Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 118/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 118/2013

Dosar nr._ - art. 215 cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 118

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013

PREȘEDINTE C. M. - Judecător

Judecător C. A. G.

Judecător V. M.

Grefier S. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror N. D. T., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..

....................

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. J. TÎRGU J. și inculpații B. M. C. și V. R. D., împotriva sentinței penale nr. 1768 de la 19 septembrie 2012 pronunțată de J. Tîrgu J., în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții inculpați B. M. C. și V. R. D. asistați de avocat ales B. G., lipsind intimata parte vătămată S.C. O. S.A. Tîrgu J..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul inculpatului B. M. C. a depus la dosar xerocopiile actelor de stare civilă, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public susține oral motivele de recurs depuse la dosar și critică sentința pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv vizează nelegalitatea sentinței, susținându-se că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prev de art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, iar instanța de fond a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunile prev de art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal.

În același sens, reprezentantul Ministerului Public susține că, în considerentele sentinței, după evaluarea materialului probator administrat în cauză, se menționează că fapta inculpaților de a încerca să inducă în eroare societatea de asigurări, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase pentru a obține pentru sine un folos material injust, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev de art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal.

Ori, raportat la încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare și având în vedere împrejurarea că instanța de fond nu a pus în discuție o eventuală schimbare a acesteia, așa cum prevăd dispozițiile art. 334 cod procedură penală, se apreciază că sentința este nelegală.

Cel de-al doilea motiv vizează netemeinicia sentinței, constând în aceea că nu s-au respectat dispozițiile legale privind motivarea circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul ambilor inculpați, cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special.

Tot în cadrul acestui motiv, se susține că nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepselor sub minimul special, având în vedere circumstanțele reale în care s-au comis infracțiunile și pericolul social concret dezvoltat de acestea.

Concluzionează în sensul admiterii recursului, casării sentinței, condamnării inculpaților pentru infracțiunile de tentativă de înșelăciune prev de art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestora și aplicarea unor pedepse temeinice, cu respectarea criteriilor de individualizare prev de art. 72 cod penal, în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ asupra inculpaților.

Avocat B. G., având cuvântul pentru recurenții - inculpați, dezvoltă oral motivele de recurs depuse la dosar și critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv vizează nelegalitatea sentinței, sub aspectul încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, pentru care prima instanță a dispus condamnarea recurenților în baza art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, apreciindu-se că, din probele administrate în cauză, ar rezulta că inculpații au săvârșit infracțiunile de fals în declarații prev de art. 292 cod penal.

Sub acest aspect, susține că nu s-au realizat activități care să aparțină fazei desfășurării, adică fazei în care se execută (se înfăptuiește) acțiunea tipică infracțiunii de înșelăciune, iar activitățile concrete ar putea fi apreciate ca acte preparatorii, care potrivit legii penale nu sunt supuse unor acțiuni penale, cu excepția situației în care, prin ele însele, întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.

În mod concret, se apreciază că intimata parte vătămată nu a aprobat un dosar de daune și nu sa făcut nici nun demers pentru executarea plății, nu s-a întocmit nici nun document contabil, astfel că tot ceea ce s-a realizat au fost verificări asupra împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

În principal, sub acest aspect, inculpații solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracțiunea de fals în declarații prev de art. 292 cod penal.

Într-o teză subsidiară, constatându-se nelegalitatea hotărârii cu privire la nerespectarea prevederilor art. 334 cod procedură penală, constând în aceea că s-a dispus condamnarea recurenților pentru alte infracțiuni decât cele consemnate în rechizitoriu, se solicită verificarea de către instanța de control judiciar a incidenței prevederilor art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, numai dacă s-ar constata că probele administrate fac dovada cod penal inculpații au executat efectiv acte care aparțin fazei în care se execută acțiunea tipică privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Ce-a dea doua critică vizează pericolul social concret al faptelor reținute în sarcina recurenților, apreciindu-se că a fost adusă o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, care prin conținutul lor concret sunt lipsite în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Sub acest aspect, susține că sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a cu raportare la art. 10 lit. b¹ cod procedură penală și art. 18¹ cod penal.

În consecință, apreciază că aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, din cele prev de art. 91 cod penal, ar fi î n măsură să își atingă scopul sancționator și educativ asupra inculpaților.

În susținerea acestei critici, învederează instanței că valoarea totală a devizului întocmit de unitatea de reparații a autoturismului avariat ar fi fost de 4.338 lei, iar în timp ce asigurătorul intimat făcea verificări cu privire la împrejurările producerii evenimentului rutier, recurentul B. M. C. a formulat o cerere de renunțare la daune, la data de 27 iunie 2011, în condițiile în care începerea urmăririi penale s-a produs după circa 5 luni, respectiv la 18 noiembrie 2011, iar evenimentul rutier avusese loc la 31 mai 2011.

În sfârșit, ultimul motiv de recurs vizează netemeinicia sentinței, susținându-se că inculpații sunt persoane încadrate în muncă, bine integrate social, au manifestat sinceritate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, sunt căsătoriți și nu posedă antecedente penale.

În aceste condiții, se apreciază că pedepsele aplicate nu au fost just individualizate, cuantumul acestora putând fi coborât până la minimul general.

Concluzionează în sensul admiterii recursurilor celor doi inculpați, casării sentinței și, într-o primă teză, solicită schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal în art. 292 cod penal.

În principal, susține că sunt incidente dispozițiile art. 18¹ cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ar fi în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ în cauză.

Într-o teză subsidiară, solicită instanței condamnarea inculpaților în baza art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal la pedepse proporționale cu gradul foarte scăzut de pericol social al faptelor comise, acordarea unei eficiențe sporite dispozițiilor art. 76 cod penal și aplicarea unor pedepse orientate spre minimul general.

În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public, apreciază că este fondată critica de nelegalitate cu privire la încadrarea juridică dată faptelor prin sentința recurată, susținând că cel de-al doilea motiv, care vizează netemeinicia sentinței, este nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la recursurile formulate de inculpați, apreciază că este întemeiată numai critica vizând nelegalitatea sentinței, constând în condamnarea inculpaților pentru alte infracțiuni decât cele reținute în actul de sesizare.

Referitor la celelalte critici, vizând schimbarea încadrării juridice în art. 292 cod penal, aplicarea prevederilor art. 18¹ cod penal și art. 91 cod penal și reducerea cuantumului pedepselor aplicate, susține că acestea sunt neîntemeiate.

Recurenții - inculpați B. M. C. și V. R. D., având pe rând cuvântul, regretă sincer faptele comise, susțin că nu au urmărit realizarea unui beneficiu material injust, învederează instanței că sunt încadrați în muncă, sunt căsătoriți și au în întreținere copii minori.

Își însușesc concluziile puse de apărători și solicită aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 1768 de la 19 septembrie 2012 pronunțată de J. Tîrgu J., în dosarul cu nr._, s-a admis cererea formulată de inculpatul B. M. C. privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzută de art 320¹ C.p.p., iar în baza art.215 alin 1,2 și 3 C.pen.,cu aplic. art 320¹ alin 7 C.p.p. cu aplic art 74 alin 1 lit a ,b, c - art. 76 lit d C.pen., a fost condamnat inculpatul B. M. C. (fiul lui C. și R., născut la data de 15.03.1971 în mun. Tg-J., jud. Gorj, cu domiciliul în Tg-J., ., nr.1, jud. Gorj, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare și i s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit b C.pen., pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 81 c.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare potrivit art. 82 C.pen.

În baza art.71 al. 5 c.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen.

S-a admis cererea formulată de inculpatul V. R. D. privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzută de art 320¹ C.p.p. și, în baza art.215 alin 1,2 și 3 C.pen.,cu aplic. art 320/1 alin 7 C.p.p. cu aplic art 74 alin 1 lit a ,b, c - art. 76 lit d C.pen., a fost condamnat inculpatul V. R. D. (fiul lui I. și A., născut la data de 12.02.1987 în mun Tg-J., cu domiciliul în Tg-J., ., ., ., CNP_) la pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicându-i-se pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit b C.pen., pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 81 c.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 10 luni, termen de încercare potrivit art. 82 C.pen.

În baza art.71 al. 5 c.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen.

S-a luat act că partea vătămată ., nu s-a constituit parte civilă; au fost obligați inculpații B. M. C. și V. R. D. la plata a câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Tg. J. nr. 5502/P/2011, au fost trimiși în judecată inculpații B. M. C. și V. R. D., pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 215 alin 1,2 și 3 C.pen., constând în fapt în aceea că la data de 31.05.2011, inculpatul B. M.-C., în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe .. Tg-J., a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod, iar după producerea evenimentului rutier, acesta a anunțat evenimentul respectiv, prezentându-se la Poliția Municipiului Tg-J. - Biroul Rutier, unde a dat declarația tip de tamponare în care a precizat condițiile producerii acelui eveniment rutier. Cu această ocazie, i-a fost întocmit proces-verbal de constatare a contravenției . nr._.

Ulterior, inculpatul B. M.-C., pentru a nu achita contravaloarea reparațiilor pe care le necesita autoturismul său ce fusese avariat în condițiile mai sus menționate, valoare care să fie suportată de o societate de asigurări, a discutat cu o cunoștință, respectiv cu inculpatul V. R.-D., solicitându-i acestuia să îl sprijine, în sensul de a declara că, de fapt, avariile se produseseră ca urmare a impactului mașinii sale cu a aceluia din urmă și nu în modalitatea deja declarată la organele de poliție.

Astfel, inculpatul V. R.-D. a fost de acord cu cele propuse de prietenul său, situație în care B. M.-C. s-a prezentat la S.C. O. S.A., societate la care autoturismul celuilalt inculpat era asigurat, unde a dat o declarație în care specifica faptul că a intrat în coliziune cu autoturismul lui V. R.-D. cu numărul de înmatriculare_, care nu s-a asigurat la executarea virajului la stânga. În aceste condiții a fost întocmit dosarul de daune nr. RA/018/GJ/_, precum și constatarea amiabilă de accident, în care au fost consemnate aceleași aspecte, înscrisul fiind semnat de inculpații B. M.-C. și V. R.-D..

Ulterior, prin adresa S.C. O. S.A. - Sucursala Gorj nr. 1269/06.06.2011, i s-a comunicat inculpatului B. M.-C. că se vor efectua verificări de către asigurător, în vederea stabilirii condițiilor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, ocazie cu care s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice auto.

Autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost prezentat la .. Tg. J., care a întocmit devizul estimativ nr. 539 din 08.06.2012, din care a rezultat că valoarea manoperei este de 1.815 lei.

Astfel, prin adresa din data de 02.03.2012, s-a solicitat societății si întocmească un deviz estimativ privind valoarea totală a reparației, în care să fie inclusă și valoarea pieselor. Din devizul cu același număr, din 27.03.2011, a rezultat că valoarea reparației era estimată la 4.338,30 lei.

Inculpatul B. M.-C. a fost prezent cu ocazia efectuării expertizei tehnice de către expertul desemnat în acest sens, împrejurare în care a permis desfășurarea operațiunilor necesare stabilirii cuantumului pagubei, aspect ce a dovedit intenția acestuia de a lua respectiva sumă în mod ilegal de la societatea de asigurări .

Prin adresa nr. 2170/16.06.2011, S.C. O. S.A a solicitat însă de la Poliția Rutieră date cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul rutier în care a fost implicat inculpatul B. M. C., în data de 31.05.2011, fapt ce 1-a determinat pe acesta din urmă ca, la data de 27.06.2011, să formuleze o cerere prin care aducea la cunoștință că renunță la dosarul de daune.

După terminarea verificărilor, S.C. O. S.A., prin adresa nr. 2888/ 13.09.2011, a comunicat inculpatului B. M.-C. faptul că cererea de acordare a despăgubirilor nu poate fi onorată, deoarece între cele două autoturisme nu a existat contact material direct, așa după cum se declarase anterior.

Ulterior, inculpatul B. M.-C. a menționat că, după producerea accidentului, 1-a rugat pe colegul său V. R.-D. să-l ajute să își repare autoturismul pe asigurarea autoturismului acestuia și că a doua zi după producerea evenimentului rutier au mers împreună la S.C O. S.A., unde au dat declarații în care au menționat aspecte nereale, respectiv faptul că autoturismul condus de el a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul V. R.-D., care nu s-a asigurat la executarea virajului la stânga. De asemenea, inculpatul a mai precizat că ulterior și-a dat seama că face o greșeală și de aceea a cerut un deviz estimativ cu valoarea manoperei, pentru a vedea cât costă reparația autoturismului, iar după comunicarea respectivei valori, s-a hotărât să renunțe la solicitarea daunelor, formulând în acest sens o cerere.

Se poate constata însă că respectiva cerere a fost înaintată societății de asigurări mult mai târziu, și anume în data de 27.06.2011, după ce deja se declanșase procedura de efectuare a verificărilor în vederea stabilirii condițiilor în care se produsese accidentul și după ce inculpatului i se comunicase că se realizau acele verificări, fapt de natură să îl determine pe acesta să considere că declarațiile mincinoase făcute anterior o să fie descoperit .

În ceea ce îl privește pe inculpatul V. R.-D., acesta a declarat că, în data de 31.05.2011, a fost contactat de inculpatul B. M.-C., care 1-a rugat să-1 ajute în vederea întocmirii unei constatări amiabile de accident, întrucât dorea să obțină despăgubiri de la societatea de asigurări pentru repararea autoturismului proprietate personală, fapt cu care a fost de acord, iar a doua zi au mers împreună la S.C. O. S.A. - Sucursala Tg. J., unde au dat declarații în care au menționat aspecte nereale.

Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului B. M. C., săvârșită în condițiile mai sus expuse, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art 215 alin 1, 2 și 3 C.pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, reținându-se pe lângă disp. art. 320¹ alin.7 C.pen. și disp. art 74 alin 1 lit a ,b, c - art. 76 lit d C.pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, cuantumul rezultantei, recunoașterea în totalitate atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, conduita sinceră, instanța de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, drept pentru care, în baza art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executări pe o durată de 3 ani, termen de încercare potrivit art 82 C.pen.

La individualizarea pedepsei aplicate, prima instanță a avut în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, natura infracțiunii, pericolul social concret, lipsa prejudiciului, felul și limitele de pedeapsă, recunoașterea inculpatului și disp.art.7 din art.320¹C.p.p., precum și persoana inculpatului, care a regretat fapta săvârșită și nu are antecedente penale. Ca și circumstanțe atenuante, s-au mai avut în vedere, pe lângă lipsa antecedentelor penale, conduita sinceră, dar și persoana inculpatului, care este bine integrat social și familial.

Totodată, prima instanță a reținut că fapta inculpatului V. R. D., astfel cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art 215 alin 1, 2 și 3 C.pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, reținându-se și disp. art. 320¹ alin.7 C.pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, cuantumul rezultantei, recunoașterea în totalitate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, conduita sinceră a inculpatului, faptul că a achiesat nemijlocit la pretențiile părții civile, din care a achitat o parte, instanța de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, drept pentru care, în baza art. 81 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executări pe o durată de 2 ani și 10 luni termen de încercare, potrivit art 82 C.pen.

La individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, instanța de fond a avut în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, natura infracțiunilor (infracțiuni atât de pericol, cât și de rezultat), pericolul social concret, nivelul prejudiciului, felul și limitele de pedeapsă, recunoașterea inculpatului și disp. art. 7 din art. 320¹ C.p.p., precum și persoana inculpatului și atitudinea procesuală sinceră, dar și împrejurarea că nu are antecedente penale. Ca și circumstanțe atenuante, prima instanță a avut în vedere, pe lângă lipsa antecedentelor penale, și conduita sinceră, persoana inculpatului (care este bine integrat social și familial), iar la dozarea pedepsei, faptul că, în ceea ce privește modalitatea săvârșirii actului ilicit, au existat impedimente oarecum subiective de participație, în sensul că celălalt inculpat îi era superior în raporturile de serviciu.

Instanța de fond a constatat că partea vătămată . s-a constituit parte civilă în procesul penal, luând act de această împrejurare.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs - în termen legal - atât P. de pe lângă J. Tîrgu J., cât și inculpații B. M. C. și V. R. D., criticân-o ăpentru netemeinicie și nelegalitate.

Ministerul Public a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

A concluzionat în sensul admiterii recursului, casării sentinței, condamnării inculpaților pentru infracțiunile de tentativă de înșelăciune prev de art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestora și aplicarea unor pedepse temeinice, cu respectarea criteriilor de individualizare prev de art. 72 cod penal, în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ asupra inculpaților.

În recursurile formulate, inculpații au criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub acest aspect, susțin că nu s-au realizat activități care să aparțină fazei desfășurării, adică fazei în care se execută (se înfăptuiește) acțiunea tipică infracțiunii de înșelăciune, iar activitățile concrete ar putea fi apreciate ca acte preparatorii, care potrivit legii penale nu sunt supuse unor acțiuni penale, cu excepția situației în care, prin ele însele, întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.

În mod concret, s-a apreciat că intimata parte vătămată nu a aprobat un dosar de daune și nu sa făcut nici nun demers pentru executarea plății, nu s-a întocmit nici nun document contabil, astfel că tot ceea ce s-a realizat au fost verificări asupra împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

În principal, sub acest aspect, inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracțiunea de fals în declarații prev de art. 292 cod penal.

Într-o teză subsidiară, constatându-se nelegalitatea hotărârii cu privire la nerespectarea prevederilor art. 334 cod procedură penală, constând în aceea că s-a dispus condamnarea recurenților pentru alte infracțiuni decât cele consemnate în rechizitoriu, s-a solicitat verificarea de către instanța de control judiciar a incidenței prevederilor art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, numai dacă s-ar constata că probele administrate fac dovada cod penal inculpații au executat efectiv acte care aparțin fazei în care se execută acțiunea tipică privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Ce-a dea doua critică a vizat pericolul social concret al faptelor reținute în sarcina recurenților, apreciindu-se că a fost adusă o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, care prin conținutul lor concret sunt lipsite în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Sub acest aspect, inculpații au susținut că sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a cu raportare la art. 10 lit. b¹ cod procedură penală și art. 18¹ cod penal. În consecință, au apreciat că aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, din cele prev de art. 91 cod penal, ar fi î n măsură să își atingă scopul sancționator și educativ asupra inculpaților. În susținerea acestei critici, au învederat instanței că valoarea totală a devizului întocmit de unitatea de reparații a autoturismului avariat ar fi fost de 4.338 lei, iar în timp ce asigurătorul intimat făcea verificări cu privire la împrejurările producerii evenimentului rutier, recurentul B. M. C. a formulat o cerere de renunțare la daune, la data de 27 iunie 2011, în condițiile în care începerea urmăririi penale s-a produs după circa 5 luni, respectiv la 18 noiembrie 2011, iar evenimentul rutier avusese loc la 31 mai 2011.

În sfârșit, ultimul motiv de recurs a vizat netemeinicia sentinței, inculpații susținând că sunt persoane încadrate în muncă, bine integrate social, au manifestat sinceritate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, sunt căsătoriți și nu posedă antecedente penale. În aceste condiții, au apreciat că pedepsele aplicate nu au fost just individualizate, cuantumul acestora putând fi coborât până la minimul general.

S-a concluzionat în sensul admiterii recursurilor, casării sentinței și, într-o primă teză, au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal în art. 292 cod penal.

În principal, s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 18¹ cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ar fi în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ în cauză.

Într-o teză subsidiară, inculpații au solicitat condamnarea în baza art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal la pedepse proporționale cu gradul foarte scăzut de pericol social al faptelor comise, acordarea unei eficiențe sporite dispozițiilor art. 76 cod penal și aplicarea unor pedepse orientate spre minimul general.

Recursurile sunt fondate și urmează să fie admise, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 264 cod procedură penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prev de art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal.

Prima instanță, evaluând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, concluzionează că fapta inculpaților - „care au încercat să inducă în eroare societatea de asigurări prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase pentru a obține pentru sine un folos material just” - „întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev de art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal” .

În baza art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 320¹alin. 7 cod procedură penală și art. 74, 76 cod penal, inculpații au fost condamnați la pedepse de câte 1 an închisoare.

Ori, în cauză nu se putea aprecia în nici un caz că s-ar fi săvârșit infracțiunea de delapidare, pe de o parte pentru că inculpații nu făceau acte de gestiune sau administrare și, implicit, nu puteau să însușească, să folosească sau să traficheze bunuri sau sume de bani, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a făcut raportare la dispozițiile art. 215¹ cod penal, care sancționează infracțiunea de delapidare.

Mai mult, deși în mod practic se procedează la schimbarea încadrării juridice, nu sunt aplicate prevederile art. 334 cod procedură penală privind punerea în discuția părților a noii încadrări juridice ce urmează să fie dată prin sentință, ceea ce dovedește în mod indubitabil nelegalitatea sentinței.

Aceasta constă, așa cum s-a menționat anterior, în deosebirea dintre considerentele sentinței, cu referire la art. 215¹ cod penal, și temeiul legal reținut în dispozitivul acesteia, respectiv art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, deși instanța era investită prin rechizitoriu cu infracțiunea prev de art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal.

În consecință, Curtea constată că este incident cazul de casare prev de art. 385⁹ alin. 1 pct. 12 cod procedură penală.

În aceste condiții, primul motiv de recurs al Ministerului Public, este fondat.

Și cel de-al doilea motiv de recurs invocat de Ministerul Public este fondat, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului V. R. D., apreciindu-se că activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în aceleași condiții, astfel că tratamentul sancționator se impune a fi egal.

Critica formulată de Ministerul Public vizând modul nejustificat în care au fost aplicate circumstanțele legale atenuante în beneficiul inculpaților, se apreciază că este neîntemeiată, Curtea constatând că, sub acest aspect, au fost respectate criteriile generale de individualizare prev de art. 72 cod penal.

În ceea ce privește recursurile declarate de inculpați, acestea sunt fondate numai cu privire la critica vizând încadrarea juridică dată faptelor.

Astfel, așa cum s-a menționat, deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni neconsumate, rămase în fază de tentativă, prima instanță i-a condamnat pentru infracțiuni consumate.

Celelalte critici din recursurile declarate de inculpați, sunt nefondate.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, Curtea constată că este legală cea reținută în rechizitoriu.

Din probele administrate în cauză, se reține că autoturismul aparținând recurentului inculpat B. M. C., condus de acesta, a fost implicat într-un eveniment rutier, cu consecința producerii unor avarii.

Pentru că inculpatul nu îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de despăgubiri de la intimata societate de asigurare-reasigurare, în ziua următoare, a dat o declarație la S.C. O. S.A., în care a consemnat în mod nereal că avariile s-au produs ca urmare a unei coliziuni cu autoturismul aparținând celuilalt inculpat, fiind întocmit un dosar de daune și o constatare amiabilă de accident, semnată de ambii inculpați.

Evaluarea prejudiciului s-a efectuat de către persoane de specialitate, fiind estimat la suma de 4.338 lei.

Verificările făcute ulterior au evidențiat faptul că impactul pretins a se fi produs între autoturismele inculpaților, nu s-a produs în realitate, cei doi inculpați înțelegându-se să dea declarații nereale, pentru ca inculpatul Bionculescu M. C. să beneficieze de despăgubiri din partea intimatei S.C. O. S.A.

Cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 292 cod penal, este neîntemeiată.

Falsul în declarații constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 cod penal, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.

Ori, este evident că inculpații, după o înțelegere prealabilă, au convenit să întocmească declarații neconforme cu realitatea, cu scopul vădit de a induce în eroare intimata societate de asigurări, cu intenția vădită de a obține un folos material injust, respectiv contravaloarea reparației autoturismului inculpatului B. M. C..

Faptul că infracțiunea nu s-a consumat, este rezultatul verificărilor efectuate de organele de poliție privind circumstanțele producerii evenimentului rutier nereal invocat de inculpați, soldată cu neefectuarea plății privind despăgubirile stabilite prin devizul estimativ.

Prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.

În mod evident raporturile sociale ocrotite de lege au fost afectate în mod semnificativ, inculpații intenționând să realizeze un profit necuvenit, astfel că nu poate fi primită solicitarea vizând inexistența pericolului social specific unei infracțiuni, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 18¹ și art. 91 cod penal.

În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de dispozițiile art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal, cu consecința constatării că infracțiunea nu s-a consumat, rămânând în stadiul tentativei.

Curtea constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev de art.. 74 lit. a, b și c cod penal, cu consecința prev de art. 76 lit. d cod penal, pedepsele urmând să fie coborâte sub minimul special, ca urmare a aplicării prevederilor art. 320¹ alin. 7 cod procedură penală.

Pentru considerentele expuse, urmează să se dispună admiterea recursurilor, casarea sentinței, condamnarea inculpaților în baza art. 20 rap la art. 215 alin.1, 2 și 3 cod penal cu aplic. art. 320¹ cod procedură penală la pedepse care să-și atingă scopul sancționator și educativ, conform art. 72 cod penal.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile PARCHETULUI DE PE L. J. TÎRGU J. și inculpaților B. M. C. și V. R. D., declarate împotriva sentinței penale nr. 1768 de la 19 septembrie 2012 pronunțată de J. Tîrgu J., în dosarul cu nr._ .

Casează sentința, în parte, sub aspectul laturii penale și, rejudecând:

În baza art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 CP cu aplic. art. 320/1 COD PROCEDURĂ PENALĂ, condamnă pe inculpații B. M. C. și V. R. D. la câte 1 an închisoare.

Aplică inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II și lit. b COD PENAL, pe durata executării pedepselor principale.

În baza art. 81 COD PENAL, dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor, pe o perioadă de câte 3 ani, conform art. 82 COD PENAL.

În baza art. 71 alin. 5 COD PENAL, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 COD PENAL.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Suma de 600 lei reprezentând onorariul avocaților din oficiu, se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013.

Președinte, Ptr.Judecător C.A.G., Judecător,

C. M. Semnează președinte complet V. M.

C. M.

Grefier,

S. C.

Red. jud. C. M.

Jud. fond: M. M.

Dact. 3 ex./A.T. - 27.02.2013

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 589/2013....		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 214/2013. Curtea... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel CRAIOVA