Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ

DECIZIE PENALĂ Nr. 21/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte E. S.

Grefier L. R.-C.

Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. Iași

reprezentat prin procuror M. C.

Pe rol judecarea contestației formulată de inculpatul F. A. împotriva încheierii de ședință din data de 12.02.2015 pronunțată de Tribunalul V..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezența inculpatului contestator F. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de av. C. M. G. apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Av. C. M. G. pentru inculpatul F. A. solicită admiterea contestației formulată împotriva încheierii din data de 12.02.2015 pronunțată de Tribunalul V. având în vedere că această încheiere nu reflectă realitatea din dosar. A concluzionat judecătorul fondului că se mențin toate temeiurile inițiale cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului. Nu este conformă cu realitatea această concluzie, întrucât s-a parcurs jumătate din judecata fondului, fiind audiate toate persoanele vătămate și urmând audierea martorilor. Sunt deosebit de relevante pentru stabilirea situației de fapt aceste declarații ale părților vătămate care în cursul cercetării judecătorești nu își mai mențin în totalitate declarațiile date la urmărirea penală.

A fost evidențiat judecătorului fondului faptul că explicația schimbării de poziție a părților vătămate constă în faptul că la momentul audierii persoanelor vătămate la parchet activitatea de prostituție nu era o activitate legală și atunci părțile așa-zis vătămate au fost constrânse și chiar șantajate să declare că au fost traficate pentru a nu fi reținute în sarcina lor actele de prostituție.

Una dintre excepțiile invocate odată că contestarea trimiterii în judecată și care rămâne relevant pentru stabilirea situației de fapt constă în faptul că la urmărirea penală nu au fost audiați ca martori așa zișii clienți pe care inculpatul a arătat în mai multe rânduri că nu îi cunoaște. Era relevant și este relevant să fie întrebați acești martori cu privire la tranzacțiile încheiate.

Termenul rezonabil al măsurii a fost depășit fiind arestat inculpatul de mai mult de un an de zile.

O altă chestiune foarte importantă care a fost invocată de apărare în fața judecătorului de fond constă în încetarea de drept a acestei măsuri La data de 18 iulie 2014, în timp ce dosarul cauzei se afla pe rolul Curții de Apel din lași, unde urma să se judece contestația împotriva încheierii pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului V., prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu, în considerarea faptului că dosarul cauzei nu a fost restituit de către curte în vederea judecării cu privire la menținerea măsurii arestului preventiv, s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului.

Această măsură procesuală nu este prevăzută de Codul de procedură penală, iar prin adoptarea ei a fost încălcat nemijlocit dreptul la apărare, fiind paralizate cereri care puteau fi formulate în legătură cu de exemplu revocarea măsurii arestării, înlocuirea acesteia.

Având în vedere faptul că încheierea din data de 18 iulie 2012 este lovită de nulitatea relativă prevăzută de art. 282 alin. 1 din Codul de procedură penală deoarece în calea de atac a contestației judecătorul din cadrul curții de apel nu se putea substitui judecătorului de cameră preliminară de la instanța sesizată cu judecarea cauzei în fond, și să dispună în locul acestuia menținerea măsurii.

Prin adoptarea unei măsuri contrare legii, au fost încălcate drepturile procesuale referitoare la dreptul la apărare, fiind lipsit de posibilitatea de a contesta menținerea măsurii arestului preventiv.

Potrivit prevederilor art. 282 alin. 4, din codul de procedură penală, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. 1, poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară dacă încălcarea a intervenit în cadrul acestei proceduri.

Potrivit prevederilor art. 203 alin. 3 din cod, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu judecata cauzei în fond, în cursul procedurii de cameră preliminară.

Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară se face potrivit prevederilor art. 207 din cod, existând obligația judecătorului de cameră preliminară să verifice din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile dacă subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, și în caz afirmativ, procedează potrivit alin. 4 al articolului mai sus menționat.

Concluzia referitoare la faptul că judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de apel nu se poate substitui celui de la instanța sesizată cu judecarea cauzei în fond se întemeiază si pe argumentul simetriei juridice astfel: împotriva măsurilor preventive dispuse de către judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie, se poate face contestație la tribunal; împotriva măsurilor preventive dispuse de către judecătorul de cameră preliminară pendinte de tribunal, se poate face contestație la Curtea de Apei; împotriva măsurilor preventive dispuse de către judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel, se poate face contestație la înalta curte de Casație și justiție; împotriva măsurilor preventive dispuse de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, se poate face contestație care este de competența completului special constituit.

Acesta este înțelesul reglementării prevăzută de către art. 305 din Codul de Procedură Penală. Referirile la căile de atac menționate au fot făcute pentru a demonstra faptul că nu există prevederi procedurale care să dea dreptul judecătorului camerei preliminare ierarhic superioare să se substituie judecătorului camerei preliminare legal sesizat în vederea judecării cauzei în fond și să se pronunțe în locul acestuia cu privire la menținerea măsurilor preventive, atât timp cât primul dintre aceștia nu s-a pronunțat. Prevederile art. 348 din cod trebuie analizate prin luarea în considerare a prevederilor art. 54 din cod, referitor la competența judecătorului de cameră preliminară pe care le redăm: „judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia: verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluționează alte situații expres prevăzute de lege".

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de apel, se poate pronunța cu privire la menținerea măsurii arestului preventiv în cadrul procedurii de judecare a contestației doar dacă judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul V. nu ar fi menținut măsura arestării preventive și împotriva încheierii ar fi fost formulată contestație de către procuror, sau ar fi menținut-o iar împotriva încheierii ar fi formulat contestație inculpatul. Prin menținerea măsurii arestului preventiv contrar prevederilor procedurale, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel, fără ca această măsură să fie dispusă de către judecătorul de cameră preliminară al instanței investite cu judecarea fondului cauzei, se încalcă și prevederile articolului 2 al Protocolului nr. 7 la convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților fundamentale care consacră dreptul la 2 grade de jurisdicție în materie penală.

Revenind la obiectul cauzei și la analiza stării de arest a susținut judecătorul fondului la ultimele două mențineri ale măsurii faptul că există ca și temei pentru menținerea stării de arest faptul că inculpatul a încercat să influențeze partea vătămată N. L. să își schimbe declarația. Acest lucru nu este real deoarece doar sora inculpatului s-a întâlnit cu această parte vătămată și din proprie inițiativă i-a solicitat retragerea plângerii. Nu poate fi interpretată această împrejurare în sensul unei influențări a procesului penal.

Solicită av. C. M. G. pentru inculpatul F. A. să nu mai fie menținută starea de arest fiind reevaluat întregul probatoriu administrat până în prezent, fiind înlăturată susținerea în sensul influențării procesului penal ca nefundată, oferirea unei șanse acestui inculpat de a beneficia de o măsură preventivă mai blândă cum ar fi controlul judiciar sau cel mult arest la domiciliu neputând fi ignorată și depășirea termenului rezonabil al prezentei măsuri. D. având parte de înțelegere din partea instanței poate și inculpatul să creadă că instanța îi face dreptate. Cu încredere în experiența profesională a magistratului căruia îi revine sarcina de a analiza și soluționa prezenta contestație conchide prin a solicita admiterea contestației și revocarea sau înlocuirea măsurii raportat la cele două aspecte de esență: inculpatul nu a influențat și nu poate influența bune desfășurare a procesului penal și aspectele ce țin de persoana acestui inculpat care are doi copii și este arestat de aproximativ un an de zile.

Depune la dosarul cauzei un memoriu, concluzii scrise și un rechizitoriu care privește alți inculpați dar și pe unele din aceleași părți vătămate care s-au plasat singure pentru prostituție la un alt inculpat.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației și menținerea încheierii pronunțată de judecătorul fondului ca legală și temeinică. În mod corect a apreciat judecătorul de fond că la acest moment, pe4ntru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii nefiind diminuat raportul dintre faptele cercetate și gravitatea infracțiunilor reținute care sunt pornografie infantilă și lipsire de libertate în mod ilegal. Este adevărat că au fost audiate părțile vătămate dar nu doar la aceasta se reduce probatoriul. Instanța va lua în considerare și va analiza declarațiile părților vătămate dar nu la acest moment al evaluării asupra măsurii preventive ci la momentul judecării în fond a cauzei penale. La acest moment și în analiza legalității și temeiniciei este corectă aprecierea că raportat la gravitatea faptelor și la pericolul social pe care îl reprezintă inculpatul se impune menținerea stării de arest.

Inculpatul F. A., având ultimul cuvânt, arată că înainte de a fi arestat știa ce acuzații i se aduc și cu toate acestea nu a încercat să influențeze martorii și nici părțile vătămate. Timp de trei săptămâni nu a luat legătura cu părțile vătămate sau cu martorii, nu a avut intenția aceasta și nu a încercat. De când a început cercetarea în permanență a solicitat audierea martorilor pe care nu îi cunoaște și nu a auzit de ei, adică acei așa zis clienți. Nu a fost acceptată audierea acestor martori de către procuror sau de către judecător. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive în altă măsură preventivă mai blândă.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației de față:

Prin încheierea de ședință din data de_ pronunțată de Tribunalul V. în dosar_ s-a dispus:

„În temeiul disp. 202 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 și 362 din Noul Cod de procedură penală, constată ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive și dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului F. A., fiul lui C. și M., născut la data de 12.09.1969 în mun. V., județul V., CNP_, cu domiciliul în mun. V., ., ., ., cetățenie română, studii medii, fără loc de muncă, fără ocupație, necăsătorit, un copil minor în întreținere, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă, prevăzute de disp. art. 218 al. 1, 3 lit. f Cod penal (art.197 al. 2 lit. a Cod penal 1969) și art. 374 al. 1, 2 Cod penal, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 cu ref. la art. 210 al. l lit. a Cod penal, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 al. l Cod penal.

Măsura arestării preventive urmează a fi verificată în termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 208 alin. 4 Noul Cod de procedură penală.

Se va emite adresă și se va comunica măsura luată față de inculpatul F. A., la P. V..”

Pentru dispune astfel Tribunalul V. a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr. 7/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial V. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă, prevăzute de disp. art. 218 al. 1, 3 lit. f Cod penal (art.197 al. 2 lit. a Cod penal 1969) și art. 374 al. 1, 2 Cod penal, pedepsite cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 2 la 7 ani, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 cu ref. la art. 210 al. l lit. a Cod penal, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 al. l Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului că: s-a reținut că în perioada decembrie 2013- martie 2014, a recrutat și exploatat sexual pe minorele R. A., M. A., B. R., C. M. P., scopul urmărit fiind acela ca acestea să practice prostituția sub supravegherea și controlul său.

În noaptea de 26/27 ianuarie 2014, împreună cu C. A., au obligat-o prin constrângere fizică și morală pe minora P. C. G. să întrețină relații intime, actele sexuale fiind înregistrate pe aparatul telefonic și cardul de memorie aferent.

Prin Încheierea nr. 15/DLF din 02.04.2014 Tribunalul V. a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. A. pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât s-a apreciat că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică temeiuri care se regăsesc în art. 223 alin. 2 Cod procedură penală și care subzistă și în prezent.

Măsura arestării preventive a fost verificată cu ocazia înaintării dosarului în Camera preliminară și ulterior, în timpul judecății.

La termenul de judecată din data de 12.11.2014, prin Sentința penală nr. 466/12.11.2014, în temeiul art.46 noul Cod.pr.penală și art.510 alin.1 noul Cod pr.penală, tribunalul V. a disjuns cauza cu privire la inculpatul F. A., și cu privire la soluționarea pretențiilor civile formulate de părțile vătămate C. M.- P., B. R. și M. A., drept urmare constituindu-se prezentul dosar cu numărul_ 14.

De la soluționarea cauzei ce constituie obiectul dosarului cu nr._ 14, s-a formulat declarație de abținere de către dl judecător O. R. N. întrucât și-a expus părerea cu privire la comiterea de către acest inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cerere de abținere ce a fost admisă prin încheierea din 20.11.2014.

Urmare a soluționării declarației de abținere, cauza a fost repartizată aleatoriu completului P 2 CPF.

Ulterior, prin Încheierea de ședință din data de 17.12.2014, a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, aceasta fiind prelungită pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată din nou, în acest termen, pe parcursul judecării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, examinând din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța urmează a avea în vedere atât dispozițiile dreptului național, cât și cele ale Convenției europene a drepturilor omului, astfel cum au fost interpretate, în mod constant, de către Curtea de la Strasbourg.

Tribunalul reține că există probe și indicii pe care se sprijină acuzarea, respectiv probele și mijloacele de probă reținute în rechizitoriu.

Fără a fi încălcată prezumția de nevinovăție a inculpatului, instanța constată că este îndeplinită condiția prevăzută de textul de lege în sensul că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și pentru care a fost trimis în judecată.

Se constată că este îndeplinită și condiția ca legea să prevadă pentru infracțiunile pentru care există suspiciunea rezonabilă că au fost săvârșite de către inculpat pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare.

Astfel, instanța constată că inculpatul F. A. este judecat pentru comiterea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă, prevăzute de disp. art. 218 al. 1, 3 lit. f Cod penal (art.197 al. 2 lit. a Cod penal 1969) și art. 374 al. 1, 2 Cod penal, pedepsite cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 2 la 7 ani, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 cu ref. la art. 210 al. l lit. a Cod penal, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 al. l Cod penal.

Dispozițiile legale în materia arestării preventive prevăd, potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, că acestea pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Potrivit alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

La menținerea măsurii arestării preventive se are în vedere și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, buna administrare a justiției intrând în noțiunea de ordine publică.

Tribunalul reține că pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura, gravitatea acesteia și elementele care caracterizează persoana infractorului.

Existența pericolului pentru ordinea publică poate rezulta așadar, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Astfel, în cauza de față, pentru menținerea măsurii arestării preventive, se are în vedere natura infracțiunilor pentru care s-a solicitat ordonarea arestării.

Necesitatea unei reacții ferme din partea autorităților judiciare în astfel de situații este evidentă, fără a se face o discuție detaliată asupra relațiilor sociale încălcate.

Totodată, pericolul pentru ordinea publică rezultă din modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, din gravitatea infracțiunilor comise, din sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității de acreditarea ideii că justiția nu ar acționa suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un accentuat pericol social și poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare

Pericolul comiterii unei astfel de infracțiuni este reliefat și prin limitele de pedeapsă.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, însă acest aspect nu reprezintă un criteriu suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor penale reprezentând de altfel starea de normalitate a unui individ, iar, pe de altă parte, această împrejurare nu l-a împiedicat să ia hotărârea să săvârșească infracțiuni.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.

Față de cele expuse mai sus, Tribunalul reține că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului în sensul existenței unui pericol concret pentru ordinea publică și asigurarea unei bune administrări a justiției există și în prezent și că privarea de libertate a acestuia este necesar a fi menținută pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că, în cauză, urmează a se desfășura judecata cauzei.

Luarea unei alte măsuri preventive decât cea a arestării preventive, nu poate fi justificată în situația de față.

C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.

S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare, dar și prin faptul că, față de nicio persoană participantă la acest proces penal, dar mai ales față de părțile vătămate, care fac parte din categoria persoanelor vulnerabile, să fie exercitate presiuni sau promisiuni cu scopul de a împiedica aflarea adevărului și de a sustrage pe inculpați de la răspunderea penală.

Tribunalul apreciază că nu s-a depășit un termen rezonabil al privării de libertate și nici pericolul social al faptelor comise nu s-a diminuat, pentru permite luarea față de inculpat a unei măsuri preventive neprivative de libertate.

Se apreciază că măsura arestării preventive este întemeiată, întrucât temeiurile care au determinat luarea acesteia, nu numai că se mențin și nu s-au modificat până la acest moment procesual, ci și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.

Se apreciază că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului din prezenta cauză.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a precizat că judecătorii de la Curtea de Apel Iași au menținut de două ori măsura arestării preventive, până la momentul la care s-au pronunțat cu privire la contestația formulată împotriva încheierii privind constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, ulterior acest aspect a fost lămurit printr-un recurs în interesul legii, iar acest lucru face ca menținerea măsurii arestării preventive să fi fost pronunțată de un judecător necompetent.

A fost invocată în acest sens, Decizia nr. 5/08.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii în sensul că judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, are competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea contestației prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală.

Tribunalul constată că această decizie dată în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial nr.80 din data de 30.01.2015, iar potrivit dispozițiilor art.474 alin. 4 C.pr. pen. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Având în vedere data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii pronunțate în interesul legii, Tribunalul respinge cererea inculpatului formulată prin apărător, de punere în libertate de îndată, ca urmare a deținerii nelegale timp de patru luni, a acestuia.

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 202 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 și 362 din Noul Cod de procedură penală, se va constata ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive și se va dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului F. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă, prevăzute de disp. art. 218 al. 1, 3 lit. f Cod penal (art.197 al. 2 lit. a Cod penal 1969) și art. 374 al. 1, 2 Cod penal, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 cu ref. la art. 210 al. l lit. a Cod penal, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 al. l Cod penal.

Măsura arestării preventive urmează să fie verificată în termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 208 alin. 4 Noul Cod de procedură penală.

Tribunalul va emite adresă și se va comunica măsura luată față de inculpatul F. A., la P. V..”

În termen legal inculpatul F. A. prin avocat ales a contestat încheierea sus - menționată criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei invocând următoarele critici:

- faptul că instanța de fond a menținut nelegal măsura arestării preventive a inculpatului, apreciind doar față de probele administrate în cursul judecății, întrucât la urmărirea penală niciuna din pretinsele părți vătămate nu au dat declarație;

- faptul că în mod nelegal a fost verificată arestarea preventivă de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar care nu era competent invocându-se decizia nr. 5/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- faptul că nu există probe că inculpatul a luat legătura cu una dintre părțile vătămate, ci sora acestuia;

- măsura arestării preventive a depășit termenul rezonabil (inculpatul fiind arestat de aproximativ 1 an de zile).

În susținerea criticilor formulate contestatorul inculpat a depus la dosar concluzii scrise și un memoriu, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, însă nu a formulat o cerere distinctă în acest sens.

Curtea a analizat legalitatea și temeinicia încheierii de ședință contestată raportat la criticile formulate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de fond reținând:

Inculpatul F. A. este judecat pentru comiterea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă, prevăzute de disp. art. 218 al. 1, 3 lit. f Cod penal (art.197 al. 2 lit. a Cod penal 1969) și art. 374 al. 1, 2 Cod penal, pedepsite cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 2 la 7 ani, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 cu ref. la art. 210 al. l lit. a Cod penal, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 al. l Cod penal.

Curtea a analizat probele administrate raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală cât și pericolul concret pentru ordinea publică rezultat din aprecierea acestora la acest moment procesual, constatând că, față de natura și gravitatea infracțiunilor reținute inculpatului prin rechizitoriu și presupus a fi săvârșite de acesta, de numărul părților vătămate – o parte fiind minore și infracțiunile reținute în sarcina acestuia – s-a conturat clar față de inculpat suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă și din sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității de acreditarea ideii că justiția nu ar acționa suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un accentuat pericol social și poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.

Curtea constată că nu s-a depășit un termen rezonabil al privării de libertate și nici pericolul social al faptelor comise nu s-a diminuat, pentru a impune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive neprivative de libertate ci, dimpotrivă măsura arestării preventive este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului din prezenta cauză.

Cu privire la criticile inculpatului ce au vizat nulitatea încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, Curtea reține că Decizia nr. 5/08.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii în sensul că judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, avea competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea contestației prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală aceasta fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României (respectiv de la 30.01.2015).

În consecință, critica invocată nu este întemeiată. Cu privire la criticile ce referă la analiza și aprecierea netemeinică a probelor de către instanța de fond pentru examinarea legalității și temeiniciei măsurii arestării a inculpatului Curtea reține că fără a fi încălcată prezumția de nevinovăție a inculpatului este îndeplinită condiția prevăzută de textul de lege în sensul că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și pentru care a fost trimis în judecată.

Prin prisma argumentelor expuse, Curtea reține că motivele invocate de contestator nu sunt întemeiate în sensul de a justifica la acest moment judecarea inculpatului în stare de libertate sau înlocuirea arestării cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Încheierea de ședință este temeinică și legală neexistând vicii pentru a fi desființată, în consecință va fi respinsă ca nefondată contestația inculpatului F. A..

Văzând dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul F. A. fiul lui C. și M., născut la data de 12.09.1969 în mun. V., județul V., CNP_ împotriva încheierii de ședință din data de 12.02.2015 pronunțată de Tribunalul V., pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul F. A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.

Președinte,

E. S.

Grefier,

L. R.-C.

Red jud SE_

Tehnored gref RCL_

4 EXEMPLARE

Jud fond A. E. G.

← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 151/2015....		Furt calificat. Art.229 NCP. Hotărâre din 23-03-2015, Curtea... →

Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel IAŞI