Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 967/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 967/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ Nr. 967/2014
Ședința nepublică de la 10 Iulie 2014
PREȘEDINTE - A. C. M. – Judecător
Judecător C. I.
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S., de la P. de pe lângă C. de A. C.
……………….
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpatul B. A. D., partea responsabilă civilmente B. M. și partea civilă B. M. F. împotriva sentinței penale nr. 2279 de la data de 01 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință nepublică, au răspuns: avocat ales I. Arabella reprezentând pe apelantul inculpat B. A. D. și pe apelanta parte responsabilă civilmente B. M.; lipsind: apelantul parte civilă B. M. F.; intimat S. de Probațiune de pe lângă T. D. și intimat parte civilă S. C. Județean de Urgență C..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat I. Arabella, având cuvântul pentru apelantul inculpat B. A. D. și pentru apelanta parte responsabilă civilmente B. M., solicită admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria C. și rejudecându-se cauza, în principal, să se constate nulitatea absolută a actelor îndeplinite în faza de urmărire penală, întrucât minorul nu a beneficiat de asistență juridică decât după data de 29 mai 2014, probatoriul fiind administrat fără ca el să beneficieze de asistență de specialitate.
Pe fond, a solicitat achitarea în baza art.16 lit.a, b și d NCPP, invocând faptul că incidentul s-a petrecut în contextul unor provocări repetate ale victimei, aflate în stare de ebrietate și că inculpatul a aplicat acesteia o singură lovitură cu palma, fiind imposibil ca rezultatele constatate prin certificatul medico-legal să fie cauzate de acțiunile sale.
S-a reiterat cererea de schimbarea încadrării juridice dată faptei din art.181 alin.1 vechiul Cod penal în art.180 alin.2 vechiul Cod penal, cu aplic.art.109 Cp, arătându-se că leziunile produse părții vătămate nu au necesitat pentru vindecare un număr de zile de îngrijiri medicale stabilit prin actele depuse la dosar.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat în principal respingerea acțiunii civile dacă se dispune achitarea inculpatului, iar în subsidiar, s-a invocat că nu se impunea acordarea despăgubirilor materiale și morale în cuantumul fixat de prima instanță, întrucât partea vătămată a fost externat după numai 8 zile cu mențiunea „vindecat” și în plus, evenimentul a fost provocat de cel din urmă, inculpatul a săvârșit fapta la vârsta de 16 ani și a avut o atitudine sinceră în proces.
Solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată ca nefondat.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului solicită respingerea ambelor apeluri declarate ca nefondate, susținând în principal că actele de urmărire penală nu sunt lovite de nulitate absolută, întrucât minorul a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
Consideră că starea de fapt este corect stabilită de prima instanță, iar încadrarea juridică a faptei corespunde dispozițiilor legale, fiind corect aplicată legea penală mai favorabilă.
În ceea ce privește acțiunea civilă se arată că prima instanță a acordat despăgubiri pentru daune materiale în măsura dovedirii și despăgubiri pentru prejudiciul moral prin evaluarea urmărilor produse.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 2279 de la data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins cererea formulată de inculpatul B. A. D. privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 386 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B. A. D. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969, în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p.
În baza art. 114 alin. 1 C.p. rap. la art. 118 C.p., s-a aplicat inculpatului B. A. D. măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p.; în baza art. 121 alin. 1 C.p., a fost obligat inculpatul ca, pe durata executării măsurii educative, să respecte următoarele obligații:
- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională
- să se prezinte la S. de Probațiune D. la datele fixate de acesta
- să nu părăsească țara fără acordul Serviciului de Probațiune D..
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
În temeiul art. 67 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, supravegherea și îndrumarea inculpatului în executarea măsurii educative a supravegherii, va fi realizată de către mama inculpatului, B. M..
Conform art. 121 alin. 3 C.p., supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță, se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune D..
În baza art. 19, 397 C.p.p., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M. F. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. M., la plata sumei de 10.000 lei către aceasta, din care suma de 4.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 6.000 lei reprezintă daune morale; în baza art. 19, 397 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. M., la plata sumei de 2543, 79 lei către aceasta, reactualizată până la data plății efective a debitului.
În baza art. 274 alin. 3 C.p.p., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. M., la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 3550/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B. A. D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 C.p. cu aplicarea art. 99 și următoarele C.p.
Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 03/04.03.2012, a lovit-o cu pumnii în zona feței pe partea vătămată B. M. F., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate B. M. F.; declarații martor V. A. R.; declarații martor T. I. R.; declarații martor C. G. C.; declarații martor B. G.; declarații martor I. C. G.; declarații martor B. D.; declarații martor G. B. M.; declarații martor T. A. I.; declarații martor D. M. C.; declarații martor P. R. C.; declarații făptuitor, învinuit B. A. D.; certificat medico-legal nr. 394/A2 din data de 14.03.2012.
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 14.01.2014, în conformitate cu disp. art. 323 C.p.p. a fost audiat inculaptul B. A. D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
La data de 19.11.2013, s-a depus cerere de constituire parte civilă de către partea vătămată B. M. F..
Instanța de fond a încuviințat părților proba testimonială, fiind audiați martorii B. G., T. I. R., I. C. G., V. Andri R., G. M. B., Tănse A. I., D. M. C. (propuși prin rechizitoriu) F. S. I. și C. C. V. (pe latură civilă), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului precum și referatul de evaluarea nr. 2544/03.07.2013 întocmit de către S. de Probațiune de pe lângă T. D..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 03.03.2012, în jurul orei 23.00, partea vătămată B. M. F., s-a deplasat împreună cu martorii C. G. C. și B. G., după ce consumaseră băuturi alcoolice la locuința martorului T. I.-R., la clubul "DIAMOND" din C., unde s-au întâlnit cu grupul din care făceau parte inculpatul B. A. D. și martorii V. A. R., B. D. și T. A. I.. Între inculpat și partea vătămată în interiorul clubului a avut loc o altercație, aceștia adresându-și injurii. Ulterior, în jurul orelor 01.00, partea vătămată B. M. F. a ieșit din incinta clubului menționat, întâlnindu-se pe trotuar cu inculpatul B. A. D., care l-a lovit cu pumnii în zona feței. Urmare a loviturii menționate, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Declarația inculpatului B. A. D. care a recunoscut că l-a lovit pe B. M. F. în zona feței, se coroborează cu declarațiile martorilor T. I. R. și C. G., aceștia arătând în declarațiile date în cursul urmăririi penale că între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict verbal, împrejurare în care inculpatul a lovit de mai multe ori pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, precum și cu concluziile certificatului medico-legal nr. 394/A2 din data de 14.03.2012, care atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată, precum și faptul că leziunile au fost produse prin lovire cu corp dur.
De asemenea, martorii B. G., I. C. G. și V. A. R. au confirmat existența unei altercații între inculpat și partea vătămată, precizând însă că nu au observat în mod direct momentul în care inculpatul a aplicat loviturile părții vătămate.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului B. A. D. care la data de 03/04.03.2012, a lovit-o cu pumnii în zona feței pe partea vătămată B. M. F., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, întrunea - potrivit Codului penal din 1969 în vigoare până la data de 01.02.2014 - elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 C.p.
Inculpatul B. A. D., prin apărător, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969, în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.p., cu motivarea că loviturile aplicate de inculpat nu au avut intensitatea necesară pentru producerea leziunilor care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, iar după 8 zile de internare în spital, în biletul de ieșire de spital se arată că partea vătămată era vindecată și nu existau recomandări suplimentare de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor audiați că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii la nivelul feței părții vătămate, aceste lovituri au avut o intensitate sporită, în condițiile în care partea vătămată a căzut la pământ, era plină de sânge și a fost transportată de urgență la spital. Loviturile aplicate de inculpat au fost apte să producă părții vătămate leziunile descrise în certificatul medico-legal nr. 394/A2/ 14.03.2012 emis de IML C. (fractură dublă de mandibulă) și care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale conform actului medico-legal amintit anterior. De asemenea, apărarea inculpatului în sensul că după cele 8 zile de îngrijiri medicale acordate în urma internării în S. C. Județean de Urgență, partea vătămată s-a vindecat și nu a mai necesitat îngrijiri medicale este neîntemeiată, având în vedere că încadrarea juridică a faptei nu se face în funcție de zilele în care persoana vătămată a fost internată în spital, ci în funcție de durata îngrijirilor medicale, în speța de față 50-55 zile, conform certificatului medico-legal.
D. urmare, s-a rspins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B. A. D. privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.p.
Instanța de fond a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (adoptat prin Legea nr. 286/2009), iar pentru infracțiunea de vătămare corporală pedeapsa prevăzută de noul Cod penal este închisoarea de la 6 luni la 5 ani alternativ cu amenda, mai favorabilă decât pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani prevăzută de Codul penal din 1969, fiind astfel incidente dispozițiile art. 5 C.p. privind aplicarea legii mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Totodată, potrivit noului Cod Penal, față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, dispoziție mai favorabilă inculpatului, raportat la Codul penal din 1969 care prevedea doar pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de vătămare corporală.
Față de aceste aspecte, ținând cont de disp. art. 5 C.p., instanța, în temeiul art. 386 C.p.p., prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B. A. D. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969, în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p., iar la alegerea măsurii educative ce va fi aplicată inculpatului, s-au avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, conflictul spontan intervenit între inculpat și partea vătămată, urmărire produse reliefate de numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată pentru vindecare, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, prezentarea acestuia în fața instanței de judecată, atitudinea relativ sinceră manifestată, lipsa antecedentelor penale.
Potrivit referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă T. D., au fost identificați factori pozitivi, apți să inhibe în viitor un comportament infracțional al inculpatului, respectiv, faptul că provine dintr-o familie cu modele pozitive de comportament, beneficiază de întreg suportul material, afectiv pe care familia i-l poate oferi, este preocupat pentru construirea unui viitor, fiind motivat să își termine studiile liceale, manifestă o atitudine responsabilă, are capacitatea de a se conforma la reguli, experiența procesului penal consolidându-i această capacitate. A fost identificat un singur factor negativ, potențial declanșator al unei conduite infracționale, respectiv slaba capacitate de gestionare a situațiilor tensionate și pierderea autocontrolului.
Față de cele menționate anterior, apreciind că o măsură educativă neprivativă de libertate este suficientă pentru reeducarea minorului, instanța de fiind, în baza art. 114 alin. 1 C.p. rap. la art. 118 C.p., a aplicat inculpatului B. A. D. măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p.
În baza art. 121 alin. 1 C.p., a fist obligat inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:
- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională
- să se prezinte la S. de Probațiune D. la datele fixate de acesta
- să nu părăsească țara fără acordul Serviciului de Probațiune D..
Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
În temeiul art. 67 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, supravegherea și îndrumarea inculpatului în executarea măsurii educative a supravegherii, s-a dispus a fi realizată de către mama inculpatului, B. M., iar conform art. 121 alin. 3 C.p., supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță, s-a dispus a se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune D..
Sub aspectul soluționării laturii civile, instanța de fond a reținut că partea vătămată B. M. F. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei, din care 50.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale.
Instanța de fond a apreciat că față de pericolul social concret al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, leziunile produse, numărul mare de zile de îngrijiri medicale, perioada în care a fost internată în spital, partea civilă B. M. F. a suferit un prejudiciu moral care necesită reparație bănească, evaluat de instanță la suma de 6.000 lei.
Martorii F. S. I. și C. C. V. au arătat că partea vătămată în urma fracturii suferite a avut nevoie de o operație, i-au fost introduse niște plăcuțe, o perioadă de circa 3 săptămâni s-a hrănit numai cu lichide, în special lactate. Martorul C. C. V. a mai arătat că partea vătămată era legitimată la un club de fotbal, însă după incident i-a fost teamă să mai joace fotbal.
În legătură cu daunele materiale solicitate, prima instanță a reținut că prin actele depuse la dosar, care atestă anumite cheltuieli efectuate cu în vederea restabilirii sănătății, și declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală, a fost nevoită să cumpere anumite medicamentele aferente tratamentului, s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în cuantum de 4.000 lei în legătură cu tratamentul părții vătămate B. M. F..
D. urmare, în temeiul art. 19, 397 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M. F. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. M., la plata sumei de 10.000 lei către aceasta, din care suma de 4.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 6.000 lei reprezintă daune morale.
Prin adresa nr._/05.07.2013 S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2543, 79 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate B. M. F., solicitând reactualizarea sumei până la data plății efective a debitului. În temeiul art. 19 și 397 C.p.p., fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată, obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B. M., la plata sumei de 2543, 79 lei către aceasta, reactualizată până la data plății efective a debitului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă B. M. F., inculpatul B. A. D. și partea responsabilă civilmente B. M..
Partea civilă a criticat hotărârea sub aspectul temeiniciei, solicitând prin motivele scrise (fila 9) majorarea pedepsei aplicate inculpatului și acordarea integrală a daunelor materiale și morale solicitate.
Inculpatul a criticat sentința Judecătoriei C. atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei (filele 23 și urm.).
În principal, s-a arătat că în mod nejustificat s-a considerat că nu sunt lovite de nulitate absolută actele îndeplinite în faza de urmărire penală, deși minorul nu a beneficiat de asistență juridică decât după data de 29 mai 2014, probatoriul fiind administrat fără ca el să beneficieze de asistență de specialitate.
Pe fond, a solicitat achitarea în baza art.16 lit.a, b și d NCPP, invocând faptul că incidentul s-a petrecut în contextul unor provocări repetate ale victimei, aflate în stare de ebrietate și că a aplicat acesteia o singură lovitură cu palma, fiind imposibil ca rezultatele constatate prin certificatul medico-legal să fie cauzate de acțiunile sale.
S-a reiterat prin aceleași motive și cererea de schimbarea încadrării juridice dată faptei din art.181 alin.1 vechiul Cod penal în art.180 alin.2 vechiul Cod penal, cu aplic.art.109 Cp, arătându-se că leziunile produse părții vătămate nu au necesitat pentru vindecare un număr de zile de îngrijiri medicale stabilit prin actele depuse la dosar.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a arătat că nu se impunea acordarea despăgubirilor materiale și morale în cuantumul fixat de prima instanță, întrucât partea vătămată a fost externat după numai 8 zile cu mențiunea „vindecat” și în plus, evenimentul a fost provocat de cel din urmă, iar el a săvârșit fapta la vârsta de 16 ani, marcat fiind de probleme familiale grave. A arătat, de asemenea, că mama sa nu are venituri suficiente pentru achitarea prejudiciului.
Partea responsabilă civilmente a criticat soluția primei instanțe exclusiv sub aspectul laturii civile, invocând aceleași motive ca și inculpatul.
Legal citat la ambele termene de judecată inculpatul nu s-a prezentat în vederea audierii, fiind reprezentat de avocat ales (delegația de la fila 16 dosar u.p.).
La termenul din 11 iulie 2014 a fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul inculpatului.
Analizând apelurile declarate în raport de motivele și în limitele impuse de art.417 și 418 Cpp, se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
1. Cu privire la nulitate absolută a actelor de urmărire penală (motiv de apel susținut de inculpat), C. reține în principal că în condițiile art.4 din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, aceasta urmează să fie analizată în raport de dispozițiile legale în vigoare anterior datei de 1.02.2014, sub incidența căreia a fost efectuată urmărirea penală.
Conform art.197 alin.2 VCpp era sancționată cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor referitoare la asistarea învinuitului sau inculpatului atunci când erau obligatorii potrivit legii, iar potrivit art.171 alin.2 VCpp dacă învinuitul sau inculpatul este minor asigurarea asistenței juridice este obligatorie atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății.
În cauză urmărirea penală a început la 12.10.2012 (rezoluția de la fila 9 dosar u.p.) fiind confirmată de procuror la aceeași dată (fila 8), iar prima audiere a minorului în calitate de învinuit a avut loc la 11.12.2012 (fila 50 dosar u.p.), fără ca acesta să fie asistat de avocat ales sau desemnat din oficiu.
Minorul a fost reaudiat în aceeași calitate la data de 30.05.2013 (fila 54) în prezența unui avocat (delegație din 29.05.2013 depusă la fila 53) și la aceeași dată i-a fost prezentat și materialul de urmărire penală.
Prin urmare, nulitatea invocată de apelant este incidentă exclusiv în ceea ce privește audierea sa din 11.12.2013, întrucât doar această declarație a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative referitoare la asigurarea apărării, neexistând nicio rațiune pentru extinderea efectelor nulității și asupra unor acte ulterioare realizate în condiții de deplină legalitate.
Ca urmare a constatării nulității invocate, C. va înlătura această probă (declarație de învinuit din 11.12.2012) din ansamblul probator, situația de fapt fiind însă stabilită de prima instanță în mod temeinic prin analiza coroborată a celorlalte probe din dosar (declarații și plângere parte vătămată, declarații martori, declarație de inculpat, certificat medico-legal, etc..)
Contrar celor susținute la același punct din motivele de apel ale inculpatului, C. reține că nu există alte încălcări ale dreptului său la apărare în faza de urmărire penală.
Deși inculpatul a invocat că nu știa că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales, se constată că acest lucru i-a fost adus la cunoștință în mod expres atât prin adresa scrisă (fila 43), cât și cu ocazia audierilor sale succesive din 11.12.2012 și 30.05.2013, existând așadar un interval de aproximativ 6 luni în care fie minorul, fie familia sa puteau să recurgă la serviciile unui avocat, lipsa lor de diligență neputând fi imputată în vreun fel organelor de urmărire penală.
Aceeași concluzie se impune și în privința relației cu avocatul desemnat din oficiu, caracterizată de apelant ca fiind formală, dat fiind că nu se precizează care ar fi motivele pentru care nu s-a solicitat acordarea de timp pentru a discuta cu acest avocat sau pentru a-i indica probele pe care le solicită în apărare. Organele de urmărire penală nu aveau dreptul să indice avocatului ce probe să propună și nici nu pot obliga inculpatul să comunice cu avocatul său, pasivitatea demonstrată de apelant fiindu-i imputabilă în totalitate.
Pe de altă parte, orice posibilă vătămare a drepturilor apelantului din această perspectivă (al lipsei apărării efective în faza de urmărire penală) nu ar putea fi analizată decât ca o nulitate relativă, care s-a acoperit prin exercitarea dreptului de a propune probe și de a formula apărări în cursul cercetării judecătorești la prima instanță.
2. În ceea ce privește solicitarea apelantului inculpat de a se dispune achitarea sa în baza art.16 lit.a, b și d Cpp, C. constată în principal că acestea nu pot fi reținute simultan, așa cum se invocă prin motivele scrise, întrucât se exclud reciproc, urmând a fi analizate distinct.
2.1. Art.16 lit.a Cpp este incident atunci când din probele administrate în cauză rezultă că nu există fapta în modalitatea sa, respectiv în prezenta speță ar fi incident dacă s-ar stabili că nu a existat o confruntare fizică între inculpat și partea vătămată, indiferent de consecințele unei asemenea agresiuni.
Atât timp cât toate probele din cauză, inclusiv declarația dată de inculpat în fața primei instanțe ( fila 53 ”…recunosc că l-am bătut pe B. M.….l-am lovit pe B. o singură dată în zona feței…”), confirmă existența agresiunii solicitarea inculpatului de achitare pentru acest temei legal este evident nefondată.
2.2. Art.16 lit.b Cpp (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) se poate reține atunci când fapta există în materialitatea ei însă lipsește o trăsătură esențială a infracțiunii ca fapta să fie prevăzută de legea penală (obiectiv sau subiectiv).
C. își însușește în totalitate argumentele primei instanțe în privința stării de fapt – paginile 2, 3 din sentința apelată – reținând în deplin acord cu judecătorul fondului că fapta inculpatului constând în lovirea repetată a părții vătămate, cu consecința producerii unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.193 alin.2 NCp (anterior art.181 alin.1 VCp).
Deși s-a invocat că inculpatul a aplicat părții vătămate o singură lovitură ușoară cu palma peste față, C. reține că potrivit certificatului medico-legal (fila 32 dosar u.p.) aceasta din urmă a suferit un traumatism maxilo-facial relativ sever, cu dublă fractură de mandibulă paramedian stânga cu deplasare, leziuni imposibil de produs în circumstanțele indicate de apelantul inculpat (dezechilibrarea părții vătămate și lovirea sa mobilierul din club, anterior agresiunii) cu atât mai mult cu cât concluziile medicale de specialitate atestă că leziunile sunt rezultatul unor loviri active și nu pasive (prin cădere).
În plus, dacă partea vătămată ar fi suferit asemenea vătămări de mare gravitate anterior lovirii sale de către inculpat, nu se explică cum a putut să plece din local singură, fără niciun ajutor și nici care ar fi putut fi motivul pentru care inculpatul l-a urmat la ieșirea din club pentru a-l lovi din nou cu palma peste față.
În privința urmării imediate a infracțiunii, C. reține că, așa cum în mod corect a subliniat și prima instanță, încadrarea juridică a faptei se face în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale și nu în raport de numărul de zile în care partea vătămată a fost internată în spital. De altfel, cele două noțiuni sunt în mod evident diferite, îngrijirile medicale referindu-se la un ansamblu de proceduri, de tratamente care nu impun întotdeauna o internare medicală.
2.3. Art.16 lit.d Cpp („există o cauză justificativă sau de neimputabilitate”) presupune, ca fapta, deși prevăzută de legea penală, să nu fie ilicită, respectiv săvârșirea ei să fie permisă de o dispoziție legală (legitimă apărare, stare de necesitate, etc…)
Deși în cauză apelantul inculpat a invocat acest temei legal de achitare, nu a precizat la care dintre cauzele prevăzute în mod expres de art.19-31 Cp face trimitere, astfel încât, C. nu poate proceda la o analiză detaliată a acestui motiv de apel.
3. Încadrarea juridică a faptei săvârșite (motiv de apel al inculpatului) este corect stabilită de prima instanță, inclusiv în ceea ce privește succesiunea de legi penale în timp (art.5 NCp), nefiind necesară reluarea argumentelor deja expuse în sentința apelată.
De altfel, argumentele invocate de inculpat în susținerea acestui motiv de apel (urmarea imediată, legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și leziuni, vinovăție) au fost analizate pe larg la pct.2.2 și 2.3. din motivarea prezentei decizii.
4. În ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului minor - motiv de apel al părții vătămate și al inculpatului – C. constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.115 și 74 NCp, evaluând, pe de o parte, fapta comisă din perspectiva urmării socialmente periculoase, a gravității leziunilor produse, a locului în care a fost comisă și a perseverenței demonstrate de făptuitorul minor – a urmărit victima după altercația inițială din club și a lovit-o în mod repetat într-un spațiu public, în prezența mai multor persoane, dar și a datelor despre persoana inculpatului – vârsta acestuia, sancțiunile administrative repetate aplicate tot pentru infracțiuni de violență, conduita procesuală nesinceră, situația familială dificilă și interesul relativ ridicat pentru instrucția școlară și integrare în câmpul muncii.
Măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni este aptă în condițiile date să asigure un control și o îndrumare specifică necesităților minorului, în vederea evitării unor comportamente similare în viitor.
5. Modul de soluționare a acțiunii civile (motiv de apel al tuturor părților din cauză).
Cu caracter general, C. subliniază în primul rând, că în cauză, așa cum a indicat și prima instanță, sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea civilă delictuală a inculpatului și a părții responsabile civilmente, existând în cauză o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție care a produs un prejudiciu moral și material părții vătămate (art.1357 C.civ. și art.1372 C.civ.).
5.1. Despăgubirile pentru prejudiciul material.
Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei constând în cheltuieli pentru medicamentația necesară, regim alimentar, taxe I.M.L. și cheltuieli cu combustibilul necesar transportului la tratament (fila 39).
Aceste pretenții au fost dovedite doar în parte prin înscrisurile de la filele 107-119 dosar fond și declarațiile martorilor Copac C. și F. S. (filele 83-98) fiind acordat de instanță doar în limita în care a putut fi stabilit (contravaloare proteză, transporturi, medicamente și alimentație specifică în cazul unei fracturi a maxilarului).
Este nefondată solicitarea părții vătămate de acordare a sumei integrale în condițiile în care nu au fost propuse și administrate probe din care să rezulte un prejudiciu cert și actual de amploarea celui invocat, știut fiind că în ceea ce privește prejudiciul material instanța nu poate stabili despăgubirile prin apreciere, ci pe bază de probe.
De altfel, nici prin motivele de apel nu au fost formulate critici concrete referitoare la modul de soluționarea acțiunii civile din această perspectivă (nici de către partea vătămată, nici de inculpat sau partea responsabilă civilmente), fiind invocate argumente de ordin general, fără trimitere la probe.
5.2. Despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Prin cererea de constituire parte civilă de la fila 30 dosar fond, s-a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei, invocându-se faptul că în urma agresiunii a fost necesar pentru vindecare un tratament de durată, care a impus numeroase restricții în plan social și în activitatea sportivă.
Prima instanță a estimat despăgubirile la 6.000 lei (sumă criticată de toate părțile din proces) luând în considerare gravitatea leziunilor, natura tratamentului și felul în care acest eveniment a afectat viața părții vătămate.
Analizând criticile în această privință, C. reține că în privința despăgubirilor pentru daune morale nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare, nu prevăd un mod concret de evaluare care să permită o reparare deplină și ca atare principiul reparării integrale a pagubei are în mod inevitabil un caracter estimativ.
În absența unor criterii certe, obiective, orice analiză în echitate a unor asemenea pretenții un depinde în mod esențial de analiza urmărilor concrete ale faptei păgubitoare și de importanța valorilor afectate.
Este cert în cauză că fapta inculpatului a produs părții vătămate suferințe fizice, inerente de altfel atât agresiunii propriu-zise, cât și procesului de convalescență subsecvent acesteia.
Relevantă în acest sens este în principal, concluzia investigațiilor de specialitate din care rezultă că victima agresiunii a suferit o dublă fractură de mandibulă pentru a cărei vindecare a fost nevoie de montarea unui dispozitiv medical, de urmarea unui tratament pentru atenuarea durerilor, de hrană specială (lichide) și evident de evitarea oricăror activități susceptibile să afecteze procesul de vindecare.
S-au redus astfel, semnificativ, pentru o perioadă de timp, posibilitățile părții vătămate de a-și desfășura viața în mod obișnuit, de a participa la activități sportive și de a se integra în activitățile specifice vârstei, acest prejudiciu de agrement fiind, de asemenea, evaluat în cauză.
Este lipsită de suport logic susținerea inculpatului privind inexistența unei interdicții medicale pentru practicarea sportului în perioada de convalescență și ca atare, inexistența unui prejudiciu, în condițiile în care și o persoană fără pregătire de specialitate medicală poate prezuma că amplasarea unei proteze în zona feței pentru a permite și susține refacerea naturală a oaselor feței, face imposibilă practicarea unor sporturi la nivel de performanță, tocmai pentru a evita noi accidentări.
În plus, din faptul că medicamentele administrate în această perioadă au fost în special calmante nu rezultă că leziunile au fost nesemnificative, ci dimpotrivă, că acestea erau apte să producă suferințe peste limita normală, dat fiind că analgezicele sunt în general prescrise pentru atenuarea durerii.
În raport de aceste considerente și luând în considerare, totodată, și comportamentul victimei în faza inițială a conflictului, se apreciază că suma de 6.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă a acesteia.
C. apreciază că datele despre situația financiară a familiei inculpatului nu sunt relevante, întrucât obligația legală de despăgubire a victimei unei acțiuni ilicite nu este condiționată în niciun fel de posibilitățile materiale ale celui responsabil de producerea pagubei.
6.Cheltuieli judiciare în faza de apel.
În condițiile art.275 alin.2 Cpp, în cazul declarării apelului, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana sau persoanele cărora li s-a respins ori care și-au retras apelul, instanța hotărând în cazul mai multor părți sau persoane partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
În cauză, dat fiind numărul de termene de judecată acordate, se apreciază cheltuielile judiciare la suma totală de 180 lei, sumă care urmează să fie suportată în mod egal de fiecare din cei trei apelanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de inculpatul B. A. D., partea responsabilă civilmente B. M. și partea civilă B. M. F. împotriva sentinței penale nr. 2279 de la data de 01 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , ca nefondate, cu obligarea la câte 60 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2014.
Președinte, Judecător,
A. C. M. C. I.
Grefier,
F. I.
Red. Jud. A. C. M.
Jud. fond: C. P.
Dact. 2 ex./A.T. 17 Iulie 2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 196/2014. Curtea de... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 973/2014. Curtea de... → |
|---|
