Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 544/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 544/2015

Dosar nr._ A. – art. 181 VCP

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 544

Ședința publică din data de 17 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. I. S.

Judecător: M. D. N.

Grefier: B. F. Țacu

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. C. a fost reprezentat de procuror C. C.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09 aprilie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de apelanții inculpați V. I. D. și S. D. S. împotriva sentinței penale nr. 5451 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor – 09 aprilie 2015.

Deliberând;

C.

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 5451 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art 181 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. I. A., fiul lui H. si M., nascut la data de 07.03.1985 în Targu J., jud. Gorj, domiciliat în Targu J.,s tr. Agriculturii nr. 5,, ., CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.321 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.180 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.217 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului V. I. A., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

In temeiul art. 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

In temeiul art 86/1 - 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V. I. A. pe durata termenului de încercare de 5 ani.

In temeiul art 86/3 alin 1 Cp s-a dispus ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe langa Tribunalul Gorj, conform programului întocmit de aceasta instituție, dar cel putin o data pe luna ;

- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;

- sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp s-a dispus ca inculpatul sa respecte următoarele obligații:

- sa nu schimbe domiciliul sau reședința avute decât cu încuviințarea instanței de judecata ;

In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp s-a dispus încredințarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligațiilor Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul Gorj.

In temeiul art. 359 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.

În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2. În baza art 181 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S. D. S., fiul lui I. si I., nascut la data de 20.09.1992 în ., domiciliat în comuna Melinesti, ., jud. D., CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.321 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S. D. S., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S. D. S., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

In temeiul art. 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

In temeiul art 86/1 - 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. D. S. pe durata termenului de încercare de 5 ani.

In temeiul art 86/3 alin 1 Cp s-a dispus ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe langa Tribunalul D., conform programului întocmit de aceasta instituție, dar cel putin o data pe luna ;

- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;

- sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp s-a dispus ca inculpatul sa respecte următoarele obligații:

- sa nu schimbe domiciliul sau reședința avute decât cu încuviințarea instanței de judecata ;

In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp s-a dispus încredințarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligațiilor Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul D..

In temeiul art. 359 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.

În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

3. În temeiul art.386 C.p.p. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului C. G. din infracțiunea prev. de art.321 alin.1 C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a C.p. și infracțiunea prev. de art.181 alin.1 C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a C.p. de la 1969 în infracțiunea prev. de art.371 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p. și infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p..

În baza art. 114 alin. 1 C.p. rap. la art. 120 C.p. și art.129 alin.1 C.p. s-a aplicat inculpatului C. G., fiul lui Pasul si Nicolița, nascut la data de 27.05.1995 în C., jud. D., domiciliat în comuna Cruset, ., jud. Gorj, CNP_, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.371 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p. și infracțiunii prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p..

În baza art. 121 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:

- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta

- să nu părăsească țara fără acordul Serviciului de Probațiune Gorj.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță să se facă sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj.

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. P..

Au fost obligați, în solidar, inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 500 de lei daune materiale și la plata sumei de 15.000 de lei daune morale către partea civilă C. P..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență C..

Au fost obligați în solidar inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 329,91 de lei către partea civilă S. C. de Urgență C..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. C. S.R.L. și a fost obligat inculpatul V. I. A. la plata sumei de 1500 de către partea civilă S.C. G. C. S.R.L..

S-a luat act că partea vătămată T. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. a fost obligat inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul V. I. A. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul S. D. S. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În temeiul art.276 alin.1 și 4 C.p.p. au fost obligați inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata a câte 266, 67 de lei de fiecare inculpat, către partea civilă C. P., reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele.

P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu numărul_/P/2012, a fost trimisă în judecată inculpatul V. I. D., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. e la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. e la 1969 și infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 C.p. de la 1969 și distrugere prev. de art.217 alin.1 C.p. de la 1969, toate cu aplicarea art.33 lit. a C.p. de la 1969, inculpatul S. D. S. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. e la 1969 și art.33 lit. a C.p. de la 1969 și inculpatul C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.99 și urm. C.p. art.75 alin.1 lit. a C.p. de la 1969 și art.33 lit. a C.p. de la 1969.

În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului V. I.-D. faptul că, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit părțile vătămate C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și T. M. și martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, a exhibat un obiect asemănător unui pistol real și a degradat o parte din mobilierul barului, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică.

Inculpatul S. D.-S. a fost acuzat că, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și pe martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică.

Referitor la inculpatul C. G. s-a reținut că, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de consemnare fapte în urma vizionării imaginilor video, proces verbal de consemnare acte premergătoare, acte medico-legale, declarații părți vătămate, declarații martori, declarații inculpați, înscrisuri .

În fața instanței de judecată, inculpații V. I.-D. și S. D.-S. au arătat că, în conformitate cu art. 374 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 375 C.p.p. recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța a pus în discuție contradictorie probele administrate în cursul urmăririi penale, părțile menționând că nu le contestă.

Instanța a reținut că potrivit art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția europeană se garantează acuzatului dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Acest drept are caracter relativ, acuzatul putând să renunțe la exercitarea sa în fața unei instanțe independente și imparțiale, și să aleagă să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest sens C. de la Strasbourg a arătat că acuzatul are posibilitatea de a renunța la dreptul garantat de art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția europeană și, pe cale de consecință, nu poate pretinde că i-a fost încălcat acest drept, în cazul în care instanța își întemeiază hotărârea de condamnare pe declarația dată în cursul urmăririi penale de un martor (inclusiv anonim), la a cărui audiere acuzatul a renunțat( cauza Brandstetter contra Austriei) .

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă inițial prin Legea nr. 202/2010 și reluată în Noul Cod de Procedură Penală reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- instanța să fie competentă să judece cauza și legal sesizată;

- inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață;

- inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu;

- inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală;

În situația în care sunt îndeplinite condițiile de mai sus, instanța după ce atrage atenția inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecințelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, procedează la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoașterii faptelor descrise în rechizitoriu și însușirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul care recunoaște săvârșirea unei infracțiuni și solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (cauză legală de reducere a pedepsei).

Potrivit art.396 alin.10 C.p.p. când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

La dosarul cauzei, S.C. Generali România a depus o tranzacție încheiată între S.C. Generali România și părțile vătămate M. D. I. și M. D. I., prin reprezentant legal M. C. A.., solicitând să se ia act de tranzacția încheiată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Din declarațiile inculpaților a rezultat că, în seara zilei de 22.12.2012 inculpații V. I.-D. și S. D.-S. s-au întâlnit pe raza comunei Crușeț, jud. D.. Împreună au consumat băuturi alcoolice la un bar numit „Privighetoarea”. De aici în jurul orei 02:30 cei doi au plecat împreună cu numitul C. G. pe raza comunei Melinești unde aceștia locuiesc efectiv la barul aparținând . unde au mai consumat o sticlă de whisky. Imediat, au revenit pe raza comunei Crușeț la același bar însă, după ce au constatat că nu mai erau lăutari au revenit în jurul orei 03:00 la barul din Melinești.

Din procesele verbale care consemnează derularea evenimentelor din seara respectivă, înregistrat pe suportul optic tip dvd aflat la dosarul cauzei (fila 48), rezultă acțiunile de o violență extremă ale inculpatului V. I.-D. precum și actele de violență ale inculpatului S. D.-S. și ale inculpatului C. G.. Întreaga activitatea infracțională a celor trei este surprinsă în acest material.

În continuare cei trei s-au așezat la o masă și au mai comandat o sticlă de whisky. În acel moment în interiorul barului se mai aflau 11 persoane. Inculpații erau în acel moment în stare avansată de ebrietate. Inculpatul V. I.-D. avea asupra lui un pistol.

La un moment dat, inculpatul V. I.-D. s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat către partea vătămată C. P. care era așezat la o masă alăturată. Fără vreun motiv anume, inculpatul a lovit-o în mod repetat pe partea vătămată cu pumnii și picioarele. Imediat inculpatul V. I.-D. i-a lovit cu pumnii și picioarele și pe partea vătămată T. M. și pe martorul C. D.-M.. De asemenea, inculpatul S. D.-S. și inculpatul C. G. au lovit în mod repetat pe partea vătămate C. P. și pe martorul C. D.-M.. Întrucât incidentul a escaladat iar cei trei agresori erau tot mai violenți, martorii prezenți inclusiv C. D.-M. și partea vătămată T. M. au părăsit incinta barului. Întrucât partea vătămată C. P. fusese violentată puternic de cei trei nu a reușit să fugă din barul respectiv, iar la scurt timp, agresorii au continuat să o lovească deși era căzută la pământ în stare de inconștiență. În aceste condiții inculpatul V. I.-D. a lovit-o cu o navetă din plastic în mod repetat peste toată suprafața corpului.

În timpul agresiunii, inculpatul V. I.-D. a ținut pistolul în mână fapt ce a provocat o puternică teamă martorilor prezenți. În timpul agresiunii au fost degradate de către inculpatul V. I.-D. mai multe obiecte de mobilier așa cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului.

De asemenea, în tot timpul incidentului cei trei inculpați au proferat expresii vulgare iar comportamentul acestora a fost incompatibil cu cele mai elementare norme de conviețuire socială și bune moravuri.

Partea vătămată C. P. a suferit leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată T. M. nu a prezentat certificat medico-legal însă a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului V. I.-D.. Numitul C. D.-M. nu a depus plângere prealabilă împotriva celor trei agresori.

Reprezentantul . numitul M. B. a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere împotriva celor trei agresori constituindu-se parte civilă cu suma de 1.500 lei.

Obiectul asemănător unui pistol real purtat de inculpatul V. I.-D. nu a putut fi găsit.

Astfel, instanța de fond a reținut în sarcina celor trei inculpați săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapt care reiese din declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, inclusiv declarațiile inculpaților din care rezultă că aceștia, s-au implicat voit și activ în conflictul din noaptea de 22/23.12.2012 din barul aparținând . situat pe raza comunei Melinești, conduite ce au produs în mod nemijlocit scandal public.

Actele de violență și comportamentul general al inculpaților din noaptea respectivă în loc public, relatate de martori, părți vătămate și chiar inculpați printre care se evidențiază amenințarea cu obiecte contondente, lovirea activă, tragerea, împingerea, proferarea de injurii și gesturi obscene, acțiuni orientate direct sau indirect către alte persoane în împrejurările de timp și loc descrise anterior, reprezintă într-o societate democratică prin ele însele, manifestări incompatibile cu bunele moravuri, apte să producă scandal public și să tulbure liniștea publică.

Judecătorul fondului a reținut, că în drept, fapta inculpatului V. I.-D. care, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și pe numitul T. M. și martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, a exhibat un obiect asemănător unui pistol real și a degradat o parte din mobilierul barului, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. e la 1969 și infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 C.p. de la 1969 și distrugere prev. de art.217 alin.1 C.p. de la 1969, toate cu aplicarea art.33 lit. a C.p. de la 1969.

Fapta inculpatului S. D.-S. care, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și pe martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. e la 1969 și art.33 lit. a C.p. de la 1969.

Fapta inculpatului C. G. care, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se afla în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-a manifestat violent, atât fizic cât și verbal, a lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și martorul C. D.-M., s-a implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.99 și urm. C.p. art.75 alin.1 lit. a C.p. de la 1969 și art.33 lit. a C.p. de la 1969.

Cu privire la legea mai favorabilă, având în vedere faptul că, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal instanța a reținut că, Codul Penal de la 1969 este o lege penală mai favorabilă pentru inculpații V. I.-D. și S. D.-S. având în vedere concursul de infracțiuni cât și obligațiile mai restrânse care vor fi impuse inculpatului ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel fiind, la individualizarea judiciară a pedepselor la care a fost condamnat inculpatul V. I.-D. instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, precum si circumstanțele personale constând in atitudinea constant sinceră și de recunoaștere a faptei.

P. urmare, în baza art. 181 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.321 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.180 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.217 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul V. I. A., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului V. I. A., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

In temeiul art. 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

Având în vedere că pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, faptul că, inculpatul nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia astfel că, în temeiul art 86/1 - 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V. I. A. pe durata termenului de încercare de 5 ani.

In temeiul art 86/3 alin 1 Cp a dispus ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe langa Tribunalul Gorj, conform programului întocmit de aceasta instituție, dar cel putin o data pe luna ;

- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;

- sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp a dispus ca inculpatul sa respecte următoarele obligații:

- sa nu schimbe domiciliul sau reședința avute decât cu încuviințarea instanței de judecata ;

In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp a dispus încredințarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligațiilor Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul Gorj.

In temeiul art. 359 Cpp a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.

În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La individualizarea judiciară a pedepselor la care a fost condamnat inculpatul S. D. S. instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, precum si circumstanțele personale constând in atitudinea constant sinceră și de recunoaștere a faptei.

În consecință, în baza art 181 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul S. D. S., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art.321 alin 1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit a C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969, art. 5 C.p. și art.396 alin.10 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul S. D. S., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S. D. S., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

In temeiul art. 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

Având în vedere că pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, faptul că, inculpatul nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia astfel că, în temeiul art 86/1 - 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. D. S. pe durata termenului de încercare de 5 ani.

In temeiul art 86/3 alin 1 Cp a dispus ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe langa Tribunalul D., conform programului întocmit de aceasta instituție, dar cel putin o data pe luna ;

- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;

- sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp a dispus ca inculpatul sa respecte următoarele obligații:

- sa nu schimbe domiciliul sau reședința avute decât cu încuviințarea instanței de judecata ;

In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp a dispus încredințarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligațiilor Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul D..

In temeiul art. 359 Cpp a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.

În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii s-au suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Referitor la inculpatul C. G. instanța a reținut că, potrivit art.114 alin.1 C.p. față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

Așadar, instanța a constatat o modificare majoră adusă Codului Penal în vigoare respectiv, renunțarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative. Modelul care a inspirat reglementarea actuală este Legea Organică nr. 5/2000 privind reglementarea răspunderii penale a minorilor în Spania (modificată prin Legea Organică nr. 8/2006), dar s-au avut în vedere și reglementări din dreptul francez (Ordonanța din 2 februarie 1945 cu modificările ulterioare), dreptul german (Legea tribunalelor pentru minori din 1953 cu modificările ulterioare) și dreptul austriac (Legea privind justiția juvenilă din 1988)., astfel cum rezultă și din expunerea de motive privind Codul Penal în vigoare.

Art. 114 C.p. este clar și bine sistematizat stabilind că față de minorul care a săvârșit infracțiuni se pot lua exclusiv măsuri educative.

Potrivit art.134 alin.1 și 2 C.p., dispozițiile prezentului titlu se aplică și majorilor care, la data săvârșirii infracțiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Când, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de celelalte criterii prevăzute în art. 74, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.

În consecință, s-a constatat că, pentru inculpatul C. G., legea penală mai favorabilă este Codul Penal în vigoare, motiv pentru care, în temeiul art.386 C.p.p. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului C. G. din infracțiunea prev. de art.321 alin.1 C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a C.p. și infracțiunea prev. de art.181 alin.1 C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p. de la 1969, art.75 alin.1 lit. a C.p. de la 1969 în infracțiunea prev. de art.371 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p. și infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p..

În baza art. 114 alin. 1 C.p. rap. la art. 120 C.p. și art.129 alin.1 C.p. a aplicat inculpatului C. G., măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.371 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p. și infracțiunii prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplicarea art.77 lit. a C.p., art.5 C.p., art.113 C.p. și art.38 alin.1 C.p..

În baza art. 121 alin. 1 C.p. a obligat inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:

- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta

- să nu părăsească țara fără acordul Serviciului de Probațiune Gorj.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță să se facă sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj.

Cu privire, la latura civilă a cauzei instanța s-a reținut că, în cauză s-a constituit parte civilă C. P., S.C. G. C. S.R.L. și S. C. de Urgență C..

Potrivit art.1357 din Noul Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Din enunț rezultă că pentru angajarea obligației făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situația anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse și vinovăția făptuitorului. Astfel, de esența răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiții obiective în absența cărora nu se poate stabili obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancționării sale, prin angajarea obligației de despăgubire a victimei.

Potrivit art.1382 NCC Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat

Instanța a reținut că, fapta V. I.-D., S. D. S. și C. G. care, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se aflau în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane, s-au manifestat violent, atât fizic cât și verbal, și lovit partea vătămată C. P. cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, s-au implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, iar inculpatul V. I.-D. a exhibat un obiect asemănător unui pistol real și a degradat o parte din mobilierul barului aparținând S.C. G. C. S.R.L.., manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică, constituie și o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, între faptă și prejudiciu existând un raport de cauzalitate.

Referitor la daunele morale, instanța a constatat că, dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporțională cu întinderea pagubei suferite și să nu constituie o cauză de îmbogățire fără just temei.

Astfel, instanța a reținut că partea vătămată/civilăa suferit un prejudiciu de ordin moral, fiind nevoit să depună un efort suplimentar pentru toate activitățile la care era angrenat, de asemenea, instanța constatând și un prejudiciu estetic până la refacere, astfel că, a avut nevoie de creearea unui spațiu adecvat pentru a-și satisface nevoile sociale la care participa, identificându-se și un prejudiciu de agrement.

În consecință, în temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. P..

Au fost obligați în solidar inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 500 de lei daune materiale și la plata sumei de 15.000 de lei daune morale către partea civilă C. P..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență C..

A obligat în solidar inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 329,91 de lei către partea civilă S. C. de Urgență C..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. C. S.R.L. și a obligat pe inculpatul V. I. A. la plata sumei de 1500 de către partea civilă S.C. G. C. S.R.L..

S-a luat act că partea vătămată T. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. a obligat pe inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a obligat pe inculpatul V. I. A. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a obligat pe inculpatul S. D. S. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

În temeiul art.276 alin.1 și 4 C.p.p. a obligat pe inculpații V. I. A., S. D. S. și C. G., iar inculpatul C. G. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. P. și C. N. la plata a câte 266, 67 de lei de fiecare inculpat, către partea civilă C. P., reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat.

Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel inculpații S. D. S. și V. I. D., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Apelantul inculpat V. I. D., în motivele scrise de apel a solicitat redozarea pedepsei rezultante aplicate și reținerea disp. art. 74, lit. a și art. 76 din vechiul Cod penal iar ca modalitate de executare a pedepsei să se facă aplicarea art. 81 din vechiul Cod penal.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel inc. V. I. D. a susținut că fapta pe care a comis-o este la limita dintre contravenție și infracțiune, că starea conflictuală s-a produs între două grupuri și că pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru art. 181 C.p. este orientată spre maximul special ( în urma reducerii cu o treime ca urmare a judecării după procedura simplificată) deși și partea vătămată a avut o vină. Mai menționează că este o persoană tânără, are în întreținere un minor, suferind de hepatită tip B și chiar dacă are o amendă, anterior nu a mai fost condamnat pentru acest gen de fapte iar din caracterizările de la dosar rezultă că este o persoană liniștită, iar fapta a comis-o într-o rătăcire de moment sub influența consumului de alcool. Mai precizează că starea de ebrietate în care a comis fapta nu trebuie reținută ca o circumstanță agravantă, el neconsumând alcool în scopul săvârșirii de infracțiuni, ajungând în stare de ebrietate tocmai pentru faptul că nu obișnuiește să consume băuturi alcoolice.

În concluzie, a solicitat reținerea legii penale vechi ca lege favorabilă, reținerea procedurii simplificate, reindividualizarea pedepsei, iar ca modalitate de executare aplicarea dispozițiilor art. 81 vechiul Cod Penal.

Apelantul inc. S. D. S. nu și-a motivat în scris apelul.

Analizând apelurile declarate în raport de motivele invocate și cele ce pot fi examinate din oficiu în conformitate cu disp. art. 417 C.p.p. C. constată că este fondat doar apelul declarat inculpatul S. D. S. iar, în ceea ce privește criticile formulate de celălalt inculpat, V. I. D., acestea sunt nefondate.

Astfel, sub aspectul situației de fapt C. reține că nici unul din apelanți nu a formulat critici exprese, judecata în primă instanță fiind făcută în procedură simplificată ca urmare a declarațiilor date de inculpați în condițiile art. 375 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală.

În acest sens, din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care ambii inculpați apelanți le-au însușit în instanță, atunci când au solicitat judecarea conform procedurii simplificate, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, procesul-verbal de consemnare fapte în urma vizionării imaginilor video, procesul-verbal de consemnare acte premergătoare, actele medico-legale, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților și înscrisuri, rezultă că, în noaptea de 23.12.2012, în jurul orei 04:30 în timp ce se aflau în incinta barului aparținând . situat pe raza comunei Melinești, jud. D. unde, se mai aflau alte 11 persoane,inculpații V. I. D., S. D. S. și C. G. s-au manifestat violent, atât fizic cât și verbal, au lovit părțile vătămate C. P.-cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și T. M. și pe martorul C. D.-M., s-au implicat activ în conflictul izbucnit între mai multe persoane, inc. V. a exhibat un obiect asemănător unui pistol real și au degradat o parte din mobilierul barului, manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică.

Corect, în speță, judecătorul fondului a reținut, că în drept, fapta inculpatului apelant V. I.-D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. e la 1969 și infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 C.p. de la 1969 și distrugere prev. de art.217 alin.1 C.p. de la 1969, toate cu aplicarea art.33 lit. a C.p. de la 1969 iar fapta inculpatului apelant S. D.-S. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.1 C.p. de la 1969, vătămare corporală, prev. de art.181 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. a și c C.p. de la 1969 și art.33 lit. a C.p. de la 1969.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, având în vedere faptul că, infracțiunile deduse judecății au fost comise în noaptea de 23.12.2012 iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal, în mod just instanța de fond, comparând dispozițiile legale succesive, a reținut că, vechiul Cod Penal de la 1969 este o lege penală mai favorabilă pentru inculpații V. I.-D. și S. D.-S., în condițiile existenței concursului de infracțiuni cât și obligațiilor mai restrânse care puteau fi impuse inculpaților ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, dacă în vechiul Cod Penal de la 1969, infracțiunea de vătămare corporală era incriminată în art. 181 alin. 1 și consta în „fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 zile, fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în noul Cod penal, fapta care a afectat sănătatea unei persoane ori a produs leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la cel mult 90 de zile este încadrată în disp. art. 193 alin. 2, purtând denumirea marginală de lovire sau alte violențe, fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă. De asemenea, infr. de lovire și alte violențe era incriminată în vechiul Cod Penal de la 1969 în art. 180 alin. 1 și sancționată cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă iar în NCP fapta este incriminată în art. 193 alin. 1 și este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

În ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 V.Cp. aceasta consta potrivit dispozițiilor în vigoare până la 01 februarie 2014 în „fapta persoanei care în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dă de la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură în orice mod liniștea publică” fiind sancționată cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

Potrivit art. 371 alin. 1 din Noul Cod penal constituie infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă „ Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică”, infracțiunea purtând denumirea marginală Tulburarea ordinii și liniștii publice.

Referitor la infracțiunea de distrugere, în VCP acesta era incriminată în art. 217 alin. 1 și sancționată cu închisoare de la o lună la 3 ani sau amendă, iar în noua reglementare, fapta de distrugere care, în varianta simplă păstrează identic conținutul constitutiv al infr, din reglementarea anterioară este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Cât privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, noul Cod penal a consacrat sistemul cumulului juridic, cu spor fix și obligatoriu – de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, art. 39 alin. 1 lit. b NCP, în cazul în care sunt aplicate mai multe pedepse cu închisoarea sau mai multe pedepse cu amenda și sistemul cumulului aritmetic, atunci când s-au aplicat o pedeapsă cu închisoarea și o pedeapsă cu amenda, evident, regimul sancționator instituit de noul CP fiind mai sever față de Codul penal anterior care a consacrat sistemul cumulului juridic cu spor facultativ și variabil.

C. mai are în vedere și faptul că, prin decizia nr.265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr.362 din 20 mai 2014, s-a stabilit că dispozițiile art.5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția”, încălcându-se dispozițiile art.61 din Constituție.

Ca atare, chiar dacă sub aspectul limitelor de pedeapsă din legile succesive menționate anterior, legea penală mai favorabilă este noua reglementare a Codului penal, totuși, în situația existenței concursului de infracțiuni, regimul sancționator instituit de noul CP fiind mai sever față de Codul penal anterior, în mod corect judecătorul fondului, a apreciat că vechiul Cod penal este legea penală mai favorabilă pentru inculpații apelanți V. I.-D. și S. D.-S..

În ceea ce privește pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații apelanți, C. constată că, referitor la inc. V. I. D. acestea au fost corect individualizate de instanța de fond, fiind dispuse cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C.p.

Astfel, față de agresivitatea deosebită manifestată de acest inculpat ( așa cum rezultă din probele de la dosar) pe fondul consumului de alcool ( chiar dacă accidental), săvârșind 4 infracțiuni într-un interval de timp relativ scurt, inclusiv acte de violență față de persoanele vătămate C. P. ( pe care a lovit-o fără vreun motiv, în mod repetat, cu pumnii și picioarele) și T. M. și față de martorul C. D.-M., de exhibare a unui obiect asemănător unui pistol real și de degradare a unei părți din mobilierul barului aparținând S.C. G. C. S.R.L.., manifestări care au produs scandal public și au tulburat liniștea publică, în mod just judecătorul fondului i-a aplicat o pedeapsă rezultantă în cuantum de 3 ani închisoare ( pedeapsa cea mai grea fiind stabilită tocmai pentru infracțiunea de vătămare corporală a cărei victimă a fost C. P. care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale) ceea ce demonstrează și necesitatea instituirii unor măsuri de supraveghere și frecventarea unor programe de reintegrare socială în scopul asigurării reinserției sociale a acestuia. În raport de cele arătate și de antecedentele penale ale inculpatului apelant V. I. D. care, potrivit fișei de cazier judiciar de la fila 103 dosar u.p., a mai fost condamnat la 700 lei amendă penală pentru o infracțiune de violență - art. 180 alin. 2 C.p., prin sp nr. 1721/11.10.2011 a Judecătoriei Tg. J., nu pot fi primite solicitările acestui apelant de a fi redozată pedeapsa rezultantă aplicată în sensul reținerii unor circumstanțe atenuante judiciare - disp. art. 74, lit. a și art. 76 din vechiul Cod penal iar ca modalitate de executare a pedepsei să se facă aplicarea art. 81 din vechiul Cod penal.

În consecință, se constată că, în ceea ce-l privește pe inc. apelant V. I. D. prima instanță a dat o soluție legală și temeinică, apelul inculpatului fiind nefondat și, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, va fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală.

Referitor la inculpatul apelant S. D.-S., față de contribuția acestuia, mai redusă la comiterea faptelor – cel care a inițiat scandalul fiind de fapt inculpatul V., de lipsa antecedentelor penale, de atitudinea procesuală sinceră, C. apreciază că pedepsele aplicate, sub aspectul cuantumului ( chiar reduse cu 1/3 prin reținerea disp. art. 396 alin. 10 C.p.p.) precum și sub aspectul modalității de executare, sunt aspre, astfel că, numai în ceea ce-l privește pe acest inculpat apelant, conf. art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul, se va desființa în parte sentința, se va înlătura aplicarea art. 861 C.p. și se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate acestuia.

Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S. D.-S. în baza art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a și c C.p., art. 5 N.C.P. și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 4 luni închisoare.

Se ca reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat în baza art. art. 321 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a și c C.p., art. 5 N.C.P. și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. se vor contopi pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

I se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. pe durata pedepsei principale rezultante.

C. apreciază că acest cuantum rezultant de 8 luni închisoare și cu executare în cond. art. 81-82 C.p. ( dat fiind întrunirea condițiilor cerute de lege pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei) este de natură a atinge scopul preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 din VCP.

Ca urmare, în baza art. 81 C.p., se va suspenda condiționat executarea pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art. 71 alin. 5 C.p., pe durata termenului de încercare se vor suspenda de drept executarea pedepselor accesorii.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.

Cum restul dispozițiilor sentinței penale apelate sunt legale și temeinice se vor menține.

În temeiul art. 276 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat V. I. D. la 650 lei ( reprezentând onorariul de av., conf. chitanței nr. 314/03.03.2015) cheltuieli judiciare în apel către partea civilă C. P..

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat V. I. D. la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. I. D., fiul lui H. si M., nascut la data de 07.03.1985 în Targu J., jud. Gorj, domiciliat în Targu J.,s tr. Agriculturii nr. 5,, ., ., jud. Gorj, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 5451 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Admite apelul declarat de inculpatul S. D. S., fiul lui I. si I., nascut la data de 20.09.1992 în ., domiciliat în comuna Melinesti, ., jud. D., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 5451 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința cu privire la acest inculpat.

Înlătură aplicarea art. 861 C.p. cu privire la inculpatul S. D. S..

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate acestuia.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a și c C.p., art. 5 N.C.P. și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 4 luni închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. art. 321 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a și c C.p., art. 5 N.C.P. și art. 396 alin. 10 C.p.p. la 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p.

Contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. pe durata pedepsei principale rezultante.

În baza art. 81 C.p.

Suspendă condiționat executarea pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art. 71 alin. 5 C.p.

Pe durata termenului de încercare se suspendă de drept executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Obligă apelantul inculpat V. I. D. la 650 lei cheltuieli judiciare în apel către partea civilă C. P..

Obligă apelantul inculpat V. I. D. la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2015.

Președinte Judecător A. I. S. M. D. N.

Grefier,

B. F. Țacu

Red. MDN/BFȚ

Ex. 2/30.04.2015

Poz. 2006 – 2011/2015

Jud. fond G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel CRAIOVA