Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1127/2012. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1127/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-10-2012 în dosarul nr. 1127/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 1127/2012

Ședința publică de la 26 Octombrie 2012

Completul compus din:

Președinte: A. G. O. M.

Judecător: C.-G. T.

Judecător: I. E. C.

Grefier: E. R.

Pe rol fiind pronunțarea recursului penal, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală declarat de partea civilă recurentă Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței penale nr.2326 din 10 august 2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 octombrie 2012 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a domnului procuror P. E.), susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 .10.2012, apoi pentru data de 19.10.2012 și apoi pentru astăzi, 26.10.2012.

Ulterior deliberării,

Curtea,

Asupra recursului penal de fata:

P. sentința penala nr.2326 din 10 august 2012 pronunțată de către Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:

„În baza art.11 pct.2 lit.a) din C.proc.pen., raportat la art.10 alin.(1) lit.b¹) din C.proc.pen. și la art.18¹ din Codul penal, dispune achitarea inculpatului C. V. C., născut la 15.03.1964 în Iași,domiciliat în Iași, ..L5, ., Apt.4, jud.Iași-fără forme legale în Valea L.,Stradela Lăcrămioarei nr.7, jud. Iași, CNP:_,căsătorit, un-copil, studii superioare-Facultatea de Electronică, ocupația-inginer, religia ortodoxă, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevarsare, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa”, prev. si ped. de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.(2) din Codul penal.

În baza dispozitiilor art.91 lit. c) din Codul penal, raportat la dispozițiile art.18¹alin.(3) din Codul penal, aplică inculpatului C. V. C., cu datele de stare civilă sus-menționate, sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 lei (RON).

Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de A. F., cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, cu sediul în municipiul Iași, ..26, prin reprezentanții săi legali.

Ridică măsurile asiguratorii cum au fost instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C. V. C. prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012.

În baza art. 22 alin.3 din OG 2/2000 obligă pe inculpat să achite suma de 2500 lei către Biroul Local de Expertize, în contul acestuia, pe numele expertului Gaetan A. R..

În baza art.349 și art.192 alin.(1) pct.1 lit.d) din C.proc.pen., obligă pe inculpatul C. V. C., cu datele de stare civilă sus-menționate, să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 1000 lei (RON)”.

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

„P. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu nr. 7641/P/2009 din data de 14.05.2010 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. V. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 aln. 2 Cod penal.

P. actul de sesizare s-a reținut, în esență, că numitul C. V. C., în perioada iulie 2005 – iulie 2007, în calitate de administrator al . Iași, cu intenție, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 de zile de la scadență.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței, a fost stabilită în cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de probă: fișa sintetică totală a . - Iași ; balanțele lunare de verificare si bilanțurile contabile ale . - Iași; statele de plată a salariilor angajaților firmei; declarațiile fiscale (pe proprie răspundere) depuse de contribuabilul . - Iași; declarațiile inculpatului, date în faza de urmărire penală.

P. sentința penală cu nr. 1289 din 14.04.2011 pronunțată în dosarul_ s-au constatat întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. S-a dispus condamnarea inculpatului C. V. C. la pedeapsa amenzii penale, cu executare efectivă. S-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și s-a obligat inculpatul C. V. C., în solidar cu partea responsabilă civilmente . Iași, la plata sumei de 91.325 lei și dobânda legală, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

P. decizia penală cu nr. 1424 din 13.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus admiterea recursului formulat de inculpat, casarea integrală a sentinței penale nr. 1289 din 14.04.2011 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.01.2012, sub număr de dosar_*/245/2010. Față de motivele casării astfel cum au fost expuse în decizia penală cu nr. 1424 din 13.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, instanța a dispus citarea părții responsabile civilmente ., aflată în stare de insolvență, prin lichidator.

P. adresă emisă la data de 22.03.2012, Agenția Națională de A. F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, a reiterat constituirea de parte civilă în procesul penal cu suma de_ lei (RON) și cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată pe fiecare zi întârziere până la data plății și achitării integrale a debitului.

La termenul de judecată din data de 26.03.2012, instanța a încuviințat pentru inculpat proba cu expertiza judiciar contabilă, precum și proba cu înscrisuri. La același termen de judecată, instanța a pus în discuția părților luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente ., dispunând luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 91.325 lei și respingând solicitarea Ministerului Public de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor părții responsabile civilmente, față de dispozițiile art. 36 și art. 53 teză finală din Legea nr. 85/2006 și prin raportare la starea de insolvență a părții responsabile civilmente.

La data de 15.06.2012, expertul judiciar contabil desemnat pentru efectuarea expertizei a depus raportul de expertiză. Acesta a fost comunicat părților, pentru formularea unor eventuale obiecțiuni.

După închiderea dezbaterilor, partea civila a înaintat la dosarul cauzei un înscris, prin care, fără a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, și-a reiterat pretențiile civile, arătând felul și izvorul acestora.

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

P. plângerea penala formulata, A.N.A.F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. Iași, a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Iași despre faptul că în urma efectuării de verificări s-a stabilit că numitul C. V. C., în calitate de asociat și administrator al ., cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 8A, având J-22-407/2000, CUI_, în perioada iulie 2005 – iulie 2007 a reținut și nu a virat la bugetul de stat impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă, în termen de 30 de zile de la scadență, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 25.185 lei, din care impozit pe veniturile din salarii în sumă de 15.301 lei și CASS în sumă de 9.884 lei.

Instanța constată că mijlocul de probă apt să conducă la aflarea adevărului într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală este expertiza financiar contabilă. Înscrisurile, mai ales cele care emană de la părți, pe de o parte sunt apte să facă dovada numai împotriva părții de la care emană, pe de altă parte, ca mijloace de probă, în sine, nu sunt apte să ateste corectitudinea unor operațiuni matematice și nici corectitudinea datelor premise, pe baza cărora s-au făcut respectivele operațiuni.

În acest sens, instanța a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile având următoarele obiective:

1)să se stabilească, defalcat, pe fiecare lună în partea, dacă administratorul societății ., în perioada iulie 2005 – iulie 2007, a reținut și nu a virat în termen de 30 de zile de la scadență contribuțiile cu reținere la sursă - venituri pe salarii și CASS, cu arătarea eventuală a sumelor reținute și neplătite.

2) să se stabilească dacă s-a cauzat vreun prejudiciu bugetului de stat, iar în caz afirmativ, să indice valoarea acestui prejudiciu (să se aibă în vedere prejudiciul efectiv dar și accesoriile din perioada analizată, până la deschiderea procedurii insolvenței)

3) să se precizeze dacă în perioada iulie 2005 – iulie 2007 . a avut încasări care să acopere contribuțiile cu reținere la sursă neplătite către stat.

4) să se precizeze ce cheltuieli a făcut . în perioada iulie 2005 – iulie 2007.

5) să se stabilească dacă a fost respectată ordinea plății datoriilor prevăzută de art. 105 din OG 92/2003 privind Codul de Proc. Fisc..

Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă judiciară administratorul societății S.C. O. H. S.R.L. a reținut și nu a virat în termen de 30 de zile contribuțiile cu reținere la sursă. În perioada de referință au fost evidențiate obligații cu reținere la sursă, respectiv impozite pe veniturile din salarii și contribuții la asigurări de sănătate, neachitate în termen de 30 de zile de la scadență.

Astfel, expertul a arătat că valoarea impozitului pe venituri din salarii, neachitată în termenul de 30 de zile de la scadență, este de 18.621 lei, această sumă fiind achitată ulterior (în perioada 26.07._07) prin virament și numerar chitanțe. Administratorul societății a achitat în plus suma de 1200 lei cu ordin de plată nr. 2/14.09.2009, iar organul fiscal a procedat la stingerea obligațiilor fiscale accesorii.

A arătat expertul că valoarea contribuțiilor la asigurările de sănătate neachitată în termenul de 30 de zile de la scadență este de 9326 lei, sumă care a fost achitată ulterior (în perioada 26.07._07) prin virament și numerar chitanțe. Administratorul societății a achitat în plus suma de 9884 lei cu ordin de plată nr. 1/14.09.2009, iar organul fiscal a procedat la stingerea obligațiilor fiscale accesorii.

Concluzionează expertul că sumele reținute pe statele de plată pentru perioada iulie 2005-iulie 2007 cu titlu de impozit pe venituri din salarii în cuantum de_ lei și contribuții la asigurări de sănătate în valoare de 9326 lei au fost reținute și nevirate la termenul legal de 30 de zile de la scadență, fiind virate-achitate ulterior în perioada 26.07._07.

Răspunzând obiectivului stabilit de instanță, expertul a concluzionat, de asemenea, că în perioada de referință . a avut încasări care să acopere valoarea acestor contribuții cu reținere la sursă.

Față de aceste concluzii ale raportului de expertiză financiar contabilă, cererea inculpatului care a solicitat, prin apărător, achitarea sa, pe temeiul art. 11 pct. 2 lit.C.proc.pen rap la art. 10 lit. a și c C.proc.pen este nefondată. Remarcă instanța că, în primul rând, temeiurile achitării invocate de către inculpat prin apărător ales sunt incompatibile, fiind imposibil să se constate simultan pe de o parte că fapta nu există și pe de altă parte că fapta nu a fost săvârșită de inculpat. În al doilea rând, față de aceleași concluzii ale expertizei judiciare financiar contabile, temeiurile achitării invocate de inculpat sunt nefondate, atâta vreme cât se reține că inculpatul a reținut și nu a vărsat la bugetul de stat, în termenul legal de 30 de zile de la scadență, sumele datorate cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă.

Mai reține instanța că, potrivit concluziilor raportului de expertiză financiar contabilă, partea civilă ANAF nu a respectat ordinea plății datoriilor prevăzută de art. 105 cu modificările introduse de art. 114 alin. 2 indice 3 din Codul de procedură fiscală- articol care reglementează distribuirea sumelor plătite cu titlu de obligații fiscale (la data respectivă sumele erau achitate într-un cont unic, fiind distribuite ulterior de către ANAF). Totuși, reține instanța, față de datele care au fost efectuate plățile, ulterior termenului de 30 de zile de la scadența obligațiilor, nerespectarea acestei ordini imperative de către partea civilă nu are nici o influență cu privire la existența faptei prevăzute de legea penală.

În drept, fapta inculpatului C. V. C. care, în calitatea sa de administrator al ., în perioada iulie 2005-iulie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a reținut sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, și nu le-a vărsat la buget, se circumscrie formal, respectiv din punctul de vedere al incriminării, dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, referitoare la infracțiunea de „reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, în formă continuată, respectiv cu aplicarea art. 41 alin.(2) din Codul penal.

Raportat însă la împrejurările cauzei și având in vedere faptul că tragerea la răspunderea penală este condiționată de constatarea existenței simultane a trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, astfel cum sunt acestea prevăzute în art.17 din Codul penal, instanța apreciază că în speța dată, fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, instanța arată că mai înainte de a proceda la analizarea faptei săvârșite (de către inculpat) sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.(2) din Codul penal, se impune cu prioritate evaluarea în concret a gradului de pericol social al faptei săvârșite de către inculpatul C. V. C., potrivit criteriilor stabilite de legiuitor la art.18¹alin.(2) din Codul penal.

Astfel, în conformitate cu aceste din urma dispoziții legale, instanța observa că „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.

Din aceasta perspectiva, sub aspectul modului și mijloacelor de săvârșire a faptei, instanța constată că inculpatul C. V. C. a procedat la calcularea și reținerea de la salariați a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, însă nu a virat sumele reținute la bugetul general consolidat al statului, deși rezultă din concluziile raportului de expertiză că societatea comerciala administrata de către inculpat a încasat sume de bani în perioada analizată. În acest sens, instanța reține că inculpatul avea cunoștință atât de reținerea sumelor respective, acesta semnând statele de plată și celelalte documente financiar-contabile în calitatea sa de administrator, precum și de existența disponibilităților bănești.

Față de aceste aspecte, instanța observa, în primul rând, că deși în cauză există o încălcare a relațiilor sociale referitoare la asigurarea resurselor bugetare din impozite și contribuții, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite este una minimă, în condițiile în care toate operațiunile referitoare la calcularea și reținerea acestor impozite și contribuții au fost consemnate, lunar, în documente(le) financiar-contabile ale societății comerciale administrate de către inculpat, care au fost prezentate organelor fiscale și judiciare spre verificare.

În același timp, este de menționat că inculpatul nu a urmărit să ascundă existența disponibilităților bănești din conturile societății și că a folosit aceste sume pentru a stinge, cu întârziere, dar înainte de ca partea civilă ANAF să sesizeze organele de urmărire penală, prin plângere, la data de 18.06.2009, sumele fiind virate-achitate integral în perioada 26.07._07. P. urmare, inculpatul, mai înainte ca organele judiciare să fie informate despre comiterea faptei, a înlăturat din proprie inițiativă, integral, urmările patrimoniale, prejudiciabile pentru stat, a faptelor sale.

Sub aspectul urmărilor faptei, instanța arata că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală este minimă, dat fiind faptul că neplata obligațiilor fiscale la termen atrage calcularea de majorări de întârziere, care sunt de natura să acopere „in integrum” prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului. În acest sens, instanța constată că nevărsarea la buget a impozitelor și contribuțiilor reținute, indiferent de durata de timp în care acestea nu au fost achitate, nu a atras după sine un prejudiciu irecuperabil, ci mai degrabă o sarcină fiscală în plus pentru societatea comerciala administrată de către inculpat, sarcină de care, așa cum s-a reținut mai sus, inculpatul s-a achitat benevol.

În ceea ce privește împrejurările în care fapta a fost comisă instanța observă în continuare, pe baza probelor administrate în cauză, că disponibilitățile bănești din conturile bancare ale societății comerciale administrate de către inculpat au fost unele limitate, probabil pe fondul situației economice dificile la nivel global și național.

În ceea ce privește persoana și conduita inculpatului C. V. C., instanța reține, potrivit datelor cuprinse în fișa sa de cazier judiciar (fila 239, dosar urmărire penală), ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit și în toata perioada de timp anterioară și ulterioară săvârșirii faptei imputate a avut o conduita bună, atât în societate, cât și în mediul familial și profesional, așa cum sunt relevate aceste date si elemente prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei penale de fata de către inculpat, prin apărătorul sau ales, înscrisuri care circumstanțiază în mod pozitiv persoana inculpatului.

Față de toate considerentele anterior expuse, instanța reține că fapta dedusă prezentei judecăți aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală și că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În consecință, instanța, constatând că tragerea la răspundere penală a inculpatului C. V. C. nu poate fi realizata, întrucât infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale (conform art. 17 alin.(2) din Codul penal), iar inexistența infracțiunii lipsește de temei acțiunea penală, în baza art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a) din Codul de procedura penala, raportat la art.10 alin.(1) lit.b¹) din Codul de procedură penală, cu referire la art.18¹ din Codul penal, va dispune achitarea inculpatului C. V. C. pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevarsare, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa”, prev. si ped. de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.(2) din Codul penal.

Pentru această soluție, a achitării în baza temeiului de drept menționat, pledează și principiul respectării unei practici judiciare unitare, astfel cum a fost pus în vedere statului român prin hotărârea B. contra României din 6 decembrie 2007. Este adevărat că speța respectivă avea ca premisă pronunțarea, chiar de secțiile instanței supreme, a unor soluții diferite pentru situații identice și în aplicarea acelorași dispoziții legale, dar ceea ce se desprinde, cu valoare de principiu, din considerentele hotărârii, este concluzia conform căreia promovarea unei practici judiciare neunitare este contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept. În aplicarea acestui principiu, instanța reține deciziile Curții de Apel Iași cu nr. 1330/24.11.2011, 615/02.06.2011, 434/21.04.2011, decizii prin care au fost casate sentințele Judecătoriei Iași, motivat de lipsa pericolului social a faptei reținute în sarcina inculpaților aflați în situații similare. Mai reține instanța și practica constantă a Parchetului de pe lână Judecătoria Iași care, în situația achitării integrale a prejudiciului, în dosare având ca obiect infracțiunea de „evaziune fiscală” prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, dispune soluții de netrimitere în judecată, motivate de lipsa pericolului social al faptei, soluții care, în urma verificărilor întreprinse în cadrul procesual reglementat de art. 278 indice 1 C.proc.pen, sunt menținute de Judecătoria Iași.

Având în vedere dispozițiile art.18¹alin.(3) din Codul penal, raportate la dispozițiile art.91 lit.c) din Codul penal, instanța va aplica inculpatului C. V. C. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 lei (RON), apreciind că prin aplicarea acestei sancțiuni administrative, rolul coercitiv, educativ și preventiv al procesului penal va fi atins, iar pe viitor inculpatul va avea o atitudine corectă față de ordinea de drept instituită în materia impozitelor și a contribuțiilor sociale datorate bugetului general consolidat al statului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că prin cererea de constituire de parte civilă, înregistrată la Judecătoria Iași la data de 26.10.2010, Agenția Națională de A. F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 91.325 lei (RON) și cu dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată pe fiecare zi întârziere până la data plății și achitării integrale a debitului.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- fapta ilicită;

- prejudiciu;

- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;

- vinovăția;

Întrucât existența faptei ilicite și a vinovăției rezultă din considerentele expuse în latura penală a cauzei, instanța va verifica existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește prejudiciul material reclamat de partea civilă, instanța constată că acesta nu există, în acest sens fiind concluziile raportului de expertiză judiciară financiar contabilă.

În cadrul răspunsului la cel de-al doilea obiectiv al expertizei, expertul judiciar a prezentat detaliat calculul accesoriilor impozitului pe venituri din salarii, cu arătarea concretă a zilelor de întârziere, (fila 9 din raport) și a concluzionat că majorările de întârziere sunt în sumă de 1555 lei, iar penalitățile sunt în sumă de 123 lei. Se arată în continuare că suma totală de 1678 lei a fost achitată integral cu O.P. nr. 2/14.09.2009. În ceea ce privește accesoriile la contribuțiile de asigurări de sănătate, expertul judiciar a prezentat detaliat calculul acestora (fila 10 raport) și a concluzionat că majorările de întârziere sunt în sumă de 1245 lei, iar penalitățile sunt în sumă de 116 lei. Se arată în continuare că suma totală de 1361 lei a fost achitată integral cu O.P. nr. 1/14.09.2009, achitându-se în plus suma de 8045 lei.

Raportat la toate aceste aspecte, in lumina considerentelor sus-expuse, instanța va respinge ca nefondate pretențiilor civile solicitate in cadrul procesului penal de către partea civila Agenția Națională de A. F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.

Având in vedere soluția pronunțată sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța va ridica măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, astfel cum au fost instituite prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012.

Cu privire la onorariul cuvenit expertului judiciar contabil, constată instanța că, potrivit art. 24 alin. 1 rap. la art. 22 alin. 2 și 3 din OG 2/21.01.2000 privind organizarea activității de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoțit de nota de evaluare a onorariului și, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei și în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza. La termenul la care se pronunță asupra raportului de expertiză depus de expertul tehnic judiciar numit, care, în prezenta cauză coincide cu termenul de pronunțare asupra fondului cauzei, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.

Instanța constată că expertul judiciar contabil a depus nota de evaluare a onorariului, arătând că onorariul final este în cuantum de 9500 lei, din care au fost achitați, cu titlu de onorariu provizoriu, suma de 1000 lei. A arătat expertul că, din suma de 9500 lei, onorariul stabilit conform OG 2/2001 este de 8900 lei și cheltuielile efectuate de expert sunt de 600 lei. În fișa de evaluare a onorariului, expertul nu a arătat criteriile sau coeficienții la care s-a raportat la stabilirea onorariului, indicând doar actul normativ OG 2/2001, act normativ care, în cuprinsul său, nu stabilește astfel de parametri. Instanța constată că potrivit art. 23 din menționatul act normativ, onorariul definitiv pentru expertiza tehnica judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului. Or, față de criteriile menționate, instanța constată că onorariul stabilit la 9500 lei este unul excesiv și, prin raportare la aceste criterii, ținând seama de gradul relativ complex al lucrării, care, în mod evident, a necesitat un timp de studiu și de muncă proporțional, va stabili ca onorariu final suma de 3500 lei, din care suma de 500 lei reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de expert pentru deplasările efectuate în vederea studierii dosarului, cât și pentru redactarea în 4 exemplare a raportului de expertiză financiar contabilă. Mai reține instanța că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din OG 2/2000 inculpatul a achitat suma de 1000 lei cu titlu de onorariu provizoriu, rezultând astfel că a mai rămas de achitat suma de 2500 lei.

Instanța, față de dispozițiile art. art.349 și art. 192 alin. (1) pct.1 lit. d) din Codul de procedură penală, referitor la cheltuielile judiciare avansate de către stat, care stabilesc că aceste cheltuieli se plătesc de către inculpat, în caz de achitare în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹,va dispune obligarea inculpatului C. V. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cursul prezentului proces penal.”

In termen legal, hotărârea astfel pronunțata a fost recurată de către partea civila ANAF Iași, fiind criticata pentru motive de nelegalitate privind greșita soluționare a cauzei, sub aspectul laturii civile si măsurii asiguratorii. Se precizează in motivele de recurs ale recurentei, ca, in mod greșit, prima instanța a soluționat în mod greșit latura civilă a cauzei motivat de faptul că a stabilit un prejudiciu cauzat parții civile mult mai mic decât suma cu care aceasta s-a constituit parte civilă și care reprezintă prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului în patrimoniul părții civile, si, pe cale de consecința, in mod netemeinic a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor inculpatului.

Examinând actele si lucrările dosarului de fond prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea constata ca nu este întemeiat recursul formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse

Inculpatul C. V. C. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând in aceea ca în calitate de administrator a . - Iași, în perioada iulie 2005 – iulie 2007 a reținut și nu a virat la bugetul de stat, în termen de 30 zile de la scadență, impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă, prejudiciind bugetul de stat cu suma de_ lei, sumă cu care partea prejudiciată ANAF Iași s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata acestui prejudiciu precum și a dobânzii legale prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată pe fiecare zi întârziere până la data plății și achitării integrale a debitului..

Potrivit art. 6 din legea privind combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiune nevărsare cu intenție, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa. In general, sumele datorate cu diverse titluri bugetului consolidat al statului sunt stabilite, in sarcina contribuabililor, de organele competente ale statului.

In prezenta cauza, organul abilitat, competent, a apreciat ca prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, prin fapta inculpatului este in suma de_ lei, reprezentând diversele contribuții bănești pe care inculpatul nu le-a achitat.

În ceea ce privește stabilirea exactă a prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, instanța a administrat probele necesare și concludente pentru a răspunde imperativului impus de prevederile art.3 cod proc. pen., privind „ aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei(…)”, respectiv expertiza financiar contabilă, care a stabilit, în raport de înscrisurile și documentele justificative depuse de fiecare dintre părți – inculpat și parte civilă – că suma de 9326 lei constituind, potrivit părții civile prejudiciul cauzat de către inculpat, deși nu a fost virat bugetului de stat în termenul prevăzut de lege în condițiile în care societatea administrată de inculpat a avut încasări în perioada menționată apte să acopere valoarea contribuțiilor ( motiv pentru care în mod temeinic instanța de fond a reținut existența infracțiunii de evaziune fiscală), acesta a fost achitat ulterior de către inculpat, respectiv în perioada 26.07.2006 – 03.05.2007, prin virament și chitanțe fiscale. Mai mult decât atât, reține expertul contabil în raportul de expertiză efectuat că inculpatul a efectuat în avans către bugetul de stat în sumă de 9884, cu ordinul de plată nr. 1/14.09.2009, condiții în care organul fiscal, respectiv partea civilă, a procedat la stingerea obligațiilor fiscale accesorii.

Faptul că partea civila a înaintat la dosarul cauzei un înscris prin care și-a reiterat pretențiile civile, arătând felul și izvorul acestora,, deși partea civilă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce înseamnă, implicit, că a fost de acord cu concluziile acestui raport, pe care, prin necontestarea lor, și le-a însușit, nu constituie o probă care să dovedească pretențiile solicitate, astfel cum impun exigențele prevederilor art. 1169 vechiul cod civil.

Mai mult decât atât, motivul invocat de către partea civilă în sensul că sumele achitate de către inculpat au stins alte obligații fiscale datorate bugetului de stat de către societatea administrată de acesta și astfel debit solicitat în prezenta cauză nu a fost acoperit în totalitate, rămânând un prejudiciu neacoperit în sumă de 21.154 lei, astfel cum se precizează prin motivele de recurs, nu poate fi primit, pe de o parte, motivat de faptul că potrivit concluziilor raportului de expertiză financiar contabilă, partea civilă ANAF nu a respectat ordinea plății datoriilor prevăzută de art. 105 cu modificările introduse de art. 114 alin. 2 indice 3 din Codul de procedură fiscală - articol care reglementează distribuirea sumelor plătite cu titlu de obligații fiscale (la data respectivă sumele erau achitate într-un cont unic, fiind distribuite ulterior de către ANAF), iar, pe de altă parte, acest aspect nu este imputabil inculpatului care a achitat, de altfel, o sumă mai mare decât cea solicitată către bugetul de stat.

Așa fiind, în această ordine de idei, câtă vreme cu privire la un contribuabil, indiferent ca este persoana juridica sau fizica, operează un singur cont in care se efectuează toate operațiunile financiare ale contribuabilului, câta vreme agenția de administrare fiscala gestionează aceste conturi in virtutea normelor interne care le impune acoperirea creanțelor cele mai îndepărtate, indiferent de creanța pe care urmărește sa o acopere contribuabilul, câta vreme inculpatul a făcut dovada prin chitanțele depuse la dosar, aspect confirmat de expertul contabil, de plata a sumei solicitate de partea civila in prezenta cauza penala, cu titlu de prejudiciu, era in sarcina acesteia – a parții civile - sa facă dovada ca suma respectiva nu a acoperit prejudiciul din aceasta cauza, ci, eventual, un alt debit ce opera in contul acestuia.

Pe cale de consecință, în mod temeinic instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ANAF.

În ceea ce privește solicitarea formulată în recurs de către partea civilă recurentă privind luarea măsurii asiguratorie a sechestrului până la concurența sumei de 21.154 lei, reprezentând prejudiciu neacoperit, potrivit dispozițiilor art. 11 din legea privind combaterea evaziunii fiscale, este obligatorie luarea masurilor asiguratorii în vederea acoperirii prejudiciului. Or, raportat celor expuse mai sus, câta vreme in cauză s-a făcut dovada acoperirii prejudiciului în totalitatea sa, având în vedere si dispozițiile art. 163 si următoarele din codul de procedura penala, potrivit cărora masurile asiguratorii sunt masuri de constrângere reala si constau in indisponibilizarea, pana la soluționarea definitiva a cauzei, a bunurilor si a veniturilor aparținând inculpatului, in vederea asigurării reparării pagubei cauzate prin infracțiune(….), solicitarea recurentei nu poate fi primită, în mod temeinic și legal instanța de fond, ca urmare a soluției dată acțiunii civile formulate de către partea civilă, a dispus și cu privire la măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în sensul ridicării acestei măsuri.

In consecința, fata de toate considerentele expuse, Curtea urmează ca, in temeiul disp art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod proc pen, sa respingă, ca nefondat, recursul formulat de parte civila, și să mențină, ca legala si temeinica, hotărârea recurată.

Văzând si disp art. 192 alin2 cod proc pen, in ce privește recursul promovat de către partea civila, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in recursul sau.

Pentru aceste motive

În numele legii,

Decide:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Agenția Națională de A. F., împotriva sentinței penale nr. 2326/10.08.2012 pronunțate de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Obligă pe recurentă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

O. – M. T. C. G. C. I. E.

A. G.

Grefier,

R. E.

Red.C.I.E.

Tehnored.C.I.E./R.E.

2 ex.

19.12.2012

Judecătoria Iași:

Judecător: A. S. D.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1160/2012. Curtea...		Trădare prin transmitere de secrete. Art. 157 C.p.. Decizia nr.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1127/2012. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1127/2012. Curtea de Apel IAŞI