Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1075/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1075/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 1075/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1075
Ședința publică de la 12 septembrie 2014
PREȘEDINTE A. D.- judecător
C. C.- judecător
Grefier S. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, soluționarea apelului formulat de inculpatul B. E. împotriva sentinței penale nr. 449 din data de 08 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul inculpat B. E., asistat de avocat C. M., apărător ales, și partea vătămată S. I., lipsind partea vătămată D. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, a fost audiat inculpatul B. E., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Au fost depuse la dosar motivele scrise de apel pentru inculpat, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat C. M. pentru apelantul inculpat B. E., având cuvântul, a arătat că, prin apelul formulat se critică sentința penală atacată sub aspectul modalității de executare a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie. A susținut că se pot aplica dispozițiile art. 90 C.p., deoarece pedeapsa aplicată se situează sub limita de 2 ani, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de text, iar inculpatul este de acord să presteze o muncă în folosul comunității. De asemenea, a mai invocat faptul că inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, a avut o pozitie sinceră și a regretat fapta comisă. Totodată, a susținut că pedeapsa aplicată este situată spre maximul special redus cu o treime. O altă critică a fosta dusă hotărârii cu privire la pedeapsa complementară, întrucât aplicarea acesteia nu era obligatorie, astfel că aplicarea ei trebuia motivată. Prin urmare, a solicitat admiterea apelului, față de criticile formulate.
Partea vătămată S. I., având cuvântul, a arătat că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului, ca nefundat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat și deducerea arestului preventiv. A susținut că, criticile sunt nefondate, intrucât instanța a aplicat o pedeapsă legală, aproape de minim. Totodată, a mai susținut că, în cazul infracțiunii de tâlhărie aplicarea pedepsei complementare este obligatorie și nu trebuie motivată.
Apelantul inculpat B. E., având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
C.
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 449 din data de 08 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în baza art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d Codul penal, cu aplic. art. 77, lit. a, art. 78 alin. 1 și 2 din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B. E., fiul lui N. și O., născut la data de 08.10.1993, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. Slatina, ., jud. O., CNP_, arestat în prezenta cauză, la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în regim de detenție.
S-a făcut aplicarea art. 60 din Codul penal.
În baza art. 67 alin. 2 și art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. E. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 05.12.2013, la zi.
În baza art. 399 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului B. E..
S-a luat act că persoanele vătămate S. I. și D. V. nu s-au constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul B. E. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 6711/P/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B. E. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21 lit. a C.pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de 05.12.2013 înjurul orelor 02.00, inculpatul B. E. împreună cu alte două persoane a sustras două capre din incinta .- Slatina, prin folosirea de violențe și amenințări asupra paznicului societății, partea vătămată D. V., care a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia cercetării judecătorești, instanța a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de parte vătămată a numitului S. I., proprietarul animalelor însușite de către inculpat; a fost audiat inculpatul B. E., care a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa așa cum a fost descrisă în rechizitoriu. Au fost audiate părțile vătămate D. V. și S. I., care au arătat că nu se constituie părți civile în cauză, neavând pretenții față de inculpat.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, s-au atașat la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Față de . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal și necesitatea identificării legii penale mai favorabile aplicabile în cauză potrivit art. 5 din Codul penal, la termenul de judecată din 17.04.2014 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2, lit. b, alin. 21 lit. a din Codul penal din 1969 în infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt că la data de 05.12.2013, în jurul orelor 02.00, partea vătămată D. V., paznic în cadrul . situată pe .. 172 din municipiul Slatina, a auzit zgomote în curtea societății și mergând să vadă ce se întâmplă, a observat trei bărbați, printre care și inculpatul B. E., care pătrunseseră în interior și se deplasau către adăpostul de animale. Paznicul a aruncat cu pietre către cei trei și a strigat la martorul S. G. care dormea în adăpostul animalelor. În acel moment, cei trei au aruncat și ei cu pietre către paznic, amenințându-l cu moartea și cerându-i să tacă, iar inculpatul și un alt participant la infracțiune s-au apropiat de acesta, l – au îmbrâncit și împins, împrejurare care a determinat căderea pe sol a persoanei vătămate. După ce persoana vătămată D. V. a căzut la pământ, unul dintre bărbați, recunoscut ulterior de acesta în persoana lui B. Nicușor-Călinuț, s-a aruncat asupra sa, l-a amenințat cu moartea purtând asupra sa și un cuțit și l-a imobilizat. În acest timp, inculpatul împreună cu cea de-a treia persoană care avea fața acoperită a pătruns, prin forțarea sistemului de asigurare (un lanț care asigura poarta) în adăpostul animalelor de unde, după ce bărbatul cu fața acoperită a exercitat acte de violență psihică asupra martorului S. G., inculpatul B. E. a scos două capre. Cei doi s-au deplasat cu caprele până în apropiere de poarta de acces în curtea societății, unde le-au luat în spate și s-au deplasat către malul râului O. împreună cu B. Nicușor-Călinuț.
Ulterior, în jurul orelor 02.15, organele de poliție deplasate la fața locului l-au depistat pe inculpatul B. E. ascuns într-un șanț în zona . cu cele două capre sustrase, acesta declarând verbal la momentul depistării că el a sustras una din cele două capre și nu le cunoaște pe celelalte două persoane participante la săvârșirea faptei. Animalele au fost recunoscute și predate ulterior proprietarului, respectiv persoanei vătămate S. I..
În data de 05.12.2013, persoana vătămată D. V. a fost examinată de specialiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Slatina, concluzionându-se faptul că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce în data e 4/5.12.2013 prin lovire cu și de corp dur și necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Ulterior, la data de 06.12.2013, a fost eliberat raportul de constatare medico – legală nr. 2833/E în care s-a stabilit faptul că persoana vătămată D. V. prezintă pe genunchiul drept o excoriație de 1,5/1,2 iar în zona pectorală dreapta, cadran supero – extern, echimoză roșietică – violacee de 1 cm diametru, traumatisme care s-au putut produce la data de 04/05.12.2013, prin lovire cu și de corp dur și necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. De subliniat în acest sens este faptul că mecanismul de producere a leziunilor astfel cum este descris în cele două acte cu caracter medico – legal confirmă starea de fapt expusă de către persoana vătămată D. V. și martorul S. G. în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
Fapta reținută în sarcina inculpatului a rezultat din declarațiile persoanei vătămate D. V. și martorului S. G., persoane care nu numai că au descris starea de fapt expusă în paragrafele anterioare dar au și recunoscut după fotografie pe inculpatul B. E. ca fiind participant la comiterea infracțiunii, împrejurare care rezultă fără echivoc din procesele – verbale de prezentare pentru recunoaștere prin potrivire facială și planșele fotografice atașate acestora existente la filele 29 – 33, 49 – 53 din dosarul de urmărire penală. Mai departe, starea de fapt reținută în sarcina inculpatului, în ceea ce privește sustragerea animalelor și părăsirea locului faptei cu acestea, este confirmată și de către martorul I. N., persoană care indică prezența autorilor în incinta societății din care au fost sustrase animalele dar și faptul că au plecat din acest loc în direcția malului râului O. cu bunurile sustrase în spate, declarație care se coroborează cu cele ale persoanei vătămate D. V. și martorului S. A..
În faza de urmărire penală, inculpatul B. E. nu a recunoscut participarea la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, declarând faptul că în noaptea de 04/05.12.2013, în jurul orei 00.30, a plecat de la domiciliul său, singur, către zona pădurii, pentru a strânge lemne din pădure. În timp ce parcurgea acest traseu a găsit o capră și văzând că nu se află nicio persoană în zonă s – a hotărât să – și însușească acest animal și să – l transporte la spital. Pe drumul către domiciliul său s – a întâlnit cu organele de poliție care l – au imobilizat și condus la sediul poliției. În raport de materialul probator administrat în cauză, instanța nu poate reține această stare de fapt expusă de către inculpat în declarațiile date în faza de urmărire penală fiind în mod evident nereală și relatată de această manieră doar pentru ca inculpatului să nu – i fie angajată răspunderea penală în legătură cu infracțiunea săvârșită. De altfel, inculpatul, în faza judecății, a recunoscut în totalitate fapta astfel cum a fost reținută în sarcina sa și descrisă în actul de sesizare al instanței solicitând totodată să – i fie aplicabile dispozițiile art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală iar judecata să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând textele de lege care incriminează fapta comisă de inculpatul B. E. în raport de dispozițiile art. 5 din Codul penal – prima instanță a constatat că textul din actualul Cod penal care incriminează infracțiunea de Tâlhărie calificată, respectiv art. 234 alin. 1 din Codul penal, are un regim sancționator diferit față de vechea reglementare, în sensul că spre deosebire de art. 211 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 care prevede pentru infracțiunea în cauză pedeapsa închisorii de la 5 ani la 20 ani, art. 234 alin. 1 din Codul penal prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii în limite mai mici – 3 la 10 ani, legea actuală fiind, așadar, mai favorabilă sub regim sancționator.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B. E., care la data de 05.12.2013, în jurul orelor 02.00, împreună cu alte două persoane a sustras două capre proprietatea persoanei vătămate S. I. din incinta .- Slatina, prin folosirea de violențe și amenințări asupra paznicului societății, persoana vătămată D. V., care a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 1 -2 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplic. art. 77, lit. a din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal.
În cea ce privește latura obiectivă, prima instanță a reținut că întreg probatoriul administrat în cauză confirmă atât faptul că inculpatul a exercitat acte de violență fizică și psihică asupra persoanei vătămate D. V. cât și faptul că în aceste circumstanțe acesta, împreună cu alți doi participanți, și-a însușit pe nedrept de la persoana vătămată S. I. două capre.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, realizând consecințele faptelor sale și acționând în mod voluntar în scopul amenințării și lovirii victimei și însușirii, în aceste circumstanțe, a celor două animale.
Întrucât fapta a fost săvârșită în timpul nopții, la încadrarea juridică a faptei s-a făcut și aplicarea alin. 1 lit. d din art. 234 din Codul penal. De asemenea, în cauză inculpatul și ceilalți doi participanți au acționat împreună coordonându-și activitățile pentru a realiza același scop, se va reține circumstanța agravantă prevăzută de dispozițiile art. 77 lit. a din Codul penal.
Constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptei, faptul că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului în condițiile 396 alin. 2 din Codul de procedură penală.
La stabilirea situației de fapt, precum și a vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate D. V.; declarațiile martorilor S. G., S. I., I. N.; declarațiile inculpatului; proces-verbal de depistare; procesul-verbal de cercetare la fața locului; planșa fotografică privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei; procese-verbale de recunoaștere prin potrivire facială – fotografii; planșe fotografice privind aspectele fixate în ziua de 05.12.2013 cu ocazia prezentării pentru recunoaștere prin potrivire facială – fotografii din baza de date a sistemului Imagetrak; raportul de constatare medico-legală nr. 2833/06.12.2013; dovadă de predare primire și concluziile medico-legale preliminare.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, dispozițiile art. 74 alin. 1 și 2 din Noul Cod penal prevede că stabilirea duratei sau cuantumului dar și alegerea pedepsei, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Având in vedere aceste criterii, la stabilirea duratei sau cuantumului dar și la alegerea pedepsei prima instanță a reținut că fapta, prin însăși împrejurările în care s-a comis – în timpul nopții – când capacitatea de reacție și intervenție a persoanelor scade iar autorii pot să – și asigure cu mai multă ușurință folosul infracțiunii, de către trei făptuitori – aspect care scoate în evidență o periculozitate sporită pentru că făptuitorii se ajută reciproc iar cooperarea la săvârșirea faptei le mărește forța de acțiune și le creează condiții de natură să îngreuneze descoperirea faptei și identificarea lor, prin exercitarea de acte de violență psihică și fizică în mod repetat, într-un loc situat la marginea localității – împrejurare care de asemenea sporește șansele de reușită a activității antisociale, prezintă un grad de pericol social ridicat. Totodată, instanța va avea în vedere și natura infracțiunii săvârșită de către inculpat – infracțiune complexă îndreptată atât împotriva patrimoniului persoanelor cât și împotriva integrității psihice/fizice a acestora, gravitatea acesteia așa cum rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege dar și comportarea anterioară săvârșirii infracțiunii de către inculpat, față de care sancțiunile administrative anterioare nu și-au îndeplinit rolul preventiv și educativ, din lecturarea fișei de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei putând fi trasă cu ușurință concluzia că implicarea inculpatului în comiterea de fapte penale nu are caracter accidental. Pentru aceste motive s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de Tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d Codul penal, cu aplic. art. 77, lit. a, art. 78 alin. 1 și 2 din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal, la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al măsurii dispuse.
Prima instanță a dat eficienta totodată dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Cod de procedura penala, în sensul că va pronunța condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege in cazul pedepsei închisorii.
Cu respectarea limitelor prevăzute de lege și ținând cont de considerentele anterior expuse, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată peste minimul prevăzut de lege pentru a putea fi astfel îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei în raport de infracțiunea comisă, persoana inculpatului și de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, conduită care scoate în evidență nu ideea unei îndreptări a inculpatului ci mai degrabă o înclinație a acestuia către comiterea de infracțiuni.
Așadar, în baza art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d Codul penal, cu aplic. art. 77, lit. a, art. 78 alin. 1 și 2 din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B. E. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tâlhărie calificată.
S-a făcut aplicarea art. 60 din Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
În cauza de față, raportat la conținutul dispozițiilor art. 234 din Codul penal s-a constatat faptul că în cazul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie legiuitorul a stabilit că este obligatorie pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi. Față de conținutul acestei dispoziții legale, prima instanță a aplicat inculpatului B. E. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de dispozițiile art. 66 din Codul penal.
Așadar, în baza art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Pedeapsa accesorie este pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei fizice alături de pedeapsa închisorii, constând în interzicerea unuia sau a mai multor drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Având în vedere drepturile care au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară, în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. E. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 05.12.2013 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului B. E..
Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că persoanele vătămate S. I. și D. V. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul B. E..
Prin motivele de apel depuse în scris, s-a criticat sentința primei instanțe sub aspectul pedepsei aplicare, care s-a arătat atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare nu este aplicată corect, având în vedere că inculpatul a solicitat aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.În aceste condiții, s-a susținut că instanța trebuia să reducă limitele de pedeapsă cu o treime, ținând cont de asemenea de anumite circumstanțe care pot fi luate în considerare la reducerea pedepsei. Astfel, pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare se situează spre maximul prevăzut de lege în condițiile recunoașterii vinovăției, instanța neluând în calcul că se află la prima abatere de natură penală și că părțile vătămate nu s-au mai constituit părți civile. De altfel, s-a arătat că prejudiciul cauzat a fost unul foarte mic. Prin urmare, s-a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic orientat spre minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C.p. Totodată, s-a mai invocat faptul că instanța nu a motivat necesitatea aplicării pedepsei complementare, legea neprevăzând-o în mod obligatoriu.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarate de inculpat nu este fondat, pentru considerentele ce succed.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, inculpatul B. E., arătând prin declarația dată în fața instanței, că recunoaște comiterea faptelor și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, conform dispozițiilor art. 374 – 375 și respectiv art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Astfel, în plan factual, probatoriul administrat a confirmat faptul că, la data de 05.12.2013, în jurul orelor 02,00 împreună cu alte două persoane, a sustras două capre din incinta . Slatina, prin folosirea de violențe și amenințări asupra paznicului societății, fapta sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în formă calificată.
Sub aspectul încadrării juridice, se constată că, prin actul de sesizare a instanței de judecată activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost încadrată în dispozițiile art. 211 alin.1 alin.2 lit.b și alin.2 ind.1 lit.a C.p.1969
Prin sentința penală atacată, instanța a încadrat fapta în dispozițiile art. 233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit.d) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a)- 78 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat prin sentința penală atacată, la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.,
Sub acest aspect, instanța de apel constată că, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea art. 5 Cod penal, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data săvârșirii faptei până la soluționarea definitivă a cauzei, respectiv la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind Codul penal precum și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.
Concluzia instanței de fond în sensul că dispozițiile Codului penal actual sunt mai favorabile inculpatului este perfect justificată și rezultă din analiza comparativă a celor două reglementări în materie. De asemenea, se constată că, în mod corect, instanța de fond a aplicat global dispozițiile mai favorabile, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 265/06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, privind constituționalitatea aplicării art. 5 Cod penal cauzelor în curs de judecată, decizie obligatorie în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, prin care instanța a statuat că: dispozițiile art. 5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Asupra criticii referitoare la individualizarea pedepselor, astfel cum aceasta a fost expusă atât prin motivele scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor în apel instanța reține următoarele:
Conform art. 74 din Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
C. constată că infracțiunea prevăzută art. 233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit. d) Cod penal. este sancționată cu pedeapsa închisorii având limitele cuprinse între 3 și 10 ani, iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală de 2 ani și 6 ani și 8 luni închisoare.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, situată așadar spre minimul special prevăzut de lege, iar nu spre maxim, așa cum a susținut apărarea, instanța neacordând eficiență juridică unor împrejurări care, potrivit legii, justifică o sancționare mai severă respectiv, circumstanței agravante reglementate de art. 77 lit.a) Cod penal în raport de care instanța putea aplica o pedeapsă până la maximul special, la care putea adăuga un spor de până la 2 ani.
La stabilirea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere și criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, fiind în mod corect avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, dedus din împrejurările concrete în care a fost comisă fapta și modul de săvârșire, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea procesuală sinceră și lipsa antecedentelor penale, elemente în raport de care, în mod just, instanța de fond s-a orientat la o pedeapsă cu închisoarea în cuantum redus, orientată către minimul special.
Referitor la solicitarea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 91 Cod penal, C. apreciază că nu este întemeiată, față de gravitatea deosebită a faptei de tâlhărie, în formă agravată, dedusă din modalitatea concretă de săvârșire, de consecințele acesteia, precum și față de necesitatea de a se asigura scopul punitiv, dar și educativ-preventiv al pedepsei, astfel încât constată că, modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului nu se impune a fi schimbată, reeducarea inculpatului neputând fi realizată decât prin executarea efectivă a pedepsei. Totodată, C. apreciază că, prin stabilirea concretă a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului orientată către nivelul minim al limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare, instanța a manifestat suficientă clementă, valorificând în mod corespunzător circumstanțele personale favorabile.
Cât privește criticile privind pedeapsa complementară, C. constată că nici acestea nu sunt fondate. Astfel, potrivit art. 67 alin.2 Cod penal, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. În speță, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit.d) Cod penal legiuitorul a prevăzut expres că se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 și interzicerea exercitării unor drepturi, iar prin urmare, aplicarea pedepsei complementare în cauză era obligatorie, nefiind necesară motivarea necesității aplicării acesteia.
Față de considerentele arătate, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, C. va respinge apelul formulat de inculpatul B. E. împotriva sentinței penale nr. 449 din data de 08 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, ca nefondat.
Conform art. 422 Cod procedură penală, va deduce în continuare durata arestului preventiv de la 08.05.2014 la 30.06.2014.
În temeiul art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 260 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de inculpatul B. E. împotriva sentinței penale nr. 449 din data de 08 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, ca nefondat.
Deduce în continuare durata arestului preventiv de la 08.05.2014 la 30.06.2014.
Obligă apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 260 lei.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Președinte, Judecător,
A. D. C. C.
Grefier,
S. C.
Red.jud.A.D.
j.f.N.C.C.
O.A. ....................................
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1186/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
