculpatul L. N. a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, pe . C., fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 1.65 g/l alcool pur în sânge.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):

- proces verbal de constatare (f.12-19.dup.) din care rezultă că la data de 21/22.11.2014, în jurul orei 04.07, inculpatul L. N. a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, pe . C., fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului. Condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, inculpatul a solicitata prelevarea unei singure probe. S-a mai reținut că la momentul opririi în trafic, inculpatul a acroșat aripa dreaptă-față a autospecialei de poliție.

- B. nr. 1294/25.11.2014 emis de SJML C., care atestă îmbibația alcoolică reținută în sarcina inculpatului;

- adresă nr._/22.11.2014 (f.34.dup.) care atestă că inculpatul L. N. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule;

- declarații martori C. A. C., M. C. G. (f.37,40.dup.), ocupanți al autoturismului condus de către inculpat care confirmă constatările organului de poliție în sensul că inculpatul a condus vehiculul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

- declarații inculpat (f.46-49.dup.) care recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcină.

În drept

Infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce un autovehicul fără a poseda un permis de conducere valabil emis. Acțiunea inculpatului, care la data de 21/22.11.2014, în jurul orei 04.07, a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, pe . C., fără a poseda permis de conducere, realizează elementul material al infracțiunii cercetate, urmarea imediată – starea de pericol creată pentru circulația pe drumurile publice și zonele pietonale adiacente acestora, constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul condițiilor de siguranță în care trebuie să se deruleze circulația pe drumurile publice, întreținută de participanți la trafic care au deprinderile necesare, atestate, prin permis de conducere, de a conduce vehicule pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, respectiv starea de pericol abstract, este prezumată și rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale iar acest rezultat, crearea unei stări de pericol pentru circulația rutieră și pietonală, era inevitabil având în vedere lipsa calificării necesare de a conduce autovehicule, atestată printr-un permis de conducere emis în condițiile legii, de către autoritățile competente.

Infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acțiunea inculpatului, care la data de 21/22.11.2014, în jurul orei 04.07, a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, pe . C., având o îmbibație alcoolică de 1.65 g/l alcool pur în sânge, realizează elementul material al infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul prelevării mostrelor biologice urmarea imediată constând în starea de pericol pentru relațiile sociale create în jurul siguranței circulației rutiere și pietonale, valoare socială ocrotită penalmente prin norma de incriminare a infracțiunii. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. b C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia, respectiv crearea unei stări de pericol pentru circulația rutieră și pietonală prin conducerea unui autovehicul pe drumurile publice după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, determinând o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul L. N..

Individualizarea pedepsei/modalității de executare

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.proc.pen..

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere s-a realizat pe un drum public din municipiul C., în condițiile unui trafic diminuat specific orei 04.00, a generat o reală stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere și pietonale. Starea de pericol asociată faptei este potențată de îmbibația alcoolică, ridicată, reținută în sarcina inculpatului, prin rezoluția adoptată acesta contestând în mod evident și grav valorile sociale în legătură cu asigurarea unui climat de siguranță pentru circulația pe drumurile publice și arterele pietonale adiacente, valori protejate prin norma de incriminare.

Instanța nu reține însă, precizarea din cuprinsul procesului verbal de constatare în sensul că autoturismul condus de către inculpat se deplasa haotic pe drumul public, întrucât termenul „haotic” nu se coroborează cu niciun alt aspect factual de aceeași natură/semnificație constatat de organele de poliție. Faptul că, la momentul opririi vehiculului condus, inculpatul a acroșat autospeciala de poliție nu reprezintă un aspect care să demonstreze un traseu haotic, în ansamblu, al autovehiculului condus de către inculpat ci mai degrabă absența cunoștințelor practice de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, situație combătută prin norma de incriminare – art. 335 alin. 1 C.pen., ce urmează a fi aplicată inculpatului. Mai mult, buletinul de examinare clinică a inculpatului condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, atestă că singurul element clinic care sugerează consumul recent de băuturi alcoolice este halena alcoolică; în cuprinsul aceluiași buletin, se precizează că inculpatul a manifestat un comportament cooperant, ordonat, fiind orientat și echilibrat în spațiu (f.32.dup.).

În cursul urmăririi penale, inculpatul a cooperat cu organul judiciar, a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și ulterior s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. Inculpatul, în vârstă de 36 de ani, este la primul contact cu legea penală, are un copil minor, este divorțat, iar din conduita și poziția procesuală adoptate rezultă că este integrat în societate și își asumă responsabilitatea pentru infracțiunile comise, fapt pentru care instanța constată că inculpatul oferă garanții suficiente pentru corectarea conduitei în sensul respectării regimului juridic al circulației pe drumurile publice alături de abstinența de a mai săvârșirii alte fapte prevăzute de legea penală, și fără executarea efectivă a pedepselor cu închisoarea ce urmează a fi stabilite.

Pentru stabilirea modalității executare a pedepsei închisorii ce urmează a fi stabilite inculpatului, instanța reține că acesta desfășoară activități lucrative legitime, fiind de profesie macaragiu la . C., este apreciat ca un angajat de încredere, fără abateri de la rigorile profesiei (profesie ce comportă reale riscuri), este apreciat în comunitatea din care face parte drept o persoană echilibrată, posedă o carte de muncă care atestă preocupările lucrative legitime ale inculpatului începând cu vârsta de 22 de ani, după finalizarea stagiului militar (f.12-19.d.jud.), este donator de sânge voluntar posedând carnet de donator (f.20-21.d.jud.), locuiește împreună cu bunica sa imobilizată la pat (f.9-10.dup.).

Față de aceste circumstanțe personale ale inculpatului, instanța reține că dispozițiile art. 91 C.pen. privind suspendarea executării pedepsei nu sunt necesare pentru asigurarea corectării conduitei inculpatului, acesta dând dovadă că este integrat în societate, are considerație față de membrii comunității, cunoaște și ascultă de însemnătatea și sensul muncii în și pentru comunitate, astfel că dispozițiile art. 93 alin. 2 și 3 C.pen., nu se impun a îi fi aplicate. În același sens, apreciind că măsura reținerii, propunerea de arestare preventivă formulată împotriva sa, dar și perioada în care a fost cercetat sub control judiciar, constituie semnale suficiente pentru inculpat în a-și revizui modul în care se raportează la ordinea juridică, instanța va aplica dispozițiile art. 83 C.pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

Față de cele reținute, în baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., va stabili o pedeapsă de 1 an închisoare față de inculpatul L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu aplicarea art. 83 C.pen., va stabili o pedeapsă de 1 an închisoare față de inculpatul L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 38 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., va stabili pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare față de inculpatul L. N.. Va amâna aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare față de inculpatul L. N. și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 C.pen..

În baza art. 85 C.pen. coroborat cu art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va stabili în sarcina inculpatului L. N. respectarea următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe Serviciului de probațiune C., în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice Serviciului de probațiune C. schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probațiune C. informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., art. 88 C.pen. va atrage atenția inculpatului L. N. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere sau nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere, va impune revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. va scădea din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii de la data de 22.11.2014 și până la data de 23.11.2014.

Împotriva sentinței penale nr.331/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria C., solicitând condamnarea inculpatului L. N. la pedepse cu închisoarea într-un cuantum sporit, iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. este fondat. În susținerea motivelor de apel se critică hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei, arătându-se că, față de gravitatea faptei comise, se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.396 alin.2 Cod de procedură penală.

Prezent personal în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art.374 alin.3 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, declarând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data de 21/22.11.2014, în jurul orei 0407, inculpatul L. N. a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, pe . C., fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 1.65 g/l alcool pur în sânge.

În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Trebuie subliniat și faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Se constată că prima instanță a aplicat inculpatului un regim sancționator prea blând, întrucât datele dosarului au evidențiat gradul sporit de pericol social al faptelor deduse judecății.

Din această perspectivă, evidențiem că prin incriminarea faptei de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală se urmărește protejarea relațiilor sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, fapta constituind infracțiune independent de producerea unei urmări materiale. Simplul fapt de a conduce un autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice pune în pericol siguranța participanților la traficul rutier, dat fiind că prin consumul de alcool capacitatea psiho–fizică a persoanei de a putea reacționa eficient la manevrele impuse de conducerea unui autovehicul sunt semnificativ diminuate. Pe măsură ce îmbibația alcoolică este mai ridicată, aptitudinea de a conduce este diminuată, fapt ce poate determina evenimente rutiere.

Astfel, instanța de apel evidențiază că inculpatul condus autoturismul pe o arteră circulată din municipiul C., având în sânge o alcoolemie ridicată, circumstanțe în care atenția oricărui conducător auto se reduce semnificativ.

Totodată, lipsa abilităților și cunoștințelor necesare conducerii autovehiculelor pe drumurile publice au determinat producerea unui eveniment rutier, inculpatul acroșând autoturismul MAI_, ce se afla parcat pe trotuar.

Toate aceste elemente determină aprecierea Curții în sensul că regimul sancționator aplicat de către prima instanță nu corespunde gradului de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite și nu poate realiza scopul preventiv și educativ la pedepsei, având în vedere gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, reacția în comunitate și reacția pe care organele judiciare trebuie să o aibă față de săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Prin urmare, în baza art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală va condamna inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală va condamna inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Conform art.38 Cod penal și art.39 alin.1 lit.b Cod penal pedepsele stabilite se vor contopi în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare) și aplică inculpatului L. N. pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art.91 Cod penal (privind pedeapsa aplicată, lipsa antecedentelor penale și acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității), în baza art.91 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.331/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală va condamna inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală va condamna inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Conform art.38 Cod penal și art.39 alin.1 lit.b Cod penal va contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare) și aplică inculpatului L. N. pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal va obliga inculpatul L. N. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art.93 alin.2 lit.d Cod penal va impune inculpatului L. N. obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. N. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre cele două instituții publice, respectiv Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C., ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune C. în funcție de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului și la nivelul instituțiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor.

În baza art.91 alin.4 atrage va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.94 Cod penal, datele prevăzute de art.93 alin.1 lit.c-e și art.93 alin.3 Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune C..

Se vor înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.331/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Conform art.38 Cod penal și art.39 alin.1 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare) și aplică inculpatului L. N. pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul L. N. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art.93 alin.2 lit.d Cod penal impune inculpatului L. N. obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. N. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre cele două instituții publice, respectiv Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C., ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune C. în funcție de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului și la nivelul instituțiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor.

În baza art.91 alin.4 atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.94 Cod penal, datele prevăzute de art.93 alin.1 lit.c-e și art.93 alin.3 Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune C..

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. I. N. A. I.

GREFIER,

M. V.

Jud. fond: C. L.

Jud. red. dec: A. I.

2ex. / 08.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA