Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 822/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 822/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 15565/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 822/2015
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
PREȘEDINTE A. C. M. Judecător
C. I. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul D. V. G. împotriva sentinței penale nr. 462 din 5 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit inculpatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului apreciază hotărârea atacată ca temeinică și legală, în condițiile în care la cercetarea judecătorească inculpatul a recunoscut în totalitate fapta comisă și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, a înscrisurilor prezentate, fiind totodată de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 462 din 5 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, în baza art.336 alin.1 cod penal cu art.396 alin.10 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul D. V. G., fiul lui C. și E., născut la 12.10.1976 în Drobeta Tr.S., domiciliat în Drobeta Tr.S., ..8, ., CNP_; la 1 an închisoare.
În baza art.91-92 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: -să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune M..
S-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei și Consiliului Local Drobeta Tr.S..
S-a atras atenția inculpatului asupra art.96 cod penal.
A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. S. nr.848/P/2014 din 12.11.2014 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul D. V. G., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 cod penal, reținându-se că la data de 8.03.2014, în jurul orei 22,40 a condus autoturismul marca BMW cu nr.de înmatriculare M0399BX, pe . Drobeta Tr.S., sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 1,00 gr % la ora 23,10.
Starea de fapt expusă a fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, printer aparat etilotest, proces verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică a Serviciului Județean de Ambulanță M., buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.225/226/13.03.2014, declarațiile martorilor Ș. C. și G. G. M. și declarațiile inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
In data de 08.03.2014, în jurul orelor 22.40, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta T. S., aflați în serviciul de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe . T. S., județul M., au oprit pentru control autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare M0399BX, al cărui conducător nu purta centura de siguranță și vorbea la telefonul mobil.
S-a procedat la identificarea conducătorului autoturismului în persoana inculpatului D. V. G., acesta a prezentat permisul de conducere și a declarat că a împrumutat autoturismul de la un prieten al cărui nume nu îl cunoaște și nu deține certificatul de înmatriculare al autoturismului deoarece proprietarul nu i 1-a înmânat. Întrucât conducătorul autoturismului emana vapori de alcool în aerul expirat, a fost testat cu aparatul alcooltest Drager ARUB 0877 în prezența martorilor asistenți Ș. C. și G. G. M., acesta indicând o valoare de 0,55mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în urma recoltării probelor biologice de sânge s-a stabilit conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 225-226 din 01.07.2013 emis de Serviciul de Medicină Legală M., rezultatul alcoolemiei- la prima probă, ora 23.10- 1,00 gr.%0, iar a doua probă, ora 00.10 - 0,85 gr. %0.
De altfel, inculpatul a recunoscut fapta comisă în modalitatea mai sus expusă și a precizat că anterior consumase băuturi alcoolice, respectiv două sticle cu bere și 50 ml.wisky.
S-a apreciat că fapta inculpatului D. V. G. constând în conducerea autoturismului marca BMWcu nr. de înmatriculare M0399BX pe .. Tr. S., având o îmbibație alcoolică de 1,00 %0 constituie infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", faptă prev. și ped. de art. 336 alin.l din CP.
S-a reținut că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, și că pe parcursul cercetărilor a avut o conduită sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei, este divorțat, are un copil minor în întreținere.
Din raportul de evaluare efectuat de Serviciul de Probațiune M. a rezultat că are 8 clase și a urmat cursurile Școlii Profesionale de Mecanică întreținere și Reparații din cadrul Liceului D., unde a obținut o calificare. După efectuarea stagiului militar, a intrat în câmpul muncii, ca muncitor la . din Drobeta T. S.. În anul 2002 a suferit un accident de muncă în urma căruia a pierdut două degete de ha brațul stâng, motiv pentru care a renunțat la locul de muncă și abia în anul 2005 a reintrat în activitate, angajându-se, ca șofer și montator mobilă la ., dar începând cu 01.02.2015, a fost trecut în șomaj.
În raport de aceste date s-a apreciat că are șanse sporite de îndreptare dacă va da dovadă de mai multă responsabilitate, în sensul încetării de a-și mai asuma riscuri ce pot avea consecințe atât pentru el, cât și pentru copilul său.
În consecință, ținând seama și de gradul de pericol social al faptei, frecvența infracțiunilor la regimul circulației, efectele asupra siguranței în trafic, precum și incidența dispozițiilor art.396 alin.10 cod procedură penală, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare
Având în vedere circumstanțele personale s-a considerat că îndreptarea și reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, astfel că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.91 cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul fără a preciza instanței de control judiciar motivele avute în vedere și de asemenea fără a se prezenta la termenul acordat, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 421 alin.1 lit. b Cod procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză analiza obiectivă a probelor dosarului relevă justețea convingerii instanței de fond cu privire la existența faptei și vinovăția inculpatului și în egală măsură evidențiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât în ceea ce privește cuantumul, de 1 an închisoare, cât și a modalității de executare adoptate, respectiv prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, cu obligarea acestuia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile.
Instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei prin evaluarea corectă a tuturor criteriilor prevăzute de lege, respectiv a pericolului social al infracțiunii reținute, a incidenței art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, datelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, lipsit de antecedente penale, cu un copil minor în întreținere, și cu șanse sporite de îndreptare a comportamentului său așa cum s-a reținut de altfel corect în considerentele hotărârii atacate.
Trebuie evidențiat în același sens faptul că infracțiunea comisă este una de pericol, totodată frecvența infracțiunilor la regimul circulației și consecințele acestor încălcări asupra siguranței deplasărilor în trafic, astfel că nu se va reevalua tratamentul sancționator.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. V. G. împotriva sentinței penale nr. 462 din 5 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015.
A. C. M. C. I.
Grefier,
F. I.
Red.jud.C.I.
j.f.E.C.
I.B.
← Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 831/2015. Curtea de Apel... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|