Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 325/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 325/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 325/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 325

Ședința publică de la 14 martie 2014

PREȘEDINTE M. C. G.- judecător

A. M. S.- judecător

Grefier F. U.

Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul D. C. C. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 06 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat D. C. C., în stare de deținere, asistat de avocat C. A. Ș., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat C. A. Ș. pentru apelantul inculpat D. C. C., având cuvântul, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței și pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia. A solicitat de asemenea aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni și recidiva conform Codului penal de la 1968, apreciind că acestea reprezintă o lege mai favorabilă pentru inculpat. De asemenea a mai arătat că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că inculpatul a fost judecat în lipsă iar cu ocazia rejudecării cauzei, a uzitat de procedura simplificată. În aceste condiții, având în vedere și natura infracțiunilor comise pedepsele de câte doi ani închisoare, executate în regim de detenție, sunt prea mari impunându-se reducerea acestora.

Apelantul inculpat D. C. C., având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea apelului formulat și reducerea pedepsei aplicate. A arătat că este arestat de aproximativ 1 an și 3 luni.

C.,

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din data de 06 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._, s-a constatat desființată de drept sentința penală nr. 239/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg.-Cărbunești în dosarul nr._ și a fost anulat mandatul de executare nr. 563/818 din 26.05.2010.

În baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 37 alin. 1 lit. b) și 39 alin. 4 din Codul penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 Rep., ultimele cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen., a fost condamnat inculpatul D. C. C., fiul lui A. și E., născut la data de 9.10.1976 în Tg-Cărbunești, Județul Gorj, domiciliat în Tg-Cărbunești, ., CNP –_, la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 37 alin. 1 lit. b) și 39 alin. 4 din Codul penal adoptat prin Legea nr.15/1968 Rep., ultimele cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen., a fost condamnat același inculpat la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 alin. 1 lit. b) din Cod penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 Rep., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

În baza art. 71 alin. 2 din Cod penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 Rep. cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alineat 1 teza a II a și litera b din Cod penal adoptat prin Legea nr.15/1968 Rep. cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de inculpatul D. C. C., din data de 24.11.2012 la zi, pedeapsă executată în baza mandatului nr. 563/818 din 26.05.2010 emis în executarea sentinței penale nr.239/06.05.2010.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu urmând a fi avansată din fondurile M.J și rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 12.06.2013 sub nr._ petentul D. C. C. a solicitat rejudecarea după extrădare privind sentința penală nr. 239/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ .

În motivarea cererii a arătat că pe tot timpul procesului a fost plecat din țară, deoarece lucra legal și domicilia în G., neavând cunoștință de proces, citarea acestuia făcându-se la domiciliul mamei acestuia, cu care nu mai este în relații bune.

A precizat că nu a avut dreptul la apărare, neputând fi prezent în fața instanței pentru a-și recunoaște fapta și de a beneficia de o pedeapsă mai blândă. A mai arătat că nu a avut cunoștință de existența dosarului penal și nu a avut dreptul la apărare.

Prin sentința penală nr._ pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul D. C..

Prin decizia penală nr. 222/15.11.2013 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de condamnatul D. C. împotriva sentinței penale nr._ pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În considerentele deciziei s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 5221 C.proc.pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

S-a mai reținut că procedura de soluționare a cauzei s-a desfășurat în lipsa recurentului, acesta fiind plecat din țară, respectiv în G., astfel încât susținerile acestuia referitoare la împrejurarea că nu a avut cunoștință de desfășurarea procesului sunt întemeiate.

Procedând la rejudecarea cauzei, la data de 06.02.2014, instanța, după ce a pus în discuția părților calificarea cererii cu care a fost sesizată a reținut ca temei de drept al cererii art. 466 din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, date fiind dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 conform cărora legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul acestei legi.

De asemenea, instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 469 alin. 1 lit. a) - c) din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, astfel încât a admis cererea de redeschidere a procesului penal cu consecința desființării de drept a sentinței penale nr. 239/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ .

Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile prev. de art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 cererea acestuia fiind admisă.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și din declarația inculpatului, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești nr. 3234/P/2009 din data de 3.02.2009 a fost trimis în judecată inculpatul D. C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzute de art. 86 alienat 1 și art. 87 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 - 34 Cod penal și art. 37 litera b Cod penal.

S-a reținut ca stare de fapt în cuprinsul actului de sesizare a instanței că, în fapt, inculpatul D. C. C. locuiește în Tg. Cărbunești și este proprietarul autoturismului marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare KP-_.

În noaptea de 10/11.20.2009, în jurul orelor 100, inculpatul D. C. C. a plecat de la domiciliu său ca pasager al autoturismului, care era condus de martorul B. G..

Inculpatul D. C. C. a consumat 3 sticle de bere „Timișoreana”, cu conținutul de 0,5 l. fiecare, în orașul Tg-Cărbunești, iar ulterior s-a deplasat cu autoturismul la discoteca din orașul Țicleni.

La ., inculpatul i-a solicitat martorului B. G. să conducă autoturismul, întrucât posedă permis de conducere.

Astfel, inculpatul, după ce a parcurs aproximativ 4 Km., aflându-se la volanul autovehiculului, a fost identificat în trafic și oprit pentru control de către agenții de poliție rutieră, în jurul orei 200.

În această împrejurare, inculpatul a declarat că nu are permisul de conducere asupra sa și fiind verificat în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor, s-a constatat că nu figurează ca deținător al permisului de conducere.

Totodată, s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, care a înregistrat o alcoolemie de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Tg-Cărbunești, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, inculpatul D. C. C. prezenta o concentrație alcoolică de 0,90 gr.%o alcool în sânge la ora 230, și de 0,80 gr. %o la ora 330.

Din adresa nr. 2733 din 26.10.2009, emisă de SPCRPCÎV, rezultă că inculpatul D. C. C. nu figurează în evidențele acestei instituții ca deținător al permisului de conducere.

Starea de fapt așa cum a fost prezentată anterior, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, adresa nr. 2733 din 26.10.2009, emisă de SPCRPCÎV, buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie și adeverință de la Școala de Șoferi Ș..

În fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, declarația sa coroborându-se cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale.

Prima instanță a reținut că în noaptea de 10/11.20.2009, în jurul orelor 100, inculpatul D. C. C. a plecat de la domiciliu său ca pasager al autoturismului, care era condus de martorul B. G..

Inculpatul D. C. C. a consumat 3 sticle de bere a câte 0,5 l. fiecare „Timișoreana”, în orașul Tg-Cărbunești, iar ulterior s-a deplasat cu autoturismul la discoteca din orașul Țicleni.

În drum spre orașul Țicleni, inculpatul i-a solicitat martorului B. G. să conducă el autoturismul, întrucât posedă permis de conducere.

După ce a parcurs aproximativ 4 Km., aflându-se la volanul autovehiculului, a fost identificat în trafic și oprit pentru control de către agenții de poliție rutieră, în jurul orei 200. Fiind verificat în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor, s-a constatat că nu figurează ca deținător al permisului de conducere. Din adresa nr. 2733 din 26.10.2009, emisă de SPCRPCÎV, rezultă că inculpatul D. C. C. nu figurează în evidențele acestei instituții ca deținător al permisului de conducere.

Totodată, s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, care a înregistrat o alcoolemie de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Tg-Cărbunești, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, inculpatul D. C. C. prezenta o concentrație alcoolică de 0,90 gr.%o alcool în sânge la ora 230, și de 0,80 gr. %o la ora 330.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului D. C. C. de a conduce un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin.1 C.pen. și 336 alin.1 C.pen., atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective urmând a fi condamnat.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 74 C.pen., respectiv - gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Or, în prezenta cauză s-a constatat că prin săvârșirea celor două infracțiuni s-a creat o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic iar inculpatul a mai săvârșit anterior mai multe infracțiuni, unele cu violență. Mai mult, inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii fără însă ca executarea acestor pedepse să conducă la reeducarea sa în spiritul respectării legii.

Față de aceste criterii, chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, s-a apreciat că rolul educativ și preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedepse constând în închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a reținut că natura faptelor săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a și b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care, în baza art. 71 alineat 2 din Cod penal adoptat prin Legea nr.15/1968 Rep. cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de 64 alineat 1 teza a II a și litera b din Cod penal adoptat prin Legea nr.15/1968 Rep. cu aplicarea dispozițiilor art.5 alin.1 C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. C. C..

Motivele de apel, formulate oral de avocatul desemnat din oficiu, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei.

C., examinând sentința apelată și actele dosarului, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În urma propriului examen, se reține în primul rând că judecata în primă instanță, urmare admiterii cererii de rejudecare, în temeiul art. 5221 C.pr.pen. anterior, s-a desfășurat conform art. 3201 C.pr.pen. anterior, instanța de fond, în raport de materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale încuviințând în mod corect cererea formulată de inculpat în sensul aplicării dispozițiilor ce reglementează judecata în procedură simplificată.

La fel ca prima instanță, sub aspectul situației de fapt, instanța de apel reține că, în noaptea de 10/11.10.2009, inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

Corect prima instanța a soluționat cauza prin prisma art. 5 C.pen. actual, reținând just că noua lege este mai favorabilă inculpatului în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor în vreme ce legea veche - codul penal anterior - este mai favorabilă în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și recidivei.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, curtea reține că, potrivit art. 74 alin. 1 și 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei dar și alegerea pedepsei, atunci când legea prevede pedepse alternative - situație incidentă în cauză - se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penale;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Aplicând criteriile enunțate mai sus la situația din speță, curtea constată că inculpatul a condus autoturismul pe o distanță scurtă, de circa 4 km, în interiorul unui oraș dar la o oră la care traficul nu era intens - în jurul orei 0200 -, având în sânge o alcoolemie la limita răspunderii penale - 0,90 g% la prima recoltare, 0,80g% la a doua recoltare. În raport de aceste aspecte și de atitudinea sinceră manifestată de inculpat, care, așa cum s-a arătat a solicitat să fie judecat în procedură simplificată pedepsele aplicate de prima instanță, de câte doi ani închisoare, care vor fi executate în regim de detenție datorită stării de recidivă, sunt prea aspre impunându-se reducerea lor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va fi admis apelul declarat de inculpatul D. C. C. desființată hotărârea în parte, pe latură penală și, în urma rejudecării cauzei, va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, care vor fi repuse în individualitate și vor fi reduse la câte 1 an și 6 luni închisoare, în urma recontopirii inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Examinând în continuare din oficiu hotărârea apelată curtea că nelegal prima instanță a făcut aplicarea art. 5 C.pen. actual în ceea ce privește pedeapsa accesorie, deoarece, prin dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a prevăzut că „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.

Cum, în cauză, legea mai favorabilă în raport cu infracțiunile comise a fost identificată ca fiind legea nouă, pedeapsa accesorie ar trebui să se aplice potrivit legii noi. Conform art. 65 alin. 1 din actualul Cod penal, „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) și d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.” ceea ce înseamnă că interzicerea acestor drepturi nu se poate dispune ca pedeapsă accesorie decât dacă s-a dispus ca pedeapsă complementară. Or, în speță, prima instanță a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de legea veche, apelul fiind întemeiat și sub acest aspect, cu consecința înlăturării mențiunii privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. 2 C.pen., art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. anterior, aplicarea unei pedepse complementare în apelul inculpatului - situație premisă pentru aplicarea unei pedepse accesorii - conducând la încălcarea principiului neagravării situației în propriul apel, prev. de art. 418 din actualul Cod de procedură penală.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Va fi dedusă în continuare perioada executată în baza mandatului nr. 563/818 din 26.05.2010 de la 06.02.2014 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne

în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 552 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul D. C. C. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 06 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._, desființează hotărârea în parte, pe latură penală și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate.

Reduce fiecare dintre pedepsele la care a fost condamnat inculpatul la câte 1 an și 6 luni închisoare.

Recontopește pedepsele urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Înlătură mențiunea privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. 2 C.pen., art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Deduce în continuare perioada executată în baza mandatului nr. 563/818 din 26.05.2010 de la 06.02.2014 la zi.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina satului, inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 martie 2014.

Președinte, Judecător,

M. C. G. A. M. S.

Grefier,

F. U.

Red.jud.S.A.M.

j.f.I.M.

O.A. 27 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 325/2014. Curtea de Apel CRAIOVA