Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 667/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 667/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 667/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIE PENALĂ Nr. 667/2015

Ședința publică de la 11 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M. Ș. – JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - C. M.

Grefier - R. F.

Ministerul Public reprezentat de procuror N. D. T., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C..

………..

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpatul S. C. (domiciliat în .) și partea civilă M. G. (domiciliată în .) împotriva sentinței penale nr. 139 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta - parte civilă M. G., personal și asistată de avocat A. B. C. - apărător ales, lipsind: apelantul inculpat S. C. reprezentat de avocat S. L.; inculpata R. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat S. L. depune la dosarul cauzei motivele scrise de apel.

Instanța pune în discuție amânarea judecării cauzei, în vederea studierii motivelor de apel.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu solicită amânarea judecării cauzei în vederea studierii motivelor scrise de apel depuse la dosarul cauzei în timpul ședinței de judecată.

Avocat A. B. C. arată că nu solicită amânarea judecării cauzei în vederea studierii motivelor scrise de apel, depunând înscrisuri la dosar. De asemenea, solicită să fie conceptat în cauză Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, ca parte civilă, dat fiind faptul că partea civilă a fost internată la această unitate. Mai arată că, în certificatul medico-legal se specifică exact perioada de spitalizare, fiind depusă la dosar o adresă de înștiințare prin care se comunică părții civile M. G. că trebuie să suporte un cuantum al acestor cheltuieli de 756 lei.

Totodată, solicită conceptarea în cadrul acestui proces și a Spitalul Clinic Județean de Urgență C. care, de asemenea, are cheltuieli de 563,40 lei, fiind depusă dovada în acest sens.

Solicită proba cu martorii T. M. și Ș. I., atât pe latura penală cât și pe latura civilă, ambii domiciliați în localitatea Pătulele, județul M., pentru a face dovada conflictului și a consecințelor suportate de partea civilă.

Avocat S. L. solicită audierea a doi martori, respectiv Mateași E. și T. M., cu precizarea că numita Mateași E. a fost prezentă la momentul declanșării conflictului.

Avocat A. B. C. învederează instanței că numita M. E. a decedat.

Avocat S. L. arată că renunță la această solicitare, insistând numai în audierea martorei T. M., persoană care a dat declarații și într-o altă cauză civilă - dosar_ -, depoziția acesteia fiind atașată la dosar și prezentând punctul de vedere al apărării, două situații total diferite.

Cu privire la declarația persoanei decedate, solicită a se analiza depoziția acesteia de la filele 30, 31 din dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2014, această persoană arătând în mod foarte clar modul în care s-a desfășurat conflictul, respectiv atitudinea agresivă a părții vătămate, coroborată cu atitudinea agresivă a soțului acesteia, iar dacă această stare și atitudine ar fi fost analizată de către instanța de fond, consideră că alta ar fi fost soluția și ar fi fost percepută o atitudine de provocare.

De asemenea, solicită efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune M., având în vedere faptul că acesta nu a fost întocmit în cauză, arătând că inculpatul este o persoană relativ tânără, cu șanse reale de reintegrare în societate.

Avocat S. L. - pentru apelantul inculpat -, arată că se opune audierii martorului S. I., acesta fiind un martor propus în dosarul civil

Avocat A. B. C. arată că a propus și la instanța de fond audierea celor doi martori - T. M. și Ș. I. -, care au fost la fața locului, fiind necesare declarațiile acestora pentru soluționarea cauzei privitor la momentul conflictului. Consideră că solicitarea referatului de evaluare de către Serviciul Probațiune, nu este necesară, arătând totodată că nu se opune la audierea martorului T. M..

Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune în ceea ce privește solicitarea de introducere în cauză și citare a Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin și a Spitalul Clinic Județean de Urgență C., arătând că acest lucru se poate realiza numai până la un anumit moment procesual, care, în cauza de față a fost depășit, în condițiile în care dosarul se află în faza de apel.

În ceea ce privește solicitarea de administrare a probei cu martori, doar în ceea ce privește pe martorul T. M. arată că este de acord cu reaudierea acestuia, însă privitor la ceilalți martori menționați în cerere, arată că se opune audierea acestora, întrucât au mai fost audiați.

De asemenea, a arătat că este de acord cu cererea formulată de avocatul inculpatului vizând administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, însă se opune la întocmirea referatului de evaluare privitor la apelantul inculpat, în condițiile în care este administrată proba cu înscrisuri existente la dosar și se poate contura o părere în ceea ce privește conduita acestuia.

Avocat S. L., pentru apelantul inculpat S. C., arată că se opune solicitării avocatului părții civile cu privire al conceptarea în cauză a unităților spitalicești, menționând că s-a depășit stadiul procesual în care puteau să fie conceptate aceste instituții.

Instanța de control judiciar respinge cererea părții civile de introducere și conceptare în cauză a unităților sanitare, în calitate de părți civile, având în vedere că s-a depășit termenul prevăzut de codul de procedură penală; de asemenea, încuviințează cererea inculpatului privind proba cu înscrisuri; respinge cererea apelantului inculpat privind efectuarea unui referat de evaluare, considerând că sunt suficiente înscrisurile existente la dosar; respinge cererea de probatorii privind audierea martorilor, având în vedere că martorii T. M. și Ș. I. au fost audiați la instanța de fond.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor în apel.

Avocat pentru partea civilă A. B. C., având cuvântul, arată că s-au acordat despăgubiri în cuantum minim, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale și de urmările pe care le-a avut partea vătămată, ce au fost atestate prin certificatul medico-legal 14-16 zile de îngrijiri medicale; s-a depus dovada că partea a fost internată din nou, face tratament, această afecțiune - hipoacuzia - a recidivat, necesitând un tratament destul de lung până la însănătoșire.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, a depus la dosar chitanțe, arătând că suma cheltuielilor de transport și cu alimentele se poate dovedi numai cu martori, nemaifiind păstrate bonurile fiscale.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, în cuantum de 500 lei, consideră că este foarte mic în raport cu leziunile suferite și cu prejudiciul moral efectiv înregistrat de apelantul parte vătămată.

Solicită admiterea apelului declarat de partea civilă împotriva sentinței penale numărul 139 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul nr._, desființarea sentinței, majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru daune materiale și daune morale, având în vedere că și la acest moment, partea civilă prezintă hipoacuzie.

De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

Avocat S. L., pentru inculpat, solicită in temeiul art. 421 alin 2 lit. a C.P.P. admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale numărul 139 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul nr._, desființarea hotărârii pentru netemeinicie, cu consecința pronunțării unei hotărâri noi, în care să fie sancționat inculpatul mai blând, respectiv cu amendă penală, având în vedere că instanța de fond nu a reținut în beneficiul inculpatului circumstanță atenuantă legală a scuzei provocării, produsă de către acțiunile părții vătămate, raportat la dispozițiile art. 73 lit. b raportat la art. 76 alin. 1 litera e din V. C.P.

În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a ignorat mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale și solicită instanței să aibă în vedere declarația numitei M. E., dată în faza de urmărire penală, în care aceasta confirmă atitudinea conflictuală și provocatoare a părții vătămate anterior declanșării conflictului din speță, dar și starea medicală ulterioară a victimei.

Mai arată că acțiunile părții vătămate au fost până la urmă sprijinite de acțiunile soțului acesteia.

Această atitudine și modalitatea în care a considerat partea vătămată să se comporte anterior săvârșirii faptei, constituie o atitudine provocatoare, care a declanșat o stare de tulburare apelantului inculpat, care l-a făcut pe acesta să reacționeze agresiv.

Referitor la declarațiile celorlalți martori, solicită să fie avută în vedere o singură declarație, care detaliază modalitatea în care s-a desfășurat conflictul, o singură declarație în afară de cea a soțului părții civile care este considerată subiectivă, depoziția numitei T. M., ce a detaliat în timpul urmăririi penale modul în care s-a desfășurat conflictul, situația conflictuală atât în prima parte, cât și anterior.

În analiza laturii civile a cauzei, menționează că problemele auditive nu au fost generate de . la care a fost supusă și consideră că la instanța de fond, daunele acordate sunt unele conforme cu suferințele receptate de partea civilă, ori pentru 14-16 zile de îngrijiri medicale să i se acorde 500 lei daune morale, este evident că instanța a analizat foarte bine . la care a fost supusă. Toate aceste argumente și declarația martorei Mateași E. consideră că prezenta cauză a fost soluționată incorect de către instanța de fond, omițându-se reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. b raportat la art. 76 alin. 1 lit. e din V.C.P..

Mai mult decât atât, dacă instanța de fond ar fi avut în vedere toate aceste aspecte și ar fi pronunțat o sancțiune administrativă acesta nu ar mai fi fost în situația de a i se revoca beneficiul suspendării condiționate privind fapta produsă anterior.

În circumstanțiere, solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul este o persoană bine integrată social, confirmat inclusiv de martorii audiați în fața instanței de fond, este angajat, își ajută familia, este o persoană tânără, are șanse reale de a fi reintegrat în societate fiind primul conflict cu legea penală constând într-o infracțiune de natură violentă, fiind sancționat anterior pentru încălcarea dispozițiilor legale privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice.

Cu privire la apelul părții civile, apreciază că instanța de fond a soluționat în mod corect latura civilă a cauzei raportat la afecțiunile de care partea civilă suferea anterior producerii acestei fapte, solicitând respingerea apelului declarat de partea civilă, împotriva sentinței penale numărul 139 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul nr._ .

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale numărul 139 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul nr._, ca nefondat, să se aprecieze că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond. Dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. b la momentul respectiv în vigoare, prevăd anumite condiții strict și limitativ prevăzute de lege, care nu au fost dovedite, în mod corect instanța de fond nu a reținut această circumstanță legală atenuantă.

În ceea ce privește starea de fapt, apreciază că aceasta a fost corect stabilită pe baza nu numai a plângerii ci și a declarațiilor părții civile dar și a martorei T. M., care a arătat în mod clar inclusiv în fața instanței de fond că cei doi inculpați împreună cu a treia persoană ar fi agresat-o pe partea civilă lovind-o și doborând-o la pământ, declarații ce se coroborează și cu actul medico-legal care atestă producerea leziunilor.

Referitor la solicitarea de individualizare a pedepsei, apreciază că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată apelantului inculpatului pentru fapta săvârșită în prezenta cauză, este corect individualizată, ținând seama și de antecedentele penale ale inculpatului.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă, solicită admiterea acestuia și dispunerea majorării cuantumului despăgubirilor la care să fie obligați cei doi inculpați, în solidar despăgubiri.

În ceea ce privește prejudicial pentru daune morale în condițiile în care instanța a acordat o sumă de 500 de lei, deși numărul de zile de îngrijiri medicale este unul destul de ridicat trebuind să se țină seama și de aspectul că certificatul medico-legal, partea civilă a prezentat la momentul examinării o hipoacuzie ușoară, ureche stângă, element de care instanța ar fi trebuit să țină seama fiind adevărat că aceasta nu a avut un caracter permanent pentru a determina schimbarea încadrării juridice și reținerea unei alte infracțiuni în sarcina inculpatului însă consideră că este un element căruia trebuie să i se dea relevanță.

Avocat S. L., în replică, precizează că în rechizitoriu se face referire de existența unor certuri anterioare desfășurării conflictului, solicitând instanței să aibă în vedere, că martora M. E., prezentă la fața locului în momentul declanșării conflictului.

Or, pentru a fi reținută scuza provocării, această circumstanță atenuantă legală este suficientă existența unor discuții contradictorii, expresii jignitoare, care să lezeze demnitatea celeilalte persoane și care să declanșeze o stare de tulburare.

Avocat A. B. C., pentru partea civilă, depune chitanțele privind cheltuielile de transport și onorariu de avocat.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr. 139 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul cu nr._ , s-a respins cererea de schimbarea încadrării juridice, formulată de partea vătămată M. G., din infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin.2 din C.pen. anterior, în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. 1 lit. a din noul C. pen. și s-sa admis cererea inculpatului, de judecarea cauzei potrivit art. 320 ind. 1din vechiul C.p.p.

În baza art. 180 alin. 2 C.pen. anterior, cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen. anterior și art. 5 din noul C.pen., a fost condamnat inculpatul S. C. (fiul lui I. și A., născut la data de 25.09.1980 în Orșova, județul M., posesor C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Vînju M., CNP:_, cetățenie română, școală profesională, sudor, stagiul militar îndeplinit, divorțat, recidivist, domiciliat în .) la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare; în baza art. 83 din C.p. anterior., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (unu) an închisoare aplicată prin S.P nr.90/17.04.2012 a Judecătoriei Vînju M., rămasă definitivă prin nerecurare, urmând ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa de 3 (trei) luni, în total 1 (uni) an și 3 (trei) luni închisoare; în baza art. 71 alin. 1 C.p. anterior., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a -II-a si lit. b C.p. anterior.

În baza art. 180 alin. 2 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 din noul C.pen., a fost condamnată inculpata R. I. (fiica lui I. și M., născută la data de 26.04.1938 în ., posesoare a BI . nr._ eliberat de Poliția oraș Vînju M., CNP_, cetățenie română, studii generale, pensionară, văduvă, fără antecedente penale, domiciliată în .) la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare; în baza art. 81, 82 C.p. anterior cu aplic. art. 5 din noul C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 (doi) ani si 3 (trei) luni, iar în baza art. 359 C.p.p. anterior cu aplic. art. 5 din noul C.pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 din C.p. anterior.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. anterior, pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a-II-a si lit. b C.p. anterior.; în baza art. 71 alin. 5 C.p. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a acestor drepturi.

În baza art. 397 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă și au fost obligați inculpații să plătească părții vătămate suma de 500 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale și suma de 168 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale; s-a respins cererea pentru plata prestației periodice.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. și art. 276 C. proc.pen., au fost obligați inculpații să plătească statului câte 400 lei cheltuieli judiciare, fiecare, din care, 140,09 lei reprezentând cheltuieli stabilite prin rechizitoriu în faza de urmărire penală, iar partea civilă a fost obligată la plata sumei de 160, 25 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul M., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpaților: S. C., pentru săvârșirea inf. prev. de art. 180 al. 2 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.; R. I. pentru săvârșirea inf. prev. de art. 180 al. 2 C.pen.

Examinând actele și lucrările dosarului și coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat în fapt că, în seara de 19.07.2013, în timp ce se aflau pe raza comunei Pătulele, între inculpații S. C. și R. I. și partea vătămată M. G., au existat discuții contradictorii, ocazie cu care inculpații au aplicat lovituri cu pumnii, picioarele și corpuri contondente (cârjă și găleată), în cap și mai multe zone ale corpului părții vătămate, iar în urma loviturilor primite, aceasta a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico legal nr.484/29.07.2013, eliberat de SML M..

Astfel, s-a constatat că faptele inculpaților, așa cum au fost expuse anterior, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 al. 2 C.pen., pentru care au fost condamnați, iar la individualizarea pedepselor aplicate acestora, s-a avut în vedere pe lângă pericolul social al infracțiunilor și persoana fiecărui inculpat în parte, starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul S. C., lipsa antecedentelor penale ale inculpatei R. I., atitudinea procesuală penală nesinceră a acestora, împrejurările concrete în care au fost comise faptele.

S-a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenție privitor la inculpatul S. C., iar pentru inculpata R. I. cu suspendarea condiționată a executării, se va contribui la reeducarea inculpaților și la atingerea scopului preventiv și coercitiv al legii penale.

Pentru a complini rolul sancționator, educativ si preventiv al pedepsei cu închisoare aplicată inculpatului si având in vedere si dispozițiile art. 8 din CEDO, împrejurarea că infracțiunea săvârșită de acesta este independentă de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor si de îndeplinire a obligațiilor părintești, cât si dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a făcut aplicarea art. 71 alin. 1 și alin. 3 C.penal și a interzise celor doi inculpați, pe durata executării pedepselor principale cu închisoarea, drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si de art. 64 alin. 1 lit. b C. penal.

Având în vedere starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. și văzând cazierul inculpatului S. C., instanța de fond, potrivit art.83 C.pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin S.P nr.90/17.04.2012 a Judecătoriei Vînju M., rămasă definitivă prin nerecurare, urmând ca acest inculpat să o execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.

În ceea ce o privește pe inculpata R. I., în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 5 C. penal, instanța de fond a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. penal.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă M. G., instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat inculpații la plata către aceasta a sumei de 500 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale, precum și la plata sumei de 168 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale, constând în suferințele atât fizice cât și psihice cu consecințe negative asupra vieții sale sociale.

Referitor la cererea formulată de aceeași parte civilă privind plata prestației periodice, instanța de fond a respins-o, având în vedere că, din probele administrate în cauză și din actele medicale și depozițiile martorilor audiați, a rezultat că persoana vătămată avea probleme cu auzul înainte de incidentul iscat între părți, astfel că nu s-a confirmat faptul că aceasta a suferit o infirmitate permanentă constând în diminuarea auzului, concluzionându-se așadar problemele auditive ale acesteia nu sunt rezultatul faptei ilicite a inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât inculpatul S. C. cât și partea civilă M. G..

Partea civilă A. B. C. a arătat în apel că s-au acordat despăgubiri în cuantum minim, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale și de urmările pe care le-a avut partea vătămată, ce au fost atestate prin certificatul medico-legal 14-16 zile de îngrijiri medicale; s-a depus dovada că partea a fost internată din nou, face tratament, această afecțiune - hipoacuzia - a recidivat, necesitând un tratament destul de lung până la însănătoșire.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, a depus la dosar chitanțe, arătând că suma cheltuielilor de transport și cu alimentele se poate dovedi numai cu martori, nemaifiind păstrate bonurile fiscale.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale, de 500 lei, consideră că este forte mic în raport de numărul de îngrijiri medicale acordate.

A solicitat astfel desființarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și, în rejudecare, modificarea cuantumului sumelor constând în despăgubiri materiale și morale, având în vedere că și la acest moment prezintă acuzie, sens în care i s-a acordat și gradul de handicap care atestă acest lucru; în final, a solicitat obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată

Partea civilă a precizat că, în rechizitoriu se face referire de existența unor certuri anterioare desfășurării conflictului, solicitând instanței de control judiciar să aibă în vedere că martora M. E., prezentă la fața locului în momentul declanșării conflictului, a confirmat mai mult decât niște certuri între părți; or, pentru a fi reținută scuza provocării, este suficientă și existența unor certuri ori a unor cuvinte jignitoare care să lezeze demnitatea celeilalte persoane și care să-i declanșeze acea tulburare.

Inculpatul S. C. a solicitat în motivarea apelului, in temeiul art. 421 alin 2 lit. a C.P.P., desființarea hotărârii de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar în rejudecare, să se pronunțe o soluție prin care să fie sancționat la o pedeapsă mai blândă, respectiv cu amendă penală, având în vedere că instanța de fond a omis a reține în favoarea sa o circumstanță atenuantă legală, respectiv provocarea produsă de către acțiunile părții vătămate, raportat la dispozițiile art. 73 lit. b raportat la art. 76 alin. 1 litera e din V. C.P.

A susținut că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a ignorat mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale și a solicitat să se aibă în vedere declarația numitei M. E., dată în faza de urmărire penală, în care aceasta mărturisește și confirmă atitudinea conflictuală și provocatoare a părții vătămate anterior declanșării conflictului din speță, dar și starea medicală ulterioară a victimei.

A mai arătat că acțiunile părții vătămate au fost până la urmă sprijinite de acțiunile soțului acesteia, iar această atitudine și modalitatea în care a considerat partea vătămată să se comporte anterior săvârșirii faptei, constituie o atitudine provocatoare, care i-a declanșat o stare tulburare ce l-a făcut să reacționeze agresiv.

Referitor la declarațiile celorlalți martori, a solicitat să se aibă în vedere o singură declarație, care detaliază modalitatea în care s-a desfășurat conflictul, o singură declarație în afară de cea a soțului părții civile, care este considerată subiectivă, depoziția numitei T. M., ce a detaliat în timpul urmăririi penale modul în care s-a desfășurat conflictul, situația conflictuală atât în prima parte, cât și anterior.

În analiza laturii civile a cauzei a menționat că problemele auditive nu au fost generate de . la care a fost supusă persoana vătămată, considerând că, la instanța de fond, daunele acordate sunt unele conforme cu suferințele receptate de partea civilă, ori pentru 14-16 zile de îngrijiri medicale să i se acorde 500 lei daune morale este evident că instanța a analizat foarte bine . la care a fost supusă. A considerat că aceste argumente și declarația martorei Matea și E. au fost analizate, însă soluția instanței de fond a omis reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. b raportat la art. 76 alin. 1 lit. e din vechiul C.P.

Mai mult decât atât, dacă instanța de fond ar fi avut în vedere toate aceste aspecte și ar fi pronunțat o sancțiune administrativă, nu ar mai fi fost în situația de a i se revoca beneficiul suspendării condiționate privind fapta produsă anterior.

În circumstanțiere, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere împrejurarea că este o persoană bine integrată social, fapt confirmat inclusiv de martorii audiați în fața instanței de fond, este angajat, își ajută familia, este o persoană tânără, are șanse reale de a fi reintegrat în societate, fiind primul conflict cu legea penală constând într-o infracțiune de natură violentă, deoarece a fost sancționat anterior pentru o sancțiune la regimul de circulație.

Apelul promovat de partea civilă M. G. este fondat, iar apelul inculpatului S. C. este nefondat, urmând a fi soluționate ca atare, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate deapelanta – parte civilă M. G. vizează soluționarea laturii civile de către instanța de fond, respoectiv despăgubirile acordate pentru prejudiciul material suferit, cele vizând daunele morale, dar și cheltuielile judiciare acordate în cuantum necorespunzător.

Se susține că s-a făcut dovada prejudiciul material înregistrat ca urmare a leziunilor suferite, a cheltuielilor judiciare, iar instanța de fond a făcut o apreciere necorespunzătoare a probelor existente la dosar referitor la despăgubirile pentru daune morale, având în vedere suma pretinsă – de 20.000 lei, suma de 500 lei acordată fiind total necorespunzătoare.

Motivul de apel viztând cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale, dar și cheltuielile judiciare acordate de instanța de fond, este nefondat, prima instanță stabilind sumele respectoive raportat la actele depuse de partea vătămată la dosar.

Critica vizând despăgubirile pentru daune morale, este întemeiată, din actele depuse la dosar reținându-se că, în urma agresiunii exercitate de inculpați asupora părții vătămate, aceasta a suferit leziuni care au necesitat 14 – 16 zile îngrijiri medicale, constând în lovituri repetate cu pumnii și picioarele, dar și cu un cortp contondent, în mai multe zone ale corpului.

Or, cuantificarea prejudiciului moral nu se face pe baza unor criterii de determinare stabilite fără echivoc de dispozițiile Codului civil, aceasta făcându-se prin apreciere, urmare a aplicării de către judecpător a criteriilor subiective refertitoare la consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care părții vătămate i-a fost afectată situația profesională sau socială.

În esență, daunele morale constau în traume psihice suferite de partea civilă, neexistând criterii obiective de cuantificare a acestora, instanța urmând să se raporteze la intensitatea suferințelor fizice, corelat cu leziunile suferite de victimă.

În cauza dedusă judecății, victima a suferit leziuni însemnate, așa cum rezultă din certificatul medico-legal depus la dosar, pentru care au fost necesare 14 – 16 zile îngrijiri medicale, astfel că suma de 500 lei acordată de porima ninstanță, este total insuficientă.

C. apreciază că se impune admiterea apelului în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea sentinței de fond, în parte, sub aspectul laturii civile, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor pentru daune morale la care au fost obligați inculpații, la suma de 2.500 lei.

Apelul declarat de inculpatul S. C. – caree vizează netemeinicia sentinței – este neîntemeiat.

Pedeapsa aplicată a fost just individuializată de prima instanță, aceasta având în vedere circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii dar și circumstanșțele personale ale inculpatului, care posedă antecedente penale, în cadrul pedepsei respective reținându-se în beneficiul apelantului circumstanțe legale atenuante și dispunâ ndu-se și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Cu toate acestea, comportamentuil deviant al apelantului a continuat, în cauza de față constând în agresarea victimei fără ca aceasta să determine acțiunile de violență concretizate în numărul însemnat de zile de îngrijiri medicale.

Nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b din vechiul Cod Penal, pentru că atitudinea și acțiunile părții vătămate nu au fost în nici un caz în măsură să determine risposta apelantului – inculpat.

Porin urmare, nu se poate reține circumstanța legală atenuantă a scuzei provocării, probele administrate în cauză atât pe parcursul nurmăririi penale cât și a cercetării judecătorești făcând dovada certă a agresiunii agresive a inculpatului apelant, nejustificată în nici un mod de conduita părții vătămate.

Pedeapsa aplicată și modalitatea de executare au fost just individualizate, apelul declarat de inculpat nurmând să fie respiuns ca nefondat, în baza artr. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Inculpatul apelant urmează să fie obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către apelanta parte civilă, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul părții civile M. G., declarat împotriva sentinței penale nr. 139 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., în dosarul cu nr._ .

Desființează sentința în parte, sub aspectul laturii civile.

Majorează cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la care au fost obligați inculpații, la suma de 2.500 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge apelul inculpatului S. C., declarat împotriva sentinței penale nr. 139 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosarul cu nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului și la 400 lei cheltuieli judiciare către apelanta parte civilă M. G..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 11 Mai 2015.

Președinte, Judecător,

M. M. Ș. C. M.

Grefier,

R. F.

red. jud. C. M.

jud. fond: Ghe. B.

tehnored.:6 + 1 ex./ R.F. (A.T.) - 28 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 667/2015. Curtea de Apel CRAIOVA