Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 822/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 822/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 822/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 822/2014

Ședința publică de la 16 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător A. P.

Grefier C. B.

Ministerul Public reprezentat prin procuror L. D.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelul declarat de partea vătămată B. L., împotriva sentinței penale nr. 54/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Răducăneni, în dosarul nr._ având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP), inculpat fiind A. C..

La apelul nominal făcut în lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zio, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror L. D..

Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 16.12.2014, când:

INSTANȚA

Asupra apelului penal de față;

Judecătoria Răducăneni, prin sentința penală nr. 54/09.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, a dispus următoarele:

„În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit. g) Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. C., fiul lui G. și E., născut la data de 03.01.1976 în mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în com. Răducăneni, ., jud. Iași, CNP._, cetățean român, studii – 4 clase, agricultor, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit. b și d din noul Cod penal cu reținerea art.5 din noul Cod penal, împotriva persoanei vătămate B. L., fiica lui G. și P., născută la data de 24.04.1979 în ., CNP_2, domiciliată în com. Răducăneni, ., jud. Iași,.

În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. L..

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit. d) Cod procedură penală obligă inculpatul și persoana vătămată să plătească fiecare către stat suma 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei – câte 100 lei pentru fiecare parte, se va avansa Baroului Iași – d-nei avocat C. G. (delegație nr.487/05.05.2014) din fondul special al Ministerului Justiției.”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecătoriei Răducăneni la data de 10.04.2014, sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Răducăneni a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. C., fiul lui G. și E., născut la data de 03.01.1976 în mun. Iași, jud. Iași, CNP._, cetățean român, căsătorit, studii – 4 clase, agricultor, domiciliat în com. Răducăneni,., jud. Iași, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. b, d Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 13/14.10.2012, inculpatul a pătruns, prin efracție, în grajdul aparținând persoanei vătămate B. L., de unde a sustras nouă rame de geam cu sticlă cauzând un prejudiciu de 350 lei, nerecuperat.

În cursul urmăririi penale, persoana vătămată B. L. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 350 lei reprezentând contravaloarea bunului sustras.

La termenul din data 06.10.2014, persoana vătămată și reclamantul au declarat în instanță că s-au împăcat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit art.231 din noul Cod penal, în cazul infracțiunii de furt calificat prevăzut de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit. b și d din noul Cod penal, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, constituind o cauză ce împiedică exercitarea acțiunii penale, conform art.16 alin.1 lit. g) teza a II-a Cod procedură penală.

Reținând declarațiile părților prin care au arătat că s-au împăcat, art.396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit. g Cod procedură penală, instanța va dispune încetarea procesului penal început împotriva inculpatului A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit. b și d din noul Cod penal cu reținerea art.5 din noul Cod penal.

De asemenea, având în vedere actele dosarului de urmărire penală, în baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.5 Cod procedură penală, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. L..

Ca urmare a împăcării părților, în baza art.275 alin.1 pct.2 lit. d) Cod procedură penală, acestea vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în cursul urmăririi penale, în cuantum total de 160 lei, cât și în cursul judecății, urmând ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat să fie avansat Baroului Iași din fondul special al Ministerului Justiției.”

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal prevăzut de art. 410 Cod procedură penală, persoana vătămata B. L. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, persoana vătămata B. L. arată că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât ea s-a împăcat cu inculpatul A. C. și a renunțat la despăgubiri, știind că acesta nu are venituri, dar, după ce a fost păgubită, este nedrept să plătească șu cheltuielile judiciare și avocat pe care nu l-a împăcat ea.

Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma motivelor de apel invocate în cauză, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, instanța apreciază ca nefondat apelul declarat de persoana vătămata B. L. urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din 06.10.2014 persoana vătămata B. L. a fost prezentă în fața instanței de fond și a declarat că s-a împăcat cu inculpatul A. C. și l-a iertat pentru faptă.

La același termen de judecată, inculpatul A. C., prezent în fața instanței de fond, a declarat că s-a împăcat cu persoana vătămată B. L..

Față de acordul de voință între părți, în mod corect instanța de fond, a dispus în baza art.396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit. g) Cod procedură penală, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit. b și d din noul Cod penal cu reținerea art.5 din noul Cod penal.

De asemenea, în mod temeinic și legal a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. L., conform art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.5 Cod procedură penală.

Codul de procedură penală, prevede la art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d că în caz de împăcare cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpat și persoana vătămată.

Față de această reglementare și de situația că între părți nu a intervenit vreo înțelegere cu privire la cine să suporte cheltuielile judiciare efectuate în cauză, în mod legal instanța de fond a dispus obligarea celor două părți din proces la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, fiind inclus aici și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. „b” C. proc. pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de persoana vătămata B. L. împotriva Sentinței penale nr.54/09.10.2014 a Judecătoriei Răducăneni, pe care o va menține.

Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, care stipulează că persoana căreia i s-a respins apelul va suporta cheltuielile judiciare din apel, instanța va obliga apelanta la plata acestor cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de persoana vătămata B. L. împotriva Sentinței penale nr.54/09.10.2014 a Judecătoriei Răducăneni, pe care o menține

Definitivă .

Pronunțată in ședință publică, azi, 16.12.2014.

Președinte,Judecător,

M. ChirilăAlina P.

Grefier,

C. B.

Red. C.M.

Tehnored. C.B.

5 ex. 29 Decembrie 2014

Judecătoria Răducăneni

Judecător G. D. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 822/2014. Curtea de Apel IAŞI