Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1169/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1169/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 6210/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR 1169/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 11.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- P. D.-judecător
Judecător – M. T.
Judecător - L. H.
Grefier -F. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror General Adjunct
C. C. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 750/2013 a Judecătoriei G., pronunță în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul –inculpat, personal, asistat de avocat G. O., lipsă fiind intimata –parte vătămată.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea, în conformitate cu disp. art. 301 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru a se formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.
Recurentul - inculpat S. A., întrebat fiind, arată că menține recursul formulat și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul recurentului - inculpat S. A. și reprezentantul Parchetului, fiecare având pe rând cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, văzând că nu sunt cereri de formulat, alte chestiuni prealabile sau excepții de ridicat, în conformitate cu art. 38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat S. A., arată că inculpatul a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 750/2013 a Judecătoriei G., pronunță în dosarul nr._, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată. Nemulțumirea recurentului –inculpat vizează cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicat în cauză. Inculpatul consideră că deși a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, pedeapsa care i-a fost aplicată este mult prea mare, ajungându-se la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.
Prin recursul declarat se solicită reducerea pedepsei aplicate în cauză, avându-se în vedere faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă și aplicarea unei pedepse spre minimul general, așa cum acesta este redus cu o treime în urma aplicării depozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
Mai solicită să se aprecieze cu privire la sporul ce i-a fost aplicat, în cauză, existând astfel posibilitatea de a fi redus sau înlăturat, având în vedere că pedeapsa ce i-a fost aplicată este într-un cuantum foarte mare.
Cu privire la măsura arestării preventive a inculpatului S. A., lasă la aprecierea instanței. Având în vedere că inculpatul are o condamnarea, chiar nedefinitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, și a și recunoscut săvârșirea faptei, în opinia sa, nu se pune problema achitării acesteia.
Reprezentantul Parchetului apreciază că instanța a făcut o corectă individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului. Este adevărat că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile 3201 Cod procedură penală, în faza instanței de judecată, atunci când probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale și despre care a luat la cunoștință, la convins în adevăr că s-a făcut dovada vinovăției sale. Instanța de fond a avut în vedere și atitudinea manifestată de către inculpat pe tot parcursul urmăririi penale, și în mod deosebit atitudinea pe care a avut-o de-a lungul anilor până la momentul în care a comis fapta dedusă judecății în prezenta cauză. Mai trebuie avut în vedere și faptul că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală. A comis anterior, infracțiuni față de care s-a reținut atât dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, cât și disp. art. 37 lit. b Cod penal.
În opinia sa, instanța de fond putea, doar reținând condițiile în care s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal, să-i aplice inculpatului o pedeapsă orientată către maximul special prevăzut de lege, redus în limitele art. 3201 Cod procedură penală, și la care putea să adauge un spor de până la 10 ani. Or, instanța a optat pentru o altă metodă de individualizare, și s-a orientat către minimul prevăzut de lege chiar în condițiile reducerii prev. de art. 3201 Cod procedură penală. Faptul că s-a ajuns la concluzia de a i se aplica inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, peste minimul prevăzut de lege chiar în condițiile reducerii prev. de art. 3201 Cod procedură penală, nu înseamnă că instanța nu s-a orientat către acest minim.
Din punctul său de vedere, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, modalitatea în care inculpatul a acționat, atitudinea pe care acesta a avut-o pe tot parcursul urmăririi penale, și situația antecedentelor penale ale inculpatului, au îndreptățit instanța de fond, să-i aplice o sancțiune puțin peste minimul redus în condițiile art. 3201 Cod procedură penală.
Susține că anterior, prin sentința penală nr. 10/1998 a Tribunalului G., inculpatul a primit o sancțiune de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, infracțiune față de care s-au reținut tot dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal. În aceste condiții reiterând comportamentul infracțional și aducând atingere acelorași relații sociale, pentru care anterior a fost condamnat, în opinia sa, în mod corect instanța de fond, a constat că pentru reeducarea inculpatului este nevoie de un interval de timp mai mare decât minimul special, așa cum își dorește recurentul prevalându-se de disp. art. 3201 Cod procedură penală.
În ceea ce privește sporul ce i-a fost aplicat inculpatului, în cauză prin sentința recurată, consideră că acesta este justificat de dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopirea pedepsei de 7 ani și a restului rămas neexecutat de 575 zile, urmare aplicării art. 61 Cod penal, justifica pe deplin stabilirea unui spor în cuantumul reținut de instanța de fond. Din punctul său de vedere, instanța a făcut o corectă individualizare, raportându-se la criteriile art. 72 din Codul penal și l-a sancționat în mod corespunzător pe inculpat.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu privire la măsura arestării preventive a inculpatului S. A., în opinia sa, lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare un real pericol pentru ordinea publică. Consecvența cu care inculpatul a încălcat relațiile sociale privind protecția patrimoniului și persoanei, concretizată în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, justifică pe deplin concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, solicită menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului S. A., urmând ca după rămânerea definitivă a hotărârii recurate, în cazul în care instanța va îmbrățișa concluziile formulate, să se emită mandatul pentru executarea pedepsei din prezenta cauză.
Conform prevederilor art. 38513 alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt inculpatului, S. A., care arată că în momentul în care a săvârșit fapta se afla în stare de ebrietate. Regretă fapta întrucât nu știa ce face. Consideră că pentru furtul unui telefon, pedeapsa (8 ani închisoare) care i s-a aplicat este mult prea mare, în condițiile în care are cunoștință de faptul că o persoană care a săvârșit infracțiunea de omor, a primit doar o pedeapsă de 7 ani închisoare. Mai arată că are mulți copii în întreținere.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Inculpatul S. A. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 750/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria G..
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 750/19.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. a condamnat pe inculpatul S. A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211(1), (2)(b) si (c) si (21)(b) Cod Penal, cu aplicarea art. 37(a) si (b) Cod Penal si art. 3201(7) Cod Procedură Penală (faptă din 23.11.2012).
În temeiul art. 61(1) Cod Penal a revocat liberarea condiționată privind restul de 575 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 316 / 19.07.2006 a Tribunalului G. si a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul S. A. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.
În temeiul art. 71(2) Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64(1)(a) teza II – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice si lit. (b) Cod Penal – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 88 (1) Cod Penal a dedus din pedeapsa rezultantă finală perioada reținerii si arestării preventive de la 17.02.2013 la zi.
În temeiul art. 350(1) Cod procedură penală a menținut ca legală si temeinică măsura arestării preventive dispuse în privința inculpatului S. A..
În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 1.352 cod civil (2011) a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată M. A. G. si a obligat pe inculpatul S. A. la plata sumei de 250 lei cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 7 din legea nr. 76 / 2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în Sistemul N. de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 191(1) Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 900 lei.
În temeiul art. 189(1) Cod procedură penală a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiției (av. C. A. – 200 lei).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G. (nr. 8671/P/2012), s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului S. A. pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că la data de 23.11.2012 inculpatul ar fi deposedat-o pe partea vătămată M. A. G. de un telefon mobil, folosindu-se în acest scop de un cuțit ce îl purta asupra sa.
La termenul de judecată din data de 10.04.2013 inculpatul a arătat că recunoaște în întregime învinuirea adusă prin actul de acuzare si că solicită ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În seara zilei de 23.11.2012 (în jurul orelor 22.30), inculpatul S. A. se afla la intersecția . cel M., ocazie cu care a observat-o pe partea vătămată M. A. G. care stătea de vorbă cu martora N. A. L.. Apropiindu-se fără a fi observat de acestea, inculpatul a atins-o pe martora de partea posterioară, ceea ce a determinat-o pe aceasta să reacționeze si să-l împingă în direcția părții vătămate.
Inculpatul a scos din buzunar un cuțit ce îl purta asupra să și l-a îndreptat către abdomenul părții vătămate, aceasta devenind speriată. Observând că martora N. A. L. încerca să apeleze serviciul 112 de pe telefonul său, S. A. a apropiat cuțitul de gâtul părții vătămate, a introdus mâna în buzunarul al blugilor purtați de partea vătămată si si-a însușit telefonul acesteia marca Samsung Star si părăsit în grabă locul faptei, mergând în direcția magazinului Mobexpert.
La aproximativ 3 luni de la acest incident, la data de 17.02.2013 partea vătămată se afla împreună cu mătușa sa în zona Pieții T., ocazie cu care l-a observat pe inculpat si l-a recunoscut, fiind astfel anunțate organele de politie prin intermediul serviciului de urgente 112, reușindu-se în acest fel prinderea si conducerea lui S. A. în vederea audierii sale.
Partea vătămată M. A. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 250 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.
Situația de fapt anterior expusă a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale:
- plângerea si declarațiile părții vătămate M. A. G.
- declarațiile martorilor N. A. L. si M. A. S.
- proces verbal de cercetare a locului faptei
- proces verbal de depistare a inculpatului
- proces verbal de recunoaștere din grup de persoane a inculpatului
- proces verbal de redare a convorbirilor purtate de pe telefonul mobil al părții vătămate ulterior momentului sustragerii.
S-a apreciat, că fapta inculpatului S. A., care la data de 23.11.2012, în loc public, pe timp de noapte, a deposedat-o prin amenințarea cu un cuțit pe partea vătămată M. A.-G. de un telefon mobil marca Samsung, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211(1), (2)(b) si (c) si (21)(b) Cod Penal.
Din fisa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta a mai fost condamnat în trecut la mai multe pedepse privative de libertate pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt calificat si tâlhărie), distrugere, violare de domiciliu, după cum urmează:
Prin sentința penală nr. 295/16.10.2000 a Tribunalului G., inculpatul S. A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani si 2 luni închisoare, pedeapsă din executarea căreia s-a liberat condiționat la data de 08.10.2002 cu un rest neexecutat de 775 zile închisoare.
Raportat la această pedeapsă, s-a constatat că infracțiune ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită după curgerea perioadei rămase neexecutate, sens în care s-au reținut ca fiind aplicabile dispozițiile legale privind recidiva postexecutorie, prevăzută de art. 37(b) Cod Penal.
De asemenea, prin sentința penală nr. 316/19.07.2006 a Tribunalului G. S. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. Executarea acestei pedepse a început la data de 12.01.2006, inculpatul fiind liberat condiționat la data de 14.12.2011 cu un rest neexecutat de 575 zile închisoare.
Raportat la această pedeapsă, s-a observat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită înainte de curgerea celor 575 zile rămase executate, astfel că în cauză sunt incidente atât dispozițiile art. 37(a) Cod Penal privind recidiva postcondamnatorie, cât si cele privind revocarea liberării condiționate, prevăzute de art. 61 Cod Penal.
În ceea ce privește pedepsele principale, instanța a ținut cont la stabilirea acestora de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod Penal, de persoana inculpatului, de urmările produse, precum si de atitudinea adoptată de acesta în cursul procesului penal.
Astfel, se constată că inculpatul S. A. nu este la primul impact cu rigorile legii penale, fiind condamnat în nenumărate rânduri la diverse pedepse privative de libertate. De asemenea, în cursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa (deși fusese recunoscut de către martora N. A. L. datorită defectului de la ochiul stâng) si nici nu a făcut vreun efort în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin fapta sa.
Pe cale de consecință, instanța a aplicat o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege (limite reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 Cod Procedură Penală).
Ulterior, s-a procedat la revocarea liberării condiționate privind restul de 575 zile rămase executate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 316/19.07.2006 a Tribunalului G. si s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită corespunzător.
Alături de pedeapsa rezultantă stabilită, a fost aplicată si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64(1)(a) teza II Cod Penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice si lit. (b) – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Totodată, s-a dedus din pedeapsa rezultantă si perioada reținerii si arestării preventive de la 17.02.2013 la zi.
Potrivit art. 350 (1) Cod procedură penală “instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată”.
În ceea ce privește măsura arestării preventive dispuse în privința inculpatului, instanța a apreciat că aceasta se impune a fi menținută. Astfel, gradul de pericol social concret al acestuia denotă existenta unui risc crescut de comitere si a altor fapte de natură penală prin violentă. De asemenea, având în vedere pedeapsa aplicată, s-a apreciat că măsura preventivă se impune a fi menținută pentru a preîntâmpina sustragerea inculpatului de judecată ori de la executarea pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea vătămată M. A. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 250 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras de inculpat.
Potrivit art. 1.357(1) din Noul Cod Civil ”cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Având în vedere că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată, dispunând obligarea sa la plata sumei solicitate.
Totodată, s-a reținut că potrivit art. 7(1) din Legea nr. 76/2008, în cazul condamnării pentru una din infracțiunile din Anexa la lege instanța va dispune prelevarea de probe biologice de la persoana condamnată în vederea introducerii în Sistemul N. de Date Genetice Judiciare. Având în vedere că infracțiunea de tâlhărie se regăsește la pct. 18 al anexei menționate, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, operațiune ce s-a realizat potrivit art. 7(2) din lege la momentul liberării din executarea pedepsei aplicate, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.
În temeiul art. 191(1) Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în prezenta cauză.
Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat recurs inculpatul S. A., criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate și a sporului de pedeapsă.
Recursul este nefondat.
Analizând sentința penală recurată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a susținerilor inculpatului recurent, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmând a o menține.
În mod corect, Judecătoria G. a reținut situația de fapt existentă în cauză, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică dată faptei.
S-a reținut, în fapt, că inculpatul S. A., în seara zilei de 23.11.2012, în jurul orelor 22.30, la intersecția dintre .. Ș. cel M., sub amenințarea părții vătămate M. A. G. cu un cuțit, a introdus mâna în buzunarul blugilor purtați de aceasta și și-a însușit un telefon mobil marca Samsung Star.
Fapta săvârșită constituie infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, b lit. b și c și alin. 21 lit. b Cod penal.
Pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în prevederile legale, precum și sporul de pedeapsă aplicat, întrucât, inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală.
Inculpatul se afla în perioada liberării condiționate dintr-o pedeapsă de 7 ani închisoare.
De asemenea, inculpatul recurent se află în stare de recidivă atât post condamnatorie, cât și post executorie, în condițiile art. 37 alin.1 lit. a și b Cod penal.
Instanța de fond, prin pedeapsa aplicată, s-a raportat la această situație juridică a inculpatului.
Chiar dacă inculpatul prin această faptă a creat un prejudiciu relativ mic, acest lucru se datorează nu personalității inculpatului ci faptului ,obiectiv, că acest bun avea asupra sa partea vătămată.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea să respingă, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr.750/19.04.2013 a Judecătoriei G. și să-l oblige la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Având în vedere că inculpatul recurent S. A. este arestat în cauză, iar condițiile pentru care s-a luat această măsură nu s-au schimbat, în baza art. 383 alin. 11 Cod procedură penală va menține această măsură iar, în baza alin. 2 al aceluiași articol, va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 17.02.2013 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către inculpatul S. A. (fiul lui P. și G., născut la data de 07.04.1964 în G., domiciliat în G., ., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva sentinței penale nr. 750/2013 a Judecătoriei G. pronunțată în dosarul nr._ .
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 17.02.2013 la zi.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei (avocat. G. O.) va fi avansat din fondurile Ministerul Justiției către Baroul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 11.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. D. M. T. L. H.
Grefier,
F. B.
Red. MT-13.09.2013
Tehnored.FB-2ex/18.09.2013
Fond. F. C.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 850/2013.... | Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p..... → |
|---|
