Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 849/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 849/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 17994/318/2014*

Dosar nr._ - art.336 N.C.P. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 849

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. M.

Judecător Ș. B.

Grefier M. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. S. din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

¤¤¤¤¤¤

Pe rol, soluționarea apelului formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA TG. J., împotriva sentinței penale nr. 393 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul Ș. C. A. asistat de avocat P. G., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că în mod greșit instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, în cauză se impunea suspendarea sub supraveghere ca modalitate de executare a pedepsei sau aplicarea amenzii penale. Se impunea chiar și în cazul amânării executării pedepsei, stabilirea în sarcina inculpatului a obligației prev. de art.85 alin.1 lit.g C.p., respectiv interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.

Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Avocat P. G. pentru inculpatul Ș. C. A., solicită respingerea apelului parchetului.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 393 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._ , s-a admis cererea formulată de inculpat privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.396 alin.10 C.pr.pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Ș. C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.336 alin.1 C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1, 2 și 3 C.pen., potrivit cărora, dacă în termenul de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse, nu îndeplinește integral obligațiile civile sau săvârșește cu intenție sau intenție depășită o nouă infracțiune, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. la data de 22.12.2014 în dosarul nr.4253/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ș. C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin.1 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 29.12.2014, sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 03.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. pr. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. pr. pen.

Inculpatul a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prev.de art.396 alin.10 C.pr.pen., declarând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei și nu solicită efectuarea altor probe în cauză.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în dimineața zilei de 15.08.2014, în jurul orelor 16:15, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca VW Golf, înmatriculat sub nr._, pe ., având în sânge o concentrație de alcool situată peste limita legală.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza de judecată, respectiv proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de inculpat, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, rezultat etilotest și declarația inculpatului din cursul judecății.

În drept, fapta inculpatului Ș. C. A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o concentrație de alcool situată peste limita legală, prevăzute și pedepsite de art.336 alin.1 C. pen.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, dispunând pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Ș. C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.336 alin.1 C. pen.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalului Gorj.

În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Tg. J., precizând, în esență, că în mod greșit instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, în cauză se impunea suspendarea sub supraveghere ca modalitate de executare a pedepsei sau aplicarea amenzii penale. Se impunea chiar și în cazul amânării executării pedepsei, stabilirea în sarcina inculpatului a obligației prev. de art.85 alin.1 lit.g C.p., respectiv interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 83 C.p., instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Din probele dosarului rezultă că instanța de fond a determinat corespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecății, ceea ce a avut drept efect nedispunerea față de inculpat a unei pedepse.

Astfel, este incontestabil că fapta inculpatului de a conduce în dimineața zilei de 15.08.2014, în jurul orelor 06,15, autoturismul marca VW Golf, înmatriculat sub nr._, pe ., având o concentrație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art.336 alin.1 din C.p.

Cu toate acestea, Curtea consideră că, în raport de circumstanțele cauzei, nu se impunea condamnarea inculpatului, ci amânarea aplicării pedepsei, considerându-se că este nevoie de o anumită supraveghere a acțiunilor și conduitei inculpatului, având în vedere că fapta inculpatului nu a prezentat un pericol extrem de ridicat pentru traficul rutier, în condițiile în care acesta a avut o alcoolemie de 1,30 g %0 la testare (ora 07,15), deci la aproximativ o oră de la depistarea în trafic, a condus autoturismul dimineața, la ore la care traficul era încă redus și l-a condus pe o distanță destul de scurtă.

Totodată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, având și o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului, prezentându-se la organele de cercetare și la prima instanță ori de câte ori a fost chemat și fiind de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

În aceste împrejurări, instanța de apel consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 83 privind amânarea aplicării pedepsei.

Cu toate acestea, Curtea consideră că era necesar ca pe durata termenului de supraveghere să se impună inculpatului și obligația de a nu conduce nici un fel de autovehicule, având în vedere că în cauză a fost făcută dovada existenței unei împrejurări care să conducă la luarea unei astfel de măsuri, respectiv că inculpatul, prin fapta sa, a pus în pericol circulația pe drumurile publice și chiar bunurile persoanelor (inculpatul pierzând controlul volanului, a lovit frontal porțile de acces în curtea locuinței unei persoane) și astfel, această obligație este necesară în vederea limitării posibilității de reiterare a unor comportamente similare în viitor.

Astfel fiind, Curtea în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul și va desființa în parte sentința, în sensul că, în baza art.85 alin.2 lit.g C.p., va impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să nu conducă nici un fel de autovehicule, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de P. de pe L. Judecătoria Tg. J., împotriva sentinței penale nr. 393 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința, în sensul că:

În baza art.85 alin.2 lit.g C.p., impune inculpatului Ș. C. A., fiul lui I. și A. G., născut la data de 18.06.1993, domiciliat în comuna Mătăsari, ., județul Gorj, CNP_, ca pe perioada termenului de supraveghere să nu conducă nici un fel de autovehicule.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2015.

Președinte, Judecător,

A. C. M. Ș. B.

Grefier,

M. V.

Red.jud.St.B.

J.fond:L.P. B.

G.S. 2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 849/2015. Curtea de Apel CRAIOVA