Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1417/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1417/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1417/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR. 1417
Ședința publică de la 03 noiembrie 2015
PREȘEDINTE:- V. T. - judecător
- G. C.- judecător
GREFIER:- M. I.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. N. T., din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 14 octombrie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de inculpatul P. I. împotriva sentinței penale nr. 2271 din 16 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria C. – Secția penală, în dosarul nr._ .
C.
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2271 din 16 iunie 2015, Judecătoria C., în baza art. 193 alin. 2 C.p. a condamnat pe inculpatul P. I., fiul lui I. și S., născut la data de 07.11.1959, în ., domiciliat în ., ., jud. D., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare.
In baza art. 91 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.
In temeiul art. 93 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
In temeiul art. 93 alin. 2 C.p. s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligații:
- să frecventeze programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate
În baza art. 93 alin. 3 C.p. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Dobrești, jud. D., pe o durată de 60 zile.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 96 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul art. 19, 397 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei către aceasta, din care suma de 2.000 lei reprezintă daune morale, iar suma de 500 lei reprezintă daune materiale.
În baza art. 19, 397 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 111 lei către aceasta, reactualizată până la data plății efective a debitului.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
A fost obligat inculpatul la 800 lei către partea civilă A. C., cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 2380/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost trimis în judecată inculpatul P. I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 din C.p.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 18.02.2014, inculpatul P. I., în jurul orelor 16.00, i-a aplicat persoanei vătămate A. C. o lovitură cu bâta peste mâna stângă, provocându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Pentru dovedirea situației de fapt de mai sus au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate, certificat medico-legal nr. 271/A2 eliberat la data de 21.02.2014 de IML C., raport de expertiză medico-legală nr. 2980/A1/24.10.2014 al IML C., declarații martori, alte înscrisuri.
La data de 07.04.2015 s-a depus cerere de constituire parte civilă de către persoana vătămată A. C. (f. 28), iar la data de 30.04.2015 de către S. C. Județean de Urgență C. (f. 49).
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 07.04.2015 în conformitate cu disp. art. 378 C.p.p. a fost audiat inculpatul P. I., care nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru ca a fost trimis în judecată, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 07.04.2015 în conformitate cu disp. art. 380 C.p.p. a fost audiată persona vătămată A. C., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Instanța a încuviințat proba testimonială, fiind audiați martorii R. Ș. (pe latură civilă), S. M., A. P., D. Ș., O. V., D. C., Ozum L. și D. E. (propuși prin rechizitoriu), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La dosar au fost depuse mai multe caracterizări ale inculpatului P. I..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 18.02.2014, în jurul orelor 16,00, persoana vătămată A. C. din comuna Dobrești, . a plecat de la locuința sa pentru a pune îngrășăminte în câmp la o suprafață de teren pe care îl avea cultivat cu secară. In drumul său spre câmp, aceasta a trecut pe o uliță din apropierea locuinței inculpatului P. I. din aceeași localitate.
Văzându-l pe A. C. pe ulița respectivă, inculpatul P. I. a ieșit din curte având asupra sa un par, l-a urmărit pe acesta și l-a lovit cu parul peste mâna stângă, doborând-ul la pământ, după care s-a întors în curtea locuinței sale.
În urma acestei agresiuni exercitate asupra sa de către inculpat, persoana vătămată A. C. a suferit leziuni, fiind transportată la S. C. Județean de Urgență C. unde a primit îngrijiri medicale stabilindu-i-se diagnosticul „plagă contuză dorsală mâna stângă la nivelul articulației MCF”. Examenul de chirurgie plastică a stabilirt diagnosticul „plagă contuză față dorsală mâna stângă la nivelul articulației MCF II cu țesuturi subcutanate zdrobite, mobilitate degete normală, fără afecțiuni osoase deschise. Plaga este rezultatul unei agresiuni fizice cu autor cunoscut (obiect contondent)” și i-a fost recomandată printre altele imobilizarea pe atelă gipsată pentru 14 zile.
Din certificatul medico-legal nr. 271/A2 eliberat la data de 21.02.2014 de IML C. a rezultat că leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale și s-au putut produce în data de 18.02.2014 prin lovire cu sau de corpuri dure.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 2980/A1/24.10.2014 efectuat în cauză de IML C. a confirmat că leziunile suferite de persoana vătămată la data de 18.02.2014 au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale specificând că acestea s-au produs cu cea mai mare probabilitate prin lovire cu corp dure.
Fiind audiat, în cursul cercetării judecătorești, după ce în cursul urmăririi penale a refuzat să dea declarații, inculpatul P. I. a avut o atitudine nesinceră, a negat că s-ar fi întâlnit în acea zi cu persoana vătămată sau că ar fi agresat-o fizic vreodată pe aceasta. Inculpatul a arătat că se află de mult timp în relații de dușmănie cu persoana vătămată, ulița respectivă nu este circulată, persoana vătămată nu avea ce căuta pe acea uliță, ar fi parcurs un kilometru în plus dacă ar fi mers pe acel drum și nu pe drumul principal.
Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, vinovăția acestuia a rezultat din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească.
Astfel, persoana vătămată A. C. a arătat în declarațiile date că inculpatul l-a lovit cu parul o singură dată peste mâna stângă, în care ținea sacul de azotat. Persoana vătămată a căzut la pământ în urma loviturii aplicate.
Martora A. P., soția persoanei vătămate, a arătat că l-a observat pe inculpat ieșind din curte cu un par în mână, îndreptându-se pe uliță către A. C.. Martora nu a observat momentul lovirii, însă la scurt timp, A. C. s-a întors și a spus că inculpatul l-a lovit pe la spate cu un obiect contondent peste mâna stângă. Persoana vătămată avea mâna umflată, înnegrită, s-a deplasat în acea seară la spital.
Martorul Ozum L. a precizat că s-a aflat în apropierea locului faptei, sub un autoturism pe care îl repara, a auzit țipete, nu a ieșit de sub autoturism, însă l-a putut observa pe inculpat intrând în curtea locuinței sale, având în mână un ciomag. A mai arătat că după câteva minute, A. C. a trecut pe lângă autoturism, era lovit la mână și i-a spus că a fost lovit de inculpat.
Martora D. C. a arătat că nu a asistat la incident, însă l-a observat în acea zi pe A. C. fiind lovit la mâna stângă, iar din discuțiile cu A. P. a înțeles că inculpatul este cel care l-a agresat pe soțul său.
De asemenea, martora D. E. nu a observat incidentul, însă, auzind gălăgie, a ieșit afară din curte, iar A. P. a rugat-o să se ducă să ridice sacul de azotat și găleata persoanei vătămate. Martora l-a văzut pe A. C. lovit la mână, soția persoanei vătămate i-a spus că acesta a fost agresat de inculpatul P. I..
Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 271/A2/21.02.2014 emis de IML C. leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale și s-au putut produce în data de 18.02.2014 prin lovire cu sau de corpuri dure.
În drept, fapta inculpatului P. I., care la data de 18.02.2014, în jurul orelor 16,00 i-a aplicat persoanei vătămate A. C. o lovitură cu o bâtă peste mâna stângă, provocându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 C.p.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 C.p., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.p., gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, urmările produse, reliefate de numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de persoana vătămată, persoana inculpatului, fără antecedente penale, care a avut însă o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, nu a înțeles consecințele grave ale faptei comise.
De asemenea, din declarațiile martorilor Ozum L. și S. M., a reieșit faptul că inculpatul P. I. este o persoană agresivă, în special când consumă băuturi alcoolice, iar din actele atașate la dosarul de urmărire penală (f. 41-42) a rezultat că inculpatul a mai fost cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de violență.
Față de cele menționate anterior, instanța a dispus condamnarea inculpatului P. I. la pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 193 alin. 2 C.p.
Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și întrunirea condițiilor prevăzute de art. 91 C.p., instanța a considerată aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Astfel, în baza art. 91 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 C.p. s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligații:
- să frecventeze programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate
În baza art. 93 alin. 3 C.p. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Dobrești, jud. D., pe o durată de 60 zile.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 96 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu privire la soluționarea laturii civile, instanța a reținut că persoana vătămată A. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.000 lei, din care 2.000 lei reprezintă daune materiale și 6.000 lei reprezintă daune morale.
Instanța a apreciat că față de pericolul social concret al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, leziunile produse (plagă contuză față dorsală mâna stângă, cu țesuturi subcutanate zdrobite), numărul mare de zile de îngrijiri medicale (imobilizare pe atelă gipsată pentru 14 zile), partea civilă A. C. a suferit un prejudiciu moral care necesită reparație bănească, motiv pentru care urmează să oblige inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 lei, reprezentând daune morale.
Cu privire la daunele materiale solicitate, instanța a reținut că partea civilă a făcut dovada producerii unui prejudiciu de 500 lei, având în vedere chitanțele depuse la dosar și declarația martorului R. Ș. care atestă efectuarea unor cheltuieli în vederea restabilirii sănătății (medicamente, contravaloarea transportului la spital pentru controalele medicale). Din declarația martorului R. Ș. a rezultat că l-a condus în acea seară pe A. C. la spital, unde a primit îngrijiri medicale. A observat că partea civilă avea mâna imobilizată, a stat circa o lună cu mâna imobilizată. Martorul a mai arătat că l-a condus pe A. C. de circa 3-4 ori la spital în perioada imediat următoare incidentului, a cheltuit cu benzina circa 100 lei pentru fiecare drum. A confirmat că partea civilă a avut dureri la brațul respectiv circa o lună, după care rana a început să se vindece.
D. urmare, în baza art. 19, 397 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei către aceasta, din care suma de 2.000 lei reprezintă daune morale, iar suma de 500 lei reprezintă daune materiale.
Prin adresa nr._/24.04.2015 S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 111 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate A. C., solicitând reactualizarea sumei până la data plății efective a debitului.
În temeiul art. 19 și 397 C.p.p., fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, s-a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență C. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 111 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei către partea civilă A. C., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P. I., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 17 Cod de procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal.
A susținut în esență, că, din toate probele administrate în cauză, raport de expertiză medico legală și declarații de martori, martori care nu au fost oculari, inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.
A mai susținut că acesta provine dintr-o familie organizată, nu este o persoană agresivă, așa cum rezultă din caracterizările de la locul de muncă și din referatul de evaluare.
Cu privire la latura civilă a cauzei a solicitat respingerea acesteia ca nefiind dovedită, nici sub aspectul despăgubirilor civile, dar mai ales nici sub aspectul prejudiciului moral suferit de partea vătămată.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins, din următoarele considerente:
Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, C. constată că prima instanță a reținut corect starea de fapt, din analiza întregului material probator administrat în cauză rezultând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul P. I. este autorul infracțiunii pentru care este cercetat, respectiv fapta prevăzută de dispozițiile art.193 alin.2 Cod penal, astfel încât nu se impune achitarea acestuia.
În acest sens, relevante sunt declarațiile martorilor Ozun L., D. C., D. E. și A. P., care se coroborează cu concluziile certificatului medico-legal nr.271/A2/21 februarie 2014 emis de IML C. din care rezultă că partea vătămată A. C. a suferit leziuni de violență ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor, leziuni ce pot data din data de 18 februarie 2014, fiind produse prin lovire cu sau de corpuri dure.
Pe de altă parte, în același act medico-legal se arată că plaga contuză față dorsală mâna stângă la nivelul articulației MCF2 cu țesuturi subcutanate zdrobite este rezultatul unei agresiuni fizice cu autor cunoscut și cu un obiect contondent.
Nu în ultimul rând, raportul de expertiză medico-legală nr.2980/A1/24.10.2014 întocmit de IML C. atestă faptul că leziunile de violență descrise în certificatul medico-legal susmenționat eliberat pe numele părții vătămate „s-au produs cu cea mai mare probabilitate, prin lovire cu corp dur”.
În raport de toate aceste considerente și reținând vinovăția inculpatului, C. constată că fapta inculpatului P. I., constând în aceea că la data de 18 februarie 2014 în jurul orelor 16:00 a aplicat o lovitură cu o bâtă peste mâna stângă părții vătămate A. C., cauzându-i leziuni ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale, realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev.de art.193 alin.2 Cod penal, apărarea invocată de inculpat nefiind susținută de niciun mijloc de probă administrat în cauză.
C. mai constată că și pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanța de fond, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, la stabilirea acesteia avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a inculpatului, precum și conduita acestuia după săvârșirea infracțiunii și condamnarea sa în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din adresa nr._ din 27.07.2015 a Inspectoratului de Poliție al Județului D., Postul de Poliție Dobrești, în sensul că urmare plângerii adresată de partea vătămată A. P., soția inculpatului, inculpatul a fost sancționat contravențional cu amendă conform Legii nr.61/1991, republicată.
De asemenea, și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată de instanța de fond, sumele de 2.000 lei reprezentând daune morale și 500 lei daune materiale corespunzând prejudiciu de natură nepatrimonială și patrimonială suferit de partea civilă, urmare faptei culpabile a inculpatului.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârea pronunțată de Judecătoria C. este legală și temeinică, în temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului și 510 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P. I. împotriva sentinței penale nr. 2271 din 16 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul_ .
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului și 510 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 noiembrie 2015.
Președinte,Judecător,
V. T. G. C.
Grefier,
M. I.
Red.jud.VT
j.f.C.P.
PS/22.12.2015
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1505/2015.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








