Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 866/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 3274/184/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIE PENALĂ Nr. 866/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M. S. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - M. C. G.
Grefier - F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.
…………………..
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și partea vătămată G. E. împotriva sentinței penale nr. 106 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat C. E. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelanta parte vătămată G. E. asistată de avocat ales A. I.; martorul C. F., lipsind intimatul - inculpat C. E. N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, a fost a ascultat martorul prezent, în condițiile prev de art. 120 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței ca nelegală și netemeinică, arătând că inculpatul nu a contestat în declarațiile sale pătrunderea în domiciliul persoanei vătămate, susținând doar că a confundat domiciliul acesteia cu cel al mamei sale, însă aceste explicații nu pot fi considerate veridice, cu atât mai mult cu cât, în faza apelului, a oferit o altă explicație pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu; s-a arătat că probatoriul administrat a făcut pe deplin dovada pătrunderii fără drept în locuința persoanei vătămate, pe care a amenințat-o cu moartea, martorii audiați confirmând susținerile acesteia din urmă, în sensul că i s-a produs o stare de temere, martorii constatând că persoana vătămată plângea și era agitată, după care s-a deplasat la o vecină pentru a nu rămâne singură în locuință. S-a concluzionat că această situați de fapt demonstrează că persoanei vătămat i-a fost produsă starea de temere specifică infracțiunii de amenințare, întrucât datele de la dosar indică împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra aceleiași părți vătămate.
Astfel, s-a solicitat condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru ambele infracțiuni ce au făcut obiectul actului de sesizare a instanței, cu reținerea art. 41, 43 și 5 din Codul Penal referitor la starea de recidivă postexecutorie, iar pedeapsa rezultantă să fie stabilită conform dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni.
Avocat A. I., având cuvântul pentru apelanta - parte vătămată G. E., a solicitat admiterea propriului apel, precum și a apelului formulat de parchet, achiesând la criticile formulate de reprezentantul Ministerului Public; astfel, a solicitat desființarea sentinței de fond și, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de violare de domiciliu și amenințare, precizând că inculpatul se afla la data săvârșirii faptelor pentru care este judecat în cauză, în stare de recidivă, anterior fiind condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni față de aceeași parte vătămată, ceea ce impune reținerea circumstanței agravante prev de art. 77 lit. e Cod Penal, inculpatul profitând de starea de vulnerabilitate a victimei.
În ce privește acțiunea civilă formulată în procesul penal de persoana vătămată, solicită admiterea acesteia și obligarea inculpatului atât la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 lei, cât și la cheltuielile judiciare efectuate în fața instanței de fond și în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul parchetului, privitor la apelul formulat de partea civilă G. E., a solicitat admiterea, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, însă fără reținerea circumstanței agravante invocată de apărătorul acestei părți, deoarece vârsta persoanei vătămate nu echivalează cu o imposibilitate de reacție, în condițiile în care persoana vătămată se afla în locuința sa, iar ușa de acces era asigurată; pentru criticile referitoare la aplicarea unor pedepse orientate la maximul special, s-au formulat concluzii de respingere, arătându-se că individualizarea pedepsei trebuie raportată la urmările concrete ale faptei, care în speță impun stabilirea unor sancțiuni orientate către mediu; criticile referitoare la soluționarea laturii civile a cauzei s-a arătat că sunt fondate, formulându-se concluzii de admitere a acțiunii civile promovate în procesul penal.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 106 din data de 11 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._ , în baza art. 396 alin.5 Cpp raportat la art. 16 lit.b Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. E. N. (CNP_, fiul lui G. și M., născut la data de 06.07.1978, în orașul B., jud. O., domiciliat în comuna Găvănești, .) pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. 1, 2 Cod Penal, iar în baza art. 396 alin. 5 Cpp raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 alin. 1 Cp.
În temeiul art. 397 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă promovată de partea civilă G. E., CNP_ și, în baza art. 275 Cod procedură penală, a fost obligat pe partea civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 45 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmării penale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 143/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a fost trimis în judecată inculpatul C. E. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod Penal cu aplicarea art. 41 Cod Penal și amenințare prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, constând în fapt în aceea că, în actul de sesizare s-a reținut că, în data de 02.02.2014, în jurul orei 2130, inculpatul a pătruns în curtea persoanei vătămate G. E., a bătut în ușa locuinței acesteia și a amenințat-o cu acte de violență.
Atitudinea agresivă a inculpatului, vârsta persoanei vătămate și faptul că locuia singură, dar și conjunctura că întreținuse un raport sexual prin constrângere cu inculpatul, în anul 2009, au creat acestei persoane o puternică stare de temere, ce a determinat-o să se retragă și să țipe, astfel că a fost auzită de vecinul său, martorul C. F.. Ulterior. inculpatul a plecat, sesizând faptul că vecinii persoanei vătămate s-au alarmat, aceasta fiind găsită de martorul anterior menționat într-o vădită stare de temere, aflând de la aceasta că inculpatul pătrunsese fără drept în curtea ei și o amenințase cu acte de violență.
Pe acest fond, persoana vătămată și-a părăsit locuința și a dormit în noaptea respectivă la martora P. G..
Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în actul de inculpare corespunde parțial realității faptice, însă inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În cauză, singurul element probatoriu al existenței unei pătrunderi a inculpatului în curtea locuinței persoanei vătămate este constituit de declarațiile acestuia de la urmărirea penală și din faza judecății, precum și cele ale persoanei vătămate, condiții în care s-a apreciat că pătrunderea inculpatului nu s-a făcut cu forma de vinovăție cerută de lege, intenție directă sau indirectă, astfel că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive.
În acest context, starea de ebrietate în care se afla inculpatul, confirmată inclusiv de declarațiile părții vătămate, s-a apreciat ca fiind de natură a justifica o confuzie făcută de inculpat între domiciliul persoanei vătămate și cel al mamei sale.
Relativ la infracțiunea de amenințare, s-a observat de prima instanță că singura relatare în acest sens a fost declarația persoanei vătămate, martorii audiați la urmărirea penală și în faza judecății precizând că au auzit de la aceasta despre amenințările ce i-au fost adresate de inculpat, situație în care lipsesc probele care să justifice faptul că inculpatul a săvârșit fapta.
Față de cele mai sus expuse, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b Cod procedură penală, instanța de fond a achitat inculpatul pentru infracțiunile de violare de domiciliu și amenințare, iar potrivit dispozițiilor art. 397 Cod procedură penală, ca o consecință imediată a soluției asupra acțiunii penale, a respins acțiunea civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. cât și partea vătămată G. E..
În apelul formulat de parchet s-a solicitat rejudecarea cauzei în sensul stabilirii unei situații de fapt concordante cu probatoriul administrat, care demonstrează că inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate și i-a adresat amenințări cu moartea, starea de temere produsă acesteia fiind certă și demonstrată cu probele testimoniale administrate, în raport de antecedentele penale ale inculpatului, ce a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, viol și loviri, săvârșite împotriva aceleiași părți vătămate; s-a solicitat condamnarea inculpatului la pedepse privative de libertate, cu reținerea corespunzătoare a stării de recidivă postcondamnatorie și a prevederilor art. 39 Cod Penal referitoare la concursul de infracțiuni.
În apelul declarat de persoana vătămată s-a solicitat, sub aspect penal, condamnarea inculpatului, cu reținerea stării de recidivă și a agravantei prev de art. 77 lit e Cod Penal, iar sub aspect civil, obligarea inculpatului la daune morale în cuantum de 5.000 lei, precum și la cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
Examinând apelurile de față, se reține caracterul fondat al acestora pentru următoarele considerente:
Inculpatul C. E. N. a fost dedus judecății pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare reclamate de partea vătămată că au fost săvârșite în noaptea de 02.02.2014, în rechizitoriu indicându-se, drept probe în susținerea vinovăției inculpatului, declarațiile martorilor C. F. și P. G., care se coroborează cu declarația persoanei vătămate, dar și cu datele din certificatul de cazier judiciar care atestă starea conflictuală dintre părți, întrucât inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 126/2009 a Judecătoriei B. la pedeapsa de 4 ani închisoare,. Cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri și alte violențe și viol săvârșite față de aceeași persoană vătămată.
Prima instanță, procedând la audierea persoanei vătămate, a inculpatului și a martorei P. G. (la termenul din 29.10.2014 – filele 17-19 dosar fond), a reținut că există dubiu asupra comiterii infracțiunilor cu vinovăție de către inculpat, în sensul că proferarea de amenințări la adresa persoanei vătămate este cunoscută de către martori numai din relatările acesteia și, totodată, că fapta de pătrundere în domiciliul acestei persoane s-a realizat datorită confuziei, inculpatul acționând cu reprezentarea că a intrat în locuința mamei sale; pe cale de consecință, în cauză s-a dispus achitarea inculpatului pentru ambele infracțiuni.
În faza de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. 5 Cod procedură penală, s-a procedat la cercetarea judecătorească prin readministrarea tuturor probelor indicate în rechizitoriu, astfel: - audierea inculpatului la termenul din 01.04.2015 (filele 14 - 16), din declarația căruia rezultă că a intrat în curtea locuinței persoanei vătămate seara, fără acordul acesteia, pentru a-i solicita remiterea unei sume de bani datorate, în opinia inculpatului, pentru lucrările de construcție efectuate anterior executării pedepsei, adică în anul 2009, precum și că se afla în stare de ebrietate, iar astfel a confundat locuința persoanei vătămate cu locuința mamei; inculpatul a precizat că poarta de acces nu era asigurată și astfel a considerat că este așteptat de către persoana vătămată, respectiv că a purtat o discuție cu aceasta, însă remiterea sumei de bani a fost refuzată, persoana vătămată l-a injuriat și atunci inculpatul a plecat din curtea acesteia deoarece „crede că a realizat că a confundat locuințele”; - audierea persoanei vătămate la termenul din 01.04.2015 (filele 17,18), care a arătat că se afla în casă, că a auzit bătăi în ușă și a văzut pe inculpat, acesta cerându-i să deschidă ușa și amenințând-o cu moartea, după care a lovit ușa cu piciorul; persoana vătămată declară că a început să țipe, solicitând ajutor din partea vecinilor, iar în aceste condiții inculpatul a plecat, după care, persoana vătămată s-a deplasat la locuința martorei Prda G., unde a rămas peste noapte datorită temerii produsă de inculpat; - audierea martorei P. G. la termenul din 08.05.2015 (fila 22), care relatează că noaptea, după ora 21:00, persoana vătămată a venit la aceasta și a rugat-o să-i permită să rămână peste noapte deoarece inculpatul a intrat în curte și a bătut l ușa persoanei vătămate, încercând să intre peste ea în casă, precum și că persoana vătămată era speriată, plângea și i-a relatat că a strigat după ajutor, fiind auzită de un vecin; - audierea martorului C. F. la termenul din 12.,06.2015 (fila 28), care a relatat că în seara respectivă a auzit pe persoana vătămată strigând după ajutor și spunând că „D. a intrat peste ea” (martorul precizând că inculpatul este cunoscut cu acest apelativ), că s-a deplasat la persoana vătămată și a discutat cu aceasta, observând că era agitată și speriată deoarece inculpatul a încercat să intre peste ea, a bătut în ușă și a amenințat-o cu moartea, după care martorul a observat că persoana vătămată a mers la o vecină să doarmă, întrucât îi era frică.
Din examinarea acestor mijloace de probă se reține astfel drept certă fapta de pătrundere a inculpatului în curtea locuinței persoanei vătămat, fără acordul acesteia, acțiune pe care inculpatul o recunoaște dar motivează fie invocând eroarea asupra locației, respectiv că a confundat imobilul cu locuința propriei mame, fie invocând intenția de a recupera o sumă de bani de la partea vătămată; aceste apărări sunt însă vădit contradictorii în raport de ansamblul probelor și de declarațiile date de inculpat în timpul procesului penal. Astfel, în faza de urmărire penală (declarații din 11.07.2014 – filele 34-36 d.u.p.) inculpatul a arătat că recunoaște că a intrat în curtea persoanei vătămate, dar că a confundat imobilele și că nu a avut intenția să săvârșească infracțiunea de violare de domiciliu; în timpul cercetării judecătorești în primă instanță (declarația din 29.10.2014 – fila 17), inculpatul a declarat că nu a pătruns în domiciliul persoanei vătămate și că nu exista posibilitatea să încurce imobilele; în timpul cercetării judecătorești în apel (declarația din 01.04.2015 – filele 14-16), inculpatul recunoaște că intrat în curtea persoanei vătămate pentru a-i cere plata unei sume de bani pentru o lucrare pe care a executat-o cu 5 ani înainte, în 2009, anterior pedepsei din executarea căreia a fost liberat la 10.02.2012.
Or, în condițiile în care inculpatul indică 3 versiuni diferite asupra incidentului din seara de 02 februarie 2014, precizând și că nu exista posibilitatea să confunde imobilele, după care revine și invocă aceeași eroare, instanța de apel reține că inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate motivat de un sentiment de răzbunare generat de ispășirea pedepsei privative de libertate pentru infracțiunile comise împotriva aceleiași persoane, în împrejurări asemănătoare. În acest sens, se reține, din considerentele sentinței penale nr. 126 din 03 noiembrie 2009 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 494/29.04.2010 a Curții de Apel C., că inculpatul a pătruns în seara de 21 octombrie 2009, fără drept, în locuința persoanei vătămate și, prin exercitarea de act de violență – care au produs persoanei vătămate leziuni de cca. 7 zile îngrijiri medicale -, a comis o infracțiune de viol, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Față de acestea, se reține că inculpatul a acționat cu intenție directă, având reprezentarea exactă asupra apartenenței imobilului unde a intrat, în condițiile în care părțile locuiesc în aceeași localitate, dar în imobile care nu sunt învecinate, iar activitatea infracțională, care a condus la condamnarea anterioară, a avut loc în același imobil.
Se va reține astfel că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod Penal, forma calificată fiind atrasă de împrejurarea că fapta a fost săvârșită pe timp de noapte.
În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, se reține că situația de fapt relatată de martorii audiați demonstrează că aceștia au fost alertați de strigătele de ajutor ale persoanei vătămate și au avut posibilitatea să constate starea psihică a acesteia, respectiv starea de puternică tulburare și de temere descrisă după cum urmează: persoana vătămată era agitată, plângea și a plecat, de frică, să doarmă la o vecină – martorul C. F. -; persoana vătămată era speriată, plângea, a relatat că îi este frică să rămână singură acasă deoarece inculpatul a încercat să intre peste ea – martora P. G. -, împrejurări care determină conținutul constitutiv al infracțiunii prev de art. 206 Cod Penal.
Astfel, pentru existența infracțiunii de amenințare este necesar ca activitatea infracțională să constea într-o faptă de amenințare, care nu a fost reglementată în mod restrictiv în conținutul art. 206 Cod Penal, putând include orice formă de manifestare (verbală, prin gesturi, atitudini sau orice alt acțiuni) dacă amenințarea este obiectiv credibilă și serioasă, fiind susceptibilă să alarmeze persoana vătămată; totodată, în acord cu doctrina și jurisprudența relevantă în materie, caracterul amenințător al acțiunii subiectului activ al infracțiunii trebuie analizat în raport de împrejurările cauzei, de natura răului cu care s-a amenințat și de situația persoanei amenințate.
În speță, se constată că actele de amenințare exercitate de inculpat au constat în bătăi în ușă cu mâna și piciorul și solicitări insistente de a i se permite accesul în locuință, fapta cu care s-a amenințat fiind o infracțiune contra vieții, iar afirmațiile fiind făcute de o persoană cu antecedente de violență și agresiune sexuală exercitate asupra aceleiași persoane vătămate, care se afla singură în imobil; în acest fel sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, care se consumă prin simplul fapt al adresării amenințărilor, afirmațiile inculpatului generând persoanei vătămate o stare de temere serioasă, constatată de martorii oculari audiați în cauză.
Pe cale de consecință, instanța de apel rețin că a fost dovedită în speță și săvârșirea infracțiunii de amenințare prev de art. 206 Cod Penal.
Față de acestea, apelurile declarate de parchet și de persoana vătămată sunt fondate, urmând să fie admise și, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să fie desființată sentința și, în rejudecare, să se constate că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunile deduse judecății, pentru care se va pronunța o soluție de condamnare.
În ceea ce privește reținerea agravantei prev de art. 77 lit. e Cod Penal – săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate – se constată că nu este incidentă în cauză, întrucât comiterea infracțiunilor deduse judecății nu a fost înlesnită de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate și astfel, circumstanța invocată nu se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunilor ……..
Se reține însă că inculpatul, la data de 02.02.2014, se afla în stare de recidivă postexecutorie, deoarece la data de 23.09.2013 se împlinise termenul de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare - aplicată prin sentința penală nr. 126/2009 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 494/2010 a Curții de Apel C. -, fiind liberat la 10.02.2012 cu un rest neexecutat de 588 de zile, urmând să fie aplicate corespunzător prevederile art. 41 alin. 1 Cod Penal, respectiv art. 43 alin. 5 Cod Penal privitor la stabilirea limitelor de pedepsă pentru noile infracțiuni, prin majorare cu fracția de ½.
Față de acestea urmează să se procedeze la condamnarea inculpatului la pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, respectiv de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de amenințare, iar pedeapsa rezultantă va fi stabilită conform prevederilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, respectiv de 1 an și 9 luni închisoare.
Totodată, inculpatului îi vor fi aplicate pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a, b, n și o Cod Penal, precum și pedeapsa accesorie cu același conținut, apreciind că, în cauză, față de natura infracțiunilor și perseverența infracțională a inculpatului în raport de aceeași persoană vătămată, este necesar să se asigure o protecție suplimentară și după executarea pedepsei principale aplicate în cauză, pe o durată de 2 ani.
Sub aspect civil, se constată că acțiunea civilă având ca obiect daune morale, promovată de persoana vătămată constituită parte civilă, este fondată în parte, prejudiciul moral fiind circumstanțiat de afectarea sentimentului de securitate în propria locuință, de care persoana vătămată ar fi trebuit să se bucure, precum și a prestigiului acesteia în comunitate, raportat la vârsta sa și natura infracțiunilor a cărei victimă a fost; în ceea ce privește suferința psihică determinată prin infracțiunea de amenințare, se constată că reparația morală este asigurată prin soluția de condamnare a inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate dispusă în prezenta cauză.
Pe cale de consecință, urmează să se dispună admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata de daune morale în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 19 alin. 5 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală coroborat cu art. 274 alin. 1 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și partea vătămată G. E. împotriva sentinței penale nr. 106 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat C. E. N..
Desființează sentința și, în rejudecare:
În baza art.224 al.1,2 N.C.P. cu aplic. art. 41 al.1 N.C.P., art. 43 al.5 N.C.P.;
Condamnă pe inculpatul C. E. N. la pedeapsa de 1 (unu) și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 206 al.1 N.C.P., cu aplic. art. 41 al.1 N.C.P., art. 43 al.5 N.C.P.;
Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 9 ( nouă) luni închisoare.
În baza art. 38 al.1 N.C.P., art. 39 al.1 lit. b N.C.P.;
Contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C. E. N. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni (un an și nouă luni ) închisoare, compusă din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adăugă sporul de 3 luni închisoare.
În baza art. 67 alin.1 N.C.P.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 Cod Penal:
- lit. a: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
- lit. b: dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat;
- lit. n; dreptul de a comunica cu persoana vătămată G. E.;
- lit. o; dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanță mai mică de 6 (șase) metri de poarta de acces în curtea locuinței acesteia pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 N.C.P.;
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, n și o N.C.P.
Admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă G. E. și obligă inculpatul la plata a 500 lei daune morale către aceasta.
Înlătură obligația de plată a cheltuielilor judiciare către stat, dispusă în sarcina părți civile prin sentința apelată.
Obligă inculpatul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare statului și la plata a 2.000 lei cheltuieli judiciare (onorariu avocat) către apelanta parte civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red. jud. M. C. G.
Jud. fond: C. N. I.
Tehnored.: 2 + 1 ex./A.T.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 971/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 967/2015. Curtea de... → |
|---|
