Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 345/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 345/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 345/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE C. C. Judecător
A. C. M. Judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. cergă din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă T. G., împotriva sentinței penale nr. 169 din 29 mai 2013, pronunțată de T. G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit inculpatul P. S. G., reprezentat de avocat H. E., apărător ales și partea civilă S.C. M. S. S.A. prin administrator judiciar I. INDUSTRY IPURL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a apelului conform motivelor formulate în scris; arată că greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune – în raport de întreg materialul probator care confirmă vinovăția acestuia la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Apreciază că sentința penală este nelegală și astfel că în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală solicită desființarea acesteia și rejudecând, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Avocat H. E. solicită respingerea apelului; societatea parte vătămată nu a suferit nici un prejudiciu, aceasta nu mai era proprietar; inculpatul a dobândit bunul ca un adevărat proprietar, s-a înscris la cartea funciară și în evidențele fiscale ca plătitor de taxe și impozite.
Arată că inculpatul a fost dobânditor de bună credință, nu a cunoscut existența hotărârii judecătorești care nu a fost înscrisă în cartea funciară, imobilul a fost sechestrat de finanțe pentru debite ale societăților administrate de inculpat.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt corespunzătoare adevărului, aceasta confirmând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întruct nu rezultă că s-a prezentat o faptă adevărată ca mincinoasă sau invers.
În subsidiar apreciază că s-ar impune doar schimbarea temeiului achitării, aceasta urmând a fi fispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât fapta nu întrunește elementele consitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
CURTEA,
Asupra apelului de față;
P. sentința penală nr. 169 din 29 mai 2013, pronunțată de T. G. în dosarul nr._, în baza art. 11 pct.2 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 10 lit. b C.pr.pen., a fost achitat inculpatul P. S. G., fiul lui N. și M., născut la data de 30.07.1979, în orașul Horezu, județul V., cu domiciliul în orașul Ocnele M., ., județul V., căsătorit, fără antecedente penale, CNP-_, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 346 alin.4 C.pr.pen. a fost lasată nesoluționată acțiunea civilă.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. G. nr. 514/P/2009 din 06.03.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. S. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen.
În fapt, s-a reținut că la data de 13.06.2009 . Tg-J. a formulat o plângere la P. de pe lângă T. G. prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul P. S. G., întrucât la data de 30.08.2005, în calitate de cumpărător a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175 prin care a dobândit de la . SA, imobilul teren și construcții ce alcătuiesc Complexul Comanca în condițiile în care societatea vânzătoare nu mai era proprietara acestui complex.
Petiționara a precizat că în drept ea era proprietara acestui complex, fiind dobândit în baza unui contract de schimb de la . SA, iar prin sentința civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei B., instanța a constatat legalitatea schimbului, sentința ținând loc de act autentic de schimb.
A mai arătat că, ulterior încheierii contractului inculpatul a intabulat imobilul teren și construcții pe numele său, iar în anul 2009 ca urmare a unor debite avute de inculpat la D.G.F.P. V., această instituție a declanșat procedura de executare silită fiind scos imobilul la vânzare prin licitație.
Pentru a evita vânzarea bunului petiționara a achitat datoria inculpatului în sumă de 45.000 lei.
În urma verificărilor efectuate în cauză și din coroborarea probelor administrate s-a reținut următoarea situație de fapt:
învinuitul U. D. a fost administrator al . SA începând cu data de 29.09.2004.
Conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă T. V., a rezultat că . SA a fost înființată în anul 1991 și a funcționat cu sediul în municipiul D. până la data de 07.04.2006 când societatea își mută sediul în Tg-J..
. Tg-J. a fost înființată în anul 2002 și a funcționat cu sediul în Rm-V. până în anul 2009 când și-a mutat sediul social în județul G..
Inculpatul P. S. G. era angajat în anul 2005 ca șofer la . îl cunoștea pe inculpatul U. D., administrator al . SA.
P. sentința civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr. 1365/2004, instanța de judecată a constatat că prin actul sub semnătură privată intitulat „contract de schimb” încheiat la data de 30.06.2004, părțile . DEMENI SA, . și . Tg-J. au convenit cu privire la schimbul mai multor imobile și mobile.
Astfel, . Tg-J. a dobândit de la . SA „Popasul Turistic Brazilor” (Complexul Comanca) și terenul aferent în suprafață de 13.320,43 m.p.. Instanța judecătorească a stabilit că sentința ține loc de act autentic de schimb și totodată, dispune înscierea acesteia în cartea funciară a fiecărei localități unde se află imobilele.
Aferent contractului de schimb se găsește și procesul verbal de predare – primire din 30.06.2004, prin care . SA predă către . Tg-J. „Popasul Turistic Brazilor”(Complexul Comanca) și terenul aferent în suprafață de 13.320,43 m.p.
La data de 30.08.2005, deși . SA nu mai deținea activul, fiind proprietatea . Tg-J. conform sentinței civile nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei B., învinuitul U. D. în calitate de administrator al . SA încheie cu inculpatul P. S. G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notarul public Borna G. sub nr. 1175 prin care societatea vindea cumpărătorului activul „Popasul Turistic Brazilor”(Complexul Comanca) și terenul aferent în suprafață de 13.320,43 m.p.
La încheierea contractului învinuitul U. D. a prezentat la notariat următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 3210/16.10.2002 a Judecătoriei D. și încheierea aceleiași instanțe din 26.04.2004 prin care . SA a dobândit activul; un raport de evaluare al clădirilor și terenului; certificat constatator eliberat de O.R.C. V. privind structura acționariatului . SA; un proces verbal din 23.08.2005 în care se menționează că în ședința adunării generale a acționarilor la care au participat un număr de 4 acționari deținând 99,0899% din capitalul social s-a aprobat înstrăinarea activului „Popasul Turistic Brazilor” (Complexul Comanca), fiind împuternicit cu înstrăinarea acestuia administratorul societății; Hotărârea nr. 3/23.08.2005 a Adunării Generale a Acționarilor . SA în care se menționează aprobarea vânzării activului și împuternicirea lui U. D. pentru încheierea la notariat a contractului de vânzare-cumpărare.
Din cercetările efectuate a rezultat că procesul verbal din 23.08.2005 și Hotărârea nr. 3/23.08.2005 a Adunării Generale a Acționarilor . SA sunt documente false, conținutul acestora nereflectând realitatea.
Astfel, acționarii B. E. și T. E. au declarat faptul că adunarea generală nu s-a ținut, nu cunoșteau conținutul procesului-verbal și nu au hotărât vânzarea activului.
Numita T. E. a declarat că în anul 2005 era angajată a societății, semnătura de pe procesul-verbal îi aparține însă consideră că a semnat fără să cunoască conținutul procesului-verbal, iar pe învinuitul U. D. îl cunoștea ca fiind șofer la această societate și nu administrator.
Numita B. E. a declarat că la data menționată în procesul verbal nu mai era angajată a societății și nu reține dacă a semnat vreun document însă conținutul procesului verbal nu reprezintă realitatea.
Fiind audiat învinuitul U. D. a declarat inițial că nu-și mai amintește condițiile în care s-au întocmit documentele false, iar ulterior a declarat că la inițiativa sa s-au întocmite aceste documente.
Cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare învinuitul U. D. a declarat că a încheiat acest contract deși societatea nu mai deținea imobilul teren și construcții în scopul de a-l ajuta pe inculpatul P. S. G. pentru a contracta un credit imobiliar și a depune drept garanție acest imobil.
Învinuitul a precizat că acest contract de vânzare-cumpărare nu reflectă realitatea, iar suma de 250.000 RON menționată în contract ca fiind prețul imobilelor nu a primit-o, fiind trecută fictiv de comun acord cu inculpatul P. S. G..
Inculpatul P. S. G. a declarat faptul că în anul 2005 lucra ca șofer la una din firmele controlate de M. N. și că la vremea respectivă deținea suma de 250.000 Ron în vederea cumpărării unei locuințe. Aceasta justifică prezența sumei de bani, după cum urmează: suma de 50.000 lei din economii proprii, suma de 100.000 lei dată actualei soții de la socrul său F. G. și suma de 30.000 Euro reprezentând împrumuturi de la verișoarele sale stabilite în Italia, S. N. și S. C..
Acesta a precizat că la solicitarea lui M. N. a fost de acord să-l împrumute cu suma respectivă, pentru o perioadă de timp, iar pentru această sumă s-a încheiat de către U. D. la inițiativa lui M. N. contractul de vânzare-cumpărare pentru Complexul Comanca.
Suma de 150.000 Ron și 30.000 euro i-a dat-o lui U. D. în parcarea Hotelului „Alutus”, cu o zi înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Inculpatul a declarat că nu cunoștea că imobilul nu mai aparținea societății vânzătoare, iar ulterior M. N. nu i-a restituit banii, iar imobilul a fost intabulat pe numele său în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru a susține cele declarate cu privire la proveniența banilor, inculpatul a solicitat audierea soției sale, a socrului și a mătușii sale.
În declarația dată, P. S. G. a susținut că în perioada decembrie 2004-ianuarie 2005, inculpatul P. S. G. a primit de la verișoarele sale C. și N. suma de 30.000 euro, bani pe care acesta i-a schimbat în lei în Râmnicu V., iar ea deținea suma de 100.000 Ron de la tatăl său.
S-a constatat că între declarația sa și cea a soțului său există neconcordanță cu privire la suma declarată că provenea de la verișoare, în sensul că inculpatul P. S. G. declară că i-a dat lui U. D. bani în moneda Euro, iar soția sa susține că după ce a luat banii de la verișoare, inculpatul i-a schimbat în lei.
Numitul F. G., socrul inculpatului a declarat faptul că i-a dat fiicei sale în anul 2005 suma de 100.000 lei pe care o strânsese în decurs de 12 ani din salariu și din vânzarea produselor agricole, acesta specificând că este înregistrat la Primăria Ocnele M. ca producător agricol.
Numita R. G., sora mamei inculpatului a declarat că în perioada decembrie 2004- ianuarie 2005 a fost vizitată de nepoatele sale S. N. și S. C. care i-au spus că l-a împrumutat pe P. S. G. cu suma de 30.000 euro.
Din cercetările efectuate a rezultat că cele afirmate de inculpatul P. S. G. și de martorii P. M., F. G. și R. G. nu sunt reale.
Astfel, fiind audiat S. D., tatăl lui S. N. și S. M. C., acesta a precizat că fiicele sale sunt stabilite cu domiciliul în Italia, Torino și nu l-au împrumutat niciodată pe P. S. G. cu suma de 30.000 euro, iar acestea nu au fost în țară în perioada decembrie 2004- ianuarie 2005.
Fiind contactată telefonic de către organele de poliție pe numărul de telefon_, S. N. a precizat că nu l-a împrumutat pe P. S. G. cu suma respectivă și nici sora sa.
P. adresa nr. 1598/03.02.2011, Societatea Națională a Sării, Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu V. a comunicat salariile nete lunare primite de numitul F. G. în perioada 2000-2005.
Cumulând salariile lunare s-a constatat că numitul F. G. a realizat venituri din salarii, după cum urmează: anul 2000- 38.368.732 lei Rol (3.836. lei Ron), anul 2001- 4.910 lei), anul 2002 – 64.439.357 lei Rol (6.443 lei Ron), anul 2003-_ lei Rol (8.637 lei Ron), anul_.001 lei Rol (10.248 lei Ron).
P. adresa nr. 684/11.09.2011 Primăria Ocnele M. a comunicat faptul că numitul F. G. nu figurează înregistrat ca producător agricol autorizat.
Analizând salariile lunare realizate de F. G., faptul că soția sa era casnică s-a constatat că acesta nu avea posibilitatea să strângă suma de 100.000 ron, în condițiile în care din salariu efectua și cheltuielile curente necesare unei familii.
Fiind audiat, M. N. a arătat că nu cunoaște condițiile în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005.
Din coroborarea probelor administrate a rezultat că învinuitul U. D. folosindu-se de calitatea sa de administrator al . SA a prezentat documente false la Biroul Notarului Public B. G., respectiv procesul verbal al adunării generale a asociaților din 23.08.2005 și Hotărârea nr. 3/23.08.2005 în scopul ascunderii realității situației juridice a imobilului Complex Comanca și a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul Complexul Comanca în condițiile în care acest imobil nu mai aparținea societății sale.
În faza acestui contract, inculpatul P. S. G., deși cunoștea că vânzarea nu este reală, nefiind plătit prețul a intabulat imobilele cumpărate pe numele său.
Activitățile ilicite comise de cei doi învinuiți prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare 1174/30.08.2005 au determinat prejudicierea . Tg-J., societate care a fost în imposibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate asupra Complexului Comanca.
Prejudiciul cauzat a constat în valoarea imobilelor construcții și teren ce alcătuiesc Complexul Comanca.
Astfel, învinuitul U. D. nu a întocmit înscrisurile ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005 și respectivul contract în scopul prejudicierii . Tg-J..
Înscrisurile au fost întocmite în scopul contractării unui împrumut de P. S. G., la rugămintea acestuia, fără ca ulterior să se efectueze demersurile necesare pentru contractarea acestui împrumut.
P. rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului U. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.pen.; art. 290 C.pen. și art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 290 C.pen.; neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și T. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C.pen. și s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, procesul verbal al Adunării Acționarilor . SA din 23.08.2005 și hotărârea A. nr. 3 din 23.08.2005.
Starea de fapt reținută a fost susținută cu următoarele mijloace de probă: sentința civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei B.; contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005; procesul verbal al adunării generale a asociaților din 23.08.2005 și Hotărârea nr. 3/23.08.2005; adresa O.R.C. V.; adresa, Societatea Națională a Sării, Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu V. și adresa Primăriei Ocnele M.; documentele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare și care au fost înaintate de Biroul Notarului Public B. G.; declarațiile martorilor S. D., G. G. L., Andreian M., I. I., F. G., P. M., R. G., M. N.; declarațiile făptuitoarelor B. E. și T. E. și declarațiile învinuiților.
Analizând întregul material probator administrat în cursul procesului penal, tribunalul a constatat și reținut o stare de fapt relativ diferită față de starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. G..
Astfel în fapt, inculpatul P. S. G. provine dintr-o familie cu mijloace financiare modeste, iar în anul 2001 a fost angajat ca șofer la una din firmele martorului M. N. care a avut grija acestuia, i-a asigurat cazare și masă gratuită la hotel, i-a oferit un salariu decent și la un moment dat a avut încredere în el.
De subliniat că martorul M. N. în anul 2001 a devenit acționar majoritar la . care deținea întreg patrimoniul fostului OJT V., patrimoniu ce era imens, fiind compus din mai multe hoteluri, ștrandul Ostroveni, Ocnele M., Ocnița, Complexul Comanca, etc.
Din declarația martorului C. G. (d.f. 90 volumul II) a reieșit că M. N. a constituit și administrat în fapt un număr de 37 de firme începând cu anul 2002, firme la care a numit administratori personal angajat, de regulă șoferi sau contabili.
În aceste împrejurări și pe fondul încrederii M. N. l-a numit pe inculpatul P. S. G. (un simplu șofer) administrator la .-J. și .-J..
Partea vătămată . a fost o firmă la care și în prezent acționar majoritar este martorul M. N. conform susținerii acestuia (d.f. 280 volumul I).
În anul 2004 între . SA și . a intervenit un contract de schimb având ca obiect printre altele și Complexul Comanca, iar ulterior s-a pronunțat sentința civilă nr. 891 din 15.10.2004 a Judecătoriei B. prin care s-a constatat că imobilul menționat este proprietatea ..
Cu toate acestea, . nu a intabulat dreptul de proprietate asupra Complexului Comanca și nu l-a înregistrat la Administrația Financiară, situație față de care a apreciat tribunalul acesta (dreptul de proprietate) nu a devenit opozabil „erga omnes”. Complexul Comanca cel puțin la nivel scriptic a rămas în proprietatea . SA.
În anul 2005 . SA a înstrăinat Complexul Comanca prin administrator U. D. către inculpatul P. S. G. conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, imobilul fiind intabulat și înregistrat la finanțe pe numele inculpatului.
S-a precizat că este mai puțin important în prezenta cauză dacă inculpatul P. S. G. a dispus de suma de 250.000 RON pentru a putea cumpăra Complexul Comanca, această împrejurare urmând să fie stabilită cu ocazia judecării procesului civil având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, proces civil ce în acest moment este suspendat până la soluționarea definitivă a cauzei penale. Inculpatul nu a avut nici un contact cu partea vătămată ., existând ipoteza să nu aibă cunoștință că imobilul făcuse obiectul unui contract de schimb între aceasta și . SA, însă cu siguranță U. D. administrator . SA (d.f. 138 volumul I), care a semnat documentele de înstrăinare către P. S. G. cunoștea situația juridică.
Imediat după întocmirea contractului de vânzare-cumpărare inculpatul l-a mandatat pe M. N. printr-o procură specială să dispună cum dorește de acest imobil, iar ulterior a fost de acord să ipotecheze Complexul Comanca în favoarea . un credit de 300.000 lei de la Banca Pireus.
. . la care administrator fictiv era inculpatul P. S. G. au intrat în faliment, iar în procesul de insolvență a fost atrasă răspunderea materială a acestuia pentru suma de circa 12 miliarde lei vechi.
Complexul Comanca a fost sechestrat de D.G.F.P. V. pentru datoria de circa 12 miliarde lei vechi susmenționată și pentru suma de 3 miliarde lei vechi reprezentată de ipoteca în favoarea Banca Pireus.
În aceste împrejurări . a formulat plângere împotriva inculpatului P. S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapt ce a condus la trimiterea sa în judecată în prezenta cauză.
În drept, tribunalul și-a format convingerea că fapta inculpatului în descrierea de mai sus nu este prevăzută de legea penală și în consecință urmează să dispună în baza art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. b C.pr.pen. achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen. din următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen. ce constă în:
A.. 1 „ inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a priciniuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani”;
A.. 2 „ Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”;
A.. 3 „ Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente”;
A.. 5 „ Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani”.
A apreciat tribunalul că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat convenția în condițiile stipulate sau cu alte cuvinte inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului. Eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea inculpatului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare.
Din examinarea materialului probator administrat așa cum s-a precizat mai sus a reieșit că inculpatul practic nu a avut nici un contact cu reprezentanții legali ai părții vătămate . neinducându-i pe aceștia în eroare și neprezentându-le fapte adevărate ca mincinoase sau fapte mincinoase ca adevărate.
Mai mult U. D. (conform declarației acestuia) reprezentantul legal al vânzătoarei . SA cunoștea situația juridică a imobilului și a acceptat întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpatul P. S. G..
În esență, s-a constatat că faptei inculpatului sub aspectul laturii obiective îi lipsește elementul material pentru a putea fi pus în discuție aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Și sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă calificată prin scop, ceea ce în prezenta cauză nu este definit, respectiv probatoriul administrat nu converge spre ipoteza că inculpatul a avut intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Sintetizând, tribunalul a concluzionat că fapta inculpatului așa cum a fost reținută mai sus nu este prevăzută de legea penală, în speță, raportul juridic de conflict neputând fi soluționat pe calea unei acțiuni penale ci numai pe calea unei acțiuni civile ce urmează să fie soluționată de instanța civilă, cum de altfel s-a și întâmplat în primă instanță prin sentința comercială nr. 121/2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. (fila 90 volumul I) în prezent procesul civil fiind suspendat până la soluționarea procesului penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă T. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat în esență că întreg materialul probator confirmă săvârșirea de către inculpatul pană S. G. a infracțiunii de înșeăciune, constând în aceea că a semnat în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare sub nr. 1175/30.08.2005, cunoscând că imobilul nu mai aparținea vânzătorului, atestând fictiv că s-a achitat prețul de 250.000 lei, iar ulterior a intabulat imobilul pe numele său, obținând în acest mod un beneficiu injust, și prejudiciind S.C. M. S. S.A. Tîrgu J..
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În speță, argumentele de ordin probator invocate în susținerea apelului vizează caracterul fictiv al contractului nr. 1175/30.08.2005, despre care s-a susținut că a avut ca obiect un imobil care nu era proprietatea vânzătorului, aspect cunoscut și acceptat de inculpat, iar cumpărătorul nu a achitat prețul stipulat, deși s-a făcut mențiune despre aceasta în cuprinsul contractului, inculpatul neavând venituri suficiente pentru a achita un asemenea preț.
Curtea nu împărtășește criticile Parchetului referitoare la caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005, câtă vreme actul de dispoziție a fost consimțit de către proprietarul înscris în cartea funciară – S.C. INDUSTRIE M. SCIM S.A., fiind irelevantă împrejurarea că acesta fusese înstrăinat anterior, printr-un act de schimb sub semnătură privată validat prin hotărâre judecătorească, iar subdobânditorul S.C. M. S. S.A. nu a efectuat niciun fel de formalități de înscriere a dreptului de proprietate astfel dobândit la cartea funciară și nu s-a înscris în evidențele fiscale cu acest imobil. Tocmai lipsa acestor formalități a căror îndeplinire constituia obligația părții vătămate S.C. M. S. S.A. determină concluzia că acest act de schimb din 25.11.2004, reflectă o tranzacție fictivă, care nu a avut corespondent în realitatea obiectivă, fiind încheiat exclusiv în scopul ascunderii imobilului.
Nu sunt întemeiate nici criticile Parchetului privind pretinsa imposibilitate a inculpatului de a achita prețul contractului de vânzare cumpărare nr. 1175/2005, respectiv 250.000 lei. Astfel, deși se reține prin actul de sesizare a instanței că inculpatul P. S. era un simplu angajat și se prezumă că nu dispunea de o asemenea sumă de bani, înscrisurile depuse la dosar de acesta dovedesc că acesta a îndeplinit funcția de administrator la S.C. VLADISERV S.A. și S.C. VLADOTRUST S.A. (firme controlate de numitul M. N.) și chiar dacă a deținut această calitate doar scriptic, fiind persoană interpusă, Curtea reține că această împrejurare dă naștere unei prezumții cel puțin la fel de puternice - aceea că inculpatul a fost remunerat de numitul M. N. corespunzător unei funcții de asemenea răspundere și importanță, ținând cont nu doar de riscurile patrimoniale la care se expunea acesta în cazul atragerii răspunderii solidare pentru datoriile societății și care nu puteau fi compensate doar printr-un salariu de șofer, dar și de faptul că inculpatul putea dispune oricând, de bunurile societăților administrate.
Această concluzie se impune din examinarea celorlaltor înscrisuri administrate (certificatele emise de ORC V.), care relevă faptul că numirea inculpatului în funcția de administrator statutar la societățile sus menționate s-a făcut în apropierea datei intrării societăților sus menționate în procedura falimentului, moment în care era previzibil că acesta urma să răspundă în calitate de administrator pe temeiul art. 138 alin. 4 din Legea 85/2006 pentru datoriile societăților, ceea ce s-a și întâmplat ulterior.
Chiar dacă inculpatul nu ar fi achitat prețul contractului, această împrejurare este lipsită de semnificație penală, legea civilă reglementând acțiunea în rezoluțiunea vânzării pentru neplata prețului, potrivit art. 1020 si următoarele cod civil (vechiul cod civil), acțiune reală, pe care societatea vânzătoare S.C. INDUSTRIE M. SCIM S.A o avea la îndemână într-o asemena ipoteză.
La solicitarea instanței de apel, DGRFP C. – AJFP V. a comunicat împotriva inculpatului se desfășoară procedura executării pe temeiul răspunderii solidare angrenate în raport de S.C. VLADOTRUST S.A. și S.C. VLADIN S. S.A. pentru datorii în sumă de 1.215.351 lei, imobilul dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1175/2005 fiind sechestrat în vederea executării silite.
În aceste condiții, este evident că demersul judiciar al părții vătămate S.C. M. S. S.A. (firmă controlată de asemenea de numitul M. N.) care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru o pretinsă inducere în eroare urmărește în realitate constatarea caracterului fictiv al contractului de vânzare cumpărare și desființarea acestuia, în scopul exclusiv al sustragerii imobilului Complex Comanca de la executarea silită fiscală. Aceste aspecte rezultă chiar din conținutul plângerii formulate, în care . invocă faptul că prin semnarea de către inculpat a contractului de vânzare cumpărare au fost induse în eroare alte persoane decât partea vătămată, în speță organele fiscale care l-au luat în evidență pe inculpat ca plătitor de taxe și impozite și au demarat procedura executării silite fiscale asupra imobilului.
P. urmare, S.C. M. S.A. care nu și-a îndeplinit obligația de a se înregistra la organele fiscale ca plătitor de taxe și impozite pentru imobilul Complex Comanca, în scopul evitării unei eventuale urmăriri silite imobiliare, se prevalează tocmai de această împrejurare pentru a obține desființarea contractului și a impiedica executarea silită asupra aceluiași imobil, pretinzând că este titulara dreptului de proprietate și că prin fapta inculpatului i-a fost vătămat acest drept.
În aceste condiții, fapta inculpatului de a semna în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul Complex Comanca, încheiat cu S.C. INDUSTRIE M. . nu numai că nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obținerii unui folos material injust. Dimpotrivă, demersul judiciar al părții vătămate S.C. M. S.A. care a reclamat săvârșirea infracțiunii de înșelăciune tinde la procurarea unui asemenea folos, actiunea civilă alăturată celei penale vizând tocmai sustragerea imobilului de la executare silită. Deși nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul statului, ale cărui organe fiscale nu au fost induse în eroare de inculpat așa cum se pretinde în cauză (ci s-au bazat pe mențiunile actului autentic, evidențele fiscale și mențiunile cărții funciare) o asemenea pagubă s-ar produce în mod cert în cazul desființării contractului de vânzare cumpărare.
În legea civilă de la momentul încheierii contractului de vânzare nr. 1175/2005 vânzarea bunului altuia nu era interzisă, nefiind sancționată cu nulitatea absolută, situația de drept a imobilului urmând a fi stabilită pe calea acțiunii de drept comun, în revendicare imobiliară. Mai mult, situația de fapt prezentată în rechzitoriu, aceea în care două persoane diferite, dobândesc același bun, succesiv, de la același proprietar, din care numai una îndeplinește formalitățile de publicitate imobiliară, reprezintă una din ipotezele clasice ale acțiunii în revendicare prin comparare de titluri care provin de la același autor, în cadrul căreia se acordă prioritate dobânditorului care și-a transcris primul dreptul, potrivit principiului „qui prior tempore potior iure”. P. urmare, litigiul generat între inculpat, în calitate de persoană care a dobândit imobilul de la același autor ca și partea vătămată este un litigiu exclusiv civil, așa cum o demostrează de altfel și sentințele depuse la dosar la instanța de fond (filele 59-64), raportul juridic stabilit între inculpat în calitate de cumpărător, S.C. INDUTRIE M. SCIM S.A. pe baza contractului 1175/2005 și respectiv S.C. M. S. S.A neputând constitui temei al angajării răspunderii penale în condițiile art. 215 Cod penal.
În concluzie, în acord cu prima instanță, Curtea reține că nu este posibilă deturnarea legii penale de la scopul legitim stabilit de art. 1 Cod penal în scopul satisfacerii intereselor materiale imediate ale unei persoane juridice care se pretinde în mod nereal a fi victima unei induceri în eroare, cu consecința tragerii la răspundere a inculpatului pentru o faptă care în mod evident nu este prevăzută de legea penală, așa cum legal și temeinic a reținut prima instanță, în mod just dispunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.b Cod procedură penală.
Pentru considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate, și că nu există motive de desființare a sentinței care să poată fi reținute din oficiu, în baza art. 379 pct. 1 Cod procedură penală va respinge apelul declarat de P. de pe lângă T. G., ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3, Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de P. de pe lângă T. G., împotriva sentinței penale nr. 169 din 29 mai 2013, pronunțată de T. G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.
C. C. A. C. M.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.C.C.
j.f.A.S.N.
IB
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 2150/2013.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
