Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1688/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1688/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-08-2012 în dosarul nr. 1688/2012
Dosar nr._ - art. 208 - 209 C.p.-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1688
Ședința publică de la 28 August 2012
PREȘEDINTE D. F.- judecător
V. T.- judecător
G. C.- judecător
Grefier M. I.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de inculpații P. B. I., T. T., K. I. I., împotriva sentinței penale nr. 939 din 02 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., în dosarul nr._, având ca obiect furtul calificat (art. 209 C.p.) art. 208 alin.1 art. 209 alin.1 lit. a și g c.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică a recurentul inculpat P. B. I., personal și asistat de apărător ales, avocat D. M. G., recurentul inculpat K. I. I., personal și asistat de avocat O. C. R., care substituie pe avocat G. Ema N., apărător din oficiu, recurentul inculpat T. T., personal și asistat de avocat Tenea I., în substituire pentru avocat G. D. și partea responsabilă civilmente P. L. F., personal, lipsind părțile civile M. V. P. și B. M., partea responsabilă civilmente K. J., precum și intimatul S. DE PROBAȚIUNE DE PE L. T. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, și s-au depus concluzii scrise de către apărătorii inculpaților P. bebe I. și Krabelly I. I. precum și acte în circumstanțiere, după care, nefiind formulate cereri ori excepții noi s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat D. M. G. pentru recurentul inculpat P. B. I., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și aplicarea unei pedepse care să nu fie executată respectiv care să fie suspendată în condițiile art. 81 Cp. ori art. 86/1 Cp. deoarece inculpatul este tânăr, beneficiază de referințe sociale pozitive și a recunoscut și regretat fapta și prejudiciul este modic.
Avocat O. C. R., pentru recurentul inculpat K. I. I., avand cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 Cp. deoarece nu are antecedente penale și la data comiterii faptei era minor cât și datorită împrejurării că acesta a recunoscut și regretat.
Avocat Ț. I., pentru recurentul inculpat T. T., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei potrivit art. 74, 76 Cp. cu aplicarea art. 81 sau 86 Cp. având în vedere împrejurările faptei, urmarea produsă și valoarea redusă a prejudiciului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat deoarece prima instanță a aplicat pedepsele legale și temeinice celor trei inculpați în raport de gradul de pericol social, de împrejurările comiterii faptei inclusiv de împrejurarea că la săvârșirea ei au participat doi minori dar și în raport de urmarea produsă, recunoașterea comiterii și regretul manifestat fiind avute în vedere cu ocazia aplicării art. 320/1 alin. 7 C.p.p.
Partea responsabilă civilmente P. L. F., având cuvântul, lasă la apreciere soluția ce se va pronunța.
Recurenții inculpați P. B. I., K. I. I. și T. T. având pe rând ultimul cuvânt, arată că își însușesc concluziile apărătorilor lor, că recunosc și regretă infracțiunea comisă.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 939 din data de 02.05.2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., în dosar nr._, în baza art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și g C.p. cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.c C.p. și art.320 ind.1 alin.1-7 c.p.p. a condamnat pe inculpatul P. B. I., fiul lui R. și G., născut la data de 16.04.1989, în Dr.Tr. S., CNP_, domiciliat în Rovinari, ., ., ., fără forme legale în comuna S., ., la pedeapsa de doi ani închisoare.
În temeiul 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și g C.p. cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.c C.p. și art.320 ind.1 alin.1-7 c.p.p. a fost condamnat inculpatul T. T., fiul lui C. și M., născut la data de 26.10.1991 în Dr.Tr.S., CNP_, domiciliat în ., jud. Mehedinti, la pedeapsa de doi ani închisoare.
În temeiul 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 104 C.pen. cu referire la art. 106 C.pen.
S-a aplicat inculpatului K. I. I., fiul lui Joszef și L. F., născut la data de 19.02.1996 în Dr.Tr.S., CNP_, domiciliat în ., jud. Mehedinti, măsura educativă a internării în Centrul de reeducare Buziaș, jud.T. până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și g C.p. cu aplicarea art. 99 alin. 2 C.p. și art.320 ind.1 alin.1-7 c.p.p.
În baza art. 490 C.proc.pen. s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii internării inculpatului K. I. I. în centrul de reeducare Buziaș, jud.T..
În baza art. 14 si 346 c.p.p., art. 998-999 c.civ., au fost obligați în solidar inculpații P. B. I., T. T. și inculpatul minor K. I. I. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. L. Florerntina și K. J. la 241 lei daune materiale către partea civilă Brzulovici M..
S-a respins, ca nedovedită, acțiunea civilă formulată de către partea civilă M. V. P..
În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul P. B. I. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare statului din care suma 300 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în cursul judecății, sumă avansată din fondul Ministerului Justiției.
A fost obligat inculpatul T. T. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare statului din care suma 300 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în cursul judecății, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
A fost obligat inculpatul minor K. I. I. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. L. Florerntina și K. J. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare statului din care sumele de 200 lei și 300 lei reprezentând onorariul avocaților din oficiu desemnați în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, sumă avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S., nr. 194/P/2010 din 08.03.2011, au fost trimisi în judecată, în stare de libertate, inculpatii P. B. I., T. T. pentru săvarsirea infractiunii de furtul calificat, prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209, al. 1 lit. a și g Cp cu aplicarea art. 75 al. 1 lit. c CP și inculpatul K. I. I., pentru săvarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a și g CP, cu aplicarea art. 99 al. 2 Cp. deoarece în cursul serii de 04.01.2011, inculpatii P. B. I., T. T. impreună cu minorul K. I. I., s-au întalnit la domiciliul minorului, din localitatea S., . de a se deplasa în satul Bistrița, . viticolă a numitului M. V. P., pentru a sustrage gardul împrejmuitor, lucru pe care l-au și făcut în aceeași dată.
În dimineața zilei de 04/05.01.2011, în jurul orei 05:00 cu aceeași cărută, s-au deplasat la un centru de fier vechi din comuna S., . predat fierul, încasand suma de 240 lei, pe care au împărtit-o în mod egal, fiecăruia dintre inculpat, revenindu-i suma de 80 lei.
Starea de fapt expusă s-a probat în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: sesizarea părtii vătămate M. P. V., proces verbal de cercetare la fata locului, declaratia părtii vătămate M. P. V., declaratia părtii vătămate Brzulovici M., proces verbal de prezentare pentru recunoastere, documente de ridicare și predare a bunurilor sustrase, declaratiile inculpatilor de recunoastere a faptelor, ancheta socială privind pe inculpatul K. I. I. și raport de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de S.M.L.Mehedinti.
Partea vătămată M. V. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 1500 lei iar partea vătămată B. M. cu suma de 241 lei în cursul urmăririi penale, mentinandu-si pretentiile formulate și în cursul judecătii.
La solicitarea instanței, I.P.J M. a înaintat, fisele de cazier judiciar ale inculpatilor.
La termenul din data de 02.05.2012, după ce le-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 70 alin. 2 C.p.p. în baza art. 320 ind. 1 alin. 3 C.p.p. instanța de fond a procedat la audierea inculpatilor P. B. I., T. T. și K. I. I., care au declarat că recunosc săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimisi în judecată în modalitatea descrisă în rechizitoriu și au solicitat judecarea cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le însușesc, declarațiile acestora fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare.
Instanța de fond a admis cererea inculpatilor P. B. I., T. T. și K. I. I., urmând ca aceastia să beneficieze de prevederile art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., respectiv de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Analizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, prima instanță a constatat că situația de fapt reținută prin rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză și că inculpații au săvârșit cu vinovăție infracțiunea de furt de care sunt acuzați.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P. B. I. care în cursul serii de 04.01.2011 împreună cu numitul T. T. și minorul K. I. I. au sustras gardul împrejmuitor al proprietătii numitului M. V. P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art. 208 al., art. 209 al. 1 lit. a și g Cp, cu aplicarea art. 75 al.1 lit. c Cp, fapta fiind săvârșită cu intenție directă, forma vinovăției prevăzută de lege pentru întrunirea laturii subiective a infracțiunii în discuție.
Fapta inculpatului T. T. care în cursul serii de 04.01.2011 împreună cu numitul P. B. I. și minorul K. I. I. au sustras gardul împrejmuitor al proprietătii numitului M. V. P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art. 208 al., art. 209 al. 1 lit. a și g Cp, cu aplicarea art. 75 al.1 lit. c Cp, fapta fiind săvârșită cu intenție directă, forma vinovăției prevăzută de lege pentru întrunirea laturii subiective a infracțiunii în discuție.
Fapta inculpatului minor K. I. I., în varstă de 14 ani și 11 luni, care în cursul serii de 04.01.2011 împreună cu numitii P. B. I. și T. T. au sustras gardul împrejmuitor al proprietătii numitului M. V. P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art. 208 al., art. 209 al. 1 lit. a și g Cp, cu aplicarea art. 99 al.2 Cp, fapta fiind săvârșită cu intenție directă, forma vinovăției prevăzută de lege pentru întrunirea laturii subiective a infracțiunii în discuție.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatilor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, avându-se în vedere persoana fiecărui inculpat, antecedentele penale, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând faptele pentru care au fost trimisi în judecată.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța de fond a luat act că partea vătămată M. V. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 1500 lei iar partea vătămată B. M. cu suma de 241 lei în cursul urmăririi penale, mentinandu-si pretentiile formulate și în cursul judecătii.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform disp. art.998-999 c.civil, se cerea a fi întrunite cumulative patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește solicitarea părții vătămate M. V. P. de obligare a inculpaților la plata sumei de 1500 lei cu titlul de daune materiale reprezentând contravaloarea manoperei gardului sustras și a diferenței de material pentru refacerea gardului, instanța de fond a respins aceste pretenții ca nedovedite întrucât partea vătămată nu a făcut dovada acestor cheltuieli
Cu privire la cererea părții civile B. M., prima instanță, în baza art. 14 si 346 c.p.p., art. 998-999 c.civ., a obligat în solidar inculpații P. B. I., T. T. și inculpatul minor K. I. I. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. L. Florerntina și K. J. la 241 lei daune materiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen recurs inculpații P. B. I., T. T., K. I. I., aceștia criticând sentința pentru netemeinicie și solicitând toți reindividualizarea pedepselor și schimbarea modalității de executare a pedepsei principale a închisorii în sensul suspendării executării ei fie potrivit art. 81 Cp. fie potrivit art. 86/1 Cp.
Recursul inculpatului K. I. I. este nefondat iar recursurile inculpaților P. B. I. și T. T. sunt fondate pentru următoarele motive.
În ceea ce privește recursurile inculpaților P. B. I. și T. T., Curtea reține că prima instanță a făcut o greșită individualizare a pedepselor, existând astfel cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 14 C.p.p.
Se constată că din actele efectuate în cursul urmăririi penale dar și ca urmare a judecării în fond a cauzei și în recurs, în favoarea celor doi inculpați a fost administrată proba cu înscrisuri, din conținutul acestora rezultând că prejudiciul produs părții vătămate a fost acoperit parțial prin restituire, că nici unul dintre inculpați nu are antecedente penale – P. B. I. nefiind condamnat niciodată deși a fost cercetat de mai multe ori pentru comiterea unor fapte de furt -, valoarea prejudiciului este redusă iar inculpații au regretat fapta pe parcursul urmăririi penale și al judecății.
Este adevărat că la furtul comis a participat și minorul K. I., însă din datele de anchetă rezultă că inițiativa comiterii acestui furt nu a aparținut celor doi inculpați menționați și mobilul comiterii lui este determinat de situația materială deosebit de precară a inculpaților care au dorit să realizeze venituri minime cu ajutorul cărora să își asigure hrana zilnică.
Față de aceste împrejurări Curtea apreciază că scopul pedepsei se poate realiza chiar și fără executarea ei potrivit art. 57 Cp.
În consecință, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile față de ambii inculpați disp. art. 81 – 82 Cp.
Cu privire la recursul inculpatului minor K. I. I., acesta este nefondat deoarece aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării ei nu îndeplinește criteriile prev. de art. 81 Cp. ori art. 86/1 Cp. în condițiile în care referatul de evaluare concluzionează faptul că comportamentul inculpatului nu va cunoaște modificări semnificative în sens pozitiv deoarece acesta a debutat infracțional încă înainte de împlinirea vârstei răspunderii penale, are un nivel educațional scăzut, are tendința de a se asocia cu persoane cu un comportament pro infracțional, nu are preocupări concrete și modalități dezirabile de petrecere a timpului liber existând astfel, cu o mare probabilitate ca inculpatul să repete conduita sa infracțională.
Același referat de evaluare apreciază că în condițiile în care mama minorului și-a pierdut autoritatea asupra acestuia, utilă este doar exercitarea unui control extern din partea unor instituții special autorizate care să determine schimbarea comportamentului minorului.
În consecință, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p., neconstatându-se din oficiu și alte motive de fapt ori de drept în afara celor invocate de inculpatul recurent care să impună casarea sentinței, recursul inculpatului K. I. I. va fi respins ca nefondat iar în baza art. 385/15 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. recursurile inculpaților P. B. I. și T. T. vor fi admise ca fondate, se va casa sentința pe latură penală și reținându-se cauza spre judecare se va proceda conform celor motivate la suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fiecare dintre inculpați potrivit art. 81 – 83 Cp.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și 3 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul inculpatului K. I. I. împotriva sentinței penale nr. 939 din 02 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., în dosarul nr._
Admite recursurile inculpaților P. B. I. și T. T..
Casează sentința pe latura penală.
În baza art. 81 cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii de 2 ani aplicată fiecăruia dintre inculpați pe perioada unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal, suspendă pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cp, aplicate fiecărui inculpat, pe durata termenului de încercare menționat.
Atrage atenția fiecărui inculpat asupra revocării suspendării condiționate a executării prezentelor pedepse în cazul săvârșirii de noi infracțiuni potrivit art. 83 cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurentul inculpat K. I. I. la 360 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei onorariu apărător oficiu către Baroul D., care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției prin Curtea de Apel C..
Cheltuielile judiciare în sumă de 300 de lei pentru inculpatul T. T., reprezentând onorariu apărător oficiu către Baroul D. și de 60 lei pentru inculpatul P. B. I., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. F. V. T. G. C.
Grefier,
M. I.
Red.Jud. D.F.
J.f.A.G. S.
O.A. 07 septembrie 2012
| ← Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Decizia nr. 255/2012.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1684/2012.... → |
|---|








