Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 457/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 457/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 457/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 457

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. E.

Grefier Ș. C. D.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror M. B.

din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul Perișoreanu C. M. împotriva sentinței penale nr. 181 din data de 13.07.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) disjuns din dosar_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat Perișoreanu C. M., asistat de avocat I. E. în substituire pentru avocat S. N., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat I. E., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să fie admisă contestația la executare în situația în care se apreciază ca fiind îndeplinite condițiile legale prev de art. 598 C.p.p..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Contestatorul condamnat Perișoreanu C. M., având cuvântul, învederează că nu a formulat contestație în cauză.

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 181 din data de 13.07.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._

Prin sentința penală nr. 181 din data de 13.07.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată în numele petenților - condamnați Perișoreanu C. M. și R. Nicușor M., fiul lui T. și M., născut la data de 29.05.1976, în prezent deținut în P. C., C. D. F., fiica lui Natural și K., născut la data de 15.09.1996 în prezent deținut în prezent deținută în P. de Minori și Tineri Caiova și Sevigean A., fiica lui Sabri și Selime, născută la data de 17.03.1995, în prezent deținut în P. de Minori și Tineri C..

sSau stabilit 250 lei cheltuieli judiciare în sarcina statului, din care 200 lei reprezentând onorariul redus cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin cererea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr._, condamnații Perișoreanu C. M., R. Nicușor M., C. D. F. și Sevigean A. au formulat contestație la executare la mandatele de executare a pedepsei considerând că pedepsele la care au fost condamnați sunt prea mari întrucât prejudiciul a fost recuperat și s-au împăcat cu partea vătămată.

În cerere petenții Perișoreanu C. au arătat că se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, R. Nicușor M. în executarea unei pedepse 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt, C. D. F. în executarea unei pedepse de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt și Sevigean A. tot în executarea unei pedepse de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Din oficiu, a fost întocmită o notă telefonică la locul de deținere cu privire la persoanele condamnate constatându-se următoarele: Perișoreanu C. M. se află în executarea pedepsei de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 C.pen. furt condamnat, pedeapsă aplicată în baza sentinței penale nr. 292 din 27.01.2015 pronunțată de Judecătoria C.; R. Nicușor M. se află în executarea pedepsei de 20 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, fiind condamnat în baza sentinței penale nr. 957 din 22.06.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr. 6320/2003; C. D. F. se află în executarea unei pedepse de 4 ani și 10 luni cu internare în centru de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în baza sentinței nr. 150 pronunțată de către Judecătoria M.; A. Sevigean se află în executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni internare în centru de detenție fiind condamnată în baza sentinței penale nr. 1059 din 09.04.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3902/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București.

În ședința publică din 06.07.2015 persoanele condamnate R. Nicușor M., C. D. F. și Sevigean A. au arătat că cererea nu le aparține și nu și-o însușesc și că nu cunosc cine a formulat-o, fiindu-le luată câte o precizare scrisă în acest sens.

Totodată, a fost trimisă la dosarul cauzei o cerere din partea petentului Perișoreanu C. M. prin care acesta a învederat instanței că prezenta contestație la executare nu este formulată de el și nu și-o însușește, declarație consemnată în scris, dată în fața reprezentanților locului de deținere.

Analizând contestație la executare în raport de motivele invocate și precizările făcute de condamnații R. Nicușor M., C. D. F. și Sevigean A. și Perișoreanu C. M. prin care au arătat că cererea de față nu le aparține și nu și-o însușesc și că nu cunosc cine a formulat-o, tribunalul a reținut că cererea nu a fost formulată de către aceștia, ci cel mai probabil de către o altă persoană care nu are calitatea procesuală să formuleze o asemenea cerere, ce nu a fost însușită de persoanele în numele cărora a fost formulată.

Pentru aceste motive, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 597 și următoarele C.pr.pen. a respins cererea formulată în numele petenților - condamnați Perișoreanu C. M., R. Nicușor M., C. D. F. și Sevigean A..

Față de caracterul vădit formal al acestui demers judiciar, văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen., privind cheltuielile judiciare avansate de stat, dar și dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., s-a redus onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cauză de la suma de 520 lei la suma de 200 lei.

În acest sens, tribunalul a constatat că potrivit art. 10 din Protocolul pentru stabilirea onorarilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală în vigoare începând cu 06 iunie 2015, cuantumul onorarilor prevăzute de protocol reprezintă limita maximă a onorarilor cuvenite avocaților pentru furnizarea, printre altele, a serviciilor de asistență judiciară.

Pe de altă parte, în conformitatea cu art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În acest sens, tribunalul a constatat că în raport de obiectul cererii și soluția procesuală, dar și activitățile desfășurate de avocat, onorariul avocatului este vădit disproporționat, impunându-se limitarea acestuia la 200 lei, considerând că acesta corespunde activităților concrete desfășurate.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat contestație condamnatul Perișoreanu C. M., fără a preciza în scris motivele.

La acest termen a arătat personal și prin apărătorul desemnat din oficiu că nu îi aparține contestația.

Instanța reține însă că în cauză contestația fost înaintată prin Administrația Penitenciarelor, fapt care atestă că aceasta provine de la contestator.

Se mai constată că în fața primei instanțe contestatorul a avut aceeași poziție procesuală, susținând că nu a formulat contestația și că nu și-o însușește, astfel că prin sentința nr. 181/2015 aceasta a fost respinsă. C. reține că sentința primei instanțe este legală, în acord cu susținerile contestatorului.

Față de cele expuse se va respinge ca nefondată contestația iar în temeiul art. 275 alin. 2 CPP va fi obligat contestatorul la 330 lei cheltuieli judiciare către stat din care 1300 lei onorariu pentru avocatul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de condamnatul Perișoreanu C. M., fiul lui D. și L., născut la data de 13.04.1991 în prezent deținut în P. C., împotriva sentinței penale nr. 181 din data de 13.07.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, ca nefondată.

Obligă contestatorul la 330 lei cheltuieli judiciare către stat din care 130 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la 05.10.2015.

Președinte,

I. E.

Grefier,

Ș. C. D.

red. IE.

Tehnored. SG/

4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 457/2015. Curtea de Apel CRAIOVA