Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1438/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 1438/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1438
Ședința publică de la 21 noiembrie 2014
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 29 din data de 21 februarie 2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelantul inculpat P. A., pentru care se prezintă avocat S. A., apărător ales, lipsind partea civilă A.J.P.F. O. în numele A.N.A.F. prin reprezentant Statul Român și administrator judiciar V. I. I. pentru . Slatina.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul apelantului inculpat depune la dosar practică judiciară.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a cordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că susține motivele scrise de apel formulate de parchet. Apreciază sentința pronunțată în cauză ca fiind nelegală și netemeinică. Într-un prim motiv, arată că în mod greșit prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 în infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 V.Cp., apreciind că legea mai favorabilă în cazul inculpatului o reprezintă disp. art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 V.Cp., art. 5 N.Cp., precum și art. 396 alin. 10 N.C.p.p. în loc de disp. art. 320/1 C.p.p.
În cel de-al doilea motiv, arată că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mică în raport de fapta comisă și solicită majorarea acesteia la un cuantum care să ducă la îndreptarea inculpatului.
Arată totodată că prima instanță a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.anterior. Față de natura infracțiunii comise instanța ar fi trebuit să interzică inculpatului și exercițiul dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen. anterior respectiv interzicerea exercitării funcției de care s-a folosit pentru comiterea infracțiunii.
Mai arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, ca urmare a omisiunii de a dispune, în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, ca, la rămânerea definitivă a hotărârii, o copie de pe dispozitiv să fie comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Avocat S. A. pentru apelantul inculpat P. A., având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Arată că legea mai favorabilă în cazul inculpatului este legea veche. Inculpatul a recunoscut fapta, astfel că în mod corect prima instanță a redus limitele de pedeapsă cu o treime, prin aplicarea disp. art. 320/1 C.p.p. Arată de asemenea că prima instanță, deși a reținut circumstanțe atenuante nu a dat acestora efectul prevăzut de lege. În ceea ce privește atitudinea sinceră, nu poate fi reținută motivarea conform căreia nu poată fi valorificată deoarece inculpatul a beneficiat de reducerea prevăzută de lege în cazul în care judecata s-a desfășurat în procedura simplificată, o astfel de interpretare fiind de natură să creeze inculpatului o situație defavorabilă.
Cu privire la apelul formulat de parchet, solicită să fie admis numai în ceea ce privește reținerea art. 5 din noul Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, cu privire la motivul de apel al inculpatului privind reținerea circumstanțelor atenuante, arată că instanța nu este obligată să le rețină și nu se justifică în cauză. Solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea modalității de executare a pedepsei.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
C.,
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 29 din data de 21 februarie 2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, în baza art. 386 Noul Cod de procedură penală rap. la art. 5 Cod penal, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei după cum urmează: din art. 6 din Lg nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în art. 6 din Lg nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41, alin.2 Cod penal
A fost condamnat inculpatul P. A., fiul lui D. și R., născut la data de 11.12.1954, in orașul C., domiciliat in orașul C., .. 74, jud. O., cetatean roman, studii liceale, administrator la . C., căsătorit, stagiu militar satisfacut, fara antecedente penale, CNP_, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. 6 din Lg nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41, alin.2 Cod penal, cu aplic. art.3201 al.1-7 Cpp
În baza disp. art.71 al.1 vcp., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. a teza II și b vcp.
În baza art. 81 vcp. cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.
În baza art. 71 alin 5 v.c.p. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 si art. 84 v.c.p.
În baza art.19 și art 20 C.proc.pen și a art.397 C.proc.pen, coroborate cu art.998-999 C.civ a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin administrator P. A., să plătească părții civile, Administrația Județeană a Finanțelor P. O., în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, la plata sumei de_ lei reprezentând prejudicial produs bugetului de stat consolidat și la plata obligațiilor accesorii aferente acestei sume reprezentate de dobânzi și penalităților de întârziere cu începere din ziua următoare scadenței și până la stingerea debitului
În baza art.398 rap la art.274 din Noul Cod pr.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu aceiași parte responsabilă civilmente la plata sumei la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. nr. 784/P/2012 înregistrat la J. C. sub nr._ din 20.09.2013, a fost trimis în judecata, în stare de libertate, inculpatul P. A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005 reținându-se în esență că, în calitate de administrator al . C., cu intenție, a reținut și nu a virat la bugetul de stat suma de_ lei reprezentând contribuții cu reținere la sursă aferente perioadei 01.05._12.
În cursul judecății, la termenul de judecată din 21.01.2014 a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate introdusă prin Legea nr.202/2010, declarând, înainte de citirea actului de sesizare, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținută în rechizitoriu și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art.320, indice 1, din Cpp și, după ce a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, a dat citire actului de sesizare după care a procedat la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoașterii faptei din rechizitoriu și însușirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.
După ascultarea inculpatului instanța a admis cererea de judecare potrivit procedurii prevăzute de art.320, indice 1 C.proc.pen având în vedere că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil și că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În cursul judecății, la termenul de judecată din 21.01.2014, în baza art.163 Cod procedură penală instanța a dispus instituirea măsurii asigurătorii –sechestru asupra bunurilor inculpatului P. A., conform adresei nr._/20.11.2013 și certificatului de atestare fiscală transmise de Primăria orașului C., respectiv: cladiri de locuit avand o valoarea impozabila de_,18 lei, cu suprafata construita desfașurata de 100.12 mp situate in .. 74, in orașul C., subsol, demisol, mansarda locuibil, avand o valoare impozabila de_.31 cu suprafata construita desfașurata de 31.50 mp, situate in C., .. 74, teren intravilan zona A, avand categoria „ terenuri cu constructii”cu suprafata de 576mp total, din care 100.12 mp ocupati, 475.88 mp neocupati, cu impozit 0.6543 lei/mp, situat in C., .. 74, motorete, scutere, motociclete și autoturisme cu capacitatea cilindrica de pana la 1600cmc inclusiv, ._, . UF50860, marca Dacia, capacitate cilindrica 1390cmc, act dobandire 24.11.2008 pana la concurenta sumei de 13.441 lei în vederea reparării prejudiciului indicat până la această dată ca fiind produs bugetului consolidat al statului prin infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată.
A fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.13).
Analizând probele administrate în cauza prima instanță a reținut în fapt că, la data de 24.05.2012 Poliția orașului C., județul O. s-a sesizat din oficiu în legătură cu faptul că inculpatul P. A., în calitate de reprezentant al S.C. P. SRL C. nu și-a achitat obligațiile fiscale la bugetul consolidat al statului, constatându-se cu ocazia verificărilor că societatea respectivă datorează obligații fiscale neachitate la bugetul de stat reprezentând contribuții cu reținere la sursă datorate bugetului de stat pe perioada 01.05._12 în cuantum de_ lei.
Conform adresei nr.9754/13.06.2012 a DGFP O.-AFP C. (f.14), S.C. P. SRL datorează bugetului consolidat al statului suma de_ lei reprezentând sume reținute la sursă cu o vechime mai mare de 30 de zile după cum urmează: impozite pe venituri din salarii 4754; contribuția individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați-5043 lei; contribuția individuală de asigurări pentru asigurări de șomaj reținută de la asigurați-320 lei; contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați 3324 lei .
Din verificările efectuate s-a reținut că în perioada supusă analizei S.C. P. SRL a avut doi angajați (f.23).
Prin raportul de expertiză fiscală dispus în cauză s-a concluzionat că în perioada 01.05._12, S.C. P. SRL C. dispunea de lichidități financiare necesare pentru a-și achita la bugetul de stat obligația de plată în cuantum de în sumă de_ lei constând în contribuții cu reținere la sursă și că de asemenea în perioada de referință societatea a efectuat achiziții și plăți prin conturi de casă și bancă (f.36-40).
Inculpatul a recunoscut debitul datorat bugetului de stat precizând că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a achita sumele restante reprezentând contribuții cu reținere la sursă întrucât a efectuat diferite investiții.
Având în vedere că de la data comiterii infracțiunii și până la judecata în primă instanță dispozițiile legislative incidente au suferit modificări, prima instanță, în temeiul art. 5 C.pr.pen., a procedat la identificarea legii penale mai favorabile, operațiune pe care a efectuat-o pe instituții autonome, în raport de orientarea jurisprudențială de la momentul pronunțării hotărârii.
A reținut astfel prima instanță că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată în perioada 2009-2012, sub imperiul Legii nr.241/2005 și a vechiul Cod penal iar până la data de 18.02.2014 când cauza se afla în primă instanță, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, deci în timp ce cauza de față era în cursul cercetării judecătorești. Față de o atare succesiune de legi penale în timp, instanța constată că ultima reglementare – Noul Cod penal conține prevederi mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, apreciindu-se că în speță sunt incidente prevederile art. 5 din Noul Cod penal
Instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecata inculpatul din infracțiunea de evaziune fiscala, prev. de art. 6 lit. din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscala, săvârșită în forma continuata, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, cu aplicarea art.5 C.pen
Având în vedere că în perioada 01.05._12, în baza aceleasi rezolutii infractionale, în calitate de administrator la ., cu intenție a reținut și nu a virat la bugetul de stat suma de_ lei reprezentând sume reținute la sursă cu o vechime mai mare de 30 de zile, fapta întrunește elementele constitutive infractiunii de evaziune fiscala în forma continuata prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C. p. si art. 5 Cod penal, materialul probator confirmând vinovatia inculpatului sub aspectul comiterii acestor fapte penale.
În drept față de cele expuse mai sus, s-a apreciat că fapta inculpatului P. A. care în perioada 01.05._12, în baza aceleasi rezolutii infractionale, în calitate de administrator la ., cu intenție a reținut și nu a virat la bugetul de stat suma de_ lei reprezentând sume reținute la sursă cu o vechime mai mare de 30 de zile, întrunește elementele constitutive infractiunii de evaziune fiscala în forma continuata prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C. p.. Potrivit acestui text de lege, se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Sub aspectul laturii obiective s-a constatat că fapta de evaziune fiscala prev. de art. 6 din Legea 241/2005 presupune o atitudine comisivă cât și una omisivă, constând în reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă iar sub aspect subiectiv infracțiunea de evaziune fiscala prevăzuta de art. 6 din Legea 241/2005 nu se pot comite decât cu intenție directa, condiție care în speța este îndeplinita, întrucât fapta constând în inacțiune constituie infracțiune fie ca se săvârșește cu intenție sau din culpa, fiind aplicabile prin urmare dispozițiile art. 19 al. 3 C.p.
In procesul complex de individualizare a pedepsei, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 320/1 C.proc.pen criteriile prevăzute de art.74 din Noul C.p., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, dar si circumstanțele personale ale inculpatului.
La individualizarea sancțiunilor penale ce au fost aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere, în primul rând, faptul că art.6 din Legea nr. 241/2005 prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 6 ani.
În concret, s-a apreciat că pericolul social al faptei inculpatului este ridicat. Instanța a avut în vedere, în acest sens, prejudiciul mare produs părții vătămate și modalitatea de săvârșire a infracțiunii.
Instanța are în vedere, apoi, circumstanțele personale ale inculpatului, în vârstă de 60 de ani, a recunoscut săvârșirea faptei, oferind declarații sincere în cursul urmăririi penale și al judecății, nu a mai săvârșit fapte de natură penală pentru. Față de cele expuse mai sus și având în vedere că inculpatul a mai beneficiat de clemență din partea statului prin aplicarea art.320 indice 1 din vechiul Cpp, prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante în privința acestuia.
Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei, prima instanță a apreciat, având in vedere aspectele descrise mai sus, ca acesta poate fi atins si fără executarea pedepsei in regim de detenție.
Referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, modalitate de individualizare fără corespondent în noul Cod penal, s-a reținut că, dacă se face o comparație a acestei instituții cu instituția amânării aplicării pedepsei, dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile întrucât, după împlinirea termenului de încercare, intervine reabilitarea de drept.
Pe cale de consecință, in baza art.81 C.p., executarea pedepsei a fost suspendata condiționat pe o durata de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit conform art.82 C.p.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie a avut în vedere prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal și a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal constatând că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea acestor drepturi.
Cât privește latura civilă a cauzei, acțiunea civilă a fost admisă în raport de faptul că, din probele administrate în cauză a rezultat ca inculpatul s-a aflat în culpa cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societății comerciale, pe care a administrat-o în așa fel încât nu au putut fi achita contribuțiilor legale către bugetul de stat. S-a reținut totodată că inculpatul a recunoscut pe parcursul întregului proces penal că firma datorează această sumă către bugetul de stat, în cauză fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a acestuia. S-a constatat astfel că există o fapta ilicita constând în nevirarea contribuțiilor si impozitelor cu reținere la sursa, determinată de activitatea desfășurată de firma administrata de inculpat, în legătura directa de cauzalitate cu prejudiciul produs bugetului de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă J. C. și inculpatul P. A..
Prin motivele de apel formulate în scris, parchetul a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece, legea penală mai favorabilă prin prisma dispozițiilor ce reglementează tratamentul sancționator al infracțiunii continuate este codul penal actual care permite aplicarea unui spor de cel mult 3 ani în vreme de prevederile codului penal anterior prevedeau pentru infracțiunea continuată aplicarea unui spor de cel mult 5 ani.
Un alt motiv de apel a vizat cuantumul pedepsei apreciat ca fiind prea mic în raport de fapta comisă.
Inculpatul, prin motivele scrise de apel, a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante. În acest sens a arătat că a recunoscut fapta, s-a prezentat la fiecare termen când a fost citat, atât la urmărire penală cât și în instanță, din suma de 13.441 lei a achitat 1.100 lei, nu a mai fost anterior condamnat și a avut o conduită bună atât înainte cât și după săvârșirea faptei.
C., examinând apelurile, prin prisma motivelor de apel dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. Cod procedură penală, constată că apelul declarat de parchet este întemeiat iar apelul declarat de inculpat nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a soluționat corect cauza în procedura reglementată de art. 3201 C.pr.pen. atnerior (art. 374 alin. 4, art. 375 C.pr.pen. actual).
Se reține în acest sens că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanței, recunoașterea a intervenit înainte de începerea cercetării judecătorești iar probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul situației de fapt, la fel ca prima instanță, instanța de apel reține că, în perioada 01.05._12, în calitate de administrator al . C., apelantul inculpat, cu intenție, a reținut și nu a virat la bugetul de stat suma de_ lei.
Întrucât fapta cu care a fost instanța sesizată a fost comisă prin mai multe acte materiale, comise în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 01.05._12, în mod corect prima instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce privește determinarea legii penale mai favorabile, motivul de nelegalitate invocat de parchet în scris, este nefondat deoarece de la momentul redactării motivelor de apel și până în prezent a intervenit decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, decizie obligatorie în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 C.pen. actual sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Pe de altă parte prima instanță deși a procedat la examinarea legii penale pe instituții autonome a decis corect că legea penală veche este mai favorabilă.
Astfel, efectuând propriul demers în vederea identificării legii penale mai favorabile în cauză, prin apreciere globală, în acord cu decizia Curții Constituționale, curtea constată că într-adevăr legea veche este lege mai favorabilă prin prisma modalității de executare, instituția reglementată de art. 81 C.pen. anterior fiind mai favorabilă față de amânarea aplicării pedepsei, prev. de art. 83 C.pen. actual și suspendarea sub supraveghere, prev. de art. 91 C.pen. actual, în raport de obligațiile ce s-ar impune inculpatului pe durata termenului de încercare.
Apelul declarat de parchet este însă întemeiat pentru motivele de nelegalitate invocate de procurorul de ședință cu ocazia dezbaterilor.
Astfel, deși în cauză prima instanță a realizat operațiunea de identificare a legii penale mai favorabile, impusă de art. 5 C.pen. actual care prevede că, dacă de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă cu ocazia redactării dispozitivului hotărârii a omis să indice acest articol. Or, menționarea art. 5 C.pen. actual este absolut obligatorie deoarece reprezintă temeiul de drept care permite aplicarea uneia dintre cele două legi: dacă se identifică ca fiind mai favorabilă legea veche, în temeiul acestui articol legea respectivă ultraactivează, putându-se dispune condamnarea deși nu mai este în vigoare la momentul pronunțării hotărârii iar dacă legea mai favorabilă este legea nouă aceasta retroactivează respectiv se aplică în cauză, deși la data comiterii faptei nu era în vigoare.
Și motivul de apel referitor la articolul incident în cazul în care judecata s-a desfășurat în procedură simplificată respectiv articolul din codul de procedură penală anterior sau articolul corespondent din actualul cod de procedură penală, este întemeiat. Se reține astfel că, în privința tratamentului sancționator aplicabil în cazul în care judecata s-a realizat în procedură simplificată, nu au intervenit modificări - art. 396 alin. 10 C.pr.pen. prevede ca și art. 3201 C.pr.pen. anterior reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime - iar normele de procedură penală sunt de imediată aplicabilitate, conform art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală astfel încât prima instanță ar fi trebuit să constate că în cauză sunt incidente prevederile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., nu cele ale art. 3201 C.pr.pen. anterior.
Este de asemenea întemeiat și critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a face aplicarea art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, conform căruia „La data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.”
Apelul declarat de parchet este întemeiat și în ceea ce privește criticile de netemeinicie.
Se reține în acest sens că pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă aplicată în cuantumul minimului special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a beneficiului ce se acordă în cazul în care judecata se realizează în procedură simplificată, este prea mică raportat la perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională și cuantumul ridicat al prejudiciul cauzat care nu este acoperit decât în mică măsură.
În raport de aceste aspecte se apreciază că numai o pedeapsă al cărei cuantum depășește minimul special este aptă să conducă la realizarea scopului preventive - educativ, inclusiv sub aspectul prevenției generale. Datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului (conduita sinceră manifestată și în faza urmării penale, vârsta înaintată, faptul că până în prezent nu este cunoscut cu antecedente penale și a achitat o parte din prejudiciu) constituie însă elemente în raport de care se impune ca pedeapsa să fie totuși orientată către acest minim.
Pe de altă parte, faptul că inculpatul a comis infracțiunea în calitate de administrator al unei societăți comerciale îl face nedemn pentru exercitarea acestei activități, impunându-se interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen. Acest drept va fi însă interzis numai cu titlu de pedeapsă accesorie, pedeapsa complementară neputând fi aplicată în cauză în raport de cuantumul pedepsei principale, care este sub limita minimă impusă de art. 65 alin. 1 C.pen. anterior - potrivit acestui articol „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoare de cel puțin 2 ani (… )”.
Examinând în continuare apelul declarat de inculpat se constată că este nefondat.
În acest sens se reține că, în temeiul codului penal anterior - art. 74 C.pen. anterior - recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare era facultativă, nu obligatorie și posibilă doar dacă împrejurările luate în considerare reduceau în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizau favorabil de o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisfăcea în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Or, în cauză, datele ce caracterizează fapta comisă - caracterul continuat, perioada lungă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională (3 ani), cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat - ca și datele ce-l caracterizează pe inculpat care, așa cum s-a arătat, a achitat doar o mică parte din prejudiciu - nu justifică concluzia în sensul că fapta prezintă o gravitate atât de redusă încât justifică reținerea unor circumstanțe atenuante. Cât privește datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului - vârsta, atitudinea sinceră, disponibilitatea pentru acoperirea prejudiciului, faptul că anterior și-a conformat conduita normelor penale - curtea apreciază că au fost suficient valorificate prin stabilirea unei pedepse orientată către minimul special.
P. considerentele de mai sus, constatând totodată că hotărârea apelată nu cuprinde alte motive de nelegalitate sau netemeinicie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. va admite 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Va fi desființată în parte sentința și, în urma rejudecării cauzei, se va înlătură aplicarea art. 320/1 alin. 1 - 7 C.pr.pen. și se va face aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 5 C.pen. actual.
Va fi majorată pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior, art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 5 C.pen. actual, la 10 luni închisoare.
Se va menține aplicarea art. 81 C.pen. anterior pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni închisoare, stabilit conform art. 82 C.pen. anterior.
Se va interzice inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c C.pen. anterior iar în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii se va comunica o copie de pe dispozitiv Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligat apelantul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Văzând și dispozițiile art. 552 alin. 1 C.pr.pen.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN N. LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr. 29 din data de 21 februarie 2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. A..
Desființează în parte sentința și, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 320/1 alin. 1 - 7 C.pr.pen. și face aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 5 C.pen. actual.
Majorează pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior, art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 5 C.pen. actual, la 10 luni închisoare.
Menține aplicarea art. 81 C.pen. anterior pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni închisoare, stabilit conform art. 82 C.pen. anterior.
Interzice inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c C.pen. anterior.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii se comunică o copie de pe dispozitiv Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelantul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red.jud.A.M.S.
j.f.R.F.D.
O.A. 03.12 2014
| ← Înlocuirea pedepsei amenzii penale. Art.449 ind.1 C.p.p..... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1414/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
