Mărturia mincinoasă (art.273 NCP). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 3191/245/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ NR. 664/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte D. D.

Judecător M. C.

Grefier C.-M. Ș.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpații apelanți V. G. P. și V. L. G., împotriva sentinței penale nr. 1137din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă inculpații apelanți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.09.2015 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 1137 din 7 aprilie 2015, Judecătoria Iași a dispusîn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnarea inculpaților:

- Vararu G.-P., fiul lui P. și E., născut la data de 26.05.1977 în mun. Iași, domiciliat în ., jud. Iași, adresa de comunicare a actelor de procedură în ., jud. Suceava, CNP_, cetățenie română, studii 8 clase + școala complementară, ocupația – manager de transport, căsătorit, un copil minor în întreținere, fără antecedente penale și

- Vararu L.-G., fiica lui D. și P.-Doinița, născută la data de 01.11.1989 în mun. Suceava, domiciliată în ., adresa de comunicare a actelor de procedură în ., jud. Suceava, CNP_, cetățenie română, studii 12 clase, ocupația casnică, căsătorită, un copil minor în întreținere, fără antecedente penale, ambii la câte o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă”, prev. și ped. de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969.

În baza art. 81 Cod penal din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpați pe durata unor termene de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cod penal din 1969.

A atras atenția inculpaților asupra disp. art. 83 Cod penal din 1969 în conformitate cu care comiterea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepsei.

A aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 ce va fi suspendată în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969.

În baza art. 272 Cod procedură penală, a dispus ca plata sumelor de 2x150 de lei reprezentând 50% din onorariile apărătorilor din oficiu (delegații nr. 2132/17.03.2014 – av. M. F. și nr. 2133/17.03.2014 – av. M. A.) să fie efectuată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Iași.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul nr. 3879/P/2012 din data de 27.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților V. G. P. și V. L. G., ambii pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă”, prev. și ped. de art. 260 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpaților, în fapt, că în data de 27 februarie 2012, fiind audiați în calitate de martori în dosarul nr. 2300/P/2012 (înregistrat la Judecătoria Iași cu nr._ ) având ca obiect comiterea de către numitul V. A. a infracțiunilor de „ultraj”, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal și „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, au făcut afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând în mod necorespunzător realității că numitul V. A., în data de 07.02.2012, nu a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție E. P. și C. D. I..

Procurorul a precizat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarația numitului E. P., copie certificat medico-legal nr. 277/08.02.2012, declarația martorilor C. D. I., M. O.-L., A. F., C. S. I., L. L., A. M., C. A. C., T. G., Miton M., declarațiile date în calitate de martori de către inculpații V. G. P., V. L. G. și M. R. I., planșa fotografică și CD reprezentând înregistrările video ale unei camere de supraveghere, declarațiile inculpaților V. G. P., V. L. G. și M. R. I..

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 08.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea actelor de urmărire penală și legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, dispunând începerea judecății.

La termenul de judecată, din data de 07.05.2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, conform art. 374 alin. (2) Cod procedură penală, instanța a explicat inculpaților învinuirea care li se aduce și i-a încunoștințat cu privire la drepturile de care aceștia dispun. De asemenea, instanța a adus la cunoștința inculpaților dispozițiile art. 374 alin. (4) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin (10) Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Consimțind să dea declarația în cauză, la termenul din 04.06.2014, inculpații au precizat doar că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale și în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, unde au spus adevărul. Nu au dorit să apeleze la procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

Față de această situație, instanța a dispus începerea cercetării judecătorești, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 376 Cod procedură penală pentru inculpații V. G. P. și V. L. G., potrivit procedurii de drept comun.

La termenul de judecată din data de 07.05.2014 s-a dispus atașarea în original a dosarului nr._ al Judecătoriei Iași, care cuprinde declarațiile, în original, ale inculpaților.

Instanța a administrat proba cu martori și constatare criminalistică privind detecția comportamentului simulat.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarele:

În fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr. 2300/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a numitului V. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de „ultraj” prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal și „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, precum și disjungerea cauzei cu privire la comiterea de inculpații V. G. P., V. L. G. și M. R. I. a infracțiunilor de „mărturie mincinoasă”, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal.

Din cercetările efectuate în acea cauză s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 07.02.2012, agenții de politie E. P. și C. D. I., din cadrul Biroului Rutier Iași, se aflau cu autospeciala cu nr. de înmatriculare_, în timpul serviciului de patrulare și control trafic pe .. Iași. În jurul orelor 16,30, cei doi agenți de poliție se aflau în staționare pe partea dreaptă a . de mers Râpa G.-Gară în vederea sancționării și disciplinării conducătorilor auto care comit abateri la regimul circulației pe respectivul sector de drum. La un moment dat, în spatele autospecialei cu nr. de înmatriculare_, pe banda a II-a de circulație, a oprit un autoturism marca Ford, de culoare argintie, având nr. de înmatriculare_ . De la volanul autoturismului menționat a coborât numitul V. A. care s-a angajat în traversarea neregulamentară a carosabilului, aspect care l-a determinat pe conducătorul auto al autospecialei cu nr. de înmatriculare_, respectiv agentul de poliție C. D. I., să coboare din mașină și să-i solicite numitului V. A. să revină la autoturismul din care coborâse, pentru a-l parca într-un loc ce îi permite această manevră, date fiind atât împrejurarea că obstrucționa circulația celorlalte vehicule, precum și condițiile atmosferice, traficul în zonă desfășurându-se cu dificultate întrucât ningea. Motivat de împrejurarea că numitul V. A. a ignorat solicitarea agentului de poliție C. D. I., din autospeciala aparținând Biroului Rutier Iași a coborât și ocupantul locului din dreapta față, respectiv agentul de poliție E. P., persoană care i-a solicitat numitului V. A. revenirea la autoturismul pe care îl lăsase oprit neregulamentar, având în vedere aceeași motivație ca și colegul său - agentul de poliție C. D. I.. În contextul mai sus-arătat, numitul V. A. a adresat injurii agenților de poliție C. D. I. și E. P., îndreptându-se, totodată, către agentul de poliție E. P., pe care l-a îmbrâncit. Cei doi agenți de poliție au reușit să îl imobilizeze pe numitul V. A., fiecare dintre aceștia prinzându-l de câte o mână. În tot acest timp, numitul V. A. le-a reproșat celor doi agenți de poliție că „nu știu cine este el”, „nu știu cu cine se pun” și „o să-i bată de nu o să știe de ei”. În timpul imobilizării, numitul V. A. s-a smuncit violent din mâinile celor doi agenți de poliție, lovindu-l pe agentul de poliție E. P. cu capul în zona ochiului stâng și cu cotul drept în zona gurii. în urma agresiunii fizice la care fost supusă, partea vătămată - agentul de poliție E. P. - a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare, potrivit certificatului medico-legal nr. 277/08.02.2012, un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Martori la cele anterior descrise au fost numiții M. O. L., A. F., C. S. I., L. L., A. M. și C. A. C..

Pe parcursul cercetărilor efectuate în cadrul dosarul nr 2300/P/2012 având ca obiect comiterea de numitul V. A. a infracțiunilor de „ultraj”, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal și „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, au fost audiați și martorii propuși în apărare de către numitul V. A., respectiv inculpații V. G. P. și V. L. G., care au declarat aspecte necorespunzătoare adevărului.

Astfel, la data de 27.02.2012, în declarația dată în calitate de martor, inculpatul V. G. P. a arătat că în data de 07.02.2012 s-a deplasat în mun. Iași cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ condus de numitul V. A., în autoturism aflându-se și soția sa - inculpata V. L. G.. În continuarea declarației date în calitate de martor, inculpatul V. G. P. a precizat că numitul V. A. a oprit autoturismul pe carosabil - pe . unui autoturism de poliție care staționa pe banda de circulație de lângă trotuar, cu scopul de a preda un pachet la o societate de transport internațional, apoi a încercat să traverseze . un lucrător de poliție - agentul de poliție C. D. I., care i-a atras atenția numitului V. A. că nu are voie să parcheze autoturismul în modul indicat, situație în care numitul V. A. i-a solicitat agentului de poliție să-i permită să parcheze pentru scurt timp și întrucât acesta a refuzat, numitul V. A. i-a cerut agentului de poliție să-l sancționeze, intenționând să-i predea un act de identitate, moment în care din autoturismul de poliție a coborât un alt lucrător de poliție - agentul de poliție E. P. care ar fi adresat numitului V. A. cuvinte jignitoare. Totodată, în declarația dată în calitate de martor, inculpatul V. G. P. a precizat că în momentul în care numitul V. A. a cerut explicații cu privire la expresiile jignitoare adresate, agentul de poliție a încercat să-l imobilizeze astfel încât martorul a coborât din autoturism și a auzit momentul în care unul dintre cei doi agenți de poliție a solicitat prin stația de emisie recepție sprijinul unui alt echipaj de poliție. În continuarea declarației date în calitate de martor, inculpatul V. G. P. a susținut ca la aproximativ 2 minute la fața locului au venit lucrători din cadrul Poliției Locale care I-au imobilizat pe numitul V. A., l-au încătușat și introdus într-o dubă. Inculpatul a mai arătat că în perioada de timp în care numitul V. A. era imobilizat de agenții de la poliția rutieră i-a fost ruptă geaca astfel încât acesta a devenit agitat și a încercat să se opună imobilizării. De asemenea, a susținut și faptul că numitul V. A. nu a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție.

La data de 27.02.2012, în declarația dată în calitate de martor, inculpata V. L. G. a arătat că în data de 07.02.2012 s-a deplasat în mun. Iași cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ condus de numitul V. A., în autoturism aflându-se și soțul său - inculpatul V. G. P., iar ulterior orei 16.10, în timp ce se aflau pe . A. a oprit autoturismul pe partea carosabilă pe banda a doua în spatele unui autoturism de poliție - care staționa pe banda de circulație de lângă trotuar, cu scopul de a preda un pachet la o firmă de transport internațional. Numitul V. A. a coborât din autoturism și în momentul în care încerca să traverseze . de un agent de poliție (care a coborât de la volanul autoturismului de poliție) - identificat ca fiind numitul C. D. I., care i-a solicitat să mute mașina parcată pe banda de circulație. Totodată, a arătat că numitul V. A. a cerut agentului de poliție să-i permită staționarea autoturismului pentru scurt timp însă acesta a refuzat, moment în care V. A. a adus la cunoștință agentului de poliție că-i va preda buletinul în vederea întocmirii unui proces verbal, împrejurare în care celălalt agent de poliție - identificat ca fiind numitul E. P. - a coborât din autoturism și i-a adresat cuvinte jignitoare numitului V. A.. Totodată, în declarația dată în calitate de martor, inculpata a arătat că, la scurt timp, cei doi agenți de poliție l-au prins pe numitul V. A. de mâini, situație în care numitul V. A. a încercat să se opună imobilizării. De asemenea, inculpatul V. L. G. a arătat că numitul V. A. nu a lovit agenții de poliție care încercau să-l imobilizeze, iar în perioada imediat următoare la fața locului au venit lucrători din cadrul Poliției Locale care l-au imobilizat și încătușat pe numitul V. A. și apoi l-au introdus într-o dubă.

Prin sentința penală nr. 1546/24.05.2013 a Judecătoriei Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1248/03.12.2013 a Curții de Apel Iași s-a dispus, în temeiul art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, condamnarea inculpatului V. A. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, iar în temeiul art. 321 alin. 1 Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”. În baza dispozițiilor art. 33 lit. b, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Situația de fapt reținută de către instanță a fost aceea că, la data 07.02.2012, ora 16,30, inculpatul V. A. a lovit partea vătămată E. P., agent de poliție la Biroul Rutier Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu cotul drept în zona gurii și cu capul în zona ochiului stâng, după ce partea vătămată i-a atras atenția în legătură cu parcarea neregulamentară a autoturismului, cu nr. de înmatriculare_, pe care îl conducea, partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în prezența mai multor persoane.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor sentinței penale sus amintite, judecătorul a arătat că „martorii V. G. și V. L. au arătat că după ce a parcat mașina neregulamentar, pe banda a II-a, inculpatul a coborât din autoturism, pentru a lăsa un pachet, iar martorul C. D. i-a solicitat acestuia să mute autoturismul, moment în care inculpatul i-a răspuns martorului să îi dea amendă, întinzându-i chiar și buletinul. După aceea, din mașina poliției a coborât partea vătămată care a început să îl înjure pe inculpat, după care cei doi polițiști au încercat să-l imobilizeze pe inculpat, prinzându-l de mâini, acesta smucindu-se în mâinile lor, însă nu i-a lovit pe polițiști. De asemenea, instanța mai reține că există unele contradicții în privința declarațiilor acestor martori. Astfel, în timp ce martora V. G. a susținut că polițiștii i-au dus inculpatului mâinile la spate, poziție în care era imposibil ca acesta să lovească pe cineva (împrejurare neconfirmată de probele administrate în cauză), martorul V. G. a relatat că partea vătămată și colegul său i-au ținut inculpatului mâinile pe lângă corp (împrejurare care rezultă din probele administrate) și că în încercarea de a-l imobiliza pe inculpat, partea vătămată s-a dezechilibrat și i-a căzut căciula de pe cap. Aceste susțineri sunt în mod vădit nesincere, încercând a justifice reacția inculpatului, de refuz de imobilizare, prin aceea că polițiștii nu au dat dovadă de înțelegere pentru o persoană care a oprit neregulamentar autoturismul, pentru a-și rezolva unele probleme personale și care s-au comportat ei înșiși necivilizat, însă declarațiile lor sunt infirmate de celelalte mijloace de probă, din care rezultă că inculpatul le-a adresat amenințări polițiștilor, injurii, și l-a lovit în mod explicit pe E. P., astfel cum au relatat și martorii care au perceput în mod nemijlocit incidentul.”

Declarațiile inculpaților sunt în mod vădit mincinoase, probele administrate în cauza cu numărul_ ducând la concluzia certă că V. A. a lovit partea vătămată E. P., agent de poliție la Biroul Rutier Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu cotul drept în zona gurii și cu capul în zona ochiului stâng, după ce partea vătămată i-a atras atenția în legătură cu parcarea neregulamentară a autoturismului, cu nr. de înmatriculare_, pe care îl conducea, partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în prezența mai multor persoane, inculpații din prezenta cauză făcând declarații contrare situației de fapt reale pe care au perceput-o.

Situația de fapt reală a fost reținută în baza.

Martorii oculari C. D. I., M. O.-L., A. F., C. S. I., L. L., A. M., C. A. C. au sesizat personal actele de agresiune, contrar celor afirmate de către cei doi inculpați.

În ceea ce privește întrebările prealabile adresate martorilor, s-a constatat că V. G. P. a fost întrebat dacă este rudă cu inculpatul Vararu A., consemnându-se că este rudă cu acesta (fila 58 din dosarul de urmărire penală nr. 2300/P/2012) și fiind întrebat dacă dorește să dea declarație, după ce i-au fost puse în vedere dispozițiile art. 80 Cod procedură penală din 1968, inculpatul și-a manifestat acordul de a da declarație (primul paragraf al declarației).

Prin urmare, nu s-a putut reține vreo încălcare a vreunei obligații legale din partea organelor de cercetare penală în legătură cu procedura de luare a declarației despre care se reține că este mincinoasă.

Referitor la inculpata Vararu L. G., aceasta nu era rudă cu inculpatul Vararu A., astfel încât nu se impunea obligația pentru organele de cercetare penală de a-i aduce la cunoștință posibilitatea de a nu face declarații.

S-a mai reținut faptul că cei doi inculpați au fost audiați ca martori la solicitarea inculpatului Vararu A. (fila 58 din dosarul de urmărire penală nr. 2300/P/2012).

În cursul cercetării judecătorești din prezenta cauză, a fost efectuat un raport de constatare criminalistică de către IPJ B. privind detecția comportamentului simulat la solicitarea celor doi inculpați.

Din concluziile acestui raport de constatare rezultă că răspunsurile ambilor inculpați, la întrebările relevante ale cauzei, au provocat modificări specifice comportamentului simulat, întrebările și răspunsurile fiind următoarele: „5. Ai mințit în declarațiile referitoare la incidentul din 07.02.2012? – răspuns NU, 8. Pe 07.02.2012 ai văzut când V. A. a lovit un polițist? – răspuns NU, 11. Ai mințit în fața instanței în legătură cu faptele din 07.02.2012? – răspuns NU”.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiilor martorilor E. P., copie declarația martorilor C. D. I., M. O.-L., A. F., C. S. I., L. L., A. M., C. A. C., T. G., Miton M., certificat medico-legal nr. 277/08.02.2012 eliberat pe numele E. P., planșă fotografică, declarațiile date în calitate de martori de către inculpații V. G. P. și V. L. G., actele dosarului nr._ al Judecătoriei Iași care cuprinde dosarul de urmărire penală nr. 2300/P/2012, raportul criminalistic nr. 11.858/07.01.2015 întocmit de IPJ B., Serviciul de Criminalistică.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă - Încadrarea juridică și stabilirea legii mai favorabile.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanța a constatat că faptele reținute în sarcina inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă atât în baza noului Cod penal – art. 273, cât și în baza vechii reglementări – art. 260.

Potrivit art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969 constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.

Potrivit art. 273 alin. 1 Cod penal constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Cu privire la modul de reglementare se observă că între cele două prevederi nu există diferențe de substanță, ci doar legate de formulare. Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a observat că nu există diferențe nici sub aspectul condițiilor de tragere la răspundere penală. Prin urmare, în stabilirea legii mai favorabile, instanța a avut în vedere și regimul sancționator. Instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969 sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, în timp ce limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Deși legea nouă prevede atât pedepse mai mici, cât și sancțiunea alternativă a amenzii, aceste aspecte nu sunt decisive în determinarea legii mai favorabile, întrucât instanța a stabilit care este sancțiunea ce se impune în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, analiza în mod concret fiind efectuată cu ocazia individualizării sancțiunii aplicate.

Astfel, faptele inculpaților V. G. P. și V. L. G. care în data de 27 februarie 2012, fiind audiați în calitate de martori în dosarul nr. 2300/P/2012 (înregistrat la Judecătoria Iași cu nr._ ) având ca obiect comiterea de către numitul V. A. a infracțiunilor de „ultraj”, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal și „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, au făcut afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând în mod necorespunzător realității că numitul V. A., în data de 07.02.2012, nu a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție E. P. și C. D. I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969 și de art. 273 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969 și de art. 273 alin. 1 noul Cod penal, instanța a reținut că elementul material constă acțiunea de a face afirmații mincinoase în cuprinsul declarației de martor cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora martorul a fost întrebat. Împrejurările cu privire la care inculpații au făcut afirmații mincinoase au caracter esențial în raport de învinuirea adusă numitului Vararu A.. Aspectele declarate de inculpați vizau însuși elementul material al ultrajului și ultrajului contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, față de care s-a dispus o soluție de trimitere în judecată prin rechizitoriul nr. 2300/P/2012, întrucât aceștia au susținut, cu rea-credință, că inculpatul Vararu A. nu a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție E. P. și C. D. I..

Urmarea imediată a faptei inculpaților este reprezentată de punerea în pericol a relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției, depozițiile acestora fiind apte să contribuie la zădărnicirea aflării adevărului, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit, au acceptat producerea acestuia. Chiar dacă declarațiile date de către inculpați nu au fost luate în considerare la pronunțarea hotărârii, această împrejurare nu are importanță pentru stabilirea laturii obiective a infracțiunii având în vedere că infracțiunea de mărturie mincinoasă este o infracțiune de pericol, consumarea acesteia nu este condiționată de producerea vreunei alte urmări în afara celei constând în crearea stării de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției fiind fără importanță dacă declarațiile mincinoase nu au fost luate în considerare la pronunțarea unei hotărâri, fapta consumându-se în momentul în care inculpații au dat declarațiile necorespunzătoare realității.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe întrucât aceștia au prevăzut rezultatul acțiunii lor și au urmărit producerea acestuia prin săvârșirea faptei.

Individualizarea pedepsei

La stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei ce a fost aplicată inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969 și, respectiv de art. 74 din noul Cod penal.

Referitor la gradul de pericol social a faptei comise, instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, prin relatarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului prin declarația de martor, inculpații încercând, cu rea-credință, să inducă în eroare organele judiciare, în sprijinul inculpatului V. A.. Pe de altă parte, lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de astfel de fapte ar încuraja practic comiterea de infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt la primul contact cu legea penală, instanța a aplicat acestora o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere însă și circumstanțele concrete ale comiterii faptei, care denotă o indiferență totală față de consecințele faptelor lor.

Instanța a apreciat că, dat fiind pericolul social ridicat al inculpaților care au făcut afirmații mincinoase privind împrejurări esențiale asupra cărora au fost întrebați, o renunțare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83 alin.1 Cod penal o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.

De asemenea, nici pedeapsa amenzii penale, prevăzută de noul Cod penal, nu este o sancțiune penală corespunzătoare gravității faptei săvârșite de inculpați, care nu și-au recunoscut fapta și nu au manifestat vreun regret, pentru corijarea acestora, precum și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni fiind oportună aplicarea pedepsei închisorii.

Față de cele expuse, s-a apreciat că se impune pentru reeducarea inculpaților și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia aplicarea unor pedepse de câte 1 (un) an închisoare.

Instanța a apreciat, în aceeași măsură, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, ținând cont de comportamentul inculpaților înainte și după săvârșirea faptei, considerând că în mod neîndoielnic pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru aceștia și că, chiar fără executarea pedepsei cu închisoarea, inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni. În plus, instanța a avut convingerea că reabilitarea socială a acestora poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca inculpații să-și formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Având în vedere dispozițiile celor două coduri penale, precum și aspectele menționate anterior, instanța a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 91 din noul Cod penal, cu privire la dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de noul Cod penal (cuantumul pedepsei aplicate inferior celui maxim de 3 ani, lipsa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, constatarea de către instanță a caracterului necesar cu privire la supravegherea conduitei inculpaților pentru o perioadă determinată), dar și condițiile prevăzute de art. 81 din Codul penal anterior care reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei. Față de prevederile art. 81 Cod penal din 1969, instanța a reținut că pedeapsa aplicată de 1 an închisoare este inferioară perioadei maxime de 3 ani, inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, impunându-se însă stabilirea unui termen de încercare, în care conduita inculpaților să fie supravegheată.

Cu privire la modalitatea de executare ce a fost individualizată de către instanță, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, așa cum a fost descris prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, instanța reține cu acest titlu Codul penal anterior deoarece este mai favorabilă intervenția reabilitării prevăzută de art. 86 Cod penal din 1969 la expirarea termenului de încercare, față de la împrejurarea că, potrivit art. 98 din noul Cod penal, la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată.

În temeiul art. 82 Cod penal din 1969, s-a stabilit termenele de încercare de 3 ani, care se socotesc, potrivit alin. 3, de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

Instanța a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni în termenul de încercare.

În continuare au fost avute în vedere dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia ,,în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.” Cu privire la aplicarea pedepselor accesorii, instanța are în vedere și Decizia nr. 74/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit căruia prevederile art. 71 din Codul penal 1969 referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal. Față de pericolul social ridicat al faptei comise, care îi face pe inculpați incompatibili cu exercitarea drepturilor electorale, dar și cu dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, în temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal din 1969 și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Instanța a apreciat că interzicerea drepturi prev. de lit. a), teza a II-a și b) este justificată și proporțională având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care dau dovadă de probitatea morală necesară și care au o conduită ireproșabilă față de valorile sociale protejate prin lege.

Potrivit art. 71 alin 5 Cod penal din 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpaților pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Cheltuieli judiciare

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații să plătească statului, fiecare, suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, raportat la măsura în care fiecare inculpat a determinat efectuarea acestor cheltuieli”.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpații V. G. P. și V. L. G., fără a indica vreun motiv de nelegalitate ori netemeinicie.

În faza apelului, inculpații s-au prezentat la primul termen de judecată când cauza a fost amânată pentru soluționarea incidentului procedural ivit, ulterior inculpații nu s-au mai prezentat.

Analizând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Prima instanță a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta și împrejurările cauzei, precum și la persoana inculpaților, reținând în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților V. G. P. și V. L. G..

Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 103 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților în săvârșirea faptei.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în mod corect a reținut instanța de fond

existența elementelor constitutive ale infracțiunii deduse judecății referitoare la: / y,

- afirmațiile mincinoase ale inculpaților V. G. P. și V. L. G. ce au declarat în mod nereal că la data de 07.02.2012, numitul V. A. nu a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție E. P. și C. D. I..

- faptul că afirmațiile mincinoase făcute de către inculpații V. G. P. și V. L. G. au vizat împrejurări esențiale cu privire la stabilirea adevărului și justa soluționare a cauzei nr._ înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, respectiv maniera de derulare a conflictului dintre inculpatul V. A. și agenții de poliție E. P. și C. D. I. și implicarea numitului Vărtaru A. în săvârșirea infracțiunilor de ultraj și de ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și sunt de natură să influențeze răspunderea penală a inculpatului V. A..

- condiția că inculpații să fi fost întrebați asupra împrejurărilor faptelor față de care au alterat adevărul prin afirmațiile făcute.

Situația de fapt stabilită de instanță în ce privește aspectele mai sus reținute referitoare la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor E. P., C. D. I., M. O. L., A. F., C. S. I., L. L., A. M., C. A. C., T. G., Miton M., certificatul medico legal eliberat părții vătămare E. P., planșa fotografică, declarațiile date în calitate de martori de către inculpații V. G. P. și V. L. G., actele dosarului nr._ al Judecătoriei Iași și raportul de constatare criminalistică privind detecția comportamentului simulat întocmit de I.P.J. B., Serviciul de Criminalistică ce atestă că răspunsurile ambilor inculpați la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În cauză a fost dovedit caracterul mincinos al mărturiei inculpaților V. G. P. și V. L. G. prin raportarea afirmațiilor acestora la celelalte probe administrate ce au relevat că la data de 07.02.2012 numitul V. A. a lovit pe partea vătămată E. P., agent de poliție la Biroul Rutier Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu cotul drept în zona gurii și cu capul în zona ochiului stâng după ce partea vătămată i-a atras atenția în legătură cu parcarea neregulamentară a autoturismului, și în aceeași împrejurare, într-un loc public, a agresat fizic și verbal partea vătămată în prezența mai multor persoane, inculpatul V. A. fiind autorul agresiunii fizice și verbale.

Față de considerentele expuse rezultă că fapta inculpaților V. G. P. și V. L. G. privind afirmațiile necorespunzătoare adevărului făcute în cauza penală în care au fost audiați ca martori există în materialitatea sa și a fost comisă cu intenție de către inculpați.

Împrejurarea că instanța care a soluționat cauza nr._ a pronunțat o soluție de condamnare, înlăturând declarațiile de martori date de inculpații din prezenta cauză nu înseamnă că infracțiunii îi lipsește unul din elementele sale constitutive întrucât nu are

relevanță dacă depoziția mincinoasă a avut sau nu relevanță asupra soluției pronunțate,

infracțiunea consumându-se în momentul în care se produce urmarea periculoasă a faptei,

respectiv starea de pericol pentru înfăptuirea justiției..

În raport cu situația de fapt reținută, instanța de fond a stabilit că fapta inculpaților V. G. P. și V. L. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzutele art. 260 alin. 1 Cod penal din 1968. pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, incriminată în prezent în art. 273 Noul Cod penal, ce prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Având în vedere, pe baza datelor privitoare la faptă - gradul de pericol social concret, valorile sociale lezate – inculpații au creat o stare de pericol pentru desfășurarea normală a activității de înfăptuire a justiției, scopul urmărit - de a împiedica organele judiciare să stabilească adevărul și să soluționeze cauza în mod just - și la persoana fiecărui inculpat, necunoscuți cu antecedente penale și cu o conduită procesuală nesinceră, că aplicarea unui tratament sancționator prin stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării este de natură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia, Curtea reține că legea mai favorabilă inculpaților este legea veche.

În urma unei analize globale, prin prisma tuturor instituțiilor de drept penal incidente în cauză, în mod corect prima instanță a constatat că legea veche creează inculpaților o situație mai avantajoasă sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei în varianta suspendării condiționate prev. de art. 81 Cod penal anterior, aleasă în mod just de prima instanță în cazul inculpaților conform celor expuse anterior.

Pentru considerentele expuse, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, Curtea în baza art. 421 punctul 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații Vararu G. – P. și Vararu L. – G., împotriva Sentinței penale nr. 1137 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre ce va fi menținută.

Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații Vararu G. – P. și Vararu L. – G., împotriva Sentinței penale nr. 1137 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.

Obligă inculpații – apelanți să plătească statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2015.

Președinte,Judecător,

D. D. M. C.

Grefier,

C.-M. Ș.

Red. D.D.

Tehnoredactat Ș.C.M.

5 ex./07.20.105

Judecătoria Iași – judecător C. F.

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 100/2015....		Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 640/2015.... →

Mărturia mincinoasă (art.273 NCP). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mărturia mincinoasă (art.273 NCP). Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel IAŞI