Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 36867/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 307
Ședința publică de la 05 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - Ș. B. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - D. F.
Grefier - M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.
……………….
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 24 februarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelul declarat de inculpatul N. V. V. împotriva sentinței penale nr. 5594 din data de 28 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.
Deliberând;
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 5594 din data de 28 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a dispus schimbarea calificării faptei reținută în sarcina inculpatului N. V. V., din inf. prev. de art. 336 alin. 1 cod penal în inf. prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 din codul penal, iar în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 din codul penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 c. pr. pen., a fost condamnat inculpatul (fiul lui G. F. și L., născut la data de 10.02.1992 în Caracal, județul O., cu domiciliu in Caracal, .. 8, ., CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit. b) din c. pen., iar în baza art. 81 al. 1 și 2 C.pen din 1969 cu aplic. art. 5 c. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.pen. din 1969; în baza art. 71 al. 5 C.pen., s-a constatat că, pe durata termenului de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei, este suspendată de drept executarea pedepsei accesorii și, în baza art. 359 C. pr. pen din 1969, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 274 alin. 1 teza I din codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care, suma de 350 lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 4926/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N. V. V., pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe" prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. 1 C.p.
În fapt, instanța de fond a constatat că, la data de 27.03.2013 - orele 06:12, lucrători din cadrul I.P.J. D. – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați telefonic despre faptul că, pe . raza mun. C., s-a produs un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale.
Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au identificat pe conducă-torul auto în persoana inculpatului N. V. V., de 22 ani, din mun. Caracal, jud. O., acesta fiind conducătorul autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ .
Întrucât inculpatul N. emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcotest marca Drager, fiind testat la orele 07.09, rezultatul fiind de 0,91 mg / l alcool pur în aerul expirat. Totodată, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. 1 C. unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, cele două probe fiind recoltate la orele 07.35 și 08.35.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 158 din data de 01.04.2013 al I. M. L C., valoarea alcoolemiei la data de 27.03.2013, orele 07.35 a fost de 1,55 mg / l alcool pur în sânge.
Din cercetările ulterioare efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 27.03.2013, între orele 01:00 – 04:00, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv 800 ml bere alcoolizată și 400 ml coniac Alexandrion, iar apoi în jurul orelor 05:50, inculpatul N. a urcat la volanul autoturismului menționat mai sus și l-a condus pe drumurile publice, pe raza mun. C..
La intersecția . . consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton și cu gardul metalic din zona sensului giratoriu, din evenimentul rutier rezultând doar pagube materiale..
În momentul producerii accidentului, inculpatul era însoțit în autoturism de martorul G. C. C., acesta ocupând scaunul dreapta–față.
Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului, săvârșită în condițiile mai sus expuse, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului", faptă prev. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea prevederilor art. 5 din Codul Penal.
Conform deciziei 3/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța de fond a avut în vedere valoarea primei probe biologice prelevate de la inculpat și, în ședința publică din data de 28.11.2014, a pus în discuție schimbarea calificării faptei reținută în sarcina inculpatului, respectiv din inf. prev. de art. 336 alin. 1 cod penal, în inf. prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 din codul penal.
Având în vedere decizia 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României nr.372 din 20.05.2014, conform căreia dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a constatat că este obligată să aplice fie legea nou, fie legea veche.
Astfel, în ceea ce privește inf. de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ” prev. de art. 336 alin. 1 c. pen, instanța de fond a constatat că, din punct de vedere al tratamentului sancționator, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare, întrucât faptele comise de inculpat pot fi sancționate și cu amendă, nu numai cu închisoarea, așa cum prevedea OUG 195/2002, însă din punct de vedere al modalității de executare, mai favorabilă este vechea reglementare, care să posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, modalitate care în prezent nu mai este prevăzută de lege.
Pentru aceste motive, prima instanță a schimbat calificarea faptei reținută în sarcina inculpatului din inf. prev. de art. 336 alin. 1 cod penal în infr. prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 din codul penal, pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. de la 1969, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a apreciat așadar că aplicarea unei pedepse orientate spre mediu, de 2 ani închisoare, cu suspendare condiționate a executării pedepsei, va constitui un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat, iar în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare, s-a avut în vedere gradul alcoolemiei, atitudinea sinceră a inculpatului de pe tot parcursul urmăririi penale și al judecății, lipsa antecedentelor penale, faptul că s-a prezentat în fața autorităților judiciare la solicitarea acesteia; în ceea ce privește cuantumul pedepsei, s-aținut seama de faptul că inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton, acțiune care a pus în pericol siguranța traficului rutier.
Cu privire la modalitatea de executare, instanța de fond a constatat că în actuala reglementare nu mai este prevăzută suspendarea executării pedepsei, însă, având în vedere că fapta a fost comisă la data de 15.07.2012 - anterior intrării în vigoare a actualului cod penal -, s.a apreciat că se pot aplica inculpatului dispozițiile art. 81 c. pen. de la 1969, întrucât art. 5 din codul penal actual prevede că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Din punct de vedere al modalității de executare a pedepsei, s-a apreciat că suspendarea executării pedepsei prev. de art. 81 c. pen. de la 1969 este mai favorabilă decât amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 din actualul cod sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 91 din actualul cod, modalități de executare care presupun aplicarea obligatorie a anumitor obligații; de asemenea,s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, care este un regim mult prea sever raportat la persoana inculpatului, a modalității de executare și a urmărilor produse.
Având în vedere că inculpatul, prin natura faptelor săvârșite, a demonstrat că nu este demn să exercite o funcție ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcție electivă publică și nici o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceste funcții implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, în temeiul art. 71 Cod penal s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a și lit b) Cod penal, având în vedere la stabilirea acestor pedepse accesorii și Decizia nr. 74/2007 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N. V. V., a susținut că, în cauză, mai favorabile inculpatului sunt dispozițiile din noul Cod Penal în raport de tratamentul sancționator al pedepsei și din punct de vedere al modalității de executare a acestei pedepse; de asemenea, urmare a judecării cauzei în procedura simplificată, se impune reducerea pedepsei cu o treime; pe cale de consecință, a solicitat desființarea sentinței și reindividualizarea pedepsei aplicată de instanța de fond, în sensul reducerii cuantumului sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, iar la suspendarea sub supraveghere să fie înlăturată lit. „g” referitoare la interdicția de a conduce, deoarece în situația aplicării prevederilor noului Cod Penal, nu i se mai anulează permisul de conducere.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Verificând sentința prin prisma motivelor invocate și caracterului devolutiv a căii de atac a apelului, Curtea reține, așa cum temeinic și legal a reținut și instanța de fond, în raport de modalitatea de aplicare a pedepsei principale, legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal 1968 și nu actualul cod penal ( Legea nr. 286/2009) fiindcă legea veche are ca modalitate de aplicare a pedepsei închisorii și modalitatea suspendări condiționate, instituție prin care pedepsele principale și accesorii stabilite nu se aplică - deci nu există nici o interdicție, măsură de supraveghere sau obligație pentru inculpat, spre deosebire de prevederile actualului cod penal în cazul amânării pedepsei sau suspendării condiționate ei, care prevăd aplicarea obligatorie a unor măsuri de supraveghere – iar potrivit art. 86 cod penal 1968, reabilitarea sa intervine de drept la expirarea termenului de încercare dacă inculpatul nu săvârșește alte infracțiuni.
În contextul în care pedeapsa principală este în aceleași limite în ambele dispoziții, legea mai favorabilă nu poate fi decât, așa cum s-a motivat, codul penal anterior -1968.
Nu poate fi reținută nici critica adusă din oficiu sentinței de reprezentantul Ministerului Public, privind individualizarea pedepsei principale deoarece aplicarea ei s-a făcut spre minimul special, neexistând circumstanțe atenuante, în condițiile în care s-a ținut seama de gradul ridicat de alcoolemie și de faptul că inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, evaniment care a dus la descoperirea sa cu alcoolemia arătată
În consecință, în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b cod proc. penală, se va respinge ca nefundat apelul și în baza art. 275 alin. 2 cod proc. penală, apelantul, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpatul N. V. V. împotriva sentinței penale nr. 5594 din data de 28 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefondat.
Obligă pe apelantul - inculpat la 70 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 MARTIE 2015.
Președinte, Judecător,
Ș. B. D. F.
Grefier,
M. V.
Red. Jud. D. F.
Jud. fond: R. A.
Dact. 4 ex./A.T/ F.D. . -29.04 2015
← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 325/2015.... → |
---|