Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 910/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 910/2012
Dosar nr._ - art. 184 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 910
Ședința publică de la 11 Aprilie 2012
PREȘEDINTE M. M. Ș. - Judecător
Judecător L. B.
Judecător C. C.
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel C..
…………………..
Pe rol, soluționarea recursurilor promovate de inculpatul B. M., de partea civilă M. (BABEȘCA) C. M., de asigurătorul S.C. A.-R. „A.” S.A. Tîrgu J. și de partea responsabilă civilmente S.C. V. P. S.A. Rîmnicu V., împotriva sentinței penale nr. 1903 de la data de 08 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj, în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul - inculpat B. M. asistat de avocat ales G. V. D.; avocat ales Șomăcescu S. reprezentând pe recurenta - parte civilă M. C. M. (lipsă); consilier juridic D. S. reprezentând pe recurenta - asigurător A.-R. A. S.A. Tg. J.; au lipsit: recurenta - parte responsabilă civilmente S.C. V. P. S.A. Rîmnicu V. și intimatul - parte civilă S. C. Județean de Urgență C..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, a fost audiat - în condițiile prevăzute de lege - recurentul inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar; consilier juridic D. S. depune la dosar împuternicire nr. 3108/10.04.2012 privind reprezentarea S.C. A.-R. A. S.A. București.
Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat Șomăcescu S., având cuvântul pentru recurenta - parte civilă M. C. M., critică hotărârea sub aspectul laturii civile, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, majorarea cuantumului daunelor materiale și morale acordate de prima instanță în raport de probele administrate, arătând că s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei reprezentând daune morale și a făcut dovada acestei sume, fiind internată și operată cu fractură deschisă, antebraț și fractură de bazin și, de asemenea, a avut multiple internări la Institutul Național de Recuperare București; cu privire la daunele morale solicită de asemenea admiterea, în raport de vârsta părții civile, de infirmitatea fizică permanentă - care va constitui un handicap pentru tot restul vieții și mai mult, niciodată nu va mai putea să folosească mâna stângă la capacitatea ei normală, impunându-se acordarea unei sume mai mari, care să acopere prejudiciul moral suferit; solicită de asemenea obligarea la cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
Consilier juridic D. S., pentru recurenta - asigurător A.-R. A. S.A. Tg. J., solicită admiterea recursului declarat de către acesta, casarea sentinței recurate și, pe fond, diminuarea sumelor acordate de instanță cu titlu de daune materiale și morale părții civile M. C., întrucât daunele materiale solicitate nu au fost dovedite cu documente justificative, invocând art. 49 pct. 1 din Ordinul CAS nr. 8/2008 și susținând că suma de 40.000 lei acordată de instanța de fond cu acest titlu este disproporționată în raport cu probele administrate, arătând că înscrisul depus de partea civilă la fila 103 și intitulat „onorarii achitate personalului medical la operație”, înscris sub semnătură privată întocmit de partea civilă pe baza propriilor aprecieri, nu poate fi asimilat unui document justificativ; se arată de asemenea că deși certificatul medico-legal a stabilit afectarea capacității de muncă a părții vătămate în proporție de 20 - 25%, nu s-a putut aprecia asupra unor sechele de invaliditate sau infirmitate, astfel încât pretențiile referitoare la acest aspect nu pot fi cuantificate din punct de vedere material; partea civilă nu a făcut dovada faptului că era angajată în muncă la data accidentului și că a suferit o reducere a veniturilor pe care le dovedea, astfel încât nu se impune acordarea unei sume pentru diminuarea capacității de muncă, întrucât acesta este un prejudiciu nesigur, incert, atât în privința existenței cât și a posibilităților de evaluare; cu privire la daunele morale, arată că sumele sunt excesive și încalcă raportul de proporționalitate față de fapta comisă, având un caracter nerezonabil, prima instanță nefiind preocupată de principiul echității în determinarea cuantumului sumei acordate cu acest titlu și neavând în vedere stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată; arată de asemenea că instanța de fond trebuia să țină seama că vătămarea corporală a fost produsă din culpă și nu cu intenție, prejudiciul moral trebuind să fie dovedit, în cauza de față, suma acordată cu acest titlu fiind mare și creând un dezechilibru de interese, motiv pentru care se impune diminuarea acestei sume, în concordanță cu situația reală există în dosar și cu motivele de recurs menționate mai sus; solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat, arătând că lasă la aprecierea instanței soluția privind recursul declarat de partea responsabilă civilmente.
Avocat G. V. D., pentru recurentul - inculpat B. M., solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea sentinței conform motivelor scrise, invocând cazul de casare prev de art. 3859 alin.1 pct. 18 c.p.p., respectiv s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât, din probele administrare rezultă cu certitudine că în producerea accidentului suntem în prezența unei culpe comune, vinovăția fiind mai mare din partea părții vătămate, care a circulat pe partea carosabilă a drumului i a fost total neatentă în momentele premergătoare producerii contactului propriu-zis între autovehicul și victimă, cu atât mai mult cu cât în completarea raportului de expertiză întocmit în faza de urmărire penală se arată că starea de pericol a fost creată de victimă, întrucât aceasta, după ce a trecut pe lângă autovehicule, circulând pe partea carosabilă, a intrat în unghiul mort, în spatele utilitarei, deși putea să se deplaseze pe partea dreaptă, unde drumul era liber și exista un acostament, iar conducătorul auto avea numai obligația de a se asigura la punerea în mișcare de faptul că, în spatele autovehiculului, nu există vreun obstacol; de asemenea, arată că în locul unde s-a produs accidentul, mersul înapoi nu era interzis, vizibilitatea nu era împiedicată de nici un obstacol, impunându-se ca și partea vătămată să se asigure că se poate deplasa fără să se expună vreunul pericol, ținând seama de situația terenului, respectiv lipsa trotuarului; arată că raportul de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București conține concluzii subiective, deoarece nu a ținut cont de probele administrate, creând o nouă situație de fapt, apreciind că spatele pietonului a intrat în contact cu planul posterior dreapta al autovehiculului și că a fost probabil proiectat pe sol și apoi escaladat de roțile din spate, care i-au trecut peste antebrațul mâinii stângi, însă această stare de fapt este contrazisă de probele administrate, din actele medico-legale rezultând că leziunile sunt de cădere și de comprimare între două suprafețe dure, neconstatându-se nici o marcă traumatică de lovire de către autovehicul; arată, de asemenea, că la cercetarea la fața locului, pe caroseria autovehiculului nu s-a evidențiat nici o urmă de lovire, destratificarea prafului la nivelul șașiului, acesta fiind sub caroserie și mai în față de limita posterioară a caroseriei, neputând duce la concluzia că victima a fost inițial lovită de caroserie și din această cauză a căzut sub mașină; susține că partea civilă are un grad mare de culpă în producerea accidentului, solicitând astfel ca instanța de recurs să rețină culpa comună a părților în producerea accidentului, cu consecința diminuării daunelor acordate părții civile; solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat și admiterea recursurilor părții responsabile civilmente și asigurător.
Avocat Șomăcescu S., pentru recurenta - parte civilă M. C. M., solicită respingerea recursului inculpatului, ca nefondat, întrucât susținerile acestuia se bazează numai pe declarațiile unor martori, fiind infirmate de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, din care rezultă că a fost culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului; solicită, de asemenea, respingerea recursurilor declarate de asigurător și de partea responsabilă civilmente, ca nefondate.
Consilier juridic D. S., pentru recurenta - asigurător A.-R. A. S.A. Tg. J., solicită admiterea recursului declarat de inculpat.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului arată că hotărârea atacată este legală și temeinică, sub aspectul laturii penale, din probele administrate nerezultând culpa comună a părților în producerea accidentului, ci culpa exclusivă a inculpatului, solicitând astfel reținerea recursurilor declarate de inculpat, asigurător ca nefondate și admiterea recursurilor declarate de partea civilă și partea responsabilă civilmente, casarea sentinței - sub aspectul laturii civile, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate părții civile, având în vedere că aceasta prezintă infirmitate fizică permanentă, iar în ceea ce privește recursul părții responsabile civilmente arată că inculpatul, în momentul producerii accidentului, se afla în afara programului de lucru, astfel încât, această societate nu are calitate procesuală pasivă și nu trebuia obligată la plata despăgubirilor solicitate, în solidar cu inculpatul.
Recurentul - inculpat B. M., în ultimul cuvânt, își însușește concluziile formulate de apărătorul ales.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 1903 de la data de 08 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. în dosarul cu nr._, în baza art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. M. (fiul lui M. și V., născut la data de 12.12.1986 în ., cu domiciliul în Tg. J., ., județul Gorj, fără antecedente penale, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 81 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C.p., punându-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.p. și interzicându-i-se exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. (Babeșca) C. M. domiciliată și a fost obligat inculpatul B. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., alături de asigurătorul . SA București, la 40.000 lei despăgubiri civile și la 70.000 lei daune morale, către partea civilă; a fost obligat inculpatul B. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., alături de asigurătorul . SA București, la plata sumei de 1879,19 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către S. C. de Urgență C., cu dobânzile legale până la achitarea integrală a debitului; a fost obligat inculpatul B. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata sumei de 2.000 cheltuieli de judecată către partea civilă M. (Babeșca) C. M.; în final, în baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 240/P/2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, constând în fapt în aceea că în dimineața de 05.01.2009, în jurul orei 10:30, partea vătămată Babeșca C. M. se deplasa ca pieton pe . Turcinești în direcția centru, pe partea stângă a părții carosabile (limită laterală acoperită cu pământ și pietriș).
Inculpatul, angajat ca șofer la S.C. V. P. S.A. Tg.-J., s-a deplasat pe . cu nr. de înmatriculare_, cu scopul de a tracta un autoturism marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, care nu pornea și, după ce a legat cablul de remorcare între părțile față ale autovehiculelor, autoturismul Dacia fiind orientat cu fața către centru, autoutilitara a executat o manevră de mers înapoi, pe o distanță de aproximativ 40 m, inculpatul asigurându-se doar în oglinzile laterale și fără a fi dirijat de o altă persoană.
În momentul în care partea din spate a autoutilitarei a ajuns în zona de îmbinare a gardului Cimitirului Vădeni cu gardul imobilului nr. 1, inculpatul B. M. susține că a simțit că roțile din spate dreapta au trecut peste un obstacol, moment în care a oprit și a coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat și a observat-o pe partea vătămată căzută în zona roților spate dreapta, a urcat la volanul autoutilitarei deplasând-o către înainte pentru a o desprinde de pe persoana accidentată.
În urma impactului, partea vătămată Babeșca C.-M. a suferit leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 206 din 27.02.2009, care a evidențiat „fractură arc vertical anterior bazin, fractură deschisă tip 1 ambele oase antebraț stâng epifizo diafizară, factură diafizară metacarp IV stâng". În completarea certificatului medico-legal nr. 860/19.05.2009, s-a menționat că leziunile traumatice sunt de cădere și comprimare între două suprafețe dure sau călcarea antebrațului și a mâinii stângi și posibil parțial a bazinului de către roțile autovehiculului
In cauză a fost efectuată o expertiză tehnică auto în data 28.06.2009, iar ulterior, la data de 09.09.2009, o contraexpertiză, la solicitarea părții vătămate, aceasta fiind realizată de trei experți tehnici auto. S-a concluzionat că viteza de deplasare a autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_, condusă de inculpatul B. M., în fazele premergătoare producerii accidentului a fost de cel mult 10-12 km/h, iar starea de pericol a fost creată de către inculpat, care a efectuat o manevră de mers înapoi, în scopul de a tracta un autoturism, fără să se asigure că această manevră se poate face fără pericol și fără a fi dirijat de o persoană aflată în afara autoutilitarei, având drept consecință accidentarea părții vătămate, inculpatul încălcând astfel prev. art. 54 din OUG 195/2002, rap. și art. 128 din Regulamentul de aplicare al OUG 1/2002.
În raportul de expertiză întocmit de cei trei specialiști nu s-a reținut încălcarea de către partea vătămată Babeșca C. M. a vreunei prevederi legale privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, la solicitarea inculpatului, s-a întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București o contraexpertiză, iar potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 120 din 14.04.2011, starea de pericol s-a declanșat în momentul în care conducătorul autoutilitarei - inculpatul B. M. - a inițiat manevra de deplasare spre înapoi, în condițiile în care, în spatele acesteia se deplasa ca pieton partea vătămată Babeșca C. M., iar conducătorul auto nu a fost dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului.S-a mai consemnat în raportul de expertiză că inculpatul ar fi putut preveni producerea respectivului eveniment rutier, în cazul în care s-ar fi asigurat că dispune de o vizibilitate corespunzătoare la executarea manevrei de mers înapoi.
În aceste condiții, văzând și procesul verbal de cercetare la fața locului cu schița locului accidentului, instanța de fond a constatat că inculpatul, cu ocazia inițierii unei manevre de deplasare în spate, cu autoutilitara cu număr de înmatriculare_, în timp ce tracta un alt autoturism, a lovit cu roțile spate ale autoutilitarei și a doborât-o la pământ pe partea vătămată, producându-i leziuni ce au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, împrejurările în care a fost săvârșită fapta penală, persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale), aplicându-i-se o pedeapsă de 1 an închisoare, apreciindu-se că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, punându-se în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal și interzicându-i-se exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv solicitarea . de a constata lipa calității de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză penală, prima instanță a constatat că această cererea nu este întemeiată, în sensul că inculpatul, angajat la această societate în funcția de șofer, în timpul serviciului, folosindu-se de autoutilitara societății cu număr de înmatriculare_, a săvârșit prezenta infracțiune. Între inculpat și . există un raport de subordonare, temeiul acestui raport fiind contractul de muncă, inculpatul fiind angajat în momentul săvârșirii infracțiunii la . în funcția de șofer, astfel că, în cauză, s-au apreciat a fi aplicabile dispozițiile art. 1000 alin 3 Cod Civil.
S-a constatat că nu a fost dovedit în totalitate prejudiciul material a cărui reparare s-a cerut în cauză, avându-se în vedere actele depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor A. A. și M. E., așa încât instanța de fond a apreciat că suma de 40 000 lei este suficientă pentru acoperirea acestuia, sumă în care s-a inclus și diminuarea capacității de muncă reținută în ultimul raport de expertiză medico-legal și în care s-a făcut referire la faptul că partea civilă nu a rămas cu o infirmitate fizică încadrabilă într-un grad de invaliditate, motiv pentru care nu s-a putut acorda renta globală sau renta lunară solicitată.
Cât privește capătul de cerere privind daunele morale, instanța de fond a apreciat că, în urma accidentului, partea vătămată M. (Babeșca) C. M. a suferit grave leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 80-90 zile de îngrijiri medicale, avându-se în vedere, printre altele, și suferința fizică și psihică îndurată după accident atât în timpul spitalizării, cât și după externare, gravitatea și profunzimea consecințelor accidentului, apreciindu-se că suma de 70 000 lei reprezintă o compensare echitabilă pentru suferințele cauzate de accidentul rutier, inculpatul urmând a fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente . și alături de asigurătorul . SA București, atât la plata despăgubirilor civile cât și plata daunelor morale.
De asemenea, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente . și alături de asigurătorul . SA București, la plata sumei de 1879,19 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către S. C. de Urgență C., cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs - în termen legal - atât inculpatul B. M., partea civilă M. (Babeșca) C. M., cât și asigurătorul S.C. A.-R. „A.” S.A. Tîrgu J., precum și partea responsabilă civilmente S.C. V. P. S.A. Rîmnicu V..
Partea civilă M. C. M. a criticat hotărârea sub aspectul laturii civile, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, majorarea cuantumului daunelor materiale și morale acordate de prima instanță în raport de probele administrate, arătând că s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei reprezentând daune morale și a făcut dovada acestei sume, fiind internată și operată cu fractură deschisă, antebraț și fractură de bazin și, de asemenea, a avut multiple internări la Institutul Național de Recuperare București; cu privire la daunele morale, a solicitat de asemenea admiterea, în raport de vârsta sa, de infirmitatea fizică permanentă - care va constitui un handicap pentru tot restul vieții și mai mult, niciodată nu va mai putea să folosească mâna stângă la capacitatea ei normală, impunându-se acordarea unei sume mai mari, care să acopere prejudiciul moral suferit; a solicitat de asemenea obligarea la cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.
Asigurătorul A.-R. A. S.A. Tg. J. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, diminuarea sumelor acordate de instanță cu titlu de daune materiale și morale părții civile M. C., întrucât daunele materiale solicitate nu au fost dovedite cu documente justificative, invocând art. 49 pct. 1 din Ordinul CAS nr. 8/2008 și susținând că suma de 40.000 lei acordată de instanța de fond cu acest titlu este disproporționată în raport cu probele administrate, arătând că înscrisul depus de partea civilă la fila 103 și intitulat „onorarii achitate personalului medical la operație”, înscris sub semnătură privată întocmit de partea civilă pe baza propriilor aprecieri, nu poate fi asimilat unui document justificativ; a arătat de asemenea că deși certificatul medico-legal a stabilit afectarea capacității de muncă a părții vătămate în proporție de 20 - 25%, nu s-a putut aprecia asupra unor sechele de invaliditate sau infirmitate, astfel încât pretențiile referitoare la acest aspect nu pot fi cuantificate din punct de vedere material; partea civilă nu a făcut dovada faptului că era angajată în muncă la data accidentului și că a suferit o reducere a veniturilor pe care le dovedea, astfel încât nu se impune acordarea unei sume pentru diminuarea capacității de muncă, întrucât acesta este un prejudiciu nesigur, incert, atât în privința existenței cât și a posibilităților de evaluare; cu privire la daunele morale, asigurătorul a arătat că sumele sunt excesive și încalcă raportul de proporționalitate față de fapta comisă, având un caracter nerezonabil, prima instanță nefiind preocupată de principiul echității în determinarea cuantumului sumei acordate cu acest titlu și neavând în vedere stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată; a arătat de asemenea că instanța de fond trebuia să țină seama că vătămarea corporală a fost produsă din culpă și nu cu intenție, prejudiciul moral trebuind să fie dovedit, în cauza de față, suma acordată cu acest titlu fiind mare și creând un dezechilibru de interese, motiv pentru care se impune diminuarea acestei sume, în concordanță cu situația reală există în dosar și cu motivele de recurs menționate mai sus.
Inculpatul B. M. a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței conform motivelor scrise, invocând cazul de casare prev de art. 3859 alin.1 pct. 18 c.p.p., respectiv s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât, din probele administrare rezultă cu certitudine că în producerea accidentului suntem în prezența unei culpe comune, vinovăția fiind mai mare din partea părții vătămate, care a circulat pe partea carosabilă a drumului și a fost total neatentă în momentele premergătoare producerii contactului propriu-zis între autovehicul și victimă, cu atât mai mult cu cât, în completarea raportului de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, s-a menționat că starea de pericol a fost creată de victimă, întrucât aceasta, după ce a trecut pe lângă autovehicule circulând pe partea carosabilă, a intrat în unghiul mort, în spatele utilitarei, deși putea să se deplaseze pe partea dreaptă, unde drumul era liber și exista un acostament, iar conducătorul auto avea numai obligația de a se asigura la punerea în mișcare de faptul că, în spatele autovehiculului, nu exista vreun obstacol; de asemenea, a arătat că, în locul unde s-a produs accidentul, mersul înapoi nu era interzis, vizibilitatea nu era împiedicată de nici un obstacol, impunându-se ca și partea vătămată să se asigure că se poate deplasa fără să se expună vreunul pericol, ținând seama de situația terenului, respectiv lipsa trotuarului; a arătat că raportul de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București conține concluzii subiective, deoarece nu a ținut cont de probele administrate, creând o nouă situație de fapt, apreciind că spatele pietonului a intrat în contact cu planul posterior dreapta al autovehiculului și că a fost probabil proiectat pe sol și apoi escaladat de roțile din spate, care i-au trecut peste antebrațul mâinii stângi, însă această stare de fapt este contrazisă de probele administrate, din actele medico-legale rezultând că leziunile sunt de cădere și de comprimare între două suprafețe dure, neconstatându-se nici o marcă traumatică de lovire de către autovehicul; a arătat, de asemenea, că la cercetarea la fața locului, pe caroseria autovehiculului nu s-a evidențiat nici o urmă de lovire, destratificarea prafului la nivelul șașiului, acesta fiind sub caroserie și mai în față de limita posterioară a caroseriei, neputând duce la concluzia că victima a fost inițial lovită de caroserie și din această cauză a căzut sub mașină; inculpatul a susținut că partea civilă are un grad mare de culpă în producerea accidentului, solicitând astfel ca instanța de recurs să rețină culpa comună a părților în producerea accidentului, cu consecința diminuării daunelor acordate părții civile.
Partea responsabilă civilmente S.C. "V. P." S.A.. Rm. V. a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței sub aspectul laturii civile, în sensul înlăturării obligației stabilită în sarcina acesteia, de a achita părții civile, în solidar cu inculpatul și alături de asigurător, sumele cu care s-a constituit parte civilă, întrucât nu a ținut seama de prevederile art. 15 c.p.p., aplicând greșit anumite norme de drept prev de Lg. 136/1995 și codul civil, cu privire la răspunderea civilă delictuală și temeiul juridic al răspunderii contractuale asumată în cauză de către asigurător, prin contractul de asigurare; arată că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la pata despăgubirilor civile, fără a solicita introducerea în cauză a recurentei, în calitate de parte responsabilă civilmente, astfel încât instanța nu poate acorda o altă dimensiune juridică disponibilității acțiunii civile în procesul penal, neputându-se subroga în drepturile procesuale aparținând exclusiv persoanei vătămate; menționează că recurenta nu are calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât exercitarea acțiunii civile se întemeiată pe o răspundere civilă contractuală, iar pe de altă parte, cererea este tardivă; mai mult, arată că nu a avut cunoștință de activitatea salariatului său - inculpatul G. M. - care, după terminarea cursei s-a abătut de la trasul de revenire la sediul din Tg. J. și s-a deplasat pe . său, pentru a tracta mașina proprietate personală a fratelui său; așadar, fapta a fost săvârșită de către conducătorul auto în timpul în care acesta era în afara activităților de serviciu și în momentul producerii accidentului nu a acționat în numele și pe seama societății, ca prepus al acesteia, urmând astfel a răspunde singur de pagubele produse părții vătămate; arată, de asemenea, că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile art. 51 alin. 1 din Lg. 136/1995, din care rezultă că asigurătorul este cel care trebuie obligat la plata despăgubirilor, în limita contractului de asigurare și a primelor de asigurare plătite, acesta fiind adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine părții civile; în consecință, a solicitat admiterea recursului și înlăturarea obligării sale la plata daunelor materiale și morale, a cheltuielilor de spitalizare și a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat în solidar cu inculpatul și asigurătorul.
Recursurile promovate de partea civilă M. (Babeșca) C. M. și de partea responsabilă civilmente S.C. "V. P." S.A.. Rm. V. sunt fondate, iar recursurile declarate de inculpatul B. M. și de asigurător S.C. A.-R. „A.” S.A. Tîrgu J. sunt nefondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurilor de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 172 și 18 cod procedură penală și din oficiu, în limitele prev de art. 3856 alin. ultim cod procedură penală, se constată următoarele:
Invocând incidența cazului de casare prev de art. 3859 pct. 18 cod procedură penală, recurentul - inculpat a susținut în esență că starea de pericol a fost creată de către partea vătămată, iar instanța nu a avut în vedere în totalitate probele administrate în cauză, inclusiv completarea la raportul de expertiză concluziile raportului de expertiză întocmit la 29 septembrie 2009, care a reținut că partea vătămată, după ce a trecut pe lângă autovehicule, circulând pe partea carosabilă, a intrat în unghiul mort, în spatele utilitarei, deși putea să se deplaseze pe partea dreaptă, unde drumul era liber și unde exista un acostament, alunecând pe iarbă și căzând sub roțile din partea dreaptă a autovehiculului.
Eroarea gravă de fapt la care face referire art. 3859 pct. 18 cod procedură penală nu se confundă însă cu o greșită apreciere a probatoriului, ci implică existența unei contrarietăți evidente și necontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire la existența concretă a faptei, a unui act sau a unui alt element probatoriu, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evident, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.
Ori, din raportul de expertiză tehnică urmărit în faza de urmărire penală de cei trei experți tehnici, rezultă că starea de pericol a fost creată de către inculpat, care, efectuând o manevră de mers înapoi în scopul de a tracta un autoturism, fără să se asigure că această manevră se poate face fără pericol și fără a fi dirijat de o persoană aflată în afara autoutilitarei, a avut drept consecință accidentarea părții vătămate, acesta încălcând prevederile art. 54 din OUG nr. 195/2002 actualizată și art. 128 din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ. S-a reținut de asemenea că inculpatul putea evita producerea accidentului dacă era dirijat de o persoană aflată în afara autoutilitarei, având în vedere că a efectuat manevra de mers înapoi, în condițiile în care nu avea vizibilitate totală asupra drumului, în direcția în care s-a deplasat, sau dacă înainte de a se urca la volanul autoutilitarei, se asigura că nu urmează să ajungă pieton pe porțiunea de drum pe care urma să se deplaseze.
Este nefondată și susținerea recurentului - inculpat cu privire la declarațiile părții vătămate, invocând nesinceritatea acesteia, precizând că aceasta putea auzi motorul autovehiculului, deoarece, din actele dosarului rezultă că deși nu s-a putut stabili cu certitudine traiectoria părții vătămate în fazele premergătoare punerii în mișcare a autoutilitarei, s-a putut însă stabili cu certitudine că, în momentele premergătoare căderii la nivelul solului și călcării parțiale de roțile din dreapta-spate ale autoutilitarei, partea vătămată se afla pe partea carosabilă, la limita laterală a acesteia. Referitor la posibilitățile de evitare a producerii accidentului de către partea vătămată, în răspunsul la obiecțiunile formulate de raportul de expertiză tehnică s-a menționat că,în condițiile în care aceasta a încercat evitarea producerii accidentului prin deplasarea în afara părții carosabile, având în vedere că era singura posibilitate de a nu intra în contact cu autoutilitara, care se deplasa cu roțile de pe partea dreaptă la limita părții carosabile, nelăsând nici un culoar de trecere pentru partea vătămată, aceasta, sesizând auditiv apropierea mașinii și întorcându-se către direcția din care se apropia, s-a putut aprecia că s-a aflat într-o situație ce poate întruni condițiile unui caz fortuit, cu atât mai mult cu cât, zona în care se putea refugia era improprie menținerii echilibrului de către un pieton, reținându-se așadar că partea vătămată a circulat regulamentar, în raport cu condițiile de drum și nu a putut evita producerea accidentului, deoarece nu a avut condițiile necesare evitării acestuia.
Așadar, instanța de fond a analizat în mod temeinic probele administrate și a reținut în mod corect situația de fapt, din coroborarea tuturor probelor rezultând culpa inculpatului în producerea accidentului.
Modalitatea în care instanța de fond a reținut toate mijloacele de probă în cuprinsul sentinței, concordă în totalitate cu conținutul real al probelor, valoarea acordată acestora fiind consecința exclusivă a unui proces de interpretare, iar nu a reflectării lor inexacte și vădit contradictorii în considerentele hotărârii, așa cum s-a invocat.
Ori, eroarea gravă de fapt la care fac referire dispozițiile art. 3859 pct. 18 cod procedură penală nu se confundă cu greșita apreciere a probatoriului, ci implică existența unei contrarietăți evidente și incontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire existența faptei și implicit a culpei părților în producerea accidentului, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evidentă, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.
În acest context, instanța de recurs constată că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, cu reținerea culpei exclusive a acestuia în producerea accidentului, este concordantă sub toate aspectele, împrejurările de fapt ce rezultă din probele administrate, care confirmă că accidentul rutier din data de 05 ianuarie 2009 a fost consecința unei manevre de deplasare greșit efectuată de către inculpat, ce a determinat vătămarea corporală a părții vătămate, leziunile produse necesitând 80 - 90 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cu privire la recursul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. V. P., în care invocă nelegalitatea hotărârii recurate - decurgând din greșita obligare a acesteia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor acordate părții civile, întrucât nu are calitate procesuală - se constată că este fondat.
Astfel, potrivit art. 1000 alin. 3 cod civil, pentru angajarea răspunderii comitentului, prejudiciul trebuie să ie cauzat de către prepus în cadrul funcțiilor ce li s-au încredințat. În acest context, prin funcția încredințată, se înțelege acea însărcinare dacă de comitent spre executare prepusului, în interesul său sau sub directa sa supraveghere și controlul său, cu acceptarea de către prepus a subordonării în realizarea ei. Așadar, prepusul trebuie să acționeze, atunci când săvârșește fapta ilicită și prejudiciabilă în interesul comitentului, în limitele funcțiilor ce i-au fost încredințate și cu respectarea instrucțiunilor și ordinelor date de comitent. Astfel, numai când fapta ilicită și culpabilă a prepusului a ost săvârșită în executarea funcției pe care comitentul i-a încredințat-o, acesta din urmă va fi ținut să răspundă, alături de prepus, iar per a contrario, comitentul nu va răspunde dacă fapta săvârșită de prepus a fost străină de însărcinarea primită, adică nu a existat nici o legătură între funcția încredințată și faptul păgubitor.
Conform practicii judiciare, comitentul nu răspunde nici pentru pagubele cauzate de către prepus prin faptele ce nu au nici o legătură cu funcția încredințată, chiar dacă ele au fost săvârșite în timpul exercitării acesteia.
Ori, în cauza de față, rezultă că inculpatul era angajat - la data producerii accidentului - ca șofer la S.C. V. P. S.A. Tg. J., iar cu autoutilitara implicată în accident executa transportul produselor de panificație pe traseul Tg. J. - Almăj - I. și retur, dar la data de 05 ianuarie 2009, în jurul orei 10:30, în timp ce se întorcea la sediul societății, după efectuarea cursei, la rugămintea fratelui său, s-a deplasat pe .. J., cu scopul de a-i tracta acestuia autoturismul proprietate personală, fapta sa neavând așadar nici o legătură cu funcția încredințată de comitent, în cauza de față S.C. V. P. S.A. Tg. J..
Ca urmare, în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea acestei societăți în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, apreciind că există o legătură de cauzalitate între exercitarea funcției și fapta ilicită a inculpatului și, în consecință, recursul declarat de S.C. V. P. S.A. este fondat, existând cazul de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 172 cod procedură penală, urmând s fi admis în baza art. 38515 pct. 2 lit. d cod procedură penală, a fi casată hotărârea și a fi înlăturate dispozițiile privind obligarea ..A. Rm. V. la plata daunelor materiale, daunelor morale, cheltuielilor judiciare către partea civilă M. (Babeșca) C. M. și la plata cheltuielilor de spitalizare către S. C. de Urgență C..
Partea civilă M. C. M. a solicitat în recursul declarat majorarea cuantumului daunelor materiale și morale stabilite de prima instanță, în raport de leziunile suferite, care au necesitat pentru vindecare 80 - 90 zile îngrijiri medicale.
În cerea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă, respectiv suma de 50.000 lei, menționăm că nu se impune majorarea sumei stabilite de prima instanță, respectiv 40.000 lei, întrucât din actele existente la dosar a rezultat că recurenta - parte civilă a efectuat cheltuieli în suma stabilită (declarațiile martorilor A. A. și M. E.), sumă în care a fost inclusă și diminuarea capacității de muncă reținută în ultimul raport de expertiză medico-legală. Menționăm că dovada existența prejudiciului și a întinderii acestuia, revine, în temeiul dispozițiilor art. 1169 din codul civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoană care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege.
Ori, în cauza de față, partea civilă a făcut dovada că a fost internată și operată pentru fractură deschisă ambele oase antebrat stâng și fractură de bazin și, de asemenea, a avut multiple internări la Institutul Național de Recuperare București pentru tratament de recuperare fizioterapie, însă cheltuielile efectuate de aceasta au fost dovedite în mod cert cu probele administrate pentru suma stabilită de prima instanță, respectiv 40.000 lei, solicitarea acesteia privind majorarea acestei sume fiind nefondată (în ceea ce privește solicitarea acesteia privind majorarea daunelor materiale, întrucât, din BFT nr. 519 din 06 septembrie 2011 rezultă că necesită încă 6 luni de tratament de recuperare, cu masaj și kinetoterapie, menționăm că, pentru prejudiciile care pot apărea în viitor, urmare a faptei ilicite a inculpatului, partea civilă are posibilitatea de a se adresa instanței civile conform art. 20 alin. 3 cod procedură penală, criticile privind neacordarea integrală a sumei echivalente tratamentului de recuperare nefiind întemeiate).
În ceea ce privește însă cuantumul daunelor morale, instanța de recurs apreciază că este fondată critica recurentei părți civile întrucât, în urma accidentului, partea civilă a suferit mai multe vătămări (fractură arc vertical anterior bazin, fractură deschisă tip I ambele oase antebraț stâng epifizo diafizară, fractură diafizară metacarp IV stâng), iar deși aceasta nu a rămas cu o infirmitate fizică încadrată într-un grad de invaliditate, i s-a diminuat capacitatea de muncă cu 20 - 25%, aceste vătămări au fost de natură să-i cauzeze părții civile un prejudiciu de suferință, componentă a prejudiciului moral care constă în întreaga gamă de suferințe și dureri de natură fizică și psihică pe care le încearcă victima unei fapte ilicite și a decurs din necesitatea efectuării a mai multor intervenții chirurgicale, prezentării periodice la medic, administrarea pe o perioadă îndelungată a unor medicamente pentru refacerea stării de sănătate, precum și multiple internări la Institutul Național de Recuperare București, pentru tratament de recuperare și fizioterapie.
Apreciem de asemenea că vătămările au fost de natură să-i creeze părții civile și un prejudiciu de agrement care presupune restrângerea posibilităților acesteia de a se bucura, pe o anumită perioadă de timp, de viață și de a avea parte din plin de satisfacțiile materiale și spirituale pe care aceasta i le poate oferi, în condițiile în care, așa cum am arătat și mai sus, aceasta a suferit multiple internări și intervenții chirurgicale, fiindu-i diminuată capacitatea de muncă în procent de 20 - 25%, motiv pentru care apreciem că suma de 100.000 lei daune morale ar reprezenta o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Pentru aceleași considerente însă, sunt nefondate motivele de recurs formulate de către asigurător, care a invocat cuantumul exagerat al daunelor materiale și morale acordate părții civile, cu precizarea că nu este vorba de o îmbogățire fără just temei, ci doar de o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial, a cărui existență și întindere a fost dovedită de partea civilă.
Este de principiu că daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimoniale cauzate persoanelor prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, iar determinarea acestor despăgubiri trebuie să aibă în vedere gravitatea faptei, ecoul și consecințele pe care le-a antrenat, statutul social al părții vătămate, vârsta acesteia, urmările asupra sănătății sau profesiei exercitate.
Ori, în cauza de față, așa cum am arătat, ca urmare a leziunilor produse prin accident, partea vătămată a suferit multiple internări și intervenții chirurgicale, suma de 100.000 lei stabilită cu titlu de daune morale fiind în măsură să asigure o compensare suficientă, raportat intensității suferințelor pricinuită.
În raport de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d cod procedură penală, se vor admite recursurile declarate de partea civilă M. (BABEȘCA) C. M. și de partea responsabilă civilmente S.C. "V. P." S.A.. Rm. V., se va casa în parte sentința penală recurată, pe latura civilă, în sensul că se vor înlătură dispozițiile privind obligarea ..A. Rm. V. la plata daunelor materiale, daunelor morale, cheltuielilor judiciare către partea civilă M. (Babeșca) C. M. și la plata cheltuielilor de spitalizare către S. C. de Urgență C..
Se vor majora daunele morale acordate părții civile, la 100.000 lei și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod procedură penală, se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B. M. și de asigurătorul S.C. A.-R. „A.” S.A. Tîrgu J. și, în baza art. 193 alin. 1 cod procedură penală, vor fi obligați recurentul - inculpat și recurentul - asigurător, către partea civilă, la câte 500 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariul apărător ales.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală, vor fi obligați inculpatul și pe asigurătorul la câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de partea civilă M. (BABEȘCA) C. M. și de partea responsabilă civilmente S.C. "V. P." S.A.. Rm. V. împotriva sentinței penale nr. 1903 de la data de 08 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj, în dosarul cu nr._ .
Casează în parte sentința penală recurată, pe latura civilă, în sensul că:
Înlătură dispozițiile privind obligarea ..A. Rm. V. la plata daunelor materiale, daunelor morale, cheltuielilor judiciare către partea civilă M. (Babeșca) C. M. și la plata cheltuielilor de spitalizare către S. C. de Urgență C..
Majorează daunele morale acordate părții civile, la 100.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B. M. și de asigurătorul S.C. A.-R. „A.” S.A. Tîrgu J., împotriva sentinței penale nr. 1903 de la data de 08 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj, în dosarul cu nr._ .
Obligă pe recurentul - inculpat și recurentul - asigurător, către partea civilă, la câte 500 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariul apărător ales.
Obligă pe inculpat și pe asigurător la câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. Ș. L. B. C. C.
Grefier,
M. V.
Red. jud.: L. B.
Jud. fond: L. B.
Dact. 3 ex./A.T.
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|
