Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 3362/2015. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 3362/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 216/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

Ședința publică de la 12 Martie 2015

Completul compus din:

Președinte: E. S.

Judecător: C.-G. T.

Grefier: L. A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 216/2015

S-a luat în examinare apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 3362 din data de 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect - infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2015, cu participarea, la acea dată, a domnului procuror C. I., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.391 alin.1 Cod procedură penală a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi.

C. DE A.,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 3362 din data de 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a hotărât:

„În baza dispozițiilor art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. C din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. I. (fiul lui A. și G., născut la data de 21.07.1967, în ., CNP_, cu domiciliul în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., ., cetățean român, studii liceală, locul de muncă P.F.A. G. I., căsătorit, stagiu militar efectuat, fără antecedente penale), la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de achiziționarea de alcool etilic și de alte distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului G. I., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. I. (fiul lui A. și G., născut la data de 21.07.1967, în ., CNP_, cu domiciliul în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., ., cetățean român, studii liceală, locul de muncă P.F.A. G. I., căsătorit, stagiu militar efectuat, fără antecedente penale), la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea sau comercializarea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 40 litri alcool etilic.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului G. I., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, constată că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente.

În baza dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 raportat la art. 33 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, contopește pedepsele de 8 (opt) luni închisoare aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa totală rezultantă de 8 (opt) luni închisoare.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul G. I., 8 (opt) luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului G. I., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 81 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, aplicată inculpatuluiG. I. prin prezenta sentința penală, pe o durata de2 (doi) ani și 8 (opt) luni, care, conform dispozițiilor art. 82 alin. (1) Cod penal din 1969, constituie termen de încercare pentru inculpat.

Învederează inculpatuluiG. I. dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante a închisorii, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 aplicată prin prezenta hotărâre.

În baza dispozițiilor art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal din 1969 confiscă cantitatea de 162,5 l alcool depusă la Biroul Vamal –Direcția R. Vamală Iași și menționată în adeverința de reținere a bunurilor nr. 431E/05.09.2013, . nr._ (f. 17 d.u.p.).

În baza dispozițiilor art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală constată achitat prejudiciul cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, ., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, în numele și pentru Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași, prejudiciu constând în suma de 9528 lei (reprezentând taxe vamale accize, TVA), la care s-au adăugat dobânda legală și penalitățile de întârziere (în cuantum de 886 lei), și, pe cale de consecință, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca rămasă fără obiect.

Dispune ridicarea sechestrului asigurător constând în indisponibilizarea imobilului situat în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., ., cu suprafața de 63,42 mp, proprietar G. I., sechestru imobiliar instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.02.2014 dată în dosarul de urmărire penală nr. 1127/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Constată că pe parcursul judecății inculpatul G. I. a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul G. I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 770,83 lei.”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

„În fapt, la data de 05.09.2013, organele de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iași – S.I.F. au fost solicitate de către lucrătorii Serviciului Rutier al I.P.J. Iași pentru a interveni în legătură cu o persoană care a fost depistată transportând cu un autovehicul o cantitate de băuturi alcoolice fără a deține documente de proveniență a acesteia, fapt ce rezultă din procesul-verbal de depistare în trafic întocmit de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Iași - Serviciul Poliției Rutiere și din procesul-verbal de constatare a infracțiunii din data de 05.09.2013.

Instanța reține că lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Iași au oprit în trafic, pe DE 583 E, în zona localității Valea L., jud. Iași, un autoturism marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, condus de către inculpatul G. I., în interior fiind și martorul E. G.. Cu prilejul efectuării controlului vizual al autoturismului, s-a observat că pe locurile din spate erau mai multe recipiente tip PET de diferite cantități, de 2 l și de 5 l, cu lichid incolor, cu miros pregnant de alcool.

La interpelarea agenților de poliție, inculpatul G. I. a declarat că era cantitatea de 80 de litri de vodcă pe care tocmai o achiziționase fără documente, de la diferiți cetățeni moldoveni din zona Complexului Siraj, pentru suma de 10 lei/litru, alcool ce urma să fie transportat în localitatea Răchiteni, jud. Iași, pentru o înmormântare.

Organele de poliție au continuat cercetările la sediul I.P.J. Iași, constatându-se că în autoturismul condus de către inculpat, proprietate soției acestuia, numita G. G., era în total era cantitatea de 162,5 litri lichid cu miros de alcool, presupusă votcă, sau băutură alcoolică spirtoasă.

După întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii din data de 05.09.2013, în care s-a inventariat cantitatea de alcool, împreună cu organele de specialitate vamale, s-a procedat la transportarea acestei cantități la Direcția Regional Vamală Iași și la transferul întregii cantități într-un butoi din plastic, din care au fost prelevate probe biologice în vederea determinării nivelului de concentrație alcoolică la Laboratorul Vamal Central, întocmindu-se procesul-verbal de prelevare nr. 2019/05.09.2013 și sigilare probe.

Băuturile spirtoase ce au fost identificate în autoturismul condus de inculpat, susceptibile că provin din contrabandă, de proveniență Republica M., au fost ridicate în vederea cercetărilor pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat, fiind eliberată inculpatului adeverință de reținere bunuri ARV nr. 431E/05.09.2013, . nr._.

Ulterior, a fost înaintat la dosarul de urmărire penală certificatul de analize alcool nr. 444 din 07.11.2013 emis Laboratorul Vamal Central (f. 20 d.u.p.) din care rezultă că probele prelevate din cantitatea de alcool din cauză, aparținând inculpatului G. I., reprezintă, în fapt, alcool etilic nedenaturat, cu titru alcoolic volumic de 95,5 % .

Prin prin adresa nr. DRVIS/BRV/901/29.01.2014 emisă de A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Iași – Direcția R. Vamală Iași s-a stabilit și constatat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare totală de 9 528 lei constând în taxe vamale de 138 lei, valoarea în vamă de 2 840 lei, accize de 6996 lei și TVA de 2 394 lei.

Coroborând declarațiile inculpatului G. I. și ale martorului E. G., instanța reține că acesta s-a deplasat din localitatea de domiciliu, municipiul R. în municipiul Iași, în ziua de 05.09.2013, conducând autoturismul proprietatea soției pe DE 583 E spre Iași, luând la ocazie doi tineri din localitatea Răchiteni, unde o lăsase la școala din localitate pe soția sa, care este cadru didactic. Unul dintre tineri era martorul E. G., care i-a solicitat numitului G. I. să îl aducă înapoi, în localitatea Răchiteni, după ce își termina treburile în Iași.

Inculpatul G. I. s-a deplasat cu autoturismul în zona fostului Complex Siraj din mun. Iași, situat pe . să cumpere alcool etilic - dublu rafinat - de la cetățenii moldoveni, care ofereau astfel de produse ocazional, cunoscând că sunt de proveniență Republica M., fiind aduse în mod fraudulos, prin contrabandă, în România.

Ulterior, inculpatul, singur, în timp ce martorul E. G. a intrat în Complex și apoi în autoturism, neavând nici o participație la achiziționarea alcoolului din cauză și neavând nicio cantitate proprie, a cumpărat cantitatea de 162,50 litri de alcool, de la mai mulți cetățeni moldoveni, de la care a achiziționat toate cantitățile pe care aceștia le aveau la vânzare în recipiente tip PET de la 2 la 5 litri, pe care nu erau aplicate timbre fiscale.

Inculpatul a pus sticlele cu alcool în partea locurilor din spate a autoturismului, acoperindu-le cu o pătură.

G. I. a declarat că a achiziționat din banii săi întreaga cantitate de alcool și că din toată cantitatea aproximativ un sfert (40 litri) era pentru consumul său personal, susținând că intenționa să-l folosească la pregătirea vișinatei, restul cantităților fiind destinate pentru distribuirea către rude sau cunoștințe pe care le știa doritoare de astfel de alcool.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, s-a instituit în cursul urmăririi penale măsura asiguratorie a sechestrului penal pe un imobil situat în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., cu suprafața de 63,42 mp, proprietar fiind G. I., sechestru imobiliar instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.02.2014 dată în dosarul de urmărire penală nr. 1127/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Instanța reține că inculpatul a declarat că recunoaște și că regretă săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat, declarație menținută și în fața instanței de judecată.

Săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat rezultă, mai presus de orice dubiu rezonabil, din coroborarea integrală a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, constând în: procesul-verbal de constatare a infracțiunii din data de 05.09.2013 și anexe integrate, proces-verbal de prelevare nr. 2019/05.09.2013 și sigilare probe; adeverință de reținere bunuri ARV Iași . nr._ prin care a fost ridicată cantitatea de 162,5 litri de alcool de la inculpatul G. I.; copie certificat de înmatriculare autoturism, adresa nr. DRVIS/BRV/901/29.01.2014 emisă de A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Iași – Direcția R. Vamală Iași privind evaluarea, argumentarea și precizarea prejudiciului adus bugetului de stat, adresă și certificat de analize alcool nr. 444 din 07.11.2013 emis Laboratorul Vamal Central; adrese de verificare O.C.P.I., Primăria municipiului Iași, Primăria municipiului R. privind imobilele deținute de inculpat; proces-verbal de depistare în trafic întocmit de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Iași-Serviciul Poliției Rutiere; declarația martorului E. G., f. 38-40; proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurator imobiliar din data de 14.02.2014; declarație suspect și declarație de inculpat, f. 60-64.

În drept, fapta inculpatului G. I. care, la data de 05.09.2013, a fost depistat de organele de poliție conducând autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 E în localitatea Valea L., jud. Iași, în timp ce transporta cantitatea de 162 de litri de băuturi spirtoase pentru care nu avea acte de proveniență, pe care a achiziționat-o în aceeași zi din municipiul Iași din zona Complexului Comercial SIRAJ, de la cetățeni moldoveni, cu 10 lei / litru fară a fi achiziționat de la antrepozitari autorizați a comercializa băuturi alcoolice, cantitate de aclool despre care inculpatul avea reprezentarea că este alcool dublu rafinat, respectiv alcool etilic, cu titru alcoolic volumic de 95,5 %, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de: achiziționarea de alcool etilic și de alte distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse, prev. deart. 296 ind. 1 alin. 1 lit. C din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de deținerea sau comercializarea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 40 litri alcool etilic, prev. de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de achiziționarea de alcool etilic și de alte distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse, constă în acțiunea inculpatului de a cumpăra cantitatea de alcool etilic de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse, iar elementul material al infracțiunii de deținerea sau comercializarea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 40 litri alcool etilic constă în acțiunea inculpatului de deținere a unei cantități de peste 40 de litri de alcool etilic, condiție ce este îndeplinită în speța de față, cantitatea totală ridicată de la inculpat fiind de 162,5 litri alcool etilic.

Urmarea imediată a fiecărei infracțiuni este producerea unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 9.528 lei, iar legătura de cauzalitate dintre acțiune și prejudiciu este dovedita prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit prima infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a C.pen. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului bugetului de stat și a urmărit acest rezultat.

Cu privire la a doua infracțiune se reține săvârșirea acesteia cu intenție indirectă deoarece a avut reprezentarea că a achiziționat și implicit a deținut în momentul transportului o cantitate de alcool etilic de concentrație mare despre care a arătat că intenționa să îl folosească la prepararea vișinatei.

Instanța reține că cele două infracțiuni săvârșite de către inculpat sunt concurente, aflate în concurs formal, întrucât acțiunea inculpatului realizează conținutul a două infracțiuni distincte din cauza împrejurărilor în care au fost comise.

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere prevederile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele pedepsei aplicate fiecărei infracțiuni (respectiv închisoarea de la 1 la 4 ani) urmând a fi reduse cu o treime.

Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite la data de 05.09.2013, instanța va face aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014: în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Instanța arată că este neîntemeiată solicitarea apărătorului ales al inculpatului, în sensul de a face aplicarea instituției juridice a renunțării la aplicarea pedepsei, reglementată de art. 80- art. 82 Cod penal în vigoare, întrucât faptele inculpatului prezintă un pericol social ridicat, raportat la cantitatea de alcool achiziționată și deținută fără documente legale și fără a se cunoaște proveniența și calitatea acesteia, fapt ce ar fi pus în pericol sănătatea celor ce ar fi consumat alcoolul, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 80 alin. 1 lit. a Cod penal (alin. (1) Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.).

Analizând comparativ dispozițiile din Cod penal din 1969 și din Codul penal în vigoare, privind individualizarea pedepsei în cazul săvârșirii unor infracțiuni concurente, instanța constată că legea penală mai favorabilă pentru situația juridică a inculpatului este Cod penal din 1969, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 34 Cod penal din 1969 aplicarea unui spor pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni este facultativă, în timp ce potrivit dispozițiilor art. 39 Cod penal în vigoare, aplicarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni este obligatorie.

Potrivit art. 72 din Codul penal din 1969, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportat la aceste criterii, instanța reține în favoarea inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale, fapt ce rezultă din copia de pe cazierul judiciar, f. 58 d.u.p., este o persoană integrată în societate, cu un comportament adecvat normelor sociale, aspect reținut din recomandările depuse de inculpat la dosar, f. 40-41.

În plus, instanța reține că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat bugetului de stat, astfel cum rezultă din adresa Direcției Regionale Vamale nr. DRVIS/SSCV/DA3/_/23.10.2014 prin care se arată că inculpatul G. I. a achitat suma de_ lei, copii extrase de cont din data de 05.05.2014 și 18.06.2014, copiile chitanțelor . nr._/17.06.2014, . nr._/30.04.2014, . nr._/16.06.2014 emise de Trezoreria Municipiului R..

Față de considerentele sus expuse, instanța, va stabili pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Ca urmare, în baza dispozițiilor art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. C din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul G. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de achiziționarea de alcool etilic și de alte distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale (întrucât, în aprecierea instanței, săvârșirea infracțiunii îl face nedemn pe inculpat să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).

În baza dispozițiilor art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul G. I. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea sau comercializarea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 40 litri alcool etilic.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, va interzice inculpatului G. I., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, va constata că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente.

În baza dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 raportat la art. 33 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, va contopi pedepsele de 8 (opt) luni închisoare aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa totală rezultantă de 8 (opt) luni închisoare.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul G. I., 8 (opt) luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, va interzice inculpatului G. I., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În privința modalității de executare a pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea de 8 (opt) luni, aplicată inculpatului, conform art. 81 Cod penal din 1969.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța arată că acesta prezintă posibilități reale de îndreptare, fapt ce rezultă din recomandările depuse la dosarul instanței, astfel că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă; în opinia instanței, simplul fapt al condamnării reprezintă pentru G. I. un avertisment clar, în așa fel încât să nu mai reitereze comportamentul infracțional, iar acesta prezintă reale posibilități de îndreptare.

Apreciind că scopul pedepsei și, implicit, reeducarea se pot realiza chiar fără executarea pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 81 alin. 1 Cod penal din 1969, instanța va dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală.

Va fixa termenul de încercare prevăzut de dispozițiile art. 82 alin. (1) Cod penal din 1969, de2 (doi) ani și 8 (opt) luni și va învedera inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Având în vedere că achiziționarea și deținerea în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, este interzisă de lege, instanța, în baza dispozițiilor art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal din 1969, va dispune confiscarea cantității de 162,5 l alcool depusă la Biroul Vamal –Direcția R. Vamală Iași și menționată în adeverința de reținere a bunurilor nr. 431E/05.09.2013, . nr._ (f. 17 d.u.p.).

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța constată că la data de 26.05.2014 partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, în numele și pentru Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a depus la dosar adresa nr._ din 20.05.2014 prin care a arătat că își menține pretențiile civile pentru suma totală de 9.528 lei, la care se vor adăuga accesoriile aferente care se calculează de la data săvârșirii faptelor până la data achitării inclusiv.

La data de 03.11.2014 partea civilă a înaintat la dosar adresa Direcției Regionale Vamale nr. DRVIS/SSCV/DA3/_/23.10.2014 prin care se arată că inculpatul G. I. a achitat suma de_ lei, anexându-se copii extrase de cont din data de 05.05.2014 și 18.06.2014.

Prin aceeași adresă se arată că la data de 07.20.2014 s-a stabilit în sarcina inculpatului suma de_ lei, din care 9 528 lei reprezintă taxe vamale, accize și TVA și 886 lei reprezintă dobânzi și majorări de întârziere.

Din copiile chitanțelor . nr._/17.06.2014, . nr._/30.04.2014, . nr._/16.06.2014 emise de Trezoreria Municipiului R., instanța reține că inculpatul a achitat suma de_ lei, o sumă mai mare decât cea stabilită anterior.

Având în vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța, în baza dispozițiilor art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală va constata achitat prejudiciul cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, în numele și pentru Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca rămasă fără obiect.

Având în vedere că prejudiciul cauzat părții civile a fost achitat, instanța va dispune ridicarea sechestrului asigurător constând în indisponibilizarea imobilului situat în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., ., cu suprafața de 63,42 mp, proprietar G. I., sechestru imobiliar instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.02.2014 dată în dosarul de urmărire penală nr. 1127/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Instanța va constata că pe parcursul judecății inculpatul G. I. a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul G. I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 770,83 lei.”

* **

În termenul prev. de art. 410 din C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată de către inculpatul G. I., care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând prin motivele de apel următoarele:

- în cauză se impune achitarea sa, în temeiul disp. art. 181 din Codul penal din 1969, având în vedere că a cumpărat cantitatea de alcool etilic dintr-un loc public, alcoolul urma să fie folosit în scop de consum propriu și al familiei, a achitat pe parcursul procesului penal toate taxele către stat, prejudiciul fiind astfel recuperat în totalitate, a avut o conduită corespunzătoare în societate înainte de comiterea faptei, aspecte ce reies din caracterizările Asociației de proprietari și ale preotului paroh, nu are antecedente penale, a avut conduită sinceră, toate acestea demonstrând că fapta de a achiziționa o cantitate de alcool în scop personal este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă, în concret, pericolul social al unei infracțiuni;

- în subsidiar, se impune redozarea pedepsei aplicate de instanța de fond, urmând a se da eficiență circumstanțelor atenuante judiciare, respectiv cele prev. de art. 74 alin. 1, lit. a, b și c din Codul penal din 1969, cu consecința aplicării unei pedepse dozate sub minimul special, cu suspendarea condiționantă a executării pedepsei.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 471 din Codul de procedură penală, C. constată că apelul declarat de inculpatul G. I. este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, C. de A. constată că, în cauză, instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului G. I., ce nu au fost criticate prin apelul de față.

Astfel, în sarcina inculpatului G. I. s-a reținut că,la data de 05.09.2013, a fost depistat de organele de poliție conducând autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 E în localitatea Valea L., jud. Iași, în timp ce transporta cantitatea de 162 de litri de băuturi spirtoase pentru care nu avea acte de proveniență, pe care a achiziționat-o în aceeași zi din municipiul Iași din zona Complexului Comercial SIRAJ, de la cetățeni moldoveni, cu 10 lei/litru, fără a fi achiziționat de la antrepozitari autorizați a comercializa băuturi alcoolice, cantitate de alcool despre care inculpatul avea reprezentarea că este alcool dublu rafinat, respectiv alcool etilic, cu titru alcoolic volumic de 95,5 %, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: „achiziționarea de alcool etilic și de alte distilate de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau importatorii autorizați de astfel de produse”, prev. deart. 296 ind. 1 alin. 1 lit. C din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de „deținerea sau comercializarea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 40 litri alcool etilic”, prev. de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ambele cu aplic. art. 5 din Codul penal.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, ca urmare a intervenirii la data de 01.02.2014 a noului Cod penal, C. constată că, în mod corect, instanța de fond, potrivit criteriului aprecierii globale, a apreciat că legea veche este mai favorabilă, având în vedere tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni ce este unul mai blând în Codul penal din 1969, dar și pentru faptul că modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, respectiv suspendarea condiționantă, este mai favorabilă în Codul penal din 1969, având în vedere că în noul Cod penal nu mai este prevăzută această instituție, iar cea mai apropiată, respectiv suspendarea sub supraveghere, prin măsurile și obligațiile ce trebuiesc impuse inculpatului, este clar mai nefavorabilă.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului potrivit căreia faptele săvârșite ar fi adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, iar prin conținutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanță, nu ar prezenta gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este judecat, având în vedere, în primul rând gravitatea faptelor comise, prin care s-a dus o atingere semnificată valorilor sociale apărate de legea penală.

Potrivit art. 181 alin. 2 din Codul penal din 1969, „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”

Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii de stabilire în concret a gradului de pericol social, rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate.

Astfel, analizând împrejurările în care a fost săvârșită fapta de către inculpat, respectiv acesta a achiziționat de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați o cantitate de 162 litri de alcool etilic, cu titru alcoolic volumic de 95,5 %, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 9528 lei, constând în taxe vamale, valoarea în vamă, accize și TVA, C. constată că atingerea valorilor sociale ocrotite de normele penale nu este una minimă, în condițiile în care cantitatea achiziționată și deținută este una mare, iar în lipsa cunoașterii provenienței și calității băuturii spirtoase riscul punerii în pericol a sănătății oamenilor era unul foarte ridicat, indiferent dacă vorbim de membrii familiei inculpatului ori de alte persoane, iar în ceea ce privește prejudiciul cauzat statului prin deținerea, în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, acesta este unul important.

Inculpatul apelant a solicitat a se da o preponderență mai mare datelor ce caracterizează persoana acestuia, respectiv că a avut o poziție procesuală corespunzătoare, că este infractor primar, că are o inserție socială și familială corespunzătoare, că se bucură de o bună reputație, dar această solicitare ignoră celelalte criterii de stabilire în concret a gradului de pericol social, și intră în contradicție cu dispozițiile legale mai sus menționate.

D. urmare, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului, prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor prev. de art. prev. deart. 296 ind. 1 alin. 1 lit. C din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ținând seama de modul de săvârșire și împrejurările comiterii acesteia, ce anterior au fost descrise, și, în special, de urmarea ce s-ar fi putut produce ori cea care s-a produs.

Este adevărat că inculpatul G. I. are o inserție socială corespunzătoare, nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, pe care de altfel nu o putea nega având în vedere că a fost prins în flagrant dar și constatările științifice ale produsului alcoolic deținut, dar aceste împrejurări au fost avute în vedere de către prima instanță, care a apreciat, în mod just, că acestea reprezintă împrejurări atenuante care impune dozarea la minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a reținerii disp. art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Cu toate acestea, C. constată că instanța de fond nu a evaluat în mod corespunzător stăruința inculpatului de a acoperi integral prejudiciul cauzat statului, acesta plătind în cursul cercetării judecătorești suma totală de_ lei, în cauză, impunându-se, astfel, reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1, lit. b din Codul penal din 1969 cu efectul prev. de disp. art 76 lit. d din Codul penal, respectiv reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Față de cele arătate, constatând ca fiind fondate, în parte, motivele de apel formulate de inculpatul apelant G. I., C. de A., în temeiul disp. art. 421 pct. 2, lit. a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 3362 din 21.11.2014 a Judecătoriei Iași, hotărâre ce va fi desființată, în parte, în latură penală.

În rejudecare, C., pentru motivele mai sus prezentate, va dispune, mai întâi repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate inculpatului apelant, după care se va reține, în cazul fiecărei infracțiuni, dispozițiile art.74 alin.1, lit. b și art.76 lit. d Cod penal din 1969.

Se va dispune reducerea cuantumul fiecărei dintre pedepsele aplicate inculpatului G. I., de la 8 (opt) luni la 4 (patru) luni închisoare, iar, în baza art.33 și 34 Cod penal din 1969, se va aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4(patru) luni închisoare.

Se va reduce în mod corespunzător și durata termenului de încercare de la 2 (doi) ani și 8 (opt) luni la 2 (doi) ani și 4 (patru) luni.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr. 3362 din data de 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, pe care o desființează, în parte, în latură penală.

Rejudecând:

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului G. I..

Reține, în cazul fiecărei infracțiuni, dispozițiile art.74 alin.1 lit.b și art.76 lit.d Cod penal din 1969.

Reduce cuantumul fiecărei dintre pedepsele aplicate inculpatului G. I., fiul lui A. și G., născut la data de 21.07.1967, în ., CNP_, cu domiciliul în mun. R., Fundătura Crizantemelor, ., ., de la 8 (opt) luni la 4 (patru) luni închisoare.

În baza art.33, 34 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4(patru) luni închisoare.

Reduce durata termenului de încercare de la 2 (doi) ani și 8 (opt) luni la 2 (doi) ani și 4 (patru) luni.

Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare efectuate în apelul inculpatului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2015.

Pt. Președinte, Judecător,

S. E., T. C. G.

aflat în CO, semnează

președintele instanței

pt. Grefier,

L. A.

aflat în CO, semnează

grefierul șef al secției penale

Red./tehnored.T.C.G.

5 ex./14.07.2015

Judecătoria Iași

Judecător: M. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 3362/2015. Curtea de Apel IAŞI