Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Decizia nr. 1055/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1055/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 1055/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 1055/2012
Ședința publică de la 11 Octombrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. G. O. M.
Judecător: C.-G. T.
Judecător: I. E. C.
Grefier: E. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror P. E.
Potrivit prevederilor art.304 din Codul de procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio.
Prin procesul verbal nr.86 din 10.10.2012, având în vedere că unul din membrii completului de judecată, respectiv judecător J. T. se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată din data de 11.10.2012, s-a procedat la înlocuirea acesteia cu judecătorul de pe lista de permanență din data de 11.10.2012, respectiv judecătorul T. C. G..
Pe rol judecarea recursului penal, având ca obiect „tulburare de posesie”, declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași și partea vătămată recurentă . I. împotriva sentinței penale nr. 935 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul penal nr._
Conform disp. art. 297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că lipsește inculpatul intimat M. N. pentru care răspunde avocat din oficiu T. C. și avocat I. A. C. pentru partea vătămată recurentă . I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și lipsa părților la termenul de astăzi, că este al doilea termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind de invocat chestiuni preliminare și nici cereri de formulat, curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor, solicitând părților să își exprime punctul de vedere și cu privire la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 9 teza I din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține oral motivele de recurs expuse detaliat în scris, motive care vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate sub aspectul soluției de restituire a cauzei la procuror.
Susține procurorul că în mod greșit instanța de fond, în urma schimbării încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, respectiv din infracțiunea prev. de art. 248 ind. 1 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art.248 ind.1 Cod penal, raportat la art. 246 Cod penal, a apreciat că cercetarea penală ar fi revenit unui alt organ, specializat în urmărirea penală a infracțiunilor prev. de art.13 ind.2 din legea 78/2000, dispunând restituirea cauzei la procuror.
Susține procurorul că schimbarea încadrării juridice dispusă prin încheierea de ședință din data de 15.02.2012 este nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte.
Un prim aspect constă în faptul că, infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a fost săvârșită în anul 2003, iar art.13 ind.2 a fost introdus în legea 78/2000 prin pct.1 al articolului unic din Legea 521/24.11.2004, publicat în Monitorul Oficial nr.1123 din 29.11.2004, deci instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune incriminată de un text de lege care nu era în vigoare la momentul comiterii ei.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că în expozitivul rechizitoriului sunt menționate numeroase fapte ale inculpatului de exercitare abuzivă a prerogativelor conferite de funcția a publică, pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, ulterior introducerii art.13 ind.2 în Legea 78/2000 și anume emiterea de adrese referitoare la iazul ce face obiectul cauzei, aflata la filele 196 -201 din dosarul de urmărire penală.
Susține procurorul că, deși acest lucru este real, nu se justifică schimbarea încadrării juridice în sensul în care a fost dispusă. Solicită a se avea în vedere că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, iar în cazul infracțiunii prev. de art.248 ind.1 Cod penal limitele sunt cuprinse între 5 și 15 ani închisoare. Prin urmare, regimul sancționator este mai sever în cazul infracțiunii prev. de art. 248 ind.1 Cod penal și coroborând acest aspect cu dispozițiile art.16 din Legea nr. 78/2000, este evident că în prezenta cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată pev. și ped. de art.148 ind.1 Cod penal raportat la art.246 Cod penal. În asemenea condiții este neîndoielnic faptul că cercetarea penală a fost efectuată de un organ competent.
Dispozițiile art.13 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin H.G.nr.665/2010, prevede că DNA este competent să efectueze urmărirea penală în cazul infracțiunii prev. de art.248 ind.1 Cod penal numai dacă s-a produs un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Apreciază că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. și ped. de art. 248 ind.1 Cod penal raportat la art.246 Cod penal este cea corespunzătoare, cercetarea penală fiind efectuată de un organ competent și în asemenea condiții instanța de fond este cea care trebuie să judece cauza.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Iași.
Avocat I. A. C., pentru partea vătămată recurentă . concluzii de admitere a recursului așa cum este formulat în scris.
Sentința recurată nu este legală raportat la disp. art. 13 alin.1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 care reglementează competența Direcției Națională Anticorupție în efectuarea urmăririi penale în anumite cazuri, solicitând a se avea în vedere că raportat la acest text de lege procurorii DNA au obligația de a efectua urmărirea penală în cazurile prev. de dispozițiile art. 13 alin. 1 pct. 11 și 12. Analizând încadrarea juridică în prezenta speță, solicită a se observa faptul că, atât după aspectul calității subiectului activ, respectiv a fostului primar M. N., cât și în ceea ce privește prejudiciul stabilit de organele penale, nici unul din cele două temeiuri nu ar atrage competența specială a procurorilor DNA. În primul rând, solicită a se observa faptul că, inculpatul M. N. era primarul al unei comune, iar dispozițiile Ordonanței nr. 43/2002 prevăd obligația efectuării urmăririi penale în situația în care persoana cercetată este primar, dar începând de la oraș și nu al unei comune, iar sub aspectul întinderii prejudiciului, acesta trebuie să fie mai mare de 1.000 .000 de euro pentru a atrage competența DNA, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Referitor la cazul de casare invocat din oficiu, apărarea susține că a constatat lipsa motivării sentinței recurate, dar solicită instanței a avea în vedere cu prioritate motivul de recurs invocat de partea vătămată.
În ceea ce privește recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Iași, avocat I. A. C. pune concluzii de admitere doar sub aspectul competenței DNA. Avocat T. C., pentru inculpatul intimat M. N., în recursul declarat de partea vătămată . I., pune concluzii de respingere ca nefondat, urmând a fi menținută sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Susține apărarea că în mod corect instanța de fond a apreciat că, în cauza dedusă judecății sunt aplicabile disp. art. 332 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispunând în mod corect restituirea cauzei la procuror.
În ceea ce privește recursul declarat de procuror cu privire la disp. art. 38515 pct. 9 din Codul de procedură penală lasă soluția ce urmează a fi pronunțată la aprecierea instanței. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, în recursul declarat de partea vătămată . concluzii de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi admis recursul declarat de procuror în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 9 din Codul de procedură penală.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Curtea,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 935 din 28.03.2012, Judecătoria Iași, în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat că cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent și a dispus restituirea cauzei la procuror, pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 19.07.2011, întocmit în dosarul nr. 8318/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin.1 Cod penal, și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 248 ind. 1 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, constând în aceea că la data de 9.04.2003, în calitate de primar al comunei Popești, a ocupat în întregime, fără drept și fără consimțământul posesorilor, iazul Doroșcani de pe teritoriul respectivei comune. În calitate de primar, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, nu a luat măsurile necesare pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor și pentru punerea în aplicare a hotărârilor Guvernului României, dimpotrivă, și-a folosit în mod abuziv autoritatea conferită de lege instituției primarului, încălcând dispozițiile Legii nr. 215/2001 și ale H.G. nr. 1354/2001, tulburând liniștita folosință și posesie a părților vătămate . . asupra iazului.
Prin încheierea de ședință din data de 15.02.2012, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 248 ind. 1 Cod penal, prin raportare la art.246 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 2481 Cod penal, raportat la art. 246 Cod penal și înaintarea cauzei la completul specializat în soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiuni de corupție.
Prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. 1 Cod procedură penală, când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 Cod procedură penală. Cauza nu se restituie când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune, pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.
Prima instanță a constatat că, în cauza de față, înainte chiar de a fi început cercetarea judecătorească, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre faptele deduse judecății, într-o infracțiune pentru care competența de efectuare a cercetării penale ar fi revenit unui alt organ, specializat în urmărirea penală a infracțiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Prin urmare, apreciind că, față de obiectul judecății, astfel cum se prezintă la acest moment procesual, cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent, iar în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. 1 Cod procedură penală, Judecătoria a dispus restituirea cauzei privindu-l pe inculpatul M. N. către procuror, pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și partea vătămată .>
P. a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că prima instanță a dat o încadrare juridică prevăzută într-o lege care nu era în vigoare la momentul comiterii faptei; faptele inculpatului de exercitare abuzivă a prerogativelor conferite de funcția sa publică, ulterioare introducerii articolului 13 ind. 2 în Legea nr. 78/2000 nu se justifică schimbarea încadrării juridice în sensul în care a fost dispusă întrucât, pe de-o parte acestea sunt o consecință directă a activității infracționale din anul 2003, iar pe de altă parte, infracțiunea prev. de art. 248 ind. 1 Cod penal este sancționată mai aspru decât cea prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, fiind, astfel, incident art. 16 din Legea nr. 78/2000 conform căruia „dacă faptele prevăzute în prezenta secțiune constituie, potrivit Codului penal sau a unor legi speciale, infracțiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile stabilite în acele legi.” În aceste condiții, s-a susținut că cercetarea penală a fost efectuată de un organ competent. În plus, s-a arătat că nici cuantumul prejudiciului nu atrage în cauză competența Direcției Naționale Anticorupție de efectuare a urmăririi penale.
Partea vătămată . arătat în motivarea recursului că încadrarea juridică a faptelor stabilită de Judecătoria lași nu intră sub incidența dispozițiilor art. 13 alin. 1, 11 și 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, deoarece cuantumul prejudiciului stabilit prin actele de cercetare penală nu se încadrează în textul actului normativ sus-menționat, iar calitatea inculpatului M. N. de primar al comunei nu constituie un temei al atragerii competenței speciale a Direcției Naționale Anticorupție conform art. 13 alin. 1 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002.
Analizând recursurile, Curtea constată că hotărârea atacată este criticabilă sub aspectul cazului de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 9 Cod procedură penală, invocat din oficiu, referitor la împrejurarea că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de restituire a cauzei la procuror.
Potrivit dispozițiilor art. 356 Cod procedură penală, expunerea unei hotărâri judecătorești trebuie să cuprindă, printre altele, arătarea temeiurilor de drept și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Motivarea hotărârii judecătorești presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate.
În speță, motivarea sentinței nu se conformează acestor cerințe legale, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de restituire a cauzei la procuror.
Hotărârea primei instanțe cuprinde doar o referire la schimbarea de încadrare juridică dispusă în cauză și la dispozițiile art. 332 alin. 1 Cod procedură penală, punctând faptul că nu a fost depășit momentul până la care instanța se poate desesiza și poate restitui cauza procurorului, deoarece schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune ce ar atrage competența altui organ de efectuare a cercetării penale s-a făcut în cauză înainte de a fi început cercetarea judecătorească.
În final, sentința cuprinde concluzia potrivit căreia, față de obiectul judecății, cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent.
Simpla afirmare a acestei concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise și fără precizarea temeiului de drept, pune instanța de recurs în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței atacate.
Hotărârea primei instanțe nu conține nicio referire cu privire la competența de efectuare a urmăririi penale în cazul infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 2481 și art. 246 Cod penal. În condițiile în care infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție doar în anumite condiții stabilite în art. 13 alin. 1, 11 și 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, prima instanță trebuia să facă o analiză a incidenței în cauză a acestor dispoziții legale și să arate argumentele pentru care a ajuns la concluzia că urmărirea penală nu a fost efectuată în cauză de un organ competent.
Rezumându-se a arăta că nu a fost depășit momentul până la care se poate restitui cauza la procuror, prima instanță nu a arătat de ce s-a desesizat.
În aceste condiții, este imposibilă verificarea legalității și temeiniciei sentinței, instanța de recurs neputând proceda la un examen efectiv al criticilor formulate și al argumentelor invocate de recurenți.
Constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 9 Cod procedură penală, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va admite recursurile, va casa integral sentința penală nr. 935 din 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, Judecătoria va avea în vedere și criticile invocate în recurs de procuror și partea vătămată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursurile formulate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și de partea vătămată . sentinței penale nr.935 din 28.03.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o casează integral.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Judecătoria Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. – M. T. C. G. C. I. E.
A. G.
Grefier,
R. E.
Red./tehnored.: OMAG,
2 ex./07.11.2012
Judecătoria Iași
Judecător: M. M. A.
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 160/2012. Curtea... → |
|---|
