Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 309/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 309/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3199/318/2012**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR.309
Ședința publică de la 05 martie 2015
PreședinteCamelia Ș. judecător
V. Mireajudecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de asigurătorul S.C. A. Reasigurare ASTRA S.A, împotriva sentinței penale nr. 2317 din 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosarul nr._ .
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2015, susținerile părților fiind reținute și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2317 din 02 octombrie 2014, Judecătoria Tg. J., a admis în parte cererile părților civile D. L., D. M. și D. R. C. domiciliați în comuna Bâlteni, ..
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă D. L., a sumei de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către fiecare din părțile civile D. L. și D. M., a sumelor de câte 150.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă D. R. C., a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au admis în parte cererile părților civile M. M. și M. I..
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă M. M., a sumei de 14.800 lei și contravaloarea în lei a sumei de 3.750 euro, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea civilă M. I. a sumei de 4.065 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă M. M. a sumei de 80.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă M. I., a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au admis în parte cererile părților civile Țău G. B. și Țău C. M. si a fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă Țău G. B., a sumei de 1.500 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea civilă Țău C. M., a sumei de 3.600 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă Țău G. B. a sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă Țău C. M. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a admis în parte cererea Spitalului Județean Tg-J..A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj, la plata către partea civilă Spitalului Județean Tg-J., a sumei de 823 lei, cu dobânda aferentă la data plății, cu titlu de despăgubiri.
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță Gorj și S. C. de Urgență nr.1 C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
A fost obligat inculpatul D. C. M., la 1000 lei, cheltuieli judiciare statului și la câte 2000 lei cheltuieli de judecată către părțile civile Țău G., M. M. și D. L..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin s.p. nr. 500/08.03.2012 Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 1997/ 8.11. 2012 a Secției penale și pentru cauze cu minori a Curții de Apel C., a dispus, în baza art.178 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 C.p.p. din 1969, condamnarea inculpatului D. C. M., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969, cu aplicarea art.3201 alin.7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare ( parte vătămată M. M.).
În baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 C.p.p. din 1969, inculpatul a fost condamnat la două pedepse de căte 1 an și 4 luni închisoare (părți vătămate M. I. si Țău C. M.) si la o pedeapsa de 1 an închisoare (parte vătămată Țău G. B.).
În baza art.33-34 C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, iar in baza art.861 C.pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă 6 ani, compusă din pedeapsa aplicată și un termen de 3 ani, stabilit de instanță, fiindu-i impuse inculpatului mai multe măsuri de supraveghere și obligații:
să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune din cadrul Tribunalului D.; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, ori locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; să nu conducă niciun vehicul;
Totodată, prin aceeași sentință, s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei, formându-se pe rolul Judecătoriei Tg-J., dosarul nr._ .
S-au constituit părți civile D. L., tatăl victimei D. C., cu suma de 100.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării victimei la C., transportul acesteia, înmormântarea, organizarea meselor ulterioare de pomenire conform obiceiului, ridicarea monumentului funerar și 300.000 lei daune morale, justificate de trauma psihică suferită de pierderea prematură a fiului. D. M. și D. R. C., mama, respectiv fratele victimei, s-au constituit părți civile cu sumele de 300.000 lei, respectiv 200.000 lei daune morale, justificate de trauma psihică suferită de pierderea prematură a fiului respectiv fratelui.
Partea vătămată M. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței și pierderile reprezentând diferența între salariul obținut anterior accidentului și pensia pentru invaliditate acordată ulterior. În motivarea cererii, a arătat că pentru intervențiile chirurgicale la care a fost suspus a plătit suma de 5000 euro, că la data evenimentului rutier era salariat obținând un salariu de 1800 lei net lunar, iar după acest moment, a fost pensionat primind o pensie de 410 lei lunar. A adăugat că, datorită traumelor suferite nu a putut să mai desfășoare activitate la țară, unde realiza un venit de aproximativ 10.000 lei anual, că pe perioada spitalizării, convalescenței, a avut însoțitor plătit cu 50 lei pe zi, timp de circa 6 luni, că a achiziționat tratament anticoagulant administrat tot pe o perioadă de șase luni, costul unei fiole fiind de 15 lei pe zi și a plătit asistenta ce i-a administrat acest tratament. A solicitat și suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere intervențiile chirurgicale suferite, perioadele de spitalizare, numărul mare al numărul de îngrijiri medicale.
Partea vătămată M. I. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 50.000 lei reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței, adăugând că a fost nevoită să achiziționeze fiole anticoagulante ce i-au fost administrate pe o perioadă de circa 3 luni, să plătească o asistentă pentru îngrijirile acordate. A solicitat și suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere intervenția chirurgicală suferită, perioada de spitalizare, numărul mare de îngrijiri medicale, imobilizarea pentru o lungă perioadă, prejudiciul estetic suferit. A adăugat că în urma accidentului a rămas cu sechele, impunându-se o nouă intervenție chirurgicală la piciorul stâng, costul total al operației și materialelor de osteosinteză fiind de circa 10.000 euro.
Partea vătămată Țău G. B. s-a constituit parte civilă cu suma de 45.000 lei, daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței, apreciate la 5.000 lei, precum și contravaloarea intervenției chirurgicale, ce se impune a fi efectuată la genunchiul drept, cu un cost estimat de 10.000 euro. A solicitat și suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere numărul mare de îngrijiri medicale, perioada de spitalizare, disconfortul creat. A adăugat că la o săptămână după accident, urma să se oficieze căsătoria sa cu partea vătămată Țău C. M., însă s-a amânat evenimentul, cu consecința pierderii unor sume de bani, a căror cuantificare a fost făcută de soție, care a precizat că efectuaseră cumpărături de 10.000 lei, achitaseră chiria localului 3.000 lei și 1.000 lei arvună pentru muzicanți (total 14.000 lei) sumă ce au fost pierdută. Aceasta s-a mai constituit parte civilă cu sumele de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru refacerea stării de sănătate și 200.000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere traumele fizice și psihice suferite, disconfortul creat pe perioada de spitalizare,etc.
S-a mai constituit parte civilă S. Județean de Urgență Tg-J., cu sumele de 732 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate Țău M. C., 549 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate M. I. și 366 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate M. M., cu dobânzile legale aferente la data plății.
Întrucât din cuprinsul raportului medico-legal privind partea vătămată D. C., a rezultat că aceasta a fost internată la S. C. de Urgență nr.1 C., fiind transportată cu ambulanța, s-a dispus citarea în cauză a Serviciului de Ambulanță Gorj și unității medicale menționate, care însă nu s-au constituit părți civile.
Prin s.p. nr. 1396 /06 .07.2012 a Judecătoriei Tg-J. au fost admise în parte cererile părților civile si a fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă D. L., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri, la plata către fiecare din părțile civile D. L. și D. M., a sumelor de câte 150.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă D. R. C., a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Totodată, a fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata despăgubirilor civile către partea civilă M. M., in cuantum de 10.300 lei și contravaloarea în lei a sumei de 2.500 euro, si către partea civilă M. I. in cuantum de 2.710 lei, precum si daunelor morale către M. M. in cuantum de 80.000 lei, si M. I., in cuantum de sumei de 20.000 lei .
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă Țău G. B., a sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea civilă Țău C. M., a sumei de 2.400 lei, cu titlu de despăgubiri.
A mai fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către partea civilă Țău G. B. a sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă Țău C. M. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă Spitalului Județean Tg-J., a sumei de 823 lei, cu dobânda aferentă la data plății, cu titlu de despăgubiri.
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță Gorj și S. C. de Urgență nr.1 C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., părțile civile Țău G. B., Țău C. M., D. L., D. M., M. M., M. I., D. R. C., criticând soluția instanței sub aspectul legalității și temeiniciei cu privire la acordarea daunelor morale și materiale și reținerii gradului de culpă concurentă stabilit prin hotărârea atacată.
În cadrul motivelor de recurs părțile civile au contestat gradul de culpă reținut în producerea accidentului, în condițiile unei culpe concurente, solicitând reținerea în sarcina acestora a culpei de 10% și a unei culpe majoritare de 90% pentru inculpat.
Prin decizia penală nr 686 din 29 martie 2013 pronunțată de Secția penală și pentru cauze cu minori de la Curtea de Apel C., în dosarul nr_ s-au admis recursurile declarate de asigurătorul Societatea de A. Reasigurare ASTRA SA SUC. Tg. J., părțile civile Țău G. B., Țău C. M., D. L., D. M., M. M., M. I., D. R. C. împotriva sentinței penale nr. 1396 din 6 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, s-a casat sentința penală și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. De asemenea, s-au menținut actele și măsurile procesuale efectuate până la data de 06.07.2012.
Cauza s-a înregistrat sub nr_ pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.
La reluarea judecății, in ședința publică din 11.06.2013, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto de către experții B. I., C. G. și P. D. in urma căreia sa se să stabilească gradul de culpă al părților implicate în evenimentul rutier. Raportul de expertiză a fost depus la data de 28.08.2013, in cadrul caruia s-a concluzionat că „stabilirea culpei …. este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești „ precizând, totodată, prevederile legale care nu au fost respectate de către inculpat cât și de părțile civile iar la data de 17 septembrie 2013 prin precizările depuse la dosar au învederat că „ gradul de culpă a părților implicate în evenimentul rutier se va împărți în egală măsură”.
Concluziile formulate de către specialiști in raportul de expertiză, cu precizările ulterioare nu au fost reținute de catre instanță, apreciindu-se ca nefiind concludente pentru soluționarea laturii civile a cauzei, in condițiile in care nu se coroborau cu probatoriul administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească în primul ciclu de judecată, fapt pentru care instanța, având in vedere ca persoanele vătămate au încălcat dispozițiile art. 72 alin. 1 și 3 din OUG 195/2002 R, în sensul că au pătruns și au staționat pe partea carosabilă a drumului, fără să se asigure că acest lucru se poate face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic, iar inculpatul a încălcat prevederile art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G 195/2002 republicată, prevederile art. 48 și art. 35 din OUG 195/2002 republicată, coroborate cu art. 112 și art. 113 din regulamentul de aplicare ordonanței, a reținut ca acesta din urmă are o culpă majoritară de 75% în producerea nefericitului eveniment, in timp ce victimelor le revine o culpă în procent de 25%.
Prin sent. pen. nr. 2374/ 23 .10. 2013 a Judecătoriei Tg-J. au fost admise în parte cererile părților civile și s- a dispus obligarea inculpatului alături de asiguratorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj, având în vedere dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările din România, la plata despăgubirilor civile în raport de procentul de culpă al părților în producerea evenimentului rutier, astfel: către partea civilă D. L., a sumei de 15.000 lei, către partea civilă M. M. a sumei de 14.800 lei și contravaloarea în lei a sumei de 3.750 euro partea civilă M. I. a sumei de 4.065 lei, către partea civilă Țău G. B., a sumei de 1.500 lei, către partea civilă Țău C. M., a sumei de 3.600 lei si către partea civilă Spitalului Județean Tg-J., a sumei de 823 lei, cu dobânda aferentă la data plății.
Același inculpat a fost obligat alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata daunelor morale către fiecare din părțile civile D. L. și D. M., in cuantum de câte 150.000 lei, către partea civilă D. R. C. in cuantum de 50.000 lei, către partea civilă M. M. in cuantum de 80.000 lei, către partea civilă M. I. in cuantum de 20.000 lei, către Țău G. B. in cuantum de 6.000 lei si către partea civilă Țău C. M., in cuantum de 20.000 lei .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile civile Țău G. B., D. L., D. M., M. M., D. R. C., Țău C. M. și M. I., și asiguratorul . REASIGURARE ASTRA – Sucursala Târgu Jiu, criticând hotărârea pronunțată sub aspectul legalității și temeiniciei .
Prin d.p. nr. 68/21.01.2014, Curtea de Apel C. a admis recursurile, însă pentru alt motiv decât cele susținute de părți si anume, pentru faptul că prin sentința recurată, deși a fost soluționată exclusiv latura civilă a cauzei, disjunsă prin sentința penală nr. 500/08.03.2012, obligația de a asigura asistență juridică inculpatului se menține, întrucât acțiunea civilă face în continuare obiectul unei judecăți penale, fiind supusă normelor de procedură mai sus enunțate.
Instanța de control judiciar a arătat că, în cauză, pentru inculpat a fost asigurată asistența juridică doar pentru termenul din 18 iunie 2013 (fila 23 dosar fond) când acesta a fost reprezentat de avocat ales (delegație de la fila 20), iar pentru celelalte termene din 26 iunie 2013, 09 iulie 2013, 03 septembrie 2013, 17 septembrie 2013 și 15 octombrie 2013 inculpatul a lipsit și nici nu a fost reprezentat de un avocat ales sau de un avocat desemnat din oficiu, instanța procedând la administrarea de probe fără a asigura exercitarea deplină a dreptului la apărare recunoscut de lege.
S-a mai arătat că această omisiune a instanței atrage sancțiunea nulității absolute pentru toate actele îndeplinite fără a se asigura apărarea inculpatului, impunând admiterea recursurilor declarate, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoriei Târgu Jiu, menținându-se doar actele îndeplinite până la termenul din data de 11 iunie 2013 inclusiv.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J. sub nr._ si, întrucât a fost menținută încheierea de ședință din data de 11 iunie 2013, din cel de-al doilea ciclu procesual, prin care s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto de către experții B. I., C. G. și P. D. prin care să stabilească în funcție de raportul de constatare tehnică auto și raportul de expertiză tehnică auto efectuate la urmărirea penală „gradul de culpă a părților implicate în evenimentul rutier” având în vedere considerentele deciziei penale nr 686/29.03.2013 a Curții de Apel C., instanța a dispus revenirea cu adresa către specialiști in vederea formulării unui răspuns, asigurând totodată inculpatului asistenta juridica pe parcursul judecății.
La data de 16.09.2014, a fost depus raportul de expertiza, in care s-a concluzionat că producerea accidentului are drept cauze nerespectarea de către părți a dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice astfel: conducătorul auto nu a respectat prev. art. 48 din OUG 195/2002 si prev. art. 112 si 113 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep., in timp ce victimele nu au respectat prev. art. 72 al. 1 si 3 din OUG 195/2002 rep.
Atât reprezentanții părților civile, cat si ai inculpatului, au arătat că, deși experții nu au răspuns in mod concret la obiectivul stabilit de instanță, nu formulează obiecțiuni, instanța putând, pe baza probelor administrate să stabilească gradul de culpă al victimelor si al inculpatului.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța a reținut următoarele:
In seara de 21.08.2010 inculpatul D. C. M., a pus in circulație autoturismul marca F. Punto, cu nr. înmatriculare_ pe DE 79, pe raza comunei Bâlteni, . orei 23:15, ajungând în dreptul locuinței familiei T., unde era organizata o petrecere de cununie. Deși inculpatul a observat că pe sensul său de mers se aflau mai multe persoane, fără a reduce viteza de deplasare, a efectuat manevra de ocolire, trecând cu autoturismul peste axul drumului, însă în momentul în care a revenit pe sensul său de mers, a fost surprins de prezența pe marginea carosabilului a victimei D. C. A., în vârstă de 16 ani și a părților vătămate M. M., M. I., Țău C. M. și Țău G. B., situație în care le-a accidentat, lovindu-le cu partea frontală și partea laterală dreaptă a autoturismului.
Imediat după producerea accidentului de circulație, victima D. C. A. a fost transportată la S. nr.1 C., unde a rămas internată până la data de 06.09.2010, când a decedat.
Partea vătămată M. M. a fost internată inițial în S. Județean de Urgență Tg-J., în perioada 22.08.-24.08.2010, după care a fost transferată la S. nr.1 C. Secția A.TI în perioada 24.08.2011â0-01.09.2010, iar în perioada 01-08.09.2010 - la Secția Ortopedie, din raportul de constatare medio-legală nr.1724/13.09.2010 rezultând că sus-numitul a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată M. I. a fost internată în S. Județean de Urgență Tg-J. - Secția Chirurgie, în perioada 22.08-25.08.2010, prezentând diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă stângă.
Din raportul de constatare medio-legală nr.1559/27.08.2010 a rezultat că M. I. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.
Partea vătămată Țău C. M. a fost internată în S. Județean de Urgență Tg-J.-Secția Chirurgie, în perioada 22.08-25.08.2010, prezentând diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă dreaptă.
Din raportul de constatare medio-legală nr.1560/27.08.2010, a rezultat că M. I. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.
Partea vătămată Țău G. B. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei, aspect care rezultă din raportul de constatare medio-legală nr. 1558/27.08.2010 întocmit de S.M.L. Gorj .
In momentul producerii accidentului de circulație, atât inculpatul D. C. M., cât și victimele nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice, cu excepția părții vătămate Țău G. B., care a avut în sânge o concentrație alcoolică de 0.30 g %o.
În cauză s-au efectuat două expertize tehnice auto care au concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului condus de învinuit a fost de 65 km/ h, iar impactul a avut loc pe partea carosabilă a sensului de deplasare, în zona situată între cele două podețe din fața locuinței familiei T.. Totodată, specialiștii au concluzionat că în deplasarea sa pe drumul public, inculpatul D. C. M. nu a respectat prevederile art. 48 din O.U.G. nr. 195 2002 rep., precum și prevederile art. 112 și art. 113 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, iar victimele nu au respectat prevederile art. 72 alin. 1 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
Experții au precizat că inculpatul putea evita accidentul dacă executa manevrele preventive de avertizare sonoră și reducerea vitezei, întrucât știa că în zonă se află un grup de persoane care participau la o nuntă, iar vizibilitatea era foarte bună, având în vedere faptul că porțiunea de drum era iluminată.Ca urmare, instanța a reținut faptul ca inculpatul se face vinovat in proporție de 75% de producerea accidentului, acesta încălcând, așa cum s-a arătat anterior, mai multe dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice, victimelor revenindu-le un procent de 25% din gradul de culpa .
In vederea angajării răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.
Pentru dovedirea despăgubirilor civile, părțile au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, expertizele medico-legale si martori, fiind ascultați martorii Ț. C. N., M. I., R. F., I. E. R., C. I., C. G., Sălari L. P., M. G. F. și C. N. .
Raportat la situația de fapt reținuta în cauza, instanța a constatat îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale si, având in vedere probele administrate cu privire la acest aspect, ținând cont si de gradul de culpă al persoanelor vătămate in producerea accidentului, a admis in parte acțiunile civile.
Astfel, a fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata despăgubirilor civile către partea civilă D. L., a sumei de 15.000 lei, către partea civilă M. M. a sumei de 14.800 lei și contravaloarea în lei a sumei de 3.750 euro, către partea civilă M. I. a sumei de 4.065 lei, către partea civilă Țău G. B., a sumei de 1.500 lei, către partea civilă Țău C. M., a sumei de 3.600 lei, iar către partea civilă Spitalului Județean Tg-J., a sumei de 823 lei, cu dobânda aferentă la data plății, cu titlu de despăgubiri.
In ceea ce privește acordarea daunelor moralesolicitate de părțile civile D. L., D. Duchia M. si D. R. C., în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului acestora, instanța a stabilot întinderea lor, prin apreciere, prin raportare la suferința inerentă produsă de ruperea bruscă a relațiilor de afecțiune care caracterizează în mod uzual relațiile între părinți și copii, precum si intre frați, stabilind sumele astfel încât acestea să răspundă unor nevoi reale de despăgubire a celor trei persoane prejudiciate. Instanța a analizat aspectele generale referitoare la vârsta victimei, vârsta părților civile, importanța relațiilor de familie afectate .
La aprecierea daunelor morale ce s-au acordat părților civile M. M., M. I., Țău G. B. si Țău C. M., s-au avut în vedere, printre altele, și suferința fizică și psihică îndurata după accident, atât în timpul spitalizării, cât și după externare, gravitatea și profunzimea consecințelor accidentului, precum si felul in care a fost afectat modul de viață obișnuit al acestora.
Totuși, instanța a apreciat cuantumul despăgubirilor solicitate ca fiind exagerat având in vedere că scopul daunelor morale este in principiu acela de a oferi celor vătămați, posibilitatea de a trece mai ușor peste evenimentul nefericit, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracție de elemente precum nivelul general de trai al societății si condițiile concrete socio-economice de la momentul acordării.
Nu în ultimul rând, la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale și morale ce se acorda părților civile, instanța a avut în vedere și disponibilitatea asiguratorului în a acorda sume rezonabile și credibile, raportate la jurisprudența în materie .
Instanța a obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul Gorj la plata către fiecare din părțile civile D. L. și D. M., a sumelor de câte 150.000 lei, cu titlu de daune morale, la plata către partea civilă D. R. C. a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, la plata către partea civilă M. M. a sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale, la plata către partea civilă M. I. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, Țău G. B. a sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă Țău C. M. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță Gorj și S. C. de Urgență nr.1 C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel asigurătorul Societatea de A. Reasigurare ASTRA S.A., solicitând admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, modificarea acesteia, în sensul reținerii unui alt procent al culpei, respectiv 60% în sarcina inculpatului și 40% în sarcina victimelor.
În cuprinsul motivelor scrise de apel și cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că prima instanță a stabilit în mod greșit cuantumul despăgubirilor materiale și morale acordate fiecăreia dintre părțile civile, întrucât la dosarul cauzei nu există documente justificative, conform art.49 pct.2 din Ordinul CSA 5/2010.
Potrivit asigurătorului, părțile civile trebuiau să dovedească cu înscrisuri toate daunele materiale solicitate, cheltuielile de spitalizare ale părții civile M. M. constituie servicii medicale de care beneficiază asigurații sistemului de sănătate și care nu sunt datorate de pacient, iar partea civilă M. M. nu a făcut dovada achitării contravalorii intervenției chirurgicale cu un înscris emis de unitatea medicală, ci doar prin depoziții de martor.
Totodată, s-a arătat că întinderea daunelor morale acordate părților civile este mai mare decât întinderea daunelor morale acordate în cazul săvârșirii unor infracțiuni de omor sau omor deosebit de grav.
În concluzie, s-a solicitat rejudecarea cauzei și diminuarea daunelor materiale și morale acordate părților civile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, cel care a provocat un prejudiciu, prin fapta sa ilicită, este obligat la reparația acestuia (art. 1381 Ncc).
Prejudiciul provocat trebuie acoperit integral, adică despăgubirea trebuie să cuprindă atât prejudiciul efectiv suferit, cât și beneficiul nerealizat (art.1385 al. 1 și 3 Ncc).
Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau în caz de deces al acesteia pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta care a prilejuit aceste cheltuieli (art. 1392 Ncc), iar în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul câștigului în muncă de care cel păgubit a fost lipsit, cheltuielile de îngrijire medicală precum și orice alte prejudicii materiale(art. 1387 Ncc).
Dovedirea prejudiciului material provocat printr-o faptă ilicită se realizează atât cu înscrisuri cât și cu declarații de martori – persoane apropiate familiei victimei sau părților vătămate (în acest sens, decizia nr. 1323/1.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală).
Având în vedere dispozițiile legale menționate și practica judiciară în materie și ținând seama de actele de la dosarul cauzei, Curtea constată că părțile vătămate constituite părți civile în prezenta cauză, au depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri și au propus martori care dovedesc că au efectuat cheltuieli pentru îngrijirea stării de sănătate, iar partea civilă D. L. a depus înscrisuri și a propus martori care cunosc aspecte legate de întinderea cheltuielilor efectuate de aceasta cu ocazia spitalizării victimei D. C. A. și ulterior cu înmormântarea și pomenirea acesteia. .
Astfel, la dosarul cauzei există o chitanță datată 25.08.2010 conform căreia M. Nicolița a împrumutat suma de 15.000 euro în scopul efectuării tratamentului necesar fiului său, partea civilă M. M. ( fila 30).Totodată, în scopul dovedirii cheltuielilor efectuate, partea civilă M. M. a depus mai multe bonuri fiscale, dar și chitanțe, care atestă efectuarea unor cheltuieli în vederea achiziționării unor medicamente sau a efectuării unor consultații (fila 34-38).
Partea civilă M. I. a depus la dosarul cauzei un înscris în cuprinsul căreia se atestă faptul că Păstravaru M. a împrumutat pentru aceasta suma de 50.000.000 lei la data de 23.08.2010 (fila 41).
Partea civilă Țău C. a depus la dosarul cauzei două contracte de amanet în valoare de 270, respectiv 150 lei (filele 49-50), iar partea civilă Țău G. B. o chitanță datată 28.08.2010 din cuprinsul căreia rezultă că a împrumutat suma de 2.000 lei, fiindu-i necesară pentru efectuarea investigațiilor medicale și achiziționarea tratamentului prescris (fila 51).
Totodată, părțile civile D. L., M. M., M. I., Țău G. B. și Țău C. au propus, iar instanța de fond a încuviințat audierea unor martori care au relatat aspecte în legătură cu întinderea cheltuielilor efectuate de acestea, în vederea înmormântării victimei D. C. A. (D. L.) sau în legătură cu efectuarea tratamentului necesar în vederea vindecării leziunilor pe care le-au suferit în urma accidentului de circulație provocat de inculpatul D. C. M.(celelalte părți civile).
Astfel, la dosarul cauzei există declarațiile martorilor Ț. C. N. și M. I., potrivit cărora parte civilă D. L. a cheltuit cu victima D. C., în perioada spitalizării suma de 5.000 lei, iar cu ocazia înmormântării suma de 20.000 lei (filele 83-84).
Martorii R. F. și I. E. R. au relatat în cuprinsul declarațiilor date că partea civilă M. I. a beneficiat, aproximativ două săptămâni de zile, de serviciile unei asistente medicale care venea zilnic la locuința acesteia și care primea pentru serviciile prestate sume cuprinse între 20-50 lei iar partea civilă M. M. a suferit o intervenție chirurgicală care a costat 5.000, aproximativ o lună de zile fiindu-i administrat, zilnic, un tratament care costa 15 lei (filele 90-91).
Martorii C. I. și C. G. au relatat instanței că părțile civile Țău G. B. și Țău C. au fost nevoite să amâne organizarea nunții ce era programată pentru data de 28.08.2010 iar după externarea acestora au fost îngrijite la domiciliu de o asistentă medicală căreia i-au achitat pentru serviciile prestate suma de 5 lei zilnic, timp de aproximativ 2 luni de zile. Totodată au arătat că partea civilă Țău C. a efectuat cheltuieli în sumă de 5.000 lei, iar partea civilă Țău C. în sumă de 20.000 lei, cu ocazia tratamentului efectuat (filele 108-109).
Martorii Sălari L. P. și M. G. F. au confirmat, de asemenea, depozițiile martorilor C. I. și C. G. (filele 208-209).
În aceste condiții, ținând seama de dispozițiile legale încălcate de inculpat (art. 48 din O.U.G. 195/2002 și art. 112 și 113 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002) precum și cele încălcate de victimă și părțile civile (art. 72 al.1și 2 din O.U.G. 195/2002) apreciem că prima instanță a stabilit în mod corect proporția culpei pe care părțile au avut-o în producerea accidentului de circulație - 75% în sarcina inculpatului și 25% în sarcina victimei și a părților civile, dar și întinderea daunelor materiale acordate părților civile D. L. - 15.000 lei, M. M. - 14.800 lei și contravaloarea sumei de 3750 euro, M. I. – 4.065 lei, Țău G. B. – 1500 lei și Țău C. M. – 3.600 lei.
Instanța de control judiciar are în vedere, în ceea ce privește dovedirea daunelor materiale solicitate și acordate, inclusiv faptul că în astfel de momente, preocuparea principală a persoanelor vătămate este îngrijirea stării de sănătate și nu obținerea documentelor care să justifice cheltuielile efectuate dar și împrejurarea că este de notorietate faptul că unitățile spitalicești solicită pacienților medicamentele necesare precum și alte produse medicale necesare în vederea îngrijirii medicale a acestora.
În ceea ce privește daunele morale acordate, instanța de control judiciar apreciază, de asemenea, că în raport gradul de rudenie dintre victima D. A. și părțile civile D. L., D. M. și D. R., de vârsta victimei D. A., de suferințele fizice și psihice încercate de părțile civile care au suferit leziuni grave la nivelul corpului, de numărul mare al zilelor de spitalizare, dar și al zilelor necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de către acestea, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului daunelor morale, obligând inculpatul, alături de asigurătorul S.C. A. Reasigurare Astra S.A, la plata sumelor de 150.000 către părțile civile D. Lonid și D. M., 50.000 către partea civilă D. R., 80.000 către partea civilă M. M., 20.000 către partea civilă M. I., 3.600 către partea civilă Țău C. M. și 1.500 lei către partea civilă Țău G. B..
Instanța de control judiciar constată, astfel, că partea civilă M. M. a fost internată în perioada 22.08.-8.09.2010 și că a suferit . ambelor oase gambe bilateral, . ambelor oase antebraț și mai multe fracturi costale (C2, C3, C7), leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 100 zile de îngrijiri medicale; partea civilă Mititalu I. a fost spitalizată în perioada 22-08.-25.09.2010 cu diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă stângă, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 35 zile de îngrijiri medicale; partea civilă Țău C. M. a fost spitalizată în perioada 22.08-25.08.2010 prezentând diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă dreaptă, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 35 zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă Țău G. B. a suferit leziuni, constând în excoriații la nivelul capului, mâinilor, trunchiului, picioarelor, pentru a căror vindecare au fost necesare 14 zile de îngrijiri medicale.
În acest context, apreciem că întinderea daunelor morale acordate de prima instanță a fost just stabilită și că nu se impune reducerea acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelul declarat de asigurătorul Societatea de A. Reasigurare ASTRA S.A. va fi respins ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, asigurătorul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de asigurătorul Societatea de A. Reasigurare ASTRA S.A., împotriva sentinței penale nr. 2317 din 02 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă asigurătorul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 martie 2015.
C. ȘeleaValerica M.
Grefier,
B. D.
Red.jud.VM
j.f.R.P.
PS/1.04.2015
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... → |
---|