Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 55/2015. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 55/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 55/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

SENTINȚA Nr.55/2015

Ședința publică de la 15 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.-C.

Grefier C. L.

Ministerului Public - P. de pe lângă C. de A. Iași – reprezentat prin procuror C. I..

Pe rol judecarea contestațiilor la executare formulate de persoanele condamnate R. G.-A. și A. E.-R. (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana condamnată R. G.-A., în stare de deținere, asistat de av. U. O., apărător desemnat din oficiu, persoana condamnată A. E.-R., în stare de deținere, asistată de av. U. O., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinirea procedurii de citare, că este primul termen de judecată. S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Instanța procedează la verificarea identității persoanelor condamnate R. G.-A., fiul lui E. și T., născut la data de 20.11.1992 în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, respectiv A. E.-R., fiica lui G. și A., născută la data de 12.10.1978 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, ., jud. Iași, CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul Bacău, aflată în tranzit în Penitenciarul Iași.

Interpelate fiind, persoanele condamnate R. G.-A. și A. E.-R. precizează că nu au formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa în a cărei executare se află și că nici nu înțeleg să conteste executarea pedepsei, declarația fiecăreia dintre cele două persoane condamnate în acest sens fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.

Instanța, din oficiu, reținând că din conținutul fiselor listate din baza de date informatizată a ANP, coroborat cu mențiunile făcute în ședința publică de la acest termen de judecată de către fiecare dintre cei doi contestatori referitor la instanța care a pronunțat hotărârea în a cărei executare se află, în baza disp. art. 598 alin. 2 Cod procedură penală, instanța invocă și pune în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței materiale a Curții de A. Iași.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de admitere a excepției privind necompetența materială a Curții de A. Iași, având în vedere că potrivit dispozițiilor legale, contestația la executare se judecă de instanța care a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii; solicită a se dispune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Av. U. O. pentru contestatorii condamnați, având cuvântul, solicită a se constata că, raportat la instanța care a dispus condamnarea celor doi la pedeapsa închisorii în a cărei executare se află, se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei.

Contestatorul condamnat R. G. A., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Contestatoarea condamnată A. E. R., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Declarând dezbaterile închise, C. rămâne în deliberare și în pronunțare asupra excepției invocate.

Ulterior deliberării,

C. DE A.,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Sub numărul de dosar_ au fost înregistrate pe rolul Curții de A. Iași contestațiile la executare formulate pentru persoanele condamnateR. G.-A. (fiul lui E. și T., născut la data de 20.11.1992 în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/NCPP din 02.04.2014 a Judecătoriei Iași) și A. E.-R. (fiica lui G. și A., născută la data de 12.10.1978 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, ., jud. Iași, CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul Bacău, aflată în tranzit în penitenciarul Iași, în executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2569/14.09.2014 a Judecătoriei Iași).

În motivarea cererii de contestație la executare se solicită analiza situației juridice a fiecăreia dintre cele două persoane indicate ca fiind titularii contestațiilor, iar ca temei de drept au fost indicare dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. b) Cod procedura penală.

În scopul soluționării prezentei cauze au fost listate din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor, fișa referitoare la fiecare dintre persoanele condamnate R. G.-A. și A. E.-R..

Ca un aspect preliminar, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma competenței materiale a instanței, C. reține următoarele :

Prin cererea formulată pentru persoanele condamnate R. G.-A. și A. E.-R. a fost contestată executarea pedepselor cu închisoarea ce le-au fost aplicate acestora prin sentința penală nr. 673/NCPP din 02.04.2014 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă (în cazul condamnatului R. G.-A.) și respectiv prin sentința penală nr. 2569/14.09.2014 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă (în cazul condamnatei A. E.-R.)

Instituția procesual penală a contestației la executare este reglementată în cuprinsul art. 598 - 601 din Codul de procedură penală român în vigoare; aliniatul 2 al articolului 598 prevăzând care este instanța competentă să soluționeze o astfel de cerere.

Astfel, potrivit textul de lege sus menționat, competentă să dispună asupra contestației la executare este instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere egală în grad cu instanța de executare în cazul în care cererea se întemeiază pe vreunul dintre cazurile de contestație prevăzute la art. 598 lit. a), b), d) și, respectiv instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută în situația în care cererea se întemeiază pe cazul prevăzut la art. 598 lit. c).

Potrivit dispozițiilor art. 553 Cod procedură penală, instanța de executare este instanța de judecată care a judecat cauza în primă instanță.

În cauza de față, prin cererea scrisă de contestație a fost indicat ca și caz legal de contestație la executare cazul prevăzut la art. 598 lit. b) Cod procedura penală, motivul de fapt reprezentându-l solicitarea de ”analiza a situației juridice”.

În raport de temeiul de drept și de motivul de fapt invocate în susținerea contestațiilor la executare de față, având în vedere și dispozițiile art. 598 alin. (2) Cod procedură penală potrivit cărora, în situația în care cererea se întemeiază pe cazul prevăzut la art. 598 lit. b), competentă este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere egală în grad instanței de executare, văzând că prezenta contestație la executare vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță de Judecătoria Iași, se constată că instanța sesizată nu este competentă, din punct de vedere material, să soluționeze contestațiile de față, ci această competență revine Judecătoriei Iași, ca instanță care a pronunțat în prima instanță hotărârile vizate de contestațiile la executare.

În considerarea argumentelor anterior dezvoltate, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (2) Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) Cod procedură penală cu referire la art. 50 Cod procedură penală, urmează să se dispună declinarea competenței de soluționare a contestațiilor la executare ce formează obiectul cauzei de față, în favoarea Judecătoriei Iași.

Văzând și dispozițiile art. 272 și art. 275 alin. (3) Cod procedura penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (2) Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) Cod procedură penală cu referire la art. 50 Cod procedură penală, declină competența de soluționare a contestațiilor la executare formulate de persoanele condamnateR. G.-A., fiul lui E. și T., născut la data de 20.11.1992 în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/NCPP din 02.04.2014 a Judecătoriei Iași și A. E.-R., fiica lui G. și A., născută la data de 12.10.1978 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în mun. Iași, ., jud. Iași, CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul Bacău, aflată în tranzit în penitenciarul Iași, în executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2569/14.09.2014 a Judecătoriei Iași,în favoarea Judecătoriei Iași.

În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația nr._/30.04.2014 emisă de Baroul Iași) va fi avansata Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în care este inclus și onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publica azi, 15.05.2015.

Președinte,

A. C.-C.

Grefier,

C. L.

Red./Tehnored. C.C.A.

7 exemplare/05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 55/2015. Curtea de Apel IAŞI