Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Hotărâre din 05-10-2015, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 1256/2015

Dosar nr._ - art.336 N.C.P. –

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIA PENALĂ Nr. 1256

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. E.

Judecător T. C. B.

Grefier Ș. C. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Miahaela B. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

¤¤¤¤¤¤¤

Pe rol, soluționarea apelului formulat de P. DE PE L. J. MOTR, împotriva sentinței penale nr.121 din 11.06.2015 pronunțată de J. M. în dosarul nr._, având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul A. G. M. asistat de avocat V. P., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

În temeiul art.420 alin.4 C.p.p., a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, instanța de fond individualizând în mod netemeinic pedeapsa aplicată.

Avocat V. P. pentru inculpatul A. G. M., solicită respingerea apelului ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, în condițiile în care criteriile de individualizare a pedepsei, circumstanțele reale ale faptei și îndeosebi circumstanțele personale, recunoașterea faptei, au fost just interpretate

Inculpatul A. G. M. arată că își însușește concluziile apărătorului, regretând faptele comise.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.121 din 11.06.2015 pronunțată de J. M. în dosarul nr._, s-a admis cererea inculpatului A. G. M. de a fi judecat potrivit procedurii prevăzute de art.374 și următ. din C.proc. penală.

În baza art.396 alin.3 C.proc. pen. raportat la art.80 C.pen., s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. G. M., fiul lui G. și E., născut la data de 10.08.1956, în oraș Tismana, jud. Gorj, domiciliat în mun. M., ., ..1, ., C.I. . nr._, CNP_ cu cetățenie română, fără antecedente penale, încadrat în muncă, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, studii superioare, pentru săvârșirii infracțiunii de conducere pe drum public a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 C.pen.

În baza art.81 C.pen., a aplicat inculpatului un avertisment.

În baza art.274 alin.1 C.proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 1487/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. M. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. G. M., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin.1 C.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de 08.11.2014, orele 02,03, cu ocazia unui control în trafic organele de poliție din cadrul Poliției Mun. M., jud. Gorj, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe .. M. circula inculpatul A. Gjeorghe M., conducând autoturismul marca VW PASSAT având numărul de înmatriculare_ sub influența alcoolului.

Din cuprinsul actului de constatare a infracțiunii, precum și din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că, inculpatul a circulat cu autoturismul din direcția .. Macului, iar pe . oprit de către organele de poliție.

Acesta a declarat că anterior, în noaptea de 07(08.11.2014 în intervalul orar 20,00 – 01,30, în restaurantul „Walentina” a consumat 300 ml. vin și 800 ml. bere cu alcool, după care, în jurul, orelor 01,30 a plecat cu autoturismul pe ., pentru a ajunge la domiciliul său pe .> S-a mai reținut că, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 02,05, ca urmare a faptului că emana miros de alcool, rezultând o valoare de 0,51 mg/l a concentrației de vapori de alcool în aerul expirat de acesta.

Ulterior s-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Mun. M. pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, fapt realizat la orele 02,15, respectiv 03,15, iar din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie a relevat cantitățile de 1,605 g %o și 1,50 g %o alcool pur în sânge la cele două probe recoltate, fapta inculpatului constituind astfel infracțiune.

În drept, fapta inculpatului A. G. M. de a conduce pe raza mun.M. autoturismul marca VW PASSAT având numărul de înmatriculare_ sub influența alcoolului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drum public a unui vehicul, sub influența alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 C.pen. și este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii, fișă alcooltest din 08.11.2014, orele 02,03, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr.881/1691 și 882/1692 din 12.11.2014, buletin de examinare clinică, cerere de analiză sânge, proces verbal de prelevare a mostrelor biologice, toate din 08.11.2014, declarația martorului M. – C. C.-D., toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acesteia prin săvârșirea faptei.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a constatat că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit și apreciază că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

De asemenea, din fișa de cazier judiciar a inculpatului, aflată la dosarul instanței, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

Având în vedere cele reținute, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., instanța a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. G. M. pentru săvârșirii infracțiunii de conducere pe drum public a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 C.pen., iar în baza art.81 C.pen., a aplicat inculpatului un avertisment.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel P. de pe lângă J. M., susținând că instanța a dispus în mod greșit renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev.de art.336 alin.1 C.p. și a aplicat un avertisment, întrucât măsura este prea blândă în raport de fapta dedusă judecății.

Una din condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea renunța la aplicarea pedepsei este aceea ca infracțiunea săvârșită să prezinte o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit.

Astfel, instanța a reținut doar în mod generic îndeplinirea acestor condiții, fără să arate, în concret, cum au fost îndeplinite în speța de față criteriile impuse de textul de lege.

Fapta este una gravă, în condițiile în care inculpatul a consumat o cantitate însemnată de alcool ( 300 ml de vin și 8oo ml de bere, conform declarației sale, după care a plecat către domiciliu, optând să se deplaseze conducând autoturismul, în oraș, pe timp de noapte, având o alcoolemie cu valoare mult peste limita legală ( 1,60 la prima probă și 1,50 la cea de-a doua probă).

Analizând apelul formulat cât și hotărârea primei instanțe, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art.417 și următoarele C.p.p., se constată că acesta este nefondat, astfel încât, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C.p.p., urmează a fi respins.

Se critică de către parchet operațiunea de individualizare judiciară realizată de către judecătorul fondului, apelantul făcând o enumerare a împrejurărilor ce privesc circumstanțele reale ale faptei, dar și a împrejurărilor ce constituie circumstanțe personale, apte să asigure individualizarea pedepsei, potrivit art.74 C.p.

Or, din enumerare se observă că inculpatul se deplasează pe o distanță relativ mică cu autovehiculul, fapta are un grad de pericol social sporit, prin potențialul urmărilor la nivelul siguranței în trafic, fără însă a fi produse aceste urmări în cauza de față, iar inculpatul recunoaște fapta, comportamentul anterior și ulterior în societate, nivelul ridicat de instrucție școlară, și implicarea în activitățile sociale, datorită calificărilor deținute, enumerare care însă justifică soluția instanței de fond, în interpretarea instanței de apel, și nu înăsprirea pedepsei cum netemeinic se susține în apelul formulat.

Se observă astfel că, toate aceste criterii vin să fundamenteze soluția aleasă de către judecătorul fondului, odată cu renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpat, potrivit dispozițiilor artr.80 C.p., în condițiile în care în cauză este atins obiectivul sancțiunii aplicate, atât sub aspectul îndeplinirii cerințelor impuse cu privire la faptă, dar și cu privire la persoana inculpatului.

În temeiul art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NU MELE LEGII

DE C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. DE PE L. J. MOTR, împotriva sentinței penale nr.121 din 11.06.2015, pronunțată de J. M. în dosarul nr._ .

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015.

Președinte, Judecător,

I. E. T. C. B.

Grefier,

Ș. C. D.

Red.jud.T.C.B.

J.fond:C.I.

G.S.9.10.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Hotărâre din 05-10-2015, Curtea de Apel CRAIOVA