Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 603/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 603/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 603/P
Ședința publică de la 19 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. M.
Judecător M. U.
Grefier I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S.
Pe rol judecarea apelului penal declarat de inculpatul N. P. - domicliat în O., ., jud. C. împotriva sentinței penale nr. 1413/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ având ca obiect infracțiuni la regimul circulației rutiere ( art. 336 c.p.).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1413/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
„Schimbă încadrarea juridică faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. P. din infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 N. C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 N. C. p., cu aplicare art. 5 N. C. p. în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O. U.G. 195/202 cu aplicarea art. 37 lit. a C. p. 1969 și art. 5 N. C. p.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. p. 1969, art. 5 N. C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. dispune condamnarea inculpatului N. P., fiul lui F. și I., născut la data de 10.08.1963 în ., domiciliat în oraș O., ., jud. C., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
În baza art. 83 C. p. 1969 revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s. p. nr. 741 din 15.07.2011 a Judecătoriei C., definitivă la data de 05.08.2011 și dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani la care se adaugă pedeapsa de 1 an aplicată prin prezenta sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. p. 1969 și art. 396 alin. 10 C. p. p. rezultând o pedeapsă de executat de 3 ani închisoare.
Pedeapsa de 3 ani închisoare se va executa în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969 pe durata executării pedepsei de 3 ani închisoare interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul N. P. la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.
În baza art. 272 C. p. p. onorariul avocatului desemnat din oficiu G. M.-G. în cuantum de 200 lei conform delegației nr. 6213/2014 se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr. 5228/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, inculpatul N. P. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l, alcool pur în sânge, prev. de art.336 alin. l C. p., cu aplic, art. 41 alin. l C. p. art. 5 C. pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul N. P. la data de 21.03.2013, in jurul orei 18:45 a condus pe . O., jud. Constanta, autoturismul marca Volkswagen Transporter, cu numărul de înmatriculare TX2911ICX, având o îmbibație alcoolică de 1,80 g/l proba I, alcool pur în sânge conform B.A.T.A. nr.407/A12 din 27.03.2013, emis de SJML C..
Prin încheierea din data de 29.10.2014 în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5228/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul N. P., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul N. P. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 336, al. 1, din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p. art. 5 C. p.
În ședința de judecată din data de 28.11.2014, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 375 C. p. p., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate în fața instanței și a declarat că este de acord să efectueze o muncă neremunerată în folosul comunității.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare, testul nr._, B.A.T.A. nr.407/A12 din 27.03.2013, emis de SJML Constanta, declarațiile martorilor N. P. si V. I., declarațiile inculpatului, fișa de cazier a inculpatului.
Analizând, conform procedurii recunoașterii învinuirii, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța reține aceeași situație de fapt ca și cea reținută prin actul de sesizare:
La data de 21.03.2013, lucrătorii de poliție din cadrul Politiei Orașului O., aflați in exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu autoturismul din dotare, au observat un autoturism marca Volkswagen Transporter de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare TX2911KX, care rula din direcția . Poștei din orașul O., autoturism care avea o deplasare haotica prin manevre care ar putea pune in pericol pietonii sau alți participanți la trafic.
Ca urmare, lucrătorii de politie au procedat la urmărirea autoturismului si efectuarea semnalului regulamentar de oprire cu semnale acustice si luminoase, oprind in trafic autoturismul in cauza pe . imobilului cu nr. 8.
Persoana de sex masculin aflată la volanul autoturismului a fost identificata cu aceasta ocazie ca fiind inculpatul N. P.. Totodată a fost identificat ocupantul scaunului din dreapta al autoturismului ca fiind martorul N. P..
Întrucât emana halenă alcoolica, inculpatul N. P., in prezenta martorului asistent V. I. a fost testat cu aparatul Drager alcooltest . nr.0629, iar testul nr._ a indicat valoarea 0,92 mg./l alcool pur in aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean Constanta in vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Potrivit B.A.T.A. nr.407/A12 din 27.03.2013, emis de SJML Constanta cantitatea de alcool exprimata in gram la 1000 ml sânge la proba I data de inculpat este de este 1,80. Din cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia recoltării probei de sânge rezulta faptul ca inculpatul a refuzat recoltarea celei de-a doua probe de sânge, susținând ca „este de ajuns una".
În cauză au fost audiați martorii N. P. si V. I. care susțin aspectele de fapt anterior menționate.
Încă din cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă, pe care a arătat că o regretă.
Instanța constată, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, că vechea reglementare reprezintă conform art.5 C. p. lege penală mai favorabilă întrucât având în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale, iar cele două legislații reglementează diferit criteriile de individualizare a pedepsei legislația actuală prevăzând în mod expres drept criteriu de stabilire a duratei și cuantumului pedepsei natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului.
Instanța constată dincolo de orice bănuială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiuni și a fost comisă de inculpat.
Având în vedere motivele expuse cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanța urmează a dispune schimbarea încadrării juridice faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. P. din infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 N. C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 N. C. p., cu aplicare art. 5 N. C. p. în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O. U.G. 195/202 cu aplicarea art. 37 lit. a C. p. 1969 și art. 5 N. C. p.
În drept, fapta inculpatului N. P. care la data de 21.03.2013, in jurul orei 18:45 a condus pe . O., jud. Constanta, autoturismul marca Volkswagen Transporter, cu numărul de înmatriculare TX2911ICX, având o îmbibație alcoolică de 1,80 g/l proba I, alcool pur în sânge conform B.A.T.A. nr.407/A12 din 27.03.2013, emis de SJML C. întrunește, atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C. p.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere dispozițiile art. 396 alin. 10 N. C. p. p. și criteriile prev. de art. 72 C. pen. 1969 și anume: dispozițiile din partea generală a Codului Penal din 1968; limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala; gradul de pericol social al faptei reprezentat de starea de pericol pentru circulația pe drumurile publice care a rezultat din faptul că inculpatul N. P. la data de 21.03.2013, in jurul orei 18:45 a condus pe . O., autoturismul marca Volkswagen Transporter, având o îmbibație alcoolică de 1,80 g/l proba I, alcool pur în sânge conform B.A.T.A. nr.407/A12 din 27.03.2013, emis de SJML C..
Față de aceste considerente instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apreciind că pedeapsa aplicată este de natură să asigure reeducarea inculpatului și conștientizarea acestuia asupra importanței valorilor sociale apărate de norma juridică de drept penal încălcată.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. p. 1969, art. 5 N. C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. va dispune condamnarea inculpatului N. P. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969 va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
Față de antecedentele penale ale inculpatului, în baza art. 83 C. p. 1969 instanța va revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s. p. nr. 741 din 15.07.2011 a Judecătoriei C., definitivă la data de 05.08.2011 și dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani la care se adaugă pedeapsa de 1 an aplicată prin prezenta sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. p. 1969 și art. 396 alin. 10 C. p. p. rezultând o pedeapsă de executat de 3 ani închisoare.
Pedeapsa de 3 ani închisoare se va executa în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969 pe durata executării pedepsei de 3 ani închisoare va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul N. P. la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.
În baza art. 272 C. p. p. onorariul avocatului desemnat din oficiu G. M.-G. în cuantum de 200 lei conform delegației nr. 6213/2014 se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”
În termen legal împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul N. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, motivând că a parcurs o distanță mică cu autoturismul, respectiv 50 metri, întrucât venea cu laptele de la câmp până acasă, ceea ce justifică reducerea pedepsei aplicate.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub același număr.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 1413/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, prin prisma criticil0or aduse de inculpat și sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1,2 c.p.p., curtea constată că apelul formulat de inculpatul N. P. este nefondat pentru următoarele considerente:
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică în acord cu probatoriul administrat, confirmând rechizitoriul.
Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de art. 374, 375 cp.p.p. în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, recunoscând fapta dedusă judecății prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 5228/P/2013.
Din perspectiva situației de fapt, curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că la data de 21.03.2013, în jurul orei 18,45, inculpatul N. P. a condus pe . O.,. Jud. C., autoturismul marca Wolskwagen Transporter cu nr. înmatriculare TX2911ICX, având o îmbibație alcoolică de 1,80 gr/litru.
În acest sens s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă, coroborate: declarația inculpatului de recunoaștere a faptei imputate, procesul verbal de depistare, declarațiile martorilor Nisator P. și V. I., fișa de cazier a inculpatului, testul B. nr. 407/A12 din 27.03.2013 emis de SML C..
Reținând incidența disp. art. 396 al. 2 c.p.p. în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, mai presus de orice îndoială rezonabilă, întemeiat instanța fondului a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.
Curtea observă că inculpatul nu a contestat situația de fapt, ci a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, susținând că în speță legea penală veche este cea care îl favorizează, astfel că întemeiat instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prev. de art. 336 al. 1 c.p. în art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
De asemenea, s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, aplicându-se disp. art. 37 lit. a cod penal din 1969 și art. 5 cod penal în vigoare.
Critica apelantului inculpat vizează greșita individualizare a pedepsei, critică pe care curtea o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, se constată că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare justă a disp. art. 72 cod penal din 1969 în raport de criteriile prevăzute în această dispoziție legală, respectiv dispozițiile cuprinse în partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social al faptei, dedus din starea de pericol creată de acesta, care a circulat pe drumurile publice la data de 21.03.2013, respectiv pe . O. cu autoturismul proprietate personală având în sânge o îmbibație alcoolică ridicată de 1,80 gr./litru.
De asemenea, s-a ținut seama de antecedența penală a inculpatului, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost comisă fapta dedusă judecății raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 741/15.07.2011 a Judecătoriei C., definitivă.
Nu poate fi ignorat faptul că în ultima perioadă a crescut alarmant frecvența infracțiunilor la regimul circulației rutiere, în special a celor cu îmbibație alcoolică peste limita legală, care au determinat un număr mare de accidente rutiere soldate cu victime și pagube materiale.
Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, s-a majorat prin revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată anterior ca urmare incidenței disp. art. 83 c.p.
Astfel că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare efectivă la care a fost condamnat apelantul inculpat este aptă să îndeplinească cerințele prev. de art. 52 c.p. privind finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
Cum în cauză nu au fost reliefate elemente care să convingă insta ța în sensul reindividualizării pedepsei și în absența unor motive de nulitate absolută, curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.
D. urmare, curtea în baza art. 421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat N. P. împotriva sentinței penale nr.1413/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, va obligă apelantul inculpat N. P. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat N. P. împotriva sentinței penale nr.1413/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,
Obligă apelantul inculpat N. P. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2015.
Ptr. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. M. M. U.
Aflată în CO,în baza art.406 cpp
Semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
A. I.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond. E.G.
Red.jud.M.U.
4 ex./2.09.2015
← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 176/2015. Curtea de Apel... → |
---|