Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 267/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 267/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător G. S.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de partea civilă A.- prin D.G.R.F.P. Iași împotriva sentinței penale nr. 3062 NCPP/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D.), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor penale de față;
P. Sentința penală nr. 3062 NCPP/29.12.2014 Judecătoria Iași, în aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a dispus condamnarea pe inculpatului L. A., fiul lui T. și E., născut la data de 17.11.1966 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., cetățean român, fără antecedente penale, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și a art. 5 alin. 1 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 71 din Codul penal din 1969 a aplicat inculpatului L. A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a doua și lit. b din Codul penal din 1969.
În temeiul dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a atras atenția inculpatului L. A. că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și 1357 cod civil a admis pretențiile părții civile A.N.A.F. – D.G.F.P. Iași și a obligat pe inculpatul L. A. să achite acesteia, cu titlul de daune materiale, suma de 7240 de lei și dobânda legală până la data plății efective.
A respins, ca nefondată, cererea de instituire a măsurii asigurătorii, formulată de partea civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul L. A. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din data de 26.06.2014, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 984/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. A., pentru comiterea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenței, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din legea nr. 245/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și 5 alin. 1 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-au reținut, în esență, următoarele:
În calitate de administrator de drept și în fapt al ., cu intenție, inculpatul a reținut și nu a vărsat la bugetul de stat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în termen de 30 de zile de la scadență, în intervalul 25.03.2008 – 25.09.2008, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 7240 de lei.
Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: fișa sintetică pentru societatea debitoare, furnizată de D.G.F.P. Iași, raportul de constatare tehnico-științifică financiar-contabilă nr. 13/2014, balanțele lunare de verificare ale . pentru perioada infracțională, statele de plată ale . pentru perioada infracțională, adrese de la O.R.C. și I.T.M. N., declarațiile martorilor B. C., P. Zavastița și L. E. M., declarațiile inculpatului.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care a recunoscut nevărsarea sumelor, dar nu și intenția în comiterea faptei, susținând că datoriile către bugetul statului erau foarte mari și nu reușea niciodată să ajungă la zi, toate plățile pe care le efectua fiind considerate efectuate în contul unor datorii mai vechi. Dată fiind poziția procesuală a inculpatului și lipsa solicitării suplimentării de probe, instanța nu a mai considerat necesară readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, care nu au fost, de altfel, contestate de inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:
La data de 29.10.2007 ., înființată în 2004 în mun. Iași, și-a mutat sediul social în mun. Piatra N.. Deși societatea avea înregistrați la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași doi administratori, numai inculpatul L. A. s-a ocupat efectiv de administrarea acesteia, acesta semnând toate actele depuse la organele fiscale în numele societății.
În perioada 25.03.2008 – 25.09.2008 societatea, administrată în drept și în fapt de inculpatul L. A., a reținut, nevărsând la bugetul de stat sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă în cuantum de 7240 de lei, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică financiar contabilă nr. 13/2014 întocmit de Direcția de Combatere a Fraudelor Iași, sumele datorate și nevărsate fiind împărțite după cum urmează: impozit pe venituri din salarii: 2007 lei; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați: 3052 de lei; contribuția personalului la fondul de șomaj: 161 de lei; contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați: 2020 de lei.
Totodată, s-a stabilit că în perioada avută în vedere, precum și în perioada următoare, până la 14.04.2014, societatea a efectuat plăți în cuantum de 1551 de lei la bugetul de stat, în contul impozitelor și contribuțiilor datorate în urma stopajului la sursă, de asemenea a achitat suma totală de_ de lei în contul unic al Bugetului asigurărilor sociale, însă prin aceste plăți au fost acoperite debite născute anterior perioadei analizate din punct de vedere al comiterii infracțiunii, fiind respectată ordinea stingerii datoriilor prevăzută de art. 115 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având prioritate la imputarea plăților datoriile mai vechi.
S-a mai stabilit că, în perioada 1.03.2008 – 30.09.2008, . a efectuat încasări în numerar prin conturi deschise la unități bancare în cuantum de_,46 de lei, și plăți în cuantum de_,48 de lei, rezultând un deficit de_ de lei, iar la începutul perioadei analizate societatea dispune de lichidități în cuantum de_,42 de lei. La 30.09.2009 disponibilul în numerar și în conturi era de_,40 de lei. P. urmare, s-a concluzionat că, la data scadenței obligațiilor avute în vedere de învinuire, societatea dispunea de sume suficiente pentru a achita toate obligațiile fiscale ce rezultau din taxele și contribuțiile cu reținere la sursă.
Angajații societății, audiați în calitate de martori, au declarat că și-au primit la timp salariile, societatea fiind administrată doar de inculpat.
Această situație de fapt a fost reținută în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, enumerate anterior, coroborate cu declarația inculpatului, care nu a contestat neexecutarea la timp a obligațiilor și nici cuantumul prejudiciului, astfel cum a fost stabilit în raportul de constatare tehnico-științifică, ci doar forma de vinovăție în comiterea faptei omisive, susținând că nu a avut posibilitatea practică de a achita la timp toate datoriile.
În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunea la data comiterii acesteia elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenței, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 245/2005.
Instanța a reținut ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 Cod penal, dispozițiile penale în vigoare la data comiterii faptei, constatând că în noua reglementare a acestei infracțiuni limitele prevăzute pentru pedeapsa închisorii s-au modificat, fiind majorat substanțial maximul special și înlăturată amenda ca pedeapsă alternativă. Totodată, instanța a constatat că, raportat la forma de executare pe care o apreciază drept corespunzătoare circumstanțelor personale ale inculpatului și împrejurărilor concrete în care acesta a comis fapta, reglementarea anterioară a suspendării condiționate a executării pedepsei este mai favorabilă decât cea a suspendării sub supraveghere din Codul penal actual.
În aceste condiții, instanța a reținut ca aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, făcând aplicarea unitară a dispozițiilor legii penale în vigoare la data săvârșirii faptei. În același sens, instanța a avut în vedere, la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea comisă, ca circumstanțe atenuante, atât buna conduită a inculpatului anterior comiterii infracțiunii, cât și eforturile depuse de acesta, ca administrator al societății, pentru reducerea dimensiunilor prejudiciului, chiar dacă sumele au fost, în mod legal, imputate asupra unor datorii mai vechi, instanța având deci în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și b din Codul penal din 1969, precum și dispozițiile art. 76 din Codul penal din 1969.
Astfel, instanța s-a orientat în sancționarea inculpatului spre aplicarea pedepsei închisori, având în vedere în acest sens în primul rând dimensiunea prejudiciului. Instanța a coborât însă pedeapsa sub minimul special, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de reglementarea anterioară, ca lege mai favorabilă, până la nivelul minimului special astfel cu ar fi fost acesta redus dacă inculpatul ar fi optat pentru procedura recunoașterii învinuirii. Astfel, instanța a apreciat că, mai ales în condițiile în care, raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată – cele prevăzute de legea veche, asistența juridică nu a fost obligatorie, opțiunea sa pentru procedura de drept comun și declarația în sensul nerecunoașterii comiterii faptei cu intenție au fost expresia unei cunoașteri greșite a semnificației intenției în cauza de față, nu a unei atitudini nesincere.
Astfel, instanța a reținut că, atâta timp cât societatea administrată de inculpat a avut disponibil bănesc pentru achitarea datoriilor reprezentând sume reținute la sursă și nevirate la bugetul de stat, motivele pentru care nu a achitat acesta sume și prioritizarea cheltuielilor în cadrul activității societății, care a continuat, nu pot afecta concluzia că, în mod vădit, nevirarea sumelor în 30 de zile de la scadență a fost comisă cu intenție, chiar dacă inculpatul a considerat că prin achitarea unor datorii mai vechi își dovedește buna-credință. P. urmare, în ciuda susținerilor sale, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, inclusiv sub aspect subiectiv.
În temeiul dispozițiilor art. 71 din Codul penal din 1969 instanța i-a aplicat inculpatului L. A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a doua și lit. b din Codul penal din 1969.
În temeiul dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1969, având în vedere lipsa antecedentelor penale, circumstanțele personale ale inculpatului, poziția sa procesuală cooperantă, atitudinea sa pozitivă față de achitarea datoriilor la bugetul statului și natura infracțiunii, apreciind pe baza acestor considerente că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare calculat potrivit dispozițiilor art. 82 din Codul penal din 1969, și i-a atras atenția inculpatului L. A. că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și 1357 Cod civil instanța a admis pretențiile părții civile A.N.A.F. – D.G.F.P. Iași și îl a obligat pe inculpatul L. A. să achite acesteia, cu titlul de daune materiale, suma de 7240 de lei și dobânda legală până la data plății efective.
Cu toate acestea, apreciind că partea civilă nu a făcut nici o dovadă cu privire la caracterul necesar al dispunerii sechestrului, cu privire la eventuale manevre sau intenții ale inculpatului de a se sustrage executării obligației de despăgubire, a respins ca nefondată, cererea de instituire a măsurii asigurătorii, formulată de partea civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța l-a obligat pe inculpatul L. A. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 700 de lei.
Hotărârea primei instanțe a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de partea civilă A.N.A.F.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
P. apelul promovat, parchetul a criticat sentința sub aspectul respingerii cererii de instituire a măsurilor asiguratorii, având în vedere natura infracțiunii săvârșite de inculpatul L. A. art.6 din Legea nr. 241/2005 și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 ce prevăd că „ în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.”
Aceeași critică a fost invocată și de partea civilă A.N.A.F. ce a solicitat luarea măsurilor asiguratorii, conform dispozițiilor art. 249 Cod procedură penală coroborat cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei cu care s-a constituit parte civilă, respectiv 7240 lei.
Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Prima instanță a dat o justă interpretare a materialului probator administrat în cauză, ca urmare a coroborării acestuia și a statuat just și argumentat asupra vinovăției inculpatului L. A., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenței, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și a art. 5 Cod penal.
În soluționarea laturii civile, prima instanță a reținut corect că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și a dispus obligarea inculpatului la plata contravalorii prejudiciului produs părții civile A.N.A.F.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
P. apelurile declarate, parchetul și partea civilă au criticat sentința sub aspectul neluării măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului, critică fondată.
Măsura sechestrului asigurator, obligatorie în cauză în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, constă în indisponibilizarea bunurilor mobile și /sau imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia acestuia sau a unui terț, în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani obține un titlu executoriu.
Faptul că partea civilă nu ar fi făcut vreo dovadă cu privire la caracterul necesar al dispunerii sechestrului ori cu privire la eventuale manevre sau intenții ale inculpatului de a se sustrage executării obligației de despăgubire, nu este de natură să conducă la respingerea cererii de instituire a sechestrului, câtă vreme, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, măsura asiguratorie este obligatorie.
Pentru considerentele expuse, reținând ca întemeiate motivele invocate de apelanți, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, C. va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de partea civilă A.N.A.F.-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței penale nr.3062 NCPP din 29 octombrie 2014 a Judecătoriei Iași, hotărâre ce va fi desființată în parte, în latură penală.
Ulterior rejudecării, în baza art. 397 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 coroborate cu dispozițiile art. 249-254 Cod procedură penală se va dispune luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului L. A. până la concurența sumei de 7240 lei, la care se va adăuga dobânda legală până la data plății efective, constând în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența valorii probabile a pagubei cauzate bugetului de stat, sens în care se va trimite o copie de pe hotărâre la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, precum și la Direcția Economică a Finanțelor Publice Iași, pentru identificarea bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și comunicarea acestor relații la dosarul cauzei penale, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de instanță.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în apelurile de față, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului - intimat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de partea civilă A.N.A.F.-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței penale nr.3062 NCPP din 29 octombrie 2014 a Judecătoriei Iași, pe care o desființează, în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza:
În baza art. 397 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 coroborate cu dispozițiile art. 249-254 Cod procedură penală dispune luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului L. A. până la concurența sumei de 7240 lei, la care se adaugă dobânda legală până la data plății efective, constând în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența valorii probabile a pagubei cauzate bugetului de stat, sens în care se va trimite o copie de pe hotărâre la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, precum și la Direcția Economică a Finanțelor Publice Iași, pentru identificarea bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și comunicarea acestor relații la dosarul cauzei penale, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelurile de față, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului - intimat, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,26 martie 2015.
Președinte,Judecător,
D. DumitrescuGeta S.
Grefier,
G. A.
Red. D.D.
Tehnored . G.A.
5 ex. 16 Aprilie 2015
Judecătoria Iași
Judecător M. M. A.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 309/2015. Curtea de Apel IAŞI | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 817/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
