Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea 302/2004. Sentința nr. 79/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 79/2015

Ședința din Camera de Cosniliu de la data de 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. I. S. – JUDECĂTOR

Grefier - B. F. Țacu

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.

………..

Pe rol, soluționarea cererii formulate de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei privind transferarea cetățeanului român Ș. F. E. (în prezent încarcerat în Penitenciarul Sem din Norvergia), în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a răspuns avocat desemnat din oficiu C. N. O., reprezentând condamnatul – persoană transferată Ș. F. E..

Procedura legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării și, pe fond, admiterea cereri autorităților judiciare norvegiene privind recunoașterea sentințe penale pronunțată de aceste autorități, precum și dispunerea transferului persoanei condamnate în vedere continuării executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, cu deducerea prevenției corespunzătoare.

Avocat C. N. O., având cuvântul pentru persoana transferabilă, arată că achiesează la concluziile reprezentantului parchetului întrucât condamnatul este cetățean român, are domiciliul stabil în comuna Sălcuța, ., fiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, cu precizarea că acesta a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14mai 2015, P. de pe lângă Curtea de Apel C. a sesizat instanța în baza art. 153 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea transferării cetățeanului român Ș. F. E. într-un penitenciar din România, în vederea executării unei pedepse privative de libertate aplicate de Tribunalul Municipal (de primă instanță) Larvik prin sentința penală din data de 06 noiembrie 2014, în dosarul cu nr. 14-151245MED-LARV.

S-a depus la dosar referatul din 14 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., certificatul emis de Direcția serviciilor Corecționale Norvegiene, hotărârea de condamnare, cazierul judiciar al persoane transferabile Ș. F. E..

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Municipal (de primă instanță) Larvik la data de 06 noiembrie 2014, în dosarul cu nr. 14-151245MED-LARV., cetățeanul român Ș. F. E. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrofe prev de paragraful 162 art. întâi și doi din Codul penal norvegian, faptă ce are corespondent în legislația românească în infracțiunea prev de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a reținut în esență că, la data de 21 februarie 2014, la terminalul feribotului Companiei Color Line din Revet în Lavrik, după traversarea din Danemarca în Norvegia cu M/S Super Speed II, condamnatul Ș. F. E., împreună cu alte persoane, a transportat în autoturismul înregistrat în Franța sub numărul de înmatriculare AY393FB, cantitățile de 10.657 pastile care conțineau alprazolam, 12.220 pastile conținând diazepam și 319 pastile conținând clonarepam.

Această hotărâre pronunțată de instanța norvegiană, a rămas definitivă la data de 13 decembrie 2014.

S-a mai reținut totodată că persoana condamnată a fost judecată în stare de arest preventiv, iar până la data de 21 ianuarie 2015 a executat un număr de 371 zile închisoare și, potrivit legii statului norvegian, pedeapsa se consideră executată integral la data de 19 iulie 2016; în prezent, condamnatul Ș. F. E. execută pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni în Penitenciarul Sem din Norvegia.

În referatul întocmit de P. de pe lângă Curtea de Apel C. sub nr. 5602/II/2/2015 la data de 14 mai 2015, depus la dosar la fila 2, s-a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prev de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, între România și statul de condamnare – Norvegia – fiind aplicabile dispozițiile Tratatului semnat la Oslo la data de 20.09.2010, privind transferarea persoanelor condamnate, sens în care s-a propus admiterea cererii formulată de autoritățile judiciare norvegiene privind transferarea cetățeanului român Ș. F. E., în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

În adresa emisă de Ministerul Justiției – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală sub nr._/2015/14c/Tro-no la data de 15.04.2015 (filele 4, 5 dosar), s-a menționat că autoritatea centrală a statului emitent a indicat faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat cetățeanul român fac parte din cele indicate la art. 7 paragraful 1, respectiv sunt infracțiuni pentru care nu se mai impune verificarea de către autoritățile române a condiției dublei incriminări, iar în această privință a dublei incriminări, dispozițiile Tratatului derogă de la prevederile art. 136 alin. 1 lit. b din Lg. 302/2004, în sensul că, în relația cu Regatul Norvegiei, a fost adoptată lista de infracțiuni pentru care verificarea dublei incriminări nu mai este necesară în vederea recunoașterii hotărârii.

Așa cum rezultă din declarația dată de condamnatul – cetățean român Ș. F. E. la data de 18.12.2014 (fila 26 dosar), acesta a consimțit la transferarea în România, în vederea continuării executării mandatului de pedeapsă emis de autoritățile judiciare norvegiene pe numele său.

În raport de situația de fapt reținută prin hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele pentru care a fost condamnat persoana solicitată având corespondent în legislația penală română și realizând elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000.

Fiind îndeplinite condițiile transferării prev. de art. 153 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea, în temeiul art. 155 alin. 1 din aceeași lege, va fi recunoscută hotărârea pronunțată față de condamnatul Ș. F. E. la data de 06.11.2014, în dosarul cu nr. 14-151245MED-LARV al Tribunalului Municipal de Primă Instanță din Larvik, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată acestui condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrofe prevăzută de paragraful 162 articolul întâi și al doilea din Codul penal norvegian - care are corespondent în infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000.

Totodată, va fi transferat condamnatul în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus menționată, într-un penitenciar din România, cu deducerea corespunzătoare din pedeapsă a perioadei executată de condamnat, de 371 zile închisoare, până la data de 21.01.2015 și, în continuare, de la această dată, la zi; în consecință, se va emite mandatul de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care, suma de 320 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana transferată, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați D., potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei privitor la cetățeanul român Ș. F. E. (în prezent încarcerat în Penitenciarul Sem din Norvergia, fiul lui M. și A., născut la data de 14 martie 1984 în municipiul C., județ D., cu ultimul domiciliu în România, ., . nr. 87, județ D., CNP_).

Constată îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 rep.

Recunoaște hotărârea pronunțată la data de 06.11.2014 în dosar nr. 14-151245MED-LARV de către Tribunalul Municipal de Primă Instanță din Larvik, definitivă la 13.12.2014, privind pe condamnatul Ș. F. E. - deținut în Penitenciarul Sem din Norvegia -, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrofe prevăzută de paragraful 162 articolul întâi și al doilea din Codul penal norvegian, care are corespondent în infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000.

Dispune transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus menționată, într-un penitenciar din România.

Deduce din pedeapsă perioada executată de 371 zile închisoare până la data de 21.01.2015 și, în continuare, de la această dată, la zi.

Dispune emiterea mandatului de executare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, 320 lei onorariu avocat oficiu, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați D..

Cu apel, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2015.

Președinte,

A. I. S.

Grefier,

B. F. Țacu

tehnored. 5 ex./:A.T. - 20 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea 302/2004. Sentința nr. 79/2015. Curtea de Apel CRAIOVA