Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 77/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 77/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 77/CJ/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind contestația formulata de condamnatul L. F., în prezent deținut în P. Iași, împotriva Sentinței penale nr. 622/NCPP din 30.06.2015 a Tribunalului Iași, dată în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Iași a fost reprezentat prin procuror C. I.
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a stabilit pronunțarea pentru azi, 12.11.2015, când
INSTANȚA
Asupra contestației de față;
Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 622NCPP/09.07.2015 a dispus următoarele:
„În baza art. 599 alin. 5 Cod pr. penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare, având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de contestatorul-condamnat L. F., fiul lui M. și E., născut la data de 20.02.1963 în ., C.N.P. 1.63.02.20.22.63.58, cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 20, jud. Iași, în prezent deținut în P. Iași, referitoare la executarea pedepsei principale rezultante de 14(paisprezece) ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 598/26.06.2007 a Tribunalului Iași (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3383/22.10.2009 a ÎCCJ – M.E.P.I. nr. 532/2007 emis la 23.10.2009).
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 18.03.2015, sub nr._, condamnat L. F. a formulat o contestație referitoare la executarea pedepsei principale rezultante de 14(paisprezece) ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 598/26.06.2007 a Tribunalului Iași (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3383/22.10.2009 a ÎCCJ – M.E.P.I. nr. 532/2007 emis la 23.10.2009), solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.
● În motivarea cererii cu care a fost investită instanța, după ce a precizat de la început că solicită „aplicarea legii penale mai favorabile”, condamnatul a invocat următoarele: a) a solicitat să i se aplice art. 192 alin. 1 și 3 NCP întrucât „eu nu am ucis premeditat, nici nu eram șofer de performanță”; b) faptul că consideră nedreptățit și discriminat întrucât alți deținuți au beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile și de o reducere a pedepsei; c) apreciază că, în cazul său, s-au încălcat prevederile art. 3 și 6 din Convenția EDO; d) faptul că solicită aplicarea deciziei XVIII (18)/19.03.2007 a ÎCCJ, dar „nu cer rejudecarea, ci aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 192 alin. 1 și 3 la care mă încadrez”.
● Ulterior, condamnatul a depus al dosarul cauzei un memoriu (f. 27), în care face mai multe precizări în ceea ce privește contestația pe care a formulat-o. Astfel, acesta a invocat: a) faptul că infracțiunea de „ucidere din culpă” pentru care a fost condamnat definitiv are corespondent în Noul Cod penal în art. 192 alin. 1 și 3; b) faptul că atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile prin care el a fost condamnat s-a reținut greșit că el ar fi comis fapta „în timpul exercitării funcției sau meseriei” și prin urmare, în mod greșit s-a reținut în sarcina sa această agravantă care, în prezent, are corespondent în art. 192 alin. 2 Cod penal; în acest sens, contestatorul a invocat faptul că el nu a făcut niciodată școala de șoferi, nu a avut vreodată permis de conducere și nici nu a lucrat pentru vreo societate de transport, astfel încât nu i se putea reține agravanta de la alin. 2 al art. 192 NCP; c) faptul că după . Noului Cod penal – care prevede pentru infracțiunea de „ucidere din culpă” prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 3 o pedeapsă de maxim 5 ani – el a rămas la aceiași pedeapsă totală de 14 ani închisoare, deși în opinia sa motivarea primită nu este corectă, întrucât, în baza art. 6 alin. 1 NCP ar fi trebuit să beneficieze de o reducere a pedepsei de la 14 ani la 7 ani și șase luni închisoare „din ceea ce am înțeles eu din cuprinsul art. 192 alin. 1 și 3 NCP”; d) faptul că, în cazul său, ar trebui aplicate deciziile ÎCCJ date în dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv decizia nr. 8/2014 potrivit căreia „în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. 1 C.P., stabilește că la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă”, precum și decizia nr. 7/2014 potrivit căreia „în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din C.p., în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma
● Pentru termenul din 26 mai 2015, condamnatul-contestator a depus la dosarul cauzei note de concluzii (f. 30-31), precum și o cerere-memoriu.
Prin notele de concluzii anterior menționate, contestatorul L. F. a reiterat argumentele expuse anterior, iar, suplimentar, a făcut următoarele precizări: a) a arătat explicit că „în temeiul art. 595 și art. 598 NCPP cu aplicarea art. 6 alin. 1 NCP solicită aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”; b) a solicitat ca în cadrul comparației în vederea stabilirii legii penale mai favorabile să se aibă în vedere faptul că tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni are autonomie în raport cu încadrarea juridică a faptelor; c) a solicitat să se țină seama de decizia nr. 12/07.05.2015 a ICCJ, despre care a susținut că prin aceasta s-a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile pentru concursul de infracțiuni trebuie individualizată pedeapsa pentru concurs pe legea veche și abia apoi comparată cu pedeapsa pentru infracțiunea complexă potrivit legii noi.
Prin cererea-memoriu (f.32-34), depusă la același termen, contestatorul L. F. a reiterat argumentele expuse anterior, iar, suplimentar, a făcut următoarele cereri și precizări: a) a solicitat „rectificarea obiectului cauzei din aplicarea legii penale mai favorabile în contestație la executare (în legătură cu acest lucru instanța reține că obiectul cauzei este contestație la executare vizând aplicarea legii penale mai favorabile, acesta din urmă fiind o specie a contestației la executare), invocând art. 598 alin. 1 lit. „c” și „d” NCPP raportat la art. 595 alin. 1 cu aplicarea art. 6 NCP; b) a solicitat a se aplica ceea ce s-ar fi stabilit la o întâlnire organizată în vederea unificării practicii judiciare (sens în care a făcut trimitere la minuta întâlnirii dintre reprezentanții CSM, ÎCCJ și ai curților de apel din 27-28.11.2004), când s-ar fi constatat că „este total eronat să se procedeze conform deciziei nr. 265/2014 a CCR”; c) invocând minuta anterior arătată, dar și deciziile nr. 7 și 8/2014 ale ICCJ pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept, contestatorul a apreciat, în esență, că, în aplicarea art. 6 NCP, atunci când se compară legea veche și legea nouă, în cazul unei pedepse rezultante aplicată definitiv pentru un concurs de infracțiuni, nu se poate lua în calcul tratamentul sancționator specific pluralității de infracțiuni (concursului) prevăzut în legea penală nouă, întrucât „contopirea pedepselor în faza executării reprezintă o judecată în sensul art. 5 Cod penal, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012 acest tratament se aplică doar dacă cel puțin una dintre infracțiunile componente ale concursului a fost comisă sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul său; d) a solicitat să se aibă în vedere decizia în interesul legii nr. 1/2007 pronunțată de ICCJ referitoare la infracțiunea complexă de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 3 din Vechiul Cod penal (care absoarbe infracțiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală”) și, plecând de la cele statuate prin această decizie, să se observe că, în cazul său, s-a încălcat principiul ne bis in idem prevăzut de art. 6 din NCPP, întrucât el a fost condamnat separat pentru trei infracțiuni și nu pentru două infracțiuni (dintre care una în complexă).
În aceiași cerere-memoriu - după ce, la un moment dat, condamnatul precizează expres că „instanța de aplicare a legii mai favorabile mi-a dat un spor de 5,8 ani care nu înțeleg din ce reiese” (ceea ce relevă, încă o dată, că acesta este conștient de faptul că o contestație similară i-a fost deja soluționată negativ în mod definitiv de instanțe) –contestatorul L. F. a concluzionat în sensul: 1) de a se constat că, în mod greșit, i s-a reținut agravanta prevăzută de art. 192 alin. 2 NCP; 2) „instanța care s-a ocupat cu judecarea dosarului meu pentru aplicarea legii penale mai favorabile, nu numai că nu a verificat dacă sunt necorelări sau neconcordanțe între sentința penală și reglementările noului cod, dar, după calculul lor, aș fi ajuns la o pedeapsă de 16,2 ani, ceea ce este în contracție cu deciziile menționate anterior”.
La același termen din 26 mai 2015, contestatorul L. F. a depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv copii ale deciziile ICCJ, dar și a minutei întâlnirii în vederea unificării practicii judiciare, la care s-a referit în memoriile și precizările sale.
La ultimul termen din 23.06.2015, contestatorul L. F. a depus la dosar noi note de concluzii scrise, în care a reiterat toate motivele prezentate deja anterior. Se remarcă faptul că prin aceste note de concluzii scrise, printre altele, se critică sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2004 a Tribunalului Iași, subliniindu-se că „în mod greșit și nelegal s-a reținut de Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2004 pronunțată în dosarul nr._ faptul că infracțiunea de ucidere din culpă a două sau mai multe persoane de către o persoană ce a condus pe drumurile publice un vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge s-ar regăsi în dispozițiile art. 192 alin,2,3 Cod penal, deși încadrarea juridică corectă este în art. 192 alin. 1 și 3 din noul cod penal și nu art. 192 alin.2 și 3”.
În concluziile orale formulate la ultimul termen personal, dar și prin intermediul avocatului ales, contestatorul a solicitat, în esență, să i se aplice legea penală mai favorabilă și să i se reducă pedeapsa de la 14 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, cu luarea în considerarea a acelor decizii pronunțate de ICCJ în dezlegarea unor chestiuni de drept după momentul pronunțării de către Tribunalul Iași a sentinței din 14.06.2014.
* * *
În vederea justei soluționări a cauzei, s-au efectuat verificări: a) pentru a se stabili pedeapsa în a cărei executare se află în prezent condamnatul, sens în care s-a interogat baza de date a ANP (atașându-se rezultatul interogării), iar apoi s-a solicitat și atașat copia mandatului de executarea pedepsei închisorii nr. 532/2007 emis la 23.10.2009 de Tribunalul Iași în baza sentinței penale definitive nr. 598/26.06.2007, pe care îl execută contestatorul; b) s-au făcut verificări în aplicația ECRIS a instanței, dar și la compartimentul de executări penale, fiind identificate și atașate la dosar copiile sentințelor penale nr. 720/NCPP/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ (rămasă definitivă prin necontestare la 01.07.2014 – prin care s-a admis o contestație la executare formulată de L. F. și i s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare perioada de arestare provizorie executată în străinătate între 14.03._13 în vederea predării sale autorităților române în baza unui mandat european de arestare) și nr. 756/NCPP/19.06.2004 a Tribunalului Iași.
În ceea ce privește această ultimă sentință, subliniem că, în vederea justei soluționări a prezentei cereri, la dosarul cauzei a fost atașată, mai întâi, copia sentinței penale nr. 756/NCPP/19.06.2004 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._ (cu referat întocmit de compartimentul de executări penale al instanței - din care rezultă că această sentință a fost menținută și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 389/CJ/31.10.2014 a Curții de A. Iași), prin care s-au respins contestațiile la executare formulate de condamnatul L. F., dar și de Comisia prevăzută de HG nr. 836/2013 din cadrul P. Iași vizând aplicarea legii penale mai favorabile.
Ulterior, la dosarul cauzei a fost atașat integral și dosarul nr._ .
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului constată, inadmisibilă, noua contestație la executare, având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de contestatorul-condamnat L. F. și urmează să o respingă ca atare pentru următoarele considerente:
1. Contestația la executare formulată în această cauză de condamnatul L. F.
Obiectul acestei contestației a fost prezentat detaliat mai sus, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. „c” și „d” NCPP raportat la art. 595 alin. 1 cu aplicarea art. 6 alin. 1 NCP și vizând solicitarea expresă de „aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”;
2. Hotărârea definitivă vizată de contestația la executare.
În prezent condamnatul L. F. se află în executarea mandatului de executarea pedepsei închisorii nr. 532/2007 emis la 23.10.2009 de Tribunalul Iași în baza sentinței penale definitive nr. 437/26.06.2007 a aceleași instanțe (sentință menținută – în latura penală – prin decizia penală nr. 14/M.F./06.03.2008 a Curții de A. Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3383/22.10.2009 a ICCJ – Secția penală).
Prin sentința penală definitivă nr. 437/26.06.2007 a Tribunalului Iași s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului L. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
a) „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere”, prev. și ped de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată și republicată, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
b) „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea politiei care efectuează cercetarea locului faptei”, prev. și ped de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată și republicată, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
c) „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 alin. 3, teza I-a și al 5 Cod penal la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.
Prin aceiași sentință, în baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal din 1968 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de 14 (paisprezece) ani.
În baza sentinței penale definitive nr. 437/26.06.2007, la data de 23.10.2009, Tribunalul Iași a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.532/2007, perioada de executat fiind 10.04._26, din care se scad 357 zile.
Ulterior, prin sentința penală nr. 720/NCPP/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ (rămasă definitivă prin necontestare la 01.07.2014) s-a admis o contestație la executare formulată de L. F. și i s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare perioada de arestare provizorie executată în străinătate, în Germania, între 14.03._13 în vederea predării sale autorităților române în baza unui mandat european de arestare.
3. Aplicarea deja anterioară a legii penale mai favorabile cu privire la aceiași pedeapsă rezultantă și la sancțiunile stabilite prin aceiași sentință definitivă
După . 01.02.2014, a noilor coduri penale, atât contestatorul-condamnat L. F., cât și separat Comisia prevăzută de HG nr. 836/2013 din cadrul P. Iași vizând aplicarea legii penale mai favorabile, au sesizat – așa cum s-a arătat deja mai sus – Judecătoria Iași cu contestații la executare, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare stabilită prin sentința penală definitivă nr. 598/26.06.2007 a Tribunalului Iași.
Aceste contestații la executare au făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Iași (contestația formulată de condamnatul L.) și respectiv, al dosarului nr._ al Tribunalului Iași (contestația/sesizarea formulată de Comisia prevăzută de HG nr. 836/2013 din cadrul P. Iași), cele două dosare fiind reunite/conexate într-unul singur, sub nr._, prin încheierea din 19.06.2014.
În ambele dosare anterior menționate (anterior reunirii) cauza s-a amânat ori, după caz, s-a suspendat în vederea așteptării pronunțării de către IOCCJ a deciziei nr. 1/14.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ /HP/P în dezlegarea unei chestiuni de drept cu care fusese sesizată de C. de A. Pitești.
După reunirea/conexarea celor două dosare, în dosarul nr._, Tribunalul Iași a pronunțat sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2004, prin care s-au respins, ca nefondate, contestațiile la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulate de condamnatul L. F., dar și de Comisia prevăzută de HG nr. 836/2013 din cadrul P. Iași.
În motivarea sentinței penale nr. 756/NCPP/19.06.2004, Tribunalul Iași a reținut, în esență, următoarele:
Analizând dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, tribunalul reține că faptele pentru care s-a dispus condamnarea numitului L. F. prin sentința penală nr. 437/2007 a Tribunalului Iași sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea nouă, intrată în vigoare la data de 1.02.2014, după cum urmează:
- infracțiunea de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” se încadrează în dispozițiile art. 335 alin. 1, fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani ;
- infracțiunea de „părăsire a locului accidentului” se încadrează în dispozițiile art. 338 alin.1, fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
- infracțiunea de „ucidere din culpă a două sau mai multe persoane de către o persoană ce a condus pe drumurile publice un vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” este prevăzută în noul C. Penal ca un concurs de infracțiuni (și nu ca o infracțiune complexă așa cum era prev. în Vechiul C. Penal), regăsindu-se atât în dispozițiile art. 192 alin.2,3, ped. cu închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni, precum și în disp. art. 336 alin. 1(conducerea unui vehicul sub influența alcoolului) pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.
Pentru a constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, instanța urmează să examineze următoarele aspecte: aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile concurente; aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina persoanei condamnate.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din noul Cod penal, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În aplicarea legii penale mai favorabile, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 1/2014 a ICCJ pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din_, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă, se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, iar în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În aplicarea celor statuate de instanța supremă prin decizie obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța constată, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 6 din Codul penal, următoarele:
- pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de „conducere a unui vehicul fără permis de
conducere” (5 ani închisoare) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă în art. 335 alin. 1, de 5 ani închisoare ;
- pedeapsa aplicată pentru „infracțiunea de părăsire a locului accidentului” (3 ani și 6 luni închisoare) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, prevăzut de art. 338 alin. 1 din noul Cod penal, de 7 ani închisoare.
- pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de „ucidere din culpă a două sau mai multe persoane de către o persoană ce a condus pe drumurile publice un vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, ce este prevăzută în noul Cod Penal ca un concurs de infracțiuni, depășește maximurile speciale prevăzute de legea nouă, prevăzute de art. 192 alin. 2,3 din Noul Cod Penal, de 10 ani și 6 luni închisoare și art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, de 5 ani închisoare.
Însă, în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la concursul de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă de 14 de ani închisoare aplicată sub legea veche persoanei condamnate L. F., cu maximul legal al pedepsei ce ar putea fi stabilită prin aplicarea dispozițiilor penale noi, avându-se în vedere pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, ce reglementează concursul de infracțiuni.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În cazul condamnatului L. F., pedeapsa cea mai grea este cea de 10 ani și 6 luni închisoare (pentru infracțiunea de ucidere din culpă), la care ar trebui adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite de legea nouă (de 7 ani pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, de 5 ani pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și de 5 ani pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului), deci un spor de 5 ani și 8 luni închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi de 16 ani și 2 luni închisoare, ce depășește cuantumul pedepsei în executarea căreia se află în prezent L. F. – de 14 ani închisoare - astfel încât, în cauză, nu sunt aplicabile dispoz. art. 6 alin. (1) din noul Cod Penal.
Având în vedere că, raportat la normele noii legi și prin luarea în considerare a dispozițiilor privind pluralitatea de infracțiuni incidente în cauză, maximul special prevăzut de noul Cod penal ar fi de 16 ani și 2 luni închisoare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, conform cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Față de aceste considerente, în temeiul art.23 din Legea 255/2013 și art. 595 Cod procedură penală, se vor respinge contestațiile la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulate de Comisia prevăzută de H.G. nr. 836/2013 din cadrul Penitenciarului Iași și de persoana condamnată L. F., ca nefondate
● Împotriva sentinței penale nr. 756/NCPP/19.06.2004 a Tribunalul Iași a formulat calea de atac a contestației condamnatul L. F., invocând, în esență, aceleași motive invocate în contestația la executare ce fac obiectul prezentei cauze.
Prin decizia penală nr. 369/31.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, C. de A. Iași a respins, ca nefondată, contestația condamnatului astfel încât soluția a rămas definitivă.
În motivarea deciziei penale nr. 369/31.10.2014, C. de A. Iași a reținut, în esență, următoarele:
Art. 6 alin. 1 Cod penal prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, dacă sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Scopul prevăzut de aplicarea acestor dispoziții este de a verifica legalitatea pedepsei de executat de către o persoană definitiv condamnată sub imperiul legii vechi, și anume de a nu executa o pedeapsă neprevăzută de legea penală, prin aplicarea acestor prevederi garantându-se corelarea dintre sancțiunea prevăzută de norma de incriminare și pedeapsa de executat. Acest principiu – al autorității de lucru judecat – este înfrânt doar din perspectiva legalității, respectiv de a garanta că pedeapsa aplicată în concret sub legea veche nu depășește ceea ce s-ar fi putut aplica sub legea nouă.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai ușoară, legiuitorul prevăzând expres situațiile nou-create prin apariția legii penale noi și modul lor de rezolvare.
Întrucât condamnarea are efecte și după executarea pedepsei, aplicarea obligatorie a legii mai favorabile se impune, nu numai pe motive de consecvență și echitate juridică, ci și ca o consecință a principiului legalității pedepselor, ca partea de pedeapsă, care nu mai are corespondent în legea nouă, chiar dacă a fost executată, să nu mai producă alte consecințe.
Prin urmare, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.
Acest mecanism implică eliminarea "plusului" de pedeapsă care avea temei legal în Codul penal anterior, dar care, prin . noului Cod penal, rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după . legii penale noi, și fiind singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă.
Privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă.
Transpunând dispozițiile menționate la speța concretă supusă analizei de față, instanța de control judiciar constată că cererea formulată de persoana condamnată a fost respinsă în mod corespunzător, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art.6 cod penal.
Condițiile aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, care rezultă implicit din analiza celor două texte, sunt: existența unei hotărâri definitive de condamnare; după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a sancțiunii a intervenit o lege penală nouă; sancțiunile prevăzute de legea nouă sunt mai blânde decât cele aplicate sau luate în baza legii vechi.
Aceasta întrucât aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive se bazează pe o situație premisă certă: pedeapsa aplicată este mai grea (ca natură) sau depășește maximul special prevăzut de legea nouă, caz în care trebuie aplicată pedeapsa mai ușoară sau trebuie redusă pedeapsa la maximul special. În orice alte situații, s-ar încălca principiul legalității, prin executarea unei pedepse care nu mai este prevăzută de lege (fie ca natură, fie în ceea ce privește limitele acesteia).
Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitiv aplicate care nu depășesc maximul din noua lege este prohibită în mod expres de dispozițiile art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal care stabilesc că „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea ca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale de condamnare să fie înfrântă doar atunci când pedeapsa aflată în executare depășește maximul aplicabil potrivit legii noi, fără a se proceda la „reaplicarea” pedepsei.
S-a statuat cu rang de principiu în jurisprudența europeană, că singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancționator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Scopul reglementării art. 6 din noul Cod penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.
Principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă.
■ Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin Decizia nr. 1/2014 a ICCJ pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din_, s-a stabilit că după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, iar în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În considerentele deciziei instanței supreme se explicitează și mecanismul concret de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni care poate conduce la rezultate diferite, după cum urmează:
„1. În ipoteza în care se ajunge la concluzia existenței unei egalități între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din Codul penal și, prin urmare, nu se impune modificarea hotărârii definitive, o eventuală contestație formulată pe acest temei legal urmând a fi respinsă.
2. În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul urmează a constata lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 din Codul penal. Și în această situație o eventuală contestație urmează a fi respinsă.
3. În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special. În această situație, o eventuală contestație trebuie admisă.
Hotărârea definitivă va fi modificată prin reducerea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente până la maximul special prevăzut de legea nouă, dacă este cazul, după care pedeapsa rezultantă se va stabili potrivit legii noi, conform art. 39 din Codul penal.”
Instanța de fond a transpus cele statuate prin decizia menționată a Î.C.C.J, explicitând, pe larg, pentru fiecare infracțiune și etapă, mecanismul de aplicare a legii mai favorabile cu privire la situația condamnatului L. F.. Astfel:
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, prev. și ped de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată și republicată, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă în art. 335 alin. 1 cod penal, de 5 ani închisoare ;
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului prev. și ped de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată și republicată, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, prevăzut de art. 338 alin. 1 din noul Cod penal, de 7 ani închisoare.
- infracțiunea de ucidere din culpă a două sau mai multe persoane de către o persoană ce a condus pe drumurile publice un vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 178 alin. 3, teza I-a și al 5 Cod penal, și pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată este prevăzută în noul Cod Penal ca un concurs de infracțiuni. Astfel, infracțiunile componente sunt „uciderea din culpă”, prevăzută de art. 192 alin. 2 și alin. 3 din Noul Cod Penal, sancționată cu o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare și infracțiunea de „ conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” prev. de art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, sancționată cu o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Însă, procedând potrivit deciziei menționate a Î.C.C.J, respectiv verificarea, în a doua etapă, dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, în mod corect instanța de fond a reținut că pedeapsa rezultantă la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal aplicat persoanei condamnate L. F. depășește maximul aplicat potrivit legii vechi.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Astfel, în cauză, pedeapsa cea mai grea care s-ar aplica condamnatului L. F. este cea de 10 ani și 6 luni închisoare (pentru infracțiunea de ucidere din culpă), la care ar trebui adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite de legea nouă (de 7 ani pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, de 5 ani pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și de 5 ani pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului), deci un spor de 5 ani și 8 luni închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi de 16 ani și 2 luni închisoare, ce depășește cuantumul pedepsei în executarea căreia se află în prezent L. F. – de 14 ani închisoare.
■ În acest context, instanța de control judiciar, reține, raportat criticilor invocate de contestator cu privire la încadrarea juridică reținută de prima instanță pentru infracțiunea de ucidere din culpă, următoarele:
Potrivit art. 192 cod penal, infracțiunea de ucidere din culpă constă în:
(1) Uciderea din culpă a unei persoane, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.
Variante agravante sunt cele prevăzute la alin. 2 și 3, forma de bază fiind cea prev. de alin.1.
Cu privire la prima varianta agravanta, se arata in doctrina, pentru existenta acestei variante agravante, trebuie îndeplinite trei cerințe speciale, si anume:
1) condiția ca făptuitorul sa fie un profesionist (inginer, farmacist, chimist, arhitect, etc.) sau un meseriaș (mecanic, instalator, zidar, tâmplar, etc.) ori sa îndeplinească o anumita activitate (conducător de vehicul, impiegat de mișcare sau macaragiu, marinar, barcagiu, etc.);
2) condiția ca pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activității sa existe dispoziții legale sau masuri de prevedere (edictate prin diferite acte normative);
3) condiția sa nu fi fost respectate dispozițiile sau masurile de prevedere respective
Această variantă a uciderii din culpa este cel mai des întâlnită in practică, si, de regulă, este vorba fie de accidente de circulație, produse ca urmare a nerespectării normelor privind circulația pe drumurile publice, fie de accidente de munca.
Când nerespectarea unei dispoziții legale constituie ea însăși o infracțiune (spre exemplu infracțiunea de conducere fără permis), vom avea un concurs de infracțiuni intre uciderea din culpa in varianta in discuție, si infracțiunea respectiva.
Astfel, in practică s-a decis ca nu poate invoca existenta cazului fortuit conducătorul auto care, „nerespectând regulile de circulație referitoare la conducerea vehiculului in condiții de vizibilitate redusa din cauza timpului nefavorabil, nu a observat victima căzuta in mijlocul șoselei, accidentând-o mortal”. In același sens, s-a decis ca: „sunt inaplicabile disp. art.47 C. pen. privind cazul fortuit, in cazul in care inculpatul nu a avut un comportament preventiv. Pierderea controlului asupra direcției de deplasare a autoturismului nu constituie o împrejurare neprevăzuta, ci este consecința neadaptării vitezei de circulație la condițiile de trafic, respectiv . un grad sporit de dificultate”. (C.S.J. – Secția penala, decizia nr. 251/25.01.2000, in BJ nr. 3, pag. 754; C. de A. București – Secția I Penala, decizia nr. 1079/11.06.2002, in C. 2002, pag. 211).
Or, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, deosebit de conducerea autoturismului de o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, inculpatului L. F. i s-au reținut mai multe încălcări la normele care reglementează circulația pe drumurile publice depășirea vitezei legale, neadaptarea vitezei condițiilor de trafic, etc.), motiv pentru care, în mod temeinic, s-au reținut de către prima instanță variantele agravante prevăzute la alin. 2 și 3 ale art. 192 cod penal.
Cu privire la sporul aplicat, instanța de control reține că sporul aplicat prin sentința de condamnare este intrat în autoritatea de lucru judecat, astfel că asupra acestuia nu se pot face aprecieri, iar cu privire la sporul ce ar trebui aplicat potrivit regulilor prevăzute de art. 39 cod penal, acesta este obligatoriu și, totodată, fix: o treime din totalul pedepselor.
Cu privire la solicitarea formulate de condamnatul L. F., prin apărătorul să ales, atât oral, cât și prin notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, privind sesizarea Î.C.C.J. în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv stabilirea pedepsei pentru infracțiunea simplă prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. ce se regăsea în conținutul infracțiunii complexe de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 și 3 C. pen. din 1968, instanța de apel o apreciază ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, reținând următoarele:
Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării ÎCCJ in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit in art. 475 din Codul de procedura penala posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, investite cu soluționarea cauzei in ultima instanța, care constata, in cursul judecații, existenta unei chestiuni de drept de a cârei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei si asupra căreia instanța suprema nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs, sa sesizeze Înalta Curte de Casație si Justiție in vederea pronunțării unei hotărâri prin care sa se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Legiuitorul a condiționat admisibilitatea unei asemenea sesizări de îndeplinirea cumulativa a 3 condiții, respectiv existenta unei cauze aflate in curs de judecata in ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze sa depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept sa nu fi fost încă dezlegata de Î.C.C.J. prin mecanismele legale ce asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de către instanțele judecătorești sau sa nu facă in prezent obiectul unui recurs in interesul legii.
Rezultă că una din condițiile de sesizare a Î.C.C.J. în procedura reglementată de art. 475 cod proc. pen., este aceea ca soluționarea pe fond a acelei cauze sa depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Instanța de control judiciar, apreciază că, în cauză, corespondentul și respectiv pedeapsa pentru infracțiunea complexă de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 și 3 cod penal din 1968 în noile dispoziții, nu reprezintă o problemă de drept care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile, dispozițiile legale fiind neechivoce în această privință. De asemenea, potrivit art. 4 cod penal: „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi”.
Așa cum rezultă din cele de mai sus, infracțiunile pentru care petentul L. F. a fost condamnat sub imperiul legii vechi, constituie infracțiuni și sub noile dispoziții. Faptul că infracțiunea de ucidere din culpă nu mai are în componență varianta pentru care acesta a fost condamnat, infracțiunea complexă fiind diseminată în două infracțiuni componente, nu atrage nici dezincriminarea faptei, nici o problemă de interpretare. S-a evidențiat deja, că atunci când nerespectarea unei dispoziții legale constituie ea însăși o infracțiune (spre exemplu infracțiunea de conducere fără permis, sau, în actuala reglementare, sub influența alcoolului sau altor substanțe ), va exista un concurs de infracțiuni intre uciderea din culpa in varianta in discuție, si infracțiunea respectiva.
Concluzionând, instanța de control judiciar constată că, în speță, potrivit celor expuse anterior,în mod corect instanța de fond a reținut că raportat la normele noii legi și prin luarea în considerare a dispozițiilor privind pluralitatea de infracțiuni incidente în cauză, maximul special prevăzut de noul Cod penal ar fi de 16 ani și 2 luni închisoare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, conform cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru considerentele arătate, legalitatea și temeinicia hotărârii contestate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 Cpp, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul L. F., împotriva sentinței penale nr. 756 din 19.06.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
4. Inadmisibilitatea acestei noi contestații la executare vizând tot aplicarea legii penale mai favorabile
● Așa cum rezultă din analiza dosarului nr._ și a hotărârilor pronunțate în această cauză (inclusiv a contestației la executare formulată de L. F., a memoriilor și concluziilor sale ori a motivelor de contestație depuse împotriva sentinței pronunțate în fond de tribunal), condamnatul a invocat, în esență, aceleași motive invocate în contestația la executare ce fac obiectul prezentei cauze, inclusiv motivele relative la: pretinsa încadrare juridică greșită (prin reținerea eronată a art. 192 alin. 2 NCP), la mecanismul corect de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni ori la faptul că pedeapsa ar trebui să-i fie redusă la 7 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Față de cele anterior arătate, se reține că această nouă contestație la executare formulată de condamnatul L. F. - prin care, practic, se reiterează solicitarea de aplicare a legii penale mai favorabile, cu privire la aceiași pedeapsă și cu privire la aceiași sentință penală definitivă în legătură cu care s-a pronunțat deja o hotărâre definitivă de respingere a contestațiilor având același obiect - este inadmisibilă.
Într-adevăr, potrivit art. 599 alin. 5 NCPP „cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări”. Or, în speță, prin această nouă contestație la executare cu care a fost investită instanță, condamnatul a solicitat practic, din nou, aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceiași pedeapsă rezultantă și, implicit, la sancțiunile stabilite prin aceiași sentință definitivă, invocând, în esență, aceleași argumente. Dar, acest lucru este inadmisibil.
Dacă persoana condamnată L. F. era sau este eventual nemulțumită de soluția adoptată prin sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2014 a Tribunalului Iași (prin care i s-a respins contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile) trebuie subliniat faptul că avea posibilitatea de a formula calea de atac a contestației împotriva acestei sentințe, de care a și uzat, de altfel. În aceste condiții, el nu mai poate formula noi contestații care, în fapt, sunt căi de atac deghizate sub forma unei contestații la executare, împotriva aceleiași hotărâri.
De altfel, din analiza motivelor invocate de el – așa cum au fost prezentate succint mai sus - rezultă că, practic, acesta este nemulțumit de ceea ce a hotărât „instanța de aplicare a legii mai favorabile”, respectiv Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2014, despre care a arătat că a reținut anumite aspecte „în mod greșit și nelegal”. Or, din moment ce a uzat deja de calea de atac a contestației împotriva sentinței penale nr. 756/2014, soluționată deja de C. de A. Iași, condamnatul nu mai poate critica încă o dată aceiași hotărâre, prin intermediul unei contestații la executare care, astfel, ar avea în mod deghizat caracterul unei veritabile căi de atac.
Într-adevăr, principiul securității raporturilor juridice cu reflectare în dispozițiile art. 599 alin. 5 NCPP, împiedică repunerea în discuție a celor tranșate definitiv în legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile prin sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2014 a Tribunalului Iași (menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 369/31.10.2014 a Curții de A. Iași), iar acesta chiar și în ipoteza pretinsă de contestator în care prin respectiva sentință s-ar fi greșit.
După . de lucru judecat a analizei incidenței sau nu a aplicării legii penale mai favorabile nu se mai poate cere din nou același lucru și nici contesta modalitatea de încadrare juridică ori de stabilire a corespondenței infracțiunilor dintre Codul penal vechi, pe de o parte, și Noul Cod penal, pe de altă parte.
Așa cum s-a punctat mai sus, argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea noi contestații al executare sunt în esență aceleași cu cele invocate și în contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ . De pildă, și atunci s-a invocat o greșită încadrare juridică în art. 192 alin. 2 NCP., precum, și o aplicare eronată a mecanismului de comparare a pedepselor din legea penală nouă și cea veche în cazul concursului de infracțiunii.
Ceea ce s-a invocat nou, dar fără a reprezenta apărării și argumente de fapt sau de drept noi, sunt deciziile nr. 7/26.05.2014 și 8/26.05.2014 ale ICCJ pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și minuta întâlnirii din 27-28.11.2004 dintre reprezentanții CSM, ÎCCJ și ai curților de apel organizate în vederea unificării practicii judiciare.
În ceea ce privește deciziile nr. 7 și 8/2014 ale ICCJ se reține, mai întâi, că acestea existau și la data de 13.10.2014 la care C. de A. Iași a soluționat contestația promovată în dosarul nr._ și chiar la data la care Tribunalul Iași a pronunțat sentința penală nr. 756/NCPP/19.06.2014, fiind deci cunoscute de aceste instanțe. Prin urmare, nu constituie elemente noi. În al doilea rând, se reține că aceste decizii ale ICCJ nu au relevanță în cauză, întrucât, pe de o parte, contestatorul nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune continuată, iar, pe de altă parte, prin hotărârea de condamnare definitivă a sa nu s-au reținut în sarcina sa ori în favoarea lui nici circumstanțe agravante și nici circumstanțe atenuante. Reținerea formei agravate au unei infracțiuni nu echivalează cu reținerea unei circumstanțe agravante legale sau judiciare, care sunt reglementate și prevăzute distinct în partea generală a Codului penal.
Cât privește minuta acelei întâlniri organizate în vederea unificării practicii judiciare, dincolo de faptul că acesta nu are caracter obligatoriu (asemenea deciziilor CCR sau a celor ale ICCJ pronunțate în interesul legii sau cu ocazia dezlegarea unor chestiuni de drept), se reține că a fost citată trunchiat și că nu poate conduce la o altă concluzie și, în nici un caz, la o concluzie contrară celor statute de ICCJ prin decizia nr. 1/2014 dată în dezlegarea unei chestiuni de drept și de CCR prin decizia nr. 265/2014, ambele obligatorii pentru instanțe și cu efecte erga omnes de la data publicării lor în Monitorul Oficial.
În același sens, se mai observă și faptul că persoana condamnată L. F. a invocat dispoziții procesuale disparate dându-le o interpretare proprie, care însă nu poate fi primită și, în orice caz, nu se poate considera că ar reprezenta motive sau apărării noi.
Cât privește pretinsa decizie invocată de contestator cu nr. 12/07.05.2015 a ICCJ, (despre care a susținut că prin aceasta s-ar fi stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile pentru concursul de infracțiuni trebuie individualizată pedeapsa pentru concurs pe legea veche și abia apoi comparată cu pedeapsa pentru infracțiunea complexă potrivit legii noi), instanța observă că decizia cu nr. 12/2015 pronunțată de ICCJ în dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunțată de fapt pe 06.05.2015 și că prin ea s-a statuat altceva (și anume că “în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal”). Or, este evident că această decizie nu este aplicabilă în cazul contestatorului, care nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune de prejudiciu material cu consecințe deosebit de grave.
În altă ordine de idei, cât privește criticile - reiterate și pe calea acestei noi contestații la executare - relative la încadrarea juridică a unor infracțiuni pentru care a fost condamnat, la reținerea agravantei comiterii infracțiunii de ucidere din culpă în exercițiul unei activități ori la pretinse încălcări ale drepturilor sale procesuale, dincolo de faptul că aceste motive au fost invocate în esență și în dosarul nr._, tribunalul reține că ele nu pot constitui motive care să se poată circumscrie vreunuia dintre cazurile de contestație la executare prevăzute expres și limitativ de dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. „a” – „d” N.C.p.p.
Într-adevăr, potrivit legii, contestația la executare se poate face numai în patru cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedecare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Dacă intervenirea unei legi penale noi este reglementată de art. 595 NCpp și face parte din secțiunea denumită marginal „înlăturarea sau modificarea pedepsei”, fiind evident o cauză care poate conduce, de regulă, la micșorarea pedepsei, aspectele relative la încadrarea juridică ori la respectarea drepturilor procesuale nu se circumscriu situațiilor în care s-ar putea face contestație la executare.
Hotărârea de condamnare rămânând definitivă, încadrarea juridică a faptelor, inclusiv reținerea formei agravate a unei infracțiuni, cuantumul pedepsei aplicate, modalitatea de contopire, sporul aplicat ca urmare a reținerii concursului, cât și modalitatea de executare stabilite au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi repuse în discuție, cu atât mai puțin, pe calea unei contestații la executare.
Totodată se reține și că celelalte aspecte menționate de contestator – privitoare la încălcarea unor drepturi procesuale - sunt apărări de fond, care nu pot fi invocate în procedura contestației la executare.
● În ceea ce privește referirile la deciziile în interesul legii nr. 1/2007 și nr. 18/2007 ale ÎCCJ pronunțate anterior condamnării definitive, se reține că acestea au fost și trebuiau să fie avute în vedere (dacă era cazul) de instanțele ce au pronunțat hotărârea de condamnare definitivă, ele neavând relevanță în cauză și neputând fi invocate pe calea contestației la executare, pentru a obține, în fapt, o reîncadrare juridică cu ocazia comparării legii penale vechi și a celei noi în procesul de verificare a incidenței sau nu a legii penale mai favorabile. De asemenea, se reține că în nici un caz nu poate fi vorba de o încălcare a principiului ne bis in idem prevăzut de art. 6 din NCPP întrucât contestatorul nu a mai fost judecat și condamnat definitiv anterior încă o dată pentru aceleași fapte pentru a se putea invoca acest principiu, ce se referă la situațiile în care o persoană este judecată de două ori pentru aceleași fapte.
* * *
■ Față de toate aceste motive, tribunalul, în baza art. 599 alin. 5 Cod pr. penală, urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația la executare, având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de contestatorul-condamnat L. F., referitoare la executarea pedepsei principale rezultante de 14(paisprezece) ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 598/26.06.2007 a Tribunalului Iași (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3383/22.10.2009 a ÎCCJ – M.E.P.I. nr. 532/2007 emis la 23.10.2009).
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.”
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în termen legal, contestatorul condamnat L. F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea contestației, condamnatul L. F. arată că în mod greșit instanța de fond i-a respins ca inadmisibilă contestația, întrucât lui îi pot fi aplicate dispozițiile procedurale mai blânde, prevăzute în noul Cod penal și de procedură penală . Arată condamnatul că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de ucidere din culpă este prea mare de 1 2 ani închisoare, iar nou cod prevede pedepse mai blânde pentru această infracțiune și de aceea se impune aplicarea disp. art. 6 din Noul Cod penal, distinct doar pentru această infracțiune, solicitând reducerea pedepsei.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma motivelor invocate în cauză, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța apreciază ca nefondată contestația formulată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei, instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul-condamnat L. F., referitoare la executarea pedepsei principale rezultante de 14ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 598/26.06.2007 a Tribunalului Iași și a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta contestație.
Potrivit art. 598 Cod procedură penală, împotriva executării hotărârilor penale se poate face contestație în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Potrivit art. 595 alin. 1 Cod procedură penală „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal”, iar la alin. 2 se prevede că aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.”
Potrivit art. 599 alin. 5 Cod procedură penală „Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.”
Prin sentința penala nr.756/NCPP/19.06.2014 a Tribunalului Iași s-au respins contestațiile la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulate de condamnatul L. F., și de Comisia prev. de H.G. 836/2013 din cadrul Penitenciarului Iași.
Din dosarul nr._ al Tribunalului Iași, rezultă faptul că L. F. a invocat în esență aceleași motive ca și în contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, fiind inadmisibilă o astfel de contestație, potrivit art. 599 alin. 5 din noul Cod de procedură penală, întrucât legea împiedică repunerea în discuție a acelor tranșate definitiv în legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile, chiar dacă hotărârea respectivă ar fi greșită, neputând fi încălcată autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată contestația formulata de condamnatul L. F., fiul lui M. și E., născut la data de 20.02.1963 în ., C.N.P. 1.63.02.20.22.63.58, cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 20, jud. Iași, în prezent deținut în P. Iași, împotriva Sentinței penale nr. 622/NCPP din 30.06.2015 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în această contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondata contestația formulata de condamnatul L. F., fiul lui M. și E., născut la data de 20.02.1963 în ., C.N.P. 1.63.02.20.22.63.58, cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, .. 20, jud. Iași, în prezent deținut în P. Iași, împotriva Sentinței penale nr. 622/NCPP din 30.06.2015 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă contestatorul sa achite suma de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica, azi, 12.11.2015.
Președinte,
M. C.
Grefier,
C. B.
Red.M.C.
Tehnored. C.B.
5 ex. 02.decembrie 2015
Tribunalul Iași
Judecător N. V. S.
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 750/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 859/2015.... → |
|---|
