Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr. 73/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1411/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINTA PENALĂ NR.73
Ședința publică de la 05 Mai 2015
PREȘEDINTE C. L.
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 24 aprilie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, privind pe inculpatul B. M., trimis în judecată prin rechizitoriul nr.459/P/2013 din 4 august 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005.
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.459/P/2013 din 4 august 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., a fost trimis în judecată inculpatul B. M. - fiul lui C. și E., născut la data de 14.12.1967 în Țicleni, județul Gorj, domiciliat în Țicleni, ., județul Gorj, legitimat cu CI . nr._, CNP:_, studii superioare, avocat în cadrul Baroului Gorj, administrator al .. Țicleni, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr.241/2005 .
În fapt, s-a reținut în esență ă la data de 03.09.2012, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj - Serviciul Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, numitul B. M. - administrator al .. Țicleni, în perioada aprilie-mai 2011, a înregistrat în evidențele contabile ale societății, facturile fiscale nr. 137/14.04.2011 și nr. 276/17.05.2011, reprezentând operațiuni nereale.
Cauza a fost înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Gorj sub nr. 643/P/2012, iar prin rezoluția din 12.12.2012, s-a confirmat începerea urmăririi penale față de B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Prin ordonanța nr. 643/P/2012 din 16.05.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe învinuitul B. M. - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, în favoarea acestei unități, având în vedere calitatea de avocat, confirmată prin adresa nr. 2071/08.04.2013 a Baroului Gorj.
Cauza a fost înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel C. sub nr. 459/P/2013, iar prin rezoluția din 11.06.2013, s-a dispus menținerea tuturor actelor îndeplinite și a măsurilor dispuse de P. de pe lângă Tribunalul Gorj, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 643/P/2012 privind pe învinuitul B. M. - avocat în cadrul Baroului Gorj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Prin ordonanța nr. 459/P/2013 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
S-a reținut că din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat următoarea situație de fapt:
.., este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Gorj sub nr. J_, cu sediul social declarat în localitatea Țicleni, inculpatul B. M. are calitatea de asociat, ocupându-se în mod efectiv de administrarea firmei, pe care a reprezentat-o în relațiile comerciale purtate cu diverși agenți economici.
La data de 13.11.2012, Garda Financiară Secția Gorj, a efectuat un control la .. Țicleni, urmare solicitării organelor de poliție, ocazie cu care au constatat că, în evidența contabilă au fost înregistrate două facturi fiscale cu o valoare totală de 226.799,08 lei, emise de .. Arcani, administrată de V. N. A., care în nota explicativă, a precizat că în perioada aprilie - mai 2011, nu a emis către respectiva societate nici o factură, semnăturile nu îi aparțin, iar ștampila aplicată nu este a societății pe care o administrează.
S-a arătat că, în perioada aprilie - mai 2011, inculpatul B. M. a prezentat martorei S. A. M. - la acea dată contabil al societății - factura fiscală nr. 137/14.04.2011 în valoare de 113.399,54 lei, prin care se atesta că .. Țicleni, a achiziționat de la .. Arcani, o autoutilitară M. de culoare roșie și o semiremorcă de culoare albă și factura nr. 276/17.05.2011 în valoare de 113.399,54 lei, prin care se atesta că .. Țicleni, a achiziționat de la .. Arcani, o autoutilitară SCANIA de culoare galbenă și o semiremorcă de culoare galbenă.
Ca și documente justificative privind achitarea contravalorii facturilor, inculpatul a prezentat chitanțele fiscale nr. 137/14.04.2011 și nr. 276/17.05.2011, în valoare de 113.399,54 lei - fiecare, înscrisuri ce atestau plăți în numerar mai mari decât plafonul stabilit de lege (5.000 lei, conform prevederilor O.G. nr. 15/1996).
Reprezentanții Gărzii Financiare Gorj au constatat că .. Țicleni, a înregistrat în contabilitate cele două facturi fiscale, care nu au la bază operațiuni reale, deducând astfel, nelegal TVA, în sumă de 43.896,56 lei.
Au mai menționat organele de control, că prin înregistrarea în contabilitate a respectivelor facturi, .. Țicleni a înregistrat cheltuieli cu amortizarea, deductibile fiscal în sumă de 36.199,46 lei diminuându-se în acest fel impozitul pe profit calculat și declarat, cu suma de 5.792 lei, prejudiciul estimat fiind în sumă de 49.689 lei, reprezentând obligații fiscale față de bugetul consolidat al statului.
S-a mai reținut că la data de 30.09.2012 societatea a înregistrat în evidențe și a declarat la organul fiscal TVA de plată în sumă de 10.380 lei, echipa de inspecție fiscală stabilind pentru aceeași dată TVA de plată în sumă de 215.219 lei din diferența suplimentară reprezentând taxă pe valoarea adăugată de plată în sumă de 204.839 lei, suma de 43.897 lei reprezintă TVA neacceptat la deducere aferent mijloacelor fixe înregistrate de societate în evidența contabilă, în baza unor operațiuni care nu sunt reale, stabilind că prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului este în sumă de 60.056 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit la care se adaugă majorări și penalități.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului B. M., de a înregistra în evidențele contabile ale .. Țicleni chitanțele și facturile fiscale nr. 137 din data de 14.04.2011 și nr. 276 din data de 17.05.2011, în valoare de 226.799,08 lei aferente unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cu consecința diminuării obligațiilor fiscale, în sensul deducerii nelegale a TVA-ului în sumă de 43.897 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
S-a arătat că starea de fapt prezentată mai sus a fost confirmată cu: procesul-verbal de sesizare din oficiu din 03.09.2012; adresa și procesul-verbal nr._/GJ/13.11.2012 ale Gărzii Financiare Secția Gorj; nota explicativă a martorei V. N. A. din 31.10.2012 ; adresa și procesul - verbal nr. 1689/05.03.2013 ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj; chitanțele și facturile fiscale nr. 137 din 14.04.2011 și nr. 276 din 17.05.2011 emise de S.C. RAFACOS S.R.L. Arcani; - Raportul de expertiză contabilă judiciară; - Raportul de expertiză criminalistică nr. 12/17.01.2014 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București¸ Raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 39.09.2013 al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj - Serviciul de criminalistică; - adresa nr. 1750 din data de 07.03.2013 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj, având ca obiect dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală; - procesul - verbal din 12.06.2012 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj, având ca obiect inspecția fiscală efectuată la .. Arcani; declarațiile martorilor V. N. A., A. C., S. A. M. și P. I., precum și declarațiile inculpatului B. M..
S-a reținut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în sumă de 43.897 lei, la care se adaugă suma de 4.439 lei dobânzi/majorări de întârziere, care nu a fost recuperat până în prezent.
Prin ordonanța nr. 459/P/2013 din 06.05.2014, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, pe bunurile imobile menționate în actul de donație autentificat de BNP P. C. sub nr. 2977/09.05.2008, aflate în proprietatea inculpatului B. M., măsură comunicată Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 16 10 2014, în baza art 346 alin 2 Cpp s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr 459/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. privind pe inculpatul B. M. și s-a dispus începerea judecății.
Înainte de primul termen de judecată, la data de 22 10 2014, inculpatul B. M. a depus la dosar chitanța . nr_ din data de 25 07 2014 privind achitarea prejudiciului, iar la data de 20 01 2014 persoana vătămată, statul român – ANAF reprezentat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a comunicat instanței cu adresa nr 1013/19 01 2015 că nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat conform procesului verbal 1689/05 03 2013, întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Gorj pentru . Țicleni.
La termenul de judecată din data de 24 04 2015, în prezența apărătorului ales, s-a luat declarație inculpatului, care a declarat că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere. Totodată a precizat că nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală și nu solicită readministrarea acestora în faza de judecată.
Având în vedere dispozițiile art 374 alin 7 Cpp, constatând că probele administrate în faza de urmărire penală nu au fost contestate și având în vedere că nici din oficiu nu se impune readministrarea acestor probe, în ședința publică din data de 24 04 2015, instanța a dispus ca probele administrate în faza de urmărire penală, care nu au fost contestate de părți, să nu mai fie administrate, probele fiind puse în dezbaterea contradictorie a părților, conform dispozițiilor procedurale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că starea de fapt, astfel cum a fost expusă în rechizitoriu este corectă, fiind dovedit cu probele administrate că, inculpatul B. M., în calitate de administrator al .. Țicleni, a înregistrat în evidențele contabile ale societății chitanțele și facturile fiscale nr. 137 din data de 14.04.2011 și nr. 276 din data de 17.05.2011, în valoare de 226.799,08 lei aferente unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cu consecința diminuării obligațiilor fiscale, în sensul deducerii nelegale a TVA-ului în sumă de 43.897 lei.
Vinovăția inculpatului este deplin dovedită cu întreg ansamblul probator administrat la urmărirea penală, care nu a fost contestat de către inculpat, respectiv adresa și procesul-verbal nr._/GJ/13.11.2012 ale Gărzii Financiare Secția Gorj; procesul - verbal nr. 1689/05.03.2013 ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj; chitanțele și facturile fiscale nr. 137 din 14.04.2011 și nr. 276 din 17.05.2011 emise de S.C. RAFACOS S.R.L. Arcani, raport de expertiză contabilă judiciară, raport de expertiză criminalistică nr. 12/17.01.2014 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 39.09.2013 al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj - Serviciul de criminalistică; - adresa nr. 1750 din data de 07.03.2013 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj, având ca obiect dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală; - procesul - verbal din 12.06.2012 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală Gorj, având ca obiect inspecția fiscală efectuată la .. Arcani, care se coroborează cu declarațiile martorilor martorilor V. N. A., A. C., S. A. M. și P. I..
Deși în declarațiile date la urmărirea penală inculpatul a susținut realitatea tranzacțiilor, afirmând că a achiziționat de la . Arcani, al cărei administrator era martora V. N., două autoutilitare, respectiv autoutilitara M. de culoare roșie și o semiremorcă de culoare albă și autoutilitară SCANIA de culoare galbenă și o semiremorcă de culoare galbenă, această apărare este infirmată de declarația martorei V. N., care a precizat în declarația dată la urmărirea penală că nu a emis facturile fiscale nr 137/14 04 2011 și nr 276/17 05 2011 regăsite în contabilitatea . chitanțele aferente acesora, semnăturile nu îi aparțin iar ștampila de pe aceste înscrisuri nu aparține .. Apărarea inculpatului este infirmată și de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr_/09 09 2013 (filele 145-159 dos urm pen), care atestă că semnăturile de la rubrica „semnătura și ștampila furnizorului ” de pe facturile fiscale nr 137/14 04 2011 și nr 276/17 05 2011, nu au fost efectuate de către această martoră.
Se constată astfel că vinovăția inculpatului a fost deplin dovedită cu probele administrate în faza de urmărire penală și care nu au fost contestate de inculpat.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, la termenul de judecată din data de 27 04 2015, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prev de art 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005 în infracțiunea prev de art 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005 cu aplic art 41 alin 2 Cpen anterior și art 5 Cpen actual.
Instanța constată ca fiind întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul de a se reține comiterea infracțiunii în formă continuată, având în vedere că faptele au fost comise repetat, dar în baza unei rezoluții infracționale unice.
Astfel, se constată că faptele inculpatului constând în înregistrarea în evidențele contabile ale societății ale cărei administrator era, a două facturi fiscale și chitanțele aferente, respectiv factura fiscală nr 137/14 04 2011 și nr 276/17 05 2011, aferente unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cu consecința diminuării obligațiilor fiscale, în sensul deducerii nelegale a TVA-ului în sumă de 43 897 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art 9 alin 1 lit c cu aplica art 41 alin 2 Cpenal din 1969.
Din prisma aplicării dispozițiilor art 5 Cpen privind legea penală mai favorabilă, se constată ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal anterior, având în vedere că inculpatul a achitat înainte de primul termen de judecată prejudiciul cauzat bugetului de stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art 10 alin 1 teza a III-a din Legea 241/2005, conform căruia, dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 50 000 euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, dispoziții legale care sunt mai favorabile, în raport de dispozițiile actuale ale Legii 241/2005, care prevăd la art 10, astfel cum a fost modificat prin Legea 255/2013 numai posibilitatea de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate, în situația achitării prejudiciului înainte de primul termen de judecată, nu și posibilitatea de a se mai aplica o amendă cu caracter administrativ.
În consecință, având în vedere că vinovăția inculpatului a fost deplin dovedită în cauză și ținând cont că inculpatul a achitat întreg prejudiciul cauzat bugetului de stat, fapt dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanța . 10 nr_/25 07 2014, TS 10 nr_/15 10 2014 (filele 19, 20 dosarul instanței) și adresele nr_/05 11 2014, 1013/19 01 2015 emise de ANAF – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cariova (fiele 25, 45 dos instanței), în raport de dispozițiile art 5 Cpen actual, devin aplicabile dispozițiile art 10 din Legea 241/2005, anterior modificărilor aduse prin Legea 255/2013, privind aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art.386 Cpr.pen. se va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în infracțiunea prev. de art.9 alin.1lit.c din Legea 241/2005, cu aplic. art.41alin.2 C.pen anterior, art.5 C.pen actual.
În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.h C.pr.pen coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.5 C.pen actual, se va dispune încetarea procesului penal împotriva inculpatului B. M. pentru infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. anterior, art.5 C.pen .actual .
În baza art.10 alin.1 teză finală din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.91 lit.c C.pen anterior se va aplica inculpatului sancțiunea de 1.000 lei amendă cu caracter administrativ.
Se va constata acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile S. R..
Având în vedere că prejudiciul a fost integral acoperit se va dispune totodată ridicarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la bunurile inculpatului, măsură dispusă prin ordonanța nr.459/P/2013 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Se va dispune anularea facturilor fiscale nr.137/14.04.2011 și nr.276/17.05.2011 și chitanțele aferente, înregistrate în contabilitatea . Țicleni și aflate la dosarul de urmărire penală.
În baza art 274 Cpp va fi obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare către stat și va fi obligat inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către martora V. N. A., reprezentând cheltuieli de transport, sumă ce va fi avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat conform art.273 alin.1 și 5 C.pr.pen.
Cheltuielile reprezentând onorariu avocat oficiu la instanță în cuantum de 200 lei vor rămâne în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
În baza art.386 Cpr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în infracțiunea prev. de art.9 alin.1lit.c din Legea 241/2005, cu aplic. art.41alin.2 C.pen anterior, art.5 C.pen actual.
În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.h C.pr.pen coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.5 C.pen actual, încetează procesul penal împotriva inculpatului B. M. pentru infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. anterior, art.5 C.pen .actual .
În baza art.10 alin.1 teză finală din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.91 lit.c C.pen anterior aplică inculpatului sancțiunea de 1.000 lei amendă cu caracter administrativ.
Constată acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile S. R..
Ridică măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor inculpatului prin ordonanța nr.459/P/2013 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Dispune anularea facturilor fiscale nr.137/14.04.2011 și nr.276/17.05.2011 și chitanțele aferente, înregistrate în contabilitatea . Țicleni și aflate la dosarul de urmărire penală.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către martora V. N. A., reprezentând cheltuieli de transport, sumă ce va fi avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat conform art.273 alin.1 și 5 C.pr.pen.
Cheltuielile reprezentând onorariu avocat oficiu la instanță în cuantum de 200 lei rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
C. L.
Grefier,
D. L.
Red jud C.L.
PS/ 2 ex
← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 677/2015.... → |
---|