Mandat european de arestare. Sentința nr. 58/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 58/P
Ședința din camera de consiliu de la 11 mai 2015
Completul compus din:
Președinte – A. I.
Cu participarea:Grefier – G. C.
Procuror – L. S., P. de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul S. M., cetățean italian, născut la data de 08.05.1962 în Genova, Italia, posesor al Cărții de Identitate nr. AR_, valabilă până la data de 26.04.2020, eliberată de autoritățile italiene la data de 27.04.2010 și al permisului de conducere ., eliberat de autoritățile italiene, comerciant, domiciliat în Alessandria, . nr. 53, în prezent aflat în stare de arest preventiv în cadrul I.P.J. C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2015, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit pronunțarea cauzei la data de 07 mai 2015, iar apoi a amânat pronunțarea pentru data de 08.05.2015, și ulterior, pentru data de 11.05.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA:
Deliberând în secret asupra cauzei penale de față a pronunțat următoarea hotărâre:
La data de 20.04.15, persoana solicitată S. M., cetățean italian a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr.39/P pronunțată de Curtea de Apel C. la data de 06.04.2015 în dosarul nr._ prin care s-a dispus în temeiul art.107 al.1 din Legea nr.302/2004 republicată executarea mandatului european de arestare nr.M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29.12.2014, în dosarul cu nr._/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, sub rezerva principiului specialității predării, prev. de art.115 din Legea nr.302/2004 republicată.
Revizuientul a invocat dispozițiile art.453 alin.(1) lit.a) cod procedură penală- fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță când s-a soluționat cauza în fond prin aceea că actele judiciare în baza cărora s-a emis mandatul de arestare european au fost desființate de Curte de Casație din Italia care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere necompetența teritorială a instanței care a judecat cauza în primă instanță așa încât și mandatul de arestare european emis în baza acesteia în vederea executării pedepsei trebuie anulat și nu mai poate fi executat.
Potrivit art.453 alin.(4) cod procedură penală, cazul prev. de art.453 alin.(1) lit.a) cod procedură penală constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării sau de încetare a procesului penal.Ori prin sentința penală nr.39/P/06.04.2015, Curtea de Apel C. s-a pronunțat în baza Legii nr.302/2004 rep. și modif. cu privire la mandatul european de arestare (echivalent unei cereri de extrădare nu unei hotărâri de soluționare a fondului), nu asupra condamnării persoanei solicitate, motivul invocat de către revizuient neîncadrându-se în cazul prev. de art.453 alin.(1) lit.a) cod procedură penală.Prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul S. M., cetățean italian, născut la data de 08.05.1962 în Genova, Italia, posesor al Cărții de Identitate nr. AR_, valabilă până la data de 26.04.2020, eliberată de autoritățile italiene la data de 27.04.2010 și al permisului de conducere ., eliberat de autoritățile italiene, comerciant, domiciliat în Alessandria, . nr. 53, împotriva sentinței penale nr. 39/P din 06.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul penal nr._, ca inadmisibilă.
Obligă revizuientul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.400 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.Pronunțată în ședință publică, azi, 11.05.15.
Președinte, Grefier, A. I. G. C.
Red. hot.:jud.A.I./2 ex./22.05.15
← Infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 418/2015. Curtea de... → |
---|