Fals în înscrisuri sub semnătură privată (art.322 NCP). Decizia nr. 71/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7483/95/2013
Dosar nr._ -art.322 N.C.p. -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALA Nr. 71
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. M. - judecător
R. E. C. - judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 16 ianuarie 2015, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelurile formulate de P. DE PE L. TRIBUNALUL G. și apelanta inculpată C. C., împotriva sentinței penale nr.362 din 23.10.2014 pronunțată de tribunalul Gor, în dosarul nr._, cand instanta a decis stabilirea termenului pentru deliberare si pronuntarea hotararii la data de 23.01.2015, conform art 391 alin 1 Cpp.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 362/2014 a Tribunalului G., în baza art. 386 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în câte două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În baza art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat inculpata C. C. la două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal - constând în interzicerea dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată.
În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat inculpata la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat inculpata la 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. b și g Cod penal – constând în interzicerea pe o perioadă de 1 an a dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
S-au constatat concurente faptele deduse prezentei judecăți cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 1 an închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81-82 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 205 din 15.06.2012 a Curții de Apel C. și cu infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 5.000 lei amendă penală, prin sentința penală nr. 412 din 04.10.2011, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ , definitivă prin nerecurare la data de 19.10.2011.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011 a Tribunalului G..
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b și d Cod penal și art. 40 Cod penal, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal și art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta sentință, respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, cu pedepsele la care inculpata a fost condamnată anterior, respectiv de 1 an închisoare și 5.000 lei amendă penală, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, urmând ca inculpata să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare și cea de 5.000 lei amendă penală și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. 1 Cod penal și art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.
În baza art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestului preventiv, începând cu data de 30.05.2014 la zi, data pronunțării prezentei hotărâri.
În baza art. 399 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 289 alin. 3 Cod penal, s-a confiscat de la inculpată, în folosul statului, suma de 5.780 lei, pretinsă și primită mită.
În baza art. 397 alin. 3 C.pr.pen., s-au anulat înscrisurile false precizate la filele nr. 45 – 48, vol. II dosar parchet, respectiv contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a contractelor de muncă, statele de plată aferente acestora, privitor la un număr de 53 de persoane angajate fictiv de către inculpată.
În baza art. 397 alin. 1 și 2 C.pr.pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1.112.251 lei dintre care, suma de 1.036.773 lei către partea civilă A.J.O.F.M. G., iar suma de 75.478 lei către partea civilă A.J.P.S. G., cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda și penalitățile aferente, calculate până la data plății efective a prejudiciului către părțile civile.
În baza art. 275 C.pr.pen., a obligat inculpata la 8.000 lei cheltuieli judiciare statului efectuate în cursul urmăririi penale și la instanța de fond.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G. nr. 187/P/2011 din 13.09.2013 a fost trimisă în judecată inculpata C. C., cu propunerea de arestare preventivă, în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen. și art. 290 vechiul C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul C.pen. și prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G. nr. 233/P/2012 din 23.09.2013, aceeași inculpată a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal (22 acte materiale).
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a trimis cauza privind pe inculpata C. (fostă M.) C., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 233/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. din 23 septembrie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen. la completul P. D03 cu termen de judecată la data de 29.10.2013 în vederea discutării reunirii cu dosarul penal nr._ .
Instanța a constatat că dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 29.10.2013 privește aceeași inculpată, trimisă în judecată prin rechizitoriu de P. de pe lângă Tribunalul G. nr. 187/P/2011 din 13.09.2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen. și art. 290 vechiul C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., totul cu aplic. art. 33-34 vechiul C.pen.
Observând actul de sesizare cu nr. 187/P/2011, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile de reunire a cauzelor, prevăzute de art. 32 vechiul C.pen., existând condițiile de conexitate prevăzute de art. 33 vechiul C.pen.
S-a constatat că faptele reținute în sarcina acestei inculpate prin cele două rechizitorii au avut loc în același timp, iar față de martorii conceptați în prezenta cauză s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale, iar în cealaltă cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Pentru buna înfăptuire a justiției instanța a constatat că se impune reunirea cauzelor și a trimis dosarul cu nr._ în vederea reunirii cu dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 29.10.2013.
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a conexat dosarul nr._ la dosarul nr._, având în vedere că ambele dosare privesc aceiași inculpată, între faptele pentru care a fost trimisă în judecată aceasta prin cele două rechizitorii existând o legătură de conivență, față de martorii conceptați în prezenta cauză s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale, iar în cealaltă cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar pentru o buna înfăptuire a justiției s-a impus reunirea cauzelor.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G. nr. 187/P/2011 din 13.09.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal.
S-a reținut în rechizitoriu că, în fapt, inculpata C. C. și fiii acesteia, învinuiții M. L. și M. Mirien-C. sunt domiciliați în . și au fost administratori ai mai multor societăți comerciale, printre care și societățile .. Albeni, S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J. și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., societăți care în prezent sunt radiate din evidențele Oficiului Registrului Comerțului G. sau se află în procedura de faliment.
Obiectele principale de activitate al acestor societăți comerciale l-au constituit ,,restaurante” ,,cultivarea cerealelor, plantelor” și respectiv ,,comerțul cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție”.
La data de 03.03.2011 organele de poliție din cadrul I.P.J. G.-Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu despre faptul că inculpata C. C., în calitate de administrator a mai multor societăți comerciale printre care și cele menționate mai sus a efectuat angajări fictive de persoane în scopul obținerii de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă G. de subvenții pentru angajarea de șomeri în baza Legilor nr. 76/2002 și nr. 116/2002, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.1, 3 și 5 din vechiul Cod penal.
Ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție și a solicitării exprese a acestora Garda Financiară-Secția G. a întocmit note de constatare, după cum urmează:
1- nr._/14.04.2011 încheiată la .. Albeni,
2- nr._/14.03.2011 încheiată la S.C. LUCICOST FERM CAPRILATTE S.R.L. Tg-J.,
3- nr._/10.03.2011 încheiată la S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J.,
4- nr._/17.03.2011 încheiată la S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg-Cărbunești administrată de numitul R. M.,
5- nr._/24.03.2011 încheiată la .. Tg-J.,
6- nr._/25.03.2011 încheiată la S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni,verificările având ca obiectiv cuantumul sumelor încasate din subvenții conform Legii 76/2002 și Legii 116/2002 și a veniturilor obținute din activitatea desfășurată de aceste societăți cu angajații lor.
Referitor la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, Garda Financiară a comunicat faptul că a fost în imposibilitatea de a efectua o notă de constatare întrucât administratorul societății nu a pus la dispoziție nici un fel de document de evidență contabilă, conform adresei nr._/15.07.2013.
Cu privire la .. Albeni Garda Financiară-Secția G. a constatat că pe perioada de funcționare a acesteia, respectiv 01 ianuarie 2007- 31 decembrie 2010 societatea a avut în total un număr de 154 de angajați, persoane angajate pe perioade diferite, ale căror semnături de pe contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a raporturilor de muncă și ștatele lunare de salarii cu privire la fiecare salariat în parte difereau între ele, existând suspiciuni că aceste semnături nu aparțineau salariaților.
Din analiza documentelor de evidență contabilă aferente perioadei 01 ianuarie 2007- 31 decembrie 2010 centralizate lunar a rezultat faptul că la sfârșitul anului 2006 conform balanței de verificare și a rulajelor contului 445 denumit ,,subvenții” societatea a încasat subvenții totale în sumă de 76.931 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 58.526 lei.
De asemenea s-a stabilit că la sfârșitul anului 2007 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 149.715 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 132.185 lei.
Pentru anul 2008 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 109.666 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 180.135 lei, iar pentru anul 2009 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 91.719 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 5.558 lei, încheind anul financiar 2009 cu o pierdere în sumă de 62.163 lei.
Același act de control a stabilit că pentru anul 2010 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 9.753 lei și a realizat venituri în sumă de 159.600 lei, înregistrând la sfârșitul anului un profit în sumă de 1.218 lei.
Centralizând informațiile din actul de control Garda Financiară-Secția G. a concluzionat că pentru perioada de funcționare .. Albeni a încasat subvenții în sumă totală de 437.784 lei și a realizat venituri din prestări servicii în sumă de 536.004 lei, aceste venituri obținute fiind relativ mici față de subvenția primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca vie.
Avându-se în vedere cele expuse mai sus Garda Financiară Secția G. a considerat că există indicii că cel puțin o parte a contractelor de muncă, a deciziilor de încetare a raporturilor de muncă și a statelor de salarii au fost întocmite în mod fictiv în scopul obținerii de subvenții pentru angajarea de șomeri, urmând ca cercetarea penală efectuată de către organele de poliție să stabilească reala stare de fapt, în funcție de care A.J.O.F.M. G. și A.J.P.S. G. urmau să stabilească eventualul prejudiciu.
S.C. LUCICOST FERM CAPRILATTE S.R.L. Tg-J. nu a beneficiat de subvenții de la A.J.O.F.M. G., pe toată perioada verificată.
Cu privire la S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. Garda Financiară-Secția G. a constatat că pe perioada de funcționare a acesteia, respectiv pe parcursul anului 2010 societatea a avut un singur angajat conform art. 80 din Legea 76/2002 și un număr de 6 angajați conform Legii 116/2002, persoane angajate pe perioade diferite, ale căror semnături de pe contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a raporturilor de muncă și ștatele lunare de salarii cu privire la fiecare salariat în parte difereau între ele, existând suspiciuni că aceste semnături nu aparțineau salariaților.
Din analiza documentelor de evidență contabilă aferente perioadei anului 2010 a rezultat faptul că societatea a încasat subvenții totale în sumă de 20.769 lei și a obținut venituri totale în sumă de 9.363 lei contabilizate în contul 704 și de 760 lei contabilizate în contul 707, în condițiile în care cheltuiala cu salariații pentru anul 2010 a fost de 51.147 lei, iar cheltuielile cu contribuțiile salariale aferente au fost în sumă de 19.291 lei.
Avându-se în vedere cele expuse mai sus Garda Financiară Secția G. a considerat că există indicii că cel puțin o parte a contractelor de muncă, a deciziilor de încetare a raporturilor de muncă și a statelor de salarii au fost întocmite în mod fictiv în scopul obținerii de subvenții pentru angajarea de șomeri, urmând ca cercetarea penală să stabilească reala stare de fapt, în funcție de care A.J.O.F.M. G. și A.J.P.S. G. urmau să stabilească eventualul prejudiciu.
S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg-Cărbunești a beneficiat de subvenții de la A.J.O.F.M. G., pe toată perioada verificată, respectiv anul 2010 în condiții legale, persoanele desfășurându-și activitatea cu contracte de muncă, concluziile actului de control fiind acelea că societatea nu a angajat forță de muncă cu scopul de a obține în mod nelegal subvenții din bugetul asigurărilor de șomaj sau de a beneficia de înscrierea perioadei de șomaj ca vechime în muncă pentru stabilirea de pensii nelegale.
S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni nu a beneficiat de subvenții de la A.J.O.F.M. G., pe toată perioada de funcționare, martie-decembrie 2010.
Cu privire la .. Tg-J. Garda Financiară-Secția G. a constatat că pe perioada de funcționare a acesteia, respectiv iulie 2007- iunie 2010 societatea a avut în total un număr de 43 de angajați, persoane angajate pe perioade diferite, ale căror semnături de pe contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a raporturilor de muncă și ștatele lunare de salarii cu privire la fiecare salariat în parte difereau între ele, existând suspiciuni că aceste semnături nu aparțineau salariaților.
Din analiza documentelor de evidență contabilă aferente perioadei iulie 2007- iunie 2010 centralizate lunar a rezultat faptul că societatea a beneficiat de subvenții de la A.J.O.F.M. G. însă nu a realizat venituri care să justifice folosirea angajaților, după cum urmează:
La sfârșitul anului 2007 conform balanței de verificare și a rulajelor contului 445 denumit ,,subvenții,, societatea a încasat subvenții totale în sumă de 35.987 lei nerealizând nici un fel de venit.
De asemenea, s-a stabilit că la sfârșitul anului 2008 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 147.417 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 12.604 lei, încheind anul financiar 2008 cu o pierdere de 42.218 lei.
Pentru anul 2009 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 76.519 lei și a obținut venituri din prestări servicii în sumă de 39.799 lei, încheind anul financiar 2009 cu o pierdere de 47.736 lei.
Pentru perioada 01.01._10 societatea a încasat subvenții totale în sumă de 8.836 lei fără a obține vreun venit, înregistrând la data de 30.06.2010 o pierdere în sumă de 11.821 lei.
Centralizând informațiile din actul de control,Garda Financiară-Secția G. a concluzionat că pentru perioada de funcționare .. Tg-J. a încasat subvenții în sumă totală de 268.759 lei și a realizat venituri din prestări servicii în sumă de 52.403 lei, aceste venituri obținute fiind mici față de subvenția primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca vie, iar rezultatul financiar al fiecărui an fiind pe pierdere.
Avându-se în vedere cele expuse mai sus Garda Financiară Secția G. a considerat că există indicii că cel puțin o parte a contractelor de muncă, a deciziilor de încetare a raporturilor de muncă și a statelor de salarii au fost întocmite în mod fictiv în scopul obținerii de subvenții pentru angajarea de șomeri, urmând ca cercetarea penală efectuată de către organele de poliție să stabilească reala stare de fapt, în funcție de care A.J.O.F.M. G. și A.J.P.S. G. urmau să stabilească eventualul prejudiciu.
Din cercetările întreprinse în cauza penală ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție și a concluziilor notelor de constatare întocmite de Garda Financiară-Secția G. au rezultat următoarele:
Cu adresa nr. 3774/31.03.2011 Inspectoratul Teritorial de Muncă G. a comunicat lista angajaților din perioada 2006-2010 ai celor 7 societăți comerciale rezultând faptul că societățile în cauză au avut mai mulți angajați, în diferite perioade de timp, după cum urmează: S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni - 98 angajați; S.C. LUCICOST FERM CAPRILATTE S.R.L. Tg-J. - 8 angajați; S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. - 8 angajați; S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni - 19 angajați; S.C. EURO CONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg-Cărbunești - 66 angajați; .. Tg-J. - 52 angajați; .. Albeni - 208 angajați.
Cu adresa nr. 5780/02.03.2012 și situațiile anexate Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă G. a comunicat că în perioada 2006-2010 cele 4 societăți comerciale administrate de inculpata C. C., M. L. și M. Mirien-C. au încheiat convenții cu A.J.O.F.M. G. și au beneficiat de subvenții în baza convențiilor încheiate conform art. 80-85 din Legea nr. 76/2002 și art. 8 din Legea nr. 116/2002 după cum urmează:
- S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni a avut încheiate un număr de 24 convenții aferente unui număr de 41 persoane pentru care a beneficiat de subvenții în sumă totală de 324.968 lei;
- .. Albeni a avut încheiate un număr de 33 convenții aferente unui număr de 45 persoane pentru care a beneficiat de subvenții în sumă totală de 458.424 lei ;
- .. Tg-J. a avut încheiate un număr de 14 convenții aferente unui număr de 21 persoane pentru care a beneficiat de subvenții în sumă totală de 263.576 lei ;
- S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. a avut încheiate un număr de 3 convenții aferente unui număr de 7 persoane pentru care a beneficiat de subvenții în sumă totală de 21.519 lei.
Inculpata C. C. este sora numitului C. Angel și cumnata numitei C. M. C., persoane care au fost cercetate și ulterior arestate preventiv în dosarul penal nr. 188/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. pentru fapte de același gen, săvârșite în aceeași perioadă de timp.
Cercetările întreprinse au stabilit faptul că inculpata C. C. este persoana care a inițiat și controlat activitățile infracționale desfășurate atât în mod direct, prin intermediul societăților pe care le administra de drept, dar și în mod indirect, prin intermediul societăților administrate de fii acesteia, respectiv S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni administrată de fiul său, M. L. și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. administrată de fiica sa, M. Mirien-C..
Folosirea societăților administrate de aceștia în activitatea infracțională a avut menirea de a nu atrage atenția asupra unui număr restrâns de societăți comerciale și a unei singure persoane, în speță a inculpatei C. C..
Astfel, inculpata C. C. pentru a beneficia în mod ilegal de sume de bani necuvenite din bugetul asigurărilor sociale, cunoscând prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002, în perioada 2006-2010 a procedat la racolarea în general de persoane din mediul rural cu posibilități materiale reduse și o pregătire precară de viață de pe raza comunelor P., Albeni, Bustuchin, R. de Amaradia, Alimpești, Bengești Ciocadia, Bîlteni și a altor comune și orașe învecinate cărora le-a promis angajarea pe o durată nedeterminată de timp în general ca muncitori necalificați în cadrul celor patru societăți comerciale, urmând ca aceștia să beneficieze ulterior de ajutorul de șomaj sau indemnizație pentru creșterea copilului (în cazul femeilor, după caz.).
Astfel, inculpata C. C., în decursul anilor 2006-2010 a procedat la angajarea unui număr total de 366 de persoane în cadrul celor patru societăți comerciale la care au fost semnalate nereguli, respectiv .. Tg-J., .. Albeni, S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J..
Dintre acești salariați, pe fiecare societate comercială în parte, inculpata C. C. a procedat la angajarea cu convenție în baza celor două acte normative, încheind contracte individuale de muncă, a unui număr de 41 persoane în cazul S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 45 persoane în cazul .. Albeni, 21 de persoane în cazul .. Tg-J., și 7 persoane în cazul S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., în total un număr de 114 persoane.
Nominal însă au existat mai multe cazuri în care o persoană a fost ,,angajată,, la două sau mai multe societăți comerciale din cele patru societăți.
Persoanele în cauză se încadrau în prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002 și deci, fie aveau vârsta de peste 45 de ani, fie sub 25 de ani, iar în realitate, un număr de 53 de persoane din cele 114 nu au prestat activități ca salariați ai vreuneia dintre societățile comerciale.
Pentru aceste persoane inculpata C. C. a încheiat convenții în baza prevederilor celor două acte normative și a solicitat și beneficiat de subvenții oferite de A.J.O.F.M. G. angajatorului pentru faptul că a procedat la angajarea unor persoane cu astfel de categorii de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordă astfel de facilități financiare în vederea stimulării ocupării forței de muncă.
Cuantumul total al subvențiilor acordate pentru anii 2006-2010 de către A.J.O.F.M. G. și virate lunar direct în contul bancar al celor 4 societăți comerciale aflate în litigiu a fost de 1.068.517 lei.
Din cele 114 persoane menționate în tabelele anexă înaintate de A.J.O.F.M. G. pentru care au fost încheiate convenții pentru acordarea de subvenții numai o parte au beneficiat ulterior în mod fraudulos de ajutor de șomaj sau indemnizație pentru creșterea copilului, după cum urmează:
- 28 de persoane la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni dintre care 5 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 23 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată ;
- 24 de persoane la .. Albeni dintre care 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 17 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată ;
- 14 de persoane la .. Tg-J. dintre care 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată;
- pentru S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. nicio persoană nu a beneficiat de indemnizație pentru șomaj.
În conformitate cu situațiile înaintate de A.J.O.F.M. G. persoanele pentru care cele patru societăți comerciale au beneficiat de subvenții în baza Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002 sunt:
1 - Colciag M., C. C., C. E., D. P., D. V., B. G., B. M., G. E. C., M. Nicușor A., F. E. F., Nejoiu L. G., Vălcu A. M., B. E. C., M. M. I., O. L., P. D. A., M. M., S. C., S. F. C., M. M., Ș. V., Fierăscu D. C., Giuroniu A., P. E., L. O., M. C., V. M., Bodîrnea I., G. I., G. A. L., Năgară C., R. L., C. I., D. N., M. M., M. R., T. L., C. D., P. N. G., Sgurescu M., V. I., respectiv 41 persoane, în cazul S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni;
2 - A. S. A., S. V. C., O. S. M., M. I. C., B. M., E. V. M., G. A. M., B. S. M., C. T., B. I. C., C. A. Mraia, Ș. M., F. I. M., P. D., A. S. A. M., P. G., A. E., C. A., P. E., I. M., I. Zîna, Sain M., S. Z., A. S. M. I., C. V., Bucloiu L. M., Toapă D. N., Vălcu A. M., Dudulica A., M. Feodora, C. V., S. M., I. M., C. V., Sain Speranța, M. D. C., T. M., G. A. C., P. F. V., B. E. M., Mutulete A. M., V. M. M., A. L., S. E., P. N., respectiv 45 persoane în cazul .. Albeni;
3 - B. Nicolița M., B. G., B. M., Colciag M., C. N., D. P., D. V., E. M., F. C., I. I., Iuțalim A. L., M. L., M. Feodora, Nacioiu Anișoara E., P. G. M., P. E., P. D., P. G., P. O., P. M., Țoapă M. M., respectiv 21 persoane în cazul .. Tg-J.;
4 - B. C. C., B. C. M., M. E. A., N. C., Ș. N. A., B. M. L., C. P. I., respectiv 7 persoane în cazul S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J..
În conformitate cu situațiile înaintate de A.J.P.S. G. cu adresa nr. 4950/20.03.2012 persoanele care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului ca urmare a angajării la cele patru societăți comerciale în cauză sunt P. G., R. L., B. C. M., A. S. A. M., V. M., M., Bucloiu L. M., respectiv 6 persoane.
Procedându-se la o verificare a persoanelor care au figurat ca și angajați la cele patru societăți comerciale și pentru care agenții economici angajatori au beneficiat de subvenții în condițiile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002, persoane care ulterior au și beneficiat de ajutor de șomaj, respectiv a celor 47 persoane care au beneficiat de ajutor de șomaj și a celor 6 persoane care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului s-a stabilit faptul că aceștia în realitate nu au prestat niciun fel de activitate ca angajați ai acestor societăți comerciale, nu au semnat ștate de plată decât în mod sporadic și implicit nu au fost remunerați cu drepturi salariale lunare.
În cazul acestor persoane inculpata C. C., cunoscând prevederile celor două acte normative, pentru a prejudicia bugetul de stat, pentru a induce în eroare autoritatea competentă care să aloce subvențiile pentru stimularea ocupării forței de muncă și ulterior pentru a-și însuși sumele de bani virate în contul societăților reprezentând aceste subvenții, a procedat la racolarea de persoane care se încadrau fie sub limita de 25 de ani, fie peste 45 de ani, în general fără posibilități materiale și neîncadrate în muncă, cărora le-a întocmit contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, în general ca și ,,muncitori necalificați” și le-a promis că ulterior expirării perioadei pentru care statul oferea această subvenție, le va întocmi documentele în vederea obținerii ajutorului de șomaj sau indemnizației pentru creșterea copilului.
Inculpata C. C., după ce a întocmit în mod fictiv contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată acestor persoane, în general ca și ,,muncitori necalificați,, a înregistrat aceste contracte la I.T.M. G. și i-a condus pe noii angajați la A.J.O.F.M. G. unde a încheiat cu ,,Agenția” convenții pentru acordarea de subvenții în baza Legilor nr. 76/2002 și nr. 116/2002.
În realitate cele 53 persoane ,,angajate” nu au prestat niciun fel de activitate specifică calității de salariat a uneia dintre cele patru societăți comerciale, respectiv o activitate continuă, cu un program de lucru de 8 ore și o remunerație lunară, majoritatea dintre ei neprestând niciun fel de activitate.
O parte dintre acestea au prestat activități sezoniere și sporadice, așa cum ele sunt denumite în limbaj uzual ,,cu ziua” în gospodăria inculpatei C. C., fără ca acestea să aibă caracterul unor activități specifice calității de salariat ai unei societăți comerciale.
Pentru fiecare dintre acești angajați, în intervalul 2006-2010 societățile comerciale administrate de inculpata C. C. și fii ei au primit lunar de la A.J.O.F.M. G. subvenții virate în contul bancar al societăților comerciale pe care le administrau timp de 12 luni de la data încheierii fiecărei convenții.
Lunar, inculpata C. C. a întocmit ștate de salarii pentru toți salariații, inclusiv cei 53 aflați în litigiu, unde, fie a semnat în locul salariaților imitând semnătura acestora,fie a scris numele în clar al salariaților sau a lăsat rubrica necompletată, atestând în mod fals că angajații și-au primit drepturile salariale nete, lunar, în numerar.
În realitate, aceste sume de bani au fost extrase lunar de către inculpata C. C. din contul ,,casa în lei” și au fost însușite de către aceasta.
Din punct de vedere contabil aceste sume de bani au figurat ca și cheltuieli salariale lunare plătite angajaților, fiind o modalitate de însușire de către învinuită a subvențiilor acordate de stat.
Din aceste subvenții virate lunar direct în conturile bancare ale celor patru societăți comerciale administrate de către familia M. a fost alimentat contul ,,casa în lei,, iar ulterior, sub pretextul achitării drepturilor salariale către angajați, aceste sume de bani au fost în realitate însușite de către inculpata C. C. și folosite în scopuri personale.
Fictivitatea angajării și activităților desfășurate de cei 53 de salariați aflați în litigiu este probată, pe lângă declarațiile majorității acestor persoane care recunosc că fie nu au desfășurat niciun fel de activitate, fie au desfășurat activități sporadice ca zilieri în gospodăria familiei M. din satul Albeni și cu cele două rapoarte de expertiză, grafoscopică și respectiv contabilă, dispuse și efectuate în cauză.
Prin ordonanța din 15.05.2012 organul de cercetare penală a solicitat expertului grafolog efectuarea unei expertize judiciare grafoscopice, care să stabilească autenticitatea semnăturilor de pe ștatele de plată și contractele individuale de muncă aflate în litigiu.
Astfel, concluziile raportului de expertiză grafoscopică nr._ din data de 08.06.2012 întocmit de I.P.J. G. - Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.08.2006 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 521 din 01.08.2007 înregistrate la I.T.M. G. nu aparțin numitei B. E. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 14;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 26.11.2007 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 20 din 12.12.2008 înregistrate la I.T.M. G. nu aparțin numitei Bodîrnea I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 15;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 422 din 31.07.2007 înregistrate la I.T.M. G. nu aparține lui B. G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 16;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 421 din 31.07.2007 înregistrate la I.T.M. G. nu aparține lui B. G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 18;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 15.01.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 119 din 19.10.2009 înregistrate la I.T.M. G. nu aparțin numitei C. E.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 19;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile noiembrie 2006, decembrie 2006, ianuarie 2007, februarie 2007, martie 2007, mai 2007, iunie 2007 și august 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV pagina 20. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularei B. E. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 20;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie 2006, decembrie 2007, februarie 2008, martie 2008, aprilie 2008, mai 2008, iulie 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV paginile 21-22;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie 2008, iunie 2008, august 2008, septembrie 2008, noiembrie 2008 și decembrie 2008 nu aparțin titularei Bodîrnea I.. Semnăturile au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august – decembrie 2006, ianuarie, martie - iunie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV pagina 23. În luna februarie 2007 nu este depusă semnătură. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularului B. G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 24;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august – decembrie 2006, ianuarie, martie - iunie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV pagina 25. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularului B. G. (reprezentant legal B. M.). Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, pagina 25;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie 2008, februarie 2009, mai 2009, august - octombrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV paginile 26-27.
Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie 2009, martie, aprilie, iunie nu aparțin titularei C. E..
Semnăturile au fost executate probabil de C. C..
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 22.06.2012 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 421 din 23.07.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține numitei Colciag M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 14;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 01.08.2006, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului C. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, paginile 14-15.
Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 424 din 31.07.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului și a fost executată de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 17.11.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 420 din 31.07.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin numitei D. P.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, paginile 16-17;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 17.11.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 425 din 31.07.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularului D. V.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 18;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 15.10.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 24 din 23.03.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei D. N.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 19;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2006 - mai 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularei Colciag M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2006 - mai 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 22. În luna iulie 2007 nu este depusă semnătură. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularului C. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 22;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2006 - ianuarie 2007, martie 2007 și iunie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, paginile 23-24. În luna februarie 2007 nu este depusă semnătură. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularului D. P..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 24;
- Semnăturile în litigiu de pe Ștatele de salarii lunare emise pentru lunile august 2006 - mai 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 25. În luna iunie 2007 nu este depusă semnătură. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularului D. V.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, paginile 25-26;
- Semnăturile în litigiu de pe Ștatele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie 2008, februarie 2009, mai 2009, august - octombrie 2009, decembrie 2009 și februarie 2010 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 27.
În luna martie 2010 nu este depusă semnătură. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2008, ianuarie 2009, martie, aprilie 2009, iunie, iulie 2009 și noiembrie 2009 nu aparțin titularului D. N.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, paginile 27.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 29.06.2012 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 275 din 16.09.2009, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei Fierăscu D. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, paginile 13-14;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.08.2006 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 536 din 07.08.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei F. E. F.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 15;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 17 din 02.02.2009, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei G. I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 16;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 518 din 03.10.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei Giuroniu A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 17;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 24 din 23.03.2010, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei G. (M.) E. C. și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile septembrie – decembrie 2007, februarie - iunie 2008, octombrie 2008, mai, august și septembrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie 2008, august, septembrie, noiembrie 2008 - ianuarie 2009, aprilie, iunie, iulie 2009 nu aparțin titularei Fierăscu D. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 21;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2006 - iunie 2007 și august 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 22. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularei F. E. F.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 23;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie – mai 2008, iulie și octombrie 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 24. În luna februarie 2009 nu este depusă semnătură. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2008 și ianuarie 2009 nu aparțin titularei G. I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, paginile 24-25;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie – decembrie 2007 februarie - mai, iulie și octombrie 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 26. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, august și septembrie 2008 nu aparțin titularei Giuroniu A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 26;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru august 2006 – iunie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 27. Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2007 nu aparține titularei G. (M.) E. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 28.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică din data de 06.07.2012 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Contractul individual de muncă pentru G. (P.) A. L., nu a fost pus la dispoziție pentru efectuarea comparațiilor grafoscopice. Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 16 din 02.02.2009, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei (P.) A. L.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 13;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 519 din 03.10.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 24.11.2006 înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei M. M. I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 16. Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 17 din 02.02.2009, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 16.01.2007 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 12 din 15.01.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei M. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 17;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 28.08.2006 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă fără număr din 05.10.2006, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularului M. Nicușor A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 19;
- Semnăturile în litigiu de pe Ștatele de salarii lunare emise pentru lunile februarie – mai, iulie și octombrie 2008, reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2008 și ianuarie 2009 nu aparțin titularei G. (P.) A. L.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20. În spațiul corespunzător lunii februarie 2009 nu este depusă semnătură;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, octombrie, noiembrie 2007, martie – mai și iulie 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, paginile 20 și 21. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie și august 2008 nu aparțin titularei L. O.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 22;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – iunie, august – decembrie 2007, februarie, iulie și octombrie 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 24. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie 2007, ianuarie, iunie, august, septembrie și noiembrie 2008 nu aparțin titularei M. M. I. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – iunie 2007, august – decembrie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 26. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie 2007 și ianuarie 2008 nu aparțin titularei M. M. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru august 2006 și septembrie 2006 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 28.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 28.08.2012 întocmit în cauză de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 12.06.2007 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 43 din 21.02.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei M. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 12;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 31.10.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 285 din 23.09.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei M. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 13;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 31.10.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 282 din 23.09.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei M. R.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 14;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 03.01.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 15 din 02.02.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularului Năgară C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 16;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.08.2006 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 537 din 07.08.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei Nejoiu L.-G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 17;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie 2006, iunie, august - decembrie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 18;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie 2007 și ianuarie 2008 nu aparțin titularei M. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, paginile 18-19;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie 2008, februarie, mai, august și septembrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 20. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie-decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie 2009 nu aparțin titularei M. M. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie 2008, februarie, mai, august-septembrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 21. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie 2009 nu au fost comparate cu semnăturile titularei M. R. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 22;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie-mai, iulie, octombrie 2008 și februarie 2009, reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 23. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, august, septembrie, noiembrie, decembrie 2008 și ianuarie 2009 nu aparțin titularului Năgară C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 24;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august-decembrie 2006, ianuarie-iunie și august 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 24. Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie 2009 nu au fost comparate cu semnăturile titularei Nejoiu L.-G. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 25.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 11.09.2012 întocmită de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 08.12.2006, înregistrat la I.T.M. G., nu a fost comparată cu semnăturile titularului O. L. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 11;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 5 din 01.02.2007, înregistrată la I.T.M. G., reprezintă semnătură depusă cu ajutorul copiatorului electrostatic și nu a făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 11;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.10.2009 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 262 din 30.10.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei P. E.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 12;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 15.01.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu a fost comparată cu semnăturile titularei P. D.-A. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 13;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 02.10.2007 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 517 din 03.10.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost comparate cu semnăturile titularei P. E. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 14;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 11.11.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 23 din 22.03.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei P. Nicolița-G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 16;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile decembrie 2006, ianuarie-martie 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 17;
- Semnătura în litigiu de pe Statul de salarii lunare emis pentru luna octombrie 2009 reprezintă semnătură depusă cu ajutorul copiatorului electrostatic și nu a făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 17;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie-aprilie, iunie, noiembrie, decembrie 2007, februarie-mai, iulie, august 2008 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 18;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie 2007, ianuarie și iunie 2008 nu au fost comparate cu semnăturile titularei P. D.-A. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 18;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile noiembrie, decembrie 2007, februarie-mai, iulie și octombrie 2008, reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 19;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, august, septembrie 2008 nu au fost comparate cu semnăturile titularei P. E. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 20;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, mai, august-octombrie, decembrie 2009 și iulie 2010 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, paginile 20-21;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie și noiembrie 2009 nu aparțin titularei P. Nicolița-G. și au fost executate de C. C..
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 02.10.2012 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 03.01.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 18 din 01.02.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei R. L.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 12;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 24.11.2008 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 212 din 06.12.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost executate de C. C., M. Mirien-C. și M. L..
De la titulara Sgurescu M. nu s-au pus la dispoziție semnături și scris model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 01.03.2007, respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 517 din 03.10.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost comparate cu semnăturile titularei S. F.-C. întrucât acestea (modelele de comparație) nu s-au pus la dispoziție. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 15;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 02.10.2007 înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei T. L. și a fost executată de M. Mirien-C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 517 din 03.10.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu aparține titularei T. L. și a fost executată de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.08.2006 respectiv cea de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 421 din 09.05.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost executate de C. C., M. Mirien-C. și M. L.. De la titulara V. A.-M. nu s-au pus la dispoziție semnături și scris model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie-mai, iulie, octombrie 2008, februarie, mai, august-octombrie, decembrie 2009 și iulie 2010 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 20;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie, septembrie, noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie, noiembrie 2009 nu aparțin titularei R. L. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu din luna august 2009 este ilizibilă;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, mai, august-octombrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 23;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie și noiembrie 2009 nu au fost executate de C. C., M. Mirien-C. și M. L..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 24;
De la titulara Sgurescu M. nu s-au pus la dispoziție semnături și scris model de comparație.
- Semnătura în litigiu din luna iulie 2009 a fost executată de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile martie-iunie, august-decembrie 2007, februarie-mai, iulie, octombrie 2008, februarie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 26;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie 2007, ianuarie, iunie, septembrie, noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie 2009 au fost executate de C. C.;
- Semnătura în litigiu din luna august 2008 este ilizibilă;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie 2008, februarie, mai, august-octombrie și decembrie 2009, reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 27;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie și noiembrie 2009 nu aparțin titularei T. L. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august-noiembrie 2006, ianuarie-mai 2007 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 30;
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică din data de 05.10.2012 de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoare:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 213 din 06.12.2009, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului V. I. și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.10.2007 înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului V. M..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 10;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 129 din 03.11.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului V. M. și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, mai, august-octombrie și decembrie 2009 reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 12;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2008, ianuarie, martie, aprilie, iunie și noiembrie 2009 nu aparțin titularului V. I. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii iulie 2009 nu aparține titularului V. I. și nu au fost executate de C. C., M. Miriem-C. sau M. L.;
- Semnăturile în litigiu de pe Ștatele de salarii lunare emise pentru lunile octombrie –decembrie 2007, februarie-mai,iulie și octombrie 2008, reprezintă semnături depuse cu ajutorul copiatoarelor electrostatice și nu au făcut obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 15;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, iunie și septembrie 2008 nu aparțin titularei V. M. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu din luna 2008 este ilizibilă și nu a făcut obiectul comparațiilor grafoscopice.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică din data de 14.02.2013 de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 03.05.2010, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului C. P.-I..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 13;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 27.04.2010, înregistrat la I.T.M. G., aparține titularei M. E.-A.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 03.05.2010, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei B. M.-L..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 6, paginile 15-16;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 21.04.2010, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului B. C.-C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 7, pagina 17;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statul de salarii lunare emis pentru luna iunie 2010, nu aparține titularului N. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 18. Statul de salarii emis pentru luna iulie 2010 nu conține semnătură depusă la rubrica specificată;
- Semnătura în litigiu din ștatul de salarii emis pentru luna iunie 2010 nu aparține titularei B. C.-M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 2, pagina 19;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie, iulie și noiembrie 2010, nu aparțin titularei Ș. N.-A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 3, pagina 21;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie și iulie 2010, nu aparțin titularului C. P.-I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 4, pagina 22;
- Semnătura în litigiu de pe Statul de salarii lunare emis pentru luna iunie 2010 nu aparține titularei M. E.-A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 5, pagina 24;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie, iulie și noiembrie 2010, nu aparțin titularei B. M.-L.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 6, pagina 25;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie, iulie și noiembrie 2010, nu aparțin titularului B. C.-C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 7, paginile 26-27;
- Statele de salarii emise pentru lunile aprilie, mai, august și septembrie 2010, nu conțin semnături depuse la rubricile specificate;
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 08.03.2013 de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 26.04.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 10. De la titulara B. Nicolița-M., nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături – model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului”, de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 297 din 07.08.2009, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 10 (semnătură realizată cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 26.07.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparține titularului Țoapă M.-M. din lipsa probelor de scris model de comparație. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 11;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului”, de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 290 din 07.08.2009, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 11 (semnătură realizată cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 07.09.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului M. L. și a fost probabil executată de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului”, de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 12 din 24.04.2006, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, paginile 12-13 (semnătură realizată cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului”, de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 10 din 11.02.2010, este o imitație servilă și fără posibilități de identificare a autorului din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 14;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului”, de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 29 din 01.02.2010, este o imitație servilă și fără posibilități de identificare a autorului din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 15;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2007, ianuarie-aprilie, iunie, august, septembrie, octombrie 2008 și aprilie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 16 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie-decembrie 2007, mai, iulie, decembrie 2008, februarie, martie, mai și iulie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafice concludente, din considerentele prezentate în cuprinsul lucrării la capitolul IV, punctul 1, pagina 16;
- De la titulara B. Nicolița-M., nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături – model de comparație.
În spațiul corespunzător lunii ianuarie 2009, nu este depusă semnătură.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iulie, august 2007, ianuarie-aprilie, iunie, august, septembrie-noiembrie 2008 și ianuarie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 18 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice). Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie-decembrie 2007, mai, iulie, decembrie 2008, ianuarie-martie, mai, iulie 2009, au fost executate probabil de M. L..
- De la titulara Țoapă M.-M., nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături – model de comparație
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, iunie, august-noiembrie 2008 și aprilie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 20 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie-noiembrie 2007, mai, iulie, decembrie 2008, ianuarie, martie 2009, nu aparțin titularului M. L. și au fost executate probabil de C. C.. În spațiul corespunzător lunii mai 2009, nu este depusă semnătură;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile aprilie, iunie, august, sept, noiembrie, decembrie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 23 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor decembrie 2008, ianuarie-martie, mai, iulie 2009 și februarie 2010, sunt imitații servile și fără posibilități de identificare a autorului din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 24;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie-aprilie, iunie, august-noiembrie 2008, aprilie, iunie, august, septembrie, noiembrie 2009 și ianuarie 2010, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 25 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor decembrie 2008, ianuarie-martie, mai, iulie, decembrie 2008 și ianuarie 2010 (două state), sunt imitații servile și fără posibilități de identificare a autorului din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 26.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 29.03.2013 de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 15.01.2008 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 15 din 09.02.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularului F. C. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 15.01.2008, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei E. A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 13 – semnătură executată din imaginație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 12 din 02.02.2009, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei E. A. și a fost probabil executată de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 18 din 02.02.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparține titularului I. I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 15 – semnătură executată din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile aprilie, august – noiembrie 2008, aprilie, iunie, septembrie, noiembrie și decembrie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 16 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice). Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, februarie, mai, iulie, decembrie 2008, ianuarie, mai, iulie 2009 și ianuarie 2010, nu aparțin titularei P. G. și au fost executate probabil de C. C..
În spațiul corespunzător lunilor februarie, aprilie și mai (2 exemplare) 2010, nu sunt depuse semnături.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 18 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iulie, decembrie 2008, ianuarie, februarie 2009, nu aparțin titularului F. C.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 18 – semnăturile reprezintă imitații după modelul semnăturilor titularului;
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii mai 2008, nu aparține titularului și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008 și februarie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 20 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor mai, iulie, decembrie 2008 și ianuarie 2009, nu aparțin titularei P. E.. Semnăturile în litigiu nu au fost executate de M. L. sau M. Mirien-C.. De la C. C. probele model de comparație puse la dispoziție sunt insuficiente;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie - aprilie, iunie, august – noiembrie 2008 și februarie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 22 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor mai, iulie, decembrie 2008 și ianuarie 2009, nu aparțin titularei E. A.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 23 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008 și februarie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 24 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor mai, iulie, decembrie 2008 și ianuarie 2009, nu aparțin titularului I. I.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 24 – insuficiente elemente grafice.
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 12.04.2013 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 58 din 01.09.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei P. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 12 – semnătură executată din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 01.10.2007 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 55 din 09.09.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 13 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara P. D. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 17.01.2008 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 115 din 25.02.2000, înregistrate la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 14 – insuficiente elemente grafice;
- De la titularul C. N. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 121 din 14.11.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului D. V.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 15 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 116 din 14.11.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei D. P.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 16 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 17 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie – decembrie 2007, mai și iulie 2008, nu aparțin titularei P. M. și au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii septembrie 2008, nu este depusă semnătură.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru ianuarie – aprilie, iunie, august, septembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 19 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie – decembrie 2007, mai și iulie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 20 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara P. D. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 21 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare mai, iulie, decembrie 2008 și ianuarie, februarie 2009, au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 23 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2007, mai, iulie 2008, nu aparțin titularului D. V..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 23 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august – noiembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 25 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2007, mai, iulie 2008, nu aparțin titularei D. P..
Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 25 – insuficiente elemente grafice;
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 24.04.2013 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 12 din 14.11.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului B. G.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, paginile 11 - 12 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 18.07.2007 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 57 din 01.09.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 12 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara P. G. M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 05.09.2007, înregistrat la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 13 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 55 din 01.09.2008, înregistrat la I.T.M. G., a fost executată probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 68 din 11.08.2009, înregistrat la I.T.M. G., nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 14 (semnătură realizată cu ajutorul copiatorului electrostatic);
- De la titularul B. M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 07.08.2007, înregistrat la I.T.M. G., aparține titularei Colciag M.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 59 din 01.09.2008, înregistrată la I.T.M. G., aparține numitei C. C.;
- La rubrica „Salariat,” pe Contractul individual de muncă nr._ din 18.04.2008, înregistrat la I.T.M. G., nu este depusă semnătură;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 21.01.2008, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularei M. M. și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 12 din 24.01.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei M. M.. Nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 16 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie – aprilie, iunie, august 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 17 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie – decembrie 2007, mai și iulie 2008, nu aparțin titularului B. G. și au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii septembrie 2008, nu este depusă semnătură.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru iulie 2007, ianuarie – aprilie, iunie, august și septembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 19 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie – decembrie 2007, mai și iulie 2008, au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii decembrie 2007, nu este depusă semnătură.
- De la titulara P. G. M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2007, ianuarie – aprilie, iunie, august – octombrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 21 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare septembrie - decembrie 2007, mai și iulie 2008, au fost executate probabil de C. C.;
- De la titulara B. M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile august 2007, ianuarie – aprilie, iunie, august și septembrie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 23 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor septembrie - decembrie 2007, mai și iulie 2008, nu aparțin titularei Colciag M. și au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii septembrie 2008 nu este depusă semnătură.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile aprilie, iunie, august – noiembrie 2008, aprilie, iunie, august, noiembrie, decembrie 2009 și ianuarie 2010, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 25 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor mai, iulie, decembrie 2008, ianuarie – martie, mai 2009, februarie și aprilie 2010, nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 25 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara M. Feodora nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statul de salarii lunar emis pentru luna ianuarie 2008, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 6, pagina 26 (semnătură realizată cu ajutorul copiatorului electrostatic);
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 24.05.2013 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 05.01.2006 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 26 din 23.11.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 14 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara A.-S. A.-M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 11.01.2006 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 25 din 24.06.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 15 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 17.01.2006 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 99 din 05.02.2007, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost executate de C. C., M. L., M. Mirien-C.;
- De la titulara O. S. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 09.05.2006, înregistrat la I.T.M. G., aparține titularului M. I.-C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 451 din 09.05.2007, înregistrată la I.T.M. G., a fost executată probabil de numita C. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 16.05.2006, înregistrat la I.T.M. G., nu a fost executată de C. C., M. L., M. Mirien-C.;
- De la titulara B. Monodora nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 121 din 22.05.2007, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 22 – imitație servilă;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 22.05.2006 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 120 din 22.05.2008, înregistrate la I.T.M. G., au fost executate de C. C.;
- De la titulara G. A.-M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 16.05.2006 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 33 din 09.06.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu au fost executate de C. C., M. L., M. Mirien-C.;
- De la titulara B. S.-M. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 16.11, nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 9, pagina 27 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara C. T. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile aprilie, iulie, septembrie-decembrie 2006, ianuarie-octombrie, decembrie 2007, februarie, mai 2008, decembrie 2009 și ianuarie 2010, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 28-29 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- În spațiile corespunzătoare lunilor ianuarie, martie-august, octombrie, noiembrie 2008, ianuarie-noiembrie 2009 nu sunt depuse semnături;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie-martie 2006, noiembrie 2007, septembrie și decembrie 2008 nu au fost executate de C. C., M. L., M. Mirien-C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru martie-decembrie 2006, ianuarie-iunie, august-octombrie 2007, februarie și mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 32 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- În spațiile corespunzătoare lunilor ianuarie, aprilie, iunie-august, octombrie-decembrie 2008, ianuarie-iunie 2009 nu sunt depuse semnături;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, februarie 2006, noiembrie 2007, ianuarie, martie și 2008 au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie, decembrie 2006 și ianuarie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 3, pagina 34 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, februarie 2006 au fost executate de C. C.;
- Semnătura în litigiu din luna martie 2006 nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 35 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-decembrie 2006, ianuarie-aprilie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 36 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
În spațiile corespunzătoare lunilor aprilie și mai 2010 nu sunt depuse semnături.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-iulie, septembrie-decembrie 2006 și ianuarie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 36 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-iulie, septembrie-decembrie 2006, ianuarie-octombrie 2007, februarie, aprilie, mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 37 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunii noiembrie 2007, ianuarie și martie 2008 nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 37 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai, iunie, iulie, septembrie-decembrie 2006, ianuarie-octombrie, decembrie 2007, februarie, aprilie, mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 38 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, ianuarie și martie 2008 au fost executate probabil de C. C.;
- De la titulara G. A.-M. nu au fost puse la dispoziție scris și semnături model de comparație.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-iulie, septembrie, octombrie 2006, ianuarie, martie-octombrie 2007, februarie, aprilie, mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 8, pagina 40 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, ianuarie și martie 2008 nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 8, pagina 40 – insuficiente elemente grafice;
- De la titulara B. S.-M. nu au fost puse la dispoziție scris și semnături model de comparație;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie, decembrie 2006, ianuarie-octombrie 2007 nu pot face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 41 – insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile noiembrie, decembrie 2006, martie-mai 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 10, pagina 42 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 07.06.2013 al I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 12.12.2006, înregistrate la I.T.M. G., nu aparține titularei C. A.-M. și nu a fost executată de C. C., M. L., M. Mirien-C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 12.12.2006, nu aparține titularei Ș. M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, pagina 16 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 5 din 12.12.2009 înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei F. I.-M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, paginile 17-18 - insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 09.01.2007 înregistrat la I.T.M. G., nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 18 – (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 31 din 15.01.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului P. D. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, paginile 18-19 – semnătură realizată din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 02.02.2009 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 9242 din 13.03.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei A.-S. A.-M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 20 - semnături realizate din imaginație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr 88 din 21.02.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei P. G. și a fost executată probabil de numita M. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 67 din 07.02.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularului A. E. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 22 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 68 din 07.02.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 8, pagina 23 – insuficiente elemente grafice;
- De la titularul C. A. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 69 din 07.02.2008, înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei P. E. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 24 – semnătură realizată din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile decembrie 2006, ianuarie-octombrie, decembrie 2007, februarie, aprilie și iunie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, paginile 25-26 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, ianuarie, martie, iulie, august, septembrie-decembrie 2008, nu aparține titularei C. A.-M. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 26 – semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru decembrie 2006, ianuarie-martie, mai, iulie-octombrie 2007, aprilie, iunie, iulie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 28 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, ianuarie, martie, septembrie-noiembrie 2008, nu aparțin titularei Ș. M. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie-iunie, august-octombrie, decembrie 2007, februarie, aprilie, mai și iulie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 3, pagina 30 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, martie, iunie, august-decembrie 2008 și ianuarie 2009, nu aparțin titularei F. I.-M. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie, martie-octombrie, decembrie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 32 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007 și ianuarie 2008, nu aparțin titularului P. D. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 32 – semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru ianuarie-octombrie, decembrie 2007, ianuarie, februarie, aprilie-iunie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 33 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, martie, iulie, august-decembrie 2008, ianuarie-martie 2009, nu aparțin titularei A.-S. A.-M. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, paginile 33-34 – semnături realizate din imaginație;
În spațiile corespunzătoare lunilor aprilie-decembrie 2009, ianuarie-mai, iulie - decembrie 2010, nu sunt depuse semnături.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile ianuarie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 35 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007 și ianuarie 2008, nu aparțin titularei P. G. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile martie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 36 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007 și ianuarie 2008, nu aparțin titularului A. E. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 37 – semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile martie-septembrie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 8, pagina 38 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 38 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii noiembrie 2007, nu aparține titularei P. E. și a fost executată de C. C.;
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii ianuarie 2007, nu aparține titularei P. E., din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 39 – semnătură realizată din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie, mai-septembrie 2007, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 10, pagina 40 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din data de 14.06.2013 întocmit de I.P.J. G. - Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 71 din 07.02.2008, nu aparține titularei și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 1, pagina 14 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 13.02.2007, înregistrat la I.T.M. G., aparține titularei, Ș. M.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 72 din 07.02.2008, nu aparține titularei și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 2, paginile 15-16 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 73 din 07.02.2008, nu aparține titularei și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 3, pagina 17 – insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 37 din 09.03.2009 înregistrată la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparține titularului A.-S. M.-I. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 4, pagina 18 - insuficiente elemente grafice. De la titular nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 26 din 21.02.2008 înregistrată la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparține titularei C. V. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, paginile 18-19 - insuficiente elemente grafice. De la titular nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături;
- Pe Contractul individual de muncă nr._ din 21.02.2008, înregistrat la I.T.M. G., la rubrica „Salariat,”, nu este depusă semnătură;
- Pentru Țoapă D.-N. nu au fost puse la dispoziție Contractul individual de muncă, Decizia de încetare a Contractului de muncă cu semnăturile în litigiu și nici probe de scris model de comparație în vederea efectuării comparațiilor;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 12.12.2006, înregistrate la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparține titularei V. A.-M. și nu a fost executată de C. C., M. L. și M. Mirien-C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 86 din 21.02.2008 înregistrată la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparține titularei V. A.-M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 8, pagina 21 - insuficiente elemente grafice;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 86 din 21.02.2008 înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei D. A. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 9, pagina 23 - insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 26.06.2007 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 82 din 21.02.2008, înregistrate la I.T.M. G., nu se poate stabili dacă aparțin titularei M. Feodora și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 10, pagina 24 - insuficiente elemente grafice;
- Pentru C. V. nu au fost puse la dispoziție Contractul individual de muncă, Decizia de încetare a Contractului de muncă cu semnăturile în litigiu și nici probe de scris model de comparație în vederea efectuării comparațiilor;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 30 din 15.01.2010 înregistrată la I.T.M. G., a fost executată de M. C.;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 16 din 02.02.2009 înregistrată la I.T.M. G., nu aparține titularei I. M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 13, pagina 27 - insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 27 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii ianuarie 2008, nu aparține titularei I. Zîna din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 27 – semnături realizate din imaginație;
În spațiul corespunzător lunii noiembrie 2007 nu este depusă semnătură;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru februarie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 29 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii ianuarie 2008, nu aparține titularei, Ș. M. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 29 – semnături realizate din imaginație.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie-octombrie, decembrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 3, pagina 30 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, nu aparține titularei S. Z. și a fost executată probabil de C. C.;
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii ianuarie 2008, nu aparține titularei din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 3, pagina 30 – semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile martie-octombrie, decembrie 2007, februarie-mai 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 4, pagina 32 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, ianuarie, iunie-decembrie 2008, ianuarie și februarie 2009 au fost executate probabil de C. C.. De la titular nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile martie-octombrie, decembrie 2007,, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 33 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile aprilie-septembrie 2007, februarie, aprilie, mai 2008, ianuarie, mai, noiembrie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 34 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007, ianuarie, iunie-decembrie 2008, februarie-aprilie 2009, nu aparțin titularei Bucloiu L. și au fost executate de C. C.;
- Semnătura în litigiu corespunzătoare lunii ianuarie 2009 nu aparțin titularei din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 35 – semnături realizate din imaginație;
În spațiile corespunzătoare lunilor august-octombrie, decembrie 2009, ianuarie-decembrie 2010 nu sunt depuse semnături.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie, decembrie 2007 și ianuarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 37 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007și ianuarie 2008, nu se poate stabili dacă aparțin titularului Țoapă D.-N. din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 7, pagina 37 - insuficiente elemente grafice. De la titular nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 8, pagina 38 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007 și ianuarie 2008, au fost executate probabil de C. C.. De la titular nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 39 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie 2007 și ianuarie 2008, nu aparțin titularei D. A. din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 39 – semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie 2007 și februarie 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 10, pagina 41 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, martie, iunie-decembrie 2008, ianuarie-aprilie 2009, au fost executate de C. C.;
- Pentru C. V. nu au fost puse la dispoziție Ștatele de plată cu semnăturile în litigiu și nici probe de scris model de comparație în vederea efectuării comparațiilor;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie, mai 2008, mai-decembrie 2009 și ianuarie 2010, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 12, paginile 42-43 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, martie, iunie-decembrie 2008, ianuarie-aprilie 2009, au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie, mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 13, pagina 44 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, martie, iunie-decembrie 2008, ianuarie și februarie 2009, nu aparțin titularei și au fost executate de C. C.;
Concluziile raportului de expertiză grafoscopică cu același număr din 21.06.2013 întocmit de I.P.J. G. Serviciul de Criminalistică au fost următoarele:
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr. 17 din 02.02.2009, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 15 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Pe Decizia de încetare a Contractului individual de muncă nr 3 din 01.02.2009 nu este depusă semnătură la rubrica „Salariat”.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 01.02.2008 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 28 din 01.02.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei M. D.-C. și au fost executate probabil de C. C.;
- Pentru T. M. nu au fost puse la dispoziție Contractul individual de muncă și Decizia de încetare a Contractului de muncă cu semnăturile în litigiu;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.09.2008, înregistrat la I.T.M. G., nu aparține titularului G. A.-C. din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 5, pagina 18 – imitație servilă;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.09.2008, a fost executată de C. C.. De la P. F.-V. nu au fost puse la dispoziție probe de scris și semnături model de comparație;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat,” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 09.10.2008, nu aparține titularei B. E.-M. și a fost executată de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractele individuale de muncă nr._ din 09.10.2008 și nr._ 07.05.2010 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr 51 din 06.05.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu aparțin titularei Mutulete A.-M. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 09.06.2008 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Deciziile de încetare a Contractului de muncă nr 120 din 08.10.2008, nr.2 și 3 din 11.03.2009, înregistrate la I.T.M. G., nu se pot stabili dacă aparțin titularei V. M.-M. și nu poate face obiectul comparațiilor din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 8, pagina 22 - insuficiente elemente;
- Semnătura în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 29.10.2008, nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 23 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „Salariat” de pe Contractul individual de muncă nr._ din 11.11.2008 respectiv de la rubrica „Dovada comunicării: Data și semnătura salariatului” de pe Decizia de încetare a Contractului de muncă nr. 30 din 03.11.2010, înregistrate la I.T.M. G., nu se pot stabili dacă aparțin titularului P. N. din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 11, pagina 25 - insuficiente elemente;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie și mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 1, pagina 26 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor martie, iunie, august, octombrie și noiembrie 2008, nu aparțin titularei I. Zîna și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie și mai 2008, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 2, pagina 28 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie, martie, iunie-decembrie 2008 și ianuarie 2009, nu aparțin titularei Ș. Speranța și au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii februarie 2009 nu este depusă semnătură.
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile februarie, aprilie și mai 2008, mai-decembrie 2009 și ianuarie 2010 nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 3, pagina 30 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor martie, iunie-decembrie 2008 și ianuarie-aprilie 2009, nu aparțin titularei M. D.-C. și au fost executate probabil de C. C.;
În spațiul corespunzător lunii decembrie 2010 nu este depusă semnătură;
- Pentru T. M. nu au fost puse la dispoziție Statele de plată cu semnăturile în litigiu;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie-septembrie 2009 nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 5, pagina 32 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor februarie-aprilie 2009, nu aparțin titularului G. A.-C. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 6, pagina 35 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie-decembrie 2008 și aprilie 2009, nu aparțin titularei P. F.-V. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie-martie 2009 nu se pot stabili dacă aparțin titularei din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 6, pagina 34- semnături realizate din imaginație;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-octombrie 2009 nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 7, pagina 35 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie-decembrie 2008, ianuarie-aprilie 2009, nu se pot stabili dacă aparțin titularei B. E.-M. din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 7, pagina 35- semnături realizate din imaginație;
În spațiul corespunzător lunilor martie-mai 2010 nu sunt depuse semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-decembrie 2009, ianuarie și februarie 2010 nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 8, pagina 37 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie, noiembrie 2008, ianuarie-aprilie 2009, nu aparțin titularei Mutulete A.-M. și au fost executate de C. C.;
În spațiul corespunzător lunilor martie-decembrie 2010 nu sunt depuse semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru luna mai 2008 nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 9, pagina 39 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor iunie-decembrie 2008, ianuarie și februarie 2009, nu aparțin titularei V. M.-M. și nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 9, paginile 39-40 - insuficiente elemente grafice;
În spațiul corespunzător lunilor martie-decembrie 2009, ianuarie-iunie, septembrie și noiembrie 2010 nu sunt depuse semnături;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru luna mai, iunie, august și septembrie 2009 nu poate face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 10, pagina 41 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie-decembrie 2008, ianuarie-aprilie 2009, nu aparțin titularei A. L. din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 10, pagina 42 - insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile mai-noiembrie 2009, nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 11, pagina 43 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor octombrie-decembrie 2008, nu aparțin titularei B. E. și au fost executate de C. C.;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie-aprilie 2009, nu aparțin titularei din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 10, pagina 44 - insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu de la rubrica „SEMNAT REST PL” de pe Statele de salarii lunare emise pentru lunile iunie-decembrie 2009, ianuarie și februarie 2010 nu pot face obiectul comparațiilor grafoscopice din considerentele prezentate în raport la capitolul IV, punctul 12, pagina 45 (semnături realizate cu ajutorul copiatoarelor electrostatice);
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor noiembrie-decembrie 2008, nu aparțin titularului P. N. și au fost executate probabil de C. C.;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie-aprilie 2009, nu aparțin titularului din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 12, pagina 46 - insuficiente elemente grafice;
- Semnăturile în litigiu corespunzătoare lunilor ianuarie-aprilie 2009, nu se poate stabili scriptorul din considerentele prezentate în raport capitolul IV, punctul 12, pagina 46 - insuficiente elemente grafice;
În spațiul corespunzător lunilor martie, iunie și august 2010 nu sunt depuse semnături.
Concluzia generală care se desprinde din toate cele 17 rapoarte de expertiză grafoscopică efectuate în cauză este aceea că semnăturile de pe majoritatea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă și ștatele de plată nu aparțin titularilor și că inculpata C. C. a falsificat majoritatea semnăturilor de pe deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă încheiate în mod fictiv pe numele salariaților respectivi și de asemenea a falsificat și semnăturile de pe ștatele de salarii lunare acest aspect fiind de natură să probeze fictivitatea relațiilor de muncă dintre societățile comerciale în cauză și persoanele de pe urma cărora acestea au beneficiat de subvenții alocate de la bugetul de stat.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă dispusă și efectuată în cauză ,în urma convențiilor încheiate între A.J.O.F.M. G. și cele patru societăți comerciale în perioada 2006-2010 în conturile acestora s-au virat sume reprezentând subvenții potrivit art. 85 din Legea 76/2002, prin deducerea de către angajator din suma reprezentând contribuția angajatorului prevăzută la art. 26 din aceiași lege, suma totală virată în conturile bancare fiind de 1.068.487 lei, defalcată pe fiecare societate comercială în parte,sumele rezultate fiind extrase din evidențele contabile ale societăților comerciale și din evidențele puse la dispoziția expertului contabil de către A.J.O.F.M. G..
La aceste subvenții se adaugă indemnizațiile de șomaj în valoare totală de 532.780 lei, defalcate în 210.473 lei pe S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 191.630 lei pentru .. Albeni, 121.677 lei pentru .. Tg-J. și 0 lei pentru S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., de care au beneficiat cele 70 de persoane care au figurat ca angajate fictiv în cadrul celor două societăți comerciale.
De asemenea, în ceea ce privește indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului A.J.P.S. G. (Agenția Județeană Pentru Pretații Sociale G.) a achitat în mod necuvenit la un număr de 6 persoane, provenite de la cele patru societăți comerciale, suma totală de 75.478 lei.
Cu privire la prejudiciul total adus bugetului de stat expertul contabil a concluzionat, coroborat cu rezultatul anchetei efectuate de organele de poliție, că acesta se compune din:
- suma de 638.919 lei, subvenții acordate în baza celor două acte normative de protecție socială și stimularea ocupării forței de muncă, respectiv Legea 76/2002 și Legea 116/2002;
- suma de 397.854 lei indemnizații de șomaj și contribuții sociale aferente și - suma de 75.478 lei indemnizație pentru creșterea copilului.
Totalul prejudiciului adus A.J.O.F.M. G. este de 1.036.773 lei, iar totalul prejudiciului adus A.J.P.S. G. este de 75.478, prejudiciul total adus bugetului asigurărilor sociale în prezenta cauză fiind de 1.112.251 lei.
Cu adresa nr. 4950/20.03.2012 A.J.P.S. G. a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 75.478 lei, reprezentând cuantumul sumelor încasate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului solicitate de cele 6 persoane în cauză.
Cu adresa nr._/B/04.07.2013 A.J.O.F.M. G. a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.036.773 lei, reprezentând indemnizațiile de șomaj încasate în mod fraudulos de către ,,angajații” societăților comerciale în sumă de 397.854 lei și subvențiile încasate în mod necuvenit de cele patru societăți comerciale în sumă de 638.919 lei.
În fapt, inculpata C. C. nu a urmărit să rentabilizeze activitatea celor patru societăți comerciale și să urmărească efectuarea unei producții efective și a unui profit legal și real care în final este scopul pentru care se înființează un agent economic, ci numai să creeze o aparență de activitate, să angajeze în mod fictiv un număr de 53 persoane, angajări care nu se justifică din punct de vedere economic, pe seama cărora să obțină de la statul român în mod fraudulos subvenții pe care ulterior să și le însușească sub pretextul că a achitat acestora drepturi salariale.
În condițiile unei activități reale, în care s-ar fi urmărit atingerea obiectului de activitate al celor patru societăți comerciale și implicit rentabilizarea activității prestate de salariați administratorul ar fi căutat să angajeze cât mai puține persoane care să aducă cât mai multe venituri, ci nu cât mai mulți salariați care să genereze cheltuieli cu salariile duble sau triple față de veniturile produse.
Cele două rapoarte de expertize judiciare, cea contabilă și cea grafoscopică, au fost aduse la cunoștința învinuiților, cu excepția inculpatei C. C., care s-a sustras de la urmărirea penală, aceștia neavând de formulat obiecțiuni.
Răspunzătoare de crearea acestui prejudiciu este inculpata C. C. care a întocmit contracte individuale de muncă persoanelor în cauză, atestând ulterior în mod fictiv că aceștia au desfășurat activități în cadrul societăților comerciale administrate de ea sau de fii ei, fapt ce a permis celorlalți 53 de învinuiți să beneficieze în mod ilegal de indemnizații de șomaj și indemnizații pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Ulterior desfacerii contractelor individuale de muncă inculpata C. C. i-a contactat pe ceilalți 53 de învinuiți (47 beneficiari de indemnizație de șomaj și 6 beneficiari de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului) și le-a înmânat acestora adeverințe din cuprinsul cărora rezulta în mod fictiv faptul că fiecare dintre aceste persoane a desfășurat activitate ca salariat în cadrul uneia dintre cele patru societăți comerciale și este îndrituit astfel să obțină indemnizațiile solicitate.
Cu aceste adeverințe false eliberate de inculpata C. C., cele 53 de persoane s-au adresat A.J.O.F.M. G. și respectiv A.J.P.S. G. unde au constituit câte un dosar personal la care au atașat aceste înscrisuri și au solicitat acordarea de indemnizație pentru șomaj și respectiv indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului. În urma aprobării cererilor aceștia au beneficiat de indemnizații de șomaj în sumă totală de 523.780 lei care cuprind și contribuțiile aferente acestor indemnizații(CAS de 31,3% și CASS în sumă de 5,5 %) și indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului în sumă totală de 75.478 lei.
Inculpata C. C. însă, în calitate de administrator de societăți comerciale, de angajator, de parte contractantă în convențiile încheiate cu A.J.O.F.M. G. și beneficiară a subvențiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cunoscut pe deplin actele normative în materie de care a abuzat și pe care le-a speculat și folosit pentru obținerea de avantaje materiale pentru sine în mod fraudulos, respectiv a subvențiilor primite în sumă de 638.919 lei, și pentru altul, respectiv indemnizațiile de șomaj primite de salariații în litigiu, în sumă de 397.854 lei și indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului în sumă de 75.478 lei, în total suma de 1.112.251 lei.
Pe parcursul cercetărilor inculpata C. C. s-a sustras de la urmărirea penală, fiind citată în repetate rânduri și căutată la domiciliu de către organele de cercetare penală.
Cu adresele nr._/AV din 28.09.2012 Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene și respectiv_/14.01.2013 Biroul Național Interpol au comunicat faptul că nu s-a primit nici un răspuns afirmativ de la statele membre Schengen sau de la corespondenții externi cu privire la inculpata C. C..
Organele de urmărire penală au efectuat la data de 20.03.2012 demersuri pentru localizarea, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de inculpata C. C., însă aceasta nu a mai utilizat posturile telefonice pe care le folosea până la acea dată.
Până la finalizarea cercetărilor prejudiciul nu a fost recuperat, întrucât din verificările, a rezultat faptul că inculpata C. C. nu deține bunuri proprietate personală, conform adresei nr. 1501/26.03.2012 a Primăriei comunei Albeni.
Referitor la bunurile mobile, autoturisme deținute de societățile comerciale în cauză, acestea au fost deținute în sistem de leasing financiar și au fost recuperate de societățile de leasing ca urmare a neplății ratelor, în prezent societățile comerciale fiind radiate din evidențele ORC G..
În drept, faptele săvârșite de către inculpata C. C., care în calitate de administrator și/sau reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J., S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. și .. Albeni, în perioada 2006-2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a efectuat angajări fictive de persoane, a falsificat decizii de încetare a raporturilor de muncă și ștate lunare de salarii și a folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenției Județene pentru Prestații Sociale G. beneficiind în mod ilegal de subvenții pentru sine și indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului pentru alții, în cuantum total de 1.112.251 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 1 teza I Cod procedură penală, s-a propus prin rechizitoriu luarea măsurii arestării preventive față de C. C., fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și existând cazurile prevăzute de art. 148 lit. a și f Cod procedură penală, având în vedere faptul că inculpata C. C. s-a sustras de la urmărirea penală și a părăsit țara încă din anul 2011 când a demarat ancheta în cauză, având cunoștință de cercetarea penală, precum și faptul că gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite este sporit, activitatea infracțională a avut o durată considerabilă în timp, a presupus coruperea infracțională a unui număr mare de persoane, prejudiciul cauzat este considerabil,toate aceste aspecte fiind de natură să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a învinuitei, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare.
Caracterizând persoana învinuitei s-a reținut că aceasta este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată pentru infracțiuni concurente la 1 an închisoare cu suspendare pentru art. 257 alin. 1 Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011, respectiv 5.000 lei amendă penală pentru art. 6 din Legea 241/2005, prin sentința penală nr. 412 din 4.10.2011 a Judecătoriei Tg.Cărbunești, aceasta a fost cercetată în stare de libertate însă nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală întrucât s-a sustras cercetărilor .
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G. nr. 233/P/2012 din 23.09.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal (22 acte materiale).
S-a reținut în rechizitoriu că, în fapt, prin procesul-verbal din 12 martie 2012, organele de poliție din cadrul I.P.J. G., cu ocazia efectuării de cercetări în dosarul nr. 187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numita C. C., în calitate de administrator al mai multor societăți comerciale, în perioada 2006 - 2011 a pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul societăților pe care le administra.
Ulterior, organele de poliție și-au declinat competența prin referatul nr._ din 14.03.2012 în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul G. formându-se dosarul nr. 233/P/2012.
Prin rezoluția 233/P/2012 din 23 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G. s-a început urmărirea penală față de C. C. pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de administrator la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Albeni și .. Tg-J., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2006 - 2011 a pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 150 - 500 lei pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul societăților sus menționate.
Prin ordonanța nr. 233/P/2012 din 22 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G. s-a dispus delegarea organelor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. G. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru efectuarea actelor de cercetare penală, respectiv audiere martori, ridicări înscrisuri, efectuarea verificărilor cu privire la inculpata C. C. prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională în scopul stabilirii adresei din străinătate sau a locului unde este deținută aceasta.
Din actele de urmărire efectuată a rezultat următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 187/P/2011 din 13 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. s-a dispus, printre altele, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
S-a reținut că aceasta, în calitate de administrator și/sau reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J., S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. și .. Albeni, în perioada 2006-2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a efectuat angajări fictive de persoane, a falsificat decizii de încetare a raporturilor de muncă și state lunare de salarii și a folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenției Județene pentru Prestații Sociale G. beneficiind în mod ilegal de subvenții pentru sine și indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului pentru alții, în cuantum total de 1.112.251 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale.
Prin încheierea nr. 95 din 18 septembrie 2013 adoptată în dosarul nr._ al Tribunalului G. - Secția Penală a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul G. prin rechizitoriul nr. 187/P/2011 din 13.09.2013, privind pe inculpata C. C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
Totodată, s-a dispus arestarea inculpatei C. C. pentru aceste infracțiuni pe durata judecării cauzei până la revocarea, încetarea sau înlocuirea măsurii.
S-au reținut ca temeiuri ale arestării situațiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a și f Cod procedură penală, în sensul că aceasta s-a sustras de la urmărirea penală, a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cercetările întreprinse în dosarul nr. 187/P/2011 au stabilit faptul că inculpata C. C. a fost administratorul sau reprezentantul mai multor societăți comerciale printre care S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J., S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. și .. Albeni, societăți care în prezent sunt radiate din evidențele Oficiului Registrului Comerțului G. sau se află în procedură de faliment.
Inculpata C. C. este persoana care a inițiat și controlat activitățile infracționale desfășurate atât în mod direct, prin intermediul societăților pe care le administra de drept, dar și în mod indirect, prin intermediul societăților administrate de fiii acesteia, respectiv S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni administrată de fiul său, M. L. și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. administrată de fiica sa, M. Mirien-C..
Folosirea societăților administrate de aceștia în activitatea infracțională a avut menirea de a nu atrage atenția asupra unui număr restrâns de societăți comerciale și a unei singure persoane, în speță a inculpatei C. C..
Astfel, inculpata C. C. pentru a beneficia în mod ilegal de sume de bani necuvenite din bugetul asigurărilor sociale, cunoscând prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002, în perioada 2006-2010 a procedat la racolarea în general de persoane din mediul rural cu posibilități materiale reduse și o pregătire precară de viață de pe raza comunelor P., Albeni, Bustuchin, R. de Amaradia, Alimpești, Bengești Ciocadia, Bîlteni și a altor comune și orașe învecinate cărora le-a promis angajarea pe o durată nedeterminată de timp în general ca muncitori necalificați în cadrul celor patru societăți comerciale, urmând ca aceștia să beneficieze ulterior de ajutorul de șomaj sau indemnizație pentru creșterea copilului (în cazul femeilor, după caz.).
În decursul anilor 2006-2010 inculpata C. C. a procedat la angajarea unui număr total de 366 de persoane în cadrul celor patru societăți comerciale la care au fost semnalate nereguli, respectiv .. Tg-J., .. Albeni, S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J..
Dintre acești salariați, pe fiecare societate comercială în parte, inculpata C. C. a procedat la angajarea cu convenție în baza celor două acte normative, încheind contracte individuale de muncă, a unui număr de 41 persoane în cazul S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 45 persoane în cazul .. Albeni, 21 de persoane în cazul .. Tg-J. și 7 persoane în cazul S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., în total un număr de 114 persoane.
Nominal însă au existat mai multe cazuri în care o persoană a fost ,,angajată” la două sau mai multe societăți comerciale din cele patru societăți.
Persoanele în cauză se încadrau în prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002 și deci, fie aveau vârsta de peste 45 de ani, fie sub 25 de ani, iar în realitate, un număr de 53 de persoane din cele 114 nu au prestat activități ca salariați ai vreuneia dintre societățile comerciale.
Pentru aceste persoane inculpata C. C. a încheiat convenții în baza prevederilor celor două acte normative și a solicitat și beneficiat de subvenții oferite de A.J.O.F.M. G. angajatorului pentru faptul că a procedat la angajarea unor persoane cu astfel de categorii de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordă astfel de facilități financiare în vederea stimulării ocupării forței de muncă.
Unora dintre persoanele angajate fictiv, inculpata C. C. le-a pretins sume de bani pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul acestor societăți pe care le administra pentru a le folosi în vederea obținerii ajutorului de șomaj.
Astfel, P. E. a fost angajată în mod fictiv la .. Albeni, iar pentru angajarea la această societate inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 250 lei în cursul lunii februarie 2007.
La începutul anului 2009 inculpata C. C. i-a mai pretins suma de 400 lei pentru a putea beneficia de ajutor de șomaj, însă P. E. nu i-a remis această sumă.
În cursul lunii februarie 2011 inculpata C. C. s-a oferit să o angajeze din nou la una din firmele sale, ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
B. E. a fost angajată în mod fictiv la .. Albeni în perioada octombrie 2008 - noiembrie 2009, iar pentru întocmirea actelor de angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
C. Ș. a fost angajat fictiv în luna martie 2010 la S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L- Tg.Cărbunești, societate administrată de C. C., iar pentru a-l angaja aceasta din urmă a pretins suma de 300 lei.
Fierăscu D. - C. a fost angajată în mod fictiv în perioada 12.09._08 la S.C. LUCITAN COMP S.R.L., după care a beneficiat de ajutor de șomaj până în luna iunie 2010.
La sfârșitul lunii iulie 2010, inculpata C. C. i-a propus să o angajeze la o altă societate pe care o administra pretinzându-i și primind suma de 500 lei.
F. I. - M. a fost angajată în mod fictiv la .. Albeni în perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2009.
Pentru angajare inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 300 lei.
Aceasta a beneficiat de ajutor de șomaj în perioada martie - septembrie 2009, după care a fost contactată din nou de inculpata C. C. propunându-i să o angajeze la o altă societate a sa, ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
T. M. a fost angajată fictiv în perioada februarie 2008 - februarie 2009 la .. Albeni, pentru aceasta inculpata C. C. pretinzând și primind suma de 400 lei.
În cursul lunii decembrie 2009 inculpata C. C. i-a propus o nouă angajare la o altă societate a sa în vederea prelungirii ajutorului de șomaj, ocazie cu care i-a pretins și primit suma de 500 lei.
C. A. a fost angajat fictiv la .. Albeni în perioada 07.02._08 și la .. Tg-J. în perioada 15.02. - 15.03. 2008, după care a beneficiat de ajutor de șomaj timp de 9 luni.
Pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma 180 lei.
Ioncilă V. a fost angajat fictiv la S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg.Cărbunești, în perioada martie 2010 - februarie 2011, iar pentru angajare C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
În cursul anului 2011, cu o zi înainte ca inculpata C. C. să dispară, aceasta a pretins și primit de la Ioncilă Valeiru încă 600 lei, motivând că suma respectivă este necesară la cartea de muncă.
D. A. a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada iulie 2007 - iulie 2008.
Pentru eliberarea documentelor necesare obținerii indemnizației de șomaj inculpata C. C. a pretins și primit suma de 400 lei.
I. Zîna a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2007 - februarie 2008, iar pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma de 250 lei.
Aceasta a beneficiat de ajutor de șomaj, iar în cursul anului 2010 a fost angajată din nou pe altă societate de inculpata C. C., ocazie cu care aceasta din urmă i-a pretins și primit suma de 250 lei.
F. C. a fost angajat fictiv la .. Tg-J., iar ulterior a solicitat și beneficiat ajutor de șomaj timp de 9 luni.
Pentru angajare inculpata C. C. a pretins suma de 300 lei în cursul lunii ianuarie 2008.
A. E. a fost angajat fictiv la .. Tg-J. la începutul lunii februarie 2008, iar pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
M. D. - C. a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2008 - ianuarie 2010, după care a beneficiat de ajutor de șomaj timp de 6 luni.
Ulterior, a fost contactată de inculpata C. C. pentru a o angaja la altă societate ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
C. I. a fost angajată fictiv la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2010, iar pentru angajare inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 100 lei.
La terminarea contractului individual de muncă inculpata C. C. i-a mai pretins încă 500 lei în vederea întocmirii documentelor necesare obținerii indemnizației de șomaj, însă C. I., deși i-a promis că-i va plăti suma respectivă, nu a mai achitat-o.
I. M. a fost angajat fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2007 - februarie 2008, pentru angajare inculpata C. C. pretinzând și primind suma de 250 lei.
Întrucât sus-numiții au denunțat înainte de sesizarea organelor de urmărire penală darea de bani către inculpata C. C., procurorul a reținut în sarcina acestora cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. 3 Cod penal.
Denunțarea nu presupune neapărat introducerea unui denunț propriu-zis în forme prescrise de lege. Fapta se consideră denunțată și în cazul în care mituitorul face o declarație prin care aduce la cunoștința organului de cercetare penală fapta sa de dare de mită și fapta funcționarului care a primit mita, iar în urma acestui denunț se pornesc cercetările.
În speța de față, denunțătorii au dat declarațiile olografe în perioada 6 - 12.03.2012 în fața organelor de poliție, iar procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit ulterior tocmai ca urmare a acestor declarații, respectiv la data de 12.03.2012.
În practica judiciară s-a statuat în mod constant că administratorul unei societăți comerciale are, în sensul dispozițiilor art. 147 alin. 2 Cod penal, calitatea de funcționar și, prin urmare, poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită (decizia nr. 6351/2004 a Î.C.C. J. - Secția Penală).
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat că inculpata C. C., în calitate de administrator sau reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Albeni, .. Tg-J., S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg.Cărbunești este beneficiară a sumelor de bani ce au fost pretinse sau remise de martori.
În consecință, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. C., având în vedere pericolul social al faptelor, gravitatea acestora, rezonanța socială a infracțiunilor, multitudinea actelor materiale.
Starea de fapt a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: denunțuri și declarații denunțători; declarații martori; adresa nr. 3374 din 31.01.2011a I.T.M. G.; adresele nr._ din 28.09.2012 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE, respectiv nr._ din 14.01.2013 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național INTERPOL; procese verbale de căutare etc.
În drept, fapta inculpatei C. C. care, în calitate de administrator sau reprezentant al unor societăți comerciale, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2006 - 2011 a pretins în total suma de 7.280 lei din care a primit 5.780 lei de la P. E., B. E., C. Ș., Fierăscu D. - C., F. I. - M., T. M., C. A., Ioncilă V., D. A., I. Zîna, F. C., A. E., M. D. - C., C. I. și I. M., pentru a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul acelor societăți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (22 acte materiale).
Caracterizând persoana inculpatei a reținut procurorul că aceasta este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată pentru infracțiuni concurente la 1 an închisoare cu suspendare pentru art. 257 alin. 1 Cod penal prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011 a Tribunalului G., respectiv 5.000 lei amendă penală pentru art. 6 din Legea nr. 241/2005 prin sentința penală nr. 412 din 4.10.2011 a Judecătoriei Tg.Cărbunești, aceasta a fost cercetată în stare de libertate, însă nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală întrucât s-a sustras cercetărilor, iar la momentul întocmirii rechizitoriului era arestată în lipsă prin încheierea nr. 95 din 18 septembrie 2013 adoptată în dosarul nr._ al Tribunalului G. - Secția Penală.
Din analiza coroborată a probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin încheierea nr. 95 din 18.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, privind pe inculpata M. C. (fostă C.), trimisă în judecată prin rechizitoriul parchetului nr. 187/P/2011 din 13.09.2013 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33-34 C.pen.
S-a dispus arestarea inculpatei M. C., judecată pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul nr._ al Tribunalului G., pe durata judecării cauzei penale, până la revocarea, încetarea sau înlocuirea măsurii.
Prin încheierea din 04.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorilor materiale strecurate în minuta, practicaua, considerentul și dispozitivul încheierii nr. 95 din data de 18.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, precum și în mandatul de arestare preventivă nr. 1/18.09.2013 emis în baza acestei încheieri, în sensul de a se menționa corect numele inculpatei ca fiind C. în loc de M., locul nașterii acesteia ca fiind satul Zorlești, ., în loc de P., județul G. și domiciliul acesteia ca fiind în ., nr. 307, județul G. în loc de comuna Albeni, ..
La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2013, în condițiile art. 327 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii C. D. (fila 91, vol. I dosar instanță), B. E. (fila 92, vol. I dosar instanță), C. I. (filele 93, vol. I dosar instanță), L. O. (fila 94, vol. I dosar instanță), M. D. C. (fila 95, vol. I dosar instanță), Fierăscu D. C. (fila 96, vol. I dosar instanță), P. E. (fila 97, vol. I dosar instanță), E. A. (fila 98, vol. I dosar instanță) și T. M. (fila 99, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2013, în condițiile art. 327 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii M. L. (fila 137, vol. I dosar instanță), V. M. (fila 136, vol. I dosar instanță), F. I. M. (fila 134, vol. I dosar instanță), F. C. (fila 132, vol. I dosar instanță), C. A. (fila 131, vol. I dosar instanță), Năgară C. (fila 133, vol. I dosar instanță), B. E. C. (fila 130, vol. I dosar instanță), D. P. (fila 129, vol. I dosar instanță) și B. G. (fila 135, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2013, în condițiile art. 327 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii C. V. (fila 163, vol. I dosar instanță), Sgurescu M. (fila 164, vol. I dosar instanță), S. Z. (fila 166, vol. I dosar instanță) și E. V. M. (fila 165, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2014, în condițiile art. 327 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii B. E. M. (fila 189, vol. I dosar instanță), G. A. M. (fila 185, vol. I dosar instanță), Ș. M. (fila 190, vol. I dosar instanță), T. L. (fila 187, vol. I dosar instanță), Ș. Speranța (fila 186, vol. I dosar instanță) și A. L. (fila 188, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2014, în condițiile art. 327 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii Ș. M. (fila 211, vol. I dosar instanță), M. M. (fila 212, vol. I dosar instanță), I. M. (fila 214, vol. I dosar instanță), C. A. M. (fila 213, vol. I dosar instanță) și D. V. (fila 215, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 11 februarie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii M. I. M. (fila 244, vol. I dosar instanță), I. I. (fila 243, vol. I dosar instanță), G. I. (fila 242, vol. I dosar instanță) și C. A. (fila 241, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 27 februarie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: D. N. (fila 276, vol. I dosar instanță), V. I. (fila 279, vol. I dosar instanță), V. M. (fila 278, vol. I dosar instanță), Giuroniu A. (fila 275, vol. I dosar instanță) și Bodîrnea I. (fila 277, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 13 martie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: M. Mirien C. (fila 317, vol. I dosar instanță), Colciag F. (fila 318, vol. I dosar instanță), Ș. V. (fila 319, vol. I dosar instanță), P. G. (fila 312, vol. I dosar instanță), B. C. M. (fila 313, vol. I dosar instanță), Bucloiu L. M. (fila 314, vol. I dosar instanță), V. M. M. (fila 320, vol. I dosar instanță), R. L. (fila 315, vol. I dosar instanță) și C. C. (fila 316, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 27.03.2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: A. I. (fila 341, vol. I dosar instanță), J. M. (fila 343, vol. I dosar instanță) și P. D. (fila 342, vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: S. C. (fila 8, vol. II dosar instanță), B. D. (fila 12, vol. II dosar instanță), B. I. (fila 13, vol. II dosar instanță), B. M. (fila 14, vol. II dosar instanță), A. E. (fila 10, vol. II dosar instanță), M. I. C. (fila 9, vol. II dosar instanță) și G. A.-C. (fila 11, vol. II dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: B. I. C. (fila 40, vol. II dosar instanță), Ioncilă V. (fila 39, vol. II dosar instanță) și F. E. (fila 38, vol. II dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 10 mai 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: I. M. (fila 55, vol. II dosar instanță), P. E. (fila 54, vol. II dosar instanță), G. E.-C. (fila 53, vol. II dosar instanță) și I. Zîna (fila 56, vol. II dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 22 mai 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. sub prestare de jurământ au fost ascultați martorii: N. C. (fila 88, vol. II dosar instanță), G. I. (fila 89, vol. II dosar instanță), B. M. L. (fila 84, vol. II dosar instanță), H. D. (fila 86, vol. II dosar instanță), S.-V. C. (fila 87, vol. II dosar instanță) și P. M. (fila 85, vol. II, dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 05 iunie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. au fost ascultați martorii: D. A. (filele 116-117, vol. II dosar instanță), M. Nicușor-A. (filele 118-119, vol. II, dosar instanță), P. M. (filele 120-121, vol. II dosar instanță), N. M. (filele 122-123, vol. II dosar instanță), P. O. (filele 124-125, vol. II dosar instanță), M. G. (filele 126-127, vol. II dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2014, în baza art. 231 alin. 7 C.pr.pen., s-a confirmat arestarea preventivă a inculpatei C. C. (fostă M.) și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 18.09.2013 emis de Tribunalul G. în dosarul nr._, pe durata judecării cauzei penale, până la revocarea, încetarea sau înlocuirea măsurii.
Pentru termenul de judecată din data de 03 iulie 2014, Inspectoratul de Poliție Județean G. - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cu adresa nr. 193 din 18.06.2014, s-a comunicat instanței că la data de 18.06.2014 a fost încarcerată inculpata C. C. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 18.09.2013 emis de Tribunalul G. în dosarul nr._ (fila 206 vol. II dosar instanță).
De asemenea, tot Inspectoratul de Poliție Județean G. - Serviciul de Investigații Criminale a comunicat la dosar adresa nr._ din 25.06.2014 cu care s-a făcut cunoscut că inculpata C. C. a fost extrădată din Italia în data de 18.06.2014, fiind preluată de pe Aeroportul Henri C. din București de escorta din cadrul I.P.J. G.-Serviciul de Investigații Criminale și depusă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă G. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 18.09.2013 emis de Tribunalul G., adresă cu care au fost înaintate instanței fotocopii ale înscrisurilor: adresa nr._/22.10.2013 a Biroului Național Interpol prin care se comunică punerea în urmărire internațională a numitei C. C.; formularul tip G nr._/02.06.2014 al Biroului SIRENE prin care se comunică arestarea în Italia, la 30.05.2014 a persoanei urmărite C. C.; formularul tip M nr._ din 10.06.2014 al Biroului SIRENE prin care se comunică faptul că la 18.06.2014, numita C. C. va fi preluată din Italia și se solicită prezența escortei pe Aeroportul Henri C. – București; formularul tip M nr._ din 11.06.2014 al I.P.J. G. prin care se comunică Biroului SIRENE escorta ce se va deplasa pe Aeroportul Internațional Henri C. în data de 18.06.2014 în vederea preluării numitei C. C.; procesul-verbal de predare primire încheiat la 18.06.2014 în București, la sediul P.P.F. Aeroport Henri C. (filele 208-213 vol. II dosar instanță).
La termenul de judecată din data de 03 iulie 2014, în baza art. 381 C.pr.pen., instanța a procedat la ascultarea martorilor prezenți R. A. (filele 8 - 9 vol. III dosar instanță) și Șoitoman E. (filele 10 - 11 vol. III dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Instanța a pus în discuție renunțarea la ascultarea martorilor din actul de sesizare, respectiv Iuțalîm A. L., G. A.-L., R. Anișoara-E., Colciag M., M. M. I., A. S. A. M., P. Nicolița G., C. P., P. N., C. Ș., B. C. C., P. A. și Mutulete A. M., martori plecați în străinătate, astfel cum rezultă din procesele-verbale de căutare întocmite de către lucrători de poliție urmare emiterii mandatelor de aducere de către Tribunalul G., reținându-se că ascultarea acestora nu mai este posibilă și a luat act că inculpata nu a înțeles să solicite să se dea citire în instanță a declarațiilor date de către acești martori în cursul urmăririi penale.
S-a admis, de asemenea, cererea de probatoriu a inculpatei C. C. de reascultare a unui număr de 15 martori din rechizitoriu care au legătură cu infracțiunea de luare de mită, pentru a da posibilitate inculpatei să le adrese întrebări în instanță.
Prin încheierea pronunțată în prezentul dosar de către Tribunalul G. de la același termen de judecată, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei C. C..
Pentru termenul de judecată din data de 28 iulie 2014, Inspectoratul de Poliție Județean G. a comunicat la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatei (filele 72-73, vol. III dosar instanță).
La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. au fost ascultați martorii V. M. (filele 151-152, vol. III dosar instanță), B. E. (filele 153-154, vol. III dosar instanță), T. M. (filele 155-156, vol. III dosar instanță), Fierăscu D.-C. (filele 157-158, vol. III dosar instanță), F. C. (filele 159-160, vol. III dosar instanță), A. E. (filele 161-162, vol. III dosar instanță), C. A. (filele 163-164, vol. III dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. au fost ascultați martorii P. E. (filele 195-196, vol. III dosar instanță), Ioncilă V. (filele 197-198, vol. III dosar instanță), M. D.-C. (filele 199-200, vol. III, dosar instanță), I. Zîna (filele 201-202, vol. III dosar instanță) și I. M. (filele 203-204, vol. III dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, în condițiile art. 381 C.pr.pen. a fost ascultată martora D. A. (fila 221, vol. III dosar instanță), declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
În urma probelor administrate instanța reține că inculpata C. C. a fost administrator al .. Albeni, .. Tg-J. (ca asociat și administrator cu drepturi depline), S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. (ca asociat și administrator cu drepturi depline).
Din analiza documentelor de evidență contabilă aferente perioadei 01.01._10, văzând și adresa nr. 5780/02.03.2012 a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă G., rezultă că .. Albeni a încasat subvenții în sumă totală de 458.424 lei și realizat venituri din prestări servicii în sumă de 536.004 lei, aceste venituri obținute fiind relativ mici față de subvenția primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca vie, în condițiile în care a avut în total un număr de 208 de angajați.
Cu privire la S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. rezultă din analiza documentelor contabile că această societate a încasat subvenții totale în sumă de 20.769 lei și a obținut venituri în sumă totală de 9.363 lei, având un singur angajat conform art. 80 din Legea nr. 76/2002 și un număr de 8 angajați conform Legii nr. 116/2002.
S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni nu a beneficiat de subvenții de la A.J.O.F.M. G. pe întreaga perioadă de funcționare, și anume martie-decembrie 2010, având 19 angajați.
În ceea ce privește .. Tg-J. pe perioada funcționării, iulie 2007-iunie 2010, a avut în total un număr de 52 de angajați, încasând subvenții în sumă totală de 268.759 lei și realizând venituri din prestări servicii în sumă de 52.403 lei, așadar mult sub nivelul cuantumului subvențiilor primite.
Inculpata C. C. a procedat la angajarea fictivă de persoane profitând de dispozițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă și ale Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 80-85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă angajatorii care angajează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unei instituții de învățământ primesc, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunară reprezentând un salariu minim brut pe țară, în vigoare.
Angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data încadrării.
Conform alin. (2) din art. 83 al aceleiași legi angajatorii care încetează din inițiativa lor raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților, anterior termenului de 3 ani prevăzut la alin. (1), sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda aferentă, calculată la nivelul celei acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj. Prevederile alin. (2) nu se aplica însă în situația în care încetarea raporturilor de munca sau de serviciu are loc din inițiativa sau din motive imputabile angajatului.
Art. 85 din Legea nr. 76/2002 prevede că angajatorii care încadrează în muncă pe perioada nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri întreținători unici de familii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu un salariu minim brut pe țară în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu pentru cel puțin 2 ani.
Angajatorii care încetează din inițiativa lor raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), anterior termenului de 2 ani, sunt obligați sa restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene sumele încasate pentru fiecare persoană și dobânzile aferente, calculate la nivelul celor acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj.
A.. (4) al art. 85 menționează că prevederile alin. (3) nu se aplică în situația în care încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu are loc din inițiativa sau din motive imputabile angajatului.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 116/2002 angajatorii care încadrează tineri în condițiile unui contract de solidaritate, denumiți în continuare angajatori de inserție, vor încheia convenții cu agenția prin care aceasta se angajează să ramburseze lunar salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de S.. A..(2) prevede că dacă la data încetării contractului de solidaritate angajatorii de inserție angajează tinerii prevăzuți la alin. (1) cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, aceștia beneficiază, în baza aceleiași convenții, de rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea dată. A.. (3) stipulează că suma prevăzută la alin. (2) se acordă angajatorului pe o perioada de maximum 2 ani, până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani.
Art. 9 al aceluiași act normativ prevede că finanțarea cheltuielilor necesare realizării măsurilor de stimulare a angajatorilor, prevăzute la art. 8, se face din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Inculpata C. C. este sora numitului C. Angel și cumnata numitei C. M. C., persoane care au fost cercetate și ulterior arestate preventiv în dosarul penal nr. 188/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. pentru fapte de același gen, săvârșite în aceiași perioadă de timp.
Probele administrate în cursul cercetării judecătorești, și anume declarațiile martorilor audiați de către instanță, au confirmat întrutotul starea de fapt reținută prin actul de inculpare, de altfel în concluziile la dezbaterile pe fond a cauzei inculpata C. C. recunoscând în totalitate infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Reține instanța de fond că inculpata a inițiat și controlat activitățile infracționale desfășurate atât în mod direct, prin intermediul societăților pe care le administra de drept, dar și în mod indirect, prin intermediul societăților administrate de fiii acesteia, respectiv S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni administrată de fiul său, M. L. și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. administrată de fiica sa, M. Mirien-C..
Folosirea societăților administrate de aceștia în activitatea infracțională a avut menirea de a nu atrage atenția asupra unui număr restrâns de societăți comerciale și a unei singure persoane, în speță a inculpatei C. C..
Din declarația martorului C. D., contabilul societăților comerciale în cauză, a rezultat faptul că toate documentele de evidență contabilă, inclusiv ștatele de plată lunare, i-au fost aduse de către inculpata C. C., pentru toate societățile în cauză, iar pe fii acesteia nu-i cunoaște decât din vedere.
Astfel, inculpata C. C. pentru a beneficia în mod ilegal de sume de bani necuvenite din bugetul asigurărilor sociale, cunoscând prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002, în perioada 2006-2010 a procedat la racolarea în general de persoane din mediul rural cu posibilități materiale reduse și o pregătire precară de viață de pe raza comunelor P., Albeni, Bustuchin, R. de Amaradia, Alimpești, Bengești Ciocadia, Bîlteni și a altor comune și orașe învecinate cărora le-a promis angajarea pe o durată nedeterminată de timp în general ca muncitori necalificați în cadrul celor patru societăți comerciale, urmând ca aceștia să beneficieze ulterior de ajutorul de șomaj sau indemnizație pentru creșterea copilului (în cazul femeilor, după caz.).
Astfel, inculpata C. C., în decursul anilor 2006-2010 a procedat la angajarea unui număr total de 366 de persoane în cadrul celor patru societăți comerciale la care au fost semnalate nereguli, respectiv .. Tg-J., .. Albeni, S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J..
Dintre acești salariați, pe fiecare societate comercială în parte, inculpata C. C. a procedat la angajarea cu convenție în baza celor două acte normative, încheind contracte individuale de muncă, a unui număr de 41 persoane în cazul S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 45 persoane în cazul .. Albeni, 21 de persoane în cazul .. Tg-J., și 7 persoane în cazul S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., în total un număr de 114 persoane.
Nominal însă au existat mai multe cazuri în care o persoană a fost ,,angajată” la două sau mai multe societăți comerciale din cele patru societăți.
Persoanele în cauză se încadrau în prevederile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002 și deci, fie aveau vârsta de peste 45 de ani, fie sub 25 de ani, iar în realitate, un număr de 53 de persoane din cele 114 nu au prestat activități ca salariați ai vreuneia dintre societățile comerciale.
Pentru aceste persoane inculpata C. C. a încheiat convenții în baza prevederilor celor două acte normative și a solicitat și beneficiat de subvenții oferite de A.J.O.F.M. G. angajatorului pentru faptul că a procedat la angajarea unor persoane cu astfel de categorii de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordă astfel de facilități financiare în vederea stimulării ocupării forței de muncă.
Cuantumul total al subvențiilor acordate pentru anii 2006-2010 de către A.J.O.F.M. G. și virate lunar direct în contul bancar al celor 4 societăți comerciale aflate în litigiu a fost de 1.068.517 lei.
Din cele 114 persoane menționate în tabelele anexă înaintate de A.J.O.F.M. G. pentru care au fost încheiate convenții pentru acordarea de subvenții numai o parte au beneficiat ulterior în mod fraudulos de ajutor de șomaj sau indemnizație pentru creșterea copilului, după cum urmează:
- 28 de persoane la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni dintre care 5 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 23 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată;
- 24 de persoane la .. Albeni dintre care 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 17 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată;
- 14 de persoane la .. Tg-J. dintre care 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj de 2 ori în perioada 2006-2011, iar 7 persoane au beneficiat de indemnizații de șomaj o singură dată;
- pentru S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. nicio persoană nu a beneficiat de indemnizație pentru șomaj.
În conformitate cu situațiile înaintate de A.J.O.F.M. G. persoanele pentru care cele patru societăți comerciale au beneficiat de subvenții în baza Legii 76/2002 și Legii 116/2002 sunt:
1- Colciag M., C. C., C. E., D. P., D. V., B. G., B. M., G. E. C., M. Nicușor A., F. E. F., Nejoiu L. G., Vălcu A. M., B. E. C., M. M. I., O. L., P. D. A., M. M., S. C., S. F. C., M. M., Ș. V., Fierăscu D. C., Giuroniu A., P. E., L. O., M. C., V. M., Bodîrnea I., G. I., G. A. L., Năgară C., R. L., C. I., D. N., M. M., M. R., T. L., C. D., P. N. G., Sgurescu M., V. I., respectiv 41 persoane, în cazul S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni;
2 - A. S. A., S. V. C., O. S. M., M. I. C., B. M., E. V. M., G. A. M., B. S. M., C. T., B. I. C., C. A. Mraia, Ș. M., F. I. M., P. D., A. S. A. M., P. G., A. E., C. A., P. E., I. M., I. Zîna, Sain M., S. Z., A. S. M. I., C. V., Bucloiu L. M., Toapă D. N., Vălcu A. M., Dudulica A., M. Feodora, C. V., S. M., I. M., C. V., Sain Speranța, M. D. C., T. M., G. A. C., P. F. V., B. E. M., Mutulete A. M., V. M. M., A. L., S. E., P. N., respectiv 45 persoane în cazul .. Albeni;
3 - B. Nicolița M., B. G., B. M., Colciag M., C. N., D. P., D. V., E. M., F. C., I. I., Iuțalim A. L., M. L., M. Feodora, Nacioiu Anișoara E., P. G. M., P. E., P. D., P. G., P. O., P. M., Țoapă M. M., respectiv 21 persoane în cazul .. Tg-J.;
4 - B. C. C., B. C. M., M. E. A., N. C., Ș. N. A., B. M. L., C. P. I., respectiv 7 persoane în cazul S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J..
În conformitate cu situațiile înaintate de A.J.P.S. G. cu adresa nr. 4950/20.03.2012 persoanele care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului ca urmare a angajării la cele patru societăți comerciale în cauză sunt P. G., R. L., B. C. M., A. S. A. M., V. M., M., Bucloiu L. M., respectiv 6 persoane.
Procedându-se la o verificare a persoanelor care au figurat ca și angajați la cele patru societăți comerciale și pentru care agenții economici angajatori au beneficiat de subvenții în condițiile Legii nr. 76/2002 și Legii nr. 116/2002, persoane care ulterior au și beneficiat de ajutor de șomaj, respectiv a celor 47 persoane care au beneficiat de ajutor de șomaj și a celor 6 persoane care au beneficiat de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului s-a stabilit faptul că aceștia în realitate nu au prestat niciun fel de activitate ca angajați ai acestor societăți comerciale, nu au semnat ștate de plată decât în mod sporadic și implicit nu au fost remunerați cu drepturi salariale lunare.
În cazul acestor persoane inculpata C. C., cunoscând prevederile celor două acte normative, pentru a prejudicia bugetul de stat, pentru a induce în eroare autoritatea competentă care să aloce subvențiile pentru stimularea ocupării forței de muncă și ulterior pentru a-și însuși sumele de bani virate în contul societăților reprezentând aceste subvenții, a procedat la racolarea de persoane care se încadrau fie sub limita de 25 de ani, fie peste 45 de ani, în general fără posibilități materiale și neîncadrate în muncă, cărora le-a întocmit contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, în general ca și ,,muncitori necalificați,, și le-a promis că ulterior expirării perioadei pentru care statul oferea această subvenție, le va întocmi documentele în vederea obținerii ajutorului de șomaj sau indemnizației pentru creșterea copilului.
Inculpata C. C., după ce a întocmit în mod fictiv contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată acestor persoane, în general ca și ,,muncitori necalificați,, a înregistrat aceste contracte la I.T.M. G. și i-a condus pe noii angajați la A.J.O.F.M. G. unde a încheiat cu ,,Agenția,, convenții pentru acordarea de subvenții în baza Legilor nr. 76/2002 și nr. 116/2002.
În realitate cele 53 persoane ,,angajate,, nu au prestat niciun fel de activitate specifică calității de salariat a uneia dintre cele patru societăți comerciale, respectiv o activitate continuă, cu un program de lucru de 8 ore și o remunerație lunară, majoritatea dintre ei neprestând niciun fel de activitate.
O parte dintre acestea au prestat activități sezoniere și sporadice, așa cum ele sunt denumite în limbaj uzual ,,cu ziua” în gospodăria inculpatei C. C., fără ca acestea să aibă caracterul unor activități specifice calității de salariat ai unei societăți comerciale.
Pentru fiecare dintre acești angajați, în intervalul 2006-2010 societățile comerciale administrate de inculpata C. C. și fiii ei au primit lunar de la A.J.O.F.M. G. subvenții virate în contul bancar al societăților comerciale pe care le administrau timp de 12 luni de la data încheierii fiecărei convenții.
Lunar, inculpata C. C. a întocmit ștate de salarii pentru toți salariații, inclusiv cei 53 aflați în litigiu, unde, fie a semnat în locul salariaților imitând semnătura acestora,fie a scris numele în clar al salariaților sau a lăsat rubrica necompletată, atestând în mod fals că angajații și-au primit drepturile salariale nete, lunar, în numerar.
În realitate, aceste sume de bani au fost extrase lunar de către inculpata C. C. din contul ,,casa în lei,, și au fost însușite de către aceasta.
Din punct de vedere contabil aceste sume de bani au figurat ca și cheltuieli salariale lunare plătite angajaților, fiind o modalitate de însușire de către învinuită a subvențiilor acordate de stat.
Din aceste subvenții virate lunar direct în conturile bancare ale celor patru societăți comerciale administrate de către familia M. a fost alimentat contul ,,casa în lei,, iar ulterior, sub pretextul achitării drepturilor salariale către angajați, aceste sume de bani au fost în realitate însușite de către inculpata C. C. și folosite în scopuri personale.
Fictivitatea angajării și activităților desfășurate de cei 53 de salariați aflați în litigiu este probată, pe lângă declarațiile majorității acestor persoane care recunosc că fie nu au desfășurat niciun fel de activitate, fie au desfășurat activități sporadice ca zilieri în gospodăria familiei M. din satul Albeni și cu cele două rapoarte de expertiză, expertizele grafoscopice și respectiv expertiza contabilă, dispuse și efectuate în cauză.
Concluzia generală care se desprinde din toate cele 17 rapoarte de expertiză grafoscopică efectuate în cauză este aceea că semnăturile de pe majoritatea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă și ștatele de plată nu aparțin titularilor și că inculpata C. C. a falsificat majoritatea semnăturilor de pe deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă încheiate în mod fictiv pe numele salariaților respectivi și de asemenea a falsificat și semnăturile de pe ștatele de salarii lunare acest aspect fiind de natură să probeze fictivitatea relațiilor de muncă dintre societățile comerciale în cauză și persoanele de pe urma cărora acestea au beneficiat de subvenții alocate de la bugetul de stat.
Întrucât inculpata C. C. s-a sustras de la urmărirea penală, fiind plecată din țară din anul 2011, în vederea efectuării expertizei grafoscopice și obținerii modelelor de comparație cu privire la scrisul olograf și semnătura acesteia, organele de poliție au ridicat probe de scris olograf autentic de la O.R.C. G. care au fost folosite în cauză pentru analiza criminalistică și formularea concluziilor solicitate de organul de cercetare penală.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă dispusă și efectuată în cauză, în urma convențiilor încheiate între A.J.O.F.M. G. și cele patru societăți comerciale în perioada 2006-2010 în conturile acestora s-au virat sume reprezentând subvenții potrivit art. 85 din Legea 76/2002, prin deducerea de către angajator din suma reprezentând contribuția angajatorului prevăzută la art. 26 din aceiași lege, suma totală virată în conturile bancare fiind de 1.068.487 lei, defalcată pe fiecare societate comercială în parte,sumele rezultate fiind extrase din evidențele contabile ale societăților comerciale și din evidențele puse la dispoziția expertului contabil de către A.J.O.F.M. G..
La aceste subvenții se adaugă indemnizațiile de șomaj în valoare totală de 532.780 lei, defalcate în 210.473 lei pe S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 191.630 lei pentru .. Albeni, 121.677 lei pentru .. Tg-J. și 0 lei pentru S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., de care au beneficiat cele 70 de persoane care au figurat ca angajate fictiv în cadrul celor două societăți comerciale.
De asemenea în ceea ce privește indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului A.J.P.S. G. (Agenția Județeană Pentru Pretații Sociale G.) a achitat în mod necuvenit la un număr de 6 persoane, provenite de la cele patru societăți comerciale, suma totală de 75.478 lei.
Expertul contabil a concluzionat că în perioada 2006-2010 S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni a realizat venituri din două surse, și anume prima sursă o reprezintă veniturile din prestări servicii și cea de-a doua venituri din comerț, respectiv din vânzarea de mărfuri.
În perioada de funcționare 2006-2010 societatea a înregistrat o pierdere totală de 63.589,19 lei, venituri din prestări servicii de 131.418 lei, venituri din vânzări mărfuri de 34.133,51 lei, cheltuieli cu salariații de 382.083 lei, cheltuieli cu contribuții aferente lor de 111.209 lei, în timp ce subvențiile primite de la A.J.O.F.M. G. au fost de 324.968 lei.
În același raport de expertiză s-a concluzionat faptul că în perioada 01.04._11 S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. a realizat venituri dintr-o singură sursă, și anume din prestări servicii din agricultură.
În perioada de funcționare de nici un an de zile societatea a înregistrat o pierdere totală de 18.145 lei, venituri din prestări servicii în agricultură de 9.363 lei, venituri din vânzări mărfuri de 1.399,22 lei, cheltuieli cu salariații de 56.347 lei, cheltuieli cu contribuții aferente lor de 15.986 lei, în timp ce subvențiile primite de la A.J.O.F.M. G. au fost de 21.519 lei.
S-a mai concluzionat că în perioada iulie 2007-iunie 2010 .. Tg-J. a realizat venituri din două surse, și anume prima sursă o reprezintă veniturile din prestări servicii și cea de-a doua venituri din comerț, respectiv din vânzarea de mărfuri.
În perioada de funcționare 2007-2010 societatea a înregistrat o pierdere totală de 101.247,54 lei, venituri din prestări servicii de 12.605 lei, venituri din vânzări mărfuri de 3.969,84 lei, cheltuieli cu salariații de 312.724 lei, cheltuieli cu contribuții aferente lor de 85.934 lei, în timp ce subvențiile primite de la A.J.O.F.M. G. au fost de 263.576 lei.
De asemenea același expert contabil a mai concluzionat că în perioada ianuarie 2006-aprilie 2011 .. Albeni a realizat venituri din două surse, și anume prima sursă o reprezintă veniturile din prestări servicii și cea de-a doua venituri din comerț, respectiv din vânzarea de mărfuri.
În perioada de funcționare 2006-2011 societatea a înregistrat o pierdere totală de 186.825,61 lei, venituri din prestări servicii de 441.116,85 lei, venituri din vânzări mărfuri de 94.947,92 lei, cheltuieli cu salariații de 643.646 lei, cheltuieli cu contribuții aferente lor de 198.110,90 lei, în timp ce subvențiile primite de la A.J.O.F.M. G. au fost de 458.424 lei.
Expertiza contabilă a mai concluzionat că folosirea numărului de salariați arătați ținând cont că sunt luni de zile când nu s-au realizat venituri se caracterizează ca o activitate ineficientă și nerentabilă, cheltuielile salariale depășind cu mult veniturile realizate.
Expertul contabil a interpretat datele economice stabilind că productivitatea muncii celor patru societăți comerciale este nulă, din moment ce numai cheltuielile salariale sunt cu mult mai mari față de veniturile realizate, întrucât sursa principală de venituri din care s-au finanțat aceste cheltuieli salariale o reprezintă veniturile din subvențiile acordate de A.J.O.F.M. G., nu cele din activitatea economică desfășurată.
Cu privire la prejudiciul total adus bugetului de stat expertul contabil a concluzionat, coroborat cu rezultatul anchetei efectuate de organele de poliție, că acesta se compune din: suma de 638.919 lei, subvenții acordate în baza celor două acte normative de protecție socială și stimularea ocupării forței de muncă, respectiv Legea nr. 76/2002 și Legea nr. 116/2002; suma de 397.854 lei indemnizații de șomaj și contribuții sociale aferente și suma de 75.478 lei indemnizație pentru creșterea copilului.
Totalul prejudiciului adus A.J.O.F.M. G. este de 1.036.773 lei, iar totalul prejudiciului adus A.J.P.S. G. este de 75.478, prejudiciul total adus bugetului asigurărilor sociale în prezenta cauză fiind de 1.112.251 lei.
Cu adresa nr. 4950/20.03.2012 A.J.P.S. G. a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 75.478 lei, reprezentând cuantumul sumelor încasate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului solicitate de cele 6 persoane în cauză.
Cu adresa nr._/B/04.07.2013 A.J.O.F.M. G. a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.036.773 lei, reprezentând indemnizațiile de șomaj încasate în mod fraudulos de către ,,angajații,, societăților comerciale în sumă de 397.854 lei și subvențiile încasate în mod necuvenit de cele patru societăți comerciale în sumă de 638.919
Din analiza acestor indicatori economici reținuți și în concluziile raportului de expertiză contabilă a rezultat că inculpata C. C. nu a urmărit să rentabilizeze activitatea celor patru societăți comerciale și să urmărească efectuarea unei producții efective și a unui profit legal și real care în final este scopul pentru care se înființează un agent economic, ci numai să creeze o aparență de activitate, să angajeze în mod fictiv un număr de 53 persoane, angajări care nu se justifică din punct de vedere economic, pe seama cărora să obțină de la statul român în mod fraudulos subvenții pe care ulterior să și le însușească sub pretextul că a achitat acestora drepturi salariale.
Acest prejudiciu a fost produs exclusiv prin activitatea infracțională a inculpatei care a întocmit contracte individuale de muncă persoanelor în cauză, atestând ulterior în mod fictiv că aceștia au desfășurat activități în cadrul societăților comerciale administrate de ea sau de fii ei, fapt ce a permis celorlalți 53 de învinuiți să beneficieze în mod ilegal de indemnizații de șomaj și indemnizații pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Astfel, martorii V. M., B. E., C. I., L. O., M. D. C., Fierăscu D. C., F. I. M., F. C., T. M., C. A., P. E., E. A., Năgară C., B. E. C., D. P., B. G., C. V. G., Sgurescu M., B. E. M., S. Z., E. V. M., G. A. M., Ș. M., Ș. M., T. L., Ș. Speranța, A. L., M. I M., D. N., M. M., Iuțalim A. L., I. M., C. A. M., G. A. L., R. Anișoara E., D. V., I. I., V. I., V. M., G. I., C. A., Giuroniu A., Colciag M., Colciag F., Bodîrnea I., M. M. I., Ș. Vergil, P. G., B. C. M., A. – S. A. M., Bucloiu L. M., V. M. M. și R. L. au beneficiat fiecare în mod fraudulos de indemnizații de șomaj în sumă totală de 523.780 lei și indemnizații pentru creșterea și îngrijirea copilului în sumă totală de 75.478 lei, defalcate pe fiecare în parte, astfel cum sunt precizate aceste sume și în conținutul rechizitoriului (filele 58-61).
După desfacerea contractelor individuale de muncă inculpata C. C. a contactat pe cei 53 martori (47 beneficiari de indemnizație de șomaj și 6 beneficiari de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului) și le-a înmânat acestora adeverințe din cuprinsul cărora rezulta în mod fictiv faptul că fiecare dintre aceste persoane a desfășurat activitate ca salariat în cadrul uneia dintre cele patru societăți comerciale și este îndrituit astfel să obțină indemnizațiile solicitate.
Cu aceste adeverințe false eliberate de inculpata C. C., cele 53 de persoane s-au adresat A.J.O.F.M. G. și respectiv A.J.P.S. G. unde au constituit câte un dosar personal la care au atașat aceste înscrisuri și au solicitat acordarea de indemnizație pentru șomaj și respectiv indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului. În urma aprobării cererilor aceștia au beneficiat de indemnizații de șomaj în sumă totală de 523.780 lei care cuprind și contribuțiile aferente acestor indemnizații (CAS de 31,3% și CASS în sumă de 5,5 %) și indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului în sumă totală de 75.478 lei.
Prin deplasările pe care inculpata C. C. le-a efectuat cu salariații în cauză la A.J.O.F.M. G. și I.T.M. G., prin solicitarea actelor de identitate, a copiilor de pe cărțile de muncă și adeverințe medicale (unde a fost cazul) și prin semnarea contractelor individuale de muncă, aceasta a creat convingerea persoanelor racolate că sunt angajați ai uneia din societățile comerciale sus amintite.
Prestarea unor activități sporadice pentru perioade scurte de timp în gospodăria învinuitei când erau remunerați ,,cu ziua,, a întărit convingerea unora dintre salariați că sunt îndrituiți să beneficieze de indemnizație de șomaj sau indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului după ce au fost desfăcute contractele individuale de muncă de către angajatori, această convingere fiind subiectivă și raportată strict la condiția socială și pregătirea de viață precară a acestor persoane, care nu cunosc perioada de timp și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ajutor de șomaj sau indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Inculpata C. C. însă, în calitate de administrator de societăți comerciale, de angajator, de parte contractantă în convențiile încheiate cu A.J.O.F.M. G. și beneficiară a subvențiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cunoscut pe deplin actele normative în materie de care a abuzat și pe care le-a speculat și folosit pentru obținerea de avantaje materiale pentru sine în mod fraudulos, respectiv a subvențiilor primite în sumă de 638.919 lei, și pentru altul, respectiv indemnizațiile de șomaj primite de salariații în litigiu, în sumă de 397.854 lei și indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului în sumă de 75.478 lei, în total suma de 1.112.251 lei.
De asemenea, starea de fapt reținută prin rechizitoriul nr. 233/P/2012 din 23.09.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. prin care inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 vechiul C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen. a fost confirmată și în cursul cercetării judecătorești, prin audierea celor 15 martori cărora inculpata le-a pretins și a primit diferite sume de bani pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că aceste persoane au fost angajate o anumită perioadă de timp în cadrul societăților comerciale administrate de către aceasta și pentru a le trece în șomaj și concediu de maternitate în vederea obținerii indemnizațiilor de șomaj și de maternitate.
Astfel, unora dintre persoanele angajate fictiv, inculpata C. C. le-a pretins sume de bani pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul acestor societăți pe care le administra pentru a le folosi în vederea obținerii ajutorului de șomaj.
Persoanele de la care inculpata a pretins și primit sume de bani cu titlu de mită, sunt:
- P. E. care a fost angajată în mod fictiv la .. Albeni, iar pentru angajarea la această societate inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 250 lei în cursul lunii februarie 2007.
La începutul anului 2009 inculpata C. C. i-a mai pretins suma de 400 lei pentru a putea beneficia de ajutor de șomaj,însă P. E. nu i-a remis această sumă.
În cursul lunii februarie 2011 inculpata C. C. s-a oferit să o angajeze din nou la una din firmele sale, ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
- B. E. care a fost angajată în mod fictiv la . Albeni în perioada octombrie 2008 – noiembrie 2009, iar pentru întocmirea actelor de angajare învinuita C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
- C. Ș. care a fost angajat fictiv în luna martie 2010 la S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg.Cărbunești, societate administrată de C. C., iar pentru a-l angaja aceasta din urmă a pretins suma de 300 lei.
- Fierăscu D. - C. care a fost angajată în mod fictiv în perioada 12.09.2007 – 10.09.2008 la S.C. LUCITAN COMP S.R.L., după care a beneficiat de ajutor de șomaj până în luna iunie 2010.
La sfârșitul lunii iulie 2010, inculpata C. C. i-a propus să o angajeze la o altă societate pe care o administra pretinzându-i și primind suma de 500 lei.
- F. I. – M. care a fost angajată în mod fictiv la .. Albeni în perioada ianuarie 2007 – ianuarie 2009. Pentru angajare inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 300 lei.
Aceasta a beneficiat de ajutor de șomaj în perioada martie – septembrie 2009, după care a fost contactată din nou de inculpata C. C. propunându-i să o angajeze la o altă societate a sa, ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
- T. M. care a fost angajată fictiv în perioada februarie 2008 – februarie 2009 la .. Albeni, pentru aceasta inculpata C. C. pretinzând și primind suma de 400 lei.
În cursul lunii decembrie 2009, inculpata C. C. i-a propus o nouă angajare la o altă societate a sa în vederea prelungirii ajutorului de șomaj, ocazie cu care i-a pretins și primit suma de 500 lei.
- C. A. care a fost angajat fictiv la .. Albeni în perioada 07.02.2007 – 07.02.2008 și la .. Tg-J. în perioada 15.02. – 15.03. 2008, după care a beneficiat de ajutor de șomaj timp de 9 luni. Pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma 180 lei.
- Ioncilă V. care a fost angajat fictiv la S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg.Cărbunești, în perioada martie 2010 – februarie 2011, iar pentru angajare C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
În cursul anului 2011, cu o zi înainte ca inculpata Coatoiu C. să dispară, aceasta a pretins și primit de la Ioncilă Valeiru încă 600 lei, motivând că suma respectivă este necesară la cartea de muncă.
- D. A. care a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada iulie 2007 – iulie 2008 . Pentru eliberarea documentelor necesare obținerii indemnizației de șomaj învinuita C. C. a pretins și primit suma de 400 lei.
- I. Zîna care a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2007 – februarie 2008 iar pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma de 250 lei.
Aceasta a beneficiat de ajutor de șomaj iar în cursul anului 2010 a fost angajată din nou pe altă societate de inculpata C. C., ocazie cu care aceasta din urmă i-a pretins și primit suma de 250 lei.
- F. C. care a fost angajat fictiv la .. Tg-J., iar ulterior a solicitat și beneficiat ajutor de șomaj timp de 9 luni.
Pentru angajare inculpata C. C. a pretins suma de 300 lei în cursul lunii ianuarie 2008.
- A. E. care a fost angajat fictiv la .. Tg-J. la începutul lunii februarie 2008, iar pentru angajare inculpata C. C. a pretins și primit suma de 300 lei.
- M. D. - C. care a fost angajată fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2008 - ianuarie 2010 după care a beneficiat de ajutor de șomaj timp de 6 luni.
Ulterior, a fost contactată de inculpata C. C. pentru a o angaja la altă societate ocazie cu care a pretins și primit suma de 300 lei.
- C. I. care a fost angajată fictiv la S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2010, iar pentru angajare inculpata C. C. i-a pretins și primit suma de 100 lei.
La terminarea contractului individual de muncă inculpata C. C. i-a mai pretins încă 500 lei în vederea întocmirii documentelor necesare obținerii indemnizației de șomaj, însă C. I. deși i-a promis că-i va plăti suma respectivă nu a mai achitat-o.
- I. M. care a fost angajat fictiv la .. Albeni în perioada februarie 2007 – februarie 2008, pentru angajare inculpata C. C. pretinzând și primind suma de 250 lei.
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză rezultă că inculpata C. C., în calitate de administrator sau reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Albeni, .. Tg-J., S.C. EUROCONSULTING CONSTRUCȚII ȘI SERVICII S.R.L. Tg.Cărbunești este beneficiară a sumelor de bani ce au fost pretinse sau remise de martori.
Starea de fapt expusă este probată prin următoarele mijloace de probă: denunțuri și declarații denunțători; declarații martori; adresa nr. 3374 din 31.01.2011a I.T.M. G.; adresele nr._ din 28.09.2012 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE, respectiv nr._ din 14.01.2013 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național INTERPOL; procese verbale de căutare, etc.
În cursul cercetării judecătorești inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în apărarea sa invocând faptul că sumele de bani pretinse și primite de la persoanele angajate fictiv au fost folosite pentru întocmirea de către inculpată a formalităților de angajare a acestor persoane, apărare pe care instanța o înlătură ca nereală întrucât ansamblul probator administrat în cauză demonstrează pe deplin că inculpata a pretins și primit acești bani pentru a angaja fictiv pe cei 15 martori sus-menționați, pentru a întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă și pentru a le folosi în vederea obținerii ajutorului de șomaj.
Ca încadrare juridică, faptele săvârșite de către inculpata C. C., pentru care a fost trimisă în judecată, care în calitate de administrator și/sau reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J., S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. și .. Albeni, în perioada 2006-2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a efectuat angajări fictive de persoane, a falsificat decizii de încetare a raporturilor de muncă și ștate lunare de salarii și a folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenției Județene pentru Prestații Sociale G. beneficiind în mod ilegal de subvenții pentru sine și indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului pentru alții, în cuantum total de 1.112.251 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplic. art. 33-34 Cod penal.
Ca încadrare juridică, fapta inculpatei C. C., pentru care, de asemenea, a fost trimisă în judecată, care în calitate de administrator sau reprezentant al unor societăți comerciale, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2006 - 2011 a pretins în total suma de 7.280 lei din care a primit 5.780 lei de la P. E., B. E., C. Ș., Fierăscu D. - C., F. I. – M., T. M., C. A., Ioncilă V., D. A., I. Zîna, F. C., A. E., M. D. – C., C. I. și I. M., pentru a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a le întocmi și elibera acte false care să ateste că au fost angajate o anumită perioadă în cadrul acelor societăți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (22 acte materiale ).
Având în vedere că, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal prin Legea nr. 286/2009, în aplicarea dispozițiilor art. 5 Noul C.pen. intitulat „Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei”, conform cărora în cazul în care de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, iar legea penală mai favorabilă sub aspect sancționator, este legea nouă, adică textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în câte două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În sarcina inculpatei s-au reținut așadar două infracțiuni de înșelăciune calificată în formă continuată, în aplicarea dispozițiilor art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, întrucât prejudiciul produs prin activitatea infracțională a sus-numitei a afectat două părți civile, și anume A.J.O.F.M. G. și A.J.P.S. G. și o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată, întrucât subiectul pasiv principal este unic, și anume Statul Român, această încadrare juridică fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 238 lit. b din Legea nr. 187/2012 conform cărora „condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari activi, dar subiectul pasiv principal este unic.”
De asemenea, infracțiunea de luare de mită, în noua sa încadrare juridică, adică art. 289 alin. 1 Cod penal se va raporta la dispozițiile art. 308 Cod penal, text de lege conform căruia „dispozițiile art. 289, printre altele, privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul ….. ori în cadrul oricărei persoane juridice”, alin. 2 al acestui articol stipulând că în acest caz limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3.
Or, inculpata a desfășurat activitate temporară ca administrator al unor societăți comerciale, intrând astfel în categoria persoanelor asimilate funcționarilor publici, fiind astfel subiect activ al infracțiunii de luare de mită.
Caracterizând persoana inculpatei se reține că aceasta este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată pentru infracțiuni concurente la 1 an închisoare cu suspendare pentru art. 257 alin. 1 Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011 a Tribunalului G., respectiv 5.000 lei amendă penală pentru art. 6 din Legea 241/2005, prin sentința penală nr. 412 din 4.10.2011 a Judecătoriei Tg.Cărbunești, aceasta a fost cercetată în stare de libertate, în faza de urmărire penală, însă nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală întrucât s-a sustras cercetărilor, fiind arestată în lipsă, prin încheierea nr. 95 din 18 septembrie 2013 adoptată în dosarul nr._ al Tribunalului G. – Secția Penală, cu ocazia trimiterii acesteia în judecată, iar în cursul cercetării judecătorești a fost localizată pe teritoriul Statului italian și deferită autorităților române, fiind încarcerată.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 74 C.pen. referitoare la împrejurările și modul de comitere al infracțiunilor, natura și gravitatea rezultatului produs, prejudiciul total fiind ridicat, adică 1.112.251 lei, antecedentele penale ale inculpatei, precum și conduita acesteia după săvârșirea infracțiunii, când s-a sustras de la urmărire penală, fiind arestată în lipsă, așa cum s-a arătat mai sus, iar conduita sa procesuală este apreciată de instanță ca relativ sinceră, în sensul că a recunoscut numai infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, negându-și vinovăția în comiterea infracțiunii de luare de mită.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că scopul pedepselor prevăzut prin dispozițiile Codului penal pot atinse numai prin stabilirea unor pedepse privative de libertate, moderate ca întindere.
Așa fiind, în baza art. 386 C.pr.pen. instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în câte două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În baza art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat pe inculpata C. C., la două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal – constând în interzicerea dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată.
În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat inculpata la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, a condamnat inculpata la 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. b și g Cod penal – constând în interzicerea pe o perioadă de 1 an a dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Totodată, s-au constatat concurente faptele deduse prezentei judecăți cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 1 an închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81-82 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 205 din 15.06.2012 a Curții de Apel C. și cu infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 5.000 lei amendă penală, prin sentința penală nr. 412 din 04.10.2011, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 19.10.2011.
De asemenea, în baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011 a Tribunalului G..
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b și d Cod penal și art. 40 Cod penal, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal și art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentință, respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, cu pedepsele la care inculpata a fost condamnată anterior, respectiv de 1 an închisoare și 5.000 lei amendă penală, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, urmând ca inculpata să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare și cea de 5.000 lei amendă penală și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. 1 Cod penal și art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.
Având în vedere adresa Inspectoratului de Poliție Județean G. - Serviciul de Investigații Criminale nr._ din 25.06.2014 cu care a fost înaintat instanței formularul tip G nr._/02.06.2014 al Biroului SIRENE din care rezultă că persoana urmărită, inculpata C. C. a fost arestată în Italia, la 30.05.2014, în baza art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestului preventiv, începând cu data de 30.05.2014 la zi, data pronunțării prezentei hotărâri.
În baza art. 399 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei, determinat de gravitatea faptelor săvârșite, sustragerea inculpatei de la urmărire penală și parțial de la judecarea în fond a cauzei, față de conduita procesuală relativ sinceră și a antecedentelor penale descrise în detaliu mai sus, toate acestea conferind prezentarea inculpatei ca fiind un pericol social concret pentru ordinea publică, în situația lăsării sale în libertate.
Întrucât inculpata a pretins în total, cu titlu de mită, suma de 7.280 lei, dar a primit de la persoanele angajate fictiv doar 5.780 lei, cu acest titlu, în baza art. 289 alin. 3 Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpată, în folosul statului, suma de 5.780 lei, pretinsă și primită mită.
În baza art. 397 alin. 3 C.pr.pen. s-a dispus anularea înscrisurilor false precizate la filele nr. 45 – 48, vol. II dosar parchet, respectiv contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a contractelor de muncă, statele de plată aferente acestora, privitor la un număr de 53 de persoane angajate fictiv de către inculpată.
Având în vedere constituirea de părți civile cu adresele sus-menționate, a A.J.O.F.M. G. și A.J.P.S. G., în baza art. 397 alin. 1 și 2 C.pr.pen. va obliga pe inculpată la plata sumei de 1.112.251 lei dintre care, suma de 1.036.773 lei către partea civilă A.J.O.F.M. G., iar suma de 75.478 lei către partea civilă A.J.P.S. G., cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda și penalitățile aferente, calculate până la data plății efective a prejudiciului către părțile civile.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel P. de pe lângă Tribunalul G. și inculpata C. C..
În motivarea apelului formulat de parchet, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatei C. C. este în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cauză fiind încălcate dispozițiile art.39 alin.1 lit.b C.p. De asemenea, instanța de judecată a dat o greșită încadrare juridică a faptelor comise de inculpata C. C., întrucât în mod greșit s-a reținut infracțiunea de luare de mită în forma prevăzută der art.289 alin.1 și 2 C.p. rapă.la art.208 C.p., cu aplicarea art.35 al.1 C.p. și art.5 c.p., încadrarea corectă fiind în dispozițiile art.289 alin.1 C.p. rap.la art.308 C.p., cu aplicarea art.35 al.1 C.p. și art.5 C.p. și în mod greșit nu s-au reținut 2 infracțiuni concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșite în formă continuată, prev.de art. 322 C.p. cu aplicarea art.35 al.1 c.p., art.38 C.p. și art.5 C.p. Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Apelanta inculpată C. C., în motivarea apelului, a susținut că pedeapsa aplicată este prea aspră, iar aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus ar fi un avertisment suficient și îndestulător pentru a nu mai persevera în săvârșirea unor noi infracțiuni. De asemenea, la reindividualizarea juridică a pedepsei, instanța de control judiciar să dea o eficiență mai mare circumstanțelor reale și personale ale inculpatei, care a conștientizat urmările faptei sale, considerând că reeducarea acesteia se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse mai blânde, scopul pedepsei, putând fi atins chiar și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus. A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri.
In cursul judecații in apel a fost audiata inculpata conform art 420 alin 4 Cpp, declarația fiind consemnata si atașata la dosarul cauzei.
Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța de control judiciar constată următoarele:
Hotărârea primei instanțe de judecată este temeinică sub aspectul situației de fapt, corect reținute, corespunzătoare probelor administrate în cursul procesului penal, în sarcina inculpatei fiind reținute săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune, prev.de art.244 alin.1 și 2 C.p., în formă continuată, faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și respectiv, luare de mită în formă continuată, săvârșite în perioada 2007-2010.
În cursul judecății în apel, inculpata fiind audiată, conform art.420 alin.4 C.p.p., a recunoscut comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art.244 c.p. și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.322 C.p., menționând că a angajat în cadrul celor patru societăți pe care le administra mai multe persoane în mod fictiv, unele dintre acestea fiind chiar plecate din țară, în numele lor, inculpat semnând ștatele de plată și alte înscrisuri . Inculpata a recunoscut prejudiciul pe care însă l-a considerat prea mare, dar și l-a însușit. Inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, precizând că sumele de bani primite de la persoanele angajate au fost destinate a acoperi cheltuielile necesare formalităților de angajare, respectiv, fișe medicale și alte înscrisuri, însă nu deține alte acte doveditoare, fiind plecată din țară din anul 2010.
Probele administrate în cursul procesului penal, administrate în mod judicios de către prima instanță, cu respectarea principiului dreptului la un proces echitabil prev.de art.8 C.p.p., conduc la concluzia stabilirii dincolo de orice îndoială rezonabilă a vinovăției inculpatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art.244alin.1 și 2 C.p. și respectiv 322 C.p.
Astfel, inculpata C. C. a fost administrator al .. Albeni, .. Tg-J., S.C. AMISIM CONSTRUCT S.R.L. Albeni și S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., ca asociat și administrator cu drepturi depline.
Din analiza documentelor de evidență contabilă aferente perioadei 01.01._10 și adresei nr. 5780/02.03.2012 a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă G., rezultă că .. Albeni a încasat subvenții în sumă totală de 458.424 lei și realizat venituri din prestări servicii în sumă de 536.004 lei, aceste venituri obținute fiind relativ mici față de subvenția primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca vie, în condițiile în care a avut în total un număr de 208 de angajați.
Inculpata C. C. a procedat la angajarea fictivă de persoane profitând de dispozițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă și ale Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale. În conformitate cu prevederile art. 80-85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă angajatorii care angajează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unei instituții de învățământ primesc, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunară reprezentând un salariu minim brut pe țară, în vigoare. Potrivit art. 8 din Legea nr. 116/2002 angajatorii care încadrează tineri în condițiile unui contract de solidaritate, denumiți în continuare angajatori de inserție, vor încheia convenții cu agenția prin care aceasta se angajează să ramburseze lunar salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de S.. Inculpata C. C., în decursul anilor 2006-2010 a procedat la angajarea unui număr total de 366 de persoane în cadrul celor patru societăți comerciale la care au fost semnalate nereguli, respectiv .. Tg-J., .. Albeni, S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J.. Inculpata C. C., după ce a întocmit în mod fictiv contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată acestor persoane, în general ca și ,,muncitori necalificați,, a înregistrat aceste contracte la I.T.M. G. și i-a condus pe noii angajați la A.J.O.F.M. G. unde a încheiat cu ,,Agenția,, convenții pentru acordarea de subvenții în baza Legilor nr. 76/2002 și nr. 116/2002.
Un număr de 53 persoane angajate nu au prestat niciun fel de activitate specifică calității de salariat a uneia dintre cele patru societăți comerciale, respectiv o activitate continuă, cu un program de lucru de 8 ore și o remunerație lunară, majoritatea dintre ei neprestând niciun fel de activitate. Pentru fiecare dintre acești angajați, în intervalul 2006-2010 societățile comerciale administrate de inculpata C. C. și fiii ei au primit lunar de la A.J.O.F.M. G. subvenții virate în contul bancar al societăților comerciale pe care le administrau timp de 12 luni de la data încheierii fiecărei convenții.
Lunar, inculpata C. C. a întocmit ștate de salarii pentru toți salariații, inclusiv cei 53 aflați în litigiu, unde, fie a semnat în locul salariaților imitând semnătura acestora,fie a scris numele salariaților sau a lăsat rubrica necompletată, atestând în mod fals că angajații și-au primit drepturile salariale nete, lunar, în numerar.
În realitate, aceste sume de bani au fost extrase lunar de către inculpata C. C. și au fost însușite de către aceasta. Fictivitatea angajării și activităților desfășurate de cei 53 de salariați aflați în litigiu este probată, pe lângă declarațiile majorității acestor persoane care recunosc că fie nu au desfășurat niciun fel de activitate, fie au desfășurat activități sporadice ca zilieri în gospodăria familiei M. din satul Albeni și cu cele două rapoarte de expertiză, expertizele grafoscopice și respectiv expertiza contabilă, dispuse și efectuate în cauză.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă dispusă și efectuată în cauză, în urma convențiilor încheiate între A.J.O.F.M. G. și cele patru societăți comerciale în perioada 2006-2010 în conturile acestora s-au virat sume reprezentând subvenții potrivit art. 85 din Legea 76/2002, prin deducerea de către angajator din suma reprezentând contribuția angajatorului prevăzută la art. 26 din aceiași lege, suma totală virată în conturile bancare fiind de 1.068.487 lei, defalcată pe fiecare societate comercială în parte,sumele rezultate fiind extrase din evidențele contabile ale societăților comerciale și din evidențele puse la dispoziția expertului contabil de către A.J.O.F.M. G..
La aceste subvenții se adaugă indemnizațiile de șomaj în valoare totală de 532.780 lei, defalcate în 210.473 lei pe S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, 191.630 lei pentru .. Albeni, 121.677 lei pentru .. Tg-J. și 0 lei pentru S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J., de care au beneficiat cele 70 de persoane care au figurat ca angajate fictiv în cadrul celor două societăți comerciale.
De asemenea în ceea ce privește indemnizațiile pentru creșterea și îngrijirea copilului A.J.P.S. G. (Agenția Județeană Pentru Pretații Sociale G.) a achitat în mod necuvenit la un număr de 6 persoane, provenite de la cele patru societăți comerciale, suma totală de 75.478 lei.
Cu privire la prejudiciul total adus bugetului de stat expertul contabil a concluzionat, coroborat cu rezultatul anchetei efectuate de organele de poliție, că acesta se compune din:
- suma de 638.919 lei, subvenții acordate în baza celor două acte normative de protecție socială și stimularea ocupării forței de muncă, respectiv Legea nr. 76/2002 și Legea nr. 116/2002;
- suma de 397.854 lei indemnizații de șomaj și contribuții sociale aferente și
- suma de 75.478 lei indemnizație pentru creșterea copilului.
Totalul prejudiciului adus A.J.O.F.M. G. este de 1.036.773 lei, iar totalul prejudiciului adus A.J.P.S. G. este de 75.478, prejudiciul total adus bugetului asigurărilor sociale în prezenta cauză fiind de 1.112.251 lei.
Prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă, administrată în cursul urmăririi penale, pe care inculpata a declarat în fața instanței de apel, că și-l însușește, deși îl apreciază prea mare.
Apărarea inculpatei privind omisiunea expertului contabil de a deduce cheltuielile efectuate de angajator cu salariații, este infirmată prin chiar poziția procesuală adoptată de ea în cursul cercetării judecătorești, întrucât, prin încheierea de ședință din data de 28.08.2014 a primei instanțe de judecata, s-a consemnat punctul de vedere al inculpatei prin apărător ales, potrivit căreia nu mai stăruie cu privire la efectuarea unui supliment al raportului de expertiză contabilă, întrucât, în urma studiului, s-a constatat că sumele reprezentând contribuții despre care s-a susținut la termenul de judecată anterior că nu s-ar fi dedus, în realitate, au fost calculate separat de către expertul contabil și astfel, se justifică prejudiciul reținut în actul de sesizare. În conținutul încheierii de ședință de la 28.08.2014, inculpata personal a arătat că își însușește concluziile apărătorului său ales cu privire la acest mijloc de probă.
Examinând raportul de expertiză contabilă, instanța de control judiciar reține analizarea de către expertul contabil a tuturor împrejurărilor de fapt pe care s-a fundamentat activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei și pe care aceasta a recunoscut-o.
În raportul de expertiză contabilă administrată în cursul urmăririi penale, expertul contabil a analizat pentru fiecare societate comercială administrată de inculpată, . ALBENI, . TG.J., . TG.J. și . Albeni, veniturile obținute din vânzări de mărfuri și prestări servicii, luând în considerare cheltuielile cu salariații individualizate pentru fiecare societate comercială, cheltuielile cu contribuțiile aferente salariilor, calculând subvențiile primite de la Agenția județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă G., tot pentru fiecare societate comercială ( vol.II dosar nr.187/P/2011). În cadrul obiectivului nr.4 al raportului de expertiză s-a stabilit de către expert, cumulat pentru cele patru societăți, calculând doar cheltuielile cu salariile și atribuțiile aferente, că societățile au înregistrat o pierdere totală de 12.606,60 lei, reprezentând toate cheltuielile cu salariile în valoare de 1.806.039,90 lei și venituri totale de 1.793.433,30 lei.
În ceea ce privește productivitatea muncii celor 4 societăți comerciale, cheltuielile salariale au rezultat ca fiind mai mari decât veniturile obținute din activitățile economice, desfășurate în perioada 2006-2010, astfel încât, nu există o productivitate a muncii, sursa principală de venituri din care s-au susținut cheltuielile salariale reprezentând-o veniturile din subvenții( 59,4%), iar nu cele rezultate din activitățile economice derulate.
În drept, astfel, cum în mod corect a stabilit și prima instanță, faptele inculpatei care în calitate de administrator și reprezentant al S.C. LUCITAN COMP S.R.L. Albeni, .. Tg-J., S.C. KANDISMIR PREST S.R.L. Tg-J. și .. Albeni, în perioada 2006-2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a efectuat angajări fictive de persoane, a falsificat decizii de încetare a raporturilor de muncă și ștate lunare de salarii și a folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenției Județene pentru Prestații Sociale G. beneficiind în mod ilegal de subvenții pentru sine și indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului pentru alții, în cuantum total de 1.112.251 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Vinovăția inculpatei sub aspectul infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev.de art.289 C.p., rap.la art.308 C.p., cu aplic.art.35 alin.1 C.p., rezultă din ansamblul declarațiilor martorilor audiați în cursul procesului penal, inclusiv în etapa cercetării judecătorești în prezența inculpatei, prima instanță respectând astfel caracterul echitabil a procedurii conform art.8 C.p.p., și conferind eficiență tuturor garanțiilor juridice reglementate legal. Declarația inculpatei este in sensul ca a solicitat și primit de la martori diverse sume de bani, si a avut drept temei achitarea contravalorii înscrisurilor necesare angajării acestor persoane, inculpata neînsușindu-și din sumele de bani primite, declarație care nu se coroborează cu nici o altă faptă sau împrejurare care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Astfel, martora V. M. a confirmat remiterea sumei de 500 lei în favoarea inculpatei, aceasta din urmă nemenționând destinația sumei solicitate, ceea ce denotă lipsa unui temei de drept pentru solicitarea formulată de inculpată, ca persoana angajată să plătească angajatorului o sumă de bani pentru a achita formalitățile necesare încheierii contractului de muncă. Martora B. E. a declarat remiterea sumei de 300 lei în favoarea inculpatei pentru întocmirea fișei medicale, însă, nu există probe care să confirme achitarea efectivă a acestei sume către o unitate sanitară care a întocmit pretinsa fișă medicală. Martora T. M. a beneficiat de două angajări succesive în cadrul societăților administrate de inculpată, de fiecare dată achitând 400 și respectiv 500 lei. Susținerea inculpatei privind achitarea cu aceste sume primite a formalităților scriptice necesare angajării este infirmată prin declarația acestei martore T. M. care a precizat că nu s-a prezentat la o unitate sanitară în vederea examinării și întocmirii fișei medicale, deși inculpata în momentul primirii banilor a menționat că îi sunt necesari pentru a achita cheltuielile aferente. Declarația martorei T. M. se coroborează cu declarațiile martorului F. C. care a relevat aceeași împrejurare de fapt și anume pretinderea de către inculpată a sumei de 300 lei, pentru angajarea sa fictivă, însă martorul nu s-a prezentat la o unitate sanitare pentru întocmirea fișei medicale.
Din declarația martorei Fierăscu D. C. rezultă atât angajarea fictivă de care aceasta a beneficiat, dar și suma de bani de 500 lei, remisă inculpatei, care s-a și ocupat de îndeplinirea formalităților pentru simularea angajării, dar care niciodată nu a justificat destinația banilor primiți.
Martorul C. A. a precizat că nu a primit niciodată explicații de la inculpată, privind modul în care a cheltuit suma de 180 de lei pretinsă și primită de aceasta, deși inițial i s-a comunicat că trebuie acoperită suma necesară transportului și ajutorului pentru întocmirea formalităților de angajare.
Martora P. E. a declarat că a fost sunată de inculpată în februarie – martie 2011, care în schimbul sumei de 300 lei i-a promis o nouă angajare, după ce, în prealabil, în anul 2009, martora a mai remis inculpatei suma de 400 lei pentru a beneficia de obținerea ajutorului de șomaj, după ce a fost angajată fictiv timp de 1 an de zile la o firmă administrată de inculpată.
Declarațiile martorului Ioncilă V. se referă la remiterea în favoarea inculpatei a sumei de 900 lei, în tranșe de câte 300 lei și respectiv, 600 lei, pentru a fi angajat fictiv la o societate administrată de inculpată.
Scopul însușirii a sumelor de bani pretinse și primite de către inculpată de la persoanele pe care a intenționat să le angajeze în mod fictiv în cadrul societăților administrate de ea, rezultă și din declarațiile martorei M. D. C., conform căreia a fost angajată fictiv timp de 2 ani, deși nu a lucrat efectiv nici o zi, și a remis inculpatei suma de 300 lei, fără ca aceasta să comunice rațiunea unei asemenea plăți. A urmat o perioadă în care martora a beneficiat de ajutor de șomaj, după care, inculpata a mai solicitat o altă sumă de 300 lei, pe care a primit-o efectiv fără a însă a mai proceda la o nouă reangajare a martorei.
Susținerea inculpatei, conform căreia sumele de bani pretinse și primite de la martorii angajați în mod fictiv la societățile administrate de ea au fost avansate pentru achitarea cheltuielilor necesare angajării efective, reprezintă simple supoziții și puncte de vedere, care, însă, sunt lipsite de fundament juridic și suport probator, întrucât lipsesc probele necesare a dovedi destinația banilor, respectiv înscrisuri care să ateste achitarea diverselor servicii privind fișele medicale întocmite salariaților, sau transportul necesar întocmirii formalităților.
Lipsa de temeinicie a sumelor de bani pretinse și primite rezultă din modul în care s-au derulat acțiunile respective, întrucât în unele situații martorii erau sunați de inculpată, căreia îi aparținea inițiativa angajării în schimbul unei sume de bani. Pretinderea acestor sume de bani nu a avut loc ulterior acordului pentru angajare, astfel cum în mod firesc s-ar fi impus, și nici progresiv pe măsura aparitiei acestor necesitati si îndeplinirii formalităților, ci dimpotrivă a fost simultană acordului bilateral dintre inculpată și martor în sensul angajării fictive, astfel încât, la momentul solicitării sumelor de bani nu există nici o rațiune pentru care inculpata ar fi avut reprezentarea exactității cheltuielilor necesare formalităților de angajare.
Inculpata nu a oferit nici o versiune credibilă privind diferențele care există între sumele de bani pretinse și primite de la martori, deși unii dintre aceștia au fost angajați în perioade de timp comparabile, astfel încât diferențele de sume de la 180 lei în cazul unor martori ( C. A.) la 900 lei, în cazul altor martori, nu se justifică.
Infracțiunea de luare de mită are conținuturi alternative, acțiunea putând consta din punct de vedere al elementului material, în pretinderea, primirea sau acceptarea unei promisiuni. Oricare dintre aceste acțiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase, ori alte avantaje de natură patrimonială.
Între conținuturile constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 c.p., anterior și respectiv art.289 c.p. actual, există diferențe care însă, nu afectează răspunderea penală a inculpatei în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii în modalitatea pretinderii și respectiv primirii. Nepreluarea în conținutul infracțiunii reglementat de art.289 c.p., a uneia dintre variantele elementului material prev. de art.254 c.p., anterior, respectiv nerespingerea unei promisiuni, nu are înrâurire juridică asupra prezentei cauze penale, în sarcina inculpatei nefiind reținută o asemenea modalitate de comitere a infracțiunii.
Probele administrate în cursul procesului penal atestă pretinderea și respectiv primirea de către inculpată, în mod repetat, a unor sume de bani de la martori în scopul îndeplinirii unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv angajarea în mod fictiv a acestora, astfel incat să beneficieze de avantaje financiare de la diferite instituții de stat, simulând respectarea dispozițiilor legale și dând o aparență de legalitate activității derulate prin intermediul mai multor societăți comerciale.
Analizând conținutul declarațiilor martorilor, se constată existența unei convingeri a acestora, potrivită căruia neplata sumelor de bani nu ar fi atras angajarea în mod fictiv în cadrul societăților administrate de inculpată.
Pretinderea sumelor de bani a fost contemporană propunerii formulate tot de inculpată pentru angajarea martorilor în mod nelegal și nu ca o consecință a angajării în mod real și în temeiul prevederilor legale. Nu se poate face abstracție de scopul pretinderii acestor foloase, în sensul că atât inculpata, cât si martorii denunțători au avut reprezentarea scopului ilicit al plăților efectuate și anume simularea angajării în cadrul societăților pe care tot inculpata le administra, ceea ce conduce la concluzia că aceasta din urmă gestiona întreaga situație de fapt, conducea un circuit de acte și fapte nelegale; ea însăși declanșa procesul de angajare fictivă în schimbul sumelor de bani pretinse și primite, pe care apoi îl controla și îi conferea o aparență de legalitate prin opozabilitatea lui față de instituțiile publice. Acestea din urmă fiind induse în eroare de întreg procedeul faptic condus de inculpată, au furnizat societăților administrate de ea sumele cu titlu de ajutoare financiare și facilități fiscale.
Convingerea denunțătorilor privind împiedicarea angajării fictive de către inculpată în situația neplății sumelor de bani, în favoarea acesteia, reprezintă un element necesar și suficient pentru a constata îndeplinirea condiției cerute de textul de incriminare, în sensul că primirea foloaselor are ca scop îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
Se constată îndeplinirea unei alte cerințe esențiale pentru angajarea răspunderii penale a inculpatei, degajată de prevederile art.254 C.p., anterior, și preluată de dispozițiile art.289 alin.1 C.p., actual ( care nu mai instituie cerința unei legături temporale între actul de conduită interzis și atribuțiile de serviciu, însă, această extindere a incriminării nu are relevanță juridică în ceea ce privește situația juridică a inculpatei, întrucât aceasta îndeplinește și cerințele mai restrictive de incriminare prev.de art.254 C.p., anterior).
Astfel cum s-a arătat anterior în prezenta hotărâre, acțiunea de pretindere a sumelor de bani, ce desemnează momentul consumativ al infracțiunii s-a produs anterior îndeplinirii efective a formalităților de angajare, si anume chiar din momentul etapei acordului de principiu exprimat și de potențialii angajați fictiv. Această succesiune a faptelor, coroborată cu lipsa oricăror dovezi privind destinația sumelor încasate de inculpată, conduc la concluzia însușirii banilor pretinși și primiți, în lipsa oricărui temei legal.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită prev.de art.289 alin.1 C.p., rap.la art.308 alin.1 C.p., în formă continuată, conform art.35 alin.1 C.p., se constată că încadrarea juridică menționată de prima instanță este eronată, întrucât fapta inculpatei, care în calitatea data de accepțiunea cuprinsa in dispoz.art.308 C.p., de a pretinde și primi de la persoanele angajate, fictiv, diverse sume de bani, în scopul determinat al încheierii raporturilor de muncă, dar în mod simulat, prin întocmirea și eliberarea înscrisurilor false care să ateste o falsă reprezentare a realității, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.289 alin.1 C.p., rap.la art.308 c.p., și art.35 alin.1 C.p., fără a se reține și prevederea cuprinsă în aliniatul al doilea al art.289 C.p.
Se constată că, în încheierea de ședință din data de 16.10.2014, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.254 alin.1 c.p., anterior, art.41 alin.2 C.p. anterior, în infracțiunea corelativă din noul cod penal, cuprinsă în dispoz.art.289 C.p., cu aplic.art.35 alin.1 C.p., iar în considerentele hotărârii se vorbește despre noua încadrare juridică, adică art.289 alin.1 C.p., rap.la art.308 C.p.( fila 51).
Infracțiunea prev.de art.308 C.p., reprezintă o variantă atenuantă a infracțiunilor prev.de art.289 – 292, 295, 297 – 301 și304 C.p., astfel cum rezultă și din decizia nr. 1/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Varianta atenuată prevăzută în art. 308 C. pen constă în fapta prevăzută în art. 289 săvârșită de către persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice. În varianta atenuată subiectul activ este reprezentat de alte categorii de persoane decât funcționarul public sau funcționarul public asimilat. Astfel, săvârșesc infracțiunea de luare de mită în această variantă de comitere persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice. Este vorba de angajații unei persoane care exercită un serviciu de interes public și care este asimilată funcționarului public, potrivit prevederile art. 175 alin. (2) C. pen., precum și de persoanele care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, indiferent de natura raportului juridic între acestea (contract de muncă, de reprezentare, de prestări servicii etc.). Pentru stabilirea calității subiectului activ în această variantă de comitere nu interesează, deci, dacă însărcinarea este permanentă sau temporară, durata ei nefiind relevantă; de asemenea, nu are importanță nici titlul însărcinării, modalitatea învestirii, nici validitatea raportului de muncă.
Infracțiunea de luare de mita prev de art 289 Cp cuprinde doua variante normative, corespunzătoare alineatelor 1 si 2, diferențiate prin natura subiectului activ si al acțiunilor circumstanțiate elementul material al laturii obiective.
Infracțiunea prev de art 289 alin 1 Cp are ca subiect activ funcționarul public, astfel cum el este definit in art 175 alin 1 Cp: persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Infracțiunea de luare de mita prevăzuta in art. 289 alin 2 Cp are ca subiect activ persoanele asimilate funcționarilor publici, si anume care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Din punct de vedere al laturii obiective, infracțiunea tip de luare de mita prev. de art. 289 alin 1 Cp se poate comite prin pretinderea, primirea de bani sau alte foloase necuvenite, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Dimpotrivă, in varianta asimilata, reglementat prin dispozițiile art 289 alin 2 Cp, este incriminata alternativ acțiunea de pretindere, ori primire de bani sau alte foloase necuvenite, sau acceptare de promisiuni ale unor astfel de foloase numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau indeplinirea unui act contrar atributiilor de serviciu,, fara ca legiuitorul sa incrimineze si legătura dintre elementul material pe de o parte si scopul acestuia, constând in îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act de competenta autorului infracțiunii, funcționar asimilat.
Dispozițiile art.308 C.p., raportându-se la prevederile art.289 C.p., restrâng sfera de trimitere numai la dispozițiile „ privitoare la funcționarii publici”, nu la dispoziția in ansamblu cuprinsa in ambele variante ale art. 289 alin 1 si 2 CP . Aplicând metodele de interpretare sistematica si gramaticala, urmeaza a se va stabili ca varianta atenuanta prev. de art. 308 Cp trebuie referita la prevederea art. 289 alin 1 Cp ( care se aplica numai funcționarilor publici), sub aspectul stabilirii conținutului constitutiv al infracțiunii atenuante - care se poate comite prin pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii de bani sau foloase, care să aibă legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
A „pretinde ceva”, presupune a cere cuiva în mod stăruitor, respectiv, se formulează o anumită pretenție. Această pretindere însă nu implică neapărat satisfacerea pretenției formulate de făptuitor.
În caz de pretindere, inițiativa aparține întotdeauna funcționarului public, elementul obiectiv al infracțiunii fiind realizat independent de acceptarea sau neacceptarea cererii de către particular, fapta putându-se comite prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, însă, trebuie înțeleasă de către cel căruia i se adresează.
A „primi” înseamnă a lua în posesie, a prelua un obiect care se înmânează, se dăruiește, ori a încasa o sumă de bani.
A „accepta promisiunea” înseamnă a consimți, a aproba, a fi de acord cu această promisiune, cu oferta. Se înțelege că, în acest caz, inițiativa aparține mituitorului, iar funcționarul public, fiind pus în fața promisiunii, o acceptă. Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită, iar în acest din urmă caz, ea poate să rezulte și din nerespingerea promisiunii, ori din anumite manifestări care indică neîndoielnic acceptarea.
Pentru existența infracțiunii de luare de mită, nu interesează autorul săvârșește faptele incriminate direct, adică el însuși, sau indirect, prin intermediul unei alte persoane, în ambele situații el are calitatea de autor.
Noul Cod Penal prevede în mod explicit că primirea folosului necuvenit se poate face și în beneficiul unei alte persoane decât funcționarul mituit – „primește (...) pentru sine sau pentru altul” .
Pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase”, utilizată în cuprinsul art. 289 C. pen. se înțeleg orice fel de avantaje patrimoniale dar și nepatrimoniale.
Banii sau celelalte foloase pretinse ori primite sau a căror promisiune a fost acceptată să fie necuvenite, să nu fie legal datorate. Banii sau foloasele sunt necuvenite, nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primește o retribuție, ci și atunci când se primește ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depășește ceea ce se datorează. În același timp, banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc., cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Banii sau foloasele să fie pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul. Obiectul mitei poate fi reprezentat și de foloase care, direct sau indirect, îmbunătățesc situația funcționarului public . Esențial este ca banii sau foloasele remise să reprezinte o contraprestație pentru activitatea care se cere mituitului, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Nu este de esența infracțiunii de luare de mită cui se remit efectiv banii sau foloasele, dar mituitul trebuie să cunoască natura retributivă a acestora și scopul pentru care au fost date sau promise.
Numai sub acest aspect se va admite apelul formulat de inculpată, alături de apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul G., înlăturarea din încadrarea juridică a dispozițiilor art.289 alin.2 C.p., urmând ca încadrarea juridică să rezide numai în prevederile art.289 alin.1 C.p., rap.la art.308 C.p., soluția fiind favorabilă inculpatei, chiar dacă sub aspect practic nu se produce nici un folos imediat, însă, stabilirea corectă a textului de lege care reglementează și încadrează fapta concretă comisă de inculpată, reprezintă o problemă de legalitate cu importante consecințe juridice, în ceea ce privește situația viitoare a inculpatei.
Având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, legea penala noua, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpata.
În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de apel urmează să analizeze:
a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării apelului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii, este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.
Dată fiind abrogarea art. 215, art. 290 si art 254 C. pen. anterior și respectiv incriminarea înșelăciunii la art. 244 noul C. pen., a falsului în înscrisuri sub semnătură privată la art. 322 C. pen., si a luării de mita in dispozițiile art 289 Cp, instanța de apel a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2012, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.
"Art. 290 – falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
"Art. 215 - Înșelăciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."
Art 254 Cp anterior - Luarea de mita
Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
"Art. 322 Cp actual – falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.320 sau art.321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
"Art. 244 Cp actual - Înșelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală."
Art 289 alin 1 Cp actual – Luarea de mita
Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 290, art. 254 și art. 215 C. pen. au intrat în vigoare art. 322, art 289 și art. 244 C. pen., care cuprind toate elementele din acuzațiile pentru care a fost trimisa în judecată inculpata.
b) Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Față de cele ce preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche (art. 290, art 289 Cp și art. 215 C. pen. anterior, și efectele acuzației în legea nouă, art. 322, art 289 Cp și art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen.).
Legea veche prevedea o sancțiune de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă pentru falsul în înscrisuri sub semnătură privată, iar legea nouă prevede sancțiunea majorată de la 6 luni la 3 ani. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave Legea veche prevedea o sancțiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 1 an și un maxim de 5 ani închisoare, astfel că legea nouă mai favorabila va retroactiva.
Forma unității legale de infracțiune constând în caracterul continuat al activității infracționale este mai favorabilă conform art.36 alin.1 din noul cod penal, care instituie principiul agravării facultative a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, cu un spor de până la cel mult 3 ani închisoare, spre deosebire de dispozițiile art.42 alin.1 C.p., anterior ( reținute în sarcina inculpatei pentru toate infracțiunile prin actul de sesizare), care instituiau posibilitatea aplicării sporului facultativ de până la 5 ani închisoare.
Cu privire la regulile privind concursul de infracțiuni, prin legea nouă, în art.39 C.p., actual, se prevede adăugarea unui spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, spre deosebire de legea penală anterioară care a reglementat principiul agravării facultative a pedepsei rezultante.
Conform Constituției României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situația persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravențională, după caz.
În aplicarea deciziei Curții Constituționale nr.265/2014 pentru a identifica legea penală mai favorabilă global și în concret, instanța de apel constată următoarele:
În lumina codului penal anterior aplicând criteriile de individualizare a pedepselor însușite de Curtea de apel, se va ajunge la stabilirea unei pedepse pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1,2,3,5 Cp rap la art.41 alin.2 C.p. anterior, situată între limitele speciale de la 10 ani la 20 ani, instanța orientându-se către pedeapsa de 15 ani închisoare .
Pentru infracțiunea prev.de art.290 alin.1, art.41 alin.2 C.p., anterior, limitele speciale ale pedepsei închisorii sunt de la 3 luni la 2 ani, iar pentru infracțiunea prev de art. 289 alin 1 rap la art. 308 Cp, limitele speciale ale pedepsei închisorii sunt cuprinse intre 2 ani si respectiv 6 ani si 8 luni.
Aplicându-se dispozițiile art 33-34 Cp anterior care reglementa sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, s-ar fi ajuns ca inculpatei sa i se aplice o pedeapsa de minim 15 ani închisoare, la care s-ar fi putut adăuga un spor.
Conform art.5 Cod penal, în interpretarea dată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.265/2014, se constată că dispozițiile noii legislații penale sunt mai favorabile inculpatei .
În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.322 C.p., trebuie menționat că faptele inculpatei care în perioada 2007 – 2011, în mod repetat a procedat la falsificarea înscrisurilor prin care atesta angajarea în mod fictiv a unor persoane, a înscrisurilor reprezentând decizii de încetare a raporturilor de muncă, a ștatelor lunare de plată, pe care apoi le-a folosit în scopul inducerii în eroare a Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenției Județene pentru Prestații G., în vederea obținerii în mod ilegal de subvenții pentru sine și indemnizații de șomaj și de creștere a copilului pentru alții, întrunesc elementele constitutive a două infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum în mod corect a susținut și P. de pe lângă Tribunalul G., prin motivele de apel.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este îndreptată împotriva relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire această categorie de înscrisuri. Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru angajarea răspunderii penale, însă, subiectul pasiv este dat de persoana fizică sau juridică ce s-a încrezut în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor sub semnătură privată, față de care s-au folosit și pe baza cărora a procedat la crearea și dezvoltarea unor raporturi juridice, pornind de la adevărul pe care avea convingerea că aceste înscrisuri îl exprimă.
Probele administrate în cursul procesului penal care se coroborează conform art.103 C.p.p., cu declarația de recunoaștere a vinovăției de către inculpată, fundamentează situația de fapt corectă, constând în falsificarea de către inculpată a formalităților de angajare fictivă a unor persoane, a deciziilor de încetare a raporturilor de muncă și a ștatelor lunare de salarii, după care aceste înscrisuri falsificate, care reprezintă produsul infracțiunii, au fost folosite de însăși inculpata în raporturile juridice cu două entități publice, respectiv Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă G. și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G.. Fiecare din aceste instituții a încheiat și dezvoltat raporturi juridice de drept public cu angajatorul, în persoana inculpatei, determinate de virarea în folosul inculpatei, în calitate de administrator al societăților comerciale, a unor sume de bani cu titlu de indemnizație Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G.), și respectiv, indemnizații de șomaj și subvenții (Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă G.).
Prin urmare, este întemeiat motivul de apel formulat de Ministerul Public privind infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.322 c.p., cu aplic.art.35 alin.1 C.p., pluralitatea infracțiunilor fiind impusă de interpretarea dispozițiilor art.35 alin.1 C.p., care instituie condiția unicității obiectului pasiv pentru reținerea infracțiunii continuate ca formă a unității legale de infracțiune. Cu excepția interpretării legale statuate prin dispozițiile art.238 din legea 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, pluralitatea subiecților pasivi a activității infracționale desfășurate de o persoană, impune reținerea unei pluralități de infracțiuni, sub forma concursului conform art.38 C.p.
Corelativ reținerii a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.322 c.p., cu aplic.art.35 alin.1 c.p.( forma continuata fiind impusa de multitudinea actelor materiale de falsificare in raport de fiecare subiect pasiv in parte), vor fi înlăturate mențiunile din cuprinsul sentinței penale apelate privind modalitatea de schimbare a încadrării juridice și se va dispune conform art.386 C.p., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunile prevăzute de: art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în:
-două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal,
-două infracțiuni prevăzute de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal
-infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal,
-totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, va condamna inculpata la 2 pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, menținându-se astfel modalitatea de individualizare a pedepsei pentru fiecare infracțiune stabilite de către prima instanță de judecată, justificată de multitudinea actelor materiale, modalitatea de falsificare a semnăturilor persoanelor angajate fictiv, scopul urmărit, prejudiciul cauzat și nereparat, modul și împrejurările în care statul a fost indus în eroare prin autoritățile sale, cu competențe în domeniu.
Se va menține condamnarea inculpatei pentru doua infracțiuni prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal actual, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, la cate două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare .
In baza art. 67 Cp, va aplica pedeapsa complementara prevăzuta de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal - aceasta din urma constând în interzicerea dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, pe o durată de 2 ani, pe langa fiecare pedeapsa principala aplicata pentru infracțiunea prev de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal actual, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal .
Hotărârea primei instanțe este nelegală și sub un alt aspect, constând în modul de stabilire și aplicare a pedepselor complementare, întrucât prin aplicarea unei pedepse complementare prev. de art.66 alin.1 lit.a, b și g C.p., pe o durată de 2 ani, pe lângă două pedepse principale, constând în închisoarea de câtre 3 ani și 6 luni, aplicate în baza art.244 alin.1 și 2 C.p., s-au încălcat dispozițiile art.67 alin.1 C.p., conform cărora pedeapsa complementară se aplică numai pe lângă o pedeapsă individuală a închisorii sau amenzii. Dispozițiile art.45 c.p., reglementează modul de aplicare a pedepselor complementare, în situația unei pluralități de infracțiuni, stabilind o situație juridică similară contopirii pedepselor principale, constând în aplicarea unei singure pedepse complementare, potrivit regulilor prev.de art.45 alin.3 și 4 C.p., rezultantă a unei operațiuni de contopire a pedepselor complementare individuale, stabilite în prealabil pe lângă pedepsele pronunțate pentru infracțiunile multiple comise.
De aceea, în temeiul art.67 C.p., urmează ca pedepsele complementare, astfel cum au fost individualizate de către prima instanță, să fie stabilite în prealabil, pe lângă fiecare pedeapsă principală, stabilită pentru infracțiunile concurente, acolo unde prima instanță a considerat, in mod întemeiat, necesar a fi stabilite conform art.244 c.p., ori stabilirea era obligatorie în temeiul legii conform art.289 alin.1 C.p., după care, urmează ca în baza art.45 alin.3 lit.a C.p., să se aplice, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă, în urma operațiunilor legale.
Din punct de vedere al individualizării pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art.74 C.p., cu privire la fiecare pedeapsă, orientată la nivelul mediu al limitelor speciale prevăzute de lege, justificată de următoarele argumente, reale și personale, care se subsumează criteriilor legale generale și obligatorii prev. de art.74 C.p.: perioada îndelungată de timp în care inculpata a acționat prin falsificarea repetată și simularea unei realități de fapt și de drept, aptă să producă importante avantaje financiare pentru persoana sa și a altor membrii ai familiei sale; lipsa oricărei intenții a inculpatei de a stopa activitatea infracțională, ceea ce denotă persistență ilicită, persuasiune infracțională și adoptarea în mod facil a unei conduite ilicite grave; antrenarea în activitatea infracțională a unor societăți comerciale, astfel încât, prin modalitatea de săvârșirea a infracțiunilor a adus atingere și normalei desfășurări a relațiilor sociale privind încrederea în raporturile comerciale, între participanții la acestea; a aplicat o metodă aptă de a-i aduce avantaje financiare consistente, și anume prin participarea la raporturile juridice fiscale cu autoritățile statului, și profitând de dispozițiile legale al căror scop a constat în diminuarea șomajului și consolidarea forței de muncă, a deturnat scopul legii, transformând-o într-un instrument de îmbogățire; conduita procesuală nu a fost una adecvată, inculpata plecând din țară și neparticipând la procesul penal, decât în a doua parte a cercetării judecătorești; prejudiciul produs bugetelor publice are o valoare însemnată și încă nu a fost recuperat, iar inculpata nu a întreprins nici un demers rezonabil și serios în vederea repunerii în situația anterioară a relațiilor sociale încălcate. Nu există nici un argument juridic care să impună reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune, datele ce caracterizează faptele și persoana relevând o gravitate însemnată a fiecărei infracțiuni săvârșite și o periculozitate proporțională a persoanei inculpatei, elemente care justifică stabilirea cuantumului pedepselor, astfel cum a decis și prima instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Pedeapsa reprezintă un mijloc de constrângere a infractorului și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Poziția procesuală adoptată de apelanta în fața instanței de recurs, de recunoastere parțială a infracțiunilor constituie un aspect pozitiv cu privire la faptele comise, nu este însă de natură prin ea însasi să conducă la diminuarea cuantumului pedepsei pentru acele infracțiuni, întrucât atitudinea procesuală reprezintă numai o componentă în cadrul circumstanțelor personale ce conturează profilul de personalitate al inculpatei, care la rândul său se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective, calitatea deținută la momentul săvârsirii faptelor, cea ulterior dobândită, cuantumurile sumelor cu care au fost prejudiciate bugetele statului, si respectiv pretinse si primite, caracterul repetat, care atrage o formă agravată a faptelor, prin reținerea unității legale prevăzute în art. 35 alin. (1) C. pen., circumstanțele personale ale inculpatei.
Modalitatea de executare, în regim de detenție, este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii acesteia față de comiterea de infracțiuni, resocializarea sa viitoare pozitivă, precum si o reacție socială adecvată în diminuarea săvârsirii unor infracțiuni prin care se urmărește prejudicierea statului si imbogatirea indivizilor, întărind percepția opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiție, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite atât de dispozițiile legale procesuale penale, cât si de cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, a cărui finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condițiile stabilirii vinovăției inculpatei, corespunde si caracterului disuasiv al pedepsei.
Motivul de apel formulat de Ministerul Public privind modul eronat de calculare a pedepsei rezultante, conform art.39 alin.1 lit.b C.p., care este întemeiat, întrucât prin contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile deduse judecații, s-a ajuns la o alta pedeapsa rezultanta decât cea impusa de dispozițiile art. 39 alin b si d Cp, se va avea în vedere la operațiunea de contopire pe care instanța de apel o va realiza ca o consecință a schimbării corecte a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei.
In temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare, vor rămâne in sarcina statului, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pana la prezentarea apărătorului ales, in cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cpp, admite apelurile formulate de apelanții P. de pe lângă Tribunalul G. si inculpata C. C., fiica lui G. și M., născută la data de 24 octombrie 1962 în comuna P., ., domiciliată în ., județul G., CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.362 din 23.10.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Desființează in parte, sub aspectul laturii penale, sentința penala nr. 362/2014 a Tribunalului G. si rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultanta in pedepsele componente pe care le repune in individualitatea lor:
Înlătura mențiunile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în câte două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor, reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunile prevăzute de: art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 290 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și art. 254 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 33-34 vechiul Cod penal, în
-două infracțiuni prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal,
-două infracțiuni prevăzute de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal
-infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal,
-totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.
Menține condamnarea inculpatei pentru doua infracțiuni prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal actual, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, la cate două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare .
In baza art. 67 Cp aplica pedeapsa complementara prevăzuta de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal - aceasta din urma constând în interzicerea dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, pe o durată de 2 ani, pe langa fiecare pedeapsa principala aplicata pentru infracțiunea prev de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal actual, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal .
În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, condamnă inculpata la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 322 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, condamnă inculpata la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
In baza art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, condamnă inculpata la 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal – aceasta din urma constând în interzicerea pe o perioadă de 1 an a dreptului de a desfășura activități comerciale, direct sau indirect, după executarea pedepsei principale.
Constată ca faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 1 an închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81-82 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 205 din 15.06.2012 a Curții de Apel C. și cu infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, pentru care inculpata a fost condamnată la 5.000 lei amendă penală, prin sentința penală nr. 412 din 04.10.2011, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ , definitivă prin nerecurare la data de 19.10.2011.
Menține dispozițiile privind anularea, conform art 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 alin. 1 vechiul Cod penal, prin sentința penală nr. 11 din 31.01.2011 a Tribunalului G..
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, art 5 Cp, contopește pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele la care inculpata a fost condamnată anterior, respectiv de 1 an închisoare și 5.000 lei amendă penală, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul pedepselor care nu se contopesc și pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultanta de 6 ani si 6 luni închisoare și 5.000 lei amendă penală
In temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplica pe langa pedeapsa principala rezultanta pedeapsa complementara rezultanta constând in interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal pe o durata de 2 ani, care se executa, conform art. 68 alin 1 lit. c Cp, după executarea pedepsei închisorii rezultante sau considerarea ei ca executata, prin prescripție, grațiere, sau împlinirea termenului de supraveghere al liberării condiționate.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale care nu contravin prezentei decizii penale.
In temeiul art. 422 Cpp rap la art. 404 alin 4 lit. a Cpp deduce durata arestării preventive in continuare fata de inculpata, de la data de 23.10.2014 la zi, si menține starea de arest a inculpatei .
In temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pana la prezentarea apărătorului ales, in cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. E. M. R. E. C.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:T.B.
G.S. 30.01.2015/7ex.
← Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.).... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 43/2015.... → |
---|