Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 8/2014. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 483/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 483/2014

Ședința publică de la 02 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

Judecător G. S.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea apelului penal formulat de către inculpatul T. I. E. împotriva sentinței penale nr.81/06.06.2014 a Judecătoriei Hîrlău, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect lovirea sau alte violențe (art. 180 C.p.) + art. 192 C.p. + 217 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 02.09.2014, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 81 din 6 iunie 2014, Judecătoria H., în baza art. 5 alin. 1 C.pen., a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal – respectiv art. 180 alin. 1, art. 192 alin. 1, 2 și art. 217 alin. 1, raportat la art. 72-80 din vechiul Cod penal – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 193 alin. 1, art. 224 alin. 1 și 2 și art. 253 alin. 1, raportat la art. 74-79 din actualul Cod penal.

În baza art. 180 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., făcând și aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a condamnat pe inculpatul T. I.-E., fiul lui G. și M., născut la data de 23.01.1988, în municipiul Iași, județul Iași, domiciliat în satul Deleni, nr. 670, ., CNP_, la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 192 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., făcând și aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată.

În baza art. 217 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., făcând și aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

A stabilit că infracțiunile menționate anterior sunt concurente cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b din vechiul C.pen. și art. 3201 alin. 7 teza I din vechiul C.proc.pen., comisă de inculpat la data de 02.09.2012, pentru care inculpatul a fost condamnat anterior, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare, prin sentința penală nr. 11/24.01.2014, pronunțată de Judecătoria H., în dosarul nr._, rămasă definitivă prin neapelare, pe care o descontopește și a repus pedepsele componente în individualitatea lor, astfel:

  • pedeapsa indivizibilă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare;
  • rest de pedeapsă de 165 zile rămas de executat, ca urmare a revocării liberării condiționate (conform sentinței penale nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A.) din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare;
  • sporul de 4 luni închisoare.

În baza art. 6 Cod penal, a redus pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 teza I din vechiul C.proc.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen., la noul maxim de 2 ani închisoare, prevăzut de art. 371 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a din vechiul C.pen., art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. și art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen., a contopit pedepsele mai sus arătate, repuse în individualitatea lor, și a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul aplicat anterior, de 4 luni închisoare, până la 3 ani și 4 luni închisoare.

I. urmând să execute, în total, o pedeapsă rezultantă finală de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În temeiul și în condițiile art. 71 din vechiul C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

A revocat mandatul de executare nr. 16/04.02.2014, de 2 ani și 10 luni închisoare, din dosarul nr._ al Judecătoriei H..

A dispus emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen., a dedus din pedeapsa stabilită prin prezenta sentință penală perioada executată deja de către condamnat, respectiv perioada începând cu data de 05.02.2014 și până la zi.

A menținut starea de deținere a condamnatului.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., a reținut că persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C. nu s-a constituit părți civile în prezentul proces penal.

În baza art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., a luat act de faptul că persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

În baza art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 540 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 90 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 450 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății.

În baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocatul B. I. (conform delegației atașate, nr. 015/04.09.2013), în timpul judecǎții, va fi avansat inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., rămâne în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

I. T. I. E. și persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C. se cunosc, locuind în același . seara zilei de 25.12.2012 (în seara de C.), în jurul orelor 17,30, martorele R. P.-S. și D. A.-C. se deplasau înspre locuința persoanelor vătămate, intenționând să rămână un timp la numita U. I. (fiica, respectiv, sora persoanelor vătămate).

Acestea au fost ajunse din urmă de inculpat, care era însoțit de martorul B. D.. I. T. I.-E. a intrat în vorbă cu cele două martore, întrebându-le cum se numesc, după care acestea și-au continuat deplasarea. Înainte de a ajunge în dreptul locuinței persoanelor vătămate, cele două martore au fost ajunse din nou de cei doi tineri, care le-au solicitat numerele de telefon. Întrucât acestea au refuzat să le dea, inculpatul a prins-o de braț pe martora D. A.-C., căreia i-a mai solicitat și să-l strige pe persoana vătămată U. C. C. (zis I.), ca acesta să iasă afară, pentru a putea să-l bată. Aceștia au rămas în acel loc aproximativ 10 minute, timp în care martora R. P.-S. a așteptat la poarta persoanelor vătămate. Ulterior, aceasta a mers în casa persoanelor vătămate, spunându-le că inculpatul T. I.-E. nu o lasă pe prietena ei să intre în casă. În acest timp, martora D. A.-C. l-a strigat pe persoana vătămată U. C. C. (zis I.), însă acesta nu a venit la poartă, venind în schimb mama acestuia, persoana vătămată R. M., după care au ieșit în curte și membrii familiei acesteia. Persoana vătămată R. M. i-a spus inculpatului să o lase în pace pe martora D. A.-C., iar în timpul discuțiilor dintre aceștia, martora s-a smucit din prinderea inculpatului (care o ținea de braț) și a fugit în curtea persoanelor vătămate.

În acel moment, inculpatul a intrat după aceasta în curte, trântind-o cu capul în zăpadă și, apoi, lovind-o cu pumnul în zona feței. Văzându-l pe inculpat cum o lovea pe martora D. A.-C., în curtea lor, persoanele vătămate U. G. C. și U. C. C. au sărit în ajutorul acesteia, însă au fost lovite cu pumnii în zona feței, de către inculpat.

Ulterior, după plecarea celor două martore de la locuința persoanelor vătămate, inculpatul T. I.-E. a revenit la locuința acestora, unde i-a determinat pe membrii familiei persoanelor vătămate să se refugieze, de frică, în una dintre camere, după care inculpatul a spart geamurile ușii acelei camere (în care familia persoanelor vătămate se refugiase).

Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmǎrire penalǎ ,cât și în faza de judecatǎ.

În această ordine de idei, instanța a înlăturat susținerile din declarațiile inculpatului, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetǎrii judecǎtorești, ca nesincere, acestea necoroborându-se cu niciuna dintre probele administrate, fie în cursul cercetării judecătorești fie în cursul urmăririi penale, după cum s-a dezvoltat pe larg mai sus. Astfel, instanța a observat cǎ, deși declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor audiați în cauză nu sunt identice, acestea converg către stabilirea situației de fapt descrise mai sus. Instanța a reținut că relevante aspectele relatate în declarațiile lor, de către martorii D. A.-C., R. P.-S. și I. C.-R.. Și ceilalți martori audiați în cauză, deși ar putea părea subiectivi, fiind rude cu persoanele vătămate, au relatat aspecte ce au condus instanța la reținerea situației de fapt descrise anterior.

Instanța s-a pronunțat asupra aplicării legii penale mai favorabile, constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale speței.

În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În acest sens, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei care au fost aplicate inculpatului, instanța a apreciat că instituțiile juridice mai favorabile inculpatului din prezentul dosar sunt cele reglementate de vechiul Cod penal și nu cele reglementate de noul Cod penal. În considerarea acestei soluții, în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța nu a avut în vedere doar limitele speciale de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, prevăzute de dispozițiile art. 180 alin. 1, art. 192 alin. 1, 2 și art. 217 alin. 1 din vechiul Cod penal ori art. 193 alin. 1, art. 224 alin. 1 și 2 și art. 253 alin. 1 din actualul Cod penal, ci și celelalte dispoziții referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, recidivă, circumstanțele atenuante, circumstanțele agravante, precum și regimul juridic al acestor circumstanțe.

De aceea, raportat la toate aceste criterii și considerente mai sus enunțate, instanța a stabilit că, în ceea ce privește individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

De aceea, instanța, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal – respectiv art. 180 alin. 1, art. 192 alin. 1, 2 și art. 217 alin. 1, raportat la art. 72-80 din vechiul Cod penal – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 193 alin. 1, art. 224 alin. 1 și 2 și art. 253 alin. 1, raportat la art. 74-79 din actualul Cod penal.

În drept, fapta inculpatului care, pe timp de noapte, a pǎtruns în curtea persoanelor vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C., unde le-a aplicat ultimilor doi lovituri cu pumnii în zona feței, după care a spart geamurile unei uși din locuința acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu în formă agravată și distrugere, fapte prevăzute de art. 180 alin. 1, art. 192 alin. 1, 2 și art. 217 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., art. 39 alin. 4 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul C.pen.

În acest sens, cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de lovire a persoanelor vătămate U. G. C. și U. C, C..

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei, fapta comisă de inculpat cauzând persoanei vătămate suferințe fizice și vătămarea acestuia.

Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată, nu s-ar mai fi produs. Astfel, între acțiunea inculpatului și urmarea imediată există legătură directă de cauzalitate.

Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, infracțiunea de lovire sau alte violențe consumându-se în momentul săvârșirii faptei.

Fapta de lovire sau alte violențe nu a fost comisă de inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunei agravante generale sau speciale a infracțiunii.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținit că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., inculpatul urmărind și acceptând rezultatul faptei sale, și anume atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei vătămate și urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea faptei.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea de pătrundere fără drept într-o locuință, respectiv într-un loc împrejmuit ținând de aceasta, fără consimțământul persoanelor care le folosește.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, faptele comise producând persoanelor vătămate o atingere adusă libertății persoanei.

Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, violarea de domiciliu consumându-se în momentul pătrunderii fără drept a inculpatului în curtea persoanelor vătămate și apoi în locuința acestora.

Fapta de violare de domiciliu a fost comisă de inculpat în condiții ce atrag incidența agravantei speciale a infracțiunii de violare de domiciliu. În acest sens, instanța a reținut că infracțiunea de violare de domiciliu a fost comisă în timpul nopții, împrejurare care, potrivit art. 192 alin. 2 C.pen., imprimă faptei comise un caracter mai grav.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv atingerea adusă libertății persoanei și a valorilor de natură nepatrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea faptei, intenție calificată, scopul fiind lovirea martorei D. A.-C. (care nu a formulat plângere împotriva inculpatului).

Totodată, cu privire la infracțiunea de distrugere, sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii de distrugere s-a realizat prin acțiunea de distrugere a unui bun aparținând altuia, respectiv distrugerea geamurilor de la ușa aparținând persoanei vǎtǎmate.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, fapta comisǎ de inculpat producând un prejudiciu în patrimoniul persoanelor vǎtǎmate.

Între elementul material și urmarea imediatǎ, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediatǎ-dauna produsǎ acestor persoane vǎtǎmate, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisǎ în formǎ consumată, distrugerea consumându-se în momentul distrugerii bunului aparținând altuia.

Fapta de distrugere nu a fost comisǎ de cǎtre inculpat în condiții ce ar atrage incidența vreunor agravante speciale sau generale ale infracțiunii de distrugere.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a reținut că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisǎ și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului persoanei vǎtǎmate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin sǎvârșirea acestei fapte.

Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost sǎvârșitǎ de acesta în stare de recidivǎ mare postcondamnatorie.

Astfel, inculpatul T. I.-E. mai are încă 8 condamnări anterioare, după cum urmează:

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 C.pen., cu art. 41 alin. 2, art. 99 alin. 3, art. 109 C.pen., cu aplicarea art. 81, art. 82, art. 83, art. 85 C.pen., termen de încercare 2 ani și 2 luni, potrivit sentinței penale nr. 1347/2005 a Judecătoriei P., rămasă definitivă prin nerecurare;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i C.pen., cu art. 99 alin. 3, art. 74 lit. c, art. 76 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 81, art. 83, art. 110 C.pen., termen de încercare 1 an, potrivit sentinței penale nr. 21/2006 a Judecătoriei H., rămasă definitivă prin nerecurare;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 C.pen., cu art. 99 alin. 3, rap. la art. 74 alin. 2, art. 76 lit. d C.pen.; în temeiul art. 83 C.pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 1347/2005 a Judecătoriei P. și beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 21/2006 a Judecătoriei H., pedepse ce se vor executa alăturat, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare; în temeiul art. 40 C.pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin această sentință cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare, potrivit sentinței penale nr. 519/2006 a Judecătoriei H., definitivă prin decizia penală nr. 727/2006 a Tribunalului Iași. Acest inculpat a fost arestat la data de 09.12.2005, în baza mandatului nr. 27/U/09.12.2005 a Judecătoriei H.;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen., cu art. 99 și următoarele C.pen. și art. 40 C.pen., o condamnare la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 C.pen., cu art. 40 C.pen., o condamnare la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. 2 C.pen. raportat la art. 289 C.pen., cu art. 40 C.pen.; în baza art. 33 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., s-au contopit cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, ca pedeapsă unică rezultantă, de 1 an și 8 luni închisoare. În baza art. 83 C.pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1347/2005 a Judecătoriei P., definitivă prin neapelare, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată în întregime și alăturat pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare stabilită prin această sentință, pedeapsa totală de executat fiind de 3 ani și 4 luni închisoare. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a scăzut din durata totală a pedepsei durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la data de 21.03.2006 la zi, potrivit sentinței penale nr. 4043/04.10.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 2/09.01.2007 a Tribunalului Iași. În baza mandatului nr. 6923/23.01.2007, inculpatul a fost arestat la data de 21.03.2006;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 C.pen. S-a constatat că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4043/04.10.2006 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 2/2007 a Tribunalului Iași și cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 519/14.08.2006 a Judecătoriei H., definitivă prin decizia penală nr. 727/2007 a Tribunalului Iași, ce au fost contopite prin sentința penală nr. 1471/18.05.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 07.06.2007. A fost descontopită pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1471/18.05.2007, pedepsele fiind repuse în individualitatea lor, iar în baza art. 36 alin. 1 C.pen., raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen., acestea au fost contopite cu cea aplicată prin această sentință penală, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, rezultat în urma descontopirii pedepselor stabilite prin sentința nr. 1471/2007, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 2 ani închisoare. S-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1347/19.10.2005 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, stabilindu-se ca această pedeapsă să fie executată în întregime și alăturat de pedeapsa stabilită prin această sentință, pedeapsa totală pe care inculpatul a avut-o de executat fiind de 3 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a, b C.pen. S-au dedus din această pedeapsă rezultantă perioadele deja executate, de la 08.12.2005 la 13.01.2006 și de la 21.03.2006 la zi. Pedeapsa a fost stabilită prin sentința penală nr. 2668/18.09.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, dispunându-se emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv nr. 3467/2007, în baza căruia inculpatul a fost încarcerat la data de 21.03.2006. În baza sentinței penale nr. 2837/23.09.2008 a Judecătoriei Iași, inculpatul a fost liberat condiționat, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 379 zile;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen., cu art. 40 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. c, art. 76 alin. 1 lit. b C.pen., art. 80 C.pen. În baza art. 61 C.pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a executării pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare ce a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2668/18.09.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare și a fost contopită pedeapsa stabilită cu restul de 379 zile de închisoare ce a rămas din executarea pedepsei anterioare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni, în final acesta urmând a executa 3 ani și 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata reținerii și arestului preventiv de la 27.01.2009 la zi. Pedeapsa a fost stabilită prin sentința penală nr. 1484/16.04.2009 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 29.04.2009. I. a fost încarcerat la data de 27.01.2009, în baza mandatului nr. 13/U/28.01.2009 emis de Judecătoria Iași, ce a fost ulterior anulat, prin sentința nr. 1099/12.04.2010 a Judecătoriei Iași.

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c C.pen., cu art. 40 alin. 1, rap. la art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b C.pen.; în baza art. 61 C.pen., a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2668/18.09.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare, și a fost contopită pedeapsa stabilită, de 4 ani, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. S-a constatat că acea infracțiune a fost săvârșită în stare de concurs real de infracțiuni cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1484/16.04.2009 a Judecătoriei Iași, ambele fiind săvârșite în cursul restului de 379 zile închisoare rămas din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare ce fusese aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2668/18.09.2007 a Judecătoriei Iași. În baza art. 36 alin. 1 C.pen., raportat la art. 34 lit. b C.pen., s-a contopit pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare, cu pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1484/16.04.2009, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare (pedeapsă unică rezultantă), cu aplicarea art. 71 alin. 2, art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. A fost dedusă din durata pedepsei perioada executată în baza sentinței nr. 1484/16.04.2009 a Judecătoriei Iași, respectiv 27.01.2009 la zi. Pedeapsa a fost stabilită prin sentința penală nr. 1099/12.04.2010 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la 11.05.2010. I. a fost încarcerat la data de 27.01.2009, în baza mandatului nr. 13/U/28.01.2009 emis de Judecătoria Iași, ce a fost emis anterior. La data de 14.08.2012, inculpatul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse, conform sentinței penale nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A., rămânând un rest de pedeapsă de 165 zile de închisoare;

- o condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 teza I C.proc.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.; în baza art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen., a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A., privind restul de pedeapsă de 165 zile rămas de executat; în baza art. 61 alin. 1 teza a III-a C.pen., a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin această sentință penală cu restul de pedeapsă de 165 zile rămas de executat și a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, până la 2 ani și 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. 2, art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. Pedeapsa a fost stabilită prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare. I. a fost încarcerat la data de 05.02.2014, în baza mandatului nr. 16/04.02.2014 emis de Judecătoria H., în prezent aflându-se în executarea acestei pedepse.

Așadar, potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului T. I.-E., infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită de acesta în stare de recidivă mare postcondamnatorie, după cum s-a arătat mai sus, acesta fiind condamnat anterior la mai multe pedepse (în număr de 8), dintre care cea de-a șasea și cea de-a șaptea au fost pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen. rap. la art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplic. art. 76 alin. 1 lit. b C.pen., art. 80 C.pen. (faptă săvârșită la data de 18.01.2009), potrivit sentinței penale nr. 1484/16.04.2009 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare și pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c C.pen., cu aplic. art. 40 alin. 1 C.pen., art. 74 alin. 2 C.pen. și art. 76 alin. 1 lit. b C.pen. (faptă săvârșită la data de 21.01.2009), potrivit sentinței penale nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare. Față de ultima condamnare, prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare cu executare, faptele comise de inculpat sunt concurente, fiind comise anterior pronunțării acestei sentințe.

Astfel, potrivit art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., instanța a reținut că, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. În acest sens, instanța reține și faptul că unele dintre infracțiunile arătate anterior sunt dintre acelea prevăzute la art. 38 alin. 1 lit. a C.pen., respectiv săvârșite de inculpat în timpul minorității.

Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca și trăsătură esențială a infracțiunii, pentru a da eficiență aplicării legii penale mai favorabile, principiu constituțional consfințit și de art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a analizat și acest aspect, ca element favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.

De aceea, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat că din probele administrate în cauzǎ reiese în mod evident că aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât aceasta constituie infracțiune, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de fostul art. 181 C.pen.

Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.

Potrivit fostului art. 181 C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține cǎ la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor fostului art. 181 C.pen. în prezentul dosar, instanța a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu pot fi excluse din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni, conform exigențelor legale.

Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiuni sub aspect obiectiv și subiectiv și au fost săvâșitǎ de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, prin aplicarea unor pedepse în limitele prevǎzute de lege.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite și reținute de către instanță, a trecut la individualizarea judiciară a acestora, în vederea stabilirii unor pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate

La alegerea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, precum și pentru o justă individualizare a cuantumului acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 C.pen.

Pentru stabilirea pedepselor care-i vor fi aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevǎzute de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

În contextul elementelor de individualizare prevǎzute de art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., analizând gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, faptǎ prevǎzutǎ de art. 180 alin. 1 din vechiul C.pen., sunt situate între 1 și 3 luni închisoare sau amendă, pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravată, faptǎ prevǎzutǎ de art. 192 alin. 1, 2 din vechiul C.pen., sunt situate între 3 și 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de distrugere, faptǎ prevǎzutǎ de art. 217 alin. 1 din vechiul C.pen., sunt situate între 1 și 3 luni închisoare sau amendă.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepselor ce-i vor fi aplicate inculpatului pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere, între limitele speciale astfel cum au fost ele arǎtate mai sus, instanța a ținut seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 74 alin. 1 C.pen., analizând, totodată, atât gravitatea infracțiunilor săvârșite, cât și periculozitatea infractorului.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor comise de acesta, instanța s-a raportat la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptelor, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-a produs sau ar fi putut sǎ le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.

S-a avut, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, nefiind la primul raport juridic de conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosarul cauzei, săvârșind prezentele infracțiuni în stare de recidivă mare postcondamnatorie, după cum s-a arătat mai sus, conform art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., dar și atitudinea nesinceră adoptatǎ de acesta atât în cursul urmǎririi penale, cât și al cercetǎrii judecǎtorești.

Trecutul infracțional al inculpatului îl exclude, la rândul său, de la recunoașterea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., care vizează buna conduită în societate a inculpatului anterior comiterii infracțiunilor și anihilează, totodată, orice efect util al referințelor ce ar putea fi cuprinse în potențialele înscrisuri ce ar fi putut fi depuse, în circumstanțiere, de inculpat la dosarul cauzei.

Instanța, a observat dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. referitoare la recidiva mare postcondamnatorie, va face în prezenta cauză și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. 1 C.pen., referitoare la tratamentul penal al recidivei mari postcondamnatorii. Astfel, în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., pedeapsă stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc, sporul aplicat putându-se mări până la 7 ani.

Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza faptele și persoana inculpatului, instanța a apreciat că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, o pedeapsă de 1 lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în dauna persoanelor vătămate U. G. C. și U. C. C., faptă prevăzută de art. 180 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul C.pen., o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată, în dauna persoanelor vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C., faptă prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul C.pen., și o pedeapsă de 1 lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în dauna persoanelor vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C., faptă prevăzută de art. 217 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul C.pen., sunt apte să răspundă scopului legii penale și suficiente pentru atingerea scopului pedepsei penale, astfel cum acesta este definit în art. 52 din vechiul C.pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c C.pen., instanța nu a dispus interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului.

În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepselor principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 C.pen, cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 C.pen. Astfel, instanța a considerat că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I C.pen.

Îndepărtarea inculpatului de la exercițiul acestor drepturi, strâns legate de acordarea încrederii publice, se impune pentru buna desfășurare a instrucției penale și atingerea scopul represiunii penale în ceea ce îl privește pe inculpat care va executa pedeapsa în mediul carceral, ceea ce îl va pune în imposibilitatea practică de a exercita orice funcții elective.

De asemenea, instanța a apreciat că interzicerea celor două drepturi este justificată și proporțională având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară și au o conduită ireproșabilă în societate, nefiind de acceptat ca cei care se fac vinovați de comiterea unor fapte penale să acceadă la funcții sau demnități publice, postură din care ar trebui să constituie modele de comportament în societate

De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 C.pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Instanța a stabilit că prin aplicarea acestor pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins, pedepsele aplicate având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.

Totodată, instanța a stabilit că prin sentința penală nr. 11/24.01.2014, pronunțată de Judecătoria H., în dosarul nr._, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul din prezenta cauză a mai fost condamnată anterior la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 teza I din vechiul C.proc.pen. Instanța a observat că inculpatul se află în executarea acestei pedepse, fiind încarcerat din data de 05.02.2014.

Având în vedere că această pedeapsă rezultantă a fost aplicată ca urmare a revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, ce i-a fost aplicată inculpatului T. I.-E. prin sentința penală nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A., privind restul de pedeapsă de 165 zile rămas de executat, instanța a descontopit-o și a repus pedepsele componente în individualitatea lor, astfel:

  • pedeapsa indivizibilă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 teza I din vechiul C.proc.pen.;
  • restul de pedeapsă de 165 zile rămas de executat, ca urmare a revocării liberării condiționate (conform sentinței penale nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A.) din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare;
  • sporul de 4 luni închisoare.

Instanța a constatat că, după . noului Cod penal (01.02.2014), infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen. își găsește corespondentul în noul Cod penal în art. 371, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Observând că pentru această faptă inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, mai mare decât maximul pedepsei prevăzut de noul Cod penal și având în vedere prevederile art. 6 alin. 1 C.pen., cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și pânã la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicat, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea sãvârșită, se reduce la acest maxim, în baza acestor prevederi, instanța a redus pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 321 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 teza I din vechiul C.proc.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen., la noul maxim de 2 ani închisoare, prevăzut de art. 371 Cod penal.

Deși la condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a beneficiat de aplicarea prevederilor art. 3201 din vechiul C.proc.pen., instanța nu a dispus reducerea cu o treime a limitelor pedepsei din noul Cod penal, la maximul cărora se reduce pedeapsa aplicată conform legislației anterioare, întrucât această problemă nu a primit încă o rezolvare, aflându-se pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a C.pen., observând data la care au fost săvârșite aceste infracțiuni (25 decembrie 2012, respectiv 02 septembrie 2012), precum și data la care s-a pronunțat hotărârea penală anterioară de condamnare (24.01.2014), instanța a reținut că faptele condamnatului, mai sus descrise în prezenta sentință penală, au fost săvârșită în stare de concurs real de infracțiuni, fiind săvârșite mai multe infracțiuni de către același inculpat, mai înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

În această ordine de idei, instanța va face aplicarea în prezenta cauză și a dispozițiilor art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen., referitoare la judecarea ulterioară pentru o infracțiune concurentă a unui infractor condamnat definitiv. Astfel, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 34 și 35 din vechiul C.pen.

Având în vedere pedepsele stabilite mai sus pentru fiecare infracțiune în parte, instanța, în acest caz, a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., referitor la pedeapsa principală în caz de concurs al mai multor infracțiuni atunci când sunt stabilite mai multe pedepse cu închisoarea, pedeapsa cea mai grea putând fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, putându-se adăuga un spor de până la 5 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 36 alin. 1 C.pen., instanța a contopit aceste pedepse în felul următor:

În baza art. 33 lit. a C.pen., instanța va constata că sunt concurente următoarele infracțiuni pentru care au fost stabilite următoarele pedepse:

  • pedeapsa indivizibilă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare;
  • rest de pedeapsă de 165 zile rămas de executat, ca urmare a revocării liberării condiționate (conform sentinței penale nr. 2004/08.08.2012 a Judecătoriei A.) din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 1099/2010 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare;
  • sporul de 4 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 11/24.01.2014 a Judecătoriei H., definitivă prin neapelare;
  • pedeapsa de 1 (o) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen.;
  • pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen.;
  • pedeapsa de 1 (o) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 39 alin. 1 și art. 33 lit. a din vechiul C.pen.,

ultimele patru fiind stabilite potrivit prezentei sentințe penale.

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., instanța a contopit pedepsele mai sus arătate repuse în individualitatea lor și a hotărît ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare, la care va fi adăugat sporul acordat prin sentința nr. 11/24.01.1014, de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în total, o pedeapsă rezultantă finală de 3 ani și 4 (patru) luni închisoare. Instanța a reținut că acest spor aplicat prin sentința de condamnare anterioară este căzut în puterea lucrului judecat, astfel că instanța este obligată să îl aplice.

De asemenea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 C.pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat, precum și pentru realizarea funcțiilor pedepsei, de reeducare a condamnatului și exemplaritate, instanța a dispus ca executarea pedepsei cu închisoarea aplicată să se facă în regim de detenție. Raportat la toate împrejurările infracțiunilor și periculozitatea inculpatului, numai în acest mod, a observat instanța, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii aplicate va fi atins, pedeapsa închisorii aplicată și executată în regim penitenciar având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale din partea condamnatului.

În plus, modalitatea de comitere a faptelor, respectiv în contextul unor circumstanțe agravante speciale de natură a crea o atmosferă de nesiguranță socială (pe timp de noapte), relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidențiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfășurare a relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

De asemenea, instanța a revocat mandatul de executare nr. 16/04.02.2014, de 2 ani și 10 luni închisoare, din dosarul nr._ al Judecătoriei H. și a dispus emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă a sentinței penale, urmând ca, în baza art. 36 alin. 3 C.pen., să deducă din pedeapsa stabilită prin prezenta sentință penală perioada executată deja de către condamnat, respectiv perioada începând cu data de 05.02.2013 și până la zi, și să mențină starea de deținere a condamnatului.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța a reținut că persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C. nu s-a constituit părți civile în prezentul proces penal.

În baza art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., instanța a luat act de faptul că persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C. nu au solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 540 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 90 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 450 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății.

În baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., instanța a stabilit ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocatul B. I. (conform delegației atașate, nr. 015/04.09.2013), în timpul judecǎții, să fie avansat inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., va rămâne în sarcina statului.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul T. I. E..

Prin apelul promovat, inculpatul a formulat următoarele critici:

- în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în lipsa unui suport probator care să dovedească vinovăția sa în comiterea acestei fapte ;

- atitudinea procesuală de recunoaștere a faptelor de lovire și de distrugere și împrejurarea că o parte dintre condamnările anterioare vizează infracțiunile comise în timpul minorității, iar, pentru o parte a intervenit reabilitarea judecătorească, justifică reducerea pedepselor aplicate pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și de distrugere.

Analizând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:

Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului și a făcut o analiză a întregului probatoriu, expunând elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatului T. I. E..

Prima instanță a făcut o analiză a probelor ce au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, pronunțând o hotărâre bazată pe o motivare rațională ce face posibilă verificarea legalității și temeiniciei ei de instanța de control judiciar și respectă dreptul inculpatului la un proces echitabil.

În stabilirea situației de fapt nu a fost omisă nici una din probe, în speță, instanța îndeplinindu-și obligația de a se pronunța asupra cererilor inculpatului privind administrarea de probe și de a avea în vedere la soluționarea cauzei toate probele administrate.

Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art.103 Cod procedură penală ce impun a se face o analiză a tuturor probelor administrate și a se argumenta soluția pronunțată pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

În vederea aflării adevărului, instanța de fond a administrat toate probele utile,

concludente și necesare ce au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar, plângerile și,

declarațiile date de persoanele vătămate R. M., U. G. C. și U. C. C., procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor U. A., U. P., R. P. S., D. A.-C. se coroborează între ele și dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpatul T. I. E..

Probatoriul menționat a fost corect interpretat și coroborat de prima instanță, având în vedere toate împrejurările și datele ce conduc la o reală stabilire a situației de fapt și a activității infracționale desfășurate de inculpat.

Mijloacele de probă sus menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței probante, instanța de fond concluzionând corect că acest ansamblu probator a răsturnat prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea inculpatului.

Activitatea desfășurată de inculpat și implicarea în comiterea faptelor rezultă cu certitudine din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, ce au fost analizate și judicios evaluate de către prima instanță.

Instanța de fond a verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor inculpatului, argumentându-și soluția de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt și de drept ce au fundamentat opinia.

Astfel, în mod corect au fost înlăturate, în raport de situația de fapt relevată de probe, susținerile făcute de inculpat ce a negat săvârșirea faptelor prezentând în fața instanței alte variante ale situației de fapt, lipsite de suport probator și mai mult, infirmate de celelalte probe ce dovedesc pe deplin vinovăția sa.

Prima instanță a surprins corect si a reținut în mod just ca nesinceră poziția procesuală a inculpatului ale cărui declarații sunt în evidentă contradicție cu faptele și împrejurările ce se desprind din ansamblul probelor existente în cauză .

Prin apelul declarat, inculpatul T. I. E. a reiterat apărările invocate în

fața primei instanțe și a susținut că nu poate fi antrenată răspunderea sa penală pentru

comiterea faptei de violare de domiciliu, apărări infirmate de probatoriul expus anterior ce a dovedit vinovăția sa in comiterea acțiunii de pătrundere ,fără drept,in seara zilei de 25 12.2012, în jurul orelor 17,30, în curtea locuinței persoanelor vătămate U. G. C., U. C. C. și R. M., unde le-a lovit cu pumnii pe persoanele vătămate U. G. C. și U. C. C. și apoi în locuința acestora unde a distrus geamurile unei uși.

În raport cu cele expuse anterior, față de întreg materialul administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestuia, în mod justificat, instanța de fond a stabilit existența faptelor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere și vinovăția inculpatului T. I. E., criticile formulate de inculpat în sensul pronunțării unei soluții greșite de condamnare fiind nefondate.

Pe baza situației de fapt relevată de probele administrate, prima instanță a stabilit că faptele inculpatului T. I. E. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 Cod penal din 1968, violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 și 2 Cod penal din 1968 și de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal din 1968, comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit.a Cod penal din 1968.

Potrivit art.5 Noul Cod penal în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Verificând succesiunea de legi în timp, în vederea identificării legii mai favorabile, pe baza unei evaluări globale, comparând dispozițiile aplicabile din Codul penal din 1968 și pe cele din noul cod penal, prin prisma tuturor instituțiilor de drept penal incidente în speță, prima instanță a reținut corect că legea veche îi creează o situație mai avantajoasă inculpatului T. I. E..

Reținând ca lege mai favorabilă vechiul cod penal, C. va analiza hotărârea apelată și sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului de prima instanță sub imperiul legii vechi – criticat de acesta prin apelul promovat.

Astfel, se constată că instanța de fond a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepselor aplicate.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare, raportat la condițiile concrete de comitere a faptelor - în timpul nopții, prin exercitarea de violențe asupra persoanelor vătămate, - a valorilor sociale lezate prin activitatea infracțională a inculpatului și la împrejurările legate de persoana inculpatului, conduita procesuală adoptată caracterizată prin nesinceritate, perseverența deosebită a inculpatului ce a mai fost condamnat anterior, faptele deduse judecății fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr.11 din 24.01.2014 a Judecătoriei Hîrlău și în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la celelalte condamnări ale inculpatului pentru infracțiuni de furt și tâlhărie – prima instanță a manifestat suficientă clemență prin aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de textele sancționatorii apreciind corect că acestea înfăptuiesc în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială.

În raport de cele menționate anterior, C. constată că au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, criterii ce susțin concluzia că pedepsele aplicate inculpatului T. I. E. constituie o replică socială adecvată pericolului social concret al faptelor și inculpatului și nu se impune modificarea lor.

Totodată, C. reține că prima instanță a rezolvat întreaga situație juridică a inculpatului. prin aplicarea dispozițiilor art.6 Cod penal raportat la condamnarea anterioară a inculpatului dispusă prin Sentința penală nr.11 din 24.01.2014 a Judecătoriei Hîrlău, precum și a tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni și al recidivei, conform art.33, 34 și 36 alin.1 din vechiul Cod penal și art.39 alin.1 din vechiul Cod penal.

Față de complexul infracțional și pentru respectarea principiului autorității de lucru judecat, prima instanță a stabilit corect aplicarea sporului de 4 luni închisoare, pedeapsa finală de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului T. I. E. fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acesteia în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de inculpat fiind neîntemeiate, legalitatea și temeinicia sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, C., în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T. I.-E. împotriva Sentinței penale nr.81 din 6 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, ce va fi menținută.

Se va dispune retragerea formelor de executare emise la 15.07.2014 și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei decizii.

Potrivit art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T. I.-E. împotriva Sentinței penale nr.81 din 6 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, pe care o menține.

Dispune retragerea formelor de executare emise la 15.07.2014 și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei decizii.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare, în care a fost inclus onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2014.

Președinte,Judecător,

D. DumitrescuGeta S.

Grefier,

C. D.

Redactat D.D.

Tehnoredactat D.C.

2 ex/08.09.2014

← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006....  Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel IAŞI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 8/2014. Curtea de Apel IAŞI