Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 1559/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1559/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1559/2014
Dosar nr._ /54/2014
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1559
Ședința din publică de la 10 decembrie 2014
PREȘEDINTE M. C. G.- judecător
A. M. S.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. Târgu Jiu împotriva sentinței penale nr. 1745 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul nr._, privind pe inculpatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit inculpatul C. G., lipsind și părțile vătămate C. M. și C. A. pentru care se prezintă reprezentantul legal D. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice. A arătat că în mod nelegal prima instanță a omis să dispună revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1/2013 a Judecătoriei Motru, pedeapsă ce trebuie cumulată cu cea rezultantă din contopirea celor două pedepse, apreciind că se impune executarea acesteia în regim de detenție.
Reprezentantul legal D. E., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
C.
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 1745 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul nr._, în baza art. 378 alin. 1 lit. c C.pen., a fost condamnat inculpatul C. G., fiul lui G. și A., născut la data de 24.05.1970, domiciliat în ., CNP_, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 44 alin. 2 C.pen. raportat la art. 39 alin. 2 C.pen., a fost cumulată pedeapsa de 6 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin s.p.nr.1/08.01.2013 a Judecătoriei Motru, cu 1/3 din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Tg. J. nr. 3462/P/2013 din data de 13.02.2014, a fost trimis în judecată inculpatul C. G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.378 alin.1 lit.c C.pen., cu aplicarea art.44 C.pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului următoarea stare de fapt;
La data de 03.06.2013, D. E. a formulat plângere penală împotriva numitului C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
În motivarea plângerii, a precizat că a fost căsătorită cu C. G., iar prin sentința civilă nr.2860/2009 a Judecătoriei Motru, rămasă definitivă la data de 28.01.2010, cei doi copii minori au fost încredințați spre creștere și educare mamei D. E., inculpatul fiind obligat la plata a câte 100 de lei lunar pentru fiecare copil.
Cu ocazia audierii, D. E. a declarat că, de la data rămânerii definitive și până în prezent, inculpatul nu a plătit nicio sumă de bani și nu a contribuit în nici un mod la creșterea și educarea celor doi copii minori.
Inculpatul a declarat că nu a plătit pensia de întreținere pentru copiii minori, întrucât nu este angajat și își câștigă existența din muncă zilnică la diferite persoane. Că în toată perioada nu a fost încarcerat și este apt de muncă, neavând nicio afecțiune care să-i afecteze capacitatea de muncă.
A mai declarat inculpatul că, nici măcar după ce a fost condamnat pentru aceeași faptă de către J. Motru, nu a achitat nicio sumă, reprezentând pensie de întreținere.
În cursul cercetării judecătorești, a fost citat inculpatul, care s-a prezentat la termenele din data de 16.04.2014 și 21.05.2014, depunând chitanțe de achitare parțială a pensiei restante și a solicitat acordarea unui termen mai lung, în vederea achitării pensiei restante. Ulterior, acesta nu s-a mai prezentat în fața instanței.
Din starea de fapt reținută și dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a constatat că fapta inculpatului C. G., care în perioada ianuarie 2013-februarie 2014, cu rea credință, nu a plătit pensia de întreținere restantă, la care fusese obligat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, faptă incriminată de dispozițiile art.378 alin.1 lit.c C.pen.
Prima instanță a reținut vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și să dispună condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.74 Cod penal, împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, apreciind că prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, poate fi atins scopul educativ al acesteia.
Observând fișa de cazier judiciar a inculpatului, prima instanță a constatat că inculpatul a fost condamnat prin s.p.nr.1/08.01.2013 a Judecătoriei Motru la pedeapsa de 6 luni închisoare și că ulterior a săvârșit aceeași infracțiune în stare pluritate intermediară, astfel că în baza art.44 alin.2 C.pen., a fost contopită pedeapsa de 6 luni închisoare cu 1/3 din pedeapsa ce a fost stabilită prin prezenta sentință, potrivit dispozițiilor art.39 alin.1 lit.b C.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. Târgu Jiu.
P. motivele de apel, dezvoltate în scris, parchetul a susținută că nelegal prima instanță a omis să dispună revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1 din 08.01.0213 a Judecătoriei Motru, definitivă prin nerecurare în condițiile în care infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin această hotărâre iar revocarea suspendării condiționate se impunea în raport de dispozițiile art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C.pen. anterior.
C., examinând apelul, prin prisma motivului de apel dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 C.pr.pen., constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În urma examinării materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, cu încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, în urma propriului examen, la fel ca instanța de prim grad, curtea constată, sub aspectul situației de fapt că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, cu rea-credință inculpatul C. G. nu a plătit pensia de întreținere în cuantum de 100 lei lunar pentru fiecare din minorele C. M. și C. A., stabilită prin sentința civilă nr. 2860 din 10.12.2009 a Judecătorie Motru, definitivă la data de 28.01.2010, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin. 1 lit. c C.pen.
Cât privește modalitatea de individulizare a cuantumului pedepsei, în mod corect instanța de prim grad a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen., pedeapsa de 6 luni închisoare, minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune fiind just individualizată în raport de faptul că inculpatul nu dispune de mijloace financiare constante - nu are ocupație și loc de muncă stabil, a recunoscut comiterea în faza urmăririi penale iar cu ocazia judecății în primă instanță a achitat o parte din pensia restantă.
Hotărârea primei instanțe este însă nelegală ca urmare a omisiunii de a dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1 din 08.01.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin nerecurare.
Se reține în acest sens că, prin această sentință penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 305 al.1 lit. c V.C.P. Este adevărat că, față de cuantumul pedepsei aplicată anterior, noua infracțiune nu este comisă în stare de recidivă ci în condițiile pluralității infracționale de infracțiuni.
Prevederile art. 44 al. 2 N.C.P., rap. la art. 39 al.2 N.C.P privitor la tratamentul sancționator al pluralității infracționale de infracțiuni nu sunt însă incidente în cauză deoarece, în privința pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată anterior prin sentința penală nr. 1 din 08.01.2013, J. Motru a dispus suspendarea condiționată a executării în condițiile art. 81 V.C.P.
Or, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „măsura suspendării condiționate a executării pedpsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal…”, alineatul 2 al acestui articol prevede că „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969” iar în conformitate cu art. 83 alin. 1 V.C.P. „..dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Cum noua infracțiune a fost comisă în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1 din 08.01.2013 J. Motru prin care, așa cum s-a arătat, inculpatului C. G. i s-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, apelul declarat de parchet este întemeiat.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a va fi admis apelul declarat de P. de pe lângă J. Târgu Jiu împotriva sentinței penale nr. 1745 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul nr._, desființată în parte sentința apelată și, în urma rejudecării cauzei, se va înlătura aplicarea art. 44 al. 2 N.C.P., rap. la art. 39 al.2 N.C.P., va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare în: ped. de 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză și fracția de 2 luni închisoare din ped. de 6 luni închisoare aplicată prin S.p.1/ 2013 a Judecătoriei Motru, care vor fi repuse în individualitate.
În baza art. 15 al. 2 din Lg. 187/2012, rap. la art. 305 al. 5 V.C.P. și art. 83 V.C.P. se va revoca beneficiul suspendării condiționate pentru ped. de 6 luni închisoare, aplicată prin S.p. 1/ 08.01.2013 a Judecătoriei Motru, pentru o infr. prev. de art. 305 al.1 lit. c V.C.P. și va dispune ca inc. C. G. să execute pedeapsa totală de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție, o altă modalitate de executare nefiind permisă în raport de prevederile art. 83 V.C.P.
I se vor inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b V.C.P., pe o durată de 6 luni, astfel cum s-a dispus prin S.p. 1/2013 a Judecătoriei Motru și, întrucât hotărârea nu cuprinde alte motive de nelegalitate sau netemeinicie, vor fi menținute celelalte dispoziții.
Văzând și dispozițiile art. 552 alin. 1 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Târgu Jiu împotriva sentinței penale nr. 1745 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 44 al. 2 N.C.P., rap. la art. 39 al.2 N.C.P.; descontopește pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare în: ped. de 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză și fracția de 2 luni închisoare din ped. de 6 luni închisoare aplicată prin S.p.1/ 2013 a Judecătoriei Motru, pe care le repune în individualitate.
În baza art. 15 al. 2 din Lg. 187/2012, rap. la art. 305 al. 5 V.C.P. și art. 83 V.C.P.
Revocă beneficiul suspendării condiționate pentru ped. de 6 luni închisoare, aplicată prin S.p. 1/ 08.01.2013 a Judecătoriei Motru, pentru o infr. prev. de art. 305 al.1 lit. c V.C.P.: dispune ca inc. C. G. să execute pedeapsa totală de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b V.C.P., pe o durată de 6 luni, astfel cum s-a dispus prin S.p. 1/2013 a Judecătoriei Motru.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. C. G. A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red.jud.A.M.S.
j.f.L.P. B.
O.A. 08.01.2015
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|








