Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice. Legea 84/1998. Decizia nr. 469/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 469/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 469/P

Ședința publică de la 19 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. I.

Judecător - D. I. N.

Cu participare: Grefier – M. V.

Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate împotriva sentinței penale nr. 925 din data de 19.09.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _ de P. de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul S. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.83 al.1 lit.b din Legea 84/1998, prin rechizitoriul inaintat de P. de pe langa Tribunalul Constanta nr. 2027/P/2009 și de partea civilă P. SE, cu sediul în P. Way 1, D-_, Herzogenaurach, Germania (fostă P. AG R. Dassler Sport), cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați T. & T., .. 17, sector 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 19.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

P. sentința penală nr.925/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

În baza art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă inculpatul S. C. (fiul lui Iusein și Alie, născut la data de 29.01.1960 în mun. C., domiciliat în mun. C., ., jud. C., CNP_,) la pedeapsa de 1.125 lei amendă penală.

În baza art 631 C. pen. 1969, atrage atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credință a amenzii penale poate impune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. f C.p. și în baza art. 11 alin 1 lit. c din OUG nr. 100/2005 dispune confiscarea de la inculpatul S. C. și distrugerea, pe cheltuiala acestuia, a următoarelor bunuri ridicate de la acesta și depuse la I.J.P.F. C., conform dovezii . nr._/28.09.2009:

- 10 perechi papuci plajă, 7 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, 2 costume sport, 14 bluze mânecă lungă, 4 tricouri mânecă scurtă inscripționate „N.";

- o pereche pantaloni inscripționată „L.";

- 4 perechi papuci plajă, 3 bluzoane, 2 maieuri inscripționate „P.";

- 4 bluzoane, 4 tricouri inscripționate „E. A.", 4 bluzoane inscripționate „A." și un bluzon inscripționat „A. Jeans";

- 6 perechi papuci plajă, 3 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, o pereche pantaloni sport 3/4, 9 perechi pantaloni sport, un costum sport, 3 bluze cu fermoar, 9 bluze cu anchior, 19 tricouri, 9 bluzoane, 3 maiouri inscripționate „A.";

În baza art. 404 alin. 4 lit. f C.p.p. rap. la art. 255 C.p.p., dispune restituirea către inculpatul S. C. a următoarelor bunuri, depuse la I.J.P.F. C., conform dovezii . nr._/28.09.2009:

- 3 perechi pantaloni denim inscripționate „Versace";

- 8 perechi pantaloni tip denim, 2 perechi pantaloni, 6 bluzoane cu fermoar și glugă, 3 tricouri mânecă scurtă și un bluzon inscripționate „Dolce&Gabbana".

Respinge pretențiile civile formulate de către părțile civile P. AG R. Dassler Sport prin Societatea Civilă de Avocați T.&T., L. S.A. prin Societatea Civilă de Avocați T.&T., A. AG prin Societatea Civilă de Avocați Frisch&Partners și N. INTERNATIONAL LTD. prin Societatea Civilă de Avocați R. D.&Asociații, ca nefondate.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul S. C. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu H. A.-E., în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

În baza art. 273 alin. 4 C. proc. pen., retribuția interpretului V. M., în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

P. rechizitoriul nr. 2027/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. C. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 83 alin. l lit. b din Legea nr.84/1998.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului S. C. că a cumpărat în vederea punerii în circulație bunuri, respectiv articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu se susține cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii;dovadă de reținere a bunurilor; dovada de introducere a bunurilor la Camera de Corpuri Delicte; adrese către reprezentanții în România ai titularilor de mărci înregistrate, coroborate cu declarațiile inculpatului.

P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

II.Desfășurarea cercetării judecătorești

În ședința de judecată din data de 15.09.2014, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit disp. art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.

III.Situația de fapt reținută de către instanță

Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data 25.09.2009, polițiștii din cadrul I.J.P.F. Constanta împreună cu comisarii Gărzii Financiare au depistat în municipiul Constanta, .-97, în incinta Galeriilor Soveja, la standurile 92 și 114, unde funcționează S. C. P.F. expuse spre vânzare 268 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte cu înscrisul și semnul distinctiv ale unor mărci înregistrate, după cum urmează:

- 10 perechi papuci plajă, 7 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, 2 costume sport, 14 bluze mânecă lungă, 4 tricouri mânecă scurtă inscripționate „N.";

- o pereche pantaloni inscripționată „L.";

- 4 perechi papuci plajă, 3 bluzoane, 2 maieuri inscripționate „P.";

- 4 bluzoane, 4 tricouri inscripționate „E. A.", 4 bluzoane inscripționate „Armâni" și un bluzon inscripționat „Armâni Jeans";

- 6 perechi papuci plajă, 3 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, o pereche pantaloni sport 3/4, 9 perechi pantaloni sport, un costum sport, 3 bluze cu fermoar, 9 bluze cu anchior, 19 tricouri, 9 bluzoane, 3 maieuri inscripționate „A.";

- 3 perechi pantaloni denim inscripționate „Versace";

- 8 perechi pantaloni tip denim, 2 perechi pantaloni, 6 bluzoane cu fermoar și glugă, 3 tricouri mânecă scurtă și un bluzon inscripționate „Dolce&Gabbana".

La standurile 92 și 114 se afla în momentul depistării inculpatul S. C., administrator al S. C. P.F. care se ocupa de vânzarea produselor.

Bunurile mai sus menționate au fost ridicate de lucrătorii Poliției de Frontieră, fiind susceptibile de a fi contrafăcute și predate la I.J.P.F. C. pe bază de dovadă(fila 18 dup)

La data de 25.09.2009, în timp ce se afla la standurile mai sus menționate, inculpatul S. C. a fost depistat de către lucrătorii poliției de frontieră în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând inscripțiile și semnele figurative ale unor mărci protejate pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, declarând că produsele pe care le comercializa erau achiziționate personal din centrul comercial Europa din București. Inculpatul a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă, menționând că nu a cunoscut faptul că bunurile în cauză sunt contrafăcute și că nu a dorit să prejudicieze în niciun fel titularii mărcilor înregistrate .

Pentru stabilirea cu exactitate a legalității bunurilor reținute și anume, dacă produsele inscripționate cu marca „P.", „L.", „Dolce&Gabbana", „Versace", „N.", „A." și -„E. A." aduc sau nu atingere unui drept de proprietate intelectuală protejat, au fost informați reprezentanții legali în România.

P. adresa nr. 3813/16.11.2009 Societatea Civilă de Avocați T.&T. a comunicat faptul că cele 9 produse, purtând fără drept semne identice/similare mărcii „P." sunt contrafăcute precum și faptul că firma P. AG R. Dassler Sport, în calitate de titular al mărcii „P." se constituie parte civilă în dosar cu suma de 510 euro, din care 340 euro daune materiale și 170 euro dane morale(fila 26 dup). De asemenea prin adresa nr. 3968/24.11.2009, Societatea Civilă de Avocați T.&T. a mai precizat că produsul ce poartă fără drept semne identice cu marca „L." este un produs contrafăcut și că titularul mărcii dorește să se constituie parte civilă în proces cu suma de 150 de euro, din care 100 euro - daune materiale și 50 euro - daune morale(fila 37 dup).

Referitor la produsele inscripționate „Dolce&Gabbana" și „Versace", S.C.A. T.&T. a informat, prin adresa nr. 3283/20.10.2009 că titularii mărcilor înregistrate nu doresc continuarea cercetărilor în această cauză, neconsiderându-se prejudiciați prin săvârșirea acestei fapte, neputând face referire cu privire la caracterul contrafăcut sau original al produselor reținute de organele de poliție.

P. adresa nr. 5798/03.12.2010, Societatea Civilă de Avocați FRISCH&PARTNERS a comunicat faptul că produsele purtând marca “A.", reținute de la numitul S. C., sunt contrafăcute și că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3619, daune materiale(fila 57 dup). De observat este faptul că această parte civilă a menționat suma de 3619, fără a preciza moneda în care solicită să se facă plata pentru prejudiciul suferit.

Societatea civilă de avocați R. D.&ASOCIATII, prin adresa nr. 2140/04.11.2009, a comunicat faptul că produsele purtând marca N. sunt contrafăcute și că N. Internațional Ltd., titularul mărcii N., dorește să se constituie parte civilă în dosarul penal cu sumele de 7.000 Ron daune materiale și 3.000 Ron daune morale(fila 60 dup).

Mandatarul autorizat al firmei GIORGIO A. SpA, agenția de proprietate industrială ROMINVENT a comunicat prin adresa 5335/06.11.2009 că bunurile reținute sunt contrafăcute iar prin adresa nr. 9455/23.07.2010, ROMINVENT a precizat că mandanta solicită distrugerea acestora .

P. adresa nr._/04.10.2010, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. a comunicat faptul că inculpatul S. C. nu este înregistrat ca asociat, administrator sau persoană fizică autorizată la nicio firmă.

Primăria Municipiului C. a precizat, prin adresa nr._ din 24.11.2010, că inculpatul S. C. figurează în evidențele instituției cu autorizația nr. 575/08.07.2005 eliberată în baza Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, autorizație care în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 2 și 3 din OUG nr. 44/2008 și-a încetat valabilitatea începând cu data de 25.04.2010.

De asemenea, O.S.I.M. a precizat faptul că mărcile„P.",„A.", „L.", „N.", „Dolce&Gabbana", „Versace", „E. A." beneficiază de protecție și în România, iar de la data de 01.01.2007 mărcile au protecție comunitară(fila 67 dup).

Inculpatul S. C. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.

Situația de fapt reținută de instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii;dovadă de reținere a bunurilor; dovada de introducere a bunurilor la Camera de Corpuri Delicte; adrese către reprezentanții în România ai titularilor de mărci înregistrate, declarațiile inculpatului.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de Inculpatul S. C..

IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:

Pentru aplicarea art. 5 C. pen, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța, în urma analizei globale a prevederilor din legile penale succesive incidente în cauză, a identificat prevederile art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998,(înainte de modificările survenite în cursul anului 2010) ca fiind legea penală mai favorabilă, întrucât la data comiterea faptei, 25.09.2009, pedeapsa prevăzută de acest text de lege era închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda de 15 milioane lei. Instanța a avut în vedere cuantumul redus al amenzii stabilit prin acest text de lege în raport cu prevederile legale ulterioare.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului S. C., care a cumpărat iar ulterior, la data de 25.09.2009, a pus în circulație fără drept produse, respectiv articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 83 alin.l lit.b din Legea nr.84/1998 cu aplic. art. 5 C. pen.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, cf. art. 16 alin. 3, lit. b C. pen.

V.Individualizarea judiciară a pedepsei

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969 si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa prevăzute de legea specială, închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendade 15 milioane lei; gradul de pericol social al faptei relevat de faptul că inculpatul a pus în circulație o cantitate însemnată de bunuri contrafăcute, prejudiciind astfel pe titularii mărcilor înregistrate persoana inculpatului – are 51 ani, este integrat social, studii:școala profesională, este căsătorit, are 1 copil minor, suferă de afecțiuni medicale grave și se află la primul conflict cu legea penală..

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ (reglementat de art. 52 Cod penal 1969), poate fi atins prin aplicarea pedepsei amenzii, al cărei cuantum va fi redus cu o pătrime potrivit 396 alin. 10 C.p.p., stabilind pedeapsa de 1.125 lei amendă penală.

În baza art 631 C. pen. 1969, va atrage atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credință a amenzii penale poate impune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.

Având în vedere caracterul contrafăcut al produselor, instanța, în baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. f C.p. și în baza art. 11 alin 1 lit. c din OUG nr. 100/2005, va dispune confiscarea de la inculpatul S. C. și distrugerea, pe cheltuiala acestuia, a următoarelor bunuri ridicate de la acesta și depuse la I.J.P.F. C., conform dovezii . nr._/28.09.2009:

- 10 perechi papuci plajă, 7 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, 2 costume sport, 14 bluze mânecă lungă, 4 tricouri mânecă scurtă inscripționate „N.";

- o pereche pantaloni inscripționată „L.";

- 4 perechi papuci plajă, 3 bluzoane, 2 maieuri inscripționate „P.";

- 4 bluzoane, 4 tricouri inscripționate „E. A.", 4 bluzoane inscripționate „A." și un bluzon inscripționat „A. Jeans";

- 6 perechi papuci plajă, 3 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, o pereche pantaloni sport 3/4, 9 perechi pantaloni sport, un costum sport, 3 bluze cu fermoar, 9 bluze cu anchior, 19 tricouri, 9 bluzoane, 3 maiouri inscripționate „A.".

Cu privire la produsele inscripționate “VERSACE” și “DOLCE&GABBANA”, instanța observă că nu s-a putut stabili caracterul contrafăcut sau original al acestora (fila 23 dup). În consecință, în baza art. 404 alin. 4 lit. f C.p.p. rap. la art. 255 C.p.p., va dispune restituirea către inculpatul S. C. a următoarelor bunuri, depuse la I.J.P.F. C., conform dovezii . nr._/28.09.2009:

- 3 perechi pantaloni denim inscripționate „Versace";

- 8 perechi pantaloni tip denim, 2 perechi pantaloni, 6 bluzoane cu fermoar și glugă, 3 tricouri mânecă scurtă și un bluzon inscripționate „Dolce&Gabbana".

VI. Latura civilă:

În cursul urmăririi penale, persoanele vătămate P. AG R. Dassler Sport prin Societatea Civilă de Avocați T.&T., L. S.A. prin Societatea Civilă de Avocați T.&T., A. AG prin Societatea Civilă de Avocați Frisch&Partners și N. INTERNATIONAL LTD. prin Societatea Civilă de Avocați R. D.&Asociații s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului S. C..

Instanța observă însă că niciuna dintre aceste părți civile nu a specificat în ce constă, în mod concret, prejudiciul material sau moral suferit și cum au fost calculate pretențiile civile respective. De asemenea, nu sunt specificate nici măcar motivele pe care se întemeiază aceste pretenții. Mai mult decât atât, partea civilă A. AG prin Societatea Civilă de Avocați Frisch&Partners nu a menționat nici măcar care este moneda în care se solicită a fi făcută plata despăgubirilor(fila 57 dup).

Având în vedere faptul că latura civilă a procesului penal este guvernată de principiul disponibilității părților iar părțile civile nu au dovedit pretențiile civile formulate în cauză, instanța va respinge ca nefondate acțiunile civile promovate de către acestea.

Împotriva sentinței penale nr.925/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria C. și partea civilă P. AG R. Dassler Sport. P. de pe lângă Judecătoria C. vizează modalitatea de individualizare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului S. C., atât sub aspectul cuantumului, cât și modalității de executare. Astfel, se solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În susținerea motivelor de apel, partea civilă solicită admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în cuantum de 340 euro și a daunelor morale în cuantum de 170 euro.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare.

Prezent personal în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art.374 alin.3 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, declarând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data 25.09.2009 polițiștii din cadrul I.J.P.F. Constanta împreună cu comisarii Gărzii Financiare au depistat în municipiul Constanta, .-97, în incinta Galeriilor Soveja, la standurile 92 și 114, unde funcționează S. C. P.F. expuse spre vânzare 268 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte cu înscrisul și semnul distinctiv ale unor mărci înregistrate, astfel:

- 10 perechi papuci plajă, 7 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, 2 costume sport, 14 bluze mânecă lungă, 4 tricouri mânecă scurtă inscripționate „N.";

- o pereche pantaloni inscripționată „L.";

- 4 perechi papuci plajă, 3 bluzoane, 2 maieuri inscripționate „P.";

- 4 bluzoane, 4 tricouri inscripționate „E. A.", 4 bluzoane inscripționate „A." și un bluzon inscripționat „A. Jeans";

- 6 perechi papuci plajă, 3 perechi încălțăminte sport, 61 perechi ciorapi, o pereche pantaloni sport 3/4, 9 perechi pantaloni sport, un costum sport, 3 bluze cu fermoar, 9 bluze cu anchior, 19 tricouri, 9 bluzoane, 3 maieuri inscripționate „A.";

- 3 perechi pantaloni denim inscripționate „Versace";

- 8 perechi pantaloni tip denim, 2 perechi pantaloni, 6 bluzoane cu fermoar și glugă, 3 tricouri mânecă scurtă și un bluzon inscripționate „Dolce&Gabbana".

La standurile 92 și 114 se afla în momentul depistării inculpatul S. C., administrator al S. C. P.F. care se ocupa de vânzarea produselor.

Bunurile mai sus menționate au fost ridicate de lucrătorii Poliției de Frontieră, fiind susceptibile de a fi contrafăcute și predate la I.J.P.F. C. pe bază de dovadă.

La data de 25.09.2009, în timp ce se afla la standurile menționate, inculpatul S. C. a fost depistat de către lucrătorii poliției de frontieră în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând inscripțiile și semnele figurative ale unor mărci protejate pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, declarând că produsele pe care le comercializa erau achiziționate personal din centrul comercial Europa din București.

Pentru stabilirea cu exactitate a legalității bunurilor reținute și anume, dacă produsele inscripționate cu marca „P.", „L.", „Dolce&Gabbana", „Versace", „N.", „A." și -„E. A." aduc sau nu atingere unui drept de proprietate intelectuală protejat, au fost informați reprezentanții legali în România, care au comunicat că bunurile descrise anterior sunt contrafăcute.

Situația de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun preiczări suplimentare referitoare la circumstanțele reale în care fapta a fost comisă.

Ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal din 1968 din 1968, se constată că instanța de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei cu privire la inculpatul S. C., în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile, evidențiind gradul redus de pericol social al faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Raportat la împrejurările comiterii faptei, la urmările produse, precum și la persoana inculpatului, Curtea apreciază că nu se impune condamnarea inculpatului S. C. la pedeapsa închisorii.

Având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, numărul relativ redus al produselor ce purtau o marcă identică cu o marcă înregistrată oferite spre vânzare, modul simplist de acțiune (inculpatul a achiziționat la rândul său produsele dintr-un centru comercial), datele personale ale inculpatului (în vârstă de 52 de ani, căsătorit, cu un copil minor, fără antecedente penale, având o stare precară de sănătate, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 5-9 din dosarul de fond), conduita procesuală sinceră, manifestată încă de la momentul depistării, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei și asigură prevenția specială și generală.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, reținem că inculpatul a cumpărat produse contrafăcute dintr-un centru comercial din București, oferindu-le la rândul său spre vânzare altor persoane.

Partea civilă apelantă P. AG R. Dassler Sport a invocat în susținerea pretențiilor formulate în cauză prevederile art. 14 al.1 din OUG nr.100/2005.

Din examinarea conținutului textului de lege indicat rezultă că dispozițiile se referă la prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, precum și la acordarea de daune, corespunzător prejudiciului suferit în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite.

P. urmare, în acord și cu condițiile răspunderii civile delictuale, se impune constatarea existenței unui prejudiciu cert, atât sub aspectul existenței, cât și al posibilităților de evaluare, aflat în raport de cauzalitate cu fapta reținută în sarcina inculpatului.

În mod corect instanța de fond a respins ca nefondată cererea apelantei părți civile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile reprezentând prejudiciu material și moral, întrucât nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte valoarea prejudiciului.

Astfel, deși partea civilă a indicat anumite de sume de bani cu titlu de prejudiciu material (340 euro) și moral (170 euro), aceasta nu a menționat modul de calcul al acestuia și nici împrejurările concrete care au determinat prejudiciul moral, în condițiile în care bunurile au fost ridicate și confiscate în vederea distrugerii.

În referire la despăgubirile civile solicitate cu titlu de daune materiale, evidențiem că titularul mărcii nu a investit resurse materiale pentru confecționarea produselor contrafăcute, toate materialele fiind, în mod evident, furnizate de alte persoane decât titularii mărcilor înregistrate. De asemenea, titularul mărcii nu a înregistrat cheltuieli de producție, întrucât nu a confecționat bunurile menționate.

Nu se poate retine nici ca partea civilă ar fi suportat un prejudiciu care sa echivaleze cu beneficiul nerealizat, acest aspect nefiind probat, întrucât nu este credibil că persoanele care au achiziționat bunurile contrafăcute la prețuri mici, ar fi cumpărat produsele sport originale, la prețul lor real.

Astfel fiind, se constată că nu exista niciun prejudiciu material care să fi fost cauzat titularului mărcii înregistrate, nici ca prejudiciu efectiv și nici ca beneficiu nerealizat.

În ceea ce privește prejudiciul moral reclamat de partea civilă și care rezultă din asocierea acestor produse cu cele originale, reținem că nu au fost indicate criterii concrete de evaluare a întinderii prejudiciului solicitat cu acest titlu.

Pentru considerentele expuse, instanța de apel, constatând că nu a fost dovedită întinderea prejudiciului și implicit una din cerințele legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, reține că în mod temeinic și legal a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de apelanta parte civilă P. AG R. Dassler Sport, prin hotărârea de fond.

În consecință, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și partea civilă P. AG R. Dassler Sport împotriva sentinței penale nr.925/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală partea civilă P. AG R. Dassler Sport va fi obligată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și partea civilă P. AG R. Dassler Sport împotriva sentinței penale nr.925/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă P. AG R. Dassler Sport la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

A. I. D. I. N.

GREFIER,

M. V.

Jud. fond: D. G. P.

Jud. red. dec: A. I.

2ex. / 29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice. Legea 84/1998. Decizia nr. 469/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA