Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 597/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-05-2012 în dosarul nr. 597/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 597/2012
Ședința publică de la 17 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. O. M.
Judecător T. J.
Judecător I. E. C.
Grefier E. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – reprezentat prin procuror F. C.
Pe rol judecarea recursului penal, având ca obiect „furtul calificat (art.209 Cod penal)”, declarat de inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.142 din data de 15.03.2012, a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._ .
Conform disp.art.297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent B. F. asistat de avocat R. L., apărător desemnat din oficiu de către Baroul de Avocați Iași, cu delegație la dosar. Lipsă fiind părțile vătămate intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat R. L. precizează că, astăzi a luat legătura cu inculpatul recurent, recursul nu a fost motivat. Solicită a se acorda un nou termen de judecată în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanțiere pentru a contura profilul moral al inculpatului și eventual a depune și motivele de recurs în scris.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune termenului solicitat de apărătorul inculpatului.
Instanța solicită inculpatului să prezinte actul de identitate.
Inculpatul susține că nu are buletin, ci doar certificat de naștere.
Instanța constată că inculpatul prezintă un Certificat de naștere, emis de Consiliul Popular Mun. Bîrlad - Republica Socialistă România, ., nr._, eliberat la 13.02.1976, nr._, CNP_, fiul lui C. și D., născut la 2 februarie 1976.
Interpelată de către instanță, cum poate aduce în circumstanțiere dacă inculpatul nu are buletin, avocat R. L. susține că nu l-a legitimat pe inculpat. Mai există o persoană care confirmă faptul că dumnealui ar fi B. F..
Instanța învederează că, nu poate face identificarea acestuia prin alte mijloace.
Avocat R. L. susține că este prima oară când îl are în față și astea sunt posibilitățile lui vis-a-vis de a-și demonstra identitatea.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de inculpat prin apărător, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat R. L. solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Judecătoria B. și rejudecând cauza, a se dispune achitarea inculpatului pentru cele două fapte reținute în sarcina sa.
Urmează ca instanța să aibă în vedere faptul că pentru prima faptă nu există prejudiciu. La cea de-a doua faptă și anume tentativă la infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina lui prin rechizitoriu și de către prima instanță, urmează a se avea în vedere că această tentativă nu poate fi considerată, faptul că acea țeavă care se presupune că ar fi trebuit să fie însușită de către inculpat, practic aceasta nici nu putea fi mutată de acolo, așa cum opinează și martorul în declarația sa la fond și chiar de la urmărirea penală, întrucât cântărea câteva tone. În atare condiții, martorul susține că, nu avea intenția și nu putea să-și însușească acel bun.
Pentru aceste considerente, solicită achitarea în baza art.11 pct.2 coroborat cu art.10 lit.a Cod procedură penală, fapta nu există. Dar cu privire la individualizarea pedepsei, urmează ca instanța să aibă în vedere profilul moral al inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, este adevărat că nu are familie dar este o persoană muncitoare, așa cum rezultă și din declarația dată la dosarul de fond de către un martor care îl cunoaște pe inculpat. În atare condiții, consideră că pedeapsa de 2 ani închisoare este mult prea mare raportat la faptele reținute în sarcina sa. oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază că recursul formulat de inculpat este nefondat, pentru motive cât se poate de simple. În principal, motivele recursului se bazează pe declarațiile inculpatului și ignoră în totalitate celelalte probe administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească din care rezultă cu certitudine existența faptelor și a formei de vinovăție.
Solicită a fi respins recursul în ceea ce privește prima solicitare, aceea de achitare a inculpatului pentru săvârșirea celor două fapte.
Referitor la redozarea pedepsei, solicită a se observa că prima instanță a reținut în sarcina inculpatului anumite circumstanțe și, în aceste condiții, dacă și pedeapsa aplicată acestui inculpat este o pedeapsă prea mare, atunci înseamnă că, în urma unei eventuale micșorări a pedepsei s-ar ajunge ca aceasta să nu-și mai îndeplinească funcțiile prevăzute de lege. P. urmare, nici sub acest aspect nu poate fi admis recursul și solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat cu ocazia judecării recursului.
Având ultimul cuvânt inculpatul recurent B. F. precizează că regretă cele întâmplate și lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța în cauză.
Declarând închise dezbaterile, instanța lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față:
P. sentinta penala nr. 142 din 15 martie 2012, Judecatoria Barlad, a dispus urmatoarele:
„Condamnă pe inculpatul B. F., fiul lui C. și D., născut la data de 02.02.1976, în B., CNP –_, cetățean român, recidivist, studii 10 clase, domiciliat în ., la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b ; art. 74, lit b ; art. 76 Cod penal, în dauna părții vătămate G. A. S. ;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. g Cod Penal cu aplicarea art . 37 lit. b Cod penal, în dauna părții vătămate S.C. Instalații S. D. SRL B..
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal constată că faptele săvârșite sunt în concurs real și în temeiul art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
In temeiul art.71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a – teza.II, b, Cod penal pe durata executării pedepsei.
Ia act că părțile vatamate G. A. S. și S.C. Instalații S. D. SRL B. nu s-au constituit părți civile împotriva inculpatului.
In temeiul art.191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
„ La data de 19.10.2011, prin rechizitoriul din dosarul nr.746/P/2011, P. de pe lângă Judecătoria B., a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului B. F., pentru săvârșirea infracțiunilor: de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b, în dauna părții vătămate G. A. S., și a tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. g Cod Penal cu aplicarea art . 37 lit. b Cod penal în dauna părții vătămate S.C. Instalații S. D. SRL B..
In actul de sesizare al instanței se reține faptul că inculpatul B. F., în data de 12.02.2011, ar fi sustras trei țevi metalice, în lungime de aprox. 4 m. fiecare, și trei plase metalice, rezultate din demontarea unui coșer, aparținând părții vătămate G. A. S., iar în data de 17.02.201, împreună cu numitul I. V. ar fi intenționat să sustragă, o țeavă metalică ce se afla pe terenul părții vătămate S.C. Instalații S. D. SRL B..
In cursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră, recunoscând săvârșirea parțială a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, poziție pe care și-a menținut-o și în cursul procesului penal, propunându-și în apărare, proba cu acte și martori, admisă de instanță.
Din analiza actelor și probelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
1. În data de 11.02.2011, partea vătămată G. A.-S. s-a înțeles cu inculpatul B. F., că a doua zi să meargă la locuința bunicilor săi, situată în cartierul „Sub deal” din . demonta de acolo un coșer confecționat din țevi și plasă metalică și a-l transporta la locuința părintească, pentru a nu i-l sustrage cineva.
In baza înțelegerii dintre cei doi, a doua zi – pe data de 12.02.2011, în jurul orei 08.30, partea vătămată G. A. S. împreună cu inculpatul B. F., cu mătușa sa Tăbuș Clementina și nepoata acesteia B. E.-C. s-au urcat în căruța inculpatului și s-au deplasat în cartierul „Sub deal” la locul unde se află coșerul.
În urma dezmembrării coșerului au rezultat trei țevi metalice, în lungime de aprox. 4 m. fiecare, și trei plase metalice, care, la solicitarea părții vătămate G. A. S. au fost încărcate în căruță.
La solicitarea numitei Tăbuș Clementina de la același imobil, s-au mai încărcat 20 cărămizi, mai multe bucăți de lemne de foc, un dulap și o masă veche.
Ulterior, după ce au terminat treaba, partea vătămată, inculpatul și martora Tăbuș Clementina s-au urcat în căruță și s-au îndreptat spre . numitei B. E.-C., care a plecat pe jos către locuința sa.
Pe drum inculpatul B. F. i-a cerut părții vătămate G. A. S. să meargă să vândă țevile rezultate din demontarea coșerului, la centrul de colectare pentru a obține o sumă de bani, însă spunându-i că din bunurile respective dorește să construiască un gard la locuința părintească din .-a refuzat pe inculpat.
In momentul în care au ajuns cu căruța la trecerea de nivel cu calea ferată, fără nici un motiv, inculpatul B. F. i-a cerut părții vătămate G. A. S. să coboare din căruță, acesta conformându-se.
Aflându-se în căruța inculpatului, Tăbuș Clementina a intervenit în discuția dintre cei doi și a încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi, însă, fără a mai ține cont că bunurile aparțineau părții vătămate, inculpatul a pornit căruța și s-a îndreptat către centrul de colectare aparținând S.C. REMAT S.A. – Punctul Simila unde a vândut plasele metalice contra sumei de 76 lei.
Inculpatul B. F. a vrut să vândă și țevile metalice, însă a fost oprit de către numita Tăbuș Clementina.
După ce a luat banii pe plasele metalice, inculpatul B. F. a plecat către satul Simila împreună cu numita Tăbuș Clementina, care nu a coborât din căruță de frică să nu rămână fără bunurile pe care le luase pentru ea.
Ajungând în fața magazinului S.C. Crocodilul S.R.L. Simila, inculpatul B. F. a oprit căruța și a mers de a cumpărat, cu banii obținuți din vânzarea plaselor metalice, alimente și băuturi alcoolice, invitând-o pe martora Tăbuș Clementina să meargă în local să consume băuturi alcoolice, dar fiind refuzat, inculpatul a intrat singur.
Mai târziu, Tăbuș Clementina văzând că inculpatul B. F. a revenit în stare de ebrietate, și-a lăsat bunurile în căruță și a plecat pe jos acasă.
În aceeași seară, inculpatul B. F. a mers din nou la centrul de colectare a fierului vechi, unde a vândut și cele trei țevi metalice luate de la partea vătămata G. A. S..
După ce a coborât din căruță partea vătămată G. A.-S. a sesizat organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Zorleni privitor la sustragerea bunurilor sale.
Ulterior, inculpatul B. F. aflând de la vătămat că l-a reclamat la poliție, a mers la centrul de colectare aparținând S.C. REMAT S.A. – și a răscumpărat cele trei țevi metalice, pe care i le-a restituit părții vătămate G. A. S., și i-a predat acestuia și suma de 76 lei cât primise pe plasele metalice de la centrul de colectare, pe care nu le-a mai putut răscumpăra.
Inculpatul a recunoscut sustragerea bunurilor metalice aparținând părții vătămate și valorificate la centrul de colectare aparținând S.C. REMAT S.A., susținând că se afla sub influența băuturilor alcoolice când a comis fapta și nu a realizat la acel moment care vor fi consecințele faptei sale.
Valoarea prejudiciului total cauzat părții vătămate G. A.-S. a fost în sumă de 350 lei și a fost recuperat în totalitate, motiv pentru care acesta a declarat că nu înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal.
Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de instanță, așa cum ea rezultă din declarațiile părții vătămate G. A. S., proces-verbal de examinare a bunurilor sustrase și restituite, declarațiile martorilor: Tăbuș Clementina, G. M., M. I., B. E., coroborate cu declarațiile inculpatului.
2 . În data de 17.02.2011, inculpatul B. F. a observat o bucată de țeavă metalică, situată pe un teren din apropierea stației de carburanți PETROM Simila, și a luat hotărârea de a o vinde la un centru de colectare a fierului vechi pentru a obține o sumă de bani.
În acest sens, în aceeași zi, în jurul orei 16.00, inculpatul B. F. s-a deplasat pe terenul aparținând .., învecinat cu terenul pe care se afla țeava metalică și a discutat cu numitul I. Hristachi, agent de pază la această societate, solicitându-i acestuia să-l lase să sustragă bunul respectiv pentru că îl va recompensa.
Agentul de pază nu numai că i-a adus la cunoștință că nu este în obiectivul său de pază, ci și faptul că nu este de acord să o ia de acolo, avertizându-l că dacă va veni, va anunța organele de poliție.
Cu toate acestea, în jurul orei 18.00, inculpatul B. F. s-a urcat în căruța sa trasă de doi cai și a plecat către terenul aparținând S.C. Instalații S. D. SRL B., și pe care se găsea țeava respectivă.
Pe drum, inculpatul B. F. a oprit la barul .. Simila situat în apropierea casei sale, unde l-a întâlnit pe numitul I. V. căruia i-a povestit că vrea să sustragă țeava metalică de pe terenul respectiv, cei doi înțelegându-se să meargă împreună.
În jurul orei 19.00, inculpatul B. F. și numitul I. V., s-au urcat în căruța cu cai și au plecat spre terenul respectiv, pătrunzând în incinta acestuia prin latura de est unde nu există gard, de pe DE 581.
Ajungând la locul faptei, au legat țeava metalică cu un lanț de căruță și au început să tragă de aceasta pentru a o sustrage, moment în care au fost surprinși de către organele de poliție, care i-au condus apoi la sediul Postului de Poliție Zorleni pentru cercetări.
Inițial, fiind audiați cu ocazia depistării lor, ambii învinuiți au recunoscut că intenționau să sustragă țeava respectivă de pe terenul părții vătămate S.C. Instalații S. D. SRL B., însă ulterior învinuitul I. V. fiind reaudiat, a negat că ar fi participat la aceasta, declarând că trecea pe drum cu bicicleta, când a fost strigat de celălalt inculpat B. F., ocazie cu care acesta l-ar fi rugat să-l ajute să lege țeava metalică de căruța sa, aducându-i totodată la cunoștință că a vorbit cu un paznic care i-a dat voie să o ia.
În urma confruntării inculpatului B. F. cu agentul de pază I. Hristachi, rezultă că între cei doi nu a existat nici o înțelegere cu privire la sustragerea țevii, ba mai mult decât atât, acesta nici nu a i-a dat acceptul să o ia din acel loc, iar pentru a se asigura că inculpatul B. F. nu va sustrage țeava metalică nici după plecarea sa, I. Hristachi l-a atenționat pe colegul său care l-a schimbat – martorul C. V.-S. că este posibil ca o persoană să vină pe terenul din apropiere și să sustragă țeava respectivă.
Martorul C. V.-S., a relatat cu ocazia audierii sale că i-a văzut pe cei doi - inculpatul B. F. si numitul I. V. când se învârteau în jurul unei țevi metalice pentru a o sustrage, moment în care a anunțat un alt agent de pază de la Primăria Zorleni pentru a sesiza organele de poliție.
Țeava metalică pe care inculpatul B. F. și numitul I. V. intenționau să o sustragă, precum și terenul pe care se afla aparține S.C. Instalații S. D. SRL B., iar valoarea de inventar a acesteia este în sumă de 2.678 lei.
S.C. Instalații S. D. SRL B. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, împotriva inculpatului.
Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de instanță, așa cum ea rezultă din procesul-verbal de depistare; procesul-verbal de cercetare la fața locului; declarațiile reprezentantului părții vătămate; procesele-verbale de confruntare; declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatului.
Potrivit art. 208 alin. 1 Cod penal - constituie infracțiunea de furt luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, cu scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Potrivit art . 20 alin 1 Cod penal - Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Potrivit art . 21 alin 2 Cod penal - Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.
Față de situațiile de fapt reținute mai sus, instanța apreciază că a fost dovedită săvârșirea de către inculpatul B. F., cu vinovăție, a infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și va aplica inculpatului, câte o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune, la individualizare instanța urmând a avea în vedere: gradul de pericol social al faptelor săvârșite, starea de recidivă a inculpatului, recuperarea prejudiciului (la prima faptă), persoana și conduita făptuitorului.
Potrivit art.34 lit.b Cod penal – în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Constatând că infracțiunile săvârșite de inculpatul B. F., se află în concurs real – art.33 lit.a, instanța, în temeiul art.34 lit.b Cod penal, va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea.
In temeiul art.71 alin. 2 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a – teza.II, b, Cod penal pe durata executării pedepsei.
Instanța va lua act că părțile vătămate G. A. S. și S.C. Instalații S. D. SRL B. nu s-au constituit părți civile împotriva inculpatului.
In temeiul art.191 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză.”
În termen legal hotărârea primei instanțe a fost recurată de către inculpatul B. F., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele susținute oral în dezbaterea recursului, și consemnate întocmai în preambulul prezentei hotărâri.
Astfel, motivele de nelegalitate invocate de inculpatul recurent, vizeaza, in principal gresita condamnare pentru cele doua fapte retinute in sarcina sa. Apreciaza inculpatul, ca prima fapta, respectiv infractiunea de furt in dauna partii vatamate G. A. S., nu exista, in sensul ca nu a avut loc deposedare/sustragerea bunurilor partii vatamate din detentia acestuia, cita vreme bunurile se aflau, in fapt, in detentia si posesia inculpatului, solicintand achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit. a cod proc pen, intrucit fapta nu exista, cu atat mai mult cu cat nu exista prejudiciu. In situatia in care s-ar retine totusi ca o fapta penala in sarcinea inculpatului, aceasta ar putea constitui, eventual, infractiunea de abuz de incredere, intrucit bunurile despre care se afirma ca au fost sustrase de catre inculpat, au fost, de fapt, predate acestuia de catre partea vatamata, inculpatul refuzind sa le mai restituie.
In ce priveste cea de-a doua fapta, se impune de asemenea achitarea, in temeiul art. 11 pct 2 lit a raportat la art. 10 lit b, lit.d, intrucit aceasta constituie o tentativa absolut improprie, care nu se sanctioneaza de legea penala, dat fiind modul ei de concepere imposibil de realizat.
In susbsidiar, inculpatul solicita clementa din parte instantei si, in consecinta, sa fie redus cuantumul pedepsei aplicate.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu cazurile de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 12, pct. 14 și pct. 18 cod proc., dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că nu este întemeiat recursul inculpatului pentru considerentele ce vor fi expuse:
Pentru a se putea ajunge la o soluție de condamnare, legea prevede ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.
Nevinovăția este prezumată, inculpatul nefiind dator să-și probeze nevinovăția atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art.11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Civile și Politice și art.23 din Constituția României.
În Codul de procedură penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
P. adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnității umane – s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Prima instanță, în baza cercetării judecătorești desfasurate cu respectarea dispozitiilor legale, și a tuturor probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, a stabilit corect situatia de fapt, constand in aceea că inculpatul B. F., în data de 12.02.2011, a sustras trei țevi metalice, în lungime de aprox. 4 m. fiecare, și trei plase metalice, rezultate din demontarea unui coșer, aparținând părții vătămate G. A. S., iar în data de 17.02.201, împreună cu numitul I. V. a intenționat să sustragă, o țeavă metalică ce se afla pe terenul părții vătămate S.C. Instalații S. D. SRL B., inlaturand pe baza acestor probe prezumtia de nevinovatia ce opera in favoarea inculpatului recurent.
Faptele astfel dovedite si retinute in sarcina inculpatului, rezultand din coroborarea tuturor mijloacelor de proba administrate in cauza si care au condus in mod indubitabil la retinerea vinovatiei inculpatului in savarsirea acestora, au fost incadrate corespunzator in drept ca intrunind elementele constituitve ale infractiunii de furt, prev. de art. 208 cod penal, atat in faza consumata, in ce priveste fapta indreptata impotriva partii vatamate G. A. S., cat si in stadiul tentativei, finalizarea activitatii infractionale fiind intrerupta de aparitia organelor de politie, in ce priveste fapta indreptata impotriva partii vatamate S.C. Instalații S. D. SRL B..
Potrivit art. 213 alin. 1 C.pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Pentru existența acestei infracțiuni, este necesar în primul rând să existe un raport juridic între partea vătămată și făptuitor, în temeiul căruia acesta din urmă dobândește detenția bunului mobil și, totodată, are îndatorirea să îl păstreze, să în restituie la termenul și în condițiile stabilite ori să îi dea destinația indicată de cel de la care l-a primit.
Devenit detentor al bunului, făptuitorul intervertește în mod abuziv detenția într-o stăpânire deplină, comportându-se ca și cum ar fi proprietarul acestui bun, abuzând astfel de încrederea celui care i l-a încredințat.
A dispune de un bun în sensul art. 213 C.pen., înseamnă a face acte la care numai proprietarul bunului este îndreptățit, acte pe care detentorul să le facă pe nedrept, adică raportul juridic în temeiul căruia acesta deține bunul să nu îl fi îndreptățit să le efectueze.
In cazul infractiunii de furt, în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, bunul mobil care constituie obiectul material al infracțiunii se află în posesia sau detenția altei persoane decât infractorul, de la care acesta din urmă îl ia împotriva voinței ei, pentru a și-l însuți pe nedrept.
În speță, partea vătămata G. A. S. nu a încredințat bunul sau inculpatului nici macar pentru un timp foarte scurt, nu a renunțat nici un moment la posesie sau detenție, ci doar a apelat la ajutorul inculpatului in vederea transportarii bunurilor sustrase, cu utilajul hipo al inculpatului, fara ca prin faptul aflarii acestora in caruta inculpatului sau al transportarii bunurilor sustrase, sa fi operat o schimbare, chiar si temporară, a poziției bunului care, în lipsa oricărui titlu, nu a ajuns si nici nu s-a aflat vreun moment în detenția inculpatului. În aceste condiții, din modul cum a procedat inculpatul, respectiv cerand partii vatamate sa coboare din caruta, iar dupa ce aceasta a procedat in acest sens, s-a deplasat in continuare, cu bunurile apartinand partii vatamate, catre un punct de colectare a fierului vechi unde a vindut bunurile apartinand partii vatamate, rezultă că acesta a luat hotărârea de a-și însuși aceste bunuri încă înainte de a intra în posesia lor, dupa coborirea partii vatamate din caruta.
Faptul că părtea vătămata a pus de bună voie bunurile in caruta inculpatului, deosebit de faptul este lipsit de relevanță cu privire la încadrarea juridică a faptei ca infracțiune de furt, actiunea partii vatamate este urmarea intelegerii intervenite cu inculpatul in sensul de a-l ajuta sa transporte bunurile rezultate din urma demontarii coserului, astfel cum cei doi stabilisera deja cu o zi inainte.
În concluzie, instanța de recurs urmeaza sa aprecieze ca, astfel cum a retinurt si instamta de fond, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, iar nu pe cele ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C.pen., în condițiile în care între inculpat și părtea vătămata nu a existat o convenție anterioară cu privire la deținerea bunului, lipsind, deci, situația premisă a acestei infracțiuni, intelegerea dintre cei doi intervenind, astfel cum aratat mai sus, doar cu privire la ajutorul pe care partea vatamata il solicitase inculpatului atat in vederea demontarii coserului, cat si a transportarii bunurilor rezultate din aceasta.
De asemenea, lipsa prejudiciului în cazul parții vătămate G. A., nu se datorează nerealizării conținutului constitutiv al infracțiunii de furt în totalitatea elementelor sale componente, care include și prejudiciul, ci doar atitudinii ulterioare faptei adoptate de către inculpat prin restituirea prejudiciului cauzat către partea vătămată, prin echivalent, ceea ce nu conduce la inexistența infracțiunii prin lipsa prejudiciului, care, așa cum am precizat a fost produs în patrimoniul părții vătămate prin fapta ilicită a inculpatului, ci doar la o aprecierea acestei atitudini în procesul de individualizare a răspunderii penale care, astfel cum se va releva mai jos, a și fost avut în vedere ca atare de instanța fondului.
Tentativa reprezinta o forma a infractiunii ce consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta ori nu si-a produs efectul, desi executarea a fost efectuata in intregime.
In functie de momentul pana la care a fost adus actul de executare se face distinctie intre:
a) tentativa perfecta (terminata),
b) tentativa imperfecta (intrerupta)
Suntem in prezenta tentativei perfecte atunci cand actul de executare a fost adus pana la capat, dar rezultatul nu s-a produs. Neproducerea rezultatului se poate datora unor imprejurari straine de vointa infractorului sau chiar de interventia autorului, interventie indreptata spre impiedicarea producerii rezultatului.
Suntem in prezenta tentativei imperfecte atunci cand actul de executare a fost intrerupt, astfel incat nu mai era posibil producerea rezultatului.
Intreruperea se poate datora si unor cauze straine de vointa autorului, cum este cazul si in situatia inculpatului din prezenta cauza, a carui activitate infractionala a fost intrerupta de interventia organelor de politie si nu ca urmare a modului defectuos de realizare a infractiunii, astfel cum pretinde acesta in motivele de recurs, sau chiar datorita vointei acestuia.
In functie de cauza neproducerii rezultatului avem:
a) tentativa proprie
b) tentativa improprie
Exista o tentativa proprie atunci cand mijloacele folosite erau apte sa produca rezultatul, atat in abstract, cat si in concret, dar rezultatul nu s-a produs datorita modului gresit de utilizare a acestor mijloace.
Exista o tentativa improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs din cauza ca mijloacele folosite nu puteau duce la lezarea obiectului juridic fie in concret, fie in abstract.
Tentativa improprie poate fi clasificata in:
a) Tentativa relativ improprie
b) Tentativa absolut improprie
Exista o tentativa relativ improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs datorita insuficientei si diferitelor mijloace folosite ori datorita faptului ca obiectul material nu se afla la locul unde credea faptuitorul.
Exista o tentativa absolut improprie atunci cand consumarea infractiunii nu era posibila datorita modului in care era conceputa executarea. In acest caz, mijloacele folosite sunt inapte, prin natura lor, sa produca rezultatul.
Modalitate neincriminată a tentativei care constă în faptul că executarea activității infracționale a fost dusă până la capăt însă rezultatul nu s-a produs datorită modului greșit (absurd) în care a fost concepută executarea, inaptitudinii totale a mijloacelor folosite de a produce urmarea sau inexistenței absolute a obiectului infracțiunii. Tentativa absolut improprie sau tentativa absurda se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere al infractiunii, ceea ce nu se poate aprecia in cauza dat fiind faptul, astfel cum am precizat si cum corect a retinut si instanta de fond in concordanta cu actele dosarului, ca nefinalizarea activitatii infractionale a inculpatului, de sustragere a tevii metalice, nu s-a datorat modului in care a fost conceputa infractiunea, ba dimpotriva, din modalitatea retinuta, rezulta ca acesta a gindit eficient activitatea sa infractionala, astfel s-a deplasat impreuna cu numitul I. V., cu caruta la terenul unde se afla țeava metalică, unde au legat teava respectiva cu un lanț de căruță și au început să tragă de aceasta pentru a o sustrage, moment în care au fost surprinși de către organele de poliție, aceasta fiind cauza care a condus la intreruperea activitatii infractionale a inculpatului si la raminerea acesteia in stadiul tentativei imperfecte/intreupte intrucit actul de executare a fost intrerupt, astfel incat nu mai era posibil producerea rezultatului, intrerupere datorata unor cauze straine de vointa autorului si nicidecum datorata „modului absurd in care a fost conceputa infractiunea”, astfel cum a sustinut inculpatul in recursul formulat, invocand existenta tentativei absolut improprii care nu se pedepseste.
Raspunderea penala este una din institutiile fundamentale ale dreptului penal, alaturi de institutia infractiunii si a pedepsei, reglementata in diferite dispozitii din Codul penal. Ea obliga persoana care a savarsit o infractiune sa raspunda pentru aceasta in fata organelor judiciare, sa suporte sanctiunile prevazute de lege si sa execute pedeapsa aplicata. Raspunderea penala are ca temei savarsirea unei infractiuni, legea prevazand ca infractiunea este unicul temei al acesteia.
Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis in judecata, instanța l-a condamnat pe inculpatul recurent la câte o pedeapsă cu închisoarea situata, pentru una din infractiunile retinute, sub limita minimă prevăzuta de textul incriminator, respectiv spre aceasta limita pentru cea de a doua fapta.
Potrivit dispozițiilor art. 72 Cod penal, text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei ,la stabilirea și aplicarea acesteia, se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din examinarea textului de lege invocat, rezultă că aceste criterii sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.
Pe de altă parte, art.52 Cod penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Raportat acestei prevederi, s-a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptei, prejudiciul cauzat sau care s-ar fi putut produce prin infractiune, sens în care valorile ocrotite de legea penală prin incriminarea faptelor trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinei de drept, cât și pentru educarea/reeducarea inculpatului.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul ,definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Au fost, de asemenea avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, atitudinea inculpatului înainte și după comiterea faptelor, dar si faptul ca depus diligente si a recuperat in totalitate prejudiciul cauzat partii vatamate G. A. S. prin restituirea echivalentului bunurilor sustrase, imprejurare apreciata corespunzator de instanta fondului ca avand caracter de circumstanta atenuanta, in conditiile art. 74 lit. b cod penal, cu consecinta reducerii sanctiunii aplicata pentru aceasta fapta sub limita minima de incriminare, astfel cum obliga dispozitiile art. 76 cod penal.
În raport de aceste criterii, instanța de fond a procedat la o judicioasă aplicare a dispozițiilor menționate, pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză fiind corespunzător individualizate, atât în ce privește cuantumul stabilit pentru fiecare în parte cât și modalitatea de executare, Curtea apreciind că raportat circumstanțelor cauzei, nu se justifică elemente de natură a fi caracterizate drept circumstanțe atenuante, deosebit de cele retinute si apreciate deja ca atare de prima instanta, cu efectul reducerii cuantumului pedepselor aplicate.
În consecință, Curtea apreciază că pedeapsa finală aplicată inculpatului recurent corespunde exigențelor dispozițiilor legale menționate, atât în ce privește cuantumul acesteia, cât și modalitatea de executare, nefiind, așa cum am precizat, elemente circumstanțiale care să justifice reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii pedepselor aplicate, astfel cum a solicitat inculpatul în recursul său.
Asa fiind pentru considerentele de drept si de fapt, pe larg expuse, Curtea constata ca recursul formulat de inculpatul B. F. impotriva sentintei penala nr. 142 din 15 martie 2012 a Judecatoriei Barlad este nefondat,urmand ca, in temeiul dispozitiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod proc. P.., sa fie respins ca atare si sa fie mentinuta, ca legala si temeinica, hotarirea recurata.
Vazind si disp. art. 192 cod proc. pen.
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.142 din 15.03.2012 a Judecătoriei Bîrlad, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.05.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. O. M. T. J. I. E. C.
Grefier,
E. M. D.
Red./Tehnored. C.I.E.
(2 ex.-
Judecătoria B. – N. B.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 525/2012. Curtea de Apel IAŞI | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 670/2012. Curtea... → |
|---|
