Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 273/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-07-2014 în dosarul nr. 273/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 273/CJ/2014
Ședința publică de la 18 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Grefier E. A.
Pe rol fiind pronunțarea contestației penale formulată de condamnatul O. C. D. împotriva sentinței penale nr. 545/NCPP din 15 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 15 iulie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 18 iulie 2014.
Ulterior deliberării:
C. DE A.
Asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 545/NCPP din 15 mai 2014, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:
„În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, raportat la art. 595 Cod procedură penală, respinge ca nefondată sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor în P. Iași, constituită în baza art. 2 din HG nr. 836/2013, sesizare privind pe persoana condamnată O. C. D., fiul lui E. și A., născut la data de 06._, CNP_, deținut în P. Iași în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 105/29.05.2012 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 77 din 17.07.2012 și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2760/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin sentința penală nr. 105/29.05.2012 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 77 din 17.07.2012 a Curții de A. Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2760/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat numitul O. C. D. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) Cod penal, rezultată în urma contopirii următoarelor pedepse, respectiv:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969 și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută în art. 208 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 180 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută în art. 217 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
La data de 12.09.2012, Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2012, perioada de executat fiind 04.04.2012 – 03.04.2022.
Analizând dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Tribunalul reține că faptele pentru care s-a dispus condamnarea numitului O. C. D. prin sentința penală nr. 105/29.05.2012 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 77 din 17.07.2012 a Curții de A. Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2760/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea nouă, intrată în vigoare la data de 01.02.2014.
Pentru a constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, instanța urmează să examineze următoarele aspecte: aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile concurente; aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni; aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina persoanei condamnate.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din noul Cod penal, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În aplicarea legii penale mai favorabile, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 1/2014 a ICCJ pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din_, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, iar în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În aplicarea celor statuate de instanța supremă prin decizie obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța constată, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 6 din Codul penal, că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de violare de domiciliu (7 ani închisoare) depășește maximul special prevăzut de legea nouă, prevăzut de art. 224 alin. (1) și (2) din noul Cod penal (3 ani închisoare).
În consecință, dacă s-ar proceda la descontopirea pedepsei rezultante de 30 ani închisoare pe care o execută persoana condamnată O. C. D. în baza sentinței penale nr. 105/29.05.2012 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 77 din 17.07.2012 a Curții de A. Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2760/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, dar și la aplicarea art. 6 din noul Cod penal, ar rezulta următoarele pedepse concurente:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969 și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută în art. 208 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 180 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută în art. 217 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la concursul de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă de 30 ani aplicată sub legea veche persoanei condamnate O. C. D., cu maximul legal al pedepsei ce ar putea fi stabilită prin aplicarea dispozițiilor penale noi, avându-se în vedere pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, ce reglementează concursul de infracțiuni.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În cazul persoanei condamnate O. C. D., pedeapsa cea mai grea este cea de 10 ani închisoare (pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat), la care ar trebui adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, total care este de 6 ani și 4 luni închisoare (3 de ani închisoare pentru infracțiunea de furt, 3 de ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, 2 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere), deci un spor de 2 ani, 1 lună și 10 zile închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi de 12 ani 1 lună și 10 zile închisoare (10 ani + 2 ani, 1 lună și 10 zile), ce depășește cuantumul pedepsei în executarea căreia se află în prezent O. C. D. – de 10 ani închisoare - astfel încât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul Cod penal.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată numitului O. C. D., instanța constată că pedeapsa complementară aplicată pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea stabilită în ceea ce-l privește nu depășește limita de 5 ani prevăzut de legea nouă, astfel nu se impune reconsiderarea conținutului și limitelor ei, prin raportare la legea nouă.
Față de cele expuse, instanța constată că nu este întemeiată prezenta cerere, urmând a fi respinsă ca atare și, consecință a acestei soluții, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedură penală”.
În termenul prevăzut de lege condamnatul O. C. I., a formulat contestație, nemulțumit de soluția instanței de fond, prin care a solicitat reducerea pedepsei principale stabilită ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Analizând contestația formulată și actele și lucrările dosarului, C. constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Condamnatul O. C. I. execută pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită în urma contopirii următoarelor pedepse:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969 și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută în art. 208 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală și art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 180 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută în art. 217 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
Potrivit prevederilor art. 6 Cod penal aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei se face când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Verificând pedepsele aplicate condamnatului și limitele de pedeapsă stabilite de noul cod pentru aceste infracțiuni, se constată că doar pedeapsa de 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 3 ani la care se adaugă 1(un) an și 6(șase) luni ca urmare a reținerii stării de recidivă, celelalte pedepse nedepășind maximul prevăzut de legea nouă.
Dacă s-ar reduce această pedeapsă la maximul prevăzut de legea nouă, așa cum corect a reținut instanța de fond, ar trebui să se aplice regulile de la concursul de infracțiuni reglementat de legea nouă care obligă la pedeapsa cea mai mare să se aplice un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, în final condamnatului stabilindu-i-se o pedeapsă mai mare decât cea pe care o execută în prezent.
Prin urmare, C. constată că instanța de fond just a respins ca nefondată cererea formulată.
Pe cale de consecință, va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul O. C. D., împotriva sentinței penale nr. 545/NCPP din 15 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul O. C. D., împotriva sentinței penale nr. 545/NCPP din 15 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Obligă pe condamnatul O. C. D. să achite suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care a fost inclusă și suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 iulie 2014.
Președinte,
G. S.
Grefier,
E. A.
Red. G.S.
Tehnored. A.E.
2 ex./25.07.2014
Tribunalul Iași
Judecător – Ș. N.
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel IAŞI | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
