Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 818/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 818/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.818/P

Ședința publică de la 25 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. C. M.

Judecător M. U.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul

- P. V. - fiul lui C. și E., născut la data de 07.08.1981 în municipiul C., județul C., domiciliat în localitatea Murfatlar, Calea Dobrogei nr. 3, ., apartament 6 etaj 2, jud. C., cu antecedente penale, CNP_, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2223/P/2013 din data de 18.12.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2015 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 25 septembrie 2015.

CURTEA ,

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 332 din data de 11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

În baza art. 86 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P. V. (fiul lui C. și E., născut la data de 07.08.1981 în municipiul C., județul C., domiciliat în localitatea Murfatlar, Calea Dobrogei nr. 3, ., apartament 6 etaj 2, jud. C., cu antecedente penale, CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 C.pen.1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.

Constată că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de încercare de 6 ani stabilit prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C., prin care, în baza art. 282 alin. 2 C.pen.1969 și art. 284 C.pen.1969, art. 65, art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.pen.1969, art. 861, 862 C.pen.1969, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 864 alin. 1 C.pen.1969 revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 6 ani și dispune executarea pedepsei rezultante de 5 ani și 6 luni închisoare, în urma cumulării celor două pedepse aplicate.

Pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare se execută în regim de detenție, în conformitate cu Decizia nr. 1/2011 a ICCJ emisă în recurs în interesul legii și art. 60 C.pen.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C.pen.1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 C.pen.1969 raportat la art. 35 alin. 1 și 2 C.pen.1969, art. 65 C.pen.1969 în referire la art. 66 C.pen.1969 aplică inculpatului P. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a) teza a-II-a și lit. b) C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C..

Scade din durata pedepsei aplicate perioada executată de la data de 03.08.2007 până la data de 01.10.2007.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul P. V. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2200 lei (700 lei aferenți urmăririi penale și 1500 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu conform delegației . nr. 1317 din 24.02.2015 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul numărul 2223/P/2013 din data de 18.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2013 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la data de 09.06.2013, inculpatul P. V. a condus autoturismul marca Opel vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB pe DN3, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de depistare în trafic, adresă nr._ din data de 21.06.2013 emisă de SPCRPCIVC, declarații martor, DVD nr. DP2592/09.06.2013, declarație în calitate de învinuit P. V., fișă cazier judiciar.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14.05.2014, rămasă definitivă la data de 19.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen..

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri în circumstanțiere depuse de inculpat.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 09.06.2013, inculpatul P. V. a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB pe DN3, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Fapta a fost comisă în termenul de încercare de 6 ani stabilit prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C., prin care, în baza art. 282 alin. 2 C.pen.1969 și art. 284 C.pen.1969, art. 65, art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.pen.1969, art. 861, 862 C.pen.1969, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):

- proces verbal de constatare (f.7.dup.) a faptei, întocmit cu ocazia depistării în trafic, pe comunicația rutieră DN3, a inculpatului conducând autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB, fără a poseda permis de conducere. Oprirea autovehiculului condus de către inculpat s-a realizat după urmărirea și folosirea semnalelor luminoase și sonore, dat fiind refuzul inculpatului de a opri; la solicitarea actelor de către organele de poliție inculpatul a declarat că nu are niciun document asupra sa și că a consumat două pahare de vin. Fiind introdus în autospeciala de poliție, inculpatul a devenit agresiv, ieșind din vehicul, fapt pentru care a fost necesară încătușarea sa.

- adresă nr._/21.06.2013 emisă de SPCRPCÎV C. (f.12.dup.), din are rezultă că la data de 09.06.2013 inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule;

- declarație martor (f.11.dup.), asistent la verificările subsecvente realizate de sediul poliției, unde inculpatul a refuzat să formuleze declarații. Martorul a precizat că a luat la cunoștință din relatările organelor de poliție de faptul că inculpatul a intenționat să sară din autospeciala aflată în mers; totodată martorul a observat personal că inculpatul se manifesta recalcitrant, reproșând organelor de poliție în sensul că și ce dacă nu am permis?; în urma testării cu aparatul alcool test a rezultat o concentrație alcoolică de 0,05 sau 0,06 mg/l.

În drept

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Acțiunea inculpatului, care la data de 09.06.2013, a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB pe DN3, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, realizează elementul material al infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmarea imediată constând în starea de pericol pentru relațiile sociale create în jurul siguranței circulației rutiere și pietonale, valoare socială ocrotită penalmente prin norma de incriminare a infracțiunii. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen.1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale iar acest rezultat, crearea unei stări de pericol pentru circulația rutieră și pietonală, era inevitabil având în vedere lipsa calificării necesare de a conduce autovehicule, atestată printr-un permis de conducere emis în condițiile legii, de către autoritățile competente.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul P. V..

Aplicare legii penale mai favorabile

Față de limitele de pedeapsă cu închisoarea care se mențin aceleași în noua reglementare, având în vedere identitatea de conținut constitutiv al infracțiunii reglementată de art.86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. și art. 335 alin. 1 C.pen. astfel cum se raportează la circumstanțele cauzei, reținând și concluziile inculpatului care a solicitat aplicarea legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei, ca lege penală mai favorabilă, instanța va aplica legea penală în vigoare la momentul comiterii infracțiunii.

Observând cuantumul pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C., nu se constată incidența dispozițiilor art. 6 C.pen.

Individualizarea pedepsei/modalității de executare

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen.1969, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în partea specială și OUG nr. 195/2002, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.proc.pen..

Fapta inculpatului P. V., de a conduce autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB pe o comunicație rutiere de rang național, fără a poseda permis de conducere a creat o evidentă stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere și pietonale determinat de lipsa pregătirii teoretice și practice a inculpatului atestată de organele competente.

Starea de pericol pentru siguranța persoanei și bunurilor a fost potențată și de modul de raportare, deficitar, al inculpatului, la valorile sociale protejate, la momentul săvârșirii infracțiunii, având în vedere atitudinea acestuia față de chiar reprezentanții autorității statului chemată să promoveze și apere valorile sociale incriminate de norma penală; astfel, se reține că inculpatul, fiind în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, severe, de 3 ani și 6 luni, aplicată pentru comiterea altei infracțiuni grave, a manifestat desconsiderare și agresivitate în limbaj și comportament față de organele de poliție, vădit fiind faptul că scopurile urmărite prin aplicarea pedepsei închisorii de 3 ani și 6 luni, acela de reeducare a inculpatului în sensul respectării ordinii juridice, abstinența de la a mai săvârși infracțiuni, dar și respectarea de către acesta a imperativului autorității de stat, nu au fost atinse. Adăugând acestor considerente și faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii în cursul urmăririi penale (f.37.dup.), instanța va aplica o pedeapsă cu închisoarea, severă, de 2 ani, în condițiile reținerii art. 396 alin. 10 C.proc.pen., apreciată ca necesară și suficientă pentru îndreptarea conduitei antisociale a inculpatului și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.

Înscrisurile depuse în circumstanțiere de către inculpat, care a lipsit, de altfel, de la termenul acordat în acest scop, reziliind fără nicio motivație și contractul de asistență cu avocatul ales, ulterior prezentându-se cu asistarea altui avocat ales, după ce instanța a făcut demersuri pentru desemnarea unui apărător de oficiu, nu sunt suficient de elocvente pentru considerarea unei pedepse mai ușoare. Mai mult, se remarcă faptul că unele dintre înscrisuri au fost întocmite după dictare, având în vedere șablonul “Caracterizare din partea preotului”, anexat caracterizării inculpatului formulată de preot (f.43-44.d.jud.).

Față de cele reținute, în baza art. 86 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., va condamna pe inculpatul P. V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 C.pen.1969 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.

Astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, va constata că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de încercare de 6 ani stabilit prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C., prin care, în baza art. 282 alin. 2 C.pen.1969 și art. 284 C.pen.1969, art. 65, art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.pen.1969, art. 861, 862 C.pen.1969, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 864 alin. 1 C.pen.1969 va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 6 ani și dispune executarea pedepsei rezultante de 5 ani și 6 luni închisoare, în urma cumulării celor două pedepse aplicate.

Pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare se va execută în regim de detenție, în conformitate cu Decizia nr. 1/2011 a ICCJ emisă în recurs în interesul legii și art. 60 C.pen.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C.pen.1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 C.pen.1969 raportat la art. 35 alin. 1 și 2 C.pen.1969, art. 65 C.pen.1969 în referire la art. 66 C.pen.1969 va aplica inculpatului P. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a) teza a-II-a și lit. b) C.pen.1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale stabilită prin sentința penală nr. 366/02.04.2010 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 143/16.05.2011 a Tribunalului C..

Va scădea din durata pedepsei aplicate perioada executată de la data de 03.08.2007 până la data de 01.10.2007.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga inculpatul P. V. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2200 lei (700 lei aferenți urmăririi penale și 1500 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. va dispune avansarea sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu conform delegației . nr. 1317 din 24.02.2015 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.

La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrată sub același număr.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 332 din data de 11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, prin prisma criticilor aduse de apelant și sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1, 2 cod pr. penală, curtea constată următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse, confirmând rechizitoriul.

De altfel, inculpatul nu a contestat starea de fapt, încadrarea juridică, judecata cauzei realizându-se conform procedurii de recunoaștere a vinovăției prev. de art. 374 al. 4 c.p.p. rap. la art. 396 al. 10 c.p.p.

Curtea constată că instanța de fond a făcut și o corectă aplicare a disp. art. 5 cod penal privind legea penală mai favorabilă.

În privința situației de fapt, curtea reține că, la data de 09.06.2013, inculpatul P. V. a condus autoturismul marca Opel vectra cu numărul de înmatriculare CC3225PB pe DN3, pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, astfel cum rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, recunoscute și însușite de inculpat, respectiv: proces verbal de depistare în trafic, adresă nr._ din data de 21.06.2013 emisă de SPCRPCIVC, declarații martor, DVD nr. DP2592/09.06.2013, declarație în calitate de învinuit P. V., fișă cazier judiciar.

Având în vedere că fapta imputată inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acesta, mai presus de orice îndoială rezonabilă, întemeiat instanța fondului a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, prev. de, în baza art. 86 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Critica apelantului inculpat vizează greșita individualizare a pedepsei.

Sub acest aspect, curtea constată că prima instanță nu a făcut o evaluare corespunzătoare a criteriilor prev. de art. 74 cod penal privind stabilirea cuantumului pedepsei.

Pentru a-și îndeplini funcțiile și finalitățile pedepsei, acelea de măsura reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, pedeapsa aplicată de instanță trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii, atât gravității faptei, cât și potențialului de pericol social pe care îl prezintă inculpatul, aptitudinile acestuia de a se îndrepta.

În cauză, reținem că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, creând o stare de pericol pentru siguranța participanților la traficul rutier și pietonal, în lipsa unor cunoștințe în materie atestate de organele competente.

Reținem conduita sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, dar și antecedența penală a inculpatului, fapta dedusă judecății fiind săvârșită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicată anterior.

Curtea apreciază însă că, pentru a-și atinge scopul, pedeapsa aplicată nu trebuie să fie resimțită de inculpat ca o pedeapsă disproporționată, ci ca o pedeapsă justă care să-i dea posibilitatea să reflecteze asupra necesității schimbării comportamentului său față de valorile sociale ocrotite de lege și în viitor să nu se mai regăsească în câmpul infracțional.

Din această perspectivă, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este prea aspră și trebuie redusă într-un cuantum care să reflecte realitatea gradului de pericol social concret al faptei.

D. urmare, curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

va admite apelul formulat de apelantul inculpat P. V. împotriva sentinței penale nr.332/11.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, va desființa în parte sentința penală nr.332/11.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând, va reduce cuantumul pedepsei aplicată inculpatului P. V. prin sentința instanței de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a cod penal anterior, cu aplic. art.5 cod penal și art.396 alin.10 cod procedură penală de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 și art.86 ind.4 alin.1 cod penal anterior, va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.336/02.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. def. prin decizia penală nr.143/16.05.2011 pronunțată de Tribunalul C., pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta decizie, în final inculpatul P. V. execută pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelul formulat de apelantul inculpat P. V. împotriva sentinței penale nr.332/11.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală nr.332/11.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

Reduce cuantumul pedepsei aplicată inculpatului P. V. prin sentința instanței de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a cod penal anterior, cu aplic. art.5 cod penal și art.396 alin.10 cod procedură penală de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 și art.86 ind.4 alin.1 cod penal anterior,

Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.336/02.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. def. prin decizia penală nr.143/16.05.2011 pronunțată de Tribunalul C., pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta decizie, în final inculpatul P. V. execută pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2015.

Președinte, Judecător,

E. C. M. M. U.

Grefier,

I. C.

Jud.fond - C.L.

Tehnored.dec.jud. – M.U.

5 ex./27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 818/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA