Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 36077/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 43/MP
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Judecător C. D.
Cu participare – grefier A. B.
- procuror V. J. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul M. N. E. - fiul lui S. și A., născut la data de 13.04.1996, în corn. Lumina, jud. C., domiciliat în corn. Lumina, jud. C.,., județul C., ffl. ., județul C., CNP_, – trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. „b și d” și alin. 2 lit. „b” cod penal cu aplicarea art. 44 cod penal și art. 77 lit. „d” cod penal, împotriva sentinței penale nr.17 din 09 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 03 aprilie 2015, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Dosar nr._
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 17/09.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
,, În baza art. 114 alin. 2 lit. b și art. 124 alin. 1, 2 C. pen. aplică inculpatului A. B. (fiul lui Șaban și Atișa, născut la data de 12.02.1998, în C., jud. C., domiciliat în com. Lumina, ., jud. C., CNP:_) măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o durată de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit. b Cp. cu aplic. art. 113 al. 3 Cp.
În baza art. 399 alin. 1 c.p.p., rap. la art. 242 alin. 2 c.p.p., înlocuiește măsura arestării preventive, dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 531 din 05.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._/212/2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, până la data de 09.03.2015.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului A. B. respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei arie teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat;
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să nu părăsească județul C. decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Dispozițiile privind înlocuirea măsurii preventive sunt executorii, potrivit art. 399 alin. 4 c.p.p.
În baza art. 399 alin. 3 lit. d) c.p.p., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. B. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 195/UP/05.10.2014, emis de Judecătoria C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Măsurile dispuse se comunică administrației locului de deținere.
În baza art. 127 c.p. rap. la art. 72 c.p., din durata măsurii educative deduce perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 04.10.2014 la zi.
În baza art. 228 al. 1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit/b Cp. cu aplic. art. 44 Cp. și aplic. art. 77 lit. d Cp., art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul M. N.-E. (fiul lui S. și A., născut la data de 13.04.1996, în ., domiciliat în ., ., ffl. ., CNP_), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Constată că prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 14/10.03.2014 a Curții de Apel C., inculpatul M. N.-E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an și 4 luni, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pentru fapte comise în minoritate.
În baza art. 22 alin. 4 din legea nr. 187/2012, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni, aplicată prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C..
În baza art. 22 alin. 2 din legea nr. 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an și 4 luni, aplicată prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C., cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o durată de 1 an și 4 luni.
În baza art. 22 alin. 4 lit. b) din legea nr. 187/2012, art. 44 Cp. și art. 129 alin. 2 lit. b) cod penal, aplică inculpatului M. N.-E. pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare, stabilită prin prezenta, pe care o majorează cu 4 luni, reprezentând cel puțin o pătrime din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.
Pedeapsa rezultantă se execută în regim de detenție, conform art. 60 cod penal.
În baza art. 399 alin. 1 c.p.p., menține măsura arestării preventive a inculpatului M. N.-E..
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 26.09.2013 la 14.11.2013 și de la 12.10.2014 la zi.
În baza art. 404 alin. 6 c.p.p., dispune ca persoana vătămată S. I. (cu domiciliul în comuna Lumina, ., jud. C.) să fie înștiințată despre eliberarea, în orice mod, a fiecăruia dintre cei doi inculpați.
În baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C.pr.penala rap. la art. 1349, art. 1357 și urm. din C. civ. obligă, în solidar, pe inculpații A. B. și M. N.-E., iar pe inculpatul A. B. în solidar cu părțile responsabile civilmente A. S. și A. A., la plata către partea civilă S. I. a sumei de 300 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 274 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul M. N.-E. la plata sumei de 1000 lei, iar pe inculpatul A. B., în solidar cu părțile responsabile civilmente A. S. și A. A., la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu, av. D. E. și av. D. D. C., în cuantum de câte 400 lei, din fondurile M.J. în favoarea Baroului C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2015..,, .
Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:
La data de 24.10.2014, prin rechizitoriul nr._/P/2014, P. de pe lângă Judecătoria C. a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpații A. B. - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit. b Cp. cu aplic. art. 113 al. 3 Cp. și M. N. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. 1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit/b Cp. cu aplic. art. 41 Cp. și aplic. art. 77 lit. d Cp.
S-a reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de 03/04.10.2014, prin escaladarea gardului, au pătruns în locuința persoanei vătămate S. I., situată în corn. Lumina, ., jud. C., de unde au sustras suma de 100 de lei și un telefon mobil, inculpatul A. B. fiind surprins în flagrant și imobilizat în interiorul locuinței persoanei vătămate.
În ședința de judecată din data de 10.12.2014, instanța a admis cererea inculpatului M. N. E. de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, întrucât acesta a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor prezentate de părți.
În aceeași ședință de judecată, instanța, față de poziția inculpatului minor A. B., de a nu contesta probele administrate în cursul urmăririi penale și de a nu propune nici alte probe, a declarat încheiată cercetarea judecătorească
În noaptea de 03/04.10.2014, numiții A. B., minor, și M. E. N., major, prin escaladarea gardului, au pătruns în locuința persoanei vătămate S. I., situată în corn. Lumina, ., jud. - C., de unde au sustras suma de 100 de lei și un telefon mobil, A. B. fiind surprins în flagrant și imobilizat în interiorul locuinței persoanei vătămate.
În fapt organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Lumina, au fost sesizate, prin apel 112, de către numita S. I., cu privire la faptul că soțul acesteia, persoana vătămată S. I., a surprins și imobilizat în locuință o persoană.
Organele de poliție s-au deplasat la fața locului a constat că persoana vătămată S. I., reținuse cu puțin timp înaintea apelului 112, în propria locuință, o persoană identificată ca fiind inculpatul A. B..
Din declarația persoanei vătămate a rezultat că în jurul orei 01:00, la data de 04.10.2 014 a ajuns acasă de la serviciu și a asigurat doar poarta de acces în jurul locuinței, să asigure cu cheia și ușa de acces în casă, după care a adormit în una dintre camere.
În jurul orei 05:00, persoana vătămată a fost trezită din somn de un zgomot și a observat o lumină în camera unde dormea, astfel că, realizând ce se întâmplă, respectiv că în locuința sa se afla o persoană străină, a reușit să prindă și să imobilizeze respectiva persoană, timp în care a observat că o alta fugea spre ieșirea din casă.
De asemenea, persoana vătămată a precizat că a găsit asupra inculpatului A. B. suma de 100 lei ce fusese sustrasă din holul locuinței sale și că din locuință îi mai lipsea un telefon mobil marca NOKIA.
Totodată, persoana vătămată a precizat că cea de-a doua persoană care a pătruns în locuința sa era îmbrăcată cu haine închise la culoare, slăbuț și puțin mai înalt decât inculpatul A. B..
Cu ocazia depistării, inculpatul A. B. a afirmat că cea de-a doua persoană cu care a pătruns în locuința persoanei vătămate cu scopul de a sustrage bunuri era inculpatul M. N. E..
Asupra inculpatului A. B. au fost găsite o pereche de mănuși din material textil de culoare neagră și o brichetă prevăzută cu lanternă.
În urma verificărilor efectuate au fost obținute imaginile înregistrate cu camerele de supraveghere video montate de Primăria comunei Lumina la intersecția străzilor Pelicanului și Liliacului, precum și la intersecția străzilor Pelicanului cu Speranței.
Astfel, în imaginile surprinse se observă în jurul orei 04:44, pe . de sex masculin care aleargă, fiind îmbrăcate în haine de culoare închisă, acestea deplasându-se în direcția locuinței persoanei vătămate.
Imaginile respective au fost prezentate atât inculpatului A. B. cât și persoanei vătămate S. I. și martorului E. G..
Inculpatul A. B. s-a recunoscut pe sine în imagini și pe inculpatul M. N. E., precizând că imaginile surprind momentele dinaintea comiterii faptei, când cei doi se îndreptau spre . află locuința persoanei vătămate.
Persoana vătămată S. I. a recunoscut ambele persoane din imaginile menționate mai sus ca fiind autorii furtului comis din locuința sa, precizând că pe cel care a apucat să fugă, adică pe inculpatul M. N. E., 1-a recunoscut după constituția fizică, după îmbrăcăminte și după mișcări.
Martorul E. G., a declarat că lucrează ca agent de pază la S.C. DANOL PROTECT S.R.L. și are ca atribuții de serviciu asigurarea ordinii și liniștii publice pe raza comunei Lumina, cu precădere în cartierul de rromi.
Având în vedere că martorul desfășoară astfel de activități din anul 2008, a ajuns să îi cunoască pe majoritatea romilor din cartier, mai ales pe cei care au avut probleme cu legea.
Astfel, în urma vizionării imaginilor, martorul E. G. a recunoscut cu certitudine persoanele din imagini ca fiind inculpații A. B. și M. N. E..
Cu ocazia audierii inculpatul A. B. a declarat că în noaptea de 03/04.10.2014, în jurul orei 04:00, în timp ce dormea în propria locuință, a fost trezit din somn de către inculpatul M. N. E., cu care se află în relații de rudenie și care i-a propus să meargă la furat.
Inculpatul A. B. a acceptat propunerea inculpatului M. N. E., astfel că ambii s-au deplasat de la locuința lui A. B. pe străzile Speranței, Pelicanului și apoi pe . decis să intre în casa persoanei vătămate, pe care au ales-o la întâmplare, cu scopul de a fura.
Aici au escaladat gardul, după care inculpatul A. B. a deschis ușa de acces în locuință, care nu era asigurată și astfel inculpații au pătruns în interiorul locuinței.
Inculpatul M. N. E. a sustras din holul locuinței suma de 100 lei, pe care i-a înmânat-o inculpatului A. B., care a băgat-o în interiorul mănușii pe care o avea pe mâna dreaptă.
Ulterior, ambii inculpați au pătruns în camera unde dormea persoana vătămată S. I., fără ca inculpatul A. B. să fi observat prezența persoanei vătămate în cameră.
Inculpatul A. B. a observat că într-o cutie se află un lanț pe care a încercat să-1 sustragă, moment în care a provocat zgomot, imediat fiind prins de către persoana vătămată.
De asemenea, inculpatul A. B. a declarat că inculpatul M. N. E. era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening de culoare neagră, o bluză cu glugă tot de culoare neagră, purta pe cap o șapcă și era încălțat cu adidași de culoare neagră.
Totodată inculpatul A. B., minor, a arătat că inculpatul M. N. E., cunoștea starea sa de minoritate, întrucât sunt rude.
Cu inculpatul A. B., a fost efectuată o reconstituire.
A fost audiată mama inculpatului M. N. E., care a declarat că acesta ar fi plecat în Italia încă din data de 01.09.2014 și că acesta ar urma să revină în țară în data de 18.10.2014.
Față de inculpatul M. N. E. s-a dispus arestarea preventivă în lipsă, ulterior fiind prins, iar cu ocazia audierii a declarat că la data comiterii faptei se afla în mun. Medgidia, la locuința bunicii sale, împreună cu unchii și verii săi, pentru a sărbătorii Bairamul și că nu a participat la săvârșirea infracțiunii.
Acest aspect este infirmat de probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului E. G., care a precizat că 1-a văzut pe inculpatul M. N. E. în localitatea Lumina cu câteva zile înainte de comiterea faptei, precum și de procesul-verbal întocmit de către agent șef principal de politie N. E., din cadrul postului de poliție Lumina, în care menționează că s-a întâlnit și a discutat cu inculpatul M. N. E., pe raza localității Lumina la data de 02.10.2014.
Având în vedere apărările formulate de către inculpatul M. E. N., au fost efectuate verificări la adresa indicată de el, din mun. Medgidia, unde a declarat că s-ar fi aflat, constându-se că acolo nu locuiește nicio familie de romi.
De asemenea, a fost identificat martorul S. RASIM, din mun. Medgidia, care a declarat că este vărul inculpatului M. E. N. și că împreună cu acesta s-a întors din Italia de puțin timp, iar la întoarcere inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, deoarece trebuia să se prezinte periodic fiind în executarea unei pedepse sub supraveghere.
Totodată martorul arată că inculpatul M. E. N., a venit în mun. Medgidia, după data de 05.10.2014, ulterior sărbătoririi Bairamului.
Față de aceste aspecte, se constată că apărarea formulată de inculpatul M. E. N. în cursul urmăririi penale, nu este veridică și nu se coroborează cu mijloacele de probă administrate în cauză. De altfel, în fața instanței, acesta și-a schimbat atitudinea față de fapta comisă, solicitând aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpații A. B. și M. N.-E..
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului A. B., minor, care în noaptea de 03/04.10.2014, împreună cu inculpatul M. N.-E., prin escaladarea gardului, au pătruns în locuința persoanei vătămate S. I., situată în com. Lumina, ., jud. C., de unde au sustras suma de 100 de lei și un telefon mobil, fiind surprins în flagrant și imobilizat în interiorul locuinței persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. 1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit. b Cp. cu aplic. art. 113 al. 3 Cp.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe.
La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor, instanța a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, așa cum s-a analizat anterior, antecedentele penale, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În raport de cele mai sus evidențiate, în baza art. 114 alin. 2 lit. b și art. 124 alin. 1, 2 C. pen. instanța a aplicat inculpatului A. B. măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o durată de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.l lit. b și d și al. 2 lit. b Cp. cu aplic. art. 113 al. 3 Cp.
În baza art. 399 alin. 1 c.p.p., rap. la art. 242 alin. 2 c.p.p., a înlocuit măsura arestării preventive, dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 531 din 05.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._/212/2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, până la data de 09.03.2015.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., a impus inculpatului A. B. respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la secția de poliție în a cărei arie teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, va impune inculpatului obligația să nu părăsească județul C. decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Dispozițiile privind înlocuirea măsurii preventive sunt executorii, potrivit art. 399 alin. 4 c.p.p.
În baza art. 399 alin. 3 lit. d) c.p.p., va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. B. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 195/UP/05.10.2014, emis de Judecătoria C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Măsurile dispuse se vor comunica administrației locului de deținere.
În baza art. 127 c.p. rap. la art. 72 c.p., din durata măsurii educative va deduce perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 04.10.2014 la zi.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului M. E. N., major, care, în noaptea de 03/04.10.2014, împreună cu inculpatul A. B., minor, prin escaladarea gardului, au pătruns în locuința persoanei vătămate S. I., situată în com. Lumina, ., jud. Constanta, de unde au sustras suma de 100 de lei și un telefon mobil, A. B. fiind surprins în flagrant și imobilizat în interiorul locuinței persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1 -229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cp. cu aplic. art. 44 Cp. și aplic. art. 77 lit. d Cp.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe.
La alegerea pedepsei aplicate inculpatului, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța de judecată a avut în vedere următoarele criterii de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen.: dispozițiile din partea generala a Codului Penal, privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, închisoare de la 2 la 7 ani, reduse cu o treime, potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p.; gradul de pericol social concret al faptei, care este unul relativ ridicat, în raport cu cele mai sus expuse, forma de vinovăție - intenția directă, persoana și conduita inculpatului – are vârsta de 18 de ani, cetățenie română, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, stările care agravează răspunderea penală - circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. d) cod penal.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei prevăzut de legiuitorul român poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare.
Instanța a constatat că prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 14/10.03.2014 a Curții de Apel C., inculpatul M. N.-E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an și 4 luni, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pentru fapte comise în minoritate.
În baza art. 22 alin. 4 din legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni, aplicată prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C..
În baza art. 22 alin. 2 din legea nr. 187/2012, a înlocuit pedeapsa de 1 an și 4 luni, aplicată prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C., cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o durată de 1 an și 4 luni.
În baza art. 22 alin. 4 lit. b) din legea nr. 187/2012, art. 44 Cp. și art. 129 alin. 2 lit. b) cod penal, a aplicat inculpatului M. N.-E. pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare, stabilită prin prezenta, pe care o va majora cu 4 luni, reprezentând cel puțin o pătrime din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.
Pedeapsa rezultantă se executa în regim de detenție, conform art. 60 cod penal, întrucât se reține că doar în acest fel pot fi satisfăcute scopul și funcțiile pedepsei. În plus, instanța are în vedere Decizia R.I.L. 1/2011 a Î.C.C.J., care își menține actualitatea în cazul revocării suspendării executării pedepsei dispuse în condițiile vechiului cod penal, potrivit normelor tranzitorii ale art. 22 alin. 4 din legea nr. 187/2012.
Împotriva sentinței penale nr. 17/09.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, a declarat apel inculpatul M. N. E., care în esență a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanțe de fond.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul declarat, este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului
M. N. E., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că în noaptea de 03/04.10.2014,
inculpatul major M. N. E., pătruns în locuința persoanei vătămate S. I., situată în corn. Lumina, ., jud. - C., de unde au sustras suma de 100 de lei și un telefon mobil, iar inculpatul minor a fost surprins în flagrant și imobilizat în interiorul locuinței persoanei vătămate.
Recunoașterile inculpatului apelant, la judecătorul fondului, se coroborează cu următoarele mijloace de probă:
proces-verbal de depistare;
declarațiile persoanei vătămate S. I.;
procesul-verbal de cercetare la fața locului;
declarațiile coinculpatului minor A. B. ;
proces-verbal de reconstituire;
declarațiile martorilor;
procese-verbale de vizionare a imaginilor și prezentarea spre recunoaștere a imaginilor.
Inculpatul apelant M. N. E., nu a contestat în prezentul apel existența infracțiunii, vinovăția sau încadrarea juridică, inclusiv din perspectiva aprecierii legii penale mai favorabile, chestiuni corect apreciate de prima instanță.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că nu sunt motive întemeiate pentru a opta pentru reducerea cuantumului pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare.
La individualizarea pedepselor trebuie să se țină seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.
Fapta comisă, urmarea produsă, persoana inculpatului conturează un pericol social destul de ridicat al faptei, concretizat în sustragerea de bunuri din locuința unei persoane, noaptea, prin escaladare și violare de domiciliu, de către un inculpat major împreună cu un inculpat minor, ceea ce justifică menținerea pedepsei aplicată de prima instanță.
Inculpatul s-a deplasat pe timp de noapte, cu un inculpat minor și prin escaladare și violare de domiciliu, a sustras bunuri din patrimoniul părții vătămate, în condițiile în care anterior, prin sentința penală 1376/14.11.2013 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 14/10.03.2014 a Curții de Apel C., a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an și 4 luni, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pentru fapte comise în minoritate, dar nu a înțeles să corecteze comportamentul infracțional, a ignorat clemența instanței de judecată, printr-un comportament infracțional îndrăzneț și constant și prin atragerea unor infractori minori în comiterea unor infracțiuni patrimoniale.
Atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptei a determinat aplicarea procedurii prev. de art. 375 C. pr. pen. și a cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă.
Conduita procesuală sinceră a fost valorificată suficient de instanță în condițiile art. 396 alin. 10C. pr. pen., dat fiind că s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special redus .
Circumstanțele personale ale inculpatului ( de 19 ani, cu antecedente penale, fără loc de muncă, fără studii, necăsătorit ) nu relevă aspecte pozitive deosebite care să justifice un tratament sancționator mai blând, cum ar fi reducerea cuantumului pedepsei.
D. urmare, curtea apreciază că se impune menținerea pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare, stabilită pentru inculpat, în condițiile art. 60 Cod penal, dat fiind că o sancționare mai ușoară a inculpatului ar putea lipsi de conținut pedeapsa aplicată care nu își mai atinge scopul și funcțiile legale, atât din perspectiva prevenției generale, cât și a prevenției speciale.
În consecință, curtea constată neîntemeiate criticile inculpatului M. N. E., privind individualizarea pedepsei stabilită de prima instanță.
Pentru aceste considerente, Curtea, î n baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul inculpat M. N. E., împotriva sentinței penale nr. 17/09.01.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 424 alin.3 C. proc. pen. rap. la art.72 cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 09.01.2015, la zi.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga inculpatul apelant M. N. E., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariu în sumă de 200 lei, pentru apărător din oficiu T. B. C., se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul inculpat M. N. E., împotriva sentinței penale nr. 17/09.01.2015, a Judecătoriei C., ca nefondat.
În baza art. 424 alin.3 C. proc. pen. rap. la art.72 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 09.01.2015, la zi.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă inculpatul apelant M. N. E., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariu în sumă de 200 lei, pentru apărător din oficiu T. B. C., se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. J. C. D.
Grefier,
A. B.
Jud. fond.M.N.
Red. dec. Jud. C D.
2ex/14.04.2015
← Delapidarea (art.295 NCP). Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel... | Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP).... → |
---|