Fapte săvârşite în legătură cu un referendum (art.392 NCP). Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 16465/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 73

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. E. M. - judecător

R. E. C. - judecător

Grefier L. M. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. T.

din cadrul Parchetului de pe lângă curtea de Apel C.

¤¤¤¤

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de 16 ianuarie 2015, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de apelanții inculpați M. D. și B. L. C., împotriva sentinței penale nr.635 din 03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul_, când instanța a stabilit conform art. 391 Cpp termen pentru deliberare si pronunțarea hotărârii la data de 23.01.2015.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

CURTEA

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 635 din 03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul_, în temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., a condamnat pe inculpatul M. D., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., a interzis inculpatului M. D. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului M. D. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., s-a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 170 Gârla M. de la pozițiile:21, 30, 37, 58, 191, 217, 84, 85, 86, 90, 98, 107, 134, 177, 209, 135, 148, 219, 245, 221, 126, 222, 224, 124, 213, 33, 79, 41, 195, 3, 160, 152, 159, 42, 194, 218, 50, 176, 175, 168, 170, 172, 174, 156, 173, 129, 214, 13, 31, 199, 206, 19, 23, 27, 108, 38, 49, 227, 63, 66, 77, 83, 87, 88, 92, 95, 96, 99, 101, 103, 110, 113, 114, 115, 121, 123, 127, 141, 210, 144, 149, 150, 153, 163, 164, 185, 186, 187, 201, 211, 212, 216, 228, 243, 246, 225.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., s-a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 170 Gârla M..

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., s-a dispus anularea înscrierilor din lista permanentă aferentă secției de votare nr. 170 Gârla M. de la pozițiile:1028, 1306, 819, 153, 817, 104, 123, 308, 610, 319, 328, 273, 5, 144, 647, 893, 1067, 1037, 1033, 1151, 1143, 1045, 1041, 1239, 779, 830, 633, 1461.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul M. D. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

II. În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., a condamnat inculpatul B. L. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., a interzis inculpatului B. L. C. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului B. L. C. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., s-a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 63 Drobeta T. S. de la pozițiile: 3, 4, 5, 6, 7, 2, 8, 9 toate aflate la pagina 5; pozițiile 12, 13 de la pagina 8;pozițiile 1, 2 de la pagina 9; pozițiile 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 21; pozițiile 7, 9 de la pagina 25;pozițiile 10, 9, 11, 12, 13, 14 toate aflate la pagina 2; pozițiile 3, 11, 12, 13 toate aflate la pagina 9; poziția 9 de la pagina 11; pozițiile 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 13; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 14; pozițiile 10, 11, 12 toate aflate la pagina 17; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9 toate aflate la pagina 21; pozițiile 10, 11, 12, 14 toate aflate la pagina 25; pozițiile 14, 15 toate aflate la pagina 27; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 28; pozițiile 4, 5, 6, 9, 10 toate aflate la pagina 3; pozițiile 8, 10 toate aflate la pagina 8; pozițiile 2, 4, 6 toate aflate la pagina 13; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 toate aflate la pagina 18; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 25; pozițiile 13, 14, 15 toate aflate la pagina 26; pozițiile 4, 5, 6 toate aflate la pagina 28; poziția 2 aflată la pagina 3; pozițiile 2, 3, 5 toate aflate la pagina 2; 8, 9, 10, 11, 12, 13 toate aflate la pagina 4; 10, 12, 13, 15 toate aflate la pagina 12; poziția 1 aflată la pagina 13; pozițiile 13, 14 toate aflate la pagina 17; poziția 12 aflată la pagina 26; poziția 1 aflată la pagina 6; pozițiile 12, 14 toate aflate la pagina 7; pozițiile 2, 4, 5, 6 toate aflate la pagina 10; poziția 8 aflată la pagina 11; poziția 5 aflată la pagina 14; pozițiile 5, 6 toate aflate la pagina 17; pozițiile 2, 3, 4, 5 toate aflate la pagina 20; pozițiile 1, 3, 7, 6 toate aflate la pagina 27; pozițiile 8, 9, 11, 12, 14 toate aflate la pagina 6; poziția 14 aflată la pagina 8; pozițiile 8, 9 toate aflate la pagina 12; pozițiile 6, 7 toate aflate la pagina 14; pozițiile 6, 7, 9, 10, 11, 15 toate aflate la pagina 20; poziția 4 aflată la pagina 25; pozițiile 1, 3, 4, 6 toate aflate la pagina 4; pozițiile 19, 11, 13, 14 toate aflate la pagina 10; pozițiile 1, 2, 3, 4 toate aflate la pagina 12; pozițiile 9, 10, 11, 13 toate aflate la pagina 14; pozițiile 6, 8, 9 toate aflate la pagina 16; pozițiile 10, 11 toate aflate la pagina 18; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 26; pozițiile 2, 3, 5, 6, 7, 8, 13, 14 toate aflate la pagina 29; pozițiile 13, 14, 15 toate aflate la pagina 15; pozițiile 13, 14 toate aflate la pagina 18; pozițiile 4, 5, 6 toate aflate la pagina 19; poziția 4 aflată la pagina 26; poziția 9 aflată la pagina 27; pozițiile 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 28; pozițiile 14, 15 toate aflate la pagina 3; pozițiile 2, 3, 4, 5, 6, 7 toate aflate la pagina 6; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 9; pozițiile 2, 3, 4, 6, 7 toate aflate la pagina 11; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 9; pozițiile 2, 3, 4, 6 toate aflate la pagina 11; pozițiile 4, 5 toate aflate la pagina 16; pozițiile 7, 9, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 19; pozițiile 9, 10, 11 toate aflate la pagina 29.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., s-a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 63 Drobeta T. S..

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul B. L. C. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

III. În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., a condamnat pe inculpata B. G., C.N.P._, fiica lui I. și D., născută la data de 13.03.1961, în .. M., cu domiciliul în Orșova, ., ., jud. M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., s-a interzis inculpatului B. G. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului B. G. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.1 C.p. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei B. G. pe durata unui termen de încercare de 3 ani calculat potrivit art. 86 ind.2 C.p. din 1968.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.3 C.p. din 1968, i s-a impus inculpatei B. G. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.404 alin.2 C.p.p., s-a atras atenția inculpatei B. G. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p. din 1968.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., s-a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 70 Orșova de la pozițiile: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 11.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpata B. G. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

IV. În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., a condamnat pe inculpata M. M., C.N.P._,fiica lui Helmuth și M. E., născută la data de 17.10.1961 în mun. Lugoj, jud. T., cu domiciliul în mun. Orșova, ., nr. 9, . la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., i interzis inculpatului M. M. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului M. M. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.1 C.p. din 1968, s-a suspendat sub supraveghere pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei M. M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat potrivit art. 86 ind.2 C.p. din 1968.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.3 C.p. din 1968, i s-a impus inculpatei M. M. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.404 alin.2 C.p.p., s-a atras atenția inculpatei M. M. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p. din 1968.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., s-a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 70 de la pozițiile: 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 9; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 12; pozițiile 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 12.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., s-a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 70 Orșova.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpata M. M. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05.11.2012 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 753/P/2013 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T.-S. sub nr. de dosar_ au fost trimiși în judecată inculpații M. D., B. L. C., B. G. și M. M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.55 alin.1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

În expozitivul rechizitoriului a fost reținută următoarea situație de fapt:

în data de 02.08.2012, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a ridicat de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice conform articolului 431 alineatul 5 din Legea nr.3/2000 dosarele cuprinzând copiile de pe listele electorale permanente și listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor, în original, utilizate la Referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României, așa cum au fost predate de Biroul Electoral Central. S-a procedat la o analiză a acestor documente, pentru identificarea eventualelor fraude, constatându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către membrii unor secții de votare a infracțiunii prev. de art. 55 din Legea nr. 3 din 2000, constând în introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători, respectiv falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale. Astfel, din verificările efectuate până în prezent în cadrul procesului de votare la nivelul județului M. au fost identificate numeroase probleme, printre care: înregistrarea de mai multe ori a acelorași votanți, înregistrarea unor votanți cu date de identificare eronate,respectiv CNP inexistent în baza de date a evidenței populației, cărți de identitate aparținând altor persoane, etc., dar și menționarea ca votanți a unor persoane decedate. Problemele sus-menționate au fost identificate și în cadrul secțiilor de cotare nr. 170 Gârla M., nr. 63 Drobeta T. S. și nr. 70 Orșova.

În ceea ce privește secția de votare nr. 170 Gârla M., s-a reținut că în cadrul Referendumului național organizat pentru demiterea Președintelui României, la Secția de Votare nr. 170 Gârla M., județul M., inculpatul M. D., în calitate de președinte al secției, în data de 29 iulie 2012 și în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară aferente urnei mobile, prin înscrierea pe această listă a acelorași persoane de mai multe ori sau a unor persoane care nu au formulat cerere în acest sens, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă. In acest mod au fost introduse în urnă în mod fraudulos 127 de buletine de vot. S-a reținut că în cadrul fiecărui birou electoral au existat trei liste electorale: lista permanentă, pusă la dispoziția biroului electoral de primării, ce cuprinde toate persoanele cu drept de vot care domiciliază pe raza teritorială a secției de votare; lista suplimentară aferentă urnei mobile, întocmită de președintele biroului electoral al secției de votare pe baza cererilor formulate de persoanele care domiciliază pe raza secției și sunt netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, cf art. 40 din Legea nr. 3/2000; lista suplimentară cuprinzând persoanele care, în ziua referendumului 1 național, se află într-o altă localitate decât cea în care sunt înscrise în lista electorală și care au dreptul să își exercite dreptul de vot la oricare secție din localitatea în care se află, cf art. 21 din Legea nr. 3/2000. S-a reținut că diferența esențială între cele două liste suplimentare este că, în timp ce lista suplimentară aferentă urnei mobile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 3/2000 este întocmită înainte de începerea referendumului, cuprinzând persoane care figurează pe lista permanentă a aceleiași secții, netransportabile din motivele indicate de legiuitor, lista suplimentară prevăzută de art. 21 din Legea nr. 3/2000 este întocmită pe parcursul zilei referendumului, pe măsură ce la sediul secției s-au prezentat persoane care nu sunt înscrise în lista permanentă a acestei secții, având domiciliul în alte localități și care doresc să își exercite dreptul de vot. S-a reținut că Biroul electoral al Secției de votare nr. 170 Gârla M. a fost alcătuit din președinte, inculpatul M. D. și șase membri: C. G., P. I., S. D., B. R., D. M. Și B. A., iar conform procesului verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012, pe lista permanentă a secției de votare nr. 170 au fost înscrise 1494 de persoane și s-au prezentat la vot 1391 persoane.

S-a mai reținut că, conform listei suplimentare prev. de art. 40 din Legea nr. 3/2000 un număr de 247 de persoane au votat prin intermediul urnei mobile, iar conform listei suplimentare prev. de art. 21 din Legea nr. 3/2000 un număr de 100 persoane cu domiciliul în afara Secției 170 Gârla M. au dorit să își exercite aici dreptul de vot și comparând lista suplimentară aferentă urnei mobile, cuprinzând persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, cf art. 40 din Legea nr 3/2000, cu lista permanentă de la Secția de votare nr. 170 Gârla M., s-a constatat că un număr de 97 de persoane figurează că au votat conform ambelor liste și mai mult, 19 persoane au fost înscrise de două ori pe lista suplimentară, iar în cazul numitului B. D., acesta figurează că a votat de trei ori pe lista suplimentară și o dată pe lista permanentă deși, potrivit propriei declarații, nu a participat la referendum.

Au fost audiate în calitate de martori 73 dintre aceste persoane, din declarațiile lor rezultând fie că nu au participat la vot, fie că au participat, însă au votat o singură dată la sediul secției de votare, semnând pe lista permanentă. Declarațiile lor au fost confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză din care a rezultat că, în majoritatea cazurilor, semnăturile despre care martorii au afirmat că nu le aparțin au fost executate de alte persoane. Au existat și cazuri în care, datorită modului în care a fost executată semnătura, specialiștii nu au putut formula concluzii certe. S-a reținut că mai multe persoane nu au putut fi audiate ca martori întrucât, potrivit verificărilor efectuate, acestea au plecat de mai mulți ani din țară, iar în urma coroborării declarațiilor de martori cu concluziile specialiștilor criminaliști au rezultat următoarele: 39 de persoane, deși nu au participat la referendum, astfel cum a rezultat din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică sau din verificările organelor de poliție din care a rezultat că la data susținerii referendumului, o parte dintre aceste persoane nu se aflau în țară, au fost trecute pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, uneori chiar de mai multe ori și ulterior semnate în fals; că în mai multe cazuri aceste persoane au fost semnate în fals și pe lista electorală permanentă, de exemplu, martora Grăbeanu J., deși nu a participat la referendum, apare că ar fi votat de două ori, o dată acasă, prin intermediul urnei mobile, semnând lista suplimentară aferentă urnei mobile la poziția 21 și o dată la sediul secției de votare, semnând lista permanentă la poziția 1028 și în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 78 de buletine de vot. S-a mai reținut că 46 de persoane s-au prezentat la sediul secției de votare unde și-au exercitat dreptul de vot, semnând lista electorală permanentă, însă au fost trecute în mod fals și în lista suplimentară aferentă urnei mobile, fiindu-le falsificată semnătura, astfel cum rezultă din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză, iar unele dintre aceste persoane figurează de două ori pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, cum este cazul martorei D. A. care apare pe lista suplimentară atât la poziția 7, cât și la poziția 130, deși conform declarației acesteia și a raportului de constatare tehnico științifică martora a votat o singură dată, la sediul secției, semnând lista electorală permanentă și că în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 49 de buletine de vot.

S-a reținut că lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită din dispoziția inculpatului M. D., care a și semnat această listă, astfel că acesta, chiar în ipoteza în care nu a scris-o, avea obligația să îi verifice conținutul și având în vedere aceste aspecte, falsificarea listei prin modalitățile mai sus arătate atrage răspunderea inculpatului M. D., președintele biroului electoral al Secției 170 Gârla M..

Fiind audiat în faza actelor premergătoare, inculpatul M. D. nu a recunoscut fapta și a declarat că lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită pe baza cererilor formulate de persoanele care aveau domiciliul pe raza Secției 170 Gârla M. și care nu erau transportabile, cereri pe care le-a primit în ziua anterioară desfășurării referendumului, respectiv 28.07.2012 și întrucât era foarte ocupat cu organizarea referendumului, a rugat-o pe o cunoștință, B. Șița să întocmească pentru el lista suplimentară aferentă urnei mobile, predându-i în acest sens toate cererile pe care le primise, inculpatul susținând că nu a verificat nici cererile pe care le-a primit și nici lista pe care B. Șița a întocmit-o, astfel că nu și-a dat seama că o . persoane au fost trecute de mai multe ori. Inculpatul a recunoscut însă că a semnat această listă, aspect confirmat și de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză, iar ulterior inculpatul nu a mai dat alte declarații, însă această apărare este înlăturată din următoarele considerente: potrivit aceleiași declarații date de inculpat toate persoanele care au formulat cerere de urnă mobilă au fost marcate chiar de inculpat pe lista permanentă, cu o carioca de culoare galbenă, pentru a evita ulterior ca aceste persoane să se prezinte și să voteze la sediul secției, ori marcând pe lista permanentă fiecare persoană care figura pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, este evident că și-a dat seama când o persoană apărea a doua oară pe această din urmă listă întrucât era deja marcată pe lista permanentă.

S-a reținut că la dosarul cauzei a fost atașată lista permanentă pe care sunt colorate în galben persoanele care figurau pe lista suplimentară aferentă urnei mobile și totodată, din convorbirile telefonice purtate de inculpatul M. D. a rezultat că, în realitate, acesta a cunoscut faptul că pe lista suplimentară o . persoane erau înscrise de mai multe ori. De asemenea, din convorbirile purtate de inculpat a rezultat că acesta cunoștea și faptul că mai multe persoane apar că au votat atât la sediul secției, semnând lista permanentă, cât și la domiciliu,semnând lista suplimentară aferentă urnei mobile.

Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză a rezultat că lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită de B. Șița și a fost semnată pe fiecare pagină, la sfârșit, de M. D., ori astfel cum se arată și mai sus, prin semnarea listei inculpatul și-a asumat răspunderea cu privire la conținutul acesteia, chiar dacă rubricile listei au fost completate de altă persoană.

În cauză a fost audiat membrul biroului electoral al Secției 170 Gârla M. care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul celor trecuți pe lista suplimentară, C. G., care a declarat că și-a dat seama că unele persoane sunt trecute de mai multe ori pe această listă, însă acestea au votat o singură dată, astfel că în momentul în care s-a întors la sediul secției cu urna mobilă pe lista suplimentară mai multe spații în dreptul semnăturii erau goale. De asemenea, martorul a mai declarat că au rămas spații goale și în dreptul persoanelor pe care nu le-a găsit acasă și când s-a întors la secție a predat inculpatului M. D. atât lista cu urna mobilă, cât și buletinele de vot rămase nefolosite. Atât din declarația martorului C. G., cât și din declarația martorului S. D., a rezultat că toate buletinele de vot au stat în grija exclusivă a președintelui biroului electoral, inculpatul M. D., nici un alt membru al biroului electoral neavând acces la acestea. In consecință, singura persoană care a avut acces atât la lista suplimentară, după ce a fost adusă de martorul C. G., cât și la buletinele de vot a fost inculpatul, astfel că acesta este singurul care poartă răspunderea pentru falsificarea listei aferente urnei mobile și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot. Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător persoanelor semnate în fals, a rezultat din faptul că, potrivit procesului verbal încheiat la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 de biroul electoral, la numărarea voturilor în urne a fost identificat un număr de buletine de vot egal cu numărul semnăturilor existente pe listele electorale și în consecință, pentru fiecare semnătură falsificată, a fost introdus în urnă un buletin de vot.

Din probele administrate în cauză a rezultat că rezultatul referendumului a fost fraudat la Secția de votare nr. 170 Gârla M. și prin falsificarea listei electorale permanente. Astfel, din declarațiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică și din verificările efectuate de organele de poliție a rezultat că un număr de 40 de persoane apar că au votat pe lista permanentă, deși acestea nu au participat la referendum sau au votat doar pe lista suplimentară aferentă urnei mobile; în două cazuri apar că ar fi votat persoane decedate. Având în vedere că lista permanentă era în grija tuturor membrilor biroului electoral și că până în prezent nu s-a stabilit persoana responsabilă de falsificarea semnăturilor acestor persoane, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu cu privire la inculpatul M. D. a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul -verbal privind rezultatul Referendumului național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României al Secției nr.170 Gârla M., declarațiile inculpatului M. D., lista permanenta a Secției de votare 170 Gârla M., lista suplimentară aferentă urnei mobile a Secției de votare 170 Gârla M., declarațiile tuturor persoanelor care figurează în tabel și care au fost audiate în calitate de martor, procese verbale de căutare din care a rezultat că o . persoane erau plecate din țară la data desfășurării referendumului, rapoarte de constatare tehnico științifică criminalistică, declarațiile martorilor B. Șița, C. G., S. D., procese verbale de redare a convorbirilor rezultate în urma punerii în aplicare a ordonanțelor de interceptare emise în cauză, astfel cum au fost confirmate de instanța de judecată.

În ceea ce privește secția de votare nr. 63 Drobeta T. S., s-a reținut că la data de 29.07.2012, cu ocazia desfășurării referendumului național privind demiterea președintelui, inculpatul B. L. C., în calitate de președinte al biroului electoral al secției de votare nr.63, Drobeta T. S., a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară, paginile 2-21 și 25-29, urmată de introducerea unui număr de 375 buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă.

S-a reținut că Biroul electoral al Secției de votare nr.63 Drobeta T. S. a fost alcătuit din președinte, inculpatul B. L. C., și șase membrii, N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C. și că conform procesului verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012, pe lista permanentă a secției de votare nr.63 au fost înscrise 1948 de persoane și s-au prezentat la vot 1714 persoane.

S-a reținut că pe lista electorală suplimentară a Secției de votare nr.63 au fost înscriși 451 votanți, persoane care au domiciliul în circumscripția altor secții de votare și că din cele 451 persoane, care au votat pe lista electorală suplimentară, 375 au domiciliul pe raza comunelor D., V. și Gârla M.. De remarcat a fost faptul că votanții din comunele sus menționate au figurat în lista electorală suplimentară în grupuri provenind din aceeași localitate, iar în cadrul fiecărui grup persoanele sunt înscrise în ordine alfabetică astfel cum acestea sunt în lista electorală permanentă a secției de votare din localitatea de domiciliu și în această modalitate au fost completate 25 de pagini din cele 30 de pagini ce constituie lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63.

S-a reținut că la pagina 10 apar un grup de 10 persoane din . numele C., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.152 D., la pagina 5 apar un grup de 9 persoane din comuna D., . numele B. și înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.153 D. – Batoți, la pagina 13 apar un grup de 7 persoane din comuna D. . numele B., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr. 154 D. – Bistrețu, la pagina 15 apar un grup de 14 persoane din comuna V., . numele C., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.279 V., .> În cauză au fost audiate 218 persoane care domiciliază pe raza comunelor D., V. și Gârla M. și apar ca votanți în lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63, fiind înscrise în această listă în modalitatea descrisă mai sus și toate aceste persoane au declarat că în data de 29.07.2012 nu s-au prezentat la secția de votare nr.63 și de asemenea nu-și recunosc semnătura din lista electorală suplimentară.

De asemenea din verificările efectuate au rezultat cazuri în care persoane ce au figurat pe lista electorală suplimentară a secției de votare nr. 63 sunt imobilizate, alte persoane erau plecate din țară la data desfășurării referendumului, iar o persoană era decedată, astfel încât era imposibilă prezența acestora la vot în municipiul Drobeta T. S.. În cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică pentru a stabili dacă semnăturile existente pe lista electorală suplimentară a secției nr.63 aparțin persoanelor înscrise în această listă, iar concluziile constatării tehnico-științifice se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel pentru un număr de 19 persoane nu se poate stabili dacă semnăturile au fost executate de acestea sau de către oricare altă persoană întrucât acestea sunt execuții fanteziste care nu conțin elemente grafice stabile la nivel individual, în șase cazuri nu s-a putut stabili dacă semnăturile au fost executate de persoanele menționate deoarece nu au existat probe de comparat, acestea neputând semna declarația, datorită faptului că nu știu să scrie. Pentru restul persoanelor audiate în cauză și ale căror semnături au fost analizate a rezultat faptul că semnăturile din dreptul numelor nu au fost executate de acestea.

Numiții N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C., membrii biroului electoral al secției de votare nr.63 Drobeta T. S. au declarat că în cadrul secției de votare atribuțiile erau împărțite între membrii biroului electoral, în sensul că fiecare dintre aceștia avea repartizată o secțiune din lista electorală permanentă. De asemenea aceștia au precizat că lista electorală suplimentară a fost completată, în principal de președintele biroului electoral, inculpatul B. L. C., cu excepția cazurilor când acesta lipsea, pentru foarte puțin timp, din incinta secției de votare. Martora I. M. E. a precizat că, în lipsa președintelui biroului electoral, a completat în lista electorală suplimentară datele de identitate pentru un număr de aproximativ 6-7 persoane care s-au prezentat la vot, recunoscându-și scrisul la paginile 24 și 30 din lista electorală.

De asemenea martora N. A. M. a declarat că a completat, în baza cererilor existente, pagina 23 din lista electorală suplimentară, aferentă urnei mobile.În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-știintifice cu privire la paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare, cele care cuprind votanții din localitățile D., V. și Gârla M., persoane ce figurează în aceeași ordine ca în listele permanente din localitățile de domiciliu.

Conform concluziilor constatării tehnico-ștințifice paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare au fost completate de aceeași persoană, alta decât B. L. C., N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C..

De asemenea s-a stabilit că mențiunile olografe „B. L. C." și semnăturile de la rubricile „Președintele biroului electoral al secției de votare" de pe fiecare pagină conținută de lista electorală suplimentară a Secției de votare nr.63 din municipiul Drobeta T. S. au fost executate de inculpatul B. L. C..

Fiind audiat în faza actelor premergătoare, inculpatul B. L. C. a declarat că în calitate de președinte al biroului electoral al Secției de Votare nr.63 a supravegheat desfășurarea procesului de votare în cadrul secției și de asemenea a completat lista electorală suplimentară, cu excepția situațiilor în care a lipsit din spațiul special amenajat pentru votare, situații în care această atribuție a fost preluată de alți membrii ai biroului electoral. B. L. C. a menționat că scrisul de pe paginile 1, 22, 24 și 30 din lista electorală suplimentară îi aparține, însă restul paginilor nu au fost scrise de acesta. Inculpatul a precizat că a părăsit locul amenajat pentru votare de puține ori și doar pentru perioade scurte de timp, fapt ce se coroborează cu declarațiile celorlalți membrii ai biroului electoral cu privire la acest aspect, iar ulterior începerii urmăririi penale, inculpatul B. L. C. nu a dorit să dea declarații.

Săvârșirea infracțiunii prev. de art.55 alin. 1, din Legea nr.3/2000 de către inculpatul B. L. C. precum și vinovăția acestuia a rezultat din materialul probator administrat în cauză. Astfel având în vedere că în lista electorală suplimentară sunt înscriși cetățenii care își exercită dreptul de vot într-o altă localitate decât cea în care sunt înscriși în lista electorală permanentă, completarea listei suplimentare făcându-se pe măsură ce aceste persoane se prezintă la sediul secției de votare, apare ca imposibilă situația în care 83% din persoanele care s-au prezentat la vot într-o secție de votare și au fost înscrise în lista electorală suplimentară să provină din aceleași trei localități și de asemenea acestea să se fi prezentat în aceeași ordine, alfabetică, în care sunt înscriși în lista electorală permanentă din localitatea de domiciliu.

De altfel faptul că aceste persoane nu și-au exercitat dreptul la vot la Secția de votare nr.63 Drobeta T. S. a rezultat și din declarațiile persoanelor aflate în această situație și audiate, declarații ce s-au coroborat cu concluziile constatării tehnico-științifice efectuate cu privire la semnăturile acestora.

Faptul că paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare au fost completate de aceeași persoană, alta decât oricare membru al biroului electoral al secției de votare a dovedit că acestea nu au fost completate în cursul procesului de votare, ci independent de acesta prin copierea unor secțiuni din listele electorale permanente din alte localități, respectiv D. V. și Gârla M.. Prin semnarea acestor pagini de către inculpatul B. L. C., fapt ce a rezultat din constatarea tehnico-științifică, acesta și-a asumat răspunderea cu privire la conținutul listei electorale suplimentare, chiar dacă rubricile listei au fost completate de altă persoană și probează de asemenea vinovăția învinuitului. De altfel în raport de prevederile art.21 din Legea nr.3/2002, înscrierea persoanelor în lista electorală suplimentară este atribuția președintelui biroului electoral al secției de votare. Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător persoanelor semnate în fals, a rezultat din faptul că, potrivit procesului verbal încheiat la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 de biroul electoral, la numărarea voturilor, în urne a fost identificat un număr de buletine de vot egal cu numărul semnăturilor existente pe listele electorale și în consecință, pentru fiecare semnătură falsificată, a fost introdus în urnă un buletin de vot.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că mai multe persoane apar că au votat pe lista permanentă a secțiilor de votare din localitățile de domiciliu deși acestea nu au participat la referendum.

Având în vedere că până în prezent nu s-au stabilit persoanele responsabile de falsificarea semnăturilor, prin ordonanța din data de 30.11.2012 s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor inclusiv sub aceste aspecte.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că paginile 2-și 25-29 ale listei electorale suplimentare, cele în care au fost înscriși în fals votanți cu domiciliul în localitățile D., V. și Gârla M. au fost scrise de o persoană care până în prezent nu a fost identificată, motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor pentru identificarea acestei persoane și cercetării ei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.55 alini din Legea 3/2002.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu cu privire la inculpatul B. L. C. a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal privind rezultatul Referendumului național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României al Secției nr.63 Drobeta T. S., declarațiile inculpatului B. L. C., lista permanenta a Secției de votare 63 Drobeta T. S., lista suplimentară a Secției de votare 63 Drobeta T. S., declarațiile tuturor persoanelor care figurează tabel și care au fost audiate în calitate de martori, procese verbale de căutare din care rezultă că o . persoane erau plecate din țară la data desfășurării referendumului, rapoarte de constatare tehnico științifică criminalistică, Declarația inculpatului B. L. C. și declarațiile martorilor N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. Și B. C..

În ceea ce privește Secția de Votare Nr.70 Orșova, s-a reținut ca stare de fapt că în cadrul Secției de votare nr. 70 Orșova au fost falsificate un număr total de 49 de semnături pe listele electorale permanentă și suplimentară, fapt urmat de introducerea în urnă a unui număr egal de buletine de vot, iar această activitate s-a realizat în următoarele modalități: prin dublarea datelor de identificare a persoanelor înscrise la pagina 3 din lista suplimentară, în sensul că aceleași persoane, dar în ordine inversă, sunt înscrise pe pagina 11 a aceleiași liste, precum și prin înscrierea și semnarea pe lista suplimentară a unor persoane fictive în sensul că datele de identificare ale acestora nu există (CNP) sau aparțin altor persoane (CI).

Din procesul-verbal privind rezultatele referendumului întocmit de membrii secției de votare nr.70 Orșova au rezultat următoarele date: numărul persoanelor înscrise pentru referendum 1584, nr. participanților 1324, nr. de buletine primite pentru a fi întrebuințate 1700, nr. de buletine rămase neîntrebuințate 376 și nr. voturilor nule 82. Biroul electoral al Secției de votare nr. 70 Orșova a fost constituit din: inculpata B. G., în calitate de președinte, inculpata M. M., P. R., S. G., C. Flavian și Mințescu S., în calitate de membri.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei B. G., s-a reținut din verificarea listei electorale suplimentare a Secției 70 Orșova, privind Referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României, că la fila nr. 3 sunt înscrise de la numărul curent 1 până la numărul curent 15 datele de identificare, codul numeric personal, numele și prenumele alegătorului, domiciliul sau reședința alegătorului, . nr. actului de identitate ale unor persoane. Aceleași date de identificare ale alegătorilor sus-menționați, în număr de 15, cu unele mici erori, se regăsesc și la fila 11 din aceeași listă suplimentară, însă înscriși în ordine inversă față de cea din fila nr.3.

De completarea paginii 11 a listei electorale suplimentare s-a ocupat inculpata B. G., care a falsificat această listă prin copierea tuturor datelor de identificare a persoanelor înscrise la pagina 3 și semnarea în fals a acestor persoane. În cauză s-a procedat la audierea martorilor D. C., Serdean I., Câzănaru T., I. I., D. C., I. A., V. I. Și H. M., persoane înscrise atât pe pag. 3 cât și pe pag. 11 din lista electorală suplimentară și care au declarat că au votat în orașul Orșova pe lista electorală suplimentară, însă nu au semnat decât o singură dată, recunoscându-și semnăturile de pe pag. 3 a listei respective. Martorii au precizat că semnăturile din dreptul numelui lor de pe pag. 11 a listei electorale suplimentare nu le aparțin, iar în cazul unora dintre martori datele înscrise cu privire la nume, prenume sau domiciliu sunt eronate. Declarațiile martorilor s-au coroborat cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 23.10.2012 care a concluzionat că scrisul ce completează rubricile „Codul numeric personal", „Numele și prenumele alegătorului", Domiciliul/reședința alegătorului (. numărul actului de identitate", precum și semnătura aferentă rubricii,, președintele biroului electoral al secției de votare (numele, prenumele și semnătura)" de pe pagina nr. 11 din cuprinsul listei electorale suplimentare pentru referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României, corespunzătoare secției de votare nr. 70 Orșova, au fost executate de B. G..

Din declarațiile tuturor membrilor secției de votare a rezultat faptul că la încheierea procesului de votare, întrucât s-a constatat o diferență între numărul persoanelor care figurau că au votat și cel al buletinelor de vot introduse în urnă au convenit, la propunerea inculpatei B. G., să anuleze un număr de 15 buletine de vot prin ștampilarea acestora în ambele rubrici de votare, validând astfel prezența la vot a mai multor persoane decât în realitate, iar în procesul verbal privind rezultatele referendumului întocmit de inculpata B. G., în calitate de președintă, și semnat de toți membrii biroului electoral au fost consemnate date nereale, incluzându-se voturile introduse în mod fraudulos astfel cum rezultă mai sus. Fiind audiată în legătură cu cele constatate, inculpata B. G. a declarat că, în calitate de președintă a Secției 70 Orșova, pe lângă alte atribuții ce revin președintelui, s-a ocupat și de lista electorală suplimentară completând listele suplimentare de la pag. 8 și 11, declarând că persoanele înscrise în listele suplimentare s-au prezentat personal la vot, inclusiv cele menționate pe pag. 11, acestea fiind identificate de aceasta și semnând după ce au votat, precizând că „fiind liste identice s-au anulat 15 voturi".

S-a reținut că apărarea inculpatei, în sensul că aceste persoane s-au prezentat și au votat de două ori, este contrazisă de declarațiile martorilor la care s-a făcut referire mai sus și din aceste declarații a rezultat că, în realitate, aceste persoane s-au prezentat o singură dată, semnând în dreptul numelui lor la pagina 3 a listei suplimentare. De altfel, era imposibil ca exact aceleași 15 persoane, care apar înscrise la pagina 3, la începutul procesului de votare, să se prezinte ulterior, spre sfârșitul procesului de votare, pentru a vota a doua oară la aceeași secție, în același grup și să se așeze pentru a vota, de această dată, în ordine inversă.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei M. M. s-a reținut că din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în lista electorală suplimentară a Secției de votare nr. 70 Orșova au fost identificate un număr de 34 de CNP-uri invalide, iar seriile și numerele cărților de identitate menționate în dreptul acestora aparțin unor alte persoane decât cele înscrise în listă, astfel încât rezultă că acestea au fost întocmite în fals. Astfel, din procesele-verbale din datele de 12.03.2012, 26.09.2012 și 27.09.2012, a reieșit faptul că pozițiile 11-15 de la pag. 9 a listei electorale suplimentare de la Secția de votare 70 Orșova, dar și paginile 10 pozițiile 1-15 și 12 pozițiile 2-15, conțin mențiuni false, în sensul celor sus menționate, cu privire la persoanele participante la vot, în număr de 34 și care au fost semnate în fals. Din declarațiile membrilor secției de votare a rezultat faptul că persoana care a întocmit aceste pagini din lista electorală suplimentară a fost inculpata M. M., care cu ocazia audierii sale a recunoscut faptul că paginile listei suplimentare au fost completate de ea, cu excepția paginilor nr.4, 8, 11 care au fost completate de inculpata B. G.. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 23.10.2012 a rezultat că scrisul ce completează rubricile „Codul numeric personal", „Numele și prenumele alegătorului", „Domiciliul/reședința alegătorului (. apartament)", „. numărul actului de identitate", de pe pag. 9 pozițiile 11-15, pag. 10 pozițiile nr.1-15 și pag. 12 pozițiile nr.2-15 ale listei electorale suplimentare a fost executate de M. M.. Deși, după începerea urmăririi penale inculpata a refuzat să dea declarații cu privire la cele constatate, o eventuală susținere a acesteia în sensul că persoanele respective s-ar fi prezentat cu documente de identitate false, a fost înlăturată de următoarele argumente: având în vedere că cele 34 de persoane aveau documente falsificate prin aceeași modalitate, respectiv CNP inexistent și cărți de identitate existente, dar aparținând altor persoane a rezultat că acestea formau un grup compact, dacă acest grup s-ar fi prezentat la inculpata M. M. pentru a-și exercita dreptul de vot nu poate fi acceptat că, la un moment dat, respectiv la sfârșitul paginii 10 din listă, votul acestora ar fi fost întrerupt pentru ca cea de a doua inculpată B. G. să consemneze în pagina 11 prezența la vot a persoanelor cuprinse la pagina 3, dar în ordine inversă și chiar dacă s-ar fi completat în paralel lista electorală suplimentară de cele două inculpate a fost imposibil ca toate persoanele cu acte false să se prezinte doar la inculpata M. M., iar persoanele care s-au prezentat anterior și au fost consemnate de către inculpata M. M. în pagina 3 a listei electorale suplimentare să se prezinte în ordinea inversă, de această dată la inculpata B. G., pentru a fi consemnate în pagina numărul 11. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, respectiv a procesului-verbal din 03.09.2012, a rezultat că un nr. de 4 persoane figurează ca votanți atât în lista electorală permanentă a Secției 70 Orșova, cât și în lista electorală suplimentară a aceleiași secții. Fiind audiați, martorii F. G., S. A. și M. M., care au figurat ca votanți atât pe lista electorală suplimentară, cât și pe lista electorală permanentă ale Secției 70 Orșova, au declarat că nu au votat decât pe lista electorală suplimentară a Secției 70 Orșova, nerecunoscându-și semnătura din lista electorală permanentă a aceleiași secții. In cauză s-a procedat și la audierea numitei L. J. care figurează ca votantă atât în lista electorală suplimentară cât și pe cea permanentă a Secției 70 Orșova și care a declarat că deși a formulat o cerere pentru urna mobilă nu a votat deloc cu ocazia referendumului, fiind imobilizată la pat. Confruntând procesul-verbal privind rezultatele referendumului cu listele electorale permanentă și suplimentară ale Secției 70 Orșova s-a constatat că potrivit primului document la vot au participat un număr de 1324 de persoane, iar din numărarea semnăturilor existente pe cele două liste electorale a rezultat că au participat la referendum doar 1197 persoane și s-a putut concluziona că au fost introduse în urnă un număr suplimentar de buletine de vot de 127, cifră ce nu cuprinde buletinele de vot aferente persoanelor înscrise în fals de cele două inculpate. Având în vedere că în cauză nu au fost identificate persoanele care au semnat în fals în lista electorală cei patru martori și nici persoanele care au introdus în urnă cele 127 de buletine de vot, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub acest aspect.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu cu privire la inculpatele B. G. și M. M. a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal privind rezultatul Referendumului național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României al Secției nr.70 Orșova, declarațiile inculpatelor B. G. și M. M., declarațiile martorilor P. R., S. G., M. S. și Căpădaru F., raport constatare tehnico-științifică nr.451, 295 din 23.10.2012, proces-verbal din data de 12.09.2012 de verificare în baza de date a populației a unor CNP-uri și seriile unor cărți de identitate, proces-verbal din data de 27.09.2012 de verificare a filelor nr.9 și 12 a listei electorale suplimentare, proces-verbal din 3.09.2012 de verificare a datelor de identificare ale persoanelor înscrise în fila 3 a listei electorale permanente, proces-verbal din 3.09.2012 de constatare a votului multiplu, proces-verbal din data de 26.09.2012 de verificare a filelor nr.9 și 10 ale listei electorale suplimentare, declarațiile martorilor Iftimuș A. C., D. C. I., M. I. A., V. I. I., C. T. C., Șerbean I., D. C. M., P. I., G. M. L., V. C., T. A., I. V., S., Afrodina, C. P., B. P., H. M., L. J., M. M. și F. G., lista electorală suplimentare și copia listei electorale permanente pentru Referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României ale Secției de votare nr.70 Orșova, în original.

În ceea ce privește încadrarea juridică, fapta inculpatului M. D. care, în calitate de președinte al Secției de votare nr.170 Gârla M., în data de 29 iulie 2012 și în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară aferente urnei mobile, prin înscrierea pe această listă a acelorași persoane de mai multe ori sau a unor persoane care nu au formulat cerere în acest sens, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.55 alin.l din Legea nr.3/2000; fapta inculpatului B. L. C. care, în calitate de președinte al biroului electoral al Secției 63 Drobeta T. S., a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară, paginile 2-21 și 25-29, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot (375 buletine ) egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului; fapta inculpatei B. G. care, în calitate de președinte al Secției de votare nr. 70 Orșova, în data de 29 iulie 2012, cu ocazia desfășurării referendumului național pentru demiterea Președintelui României, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și pagina 11 a listei electorale suplimentare de alegători, prin copierea tuturor datelor de identificare ale tuturor persoanelor înscrise în pagina 3 a aceleiași liste, cu schimbarea ordinii și semnarea în fals a persoanelor, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot corespunzător persoanelor înscrise și semnate în fals în listele electorale, validând astfel prezența la vot a mai multor persoane decât au votat în realitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului; fapta inculpatei M. M. C. care, în calitate de membru al Secției de votare nr. 70 Orșova, în data de 29 iulie 2012, cu ocazia desfășurării referendumului național pentru demiterea Președintelui României a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și pagina 10 (pozițiile 1-15), pagina 12 (pozițiile 2-15), precum și pagina 9 (pozițiile 11-15) ale listei electorale suplimentare de alegători, prin înscrierea unor persoane fictive, având CNP-uri invalide iar seriile și numerele cărților de identitate menționate în dreptul acestora aparținând unor alte persoane, urmată de introducerea unui număr corespunzător de buletine de vot, validând astfel prezența persoanelor menționate în fals, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

În sarcina fiecărui inculpat s-a reținut o singură infracțiune prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, întrucât activitatea acestora constituie modalități alternative ale laturii obiective a aceleiași infracțiuni, constituind o unitate infracțională.

S-a mai reținut că în cazul Secției de vota nr. 170 Gârla M., lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită de numita B. Șița, din dispoziția inculpatului M. D. și având în vedere că numita B. Șița nu avea ca atribuții verificarea cererilor persoanelor pe care le-a înscris în lista suplimentară, iar potrivit propriei declarații aceasta nu și-a dat seama că unele persoane aveau mai multe cereri, față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000, întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective lipsind intenția.

Totodată, s-a reținut că procesul verbal privind rezultatele referendumului în cadrul Secției de votare nr.63 Drobeta T. S. a fost semnat de toți membrii biroului electoral care astfel și-au asumat răspunderea cu privire la conținutul acestuia și având în vedere că în cauză nu au rezultat indicii cu privire la faptul că numiții N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C. au cunoscut faptul că lista electorală a fost falsificată și în urnă a fost introdus un număr suplimentar de buletine de vot, a rezultat că nu au avut nici reprezentarea faptului că procesul verbal conține date false și față de aceștia s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.55 alin.l din Legea nr.3/2000, întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în ceea privește latura subiectivă, lipsind intenția.

În ceea ce privește persoana inculpaților, s-a reținut că inculpatul M. D. este în vârstă de 55 de ani și nu este cunoscut cu antecedente penale și pe parcursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, că inculpatul B. L. C. este în vârstă de 25 de ani, de profesie jurist și nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, că inculpata B. G. este în vârstă de 51 de ani, inspector la Poliția Locală Orșova și nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar inculpata M. M. este în vârstă de 51 de ani și nu este cunoscută cu antecedente penale,iar pe parcursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

În ceea ce privește urmărirea penală s-a reținut că prin procesul-verbal din 02.08.2012, înregistrat sub nr. 711/P/2012, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu prev. de art.249 Cod penal și fals intelectual prev. de art.289 Cod penal în legătură cu modul de organizare și desfășurare a referendumului național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României; prin ordonanța nr. 711 /P/2012 din data de 20.08.2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar care a fost înregistrat sub nr. 753/P/2012, în vederea efectuării de cercetări față de membrii secțiilor de votare din întreaga țară sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 55 alin. 1 din legea nr. 3/2000; prin ordonanța nr. 753/P/2012 din data de 21.08.2012, dosarul a fost declinat la P. de pe lângă Curtea de Apel C., având în vedere că numita T. P., persoană cercetată în cauză, are calitatea de avocat, membru al Baroului M.; prin rezoluția nr. 578/C/2012 din 23.08.2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție din data de 23.08.2012, având în vedere complexitatea cauzei, dosarul a fost preluat în vederea efectuării urmăririi penale de P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; prin rezoluția nr. 753/P/2012 din data de 24.08.2012( nr. registru special 102/2012) s-a dispus începerea urmăririi penale față de M. D., președintele Secției de votare nr. 170 Gârla M., B. L. C., președintele Secției de votare nr. 63 Drobeta T. S., și B. G., președintele Secției de votare nr. 70 Orșova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului; prin procesele-verbale din datele de 24.08.2012 și 27.08.2012, inculpaților M. D., B. L. C. și B. G. li s-au adus la cunoștință, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din codul de procedură penală, învinuirea și dreptul de a fi asistat de un apărător; prin ordonanța nr. 753/P/2012 din data de 17.10.2012( nr. registru special 130/2012) s-a dispus extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de M. M. C., membră a secției de votare nr.70 Orșova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, dar și extinderea cercetărilor față de B. G., B. L. C. și M. D.; prin procesele-verbale din datele de 01.11.2012 și 02.11.2012 inculpaților li s-au adus la cunoștință învinuirea și dreptul de fi asistați de un apărător, conform art. 171 și art. 6 din codul de procedură penală; prin ordonanțele din datele de 10.10.2012, 11.10.2012, 15.10.2012 și 16.10.2012 s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare, având în vedere calitățile speciale ale unor președinți de secții de votare, la toate cele 15 parchete de pe lângă curțile de apel din țară, formându-se dosarele cu nr.890/P/2012, nr.892/P/2012, nr.905/P/2012, nr.906/P/2012, nr.907/P/2012, nr.908/P/2012, nr.909/P/2012, nr.888/P/2012, nr.889/P/2012, nr.874/P/2012, nr.875/P/2012, nr.877/P/2012, nr.878/P/2012, nr.879/P/2012 și nr.880/P/2012, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 55 alin. 1 din legea nr. 3/2000, de către președinții secțiilor de votare din județele componente ale celor 15 curți de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește secția de votare nr. 170 Gârla M., în fapt, instanța reținecă în cadrul Referendumului național organizat pentru demiterea Președintelui României, la Secția de Votare nr. 170 Gârla M., județul M., inculpatul M. D., în calitate de președinte al secției, în data de 29 iulie 2012 și în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară aferente urnei mobile, prin înscrierea pe această listă a acelorași persoane de mai multe ori sau a unor persoane care nu au formulat cerere în acest sens, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă, în acest mod au fost introduse în urnă în mod fraudulos 127 de buletine de vot.

În ceea ce privește lista suplimentară aferentă urnei mobile, instanța reține că aceasta a fost întocmită de președintele biroului electoral al secției de votare sau în baza dispozițiilor date de acesta, pe baza cererilor formulate de persoanele care domiciliază pe raza secției și sunt netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, potrivit art. 40 din Legea nr. 3/2000. De asemenea, instanța reține lista suplimentară aferentă urnei mobile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 3/2000 este întocmită înainte de începerea referendumului, cuprinzând persoane care figurează pe lista permanentă a aceleiași secții, netransportabile din motivele indicate de legiuitor,

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, în special procesul-verbal în care au fost consemnate rezultatele votării, instanța reține că Biroul electoral al Secției de votare nr. 170 Gârla M. a fost alcătuit din președinte, inculpatul M. D. și șase membri: C. G., P. I., S. D., B. R., D. M. Și B. A., iar conform procesului verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012, pe lista permanentă a secției de votare nr. 170 au fost înscrise 1494 de persoane și s-au prezentat la vot 1391 persoane.

Totodată, instanța mai reține don același proces-verbal că, potrivit listei suplimentare prev. de art. 40 din Legea nr. 3/2000 un număr de 247 de persoane au votat prin intermediul urnei mobile, iar conform listei suplimentare prev. de art. 21 din Legea nr. 3/2000 un număr de 100 persoane cu domiciliul în afara Secției 170 Gârla M. au dorit să își exercite aici dreptul de vot și comparând lista suplimentară aferentă urnei mobile, cuprinzând persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, cf art. 40 din Legea nr 3/2000, cu lista permanentă de la Secția de votare nr. 170 Gârla M., s-a constatat că un număr de 97 de persoane figurează că au votat conform ambelor liste și mai mult, 19 persoane au fost înscrise de două ori pe lista suplimentară, iar în cazul numitului B. D., acesta figurează că a votat de trei ori pe lista suplimentară și o dată pe lista permanentă deși, potrivit propriei declarații din faza de urmărire penală, nu a participat la referendum.

Din declarațiile martorilor audiați fie în faza de urmărire penală, fie în faza de judecată, instanța a reținut că acești martori nu au participat la vot, fie că au participat, însă au votat o singură dată la sediul secției de votare, semnând pe lista permanentă. Declarațiile lor au fost confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză din care a rezultat că, în majoritatea cazurilor, semnăturile despre care martorii au afirmat că nu le aparțin au fost executate de alte persoane. Din coroborarea declarațiilor de martori cu concluziile specialiștilor criminaliști, instanța reține că au rezultat următoarele: 39 de persoane, deși nu au participat la referendum, astfel cum a rezultat din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică sau din verificările organelor de poliție din care a rezultat că la data susținerii referendumului, o parte dintre aceste persoane nu se aflau în țară, au fost trecute pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, uneori chiar de mai multe ori și ulterior semnate în fals; că în mai multe cazuri aceste persoane au fost semnate în fals și pe lista electorală permanentă, de exemplu, martora Grăbeanu J., deși nu a participat la referendum, apare că ar fi votat de două ori, o dată acasă, prin intermediul urnei mobile, semnând lista suplimentară aferentă urnei mobile la poziția 21 și o dată la sediul secției de votare, semnând lista permanentă la poziția 1028 și în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 78 de buletine de vot.

De asemenea, din coroborarea acelorași mijloace de probă, instanța a mai reținut că 46 de persoane s-au prezentat la sediul secției de votare unde și-au exercitat dreptul de vot, semnând lista electorală permanentă, însă au fost trecute în mod fals și în lista suplimentară aferentă urnei mobile, fiindu-le falsificată semnătura, astfel cum rezultă din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză, iar unele dintre aceste persoane figurează de două ori pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, cum este cazul martorei D. A. care apare pe lista suplimentară atât la poziția 7, cât și la poziția 130, deși conform declarației acesteia și a raportului de constatare tehnico științifică martora a votat o singură dată, la sediul secției, semnând lista electorală permanentă și că în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 49 de buletine de vot.

În ceea ce privește lista suplimentară aferentă urnei mobile, instanța a reținut din probatoriul administrat în cauză, în special din declarațiile martorilor membri ai biroului electoral al secției de votare, că acesta a fost întocmită din dispoziția inculpatului M. D., care a și semnat această listă, astfel că acesta, chiar în ipoteza în care nu a scris-o, avea obligația să îi verifice conținutul și având în vedere aceste aspecte, falsificarea listei prin modalitățile mai sus arătate atrage răspunderea inculpatului M. D., președintele biroului electoral al Secției 170 Gârla M..

Fiind audiat în faza actelor premergătoare, inculpatul M. D. nu a recunoscut fapta și a declarat că lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită pe baza cererilor formulate de persoanele care aveau domiciliul pe raza Secției 170 Gârla M. și care nu erau transportabile, cereri pe care le-a primit în ziua anterioară desfășurării referendumului, respectiv 28.07.2012 și întrucât era foarte ocupat cu organizarea referendumului, a rugat-o pe o cunoștință, B. Șița să întocmească pentru el lista suplimentară aferentă urnei mobile, predându-i în acest sens toate cererile pe care le primise, inculpatul susținând că nu a verificat nici cererile pe care le-a primit și nici lista pe care B. Șița a întocmit-o, astfel că nu și-a dat seama că o . persoane au fost trecute de mai multe ori. Inculpatul a recunoscut însă că a semnat această listă, aspect confirmat și de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză, iar ulterior inculpatul nu a mai dat alte declarații, însă această apărare este înlăturată din următoarele considerente: potrivit aceleiași declarații date de inculpat toate persoanele care au formulat cerere de urnă mobilă au fost marcate chiar de inculpat pe lista permanentă, cu o carioca de culoare galbenă, pentru a evita ulterior ca aceste persoane să se prezinte și să voteze la sediul secției, ori marcând pe lista permanentă fiecare persoană care figura pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, este evident că și-a dat seama când o persoană apărea a doua oară pe această din urmă listă întrucât era deja marcată pe lista permanentă.

Instanța a mai reținut că la dosarul cauzei a fost atașată lista permanentă pe care sunt colorate în galben persoanele care figurau pe lista suplimentară aferentă urnei mobile și totodată, din procesul-verbal de redare a convorbirile telefonice purtate de inculpatul M. D. a rezultat că, în realitate, acesta a cunoscut faptul că pe lista suplimentară o . persoane erau înscrise de mai multe ori. De asemenea, din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate de inculpat a rezultat că acesta cunoștea și faptul că mai multe persoane apar că au votat atât la sediul secției, semnând lista permanentă, cât și la domiciliu,semnând lista suplimentară aferentă urnei mobile.

Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză a rezultat că lista suplimentară aferentă urnei mobile a fost întocmită de B. Șița și a fost semnată pe fiecare pagină, la sfârșit, de M. D., ori astfel cum se arată și mai sus, prin semnarea listei inculpatul și-a asumat răspunderea cu privire la conținutul acesteia, chiar dacă rubricile listei au fost completate de altă persoană.

În cauză a fost audiat membrul biroului electoral al Secției 170 Gârla M. care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul celor trecuți pe lista suplimentară, respectiv martorul C. G., care a declarat că și-a dat seama că unele persoane sunt trecute de mai multe ori pe această listă, însă acestea au votat o singură dată, astfel că în momentul în care s-a întors la sediul secției cu urna mobilă pe lista suplimentară mai multe spații în dreptul semnăturii erau goale. De asemenea, martorul a mai declarat că au rămas spații goale și în dreptul persoanelor pe care nu le-a găsit acasă și când s-a întors la secție a predat inculpatului M. D. atât lista cu urna mobilă, cât și buletinele de vot rămase nefolosite. Atât din declarația martorului C. G., cât și din declarația martorului S. D., a rezultat că toate buletinele de vot au stat în grija exclusivă a președintelui biroului electoral, inculpatul M. D., nici un alt membru al biroului electoral neavând acces la acestea. In consecință, singura persoană care a avut acces atât la lista suplimentară, după ce a fost adusă de martorul C. G., cât și la buletinele de vot a fost inculpatul, astfel că acesta este singurul care poartă răspunderea pentru falsificarea listei aferente urnei mobile și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot. Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător persoanelor semnate în fals, a rezultat din faptul că, potrivit procesului verbal încheiat la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 de biroul electoral, la numărarea voturilor în urne a fost identificat un număr de buletine de vot egal cu numărul semnăturilor existente pe listele electorale și în consecință, pentru fiecare semnătură falsificată, a fost introdus în urnă un buletin de vot.

În ceea ce privește secția de votare nr. 63 Drobeta T. S., în fapt, instanța a mai reținut că la data de 29.07.2012, cu ocazia desfășurării referendumului național privind demiterea președintelui, inculpatul B. L. C., în calitate de președinte al biroului electoral al secției de votare nr.63, Drobeta T. S., a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară, paginile 2-21 și 25-29, urmată de introducerea unui număr de 375 buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă.

Instanța a mai reținut din procesul-verbal întocmit la închiderea procesului de votare că Biroul electoral al Secției de votare nr.63 Drobeta T. S. a fost alcătuit din președinte, inculpatul B. L. C., și șase membri, N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C. și că potrivit aceluiași procesul verbal din data de 29.07.2012, pe lista permanentă a secției de votare nr.63 au fost înscrise 1948 de persoane și s-au prezentat la vot 1714 persoane.

De asemenea, instanța a mai reținut că pe lista electorală suplimentară a Secției de votare nr.63 au fost înscriși 451 votanți, persoane care au domiciliul în circumscripția altor secții de votare și că din cele 451 persoane, care au votat pe lista electorală suplimentară, 375 au domiciliul pe raza comunelor D., V. și Gârla M.. Totodată, instanța consideră necesar a sublinia faptul că votanții din comunele sus menționate au figurat în lista electorală suplimentară în grupuri provenind din aceeași localitate, iar în cadrul fiecărui grup persoanele sunt înscrise în ordine alfabetică astfel cum acestea sunt în lista electorală permanentă a secției de votare din localitatea de domiciliu și în această modalitate au fost completate 25 de pagini din cele 30 de pagini ce constituie lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63.

De asemenea, la pagina 10 a listei electorale suplimentare apare un grup de 10 persoane din . numele C., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.152 D., la pagina 5 apar un grup de 9 persoane din comuna D., . numele B. și înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.153 D. – Batoți, la pagina 13 apar un grup de 7 persoane din comuna D. . numele B., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr. 154 D. – Bistrețu, la pagina 15 apar un grup de 14 persoane din . numele C., înscrise în ordine alfabetică, aceeași ca în lista electorală permanentă a Secției nr.279 V., .> În cauză, în faza actelor premergătoare sau în faza urmăririi penale, au fost audiate 218 persoane care domiciliază pe raza comunelor D., V. și Gârla M. și apar ca votanți în lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63, fiind înscrise în această listă în modalitatea descrisă mai sus și toate aceste persoane au declarat că în data de 29.07.2012 nu s-au prezentat la secția de votare nr.63 și de asemenea nu-și recunosc semnătura din lista electorală suplimentară.

De asemenea din verificările efectuate au rezultat cazuri în care persoane ce au figurat pe lista electorală suplimentară a secției de votare nr. 63 sunt imobilizate, alte persoane erau plecate din țară la data desfășurării referendumului, iar o persoană era decedată, astfel încât era imposibilă prezența acestora la vot în municipiul Drobeta T. S.. În cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică pentru a stabili dacă semnăturile existente pe lista electorală suplimentară a secției nr.63 aparțin persoanelor înscrise în această listă, iar concluziile constatării tehnico-științifice se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel pentru un număr de 19 persoane nu se poate stabili dacă semnăturile au fost executate de acestea sau de către oricare altă persoană întrucât acestea sunt execuții fanteziste care nu conțin elemente grafice stabile la nivel individual, în șase cazuri nu s-a putut stabili dacă semnăturile au fost executate de persoanele menționate deoarece nu au existat probe de comparat, acestea neputând semna declarația, datorită faptului că nu știu să scrie. Pentru restul persoanelor audiate în cauză și ale căror semnături au fost analizate a rezultat faptul că semnăturile din dreptul numelor nu au fost executate de acestea.

Martorii N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C., membrii biroului electoral al secției de votare nr.63 Drobeta T. S. au declarat că în cadrul secției de votare atribuțiile erau împărțite între membrii biroului electoral, în sensul că fiecare dintre aceștia avea repartizată o secțiune din lista electorală permanentă. De asemenea aceștia au precizat că lista electorală suplimentară a fost completată, în principal de președintele biroului electoral, inculpatul B. L. C., cu excepția cazurilor când acesta lipsea, pentru foarte puțin timp, din incinta secției de votare.

Martora I. M. E. a precizat că, în lipsa președintelui biroului electoral, a completat în lista electorală suplimentară datele de identitate pentru un număr de aproximativ 6-7 persoane care s-au prezentat la vot, recunoscându-și scrisul la paginile 24 și 30 din lista electorală.

De asemenea martora N. A. M. a declarat că a completat, în baza cererilor existente, pagina 23 din lista electorală suplimentară, aferentă urnei mobile. În cauză, în faza de urmărire penală, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico - știintifice cu privire la paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare, cele care cuprind votanții din localitățile D., V. și Gârla M., persoane ce figurează în aceeași ordine ca în listele permanente din localitățile de domiciliu.

Potrivit concluziilor constatării tehnico - ștințifice paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare au fost completate de aceeași persoană, alta decât B. L. C., N. A. M., U. M., I. M. E., M. I., S. C. și B. C..

De asemenea, din același raport de constatare tehnico-științifică, instanța a mai reținut că mențiunile olografe „B. L. C." și semnăturile de la rubricile „Președintele biroului electoral al secției de votare" de pe fiecare pagină conținută de lista electorală suplimentară a Secției de votare nr.63 din municipiul Drobeta T. S. au fost executate de inculpatul B. L. C..

Fiind audiat în faza actelor premergătoare, inculpatul B. L. C. a declarat că în calitate de președinte al biroului electoral al Secției de Votare nr.63 a supravegheat desfășurarea procesului de votare în cadrul secției și de asemenea a completat lista electorală suplimentară, cu excepția situațiilor în care a lipsit din spațiul special amenajat pentru votare, situații în care această atribuție a fost preluată de alți membrii ai biroului electoral. B. L. C. a menționat că scrisul de pe paginile 1, 22, 24 și 30 din lista electorală suplimentară îi aparține, însă restul paginilor nu au fost scrise de acesta. Inculpatul a precizat că a părăsit locul amenajat pentru votare de puține ori și doar pentru perioade scurte de timp, fapt ce se coroborează cu declarațiile celorlalți membrii ai biroului electoral cu privire la acest aspect, iar ulterior începerii urmăririi penale, inculpatul B. L. C. nu a dorit să dea declarații.

Astfel având în vedere că în lista electorală suplimentară sunt înscriși cetățenii care își exercită dreptul de vot într-o altă localitate decât cea în care sunt înscriși în lista electorală permanentă, completarea listei suplimentare făcându-se pe măsură ce aceste persoane se prezintă la sediul secției de votare, apare ca imposibilă situația în care 83% din persoanele care s-au prezentat la vot într-o secție de votare și au fost înscrise în lista electorală suplimentară să provină din aceleași trei localități și de asemenea acestea să se fi prezentat în aceeași ordine, alfabetică, în care sunt înscriși în lista electorală permanentă din localitatea de domiciliu.

De altfel faptul că aceste persoane nu și-au exercitat dreptul la vot la Secția de votare nr.63 Drobeta T. S. a rezultat și din declarațiile persoanelor aflate în această situație și audiate, declarații ce s-au coroborat cu concluziile constatării tehnico-științifice efectuate cu privire la semnăturile acestora.

Faptul că paginile 2-21 și 25-29 ale listei electorale suplimentare au fost completate de aceeași persoană, alta decât oricare membru al biroului electoral al secției de votare a dovedit că acestea nu au fost completate în cursul procesului de votare, ci independent de acesta prin copierea unor secțiuni din listele electorale permanente din alte localități, respectiv D., V. și Gârla M.. Prin semnarea acestor pagini de către inculpatul B. L. C., fapt ce a rezultat din constatarea tehnico-științifică, acesta și-a asumat răspunderea cu privire la conținutul listei electorale suplimentare, chiar dacă rubricile listei au fost completate de altă persoană și probează de asemenea vinovăția învinuitului. De altfel în raport de prevederile art.21 din Legea nr.3/2002, înscrierea persoanelor în lista electorală suplimentară este atribuția președintelui biroului electoral al secției de votare. Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător persoanelor semnate în fals, a rezultat din faptul că, potrivit procesului verbal încheiat la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 de biroul electoral, la numărarea voturilor, în urne a fost identificat un număr de buletine de vot egal cu numărul semnăturilor existente pe listele electorale și în consecință, pentru fiecare semnătură falsificată, a fost introdus în urnă un buletin de vot.

Din declarațiile martorilor audiați fie în faza urmăririi penale, fie în faza de judecată, instanța reține că rezultă că mai multe persoane apar că au votat pe lista permanentă a secțiilor de votare din localitățile de domiciliu, deși acestea nu au participat la referendum.

În ceea ce privește Secția de Votare Nr.70 Orșova, s-a reținut ca stare de fapt că în cadrul Secției de votare nr. 70 Orșova au fost falsificate un număr total de 49 de semnături pe listele electorale permanentă și suplimentară, fapt urmat de introducerea în urnă a unui număr egal de buletine de vot, iar această activitate s-a realizat în următoarele modalități: prin dublarea datelor de identificare a persoanelor înscrise la pagina 3 din lista suplimentară, în sensul că aceleași persoane, dar în ordine inversă, sunt înscrise pe pagina 11 a aceleiași liste, precum și prin înscrierea și semnarea pe lista suplimentară a unor persoane fictive în sensul că datele de identificare ale acestora nu există (CNP) sau aparțin altor persoane (CI).

Din procesul-verbal privind rezultatele referendumului întocmit de membrii secției de votare nr.70 Orșova au rezultat următoarele date: numărul persoanelor înscrise pentru referendum 1584, nr. participanților 1324, nr. de buletine primite pentru a fi întrebuințate 1700, nr. de buletine rămase neîntrebuințate 376 și nr. voturilor nule 82. Biroul electoral al Secției de votare nr. 70 Orșova a fost constituit din: inculpata B. G., în calitate de președinte, inculpata M. M., P. R., S. G., C. Flavian și Mințescu S., în calitate de membri.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei B. G., s-a reținut din verificarea listei electorale suplimentare a Secției 70 Orșova, privind Referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României, că la fila nr. 3 sunt înscrise de la numărul curent 1 până la numărul curent 15 datele de identificare, codul numeric personal, numele și prenumele alegătorului, domiciliul sau reședința alegătorului, . nr. actului de identitate ale unor persoane. Aceleași date de identificare ale alegătorilor sus-menționați, în număr de 15, cu unele mici erori, se regăsesc și la fila 11 din aceeași listă suplimentară, însă înscriși în ordine inversă față de cea din fila nr.3.

De completarea paginii 11 a listei electorale suplimentare s-a ocupat inculpata B. G., care a falsificat această listă prin copierea tuturor datelor de identificare a persoanelor înscrise la pagina 3 și semnarea în fals a acestor persoane. În cauză s-a procedat la audierea martorilor D. C., Serdean I., Câzănaru T., I. I., D. C., I. A., V. I. Și H. M., persoane înscrise atât pe pag. 3 cât și pe pag. 11 din lista electorală suplimentară și care au declarat că au votat în orașul Orșova pe lista electorală suplimentară, însă nu au semnat decât o singură dată, recunoscându-și semnăturile de pe pag. 3 a listei respective. Martorii au precizat că semnăturile din dreptul numelui lor de pe pag. 11 a listei electorale suplimentare nu le aparțin, iar în cazul unora dintre martori datele înscrise cu privire la nume, prenume sau domiciliu sunt eronate. Declarațiile martorilor s-au coroborat cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 23.10.2012 care a concluzionat că scrisul ce completează rubricile „Codul numeric personal", „Numele și prenumele alegătorului", Domiciliul/reședința alegătorului (., apartament)", „. numărul actului de identitate", precum și semnătura aferentă rubricii,, președintele biroului electoral al secției de votare (numele, prenumele și semnătura)" de pe pagina nr. 11 din cuprinsul listei electorale suplimentare pentru referendumul național din data de 29.07.2012 pentru demiterea Președintelui României, corespunzătoare secției de votare nr. 70 Orșova, au fost executate de B. G..

Din declarațiile tuturor membrilor secției de votare a rezultat faptul că la încheierea procesului de votare, întrucât s-a constatat o diferență între numărul persoanelor care figurau că au votat și cel al buletinelor de vot introduse în urnă au convenit, la propunerea inculpatei B. G., să anuleze un număr de 15 buletine de vot prin ștampilarea acestora în ambele rubrici de votare, validând astfel prezența la vot a mai multor persoane decât în realitate, iar în procesul verbal privind rezultatele referendumului întocmit de inculpata B. G., în calitate de președintă, și semnat de toți membrii biroului electoral au fost consemnate date nereale, incluzându-se voturile introduse în mod fraudulos astfel cum rezultă mai sus. Fiind audiată în legătură cu cele constatate, inculpata B. G. a declarat că, în calitate de președintă a Secției 70 Orșova, pe lângă alte atribuții ce revin președintelui, s-a ocupat și de lista electorală suplimentară completând listele suplimentare de la pag. 8 și 11, declarând că persoanele înscrise în listele suplimentare s-au prezentat personal la vot, inclusiv cele menționate pe pag. 11, acestea fiind identificate de aceasta și semnând după ce au votat, precizând că „fiind liste identice s-au anulat 15 voturi".

De asemenea, instanța a reținut că apărarea inculpatei, în sensul că aceste persoane s-au prezentat și au votat de două ori, este contrazisă de declarațiile martorilor la care s-a făcut referire mai sus și din aceste declarații a rezultat că, în realitate, aceste persoane s-au prezentat o singură dată, semnând în dreptul numelui lor la pagina 3 a listei suplimentare. De altfel, era imposibil ca exact aceleași 15 persoane, care apar înscrise la pagina 3, la începutul procesului de votare, să se prezinte ulterior, spre sfârșitul procesului de votare, pentru a vota a doua oară la aceeași secție, în același grup și să se așeze pentru a vota, de această dată, în ordine inversă.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei M. M., instanța a reținut că, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în lista electorală suplimentară a Secției de votare nr. 70 Orșova au fost identificate un număr de 34 de CNP-uri invalide, iar seriile și numerele cărților de identitate menționate în dreptul acestora aparțin unor alte persoane decât cele înscrise în listă, astfel încât rezultă că acestea au fost întocmite în fals. Astfel, din procesele-verbale din datele de 12.03.2012, 26.09.2012 și 27.09.2012, a reieșit faptul că pozițiile 11-15 de la pag. 9 a listei electorale suplimentare de la Secția de votare 70 Orșova, dar și paginile 10 pozițiile 1-15 și 12 pozițiile 2-15, conțin mențiuni false, în sensul celor sus menționate, cu privire la persoanele participante la vot, în număr de 34 și care au fost semnate în fals. Din declarațiile membrilor secției de votare a rezultat faptul că persoana care a întocmit aceste pagini din lista electorală suplimentară a fost inculpata M. M., care cu ocazia audierii sale a recunoscut faptul că paginile listei suplimentare au fost completate de ea, cu excepția paginilor nr.4, 8, 11 care au fost completate de inculpata B. G.. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 23.10.2012 a rezultat că scrisul ce completează rubricile „Codul numeric personal", „Numele și prenumele alegătorului", „Domiciliul/reședința alegătorului (. numărul actului de identitate", de pe pag. 9 pozițiile 11-15, pag. 10 pozițiile nr.1-15 și pag. 12 pozițiile nr.2-15 ale listei electorale suplimentare a fost executate de M. M.. Deși, după începerea urmăririi penale inculpata a refuzat să dea declarații cu privire la cele constatate, o eventuală susținere a acesteia în sensul că persoanele respective s-ar fi prezentat cu documente de identitate false, a fost înlăturată de următoarele argumente: având în vedere că cele 34 de persoane aveau documente falsificate prin aceeași modalitate, respectiv CNP inexistent și cărți de identitate existente, dar aparținând altor persoane a rezultat că acestea formau un grup compact, dacă acest grup s-ar fi prezentat la inculpata M. M. pentru a-și exercita dreptul de vot nu poate fi acceptat că, la un moment dat, respectiv la sfârșitul paginii 10 din listă, votul acestora ar fi fost întrerupt pentru ca cea de a doua inculpată B. G. să consemneze în pagina 11 prezența la vot a persoanelor cuprinse la pagina 3, dar în ordine inversă și chiar dacă s-ar fi completat în paralel lista electorală suplimentară de cele două inculpate a fost imposibil ca toate persoanele cu acte false să se prezinte doar la inculpata M. M., iar persoanele care s-au prezentat anterior și au fost consemnate de către inculpata M. M. în pagina 3 a listei electorale suplimentare să se prezinte în ordinea inversă, de această dată la inculpata B. G., pentru a fi consemnate în pagina numărul 11. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, respectiv a procesului-verbal din 03.09.2012, a rezultat că un nr. de 4 persoane figurează ca votanți atât în lista electorală permanentă a Secției 70 Orșova, cât și în lista electorală suplimentară a aceleiași secții. Fiind audiați, martorii F. G., S. A. și M. M., care au figurat ca votanți atât pe lista electorală suplimentară, cât și pe lista electorală permanentă ale Secției 70 Orșova, au declarat că nu au votat decât pe lista electorală suplimentară a Secției 70 Orșova, nerecunoscându-și semnătura din lista electorală permanentă a aceleiași secții. In cauză s-a procedat și la audierea numitei L. J. care figurează ca votantă atât în lista electorală suplimentară cât și pe cea permanentă a Secției 70 Orșova și care a declarat că deși a formulat o cerere pentru urna mobilă nu a votat deloc cu ocazia referendumului, fiind imobilizată la pat. Confruntând procesul-verbal privind rezultatele referendumului cu listele electorale permanentă și suplimentară ale Secției 70 Orșova s-a constatat că potrivit primului document la vot au participat un număr de 1324 de persoane, iar din numărarea semnăturilor existente pe cele două liste electorale a rezultat că au participat la referendum doar 1197 persoane și s-a putut concluziona că au fost introduse în urnă un număr suplimentar de buletine de vot de 127, cifră ce nu cuprinde buletinele de vot aferente persoanelor înscrise în fals de cele două inculpate. Având în vedere că în cauză nu au fost identificate persoanele care au semnat în fals în lista electorală cei patru martori și nici persoanele care au introdus în urnă cele 127 de buletine de vot, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub acest aspect.

În drept, faptele fiecăruia dintre inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul M. D., instanța a aveut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție constând în intenția directă, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru relațiile sociale născute în jurul și datorită procesului de votare, în principal, iar, în subsidiar, pentru relațiile sociale ce impun protejarea și folosirea doar în condiții de legalitate și veridicitate a datelor personale ale participanților la vot. Instanța a avut în vedere și numărul mare al persoanelor înscrise în mod nereal în listele electorale, dar și împrejurarea că prin săvârșirea infracțiuni s-a urmărit denaturarea rezultatului procesului de votare. Instanța va mai avea de asemenea în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.

În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., instanța a condamnat pe inculpatul M. D., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., instanța a interzis inculpatului M. D. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p., prin săvârșirea infracțiunii inculpatul devenind nedemn de a exercita drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a alege sau de a ocupa funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., instanța a aplicat inculpatului M. D. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p., pentru aceleași considerente pentru care s-a dispus aplicarea pedepselor complementare.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., instanța a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 170 Gârla M. de la pozițiile:21, 30, 37, 58, 191, 217, 84, 85, 86, 90, 98, 107, 134, 177, 209, 135, 148, 219, 245, 221, 126, 222, 224, 124, 213, 33, 79, 41, 195, 3, 160, 152, 159, 42, 194, 218, 50, 176, 175, 168, 170, 172, 174, 156, 173, 129, 214, 13, 31, 199, 206, 19, 23, 27, 108, 38, 49, 227, 63, 66, 77, 83, 87, 88, 92, 95, 96, 99, 101, 103, 110, 113, 114, 115, 121, 123, 127, 141, 210, 144, 149, 150, 153, 163, 164, 185, 186, 187, 201, 211, 212, 216, 228, 243, 246, 225, ținând cont de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, dar și ale martorilor audiați în cauză.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., instanța a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 170 Gârla M., acesta fiind un act subsecvent înscrierii în fals în lista suplimentară a persoanelor menționate anterior.

În temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., instanța a dispus anularea înscrierilor din lista permanentă aferentă secției de votare nr. 170 Gârla M. de la pozițiile:1028, 1306, 819, 153, 817, 104, 123, 308, 610, 319, 328, 273, 5, 144, 647, 893, 1067, 1037, 1033, 1151, 1143, 1045, 1041, 1239, 779, 830, 633, 1461.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul M. D. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul B. L. C., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție constând în intenția directă, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru relațiile sociale născute în jurul și datorită procesului de votare, în principal, iar, în subsidiar, pentru relațiile sociale ce impun protejarea și folosirea doar în condiții de legalitate și veridicitate a datelor personale ale participanților la vot. Instanța va avea în vedere și numărul mare al persoanelor înscrise în mod nereal în listele electorale, dar și împrejurarea că prin săvârșirea infracțiuni s-a urmărit denaturarea rezultatului procesului de votare. De asemenea, instanța va avea în vedere și modul insidios de săvârșire a infracțiunii de către inculpat, în sensul că acesta pentru a-și asigura scăparea în fața răspunderii penale nu a întocmit personal lista suplimentară în ceea ce privește persoanele înscrise în aceasta, ci a acceptat să fie scrisă, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, de către o altă persoană din afara biroului electoral, inculpatul sperând în acest fel că nu va putea fi tras la răspundere penală și că, astfel, va reuși să inducă un dubiu în formarea raționamentului instanței, aceste concluzii fiind confirmate și de prelegerea orală a avocatului ales al inculpatului de pe fondul cauzei.

Instanța a mai avut de asemenea în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.

În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., instanța a condamnat pe inculpatul B. L. C., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., instanța a interzis inculpatului B. L. C. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p., prin săvârșirea infracțiunii inculpatul devenind nedemn de a exercita drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a alege sau de a ocupa funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului B. L. C. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p., pentru aceleași considerente pentru care instanța a dispus și aplicarea pedepsei accesorii inculpatului.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., instanța a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 63 Drobeta T. S. de la pozițiile: 3, 4, 5, 6, 7, 2, 8, 9 toate aflate la pagina 5; pozițiile 12, 13 de la pagina 8;pozițiile 1, 2 de la pagina 9; pozițiile 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 21; pozițiile 7, 9 de la pagina 25;pozițiile 10, 9, 11, 12, 13, 14 toate aflate la pagina 2; pozițiile 3, 11, 12, 13 toate aflate la pagina 9; poziția 9 de la pagina 11; pozițiile 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 13; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 14; pozițiile 10, 11, 12 toate aflate la pagina 17; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9 toate aflate la pagina 21; pozițiile 10, 11, 12, 14 toate aflate la pagina 25; pozițiile 14, 15 toate aflate la pagina 27; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 28; pozițiile 4, 5, 6, 9, 10 toate aflate la pagina 3; pozițiile 8, 10 toate aflate la pagina 8; pozițiile 2, 4, 6 toate aflate la pagina 13; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 toate aflate la pagina 18; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 25; pozițiile 13, 14, 15 toate aflate la pagina 26; pozițiile 4, 5, 6 toate aflate la pagina 28; poziția 2 aflată la pagina 3; pozițiile 2, 3, 5 toate aflate la pagina 2; 8, 9, 10, 11, 12, 13 toate aflate la pagina 4; 10, 12, 13, 15 toate aflate la pagina 12; poziția 1 aflată la pagina 13; pozițiile 13, 14 toate aflate la pagina 17; poziția 12 aflată la pagina 26; poziția 1 aflată la pagina 6; pozițiile 12, 14 toate aflate la pagina 7; pozițiile 2, 4, 5, 6 toate aflate la pagina 10; poziția 8 aflată la pagina 11; poziția 5 aflată la pagina 14; pozițiile 5, 6 toate aflate la pagina 17; pozițiile 2, 3, 4, 5 toate aflate la pagina 20; pozițiile 1, 3, 7, 6 toate aflate la pagina 27; pozițiile 8, 9, 11, 12, 14 toate aflate la pagina 6; poziția 14 aflată la pagina 8; pozițiile 8, 9 toate aflate la pagina 12; pozițiile 6, 7 toate aflate la pagina 14; pozițiile 6, 7, 9, 10, 11, 15 toate aflate la pagina 20; poziția 4 aflată la pagina 25; pozițiile 1, 3, 4, 6 toate aflate la pagina 4; pozițiile 19, 11, 13, 14 toate aflate la pagina 10; pozițiile 1, 2, 3, 4 toate aflate la pagina 12; pozițiile 9, 10, 11, 13 toate aflate la pagina 14; pozițiile 6, 8, 9 toate aflate la pagina 16; pozițiile 10, 11 toate aflate la pagina 18; pozițiile 1, 2, 3 toate aflate la pagina 26; pozițiile 2, 3, 5, 6, 7, 8, 13, 14 toate aflate la pagina 29; pozițiile 13, 14, 15 toate aflate la pagina 15; pozițiile 13, 14 toate aflate la pagina 18; pozițiile 4, 5, 6 toate aflate la pagina 19; poziția 4 aflată la pagina 26; poziția 9 aflată la pagina 27; pozițiile 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 28; pozițiile 14, 15 toate aflate la pagina 3; pozițiile 2, 3, 4, 5, 6, 7 toate aflate la pagina 6; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 9; pozițiile 2, 3, 4, 6, 7 toate aflate la pagina 11; pozițiile 8, 9, 10 toate aflate la pagina 9; pozițiile 2, 3, 4, 6 toate aflate la pagina 11; pozițiile 4, 5 toate aflate la pagina 16; pozițiile 7, 9, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 19; pozițiile 9, 10, 11 toate aflate la pagina 29, ținând seama de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză, precum și de declarațiile martorilor audiați.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., instanța a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 63 Drobeta T. S..

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul B. L. C. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpata B. G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție constând în intenția directă, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru relațiile sociale născute în jurul și datorită procesului de votare, în principal, iar, în subsidiar, pentru relațiile sociale ce impun protejarea și folosirea doar în condiții de legalitate și veridicitate a datelor personale ale participanților la vot. Instanța va avea în vedere și numărul persoanelor înscrise în mod nereal în listele electorale, dar și împrejurarea că prin săvârșirea infracțiuni s-a urmărit denaturarea rezultatului procesului de votare. Instanța va mai avea de asemenea în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatei.

În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., instanța a condamnat pe inculpata B. G., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., instanța a interzis inculpatului B. G. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p., prin săvârșirea infracțiunii inculpata devenind nedemn de a exercita drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a alege sau de a ocupa funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului B. G. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p., pentru aceleași considerente pentru care instanța a dispus și aplicarea pedepsei accesorii inculpatei.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.1 C.p. din 1968, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei B. G. pe durata unui termen de încercare de 3 ani calculat potrivit art. 86 ind.2 C.p. din 1968.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.3 C.p. din 1968, instanța a impus inculpatei B. G. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.404 alin.2 C.p.p., instanța a atras atenția inculpatei B. G. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p. din 1968.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., instanța a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 70 Orșova de la pozițiile: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 11.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpata B. G. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpata M. M., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție constând în intenția directă, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru relațiile sociale născute în jurul și datorită procesului de votare, în principal, iar, în subsidiar, pentru relațiile sociale ce impun protejarea și folosirea doar în condiții de legalitate și veridicitate a datelor personale ale participanților la vot. Instanța va avea în vedere și numărul persoanelor înscrise în mod nereal în listele electorale, dar și împrejurarea că prin săvârșirea infracțiuni s-a urmărit denaturarea rezultatului procesului de votare. Instanța va mai avea de asemenea în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatei.

În temeiul art. 392 raportat la art. 391 alin.1 C.p. cu aplicarea art.5 alin. 1 C.p., instanța a condamnat pe inculpata M. M., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin.1 și 2 C.p., i s-a interzis inculpatului M. M. ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral, pe o durată de 5 ani în condițiile art. 68 C.p., prin săvârșirea infracțiunii inculpata devenind nedemn de a exercita drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a alege sau de a ocupa funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin.1 C.p., a aplicat inculpatului M. M. pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), d) și g) C.p. cu referire la funcția de membru al unui birou electoral în condițiile art. 65 alin.3 C.p., pentru aceleași considerente pentru care instanța a dispus și aplicarea pedepsei accesorii inculpatei.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.1 C.p. din 1968, instanța a suspendat sub supraveghere pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei M. M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat potrivit art. 86 ind.2 C.p. din 1968.

În temeiul art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012 și art. 86 ind.3 C.p. din 1968, instanța a impus inculpatei M. M. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art.404 alin.2 C.p.p., instanța a atras atenția inculpatei M. M. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p. din 1968.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., instanța a dispus anularea înscrierilor din lista suplimentară aferentă secției de votare nr. 70 de la pozițiile: 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 9; pozițiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 12; pozițiile 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 toate aflate la pagina 12.

În temeiul art. 25 alin.3 C.p.p., instanța a dispus anularea procesului-verbal întocmit la închiderea procesului de votare din data de 29.07.2012 al secției de votare nr. 70 Orșova.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpata M. M. la plata sumei de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații M. D. și B. L. C..

Prin apelul formulat, inculpați M. D. și B. L. C. au susținut că în mod netemeinic instanța de fond a apreciat că prin asumarea datelor cuprinse în procesul verbal privind rezultatele referendumului și lista electorală suplimentară aferentă unei mobile, respectiv lipsa electorală suplimentară se fac vinovați de comiterea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în legătură cu un referendum.

Din probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată nu s-a demonstrat că inculpatul M. D. a avut vreo legătură cu datele falsificate în lista electorală suplimentară aferentă urnei mobile, întrucât pe de o parte acest document nu a fost întocmit de către inculpat ci de martora de la urmărirea penală B. Sita, iar pe de altă parte de exercitarea dreptului la vot pe lista electorală suplimentară aferentă unei mobile s-a ocupat în exclusivitate martorul C. G., membru al secției de votare, care s-a deplasat la domiciliul persoanelor cu drept de vot însoțit de personalul Ministerului de Interne.

De asemenea, să se constate că în mod eronat atât în rechizitoriu cât și în prima instanță s-a reținut că inculpatul M. D. ar fi colorat pe lista permanentă persoanele ce urmau să voteze pe lista electorală suplimentară aferentă unei mobile pentru a împiedica votarea de două ori de către aceeași persoană întrucât această consemnare a fost făcută de P. I., membru al comisiei de votare și nu de către inculpatul M. D..

În ce ceea ce privește pe inculpatul B. L. C., cum ar fi falsificat lista electorală suplimentară și implicit procesul verbal privind rezultatul referendumului, prin aceeași modalitate faptică de săvârșire, în speță prin semnarea acestora și asumarea conținutului nu determină în mod univoc și atragerea vinovăției acestuia, atâta vreme cât nu s-a demonstrat nici din proba științifică - raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză și nici din audierea tuturor martorilor că acesta a fost persoana care ar fi fraudat procesul de vot pentru cele 357 de persoane înscrise fraudulos în lista electorală suplimentară și mai mult să introducă în urna electorală tot atâtea buletine de vot. În acest sens, să se constate că în măsura în care membrii comisiei de votare făceau parte din partide politice distincte, unele adversare politic, îi era imposibil inculpatului să desfășoare de unul singur o asemenea activitate fătă a fi observat de vreunul din membrii comisiei și care să confirme acest incident.

De asemenea, să se aibă în vedere că în ambele situații, în calitatea lor de președinți ai secției de votare, cei doi inculpați nu erau implicați în mod direct și absolut în procesul de votare.

Astfel, instanța la condamnarea inculpaților s-a bazat pe indicii și deducții, pe raționamente greșite, preluând aproape cuvânt cu cuvânt textul rechizitoriului dar și tezele, aprecierile și concluziile parchetului.

Solicită, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe ca netemeinică și nelegală și pronunțarea unei noi hotărâri si pe fondul cauzei, să se dispună achitarea inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.391 alin.1 rap.la art.392 C.p., iar, în subsidiar, să se aprecieze că față de cei doi inculpați se impune aplicarea unei pedepse, având în vedere că din modalitatea faptică rezultă un pericol social scăzut, că din datele care circumstanțiaza persoana inculpaților, așa cum relevă și referatele de evaluare întocmite în cauză, rezultă că aceștia nu au antecedente penale, sunt la primul conflict cu legea penală, au nivel bun d educație, un comportament pro social, înainte și după comiterea infracțiunii cât și o imagine bună în comunitate, iar această să fie executată în condițiile art.91 C.p., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, așa cum de altfel a susținut și reprezentantul parchetului în concluziile depuse la prima instanță.

În cursul judecății în apel au fost audiați inculpații conform art.420 alin.4 C.p.p., iar în temeiul art.420alin.5 și art.417 C.p.p., s-a dispus reaudierea în calitate de martor a persoanelor care au îndeplinit funcția de membrii ai secțiilor de votare, conduse de către cei doi inculpați, si a martorei Balasoiu Sita .

Verificând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță de judecată, în urma unei aprecieri juste a tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Coroborând faptele și împrejurările care au rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisuri, declarațiile inculpaților, declarațiilor martorilor, raport de constatare tehnico-științifică, rezultă că inculpatul M. D. a îndeplinit funcția de președinte ale secției de votare nr.170 din localitatea Gîrla M., județul M., la referendumul din data de 29 iulie 2012.

Conform art.17 din Legea 3/200 privind organizarea și desfășurarea referendumului, operațiunile pentru desfășurarea referendumului au loc în circumscripțiile electorale și la secțiile de votare, organizate potrivit legii 35/2008 pe baza copiilor de pe listele electorale permanente și a celorlalte liste electorale prevăzute de lege.

În cadrul acestui proces electoral, s-a întocmit lista suplimentară aferentă urnei mobile, conform art.40 din legea 3/2000, care conține înscrise persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, pe baza cererilor formulate de aceste persoane. Inculpatul și-a încălcat atribuția reglementată de art.40 din legea 3/2000, care impune organizarea și gestionarea acestei liste, a urnei speciale și a materialului necesar votării, întrucât nu a întocmit personal această listă, nu a verificat cererile formulate de persoanele solicitante, nici dacă acestea erau justificate prin acte doveditoare a stării de boală sau invaliditate. Declarația martorei B. Șița conduce la această concluzie, care se coroborează cu declarațiile martorului B. A., rezultând că întocmirea listei suplimentare aferente urnei mobile a fost realizată de către martora B. Șița, deși aceasta nu a exercitat nici o funcție sau atribuție în cadrul referendumului organizat. La rugămintea inculpatului, a întocmit o listă cuprinzând numele persoanelor care au formulat cereri de deplasare a urnei mobile, dar nu a efectuat nici o verificate a acestor cereri, nu a încheiat nici un proces verbal constatator al întocmirii listei și nici nu a cenzurat conținutul cererii pentru a evita înscrierea multiplă a aceleiași persoane în lista suplimentară.

Nici inculpatul nu a verificat modalitatea de întocmire a listei suplimentare aferentă urnei mobile și nici nu a supravegheat întreg procesul de redactare a acesteia de către martora B. Șița.

Conform declarației martorului B. A., care a exercitat atribuții atât în cadrul referendumului din anul 2012, fiind membru al secției de votare nr.170 localitatea Gîrla M., județul M., dar și cu ocazia altor procese electorale, în astfel de situație, se impunea întocmirea unor procese verbale între președintele secției de votare și persoana, membru al aceleiași secții de votare, care a mers cu urna mobilă la domiciliile solicitanților pentru ca aceștia să își exercite dreptul la vot. Acest procedeu nu s-a derulat, întrucât, astfel cum a confirmat și martorul C. G., nu au fost numărate buletine de vot înmânate de către inculpatul M. D. în momentul predării către martorul C. G., nu s-a încheiat un proces verbal de predare primire, ci, martorul a primit urna mobilă, ștampila, lista suplimentară și buletine de vot într-un număr necunoscut.

Aceleași neregularități s-au derulat și la întoarcerea martorului C. G. în sediul secției după finalizarea etapei votului prin urna mobilă, nu s-a încheiat proces verbal de predare primire a buletinelor de vot, necunoscându-se câte dintre acestea au fost uzitate de către alegători pentru exercitarea dreptului la vot, si câte au rămas nefolosite.

Lipsa unei operațiuni de control al modului în care s-a derulat procesul de votare prin intermediul urnei mobile, rezultă și din declarațiile martorului P. I., conform căruia nu au fost numărate buletinele de vot, nu s-a încheiat nici un proces verbal de predare primire și nici nu s-a examinat și verificat lista aferentă urnei mobile, deși aceasta a rămas în grija președintelui secției de votare, inculpatul M. D..

Inculpatul nu a oferit nici o explicație pentru neregularitățile în exercitarea atribuțiilor legale prev. de Legea 3/2000, ,deși la întoarcerea martorului C. G. cu urna mobilă, buletine de vot din interiorul acesteia au fost depuse în urna principală, fără însă a fi numărate, astfel cum a declarat martorul P. I., membru al secției de votare.

Respectarea prevederilor legale privind sigilarea urnei mobile și a secției de votare pana in ziua referendumului, conform dispozițiilor art.31 și următoarele din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, care rezultă din declarațiile martorilor ce au exercitat funcțiile de membri ai secției de votare si au confirmat prezența președintelui în preziua alegerilor în interiorul secțiilor de votare, verificarea buletinelor și a urnelor în prezența și a organelor de poliție, și sigilarea secției de votare, nu înlătură răspunderea președintelui secției de votare pentru neregularitățile produse pe parcursul referendumului, pe fondul gravelor neglijențe în exercitarea atribuțiilor sale.

Conform listei suplimentare prev. de art. 40 din Legea nr. 3/2000 un număr de 247 de persoane au votat prin intermediul urnei mobile, iar conform listei suplimentare prev. de art. 21 din Legea nr. 3/2000 un număr de 100 persoane cu domiciliul în afara Secției 170 Gârla M. au dorit să își exercite aici dreptul de vot și comparând lista suplimentară aferentă urnei mobile, cuprinzând persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate cu lista permanentă de la Secția de votare nr. 170 Gârla M., s-a constatat că un număr de 97 de persoane figurează că au votat conform ambelor liste 19 persoane au fost înscrise de două ori pe lista suplimentară, iar în cazul numitului B. D., acesta figurează că a votat de trei ori pe lista suplimentară și o dată pe lista permanentă deși, potrivit propriei declarații, nu a participat la referendum.

Analizând declarațiile celor 73 persoane audiate in calitate de martori, rezulta că in unele cazuri nu au participat la vot, sau că au participat, însă au votat o singură dată la sediul secției de votare, semnând pe lista permanentă. Declarațiile lor au fost confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză din care a rezultat că, în majoritatea cazurilor, semnăturile despre care martorii au afirmat că nu le aparțin au fost executate de alte persoane. Au existat și cazuri în care, datorită modului în care a fost executată semnătura, specialiștii nu au putut formula concluzii certe. Multe persoane nu au putut fi audiate ca martori întrucât, potrivit verificărilor efectuate in cursul urmăririi penale, acestea au plecat de mai mulți ani din țară, iar în urma coroborării declarațiilor de martori cu concluziile specialiștilor criminaliști a rezultat: 39 de persoane nu au participat la referendum, astfel cum a rezultat din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică sau din verificările organelor de poliție din care a rezultat că la data susținerii referendumului, o parte dintre aceste persoane nu se aflau în țară, au fost înscrise pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, uneori chiar de mai multe ori și ulterior semnate în fals; în mai multe cazuri aceste persoane au fost semnate în fals și pe lista electorală permanentă, de exemplu, martora Grăbeanu J., deși nu a participat la referendum, apare că ar fi votat de două ori, o dată acasă, prin intermediul urnei mobile, semnând lista suplimentară aferentă urnei mobile la poziția 21 și o dată la sediul secției de votare, semnând lista permanentă la poziția 1028 și în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 78 de buletine de vot. Sun număr de 46 de persoane s-au prezentat la sediul secției de votare unde și-au exercitat dreptul de vot, semnând lista electorală permanentă, însă au fost inscrise în mod fals și în lista suplimentară aferentă urnei mobile, fiindu-le falsificată semnătura, astfel cum rezultă din propriile declarații, confirmate de raportul de constatare tehnico științifică întocmit în cauză, iar unele dintre aceste persoane figurează de două ori pe lista suplimentară aferentă urnei mobile, cum este cazul martorei D. A. care apare pe lista suplimentară atât la poziția 7, cât și la poziția 130, deși conform declarației acesteia și a raportului de constatare tehnico științifică martora a votat o singură dată, la sediul secției, semnând lista electorală permanentă și că în acest mod au fost introduse în urnă un număr suplimentar de 49 de buletine de vot.

Lista aferentă urnei mobile a fost întocmită din dispoziția inculpatului M. D., care a și semnat această listă, atestându-i astfel realitatea conținutului, deși nu l-a verificat, ceea ce atrage răspunderea inculpatului M. D., președintele biroului electoral al Secției 170 Gârla M..

Exercitarea nelegala a atribuțiilor de președinte ale secției de votare de către inculpat rezultă și din declarațiile martorului C. G., care în momentul deplasării cu urna mobilă a observat că mai multe persoane sunt înscrise în lisat aferentă urnei mobile de mai multe ori, incident pe care susține că l-a comunicat inculpatului, fără ca aceasta să ia vreo măsură. Lista suplimentară aferentă urnei mobile, s-a aflat în permanență în posesia inculpatului M. D., după ce a fost restituită de martorul C. G., însă nu există nici o probă care să ateste verificările întreprinse de inculpat asupra întregului proces electoral circumscris modalității de votare prin intermediul urnei mobile.

Responsabilitatea corectitudinii și legalității procesului de votare este o sarcină ce aparține președintelui secției de votare și nu se reduce doar la corespondența matematica dintre numărul buletinelor de vot aflate în urnă și numărul persoanelor care au votat, astfel cum rezultă din listele electorale permanentă, suplimentară și aferentă urnei mobile, astfel cum sunt ele reglementate prin dispozițiile legii3/2000. Inculpatul avea îndatorirea de a verifica și în substanță modalitatea în care procesul electoral se încadrează în litera și spiritul legii, simpla aparență de legalitate nu este suficientă și nici nu înlătură răspunderea juridică, întrucât procesul electoral prin consecințele și natura juridică produce efecte pe toate palierele vieții .

Inculpatul B. L. C., a îndeplinit funcția de președinte ale secției de votare nr.63 Dr.Tr.S., din aceeași secție făcând parte și martorii N. A. M., Ulcelușă M., I. M. E., M. I., S. C., B. C..

Responsabilitatea președintelui secției de votare pentru modalitatea de realizare a procesului electoral concretizat în întocmirea unei liste suplimentare este reglementată prin dispozițiile art.21 din legea 3/2000, conform cărora cetățenii care în ziua referendumului național se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală, poate să-și exercite dreptul la vot, la orice secție de votare, din localitatea în care se află, fiind înscris în lista suplimentară de către președinte biroului electoral al secției de votare ,pe baza actului de identitate sau adeverinței care ține loc de act de identitate.

Declarațiile inculpatului B. L. C., conform cărora exercitarea atribuțiilor de președinte de secție a presupus o muncă intensă, fiind nevoit să delege întocmirea listei suplimentare altor membrii ai secției de votare, nu este de natură a înlătura răspunderea sa penală pentru săvârșirea infracțiunii, întrucât nimeni nu poate să-și invoce propria incoerenta in organizare pentru exonerarea de răspundere juridică.

Chiar și în această situație, inculpatul avea obligația de a verifica, în momentul preluării listei suplimentare, a modalității de întocmire a acesteia, a modului în care a fost exercitat procesul electoral în ceea ce privește persoanele care nu domiciliau în localitatea unde și-au exercitat dreptul la vot și de a solicita explicații acelui membru al secției de votare care a completat lista suplimentară în lipsa sa, daca ar fi constatat inadvertente.

În situațiile în care ar fi apărut incidente sau evenimente care ar fi impus prezența inculpatului și în alt loc decât interiorul propriu-zis al secției de votare, trebuia să dea dovadă de o diligență sporită, astfel încât - în momentele în care cetățenii care domiciliau în altă localitate ar fi intenționat să-și exercite dreptul la vot - să asigure prezența sa proprie pentru această operațiuni și nu să delege competența de a întocmit lista suplimentară altor membrii ai secției de votare, cu atât mai mult cu cât, la revenirea sa în interiorul secției nu a întreprins un minim efort pentru verificarea modului în care s-a desfășurat procesul electoral.

Obligația de a verifica și supraveghea modul de completare a listei suplimentare este subsecventă celei de a întocmi personal lista suplimentară, obligație a președintelui secției de votare reglementată expres și neechivoc prin dispozițiile art.21 din legea 3/2000.

Vinovăția inculpatului în ceea ce privește modalitatea deficitară de supraveghere și verificare a procesului electoral în ceea ce privește întocmirea listei suplimentare, rezultă din omisiunile esențiale și repetate în exercitarea atribuțiilor legale, întrucât niciodată nu a verificat cum această listă suplimentară conține grupuri de persoane provenind din aceeași localitate, înscrise în ordinea alfabetică în care apar și în lista electorală permanentă din localitatea de domiciliu. Omisiunea inculpatului este gravă, luând în considerare și declarațiile martorului B. C., conform căruia în calitate de membru al secției de votare condusă de inculpat, nu a remarcat grupuri de persoane, care să se prezinte la votare, astfel încât, nu există explicații obiective privind modul în care grupuri mari de persoane, în ordinea alfabetică s-au prezentat la secția de votare, fără a-și avea domiciliu în localitatea respectivă.

Momentele în care alți membrii ai secției de votare au completat lista suplimentară, urmare a lipsei inculpatului din secție, au fost reduse cantitativ și temporar, martorii M. I. și I. M. E. declarând că, în principal, inculpatul B. L. C. a întocmit lista suplimentară, iar numai în lipsa sa, alte persoane. Martora I. M. E. a declarat că nu au existat grupuri de persoane care să domicilieze în altă localitate și să dorească a-și exercita dreptul la vot, în secția de votare nr.63 Dr.Tr.S..

Numărul maxim al persoanelor care au venit pentru a-și exercita dreptul la vot în interiorul secției nr.63 Dr.tr.S., deși nu domiciliau în localitate, a fost indicat de martora U. M., care a menționat prezența unui grup de maxim de 5-6 persoane, care au sosit, deopotrivă, la secția de votare.

Martorii audiați nu au relevat existența unor momente îndelungate ale lipsei inculpatului din secții, toți descriind aceste intervale de timp ca fiind relativ scurte, martora N. A. M. indicând chiar maxim 10 minute cât inculpatul a lipsit, menționând totodată că inculpatul era singurul responsabil de urna cu voturi.

Martora N. A. M. a declarat că a completat pagina nr.23 din lista electorală suplimentară, iar conform concluziilor constatării tehnico-științifice, pag.2-22, 25-29 ale listei electorale suplimentare au fost scrise de către alte persoane decât inculpatul sau alți membri ai secției de votare.

Și în cazul acestui inculpat trebuie menționat: corespondența matematică dintre numărul buletinelor de vot aflate în urmă și numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale, permanentă, suplimentară și aferentă urnei mobile, reprezintă un aspect de legalitate al procesului electoral, însă, nu instituie o prezumție absolută de regularitate ci numai o componentă a legalității electorale, care însă trebuie completată cu verificarea în substanță a modalității concrete în care s-a derulat întregul proces electoral. Responsabilitatea modului de desfășurare a procesului electoral revine președintelui biroului electoral al secției de votare, astfel cum rezultă din prevederile art.33 din legea 3/2000, conform cărora această persoană este obligată să ia măsurile necesare pentru ca desfășurarea referendumului să decurgă în bune condiții.

În conținutul listei electorale suplimentare a Secției de votare nr.63 au fost înscriși 451 votanți, persoane care au domiciliul în circumscripția altor secții de votare și, din acestea, 375 au domiciliul pe raza comunelor D., V. și Gârla M.. În mod corect, prima instanță a reținut, ca un aspect de nelegalitate a procesului electoral, împrejurarea că votanții din comunele sus menționate au figurat în lista electorală suplimentară în grupuri provenind din aceeași localitate, iar în cadrul fiecărui grup persoanele sunt înscrise în ordine alfabetică astfel cum acestea sunt în lista electorală permanentă a secției de votare din localitatea de domiciliu, iar în această modalitate au fost completate 25 de pagini din cele 30 de pagini ce constituie lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63.

În cauză, au fost audiate 218 persoane care domiciliază pe raza comunelor D., V. și Gârla M. și apar ca votanți în lista electorală suplimentară a secției de votare nr.63, fiind înscrise în această listă și toate aceste persoane au declarat că în data de 29.07.2012 nu s-au prezentat la secția de votare nr.63, si nu recunosc semnătura din lista electorală suplimentară. De asemenea, din verificările efectuate au rezultat cazuri în care persoane ce au figurat pe lista electorală suplimentară a secției de votare nr. 63 sunt imobilizate, alte persoane erau plecate din țară la data desfășurării referendumului, iar o persoană era decedată, astfel încât era imposibilă prezența acestora la vot în municipiul Drobeta T. S..

În drept, faptele fiecăruia dintre inculpați, constând întocmirea procesului verbal privind rezultatul referendumului, conform art.43/1 din legea 3/2000, dar și girarea listei suplimentare aferentă urnei mobile de către inculpatul M. D. și respectiv a listei suplimentare de către inculpatul B. L. C., a conținutului acestor înscrisuri, care au inserate mențiuni necorespunzătoare adevărului privind participarea persoanelor la procesul electoral, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.55 alin.1 din legea 3/2000.

Obiectul juridic al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale privitoare la normala desfășurare a proceselor electorale, în vederea atingerii finalității avute în vedere de legea electorală.

Procesele verbale pentru consemnarea rezultatului referendumului întocmite conform art.43/1 din legea 3/2000, însușite prin semnătură de către fiecare inculpat, în calitate de președinte al biroului electoral al secției de votare, reprezintă produsul infracțiunii, întrucât fiecare astfel de înscris atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, atestate prin semnătura de responsabilul fiecărei secții de votare.

Din punct de vedere al laturii obiective, activitatea infracțională comisă de fiecare inculpat a constatat într-un ansamblu de acțiuni și omisiuni aflate în strânsă conexiune și interdependență, decurgând unele din altele și influențându-se reciproc, toate fiind încorporate într-o activitate unică, finalizată prin denaturarea procesului electoral, atestarea unor fapte și împrejurări cu relevanță civilă și socială necorespunzătoare adevărului.

Împrejurarea că inculpatul B. L. C. nu a întocmit personal lista suplimentară de la pag.2—21, 25-29, astfel cum a rezultat din probele administrate în cursul procesului penal, dar și-a însușit conținutul acestora prin semnare, atestă cunoașterea și acceptarea de către inculpat a denaturării rezultatului procesului electoral, rezultat pe care deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii, exprimându-și indiferența față de acesta.

Aceeași situație se regăsește și în cazul inculpatului M. D., care deși nu a completat personal lista suplimentară aferentă urnei mobile, a delegat atribuția realizării unei terțe persoane, fără competențe în procesul electoral dobândite în temeiul legii, nu a verificat modul de întocmire a acestei liste, însă și-a însușit-o prin semnătură, girând astfel realitatea conținutului acestui înscris. Modul deficitar de exercitare a atribuțiilor de către inculpati atestă intenția indirectă, ca formă de vinovăție cu care a acționat ( contrar primei instanțe care a reținut intenția directă pentru fiecare dintre acuzații) prin prevederea și acceptarea posibilității denaturării rezultatului procesului electoral prin gravele neglijențe în exercitarea atribuțiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihica a făptuitorilor fata de fapte si urmările acestora, a constat in prevederea posibilității, prin superficialitatea exercitării atribuțiilor specifice, a influențării rezultatului procesului electoral, a denaturării rezultatelor, si astfel a cunoașterii unor date si elemente de fapt nereflectate de adevăr. Inculpații nu au urmărit acest rezultat, dovada fiind ca nu ei sunt autorii materiali ai acțiunii de falsificare a listei electorale suplimentare si respectiv aferenta urnei mobile. Inculpații au acceptat probabilitatea stingheririi aflării adevărului, insa au manifestat indiferenta fata de aceasta ipoteza. Intenția indirecta presupune prevederea rezultatului faptei, rezultat pe care deși nu îl urmărește, accepta posibilitatea producerii lui, deci fata de rezultat, atitudinea psihica este de indiferenta, de aceea, aceasta forma de vinovatie se mai numește si intenție eventuala. Vinovatia reprezintă aspectul subiectiv al infracțiunii, fiind rezultatul interacțiunii a doi factori, intelectiv si volitiv. Vinovatia presupune o atitudine conștienta in sensul ca făptuitorul isi da seama, are reprezentarea acțiunilor si inacțiunilor sale, al rezultatului acestora, care este periculos, si savarseste cu voința aceste acțiuni sau inacțiuni, antrenând energia sa fizica spre realizarea rezultatelor produse.

Examinând comparativ dispozițiile art.55 alin.1 din legea 3/2000 și respectiv dispozițiile art.391 rap.la art.392 C.p., actual, prin prisma legii penale mai favorabile, conform art.5 c.p., în interpretarea dată de Curtea constituțională prin decizia 265/2014, privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, instanța de apel constată, că, în cauză, dispozițiile art.391 Cp referitoare la falsificarea înscrisurilor de la birourile electorale, se aplică și în cazul falsificării prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale constituite pentru referendum.

Prevederile art.392 rap.la art.391 alin.1 C.p. au corespondent în dispoz.art.55 alin.1 din legea 3/2000 în ceea ce privește faptele de falsificare a înscrisurilor de la birourile electorale, cu mențiunea că noua lege penală a redus minimul special al pedepsei închisorii de la 2 ani la 1 an, iar maximul special al pedepsei principale a închisorii de la 7 ani la 5 ani și a introdus pedeapsa complementară obligatorie a interzicerii unor drepturi.

Limitele speciale de pedeapsă reprezintă doar un criteriu pentru aprecierea și stabilirea legii penale mai favorabile, conform art.5 C.p., însă, în cadrul procesului global trebuie examinate toate mijloacele juridice și instituțiile legale incidente într-o cauză penală pentru a verifica și stabili care dintre legile penale succesive este mai favorabilă în concret și în ansamblu inculpaților.

Din punct de vedere al modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, se constată caracterul mai favorabil al legii penale anterioare, spre deosebite de legea penală în vigoare, iar în virtutea principiului obligatoriu al aplicării legii penale mai favorabile, instanța de apel va constata aplicabile dispozițiile art.81-82 C.p. anterior, care sub aspectul condițiilor de impunere, conținutului și naturii obligațiilor care revin persoanelor condamnate pe durata termenului de supraveghere și al afectelor acestei instituții juridice sunt mai favorabile decât prevederile art.91 și următoarele C.p. actual, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru aceste considerente, se va modifica sentința penală apelată, precum și încheierea din 17 februarie 2014, prin care Judecătoria Dr.Tr.S. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.55 alin.1 din legea 3/2000 în infracțiunea prev.de art.392 c.p., rap.la art.391 alin.1 C.p., cu aplic.art.5 C.p., aceste din urmă dispoziții neavând un caracter penal mai favorabil în concret și în ansamblu pentru persoana fiecărui inculpat.

Pedepsele stabilite de către prima instanță pentru fiecare inculpat sunt just individualizate în raport de criteriile art.72 C.p. anterior, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările în care fiecare infracțiune a fost săvârșită, consecințele produse, sau care s-ar fi putut produce dacă faptele nu erau descoperite de organele judiciare, numărul mare de persoane, înscrise în mod fictiv în listele electorale, suplimentar și aferent urnei mobile, modul în care fiecare inculpat și-a exercitat atribuțiile caracterizat printr-un deficit organizatori, funcțional grav, indiferența adoptată de aceștia față de un fenomen social cu foarte importante consecințe pe plan civic.

Prima instanță nu a indicat motivele și argumentele concrete ce au impus stabilirea unor pedepse cu executare în regim de detenție, întrucât din conținutul hotărârii a rezultat că aceleași criterii legale de individualizare au fost avute în vedere atât pentru cei doi inculpați din prezenta cauză, dar și pentru inculpatele B. G. și M. M., față de care s-a stabilit o modalitate de individualizare a executării pedepsei în varianta suspendării sub supraveghere.

Se vor admite apelurile inculpaților, numai în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepselor, în sensul aplicării prevederilor art.81-82 c.p., constând în suspendarea condiționată a pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni pentru inculpatul M. D. și respectiv 3 ani închisoare pentru inculpatul B. L. C., pentru următoarele considerente: nu au antecedente penale, au avut o participare constantă la procesul penal, nu există probe că ar fi împiedicat aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, nu au influențat martorii audiați de organele judiciare; inculpatul M. D. are o vârstă înaintată, viață organizată din punct de vedere social și familial, este la prima abatere de la legea penală, și-a asumat răspunderea neverificării listei electorale aferente urnei mobile, a avut o imagine pozitivă în comunitate, deprindere de a munci și de a câștiga existența prin muncă proprie, astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune M.; inculpatul B. L. C. are o vârstă tânără, pregătire profesională, absolvent de studii superioare, fiind la prima abatere de la legea penală, relație bună cu membrii familiei, nivel educațional bun, comportament pozitiv în comunitate, astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul e Probațiune de pe lângă Tribunalul M..

În conținutul referatelor de evaluare s-a menționat, pentru ambii inculpați existența unor resurse personale pentru reintegrarea socială, în scopul evitării sferei infracționale, argumentării responsabilității sociale, conștientizării profunde a consecințelor propriilor fapte.

Din probele administrate rezultă că persoana fiecărui inculpat, prin prisma si a comportamentului ulterior săvârșirii faptei, prezintă suficiente garanții sociale, în sensul ca nu vor mai săvârși infracțiuni, prezenta condamnare reprezentând un avertisment serios.

Conform dispozițiilor art.12 din legea 187/2012, pedepsele principale și accesorii nu au autonomie juridică proprie, fiind impuse de legea penală identificată mai favorabilă în fiecare cauză penală. Astfel, pedepsele complementare și accesorii ce se vor aplica fiecărui inculpat, vor fi în conținutul dat de prevederile art.65 alin.2 C.,p., anterior și art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a lit.b și c C.p., anterior, acesta din urmă constând în dreptul de a ocupa funcția de membru al unui birou electoral. Durata aplicării pedepsei complementare va fi stabilită la 4 ani pentru a realiza o proporționalitate cu durata pedepselor principale stabilite fiecărui inculpat, dar și cu modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepselor, nu prin privare de libertate. Necesitatea pedepselor accesorii si complementare rezulta din gravitatea infracțiunii comise rezultate din modul si mijloacele de comitere, importanta valorilor sociale lezate, dar si din persoana inculpaților, astfel cum ea rezulta din ansamblul probelor administrate, necesitând un proces intens de responsabilizare, conștientizare a îndeplinirii obligațiilor civice, sociale cu maxima prudenta, echilibru, si diligenta, astfel incat supremația legii sa reprezinte un crez indestructibil.

In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cpp se vor admite apelurile formulate de inculpați, se va desființa in parte, sub aspectul laturii penale, sentința penala nr. 635/2014 a Judecătoriei Drobeta T. S. si încheierea din data de 17.02.2014 prin care s-a dispus, conform art. 386 Cpp, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecata fiecare inculpat, din infracțiunea prev de art. 55 alin 1 din legea 3/2000 in infracțiunea prev de art. 392 Cp, rap la art. 391 alin 1 Cp, art. 5 Cp. si, rejudecând, se vor înlătura mențiunile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecata fiecare inculpat, din infracțiunea prev de art. 55 alin 1 din legea 3/2000 in infracțiunea prev. de art. 392 Cp, rap la art. 391 alin 1 Cp, art. 5 Cp. Se va dispune in mod corespunzător condamnarea fiecărui inculpat, cu aplicarea art 81-82 Cp anterior si art. 5 Cp, menținând pedepsele aplicate de prima instanța de judecata, schimbând numai modalitatea de executare.

In temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului, din care onorariul cuvenit aparitorilor desemnați din oficiu pana la prezentarea aparatorului ales, in cuantum de cate300 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cpp, admite apelurile formulate de inculpați.

Desființează in parte, sub aspectul laturii penale, sentința penala nr. 635/2014 a Judecătoriei Drobeta T. S. si încheierea din data de 17.02.2014 prin care s-a dispus, conform art. 386 Cpp, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecata fiecare inculpat, din infracțiunea prev de art. 55 alin 1 din legea 3/2000 in infracțiunea prev de art. 392 Cp, rap la art. 391 alin 1 Cp, art. 5 Cp. si rejudecând:

Înlătura mențiunile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecata fiecare inculpat, din infracțiunea prev de art. 55 alin 1 din legea 3/2000 in infracțiunea prev de art. 392 Cp, rap la art. 391 alin 1 Cp, art. 5 Cp.

1. În temeiul art. 55 alin 1 din legea 3/2000, art. 5 Cp condamnă pe inculpatul M. D., C.N.P._, fiul lui I. și A., născut la data de 25.10.1957, în .. M., cu domiciliul în .. M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cp anterior, rap la art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b si lit. c Cp anterior, acesta din urma constând in funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 65 alin 2 Cp anterior, rap la art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 aplica pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit a teza a doua, lit. b si lit. c Cp anterior, acesta din urma constând in funcția de membru al unui birou electoral, pe o durata de 4 ani.

In temeiul art. 81-82 Cp anterior, art. 5 Cp actual dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 4 ani si 6 luni .

In temeiul art. 359 Cpp anterior atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cp anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In temeiul art. 71 alin 5 Cp anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare .

2. În temeiul art. 55 alin 1 din legea 3/2000, art. 5 Cp condamnă pe inculpatul B. L. C., C.N.P._, fiul lui G. M. și O., născut la data de 27.01.1987, în ., jud. M., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., jud. M., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cp anterior, rap la art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b si lit. c Cp anterior, acesta din urma constând in funcția de membru al unui birou electoral.

În temeiul art. 65 alin 2 Cp anterior, rap la art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 aplica pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b si lit. c Cp anterior, acesta din urma constând in funcția de membru al unui birou electoral, pe o durata de 4 ani.

In temeiul art. 81-82 Cp anterior, art. 5 Cp actual dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani .

In temeiul art. 359 Cpp anterior atrage atenția asupra prevederilor art. 83 Cp anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In temeiul art. 71 alin 5 Cp anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare .

Menține restul dispozițiilor sentinței penale care nu contravin prezentei decizii penale.

In temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare raman in sarcina statului, din care onorariul cuvenit aparitorilor desemnați din oficiu pana la prezentarea aparatorului ales, in cuantum de cate300 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Președinte, Judecător,

M. E. M. R. E. C.

Grefier,

L. M. P.

Red.jud.M.E.M.

J.fond:Z.D.

G.S. 12.02.2015/6ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fapte săvârşite în legătură cu un referendum (art.392 NCP). Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel CRAIOVA