Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 631/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 631/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B.
Judecător I. E.
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 23 aprilie 2015 consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect apelurilor declarate de inculpatul Ț. T. și partea civilă I. S. împotriva sentinței penale nr. 5285 din data de 07.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.5285 din data de 07.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art.386 alin.1 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț. T. din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 C.p. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.2 C.p aplic. art.5 C.p.
În baza art.386 alin.1 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț. T., din infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev.de art. 32 din legea nr.217/2003 în infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din legea nr.217/2003 cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul Ț. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul Ț. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 32 din legea nr.217/2003 cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului Ț. T. un avertisment.
În baza art. 19 C. pr. pen, art. 397 C. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. S., și a obligat inculpatul Ț. T. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând daune morale.
În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen., a obligat inculpatul Ț. T. la plata sumei de 1600 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 276 alin. 1,2 C. proc. pen., a obligat inculpatul Ț. T. la plata sumei de 2500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare făcut de partea civilă I. S..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 6885/P/2012 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Ț. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 Cp și nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din Legea nr.217 /2003 rep. și aplic. art.33 lit.b C.p., reținându-se că în data de 09.06.2012, i-a aplicat părții vătămate I. S. mai multe lovituri, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale și prin săvârșirea acestei infracțiuni a săvârșit o altă infracțiune, aceea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de protecție emis de instanțele de judecată care au dispus obligarea acestuia să nu aibă nici un contact telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mod cu I. S., pe o perioadă de 6 luni.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul Ț. T., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
A fost audiata partea vătămata I. S. care s-a constituit parte civila cu suma de 20.000 euro daune morale și de asemenea au fost audiați martorii din cursul urmăririi penale, in conditii de oralitate, publicitate si nemijlocire.
De asemenea a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului Ț. T., care nu are antecedente penale.
Analizând in mod coroborat ansamblul probelor administrate in cursul procesului penal, instanța retine următoarele:
Inculpatul Ț. T. și partea vătămată I. S. au fost căsătoriți, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr._/13.09.2011 a Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr. 8594/05.06.2012 a Judecătoriei C. s-a dispus emiterea unui ordin de protecție a părții vătămate I. S. față de inculpatul Ț. T., pe o perioadă de 6 luni, cu următoarele obligații și interdicții: obligarea inculpatului să păstreze o distanță minimă de 10 metri față de partea vătămată, interzicerea oricărui contact din partea inculpatului, inclusiv prin corespondență sau prin orice alt mod cu partea vătămată.
Împotriva sentinței civile nr. 8594/05.06.2012 a Judecătoriei C., partea vătămată I. S. și inculpatul Ț. T. au declarat recurs, partea vătămată solicitând admiterea recursului întrucât nu s-a dispus și evacuarea din domiciliu comun ( apartamentul situat în C., pe .,.,., - bun comun dobândit în cursul căsătoriei și care făcea obiectul partajării bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cauză ce forma obiectul dosarului civil nr._/215/2011) a inculpatului Ț. T., iar prezența acestuia în imobil prezintă un real pericol la viața și integritatea sa. Inculpatul Ț. T. a solicitat respingerea acțiunii promovate întrucât aprecierile instanței sunt forțate și netemeinice.
Inculpatul Ț. T. a declarat recurs la data de 08.06.2012, împotriva sentinței civile nr. 8594/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria C., nesolicitând suspendarea executării dispoziției date de instanța de fond cu privire la emiterea unui ordin de protecție.
Tribunalul D., în urma soluționării recursurilor declarate de către partea vătămată și inculpat, a admis recursul declarat de partea vătămată și impunerea următoarele măsuri și interdicții: evacuarea inculpatului Ț. T. din locuința proprietate comună situată pe .,. oricărui contact din partea inculpatului, inclusiv prin corespondență sau prin orice alt mod cu partea vătămată.
În data de 09.06.2012, în intervalul de timp 14,00-14,35, inculpatul Ț. T. a încălcat ordinul de protecție, în sensul că odată ajuns la domiciliul situat în C., pe .,.,., pentru a servi masa cu fiul său, martorul Ț. D. A., i-a solicitat acestuia să meargă să cumpere anumite produse, iar în momentul în care a rămas singur în apartament cu partea vătămată I. S., care se afla în bucătărie, a intrat în această încăpere și i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico legal nr. 1090/A2/11.06.2012 emis de IML C..
Ca urmare a agresiunii suferite, partea vătămată I. S. s-a retras într-o cameră a apartamentului a cărei ușă era prevăzută cu yală și a contactat-o telefonic pe martora Dașcu A. L., relatându-i faptul că a fost agresată de către fostul soț, iar ulterior a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând prezența la fața locului a unui echipaj de poliție, întrucât îi era teamă pentru viața și integritatea sa corporală.
Spre locația indicată de partea vătămată, a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție C., din care au făcut parte, agent șef adjunct M. O. G., polițistul local B. C. și elevul C. T. A.. Până la sosirea echipajului de poliție, a revenit la locația respectivă și martorul Ț. D. A..
În momentul în care partea vătămată a sesizat că la apartamentul său se prezentase un echipaj de poliție, a deschis ușa camerei în care se refugiase și la solicitarea agentului de poliție M. O. G. i-a prezentat acestuia documentul de identitate, i-a adus la cunoștință că împotriva lui Ț. T., instanța de judecată emisese un ordin de restricție, prezentându-i chiar un imprimat de pe portalul instanțelor, unde se făcuse publică dispoziția instanței de judecată .Totodată, partea vătămată l-a încunoștințat pe agentul de poliție că anterior a fost agresată de către fostul soț, inculpatul Ț. T. . Partea vătămată i-a solicitat agentului de poliție să încheie un document, însă acesta i-a spus că trebuie să facă anumite verificări și după aceea va putea să încheie un proces verbal, dar că poate să-i însoțească la poliție pentru a depune o plângere scrisă, lucru pe care partea vătămată l-a acceptat și pentru considerentul că îi era teamă să mai stea în același imobil cu inculpatul.
După terminarea discuției cu partea vătămată, agentul de poliție a bătut la ușa bucătăriei, l-a încunoștințat pe inculpatul Ț. T. că poate să discute și cu acesta, context în care inculpatul i-a cerut să-l însoțească în sufrageria apartamentului, interzicându-i elevului de la Școala de Agenți de Poliție, care îl însoțea pe agent, să intre și el.
În discuția purtată numai cu agentul de poliție M. O. G., inculpatul i-a adus la cunoștință acestuia că este ofițer superior în cadrul MAI și își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă D., i-a arătat legitimația de polițist, făcând presiuni asupra sa, care conform declarației sale date în faza de urmărire penală i-au indus o stare de temere.
Agentul de poliție M. O. G. l-a informat pe inculpat că la rândul său o să le raporteze superiorilor săi această situație.
Faptul că inculpatul a exercitat presiuni asupra agentul de poliție M. O. G., rezultă din declarația dată inițial de către agentul de poliție M. O. G. și declarația martorului C. T. A., din faza de urmărire penală, astfel încât agentul de poliție, în fișa de intervenție nr.774/09.06.2012, a menționat că " cele sesizate nu se confirmă", aspect pe care nu-l reia și în raportul pe care l-a întocmit ulterior.
De asemenea, martorul M., în declarația dată în faza de cercetare judecătorească a arătat că partea vătămată le-a spus ( martorului C. și lui) că a avut un conflict cu inculpatul și că acesta a lovit-o, fiind îndrumată de către acest martor să meargă la IML.
Faptul că în interiorul apartamentului, inculpatul a discutat numai cu agentul de poliție M. O. G., nefiind prezentă o altă persoană este confirmat de martorul M. și martorul C. T. A., acestuia din urmă fiindu-i interzis de către inculpat să asiste la discuțiile cu agentul de poliție.
Declarația martorului C. T. A. nu prezintă elemente în dovedirea situației de fapt, întrucât din declarația dată de acesta în faza de cercetare judecătorească, instanța reține faptul că acesta s-a prezentat împreună cu agentul M. la locația unde au fost solicitați ca urmare a unei sesizări primite la dispecerat, dar că nu a auzit discuția pe care agentul M. a purtat-o cu doamna care solicitase prezența echipajului de poliție și nici discuția pe care a purtat-o acesta cu inculpatul.
Nerelevantă sub aspectul dovedirii situației de fapt este și declarația martorului B. C. Fernando, întrucât acesta a însoțit echipajul de poliție format din agentul M. și elevul C., în calitate de conducător auto al mașinii cu care aceștia s-au deplasat la locul la care au fost solicitați. Martorul B. își desfășura activitatea în cadrul Poliției Locale C.,Serviciul Circulație și în momentul în care a ajuns împreună cu echipajul de poliție de la Secția 3 Poliție C., a rămas la mașină. De asemenea, după ce au condus partea vătămată la Secția de Poliție, acesta a rămas în afara secției de poliție, la mașină.
Cu ocazia discuției purtate de inculpat cu martorul M., inculpatul Ț. T. i-a cerut agentului de poliție să întocmească un proces verbal, să audieze vecinii pentru ca aceștia să relateze că nu au auzit nimic, la care agentul de poliție i-a cerut să–l însoțească la sediul Secției 3 Poliție C., pentru a depune o plângere sau o sesizare, inculpatul declarând că nu merge și se va duce din proprie inițiativă la șeful Poliției mun. C..
După terminarea discuției cu inculpatul, agentul de poliție M. O. G. a plecat din imobil, împreună cu partea vătămată și cu elevul C. T. A., deplasându-se la autoutilitara cu nr. de înmatriculare MAI_, unde aștepta polițistul local B. C., apoi toți s-au deplasat la sediul Secției 3 Poliție C., unde partea vătămată a fost îndrumată către lucrătorii poliției judiciare.
Inculpatul Ț. T., pe data de 10.06.2012 a mers personal la șeful Poliției mun. C. și a depus o cerere prin care a solicitat să i se dea un răspuns referitor la prezența echipajului de poliție la domiciliul său în data de 09.06.2012, în jurul orelor 14,00, în sensul confirmării sau neconfirmării celor sesizate. Cererea inculpatului a fost direcționată la Secția 3 Poliție C., context în care i s-a solicitat atât agentului de poliție și elevului să întocmească câte un raport în vederea soluționării cererii formulate de către inculpat.
Anterior, agentul de poliție M. O. G., la ieșirea din serviciu a întocmit o fișă a intervenției la eveniment în care a consemnat că s-a solicitat prezența unui echipaj de poliție de către partea vătămată I. S., la apartamentul situat în C., pe ., ., ., prin intermediul apelului numărului unic de urgență 112, pentru că a fost agresată de fostul soț, inculpatul Ț. T., după care a consemnat că la fața locului partea vătămată ar fi declarat că nu a fost agresată și nici amenințată în vreun fel de fostul soț, doar că s-a speriat de prezența acestuia în apartament.
Cu ocazia întocmirii raportului, agentul de poliție M. O. G. a arătat că partea vătămată i-a relatat că fostul soț a exercitat acțiuni de violență fizică și verbală asupra sa, în sensul că a amenințat-o.
Prin raportul întocmit în data de 12.06.2012, de către Secția 3 Poliție C., se menționează că polițiștii nu au competența de a constata și certifica leziunile produse în urma unei eventuale îmbrânceli, sens în care inculpatului i s-a comunicat că în urma verificărilor efectuate, nu s-au confirmat aspectele sesizate în momentul intervenției la eveniment.
Fiind audiat în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul Ț. T. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, declarând că nu a agresat-o pe partea vătămată I. S. nici în data de 31.05.2012 și nici în data de 09.06.2012, dată la care i s-au eliberat părții vătămate certificatele medico legale nr. 1023/A2/01.06.2012 și respectiv nr. 1090/A2/11.06.2012 emis de IML C. și nu a încălcat ordinul de protecție dispus prin sentința civilă nr. 8594/05.06.2012 a Judecătoriei C., de existența căruia de altfel nu știa. Inculpatul Ț. T. a negat că ar fi agresat fizic sau verbal pe partea vătămată I. S., invocând că cele două certificatele medico legale ar fi fost obținute în baza unor declarații false, susținând că singurul martor ocular este fiul său, martorul Ț. D. A., care poate relata că el niciodată nu a exercitat acțiuni de violență asupra fostei sale soții, aceasta încercând prin orice mijloace să-l discrediteze.
Inculpatul Ț. T. a susținut că leziunile descrise în cele două certificatele medico legale nu au fost produse în modalitățile descrise de medicii legiști, respectiv prin lovire cu și de corpuri dure – certificatul medico legal nr. 1023/A2/01.06.2012 sau prin lovire cu corpuri dure - certificatul medico legal nr. 1090/A2/11.06.2012, iar o parte din leziunile descrise în primul certificat medico legal se regăsesc și în cel de-al doilea, și anume echimoza violacee de pe gamba stângă. Având în vedere susținerile inculpatului, în faza de urmărire penală, s-au solicitat relații de la IML C., în sensul de a se preciza dacă leziunile descrise în certificatul medico legal nr. 1090/A2/11.06.2012, puteau fi produse și prin mecanism inactiv sau dacă leziunile descrise în cele două certificate medico legale puteau fi produse și în alte zile, decât în datele de 31.05.2012 sau 09.06.2012
Din cuprinsul adresei nr.433/A1/22.10.2012, leziunile descrise în certificatul medico legal nr.1090/A2/11.06.2012 s-au putut produce prin mecanism activ de lovire directă și numai luate separat s-ar fi putut produce prin mecanism inactiv, excluzându-se posibilitatea producerii tuturor leziunilor constatate prin mecanism inactiv în cadrul unui singur moment lezional.
Prin adresa nr.4646/A1/21.11.2012, s-a precizat că, având în vedere morfologia leziunilor descrise în cele două certificate medico legale, leziunile au putut fi produse în datele de 31.05.2012, respectiv 09.06.2012.
În cauză, în faza de urmărire penală au fost audiați cei doi medici legiști, respectiv E. C. Băducă și M. Ș., iar din declarațiile acestora rezultă că fiecare în parte a examinat-o pe partea vătămată I. S., apoi leziunile constatate le-au menționat în cuprinsul fișelor de examinare, după care le-au consemnat în detaliu în cele două certificate medico legale. Cei doi medici au arătat că între leziunile constatate și cele descrise de ei nu există identitate, acestea au fost produse la date diferite, iar ca zile de producere a lor s-au menționat datele de 31.05.2012 și 09.06.2012, date care coincid cu susținerile persoanei examinate, iar în situația în care concluziile lor cu privire la data producerii nu ar fi coincis cu susținerile persoanei vătămate s-ar fi făcut mențiune expresă în conținutul certificatelor medico legale, întrucât ziua se determină în funcție de constatările efective ale medicului care are la bază morfologia și localizarea acestora.
Instanța a reținut că toate constatările medicilor legiști materializate în conținutul certificatelor medico legale ca și modalitate de producere a leziunilor, respectiv datele la care au fost produse, se coroborează cu susținerile părții vătămate, ale martorilor Dașcu A. L., V. I. și I. D., persoane care au văzut-o pe partea vătămată imediat după producerea agresiunii fizice asupra ei, respectiv la data de 09.06.2012 și 10.06.2012, în cazul martorului I. D..
Faptul că inculpatul Ț. T., în data de 09.06.2012, i-a aplicat părții vătămate I. S. mai multe lovituri, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale și prin săvârșirea acestei infracțiuni a săvârșit o altă infracțiune, aceea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de protecție emis de instanțele de judecată care au dispus obligarea acestuia să nu aibă nici un contact telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mod cu I. S., pe o perioadă de 6 luni, rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și faza de cercetare judecătorească, Dașcu A. L., V. I. și I. D., date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească și concluziile certificatul medico legal nr. 1090/A2/11.06.2012 emis de IML C., concluziile fișei de examinare întocmită la data de 11.06.2012, în datele cuprinse în adresele nr.433/A1/22.10.2012, respectiv 4646/A1/21.11.2012 .
Astfel, partea vătămată I. S., după plecarea de la secția de poliție din data de 09.06.2012, s-a deplasat la domiciliul martorei Dașcu A. L. și i-a povestit acesteia și martorului V. I., faptul că a fost agresată de către inculpat, chiar martora acordându-i îngrijiri medicale întrucât este asistent medical.
A doua zi, partea vătămată I. S. a mers la domiciliul tatălui său, martorul I. D. căruia i-a povestit faptul că a fost agresată de către inculpat, acesta observând leziunile de pe picior și sfătuind-o ca și ceilalți doi martori să meargă la IML C., în vederea obținerii unui certificat medico legal, lucru pe care partea vătămată l-a și făcut în prima zi lucrătoare, respectiv data de 11.06.2012.
În cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au fost audiați martori propuși de către inculpat, A. E., Bencea G. D. G., D. M. A., care nu au perceput în mod direct ceea ce s-a întâmplat la data de 09.06.2012, care au relatat stări de fapt pe care le cunoșteau de la inculpat și care prin depozițiile lor exprimă o caracterizare a inculpatului.
De asemenea, au fot audiați martorii B. C. M., P. A., V. L., P. V. și B. I. C., care au arătat că nu cunosc nimic în legătură cu incidentele dintre inculpat și partea vătămată.
Cu privire la faptul că inculpatul cunoștea existența ordinului de protecție, este relevant faptul că inculpatul a declarat recurs la data de 08.06.2012, împotriva sentinței civile nr. 8594/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria C., nesolicitând suspendarea executării dispoziției date de instanța de fond cu privire la emiterea unui ordin de protecție.
De asemenea, cu privire la faptul invocat de inculpat că sentința civilă nr. 8594/05.06.2012 a Judecătoriei C. prin care s-a dispus emiterea unui ordin de protecție a părții vătămate I. S., pe o perioadă de 6 luni, nu era definitivă și nu a existat notificarea oficială a inculpatului în legătură cu punerea în executare a sentinței civile, instanța reține că inculpatul avea cunoștință de existența ordinului de protecție, promovase recurs împotriva sentinței civile și nu solicitase suspendarea executării dispoziției date de instanța de fond cu privire la emiterea unui ordin de protecție.
De asemenea, instanța va avea în vedere și declarația dată de către martorul D. M. A. din faza de urmărire penală, care a declarat că la un moment dat s-a întâlnit cu inculpatul și acesta i-a spus că împotriva sa a fost emis un ordin de restricție, că nu mai are voie să meargă acasă, " că a bătut-o pe fosta soție ".
Inculpatul, în apărarea sa, a propus ca martori mai mulți colegi de serviciu, fiind audiați atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, B. C., P. V., B. C. I. și G. M. C., care au precizat că în data de 09.06.2012( zi premergătoare alegerilor locale, zi nelucrătoare ce corespunde unei zile de sâmbătă, iar lucrătorii MAI, inclusiv cei din cadrul SJIPI- inculpatul fiind comisar șef în cadrul acestui serviciu) inculpatul a fost prezent la serviciu până la orele 14,00, după care toți au plecat acasă.
Cu privire la susținerea inculpatului că a revenit la serviciu și după orele 15,00, există un singur martor care inițial a confirmat acest lucru. Astfel, martorul B. C. a confirmat faptul că inculpatul a revenit la serviciu și după orele 15,00, însă în faza actelor premergătoare a arătat că în ziua respectivă, în calitate de șef al inculpatului l-a învoit pe acesta de două ori, o dată pentru a merge la masă și apoi pentru că a fost contactat de către fiul său în legătură cu prezența la domiciliul său a unui echipaj de poliție, iar ulterior a retractat toate susținerile, motivând că nu își mai amintește ceea ce s-a întâmplat datorită perioadei de timp care a trecut. Aceeași poziție a avut martorul și în fața instanței de judecată, în sensul că nu își mai amintește ceea ce s-a întâmplat în ziua respectivă.
Susținerile inculpatului în sensul că nu a lovit partea vătămată în data de 09.06.2012 nu se coroborează decât cu declarația martorului Ț. D. A., fiul inculpatului și al părții vătămate, declarația fiind înlăturată ca fiind subiectivă, întrucât acesta nu are o relație bună cu mama sa.
De asemenea declarațiile martorilor G. M. C., B. C. I., P. V., B. C. M., D. G. nu sunt relevante pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu în legătură cu faptul că inculpatul în data de 09.06.2012 a agresat-o fizic pe partea vătămată, întrucât aceștia nu cunoșteau situația conflictuală existentă între inculpat și partea vătămată, făcând aprecieri cu privire la comportamentul inculpatului în calitate de prieten sau coleg de serviciu.
În același sens au fost și declarațiile martorului P. A. –colocatar cu inculpatul și partea vătămată și martorului V. L..
Din întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Analizând textele de lege care incriminează fapta de lovire sau alte violențe comisă de inculpat, prin prisma dispozițiilor art. 5 din actualul Cod penal - instanța constată că infracțiunea reținuta in sarcina inculpatului era prevăzuta in dispozițiile art. 180 alin. 2 C.p. de la 1969 si se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. In noile dispoziții fapta este incriminata in art. 193 alin. 2 Nc.p. si se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.
Analizând textele de lege care incriminează fapta de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din Legea nr.217 /2003 rep, prin prisma dispozițiilor art. 5 din actualul Cod penal - instanța a constatat că infracțiunea reținuta in sarcina inculpatului era prevăzuta in dispozițiile art. 32 din Legea nr.217 /2003 rep ( lege care a intrat în vigoare la data de 02 iunie 2012) având următorul conținut: Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Legea nr.217 /2003 rep. a fost modificată, în noile dispoziții fapta este incriminata tot în art.32, având următorul conținut: încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: vacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Instanța a constatat ca fiind mai favorabile dispozițiile art.32 din Legea nr.217 /2003 rep. în vigoare începând cu data de 27.03.2014, întrucât a fost eliminată prevederea că în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Totodată, având în vedere Decizia CCR nr. 265/06.05.2014 publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014 potrivit căreia dispozițiile art. 5 C.p. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a apreciat că față de pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, dispozițiile Noului Cod Penal sunt mai favorabile astfel ca a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț. T. din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 C.p. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.2 C.p aplic. art.5 C.p. și din infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din legea nr.217/2003 în infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din legea nr.217/2003 cu aplic. art.5 C.p.
În drept, faptele inculpatului Ț. T. care în data de 09.06.2012, i-a aplicat părții vătămate I. S. mai multe lovituri, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale și prin săvârșirea acestei infracțiuni a săvârșit o altă infracțiune, aceea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de protecție emis de instanțele de judecată care au dispus obligarea acestuia să nu aibă nici un contact telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mod cu I. S., pe o perioadă de 6 luni, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.p. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din Legea nr.217 /2003 rep, cu aplic. art.5 C.p.
Elementul material al faptei de lovire sau alte violențe săvârșite este realizat printr-o faptă comisivă care constă în acțiunea de lovire repetata a părții vătămate de către inculpat.
Urmarea imediată constă în vătămarea integrității corporale a părții vătămate, vătămare ce a necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Prin săvârșirea acțiunii de lovire s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul fiecărei persoane la integritate corporală și sănătate, între fapta comisă de către inculpat și urmarea produsă, respectiv vătămarea integrități corporale a părții vătămate existând legătură de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat faptul că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe. Astfel, săvârșind acțiunea de lovire, inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv vătămarea integrității corporale a părții vătămate.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție prev. de art. 32 din Legea nr.217 /2003, instanța a reținut că inculpatul avea cunoștință de existența ordinului de restricție emis prin sentința civilă nr.8594/05.06.2012 a Judecătoriei C., împotriva căreia la data de 08.06.2012 a declarat recurs, și că a încălcat obligațiile care erau dispuse de către instanța civilă, întrunindu-se astfel latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a reținut că, potrivit art. 74 alin. 1 și 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei - se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penale;nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Potrivit dispozițiilor art.80 C.p., instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții: infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei cu privire la inculpatul Ț. T.: infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este integrat în societate, are un loc de muncă stabil și a avut anterior o conduită bună în societate.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. instanța a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul Ț. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul Ț. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 32 din legea nr.217/2003 cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatului Ț. T. un avertisment
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea vătămata I. S. s-a constituit parte civila cu suma de 20.000 euro daune morale
Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sănătatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate si onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel in cauza in plan psihic si fizic, importanta valorilor lezate si măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura afectării, precum si măsura in care parții vătămate i-a fost afectata viața sociala sau familiala, s-a apreciat că suma de 1500 lei reprezintă o recuperare justă patrimoniala a prejudiciului nepatrimonial suferit. Suma de 1500 lei este considerata o reparație justa și integrală a prejudiciului moral produs, ținând seama de principiul reparației integrale si echitabile a oricărei daune si de necesitatea că această formă de reparație să nu se convertească . de îmbogățire fără justă cauza. De aceea suma solicitată de partea civila este exorbitanta și nu se justifică față de împrejurările cauzei, acțiunea civila fiind admisa numai in limitele arătate.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul Ț. T. și partea civilă I. S.,.
Apelul părții civile vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în condițiile în care regimul sancționator aplicat inculpatului nu răspunde exigențelor legii.
Deși s-a probat săvârșirea faptelor de către inculpat, inclusiv fondul relațiilor dintre părți la momentul săvârșirii infracțiunilor, agresiunile și certurile ce și-au păstrat constanța în timp, inculpatul având accese de violență, pe de o parte, iar pe de altă parte, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal a urmărit să îngreuneze cercetarea penală prin numeroasele plângeri formulate, împotriva procurorului, sustrageri de la audieri, recuzări, instanța de fond în mod netemeinic a apreciat că aspectele probate sunt în măsură să facă aplicabile dispozițiile prevăzute de art.80 C.p., respectiv, renunțarea la aplicarea pedepsei, deși circumstanțele reale ale faptelor și cele personale impuneau aplicarea unei pedepse mult mai severe.
Este criticată și soluția adoptată pe latură civilă, daunele morale acordate, nefiind proporționale cu prejudiciul moral suferit de victimă.
Apelul inculpatului vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe, determinată de greșita interpretare a probatoriilor administrate.
Astfel, se impunea achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, în varianța încălcării măsurilor de protecție, în condițiile în care hotărârea judecătorească ce a impus interdicția inculpatului nu are caracter definitiv, situație în care este necesară notificarea oficială a debitorului.
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, inculpatul arată că fapta nu există, atâta timp cât probele cauzei creează dubiu asupra faptelor săvârșite de inculpat. Dubiul rezultă din existența celor două certificate medico-legale, leziunile menționate în acestea fiind aproximativ identice, precum și din absența asistentului de serviciu la examinarea clinică și nerespectarea obligației de consemnare în registrul special de către asistent a constatărilor medicului legist.
Este criticată conduita vădit părtinitoare a procurorului de caz, constând în neconcordanțele existente între referința legală din plângerea persoanei vătămate, cu privire la ora săvârșirii faptelor, în raport de referința legală ce apare în dosarul inițial de cercetare penală, în legătură cu încălcarea ordinului de protecție.
Este criticată respingerea cererilor suplimentare de probatoriu efectuate de inculpat la urmărirea penală, efectuată de procurorul de caz, dar și ridicarea de la sediul IML, a actelor medicale, deși medicii erau cercetați în cauză, întrucât inculpatul formulase plângere împotriva acestora, procurorul având obligația de a fi imparțial.
De asemenea, inculpatul enumerând depozițiile colegilor de serviciu, precum și ale martorilor, polițiștii ce se prezintă în imobilul în care se aflau părțile, la chemarea victimei, arată că probatoriile au fost interpretate eronat, inculpatul nu a exercitat agresiuni asupra victimei, și nici nu a încălcat ordinul de interdicție.
Inculpatul realizând o analiză a celor două certificate medico-legale prezentate de victimă, concluzionează că loviturile menționate în cel din urmă act medical din punct de vedere cronologic, sunt lovituri produse anterior datei de 9.06.2012, lovituri menționate în primul act medical.
Analizând motivele de apel invocate, cât și hotărârea primei instanțe, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispot.art.417 și următ. C.p.p., se constată că apelurile sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art.421 alin.1 lit.b C.p.p., vor fi respinse.
Criticile inculpatului privind încălcarea normelor de procedură de către procuror, sunt nefondate, nici una dintre acestea nu se regăsește în sfera de aplicare a sancțiunii nulității, mai mult, actele efectuate de procurorul cauzei respectă normele procedurale, atât în ceea ce privește administrarea probatoriilor, al respectării drepturilor părților de propunere și administrare a probelor, astfel cum sunt prevăzute de art.306 și următ. C.p.p. precum și dispozițiile art. 100 cod pr.penală potrivit cărora în cursul urmăririi penale organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
Urmărirea penală este și ea supusă principiului aprecierii probelor, inclusiv de organul de urmărire penală, astfel cum este prevăzut de art. 103 Cod procedură penală, organele judiciare au libertatea de apreciere în evaluarea tuturor probelor administrate în cauză.
Tocmai datorită limitelor impuse de lege și în respectarea drepturilor procesuale, părțile nu pot solicita administrarea de probe în mod absolut, cererea acestora fiind cenzurată de către procuror în respectarea obiectivelor și principiilor ce caracterizează urmărirea penală.
Starea de fapt reținută de către prima instanță este în acord cu probatoriile administrate, potrivit exigențelor art. 97 și următ. C.p.p.
Au fost interpretate în mod riguros probele administrate pe parcursul procesului penal ce au creat convingerea instanței de fond că inculpatul a săvârșit cele două fapte penale ce formează obiectul acțiunii penale.
Faptele de nerespectare a hotărârii judecătorești prin încălcarea ordinului de restricție și de lovire sau alte violențe săvârșite la data de 9 iunie 2012, în condițiile în care inculpatul aflându-se în același apartament cu partea vătămată, încalcă perimetrul de protecție stabilit prin hotărâre judecătorească, apropiindu-se de victimă peste distanța legală, agresând-o pe aceasta fizic și verbal sunt dovedite în cauză cu existența sentinței penale nr. 8594 din 5 iunie 2012 a Judecătoriei C., hotărâre executorie, vremelnică și fără somație, declarația victimei, declarația martorei Dașcu A. L. care este sunată de către victimă imediat după agresiune, martorei fiindu-i relatată . inculpatului dar și telefonul dat de aceasta la 112.
Cele două aspecte relatate de martoră sunt confirmate și susținute de deplasarea echipajului de poliție la apartamentul părților, format din martorii M. O. G., B. C. și C. T. A., deplasarea echipajului realizându-se în urma telefonului de urgență.
Martorul M. O. G., agentul de poliție, membru al echipajului, confirmă venirea în apartamentul părților, discuțiile purtate cu inculpatul Ț. T. precum și cu victima, aceasta din urmă relatându-i că au fost exercitate acțiuni de violență fizică și verbală asupra sa, de către inculpat. Este împrejurarea relatată de acest martor în raportul de serviciu întocmit precum și în depozițiile date în faza de cercetare judecătorească.
Această declarație este apreciată ca fiind corespunzătoare adevărului judiciar stabilit în cauza de față, atâta timp cât la ieșirea din serviciu martorul întocmește fișa de intervenție la eveniment sub influența solicitărilor inculpatului.
Influența se prezumă din specificul raporturilor existente în cazul lucrătorilor din cadrul Ministerului de Interne și se confirmă, în cauza de față, de pozițiile martorului M. O. G. dar și ale colegilor de serviciu, martorul C. T. A., căruia i s-a interzis să asiste la discuțiile purtate de inculpat cu martorul M. dar și, așa cum am arătat din declarațiile martorului M. O. A., a victimei, inclusiv recunoașterea inculpatului privind discuția purtată cu agentul de poliție, în absența altor martori.
Martora Dașcu A. L. precum și martorul V. I., în apartamentul cărora revine victima după . suferită și după formularea plângerii la poliție, dar și tatăl victimei, martorul I. D., martor ce constată personal leziunile, relatează aspectele privind . inculpatului expuse de victimă, depozițiile acestora constituindu-se în probe ce susțin pe plan probatoriu stare de fapt reținută în actul de sesizare.
Și martorul D. M. A. relatează împrejurări legate de întâlnirea cu inculpatul anterior faptelor penale din cauză, prilej cu care află de existența ordinului de restricție precum și motivul acestuia.
Poziția intimidantă a inculpatului raportată la membrii echipajului de poliție, încercările acestuia de a administra dovezi privind imposibilitatea aflării sale în apartamentul din litigiu la data de 9 iunie 2012, zi premergătoare alegerilor locale, încercări însă eșuate în condițiile în care martorul B. C., șeful inculpatului, infirmă ceea ce inculpatul încerca să susțină în mod neadevărat și sunt împrejurări ce demonstrează contrariul.
Deși, fiul părților, major și locuind împreună cu inculpatul, având divergențe cu victima, pe tema pensiei de întreținere, susține apărarea inculpatului, instanța de apel ca și judecătorul fondului apreciază ca aceasta fiind singura mărturie ce susține apărarea inculpatului, este subiectivă, în condițiile în care vine în contradicție cu toate celelalte probatorii administrate în cauză și care privesc conflictul dedus judecății.
În mod judicios nu au fost apreciate ca relevante mărturiile colegilor de serviciu ai inculpatului, atâta timp cât nici unul dintre aceștia nu a adus lămuriri cu privire la starea de fapt dedusă judecății.
Actul medical, relațiile solicitate de la IML ulterior emiterii acestui act, mărturiile medicilor legiști, sunt probe care, la rândul lor, susțin starea de fapt reținută în cauză, respectiv leziunile descrise în certificatul medico-legal nr. 1090/A2 din 11 iunie 2012, s-au putut produce prin mecanism activ de lovire directă și numai luată separat s-ar fi putut produce prin mecanism inactiv, excluzându-se posibilitatea producerii tuturor leziunilor constatate prin mecanism inactiv în cadrul unui singur moment lezional.
Comparând mențiunile celor două certificate medico-legale eliberate victimei, respectiv certificatul medico-legal nr. 1023/A2 din 1 iunie 2012, ce menționează . exercitată asupra victimei la data de 31 mai 2012 și certificatul medico-legal nr. 1090/A2 din 11 iunie 2012, aici fiind menționate agresiunile exercitate în 9 iunie 2012, se constată diferențe asupra menționării locurilor anatomice ce au suferit leziuni traumatice.
La data de 31 mai 2012 sunt vizate gambele posterior bilateral și toraco lombar median, occipital stângă, diferit de leziunile din 9 iunie 2012 când se menționează scapular bilateral cât o echimoză pe fond tumefiat, fesier dreapta echimoze, pe coapsa dreaptă în 1/3 medie, lateral, echimoză violacee de 6,5 cm centrată pe mai multe zone excoriate, toate celelalte mențiuni ale celor două acte medicale fiind relativ identice.
Fără îndoială că diferențele existente în cele două acte medicale nu fac decât să confirme faptul că victima a suferit agresiuni de violență și la data de 9 iunie 2012, data săvârșirii faptelor penale deduse judecății.
Hotărârea judecătorească executorie la instanța de fond, astfel cum menționează în mod expres Legea nr. 217/2003, impune în sarcina inculpatului obligația de a nu se apropia de victimă, obligație de a nu face.
Datorită calității speciale a debitorului acestei obligații, interdicția impusă de judecător face parte din categoria obligațiilor de a nu face, ce implică faptul personal al debitorului, nici o altă persoană neputând îndeplini respectiva obligație.
De aceea, obligația de a nu face, în cest caz presupune executarea directă a debitorului prin îndeplinirea faptului personal, acțiunea acestuia de a nu se apropia de victimă. Executarea indirectă în acest caz, mijloacele la care să poată recurge în cazul în care hotărârea nu a fost respectată de debitorul obligației de a nu face, se realizează prin mijloace de constrângere indirectă, prin măsuri asupra bunurilor din patrimoniul acestuia, determinându-se astfel indirect acțiunea sau abstențiunea debitorului, acesta fiind momentul în care se pune în discuție exercițiul autorităților de executare silită.
Este nefondată astfel critica apelantului inculpat privind absența puneri în executare a ordinului de interdicție, obligație pe care inculpatul a cunoscut-o, fiind parte în dosarul finalizat prin sentința penală nr. 8594 din 5 iunie 2012, cauză soluționată pe fond și în care inculpatul declară recurs cu o zi înainte de încălcarea interdicției executorii, respectiv data de 8 iunie 2012.
Față de cele arătate mai sus, se constată că soluția judecătorului instanței de fond în ceea ce privește atât reținerea stării de fapt cât și a dispozițiilor legale incidente, este temeinică și legală, inclusiv sub aspectul reținerii dispozițiilor legii penale mai favorabile.
Aceeași apreciere o are instanța de apel și asupra operațiunii de individualizare judiciară realizată de judecătorul fondului.
S-a dat eficiență circumstanțelor reale ale săvârșirii faptelor, relațiile sociale lezate prin faptele inculpatului, fondul derulării conflictului și perioada îndelungată în care părțile și-au revendicat drepturile, presupus a se naște din conviețuirea îndelungată dar și persoana inculpatului, respectiv gradul de instrucție școlară.
Acordarea daunelor morale în cuantumul sumei de 1500 lei, se apreciază ca judicioasă, evaluarea daunelor suferite de victimă răspunzând principiilor de echitate și proporționalitate în cauza de față, și aceasta raportat la circumstanțele reale ce caracterizează faptele delictuale cauzatoare de prejudiciu.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de inculpatul Ț. T. fiul lui E. și I., născut la data de 11.05.1959, în Hunedoara, jud. Hunedoara, cu domiciliul în C., ., ., ., CNP_ și partea civilă I. S. împotriva sentinței penale nr. 5285 din data de 07.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondate.
Obligă inculpatul și partea civilă la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2015.
Președinte, Judecător,
T. C. B. I. E.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud. TCB
j.f.GCM
G.S. 2015
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 635/2015. Curtea... → |
|---|
