Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 738/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 738/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.738
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
PREȘEDINTE T. C. B. Judecător
A. I. S. Judecător
A. C. M. Judecător
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. G. din cadrul
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din ședința publică de la 3 aprilie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta având ca obiect recursul declarat de inculpatul C. I. L. împotriva încheierii nr. 65 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
La apel au lipsit părțile.
Procedura completă din ziua dezbaterilor.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea 65 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în baza art.160/8a alin.6 C.pr.pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C. I. L., fiul lui D. și E., născut la data de 19.11.1975 în C., jud.D., domiciliat în C., Bld.N. T., nr.53, ., CNP –_, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.110 emis de Tribunalul D., în prezent deținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ D. și a fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, inculpatul C. I. L., cercetat în stare de arest preventiv, în dosarul de urmărire penală cu nr. 212 D/P/2012 al Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT –ST C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii a arătat că a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 zile, acuzat fiind de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 9 lit. b și c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP ambele cu aplicarea art. 33 lit. a și b CP.
Cererea a fost întemeiată pe prevederile articolului 160 ind. 2, alineatul I din Codul de procedura penala .
Raportat la dispozițiile legale a apreciat că cererea este admisibilă în principiu, cât și temeinică, în sensul că pentru infracțiunea săvârșită legea prevede o pedeapsă sub 18 ani, iar pe de altă parte nu există date concrete din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârșesc alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului .
De asemenea, s-a mai arătat că față de el a fost luată măsura arestului preventiv la data de 06.11.2012 de către Tribunalul D. și prelungită ulterior de către aceeași instanță până la momentul actual, astfel că perioada cât a stat arestat preventiv nu mai apare ca rezonabilă.
A apreciat că cererea sa este întemeiată și pe faptul că, după momentul arestării sale preventive, au fost audiați toți inculpații, toți martorii și cea mai mare parte a probelor este deja administrată și că la acest moment în afara expertizei în specialitatea contabilitate, au mai rămas câteva acte de urmărire penală de efectuat, acte care nu au însă nici o legătură cu persoana sa sau cu societatea al cărei asociat și administrator este, astfel că nu există nici un risc ca prin lăsarea sa în libertate să zădărnicească aflarea adevărului și buna desfășurare a procesului penal.
A arătat că având în vedere numărul mare de inculpați și numărul mare de societăți implicate efectuarea expertizei contabile este una de durată, acest lucru rezultând din practica instanțelor, iar timpul efectiv de realizare al acesteia nu are cum să fie unul mai scurt de 3-4 luni, astfel că nu se poate prelungi sinedie starea sa de arest până când se va efectua și această expertiză care este o probă științifică care nu poate să fie alterată.
S-a mai invocat în cuprinsul cererii că prejudiciul reținut în sarcina sa a fost stabilit la solicitarea DIICOT C. de către Garda Financiară D. la suma de 857.020 lei, însă conform răspunsului nr._/12.02.2013 al acestei instituții la contestația formulată de societatea pe care o administrează ., prejudiciul a fost reevaluat, nefiind stabilită în sarcina societății vreo obligație de plata pană la emiterea unei decizii de către DGFP D..
De altfel, prin răspunsul la această contestație s-a recunoscut de către Garda Financiară, că la efectuarea actului de control nu s-a avut în vedere nici un fel de documente contabile ale societății, întrucât acestea nu au fost solicitate.
În acest sens a apreciat că față de prejudiciul evaluat, prin procesul verbal al Gărzii Financiare s-a încheiat cu încălcarea unor dispoziții normative importante si cu neobservarea stării de fapt .
A învederat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 pct.3 din Codul de Procedura Fiscala in sensul ca pe relația PADANALIS si LIAMIANA, pentru aceeași perioada si cu privire la același lucru societatea sa a mai fost verificata de către organele fiscale care au emis Decizia de impunere nr. F-DJ 163 din data de 29.02.2012, încheiata de ANAF DGFP D. Activitatea de inspecție fiscala si a raportului de inspecție fiscala F -DJ 139/29.02.2012 încheiat de ANAF DGFP D. —Activitatea de inspecție fiscala, acte fiscale care constata realitatea si regularitatea actelor efectuate. In acest sens LIAMIANA SRL a fost impusa prin Decizia de reverificare 44/22.11.2011 si RIF 747/29.11.2011.
A mai arătat că în ceea ce privește PADANALIS aceasta a făcut obiectul Deciziei de reverificare 45/22.11.2011 si RIF 746/29.11.2011. Pe relația cu aceste societăți toate operațiunile analizate de organele fiscale au fost menținute ca legale, in timp ce Garda Financiara creează o alta stare de fapt.
De asemenea, s-a mai arătat în cerere că societatea sa ., fata de celelalte societăți supuse verificărilor din punct de vedere al legii penale este singura care a înregistrat toate operațiunile contabile si relațiile comerciale desfășurate, singura care a depus declarații fiscale la DGFP corespunzătoare operațiunilor desfășurate, el fiind în fapt interesat primul în aflarea adevărului, fapt ce face admisibila cererea de față.
Astfel, raportat la aspectele invocate a apreciat că cererea sa este admisibilă, întrucât nu există nici un argument de fapt sau drept care să concluzioneze că prin lăsarea sa în libertate, s-ar crea o stare de insecuritate publică, iar alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal nu pot fi identificate pe baza dosarului, respectiv nu rezultă și nu există date care să concluzioneze sustragerea sa de la urmărirea penală, de la judecata, încercarea sau posibilitatea de influențare a martorilor care mai sunt de audiați iar gravitatea unei acuzații în prezent nu mai apare ca un motiv suficient pentru menținerea stării de arest așa cum s-a statuat și în Jurisprundența recentă a CEDO precum și în decizia nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A mai menționat că este integrat social, are o familie, un copil de aproximativ un an de zile plus doi părinți în vârstă de a căror îngrijire nu se poate ocupa decât soția sa, iar societatea al cărui asociat și administrator este are angajați, a căror soartă este incertă la acest moment, având în vedere că este arestat și că este la primul conflict cu legea penală.
În vederea soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, au fost solicitate și s-au atașat la termenul din data de 19.03.2013 o parte din volumele din dosarul de urmărire penală nr. 212 D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C., precum și dosarele în care s-a dispus cu privire la măsura arestării preventive inculpatul învederând că este de acord cu soluționarea cererii deși nu au fost înaintate toate volumele.
Din actele și lucrărilor dosarului de urmărire penală instanța a reținut că inculpatul C. I. L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. ambele cu aplic. art. 33 lit. a și b C.p.;
În fapt, s-a reținut că începând cu anul 2009, inculpații P. A., P. F. și D. A., s-au asociat în vederea obținerii de beneficii importante din evaziune fiscală, elaborând un mod de operare complex, caracterizat prin înființarea unor societăți comerciale (ANDRE COMERS EOOD, ALEXANDRUM EOOD, PRISTA BG EOOD sau DIMITRUM KFT) în Bulgaria și Ungaria, societăți în numele cărora erau achiziționate mărfuri din România, care fiind caracterizate ca achiziții intracomunitare erau scutite de TVA. În realitate mărfurile achiziționate prin acest mod, nu au ajuns niciodată în Bulgaria sau Ungaria, fiind transportate în țară și valorificate prin intermediul altor societăți( LIAMIANA SRL, ZERMAT RO SRL, DUANPO SRL), controlate de către aceleași persoane.
Pentru a justifica intrările acestor mărfuri în societățile care se ocupau cu valorificarea, erau completate în fals facturile fiscale de pe alte societăți (PADANALIS SRL, ZERMAT RO SRL, DUANPO SRL) aflate direct sau indirect sub controlul acelorași persoane. Gruparea infracțională a fost ajutată în activitate de reprezentanții altor societăți comercial, care, cunoscând proveniența reală a mărfurilor, faptul că erau destinate consumului intern, fiind simulată doar o achiziția intracomunitară, s-au ocupat de transportarea acestor mărfuri, emițând și acte în acest sens(CMR-uri fictive și facturi fiscale), între aceștia fiind M. C., conducător auto, dar și reprezentant al ., D. G., reprezentant al . și coordonator al activităților de transport în cadrul . și ., M. S., reprezentant al . și V. I. M., conducător auto și administrator al ..
În aceeași situație gruparea a fost sprijinită și de lucrători sau reprezentanți ai altor societăți comerciale care au furnizat sau valorificat marfă (zahăr, îngrășăminte chimice, ulei alimentar, ulei industrial, carne de pui, panouri Isopan, legume, ambalaje conserve) înregistrată fictiv ca fiind achiziții intracomunitar între aceștia fiind C. I. L., reprezentant al ., J. I. C. și V. M., reprezentanți ai ., D. A. G., reprezentant al . și ., M. A. Adelin și U. D. C., reprezentanți ai ., EUROCARD SRL, precum și Abdalla Rabie, Achour M Mahmoud, P. D. și Burtaru V., reprezentanți, respectiv lucrători ai . și Saouma Heri, reprezentant al . SRL.
Prejudiciul estimativ stabilit în cursul urmăririi penale în sarcina firmelor controlate de inculpați, de către Garda Financiară, a fost evaluat la 16.521.924 lei TVA neînregistrat și 11.630.610 lei impozit pe profit. Numiții Abdalla Rabie și Achour M Mahmoud, în calitate de reprezentanți ai ., prin înregistrarea fictivă a 9891 tone zahăr ca fiind livrare intracomunitară, au creat bugetului de stat un prejudiciu de 6.358.875 lei.
Transportatorii au întocmit CMR-uri incomplete, încălcând prevederile art. 6 din Decretul nr. 451 din 1972, în sensul că pe aceste documente nu a fost menționată adresa completă a locului de descărcare, lucru care demonstrează faptul că aceste documente erau întocmite formal, singurul lor rol fiind acela de a justifica scriptic faptul că marfa ar fi fost transportată în afara țării.
Deși au schimbat destinația mărfurilor, aceștia nu au făcut mențiunile de rigoare în conținutul CMR-urilor și nu au solicitat beneficiarului real al transportului să semneze și să ștampileze pentru recepția mărfurilor.
În mai multe situații aceștia au sprijinit gruparea prin faptul că la locul de încărcare au înmânat reprezentanților furnizorilor documente de transport deja ștampilate și semnate de beneficiarii externi, documente primite de la membrii grupului infracțional.
După primele curse, cunoșteau deja faptul că nu respecta condițiile înscrise in CMR-uri si ca avea ca destinație finala România, după cum dispunea clientul continuând sa accepte sa consemneze in CMR –uri ca beneficiarul mărfurilor transportate sunt societățile din Bulgaria sau Ungaria cu toate ca știau in permanenta ca beneficiarii reali ai serviciilor de transport sunt societăți comerciale din România si nu din alte state membre ale uniunii europene. (declarațiile martorilor – transportatori, persoane de contact, reprezentanți ai furnizorilor (vol.III), persoane de contact, reprezentanți ai furnizorilor (vol.III); declarațiile făptuitorilor și martorilor (XLIV)
Societățile comerciale din C. prin intermediul cărora se comercializa efectiv marfa la intern, pentru a-si asigura la rândul lor documente de proveniența pentru acestea, au înregistrat in contabilitatea facturi de achiziție fictive provenind de la societăți comerciale de tip fantoma, controlate tot de membrii grupului infracțional.
La activitatea infracționala desfășurată de gruparea infracțională, au aderat si reprezentanți ai unor societăți furnizoare (P. D., angajat in cadrul ..A, Abdalla Rabie, director executiv adjunct in cadrul ..A, M. A. Adelin și U. D. C., reprezentanți ai ., EUROCARD SRL care au acceptat simularea livrărilor intracomunitare câtre societățile din Bulgaria si Ungaria deși cunoșteau ca marfa urmează sa ajungă tot in tara, realizând ca pot obține la rândul lor un beneficiu, fie din solicitarea ulterioara a unor rambursări de TVA, pentru aceste livrări, fie pur si simplu prin neplata acestei taxe câtre bugetul de stat, datorate in condițiile in care mărfurile nu părăseau niciodată teritoriul României.
Societățile prin intermediul cărora se comercializa efectiv marfa la intern, pentru a-si asigura la rândul lor documente de proveniența pentru acestea, au înregistrat in contabilitatea facturi de achiziție fictive provenind de la societăți comerciale de tip fantoma, controlate tot de membrii grupului infracțional.
În vederea soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală cu nr. 212 D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație ți Justiție – Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C., precum și a dosarelor în care s-a dispus cu privire la măsura arestării preventive.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală instanța a reținut că inculpatul C. I. L. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. ambele cu aplic. art. 33 lit. a și b C.p.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar prin prisma dispozițiilor legale incidente, precum și în raport de motivele prezentate, instanța constată următoarele:
În situația în care sunt îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 1602 Cod pr.penală, acest fapt nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța fiind obligată să verifice nu numai legalitatea ci și temeinicia unei astfel de cereri.
Ca atare, acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului ci implică o apreciere a instanței asupra cererii în raport de toate probatoriile administrate în cauză, neputând fi ignorată nici verificarea îndeplinirii condiției prev.de art.136 alin.2 cod penal privind scopul măsurilor preventive.
Deci în ipoteza în care o persoană a fost arestată în cursul urmării penale și i s-a prelungit măsura arestării preventive așa cum s-a procedat și în privința inculpatului C. I. L., deoarece s-a apreciat că lăsarea sa în libertate continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, instanța trebuie să analizeze dacă raportat la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, la natura și gravitatea acesteia dar și la împrejurări legate în special de persoana inculpatului mai este necesară sau nu privarea de libertate și să constate că prevenția ar putea fi realizată doar prin restrângerea unor drepturi.
Prin urmare, instanța de fond raportându-se la speța de față s-a apreciat că liberarea provizorie a inculpatului în acest stadiu procesual, chiar și cu instituirea unui control judiciar nu și-ar putea justifica oportunitatea îndeosebi din perspectiva îndeplinirii sarcinilor de către organele de urmărire penală în planul strângerii probelor conform art.200 cod pr.penală, continuând să existe riscul influențării în mod negativ a derulării procedurilor judiciare, în ipoteze punerii în libertate a inculpatului în privința căruia s-au conturat în mod pertinent indicii temeinice că ar fi săvârșit activitatea infracțională pentru care este cercetat.
Nu a fost ignorată gravitatea deosebită a faptelor date de împrejurările în care au fost comise, numărul mare al persoanelor implicate, consecințele produse, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, chiar și condiționată de respectarea unor măsuri impuse de lege.
Aspectele invocate de inculpat prin apărător, în sensul că acesta ar fi înregistrat toate operațiunile comerciale în contabilitatea . și că dintr-un raport de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar atât la termenul de astăzi cât și la termenele anterioare când s-a analizat prelungirea măsurii arestării preventive a acestuia ar rezulta faptul că nu s-a cauzat nici un prejudiciu bugetului consolidat al statului în ceea ce privește respectiva societate care de la înființare și până în prezent ar fi achitat toate obligațiile, nu s-au reținut ca fiind pertinente, fiind contrazise de probatoriul administrat de organele de cercetare penală până în prezent .
De altfel, examinându-se referatele cu propunere de arestare preventivă și cu propunere de prelungire precum și probatoriile administrate până în prezent, instanța a constatat că în ceea ce îl privește pe inculpatul C. I. L. și societățile administrate de acesta i se impută faptul că operațiunile înregistrate în contabilitate au fost fictive și în baza lor s-a dedus ilegal TVA incluzând la capitolul cheltuieli deductibile contravaloarea la preț de achiziție a mărfurilor aprovizionate și vândute ulterior mai departe la beneficiar.
Este adevărat că prin decizia nr. 17/2011 dată în recurs în interesul legii, s-a statuat că instanțele de judecată cu ocazia examenului de temeinice al cererii de liberare sub control judiciar sau pe cauțiune, dacă constată că mai subzistă temeiurile care au impus arestarea preventivă trebuie să verifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal ar fi sau nu împiedicată de admiterea unei astfel de cereri.
Această verificare se face însă prin raportare și la criteriile prev. de art. 143 cod pr. penală și art. 148 cod pr. penală.
Așa cum s-a învederat mai sus, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, lăsarea acestuia în libertate continuând să prezinte pericol pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptelor, de consecințele produse, prin activități infracționale de acest gen tot mai frecvente în această perioadă urmărindu-se obținerea în mod fraudulos și facil a unor venituri substanțiale, astfel încât faptele de natura celor presupuse a fi comise de inculpat alături de ceilalți membrii ai grupului induc un sentiment de insecuritate și au rezonanță negativă deosebită în rândul opiniei publice.
Chiar dacă inculpatul beneficiază de circumstanțe personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale, având o familie organizată, un copil minor în întreținere aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular ci doar prin coroborare și cu celelalte criterii respectiv natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, rezonanța negativă pe care astfel de fapte o produc în rândul opiniei publice.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C. I. L., nu a fost ignorat nici aspectul că în faza de început a cercetărilor acesta a încercat să împiedice aflarea adevărului prin stabilirea implicării sale în activitatea grupării infracționale, în sensul că a determinat pe reprezentanta unei alte societăți comerciale – numita S. A. M., să declare în fața organelor judiciare că acesta nu ar fi fost implicat în relațiile comerciale derulate cu . BG EOOD și DIMITRUM KFT, aceleași demersuri făcându-le și cu privire la șoferul Băneasa M..
Față de toate considerentele mai sus expuse și ținând seama de necesitatea unor condiții adecvate strângerii tuturor probelor necesare pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor vinovate, instanța a constatat că în actualul stadiu procesual nu este oportună punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului C. I. L., astfel încât cererea de liberare provizoriu a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C. I. L., apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat si ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductiva a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul cauzei constata ca acesta nu este fondat pentru considerentele care urmeaza.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre masurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauza privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viata sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
În alin. (2) al articolului anterior menționat, legiuitorul a arătat ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Deși nu este o măsura preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele masuri fiind același, si anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul sau.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă, ca, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativa.
Prima condiție pozitiva se refera la faptul ca liberarea provizorie este condiționata de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusa în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitiva vizează natura si gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, precum si în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului si perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispozițiile art. 1602 C. proc. pen. prevăd ca liberarea provizorie este o măsura facultativa si nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Daca instanța constata îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilitați legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligata sa se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.
Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. sa verifice si sa examineze existenta datelor din care rezulta necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat sa săvârșească alte infracțiuni sau ca acesta va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
In opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior menționat nu se refera la existenta unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisa, care sa îndreptățească temerea, sa o justifice.
Prin urmare, instanței i se cere sa fie diligentă în a proteja mijloacele de proba existente, dar si pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de alta parte, de a-l opri pe inculpat de la orice alta activitate infracționala.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însa instanța trebuie sa se raporteze la gravitatea faptei, în speță, fiind vorba de infracțiuni prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 9 lit. b și c din Legea 241/2005, presupus a fi săvârșita în forma continuata -, la circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul elaborat tehnic al faptelor penale cercetate în care sunt angrenate un număr important de participanți, care prin intermediul societăților comerciale intră în relații comerciale atât cu societăți române cât și cu societăți aflate pe teritoriul altor state comunitare, la urmările produse, specifice achizițiilor intracomunitare și ulterior achizițiilor derulate la nivel național, precum și la datele care caracterizează persoana inculpatului.
Susținerile inculpatului prin depunerea documentelor contabile, rezultatele expertizei extrajudiciare ce menționează inexistența obligațiilor fiscale către stat ale ., nu fundamentează schimbarea temeiurilor specifice menținerii măsurii arestării preventive, element ce ar avea repercursiuni, eventual, și asupra unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, atâta timp cât dosarul se află încă în faza de urmărire penală în care probele se administrează, iar societățile comerciale vizate de activitățile cercetate penal nu se reduc la una singură ci, operațiunile cercetate sunt realizate prin intermediul mai multor societăți comerciale inclusiv al societăților comerciale aflate pe teritoriul Bulgariei și Ungariei.
Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază ca detenția provizorie este absolut necesara, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive.
Detenția provizorie-poate fi menținuta atunci când instanța constata insuficienta controlului judiciar, cu respectarea, pe toata durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventiva și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arata ca orice persoana arestata sau deținuta, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanții care sa asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat ca este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penala, instanțele naționale sa aprecieze daca intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumata nevinovata.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, ca termenul final al detenției provizorii la care se refera art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitiva, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în prima instanța.
Totodată, s-a statuat ca gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limita rezonabila.
Raportând datele speței dedusa judecații la dispozițiile cuprinse în legea naționala, corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, Curtea apreciază - astfel cum a dispus si instanța de fond - ca, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului C. I. L., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive.
Se retine, de asemenea, ca circumstanțele personale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de către instanța de fond, însa acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacata ca fiind temeinica si legala, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul C. I. L. împotriva încheierii nr. 65 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.
T. C. B. A. I. S. A. C. M.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud.TCB
j.f.V.T.
IB
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 892/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 770/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
