Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 79/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 6947/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 56/2015
Ședința nepublică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea contestație formulate de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 79 NCPP/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect cerere de reabilitare judecătorească (art.527 NCPP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința nepublică din data de 1septembrie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-lui procuror C. I. ), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 8 septembrie 2015.
INSTANȚA
Asupra contestației de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 79 NCPP/22.01.2015, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:
„În temeiul art. 533 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat P. A., fiul lui A. și M., născut la data de 28.06.1964, CNP_, domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul să achite suma de 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.”
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin cererea formulată la data de 01.08.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul_ , petentul Parnica A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reabilitarea sa judecătorească, în temeiul dispozițiilor art. 166- 169 Cod penal și art. 529- 539 Cod procedură penală .
În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 25/21.07.1987 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 57/08.01.1988 a Tribunalului Suprem, a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin.1, 175 lit. a, art. 176 alin. 1 lit. d Cod penal din 1969, pedeapsă executată .
Mai arată petent faptul că îndeplinește toate condițiile legale pentru a beneficia de reabilitarea judecătorească, că termenul de reabilitare a expirat, că nu a mai comis nici o infracțiune după condamnarea sa prin această sentință, că pe parcursul termenului menționat și-a câștigat în mod cinstit mijloacele necesare traiului.
Au fost atașate copia sentința penală nr. 25/21.07.1987 a Tribunalului județean Gorj( dosar nr. 1917/1996), definitivă prin decizia penală nr. 57/08.01.1988 a Tribunalului Suprem precum și referatul Biroului de executări penale cu privire la executarea acestei sentințe precum și data și modalitatea rămânerii definitive, precum și privind situația executării.
A fost depus la dosarul cauzei certificatul de cazier judiciar nr._/26.02.2014 emis de Inspectoratul de Poliție al județului Iași precum și copia mandatului de executare a pedepsei nr. 67/25.01.1988 emis de Tribunalul Județean Gorj..
Petentul, în susținerea cererii de reabilitare judecătorească formulate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul copia cărții de identitate,o adeverință din care rezultă că în cursul anului 2014 a urmat un curs de calificare, o chitanță de la DGFP Iași, din care rezultă că a achitat suma de 40n d elei și o adeverință din care rezultă că a beneficiat de venitul minim garantat între anii 1998-2011.
De asemenea, s-a mai depus la dosar copia fișei de evidență a deținutului de la Arhiva Națională a Penitenciarelor pentru a se stabili data când a fost eliberat petentul.
Instanța, deliberând asupra actelor și lucrărilor constată:
Cererea de reabilitare de față a fost formulată de persoana îndreptățită, de către petentul Parnica A. și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 530 Cod procedură penală . Așa cum s-a arătat mai sus, petentul a anexat cererii o parte din înscrisurile din care reiese că sunt îndeplinite o parte dintre condițiile reabilitării.
Din analiza fișei de antecedente penale a petentului Parnica A. a rezultat că acesta a suferit o singură condamnare de 20 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. a și art. 176 lit. d Cod penal, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. nr. 25/21.07.1987 a Tribunalului județean Gorj( dosar nr. 1917/1996), definitivă prin decizia penală nr. 57/08.01.1988 a Tribunalului Suprem.
Tribunalul reține că la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, dar că în cauză nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile . Curtea Constituțională, prin decizia nr.214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997 a arătat că situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Or, în cauză, în analiza cererii de reabilitare de față, instanța are în vedere dispozițiile Codului penal în vigoare, care au fost invocate, de altfel și de petent.
Potrivit art. 166 aliniatul 1 lit. a Cod penal „ Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, sau în cazul detențiunii pe viață comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii „
Pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 25/1987 a Tribunalului Gorj se consideră executată la data de 07.07.1996, așa cum rezultă din fișa de evidența a deținutului Parnica A..
Așadar termenul de reabilitare de 10 ani, calculat de la 07.07.1996 s-a împlinit la 07.07.2006 . În acest interval de timp și până la soluționarea prezentei cereri petentul nu a mai suferit alte condamnări, împotriva sa nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru comiterea altor fapte și a adoptat o conduită generală pozitivă.
Potrivit art. 168 Cod penal „Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:
a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;
b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri”.
Deși s-au acordat mai multe termene petentului pentru a face dovada că a achitat cheltuielile judiciare stabilite de către instanță sau că nu are datorii la stat acesta nu a depus nici un fel de act în dovedirea acestei situații. Chitanța de 40 de lei, depusă la dosar nu poate fi luată în considerare întrucât nu s-a precizat ce reprezintă suma respectivă și oricum nu este nici una din sumele stabilite de instanță.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul a urmat un curs de calificare, însă nu rezultă dacă a mai lucrat undeva de la data eliberării din penitenciar. Petentul a adoptat un comportament pozitiv și nu a mai avut contacte cu legea penală, îndeplinindu-și la timp și în mod corect atribuțiile de serviciu și adoptând un comportament ireproșabil.
Instanța va reține că deși în intervalul de timp stabilit de legea penală prin dispozițiile art. 166 Cod penal, petentul a adoptat o bună conduită, nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală însă nu a făcut dovada că a achitat sau că a încercat vreodată să achite sumele de bani la care a fost obligat de către instanță cu titlu de cheltuieli judiciare și cele către părțile vătămate, văzând și dispozițiile art. 168 Cod penal, va constata că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile legale pentru a se dispune reabilitarea judecătorească a petentului Parnica A. față de condamnarea suferită .
În consecință, în temeiul dispozițiilor În temeiul dispozițiilor art. 165 și 166 Cod penal și disp. art. 168 Cod penal instanța va respinge cererea formulată de petentul P. A.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat contestație petentul P. A. prin care a solicitat să i se admită cererea de reabilitare formulată, motivat de faptul că îndeplinește condițiile prevăzute delege.
Pe parcursul judecării contestației formulate, petentul a depus acte din care rezultă că a încercat să ia legătura cu partea civilă pentru a achita despăgubirile civile, respectiv o scrisoare care i-a fost returnată și o adresă de la Agenția Națională de Administrare Fiscală –Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a finanțelor Publice Iași prin care i se comunică că nu figurează în evidență cu debite reprezentând cheltuieli judiciare către stat neachitate,
Potrivit dispozițiilor art. 534 Cod procedură penală, când condamnatul sau persoana care a făcut cerere de reabilitare dovedește că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, instanța, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.
Din actele depuse la dosar, rezultă că petentul a încercat să ia legătura cu partea civilă printr-o scrisoare, pentru a-i achita despăgubirile, aceasta fiindu-i returnată și să achite cheltuielile judiciare la care a fost obligat, Administrația Financiară comunicându-i că nu este înregistrat cu astfel de debite.
Având în vedere că de la data condamnării au trecut 27 de ani și de la data executării pedepsei 19 ani și că petentul în cea mai mare parte a timpului și- a asigurat existența datorită ajutorului social primit precum și demersurile făcute de acesta pentru a acoperi cheltuielile la care a fost obligat, Curtea apreciază că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile la care a fost obligat.
Văzând că termenul de reabilitare prevăzut de lege s-a împlinit din anul 2003, că în această perioadă petentul a urmat un curs de calificare, că a prestat o muncă pentru ajutorul social primit și nu a mai încălcat legea penală, Curtea consideră că petentul poate fi reabilitat .
Pe cale de consecință, în temeiul art. 533 Cod procedură penală și 530 Cod procedură penală va admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul P. A..
Va dispune reabilitarea judecătorească a petentului P. A., pentru condamnarea la pedeapsa de 22 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 25/21.07.1987 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 57/8.01.1988 a Curții de Apel C..
În baza art. 537 Cod procedură penală după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se vor face mențiuni despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.
Cheltuielile judiciare, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de petentul P. A., împotriva sentinței penale nr. 79 NCPP/22 .01.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o desființează.
Rejudecând cauze:
În temeiul art. 533 Cod procedură penală și 530 Cod procedură penală admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul P. A..
Dispune reabilitarea judecătorească a petentului P. A., fiul lui A. și M., născut la data de 28.06.1964, CNP_, pentru condamnarea la pedeapsa de 22 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 25/21.07.1987 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 57/8.01.1988 a Curții de Apel C..
În baza art. 537 Cod procedură penală după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se vor face mențiuni despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.
Cheltuielile judiciare, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 septembrie 2015.
Președinte,
G. S.
Grefier,
G. A.
Red. S.G.
Tehnored. A.G.
4 ex. la 11.09.2015
Tribunalul Iași: judecător A. D.
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 651/2015. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 100/2015.... → |
---|