Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 155/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 155
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B.
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol judecarea contestației formulată de inculpatul C. R. M. împotriva încheierii nr. 60 din data de 23.03.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 4, având ca obiect verificare măsuri preventive (art.206 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. R. M., asistat de avocat B. A. în substituire pentru avocat P. A. – G., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat B. A., având permisiunea instanței, ia legătura cu inculpatul C. R. M., în prezent aflat în stare de detenție.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor:
Avocat B. A., având cuvântul pentru contestatorul inculpat C. R. M., solicită admiterea contestație, desființarea încheierii instanței de fond și revocarea măsurii arestului preventiv având în vedere că inculpatul a avut o contribuție minoră la săvârșirea infracțiunii, iar faptele comise de acesta nu prezintă o periculozitate mare pentru ordinea socială. De asemenea mai trebuie avute în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, vârsta fragedă a acestuia, faptul că a avut o atitudine sinceră, nu este o persoană violentă, iar de la luarea măsurii preventive a trecut un termen rezonabil astfel încât lăsarea în libertate a inculpatului nu împiedică buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată cu obligarea la cheltuieli judiciare statului. Se apreciază că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, fiind oportună pentru soluționarea cauzei menținerea măsurii arestului preventiv.
Contestatorul inculpat C. R. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestului preventiv, precizând totodată că nu știe ce a făcut celălalt inculpat, dar el s-a întors pentru că era fugărit de mai multe persoane, iar cuțitul a fost scos de către inculpatul G..
CURTEA
Asupra cauzei de față,constată următoarele:
Prin încheierea nr. 60 din data de 23.03.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în baza art.208 alin.4 C.p.p., s-a constatat temeinicia si legalitatea arestării preventive a inculpaților:
- G. F., fiul lui M. si D., născut la data de 10.10.1988, in Slatina jud. O., cu același domiciliu, ., jud. O.,CNP_, în prezent arestat preventiv in Penitenciarul C.;
- C. N. I., fiul lui M. și M. I. I., născut la data de 30.04.1995 în mun. Slatina, jud. O., cu același domiciliu, ..24, jud. O., CNP_, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul C.;
- C. R. M., fiul lui M. si M. I. I., născut la 11.09.1996, în mun.Slatina, jud.O., cu același domiciliu, ..24, jud.O., CNP_1, in prezent arestat preventiv in Penitenciarul de Minori si Tineri C..
S-a menținut arestarea preventiva a acestora.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat temeinicia și legalitate arestării preventive a inculpaților, reținând că sunt dovedite condițiile din ipoteza normei de la art. 223 alin.2 C.p.p., astfel, s-a reținut că există probe care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul G. F. a comis infracțiunile de omor prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. h Cp, tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin.1 Cp, tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.371 Cp și portul fără drept de obiecte periculoase prevăzut de art. 372 alin.1 lit. a și alin. 2 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cp iar ceilalți doi inculpați infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice și de complicitate la tentativa de omor, de asemenea cu aplicare art. 38 alin. 1 Cp, infracțiunile contra vieții fiind dintre care enumerate de norma de la art. 223 alin. 2 Cp pentru care se poate lua această măsură preventivă,În acest sens sunt, în primul rând, probele ce rezultă din recunoașterea de către inculpatul G. F. a implicării sale în acte de violență fizică împotriva victimei G. M. C. care a decedat ulterior din cauza lovirii cu corp tăietor înțepător și lovirii cu un corp dur în condițiile unei agresiuni dar și împotriva victimei N. I. ca și cele din recunoașterea celorlalți doi inculpați a implicării în actele de agresiune împotriva celei de a doua victime prin ajutorul dat inculpatului G. F. care a lovit pe victima N. I. cu o scândură în zona capului în timp ce era însoțit de ceilalți doi inculpați ce aveau asupra lor obiecte contondente cu care amenințau pe cei prezenți care se coroborează cu cele din Raportul de expertiză medico legală în care se consemnează că moartea primei victime a fost violentă și s-a datorat tamponadei cardiace pin hemopericard consecință a unei plăgi înțepat penetrantă toracic cu afectarea arterei aorte intrapericadiace concluziile preliminare ale medicului legist(fila 147 dos.urm.pen.) dar și din raportul de primă expertiză medico legală în care cu privire la victima N. I. se precizează că prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 12.07.2014 prin lovire cu corpuri dure și posibil lovire cu corp înțepător. În plus, aceste probe se coroborează cu cele din declarațiile persoanelor vătămate dar și din cele de martori care sunt în același sens. Cu privire la condiția stării de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă lăsarea în libertate a inculpaților(pretinsă de aceeași normă de procedură) se reține că aceasta constă în certitudinea comiterii de către inculpați de noi fapte similare în condițiile arătate mai sus,mai ales în condițiile manifestărilor violente de solidaritate pe considerente de afectivitate și rudenie dar și că măsura arestării preventive în raport de criteriile cu caracter real de mai sus și personal(vârstă,obiceiuri) menționate este necesară pentru înlăturarea acesteia. Pentru aceasta sunt nu numai probele ce atestă pluralitatea de fapte penale ce pot constituit infracțiuni din cauza de față dar și antecedentele penale multiple ale tuturor celor 3 inculpați dar mai ales al inculpatului G. F. care cuprind condamnări la pedepse cu închisoare de regulă pentru infracțiuni contra patrimoniului dar și o condamnare pentru violare de domiciliu și din domeniul legii nr.61/1991 ,cu menținea că are condamnări la pedepse cu închisoarea și inculpatul C. N. I. iar inculpatul C. R. M. prezintă în cazierul judiciar de regulă fapte de furt calificat ori împotriva patrimoniului pentru care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Durata de 7 luni și jumătate pentru primul inculpat și de circa 7 luni pentru ceilalți doi inculpați a arestării preventive s-a constatat a fi rezonabilă în raport de criteriile cu caracter real și personal expuse mai sus.
Concluziile prezentate în dezbateri de inculpați s-a constatat ca nefondate. În acest sens există probe privind vinovăția tuturor inculpaților prin care s-a dovedit condiția suspiciunii rezonabile la care se referă art. 223 alin.2 C.p, așa cum au fost expuse mai sus. De asemenea, în favoarea inculpaților nu poate fi reținută legitima apărare prevăzută de art. 19 alin. 1 și 2 C.pen. deoarece în cauză nu există probe care să ateste că manifestarea violentă a inculpaților a servit scopului înlăturării unui atac în condițiile normei menționate. Astfel, chiar dacă între victima decedată și inculpatul G. F. s-a dovedit că au fost aplicate lovituri reciproce, există probe care atestă că această atitudine a victimei nu reprezenta un atac deoarece servea scopului respingerii actelor de violență ale acestui inculpat care a recurs la aceste manifestări pe fondul frustrării dată de faptul că nu li s-a permis, după consumul de băuturi alcoolice (vin) până la ora 2,47, accesul în barul Vintage.
Pe de altă parte, necesitatea unei măsuri preventive mai blânde ce se cere a fi aplicată în cauză prin înlocuirea arestului preventiv nu este justificată deoarece condițiile de ordin procedural menționate (audierea martorilor care nu mai pot fi influențați ca și atitudinea de recunoaștere a incidentului de către primul inculpat) ori de ordin personal privind afecțiunile stării de sănătate sunt irelevante deoarece ceea ce primează este înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică care este dovedită prin certitudinea comiterii de către inculpați de noi acte de violență fizică în cazul repetării condițiilor care au constituit cadrul, mobilul și scopul actelor de agresiune contra vieții persoanelor. Pentru aceleași argumente s-au constatat ca nefondate concluziile ce se referă la necesitatea revocării măsurii preventive a arestării.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul C. R. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele dezvoltate verbal și consemnate în practicaua prezentei încheieri.
Examinând actele dosarului și încheierea contestată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază ca nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat în mod judicios ansamblul împrejurărilor cauzei și a reținut, pe deplin justificat, că luarea măsurii arestării preventive față de contestatorul inculpat este legitimată de motive pertinente și suficiente, fiind singura măsură preventivă aptă a permite realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
Astfel, Curtea constată, la rândul său, că probele administrate până în acest moment la urmărirea penală evidențiază un ansamblu concordant de date și informații, ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul C. R. M. a săvârșit infracțiunii complicitate la tentativa de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin.1 Cod penal și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.371 Cp.
Astfel, faptele pentru care este suspectat și cercetat inculpatul constau, în esență, în faptul că a fost implicat în acte de violență fizică împotriva victimei G. M. C. care a decedat ulterior din cauza lovirii cu corp tăietor înțepător și lovirii cu un corp dur în condițiile unei agresiuni dar și împotriva victimei N. I..
Astfel, în ceea ce privește criticile inculpatului Curtea constată că potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării. Astfel, faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
Curtea, examinând încheierea atacată în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală și cel al instanței, de motivele invocate, consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 223 alin.2 Cod procedură penală. Astfel, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal ridicare a obiectului corp delict, concluziile preliminare medico - legale, declarațiile martorilor audiați până în prezent în cauză, sunt indicii temeinice pentru a reține presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul actelor materiale pentru care este cercetat, acestea au aparența infracțiunii de complicitate la tentativa de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin.1 Cod penal și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.371 Cp. pentru care este cercetat, fiind pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 5 ani. Totodată, se constată că există probe că lăsarea inculpatului în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și modul în care se presupune că s-a săvârșit fapta, acest pericol constând și în starea de indignare și nesiguranță pe care astfel de fapte le induc în rândul comunității. Luarea unei alte măsuri preventive față de inculpat nu este oportună și proporțională cu scopul urmărit, așa cum este el definit de articolul 202 alin.1 c.p.p.. Lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate, vârsta inculpatului,nu reprezintă criterii suficiente pentru luarea unei alte măsuri preventive în condițiile art. 202 alin.4 lit. b - d c.p.p.. Obligațiile pe care le-ar impune o altă măsură preventivă neprivativă, în prezent, nu sunt în măsură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică și a asigura apărarea interesului public superior.
Pentru aceste considerente, se va respinge contestația formulată de inculpat ca nefondată, iar în temeiul art. 275 alin.2 c.p.p. contestatorul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. R. M., fiul lui M. si M. I. I., născut la 11.09.1996, în mun.Slatina, jud.O., cu același domiciliu, ..24, jud.O., CNP_1, in prezent arestat preventiv in Penitenciarul de Minori si Tineri C., împotriva încheierii nr. 60 din data de 23.03.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la 200 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Președinte,
T. C. B.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud. TCB
j.f.Gh.B.
Ș.D. 15 Aprilie 2015
← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p..... → |
---|