Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 233/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 233/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 2686/63/2015

Dosar nr._ Contestație / art. 585 C.p.p.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 233/2015

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. N.

Grefier B. F. Țacu

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul condamnat O. P. împotriva sentinței penale nr. 207/18.03.2015 pronunțată de Tribunalul D..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: contestatorul condamnat – O. P. personal și asistat de avocat L. I. care substituie pe apărătorul desemnat din oficiu F. M. R., cu delegație de substituire la dosar..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apoi, s-a permis apărătorului să ia legătura cu contestatorul, după care acesta a învederat instanței că înțelege să-și retragă contestația formulată, luându-i-se și o declarație în acest sens.

Nemaifiind alte cereri de formulat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației de față:

Avocat L. I. care substituie pe apărătorul desemnat din oficiu F. M. R., pentru contestatorul condamnat solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului în sensul retragerii contestației.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de a se lua act de retragerea contestației conform declarației contestatorului.

Contestatorul condamnat O. P. arată că-și retrage contestația.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 207/18.03.2015 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat O. P., fiul lui I. și G., născut la 27 septembrie 1981 în Drăgănești O., cu domiciliul în comuna Izvoarele, ., CNP_, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..

În baza art 275 alin 2 C.pr.pen a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 270 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 20.02.2015, petentul condamnat O. P. deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. a formulat cerere de contopirea pedepselor, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de la Judecătoria C. în baza sentinței penale nr.512 din 06.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ .

În baza sentinței penale nr.213 din 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, s-a luat act că petentul condamnat O. P. a solicitat ca cele două pedepse aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, sentința penală nr.152/4.05.2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr._ și de omor aplicată de Tribunalul O., să fie contopite

Urmare a relațiilor solicitate Penitenciarului de Maxima Siguranța C., la dosar s-a primit adresa nr.N27027 din 25.02.2015, în care se arată că petentul condamnat M. A. este în executarea pedepsei de 25 ani pentru omor deosebit de grav ( art.176 Cp) în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.3 din 28.01.2014 emis de Tribunalul D. în dosarul nr._, copia acestui mandat și că a fost arestat la data de 21.08.2010.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin s.p. nr. 03/13.01.2014 a Tribunalului D., definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014 s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de petentul O. P. și pe cale de consecință s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare aplicată prin sent pen nr 78/24.05.2011 a Tribunalului O., definitivă și modificată prin dec pen nr 671/12.03.2012 a ÎCCJ în pedepsele de 10 ani închisoare aplicată pentru săvarșirea infracțiunii prev de art 211 alin 1, alin 2 lit c și alin 2 lit b C.pen cu aplic art 37 lit b C.pen și respectiv de 25 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev de art 174 C.pen rap la art 176 alin 1 lit c C.pen cu aplșic art 37 lit b C.pen

Pedepsele descontopite mai sus au fost contopite cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sent pen nr 152/04.05.2011 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin nerecurare la data de 24.05.2011 pentru săvarșirea infracțiunii prev de art 181 alin 1 C.pen cu aplic art 37 lit b C.pen, în pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare alături de pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a teza a II-a, lit b C.pen.

În baza acestei sentințe penale, Tribunalul D. a emis MEPI nr. 3/28.01.2014.

Conform disp. art. 585 C.p.p., pedeapsa aplicată poate fi modificată dacă, la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată pe baza unei alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni și a recidivei.

Prin cererea de față, condamnatul O. P. a solicitat contopirea pedepsei de 25 ani închisoare aplicată de Tribunalul O. pentru infracțiunea de omor cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală, pedepse care au fost contopite anterior prin sent pen nr 03/13.01.2014 a Tribunalului D., definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014 care a intrat în puterea lucrului judecat.

Judecătorul fondului a motivat că, întrucât în prezent, condamnatul are de executat o singură pedeapsă, respectiv pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin sent pen nr 03/13.01.2014 a Tribunalului D., definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014, iar pedepsele care solicită să fie contopite au fost contopite prin sentința penală sus menționată, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev de art 585 C.pr.pen și pe cale de consecință a respins ca nefondată cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul O. P..

În baza art 275 alin 2 C.pr.pen condamnatul a fost obligat la plata sumei de 340 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație-cale de atac, condamnatul O. P., fără a preciza în scris motivele pentru care a înțeles să promoveze această cale de atac.

În ședința publică, de azi, 15.05.2015 s-a luat act de faptul că acest contestator, a declarat că înțelege să-și retragă contestația care face obiectul cauzei, aspecte ce se regăsesc în declarația aflată la dosar.

Potrivit art. 415 alin. 1 C.p.p., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat.

Contestația, ca și cale ordinară de atac, este reglementată în dispozițiile art. 425 ind. 1C.p.p., articol introdus prin OUG nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și, deși textul nu prevede, în speță, prin analogie se aplică și dispozițiile art. 415 C.p.p., referitoare la retragerea apelului, dispoziții menționate anterior.

În consecință, față de cele arătate, în temeiul art. 425 ind.1 alin.3, 6, 7 rap. la art.415 c. proc. pen. și art. 23 alin. 5, 6 din Legea nr. 255/2013, se va lua act de retragerea contestației formulată de condamnatul O. P., împotriva sentinței penale nr. 207/18.03.2015, pronunțată de Tribunalul D..

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat contestatorul să achite statului 270 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, F. M. R., onorariu ce va fi avansat din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act că, contestatorul condamnat O. P., deținut în Penitenciarul C., își retrage contestația declarată împotriva sentinței penale nr. 207/18.03.2015 pron. de Tribunalul D.

Obligă contestatorul să achite statului 270 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, F. M. R., onorariu ce va fi avansat din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015, la sediul instanței.

Președinte,

M.-D. N. Grefier,

B. F. Țacu

M.N. 19 Mai 2015

Red. MDN/19.05.2015

Poz.

Jud. fond V. S. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 233/2015. Curtea de Apel CRAIOVA