Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 13/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-01-2012 în dosarul nr. 13/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 13/2012
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. J.
Judecător A. G. O. M.
Grefier C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol fiind judecarea apelului penal, având ca obiect „ omor calificat”, declarat de inculpatul apelant U. C. , împotriva sentinței penale nr. 46 din data de 2 martie 2011 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul penal nr._ .
Conform disp.art.297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se că se prezintă inculpatul apelant U. C., asistat de avocat B. L. apărător ales, și martorul M. G.. lipsă fiind părțile civile C. A., S. de Ambulanță Județean V., S. M. de Urgență „E. B.” B. și S. C. de Urgență „Prof.Dr.N. O.”Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este al VIII-lea termen de judecată, că apelul inculpatului este motivat, că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța verifică identitatea martorului M. G., posesor al CI . nr._, CNP_, după care, procedează la audierea acestuia, cele declarate fiind consemnate în proces verbal separat, atașat la dosar.
Instanța pune în discuția părților cererea privind avizarea actelor medico legale, formulată de inculpat, prin apărător, la termenul anterior și cu privire la care s-a prorogat pronunțarea pentru termenul de judecată de astăzi.
Avocat B. susține că în cauză au fost emise trei acte medico-legale, de același medic legist, cronologia lor fiind următoarea: 13.10.2009, concluzii provizorii, apoi raportul de expertiză medico-legală tot din data de 13.10.2009, în aceeași zi deci, pentru ca în 18.02.2011 să vină din nou cu concluzii provizorii, același medic legist.
Se pune întrebarea, în condițiile în care instanța a solicitat prin obiective foarte clare, cum este posibil ca același medic care a emis raportul de expertiză medico-legală să emită concluzii provizorii.
Pe acest motiv solicită, temeiul art. 25 din Ordonanța 1/2000 să se înainteze lucrarea spre avizare la I.M.L. Iași.
Precizează de asemenea că înțelege să solicite în continuare, prin motivele de apel, schimbarea de încadrare juridică. Singurul act pe care inculpatul îl mai poate produce în apărare, este avizul Comisiei, sau nu a unei păreri dată de medic legist, de trei ori diferit.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că Această Comisie într-adevăr avizează, dar rațiunea testului de lege se referă la fondul concluziilor formulate de către expertul medico-legist. În cauza de față, este adevărat că s-au emis de către medicul legist într-o primă fază niște concluzii provizorii, pentru ca, ulterior, să redacteze și raportul de expertiză medico-legală.
Concluziile provizorii, sunt emise în fapt, în momentul în care, la solicitare a organului judiciar, a organului de urmărire penală, în momentul în care, medicul-legist, ia în primă fază cunoștință despre leziunile supuse analizei.
Ulterior, în urma analizei amănunțite se redactează raportul de expertiză medico legală.
Faptul că mai apoi, în cursul cercetării judecătorești, medicul legist, a înaintat un alte act cu concluzii provizorii, nu este de natură a impune avizarea Comisiei Superioare.
Apreciază că nu există diferențe majore între concluziile medicului legist provizorii și cele din raportul de expertiză.
Schimbarea de încadrare juridică nu se poate baza pe concluziile medico legale, ea fiind făcută de organul judiciar funcție de circumstanțele faptice.
Nu are importanță faptul că medicul legist arată că nu sunt 80 de zile sau sunt numai 40 de zile, cert este un singur lucru, și anume că leziunile au pus în pericol viața victimei, iar dinamica producerii acestor leziuni este foarte clară și rezultă din probele administrate.
În concluzie solicită respingerea cererii.
În replică, avocat B. susține că numărul de zile de îngrijiri medicale este foarte important, cu atât mai mult cu cât, există un certificat medico-legal emis de același medic care a emis concluziile provizorii și raportul medico-legal, un medic de la un cabinet și nu de la Institutul de Medicină legală.
Apreciază că proba este utilă și pertinentă și solicită admiterea cererii sale.
Instanța, consultându-se respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind avizarea expertizei medico-legale efectuată în cauză la data de 13.10.2009, în cursul urmăririi penale și completată prin supliment de expertiză intitulat „concluzii provizorii”din data de 18.02.2011, urmând ca evaluările cuprinse în cele două acte medico-legale să fie analizate odată cu judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat B. pentru inculpatul ureche C., solicită admiterea apelului, casarea sentinței Tribunalului V., și, în primul rând, schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Din întregul probatoriu administrat în cauză, atât la fond cât și în apel, s-a putut percepe modalitatea în care a avut loc incidentul dintre inculpat și partea vătămată. Atunci când se face referire la o infracțiune de tentativă de omor, trebuie avută în vedere intenția celui care lovește, legat de copul contondent folosit dar asupra părții corpului pe care o lovește.
În cauza de față, partea vătămată a fost lovită în zona capului. Din modalitatea în care s-a petrecut această faptă, în sensul că, partea vătămată a încercat să îl lovească pe inculpat cu o bâtă, acesta din urmă deposedându-l de bâtă și lovindu-l la rândul său, nu rezultă că inculpatul U. C. a dorit că aplice acea lovitură în zona capului cu scopul de a omorî partea vătămată. U. C. nu a avut nici un moment intenția de a omorî victima . Situația de fapt s-a desfășurat în timp scurt, datorită cuvintelor jignitoare adresate de victimă inculpatului. Inculpatul recunoaște că a lovit victima dar nu cu intenția de a omorî.
Față de această situație, apreciază că încadrarea juridică dată faptei în cauza de față, este greșită, și nu poate fi primită de către instanță..
Inculpatul a lovit de fapt, în zona umărului, numai că, partea vătămată s-a ferit, lăsându-se în jos, și atunci inculpatul a nimerit zona capului. În acest sens au declarat și martorii audiați în cauză.
Pornind de la aceste aspecte, consideră că instanța de apel, are posibilitatea, prin schimbarea de încadrare juridică dată faptei, să coboare cuantumul pedepsei sub limita minimului special, de 4 ani, urmând a se face aplicarea art. 86 ind. 3 Cod penal.
Solicită a se observa că nu este vorba despre un infractor deosebit de periculos și de o faptă pe care acesta să o fi urmărit.
A fost vorba despre un accident în viața inculpatului.
De altfel instanța a putut observa în mod nemijlocit și modul în care s-au luat declarațiile în cauză de către organele de poliție.
Solicită a fi pusă sub semnul întrebării încadrarea juridică a faptei, având în vedere că s-a dat pe baza unui certificat medico-legal emis de același medic legist, care a avut o singură părere și nu a ținut cont de faptul că partea vătămată era în stare de ebrietate și că în urma loviturii aplicate, aceasta a căzut.
Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, și solicită admiterea apelului astfel cum s-a solicitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că nici într-un caz nu se poate dispune schimbarea de încadrare juridică. Practica judiciară cât și doctrina sunt clare în ceea ce privește delimitarea dintre infracțiunea de tentativă de omor și aceea de vătămare corporală gravă.
În cazul de față este vorba despre aplicarea unei lovituri, cu un obiect contondent, într-o zonă extrem de vulnerabilă – zona capului -, fiind vorba despre o urmare care exclude orive fel de comentarii. Este vorba mai mult decât despre punerea în primejdie a vieții victimei, este vorba despre cauzare a unei infirmități permanente ulterioare. Este adevărat că totul a pornit de la un conflict spontan, însă inculpatul a aplicat o lovitură cu un obiect contondent în zona capului.
Susținerile inculpatului, în sensul că partea vătămată s-ar fi aplecat, că acesta ar fi avut intenția de a lovi în zona umărului și nu în zona capului nu pot fi primite de către instanță nefiind dovedite prin nici un fel de mijloc de probă administrat în cauză.
Apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă, probele administrate în cauză conducând la vinovăția inculpatului.
Faptul că inculpatul nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate nu are importanță și nici relevanță în realizarea încadrării juridice.
În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de inculpat, apreciind sentința Tribunalului V. ca fiind legală și temeinică, urmând a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, precizând că nu a avut intenția de a omorî victima și că dorește să execute pedeapsa în libertate.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față;
P. sentința penală nr. 46 din 2 martie 2011 a Tribunalului V. s-au hotărât următoarele:
„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul U. C. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 -175 lit.i) Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 182 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 73 lit.b) Cod penal.
Pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.i) Cod penal, condamnă inculpatul U. C., fiul lui C. și A., născut la 25.10.1988 în mun. B., jud. V., cetățean român, 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP_, domiciliat în ., jud. V., la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal.
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În baza art.118 lit.b) Cod penal confiscă de la inculpatul U. C. o bâtă aflată la Camera de corpuri delicte a instanței și înregistrată la poziția 89/2010 din Registrul de evidență a corpurilor delicte a Tribunalului V..
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul U. C. să achite către S. de Urgență Profesor Dr. N. O. Iași la suma de 5.086,32 lei, S. C. de Urgență E. B. B. 1.889,21 lei și către S. Județean de Ambulanță V. suma de 1.378,60 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. A. constituită parte civilă și obligă inculpatul U. C. să îi achite acesteia suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale, 100.000 cu titlu de daune morale și prestație periodică lunară de 1.500 lei calculată de la data săvârșirii faptei și până încetarea stării de nevoie.
Obligă inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpatul la 500 de lei către partea civilă C. A. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute la judecata în primă instanță.”
Pentru a pronunța sentința penală instanța de fond a reținut următoarele:
„S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 20.09.2009, inculpatul U. C. i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în zona capului părții vătămate C. A., în drumul public, iar părții vătămate i-au fost cauzate, ca urmare a acțiunii inculpatului, leziuni de violență extrem de grave, care au necesitat pentru vindecare 80-85 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate și în urma cărora aceasta a rămas cu infirmitate fizică și psihică și invaliditate permanentă.
În timpul cercetării judecătorești, la termenul din 6 octombrie 2010 a fost audiat inculpatul U. C. care a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, însă fără a avea această intenție. A arătat inculpatul că a fost atacat de către vătămat, iar lovirea acestuia s-a produs ca urmare a încercărilor de dezarmare a părții vătămate. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă aceasta prin actul de sesizare al instanței.
Instanța, din oficiu, la primul termen de judecată după . dispozițiilor modificatoare a Codului de procedură penală, respectiv la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010, a adus la cunoștința inculpatului U. C. prevederile art.3201 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, conform cărora inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și poate solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La termenul de judecată susmenționat, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, pentru a beneficia de prevederile aliniatului 7 al aceluiași articol.
Cu ocazia dezbaterilor, când s-au făcut solicitări de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii art.182 alin.2 Cod penal și a art.73 lit.b) Cod penal, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.3201 Cod procedură penală având în vedere faptul că din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă cu claritate faptele inculpatului și nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a se putea stabili o pedeapsă legală, astfel încât a fost repusă cauza pe rol.
Au fost audiați martorii din lucrări:
- N. M. care și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și care a arătat că partea vătămată a fost blocată cu căruța de inculpat și de cele două persoane din familia Hazazup, iar toate cele trei persoane au atacat-o pe partea vătămată, iar în momentul în care vătămatul a întors capul spre dreapta a fost lovit cu parul de către inculpat.
- martorii Hazazup C. și Hazazup V., martorii ce și-au nuanțat declarațiile date în cursul urmăririi penale. Aceștia au susținută că partea vătămată ar fi fost cea care s-a dat jos prima din căruță fiind înarmată cu un par și l-a atacat pe inculpat.
- martorul Hazazup V., care a susținut că a auzit de la fiul său, Hazazup C. că partea vătămată și inculpatul s-au bătut, iar în urma unei lovituri partea vătămată ar fi căzut cu capul de o piatră.
- martorul A. C., persoană care a venit la locul faptei ulterior și care a aflat de la martora V. P. faptul că vătămatul ar fi fost lovit de către inculpat.
- martora F. E., persoană în vârstă care, chiar dacă nu a văzut desfășurarea conflictului în întregime, l-a observat pe vătămat care într-adevăr avea ceva în mână, însă care se retrăgea și le cerea celor care erau ofensivi la adresa sa, care îl atacau, să nu îl lovească, să nu îl omoare. A arătat martora că atitudinea agresivă a atacatorilor ar fi fost motivul pentru care partea vătămată se retrăgea din fața inculpatului și a celorlalte persoane. Nu a putut să precizeze martora câte persoane erau, dar a apreciat că cel puțin trei persoane se îndreptau spre vătămat cu o atitudine agresivă.
Inculpatul și-a propus în apărare proba cu acte în circumstanțiere și proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiați doi martori în circumstanțiere.
Martorii nominalizați de inculpat nu s-au prezentat la instanță, iar la termenul din 02.03.2011, acesta a renunțat la cei doi martori propuși.
Au fost depuse la dosarul cauzei, de către inculpat, un set de caracterizări formulate de consăteni de-ai acestuia, din care reiese faptul că inculpatul este cunoscut în comunitatea din care face parte ca fiind un băiat cuminte și civilizat, fără a crea în comunitate.
Instanța, din oficiu, dar și la solicitarea apărătorilor inculpatului și părții vătămate, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către Cabinetul de Medicină Legală B. pentru a se stabili direcția de aplicare a loviturii cauzatoare de leziuni părții vătămate, succesiunea și modul de producere a leziunilor, precum și poziția în care se aflau victima și agresorul.
Raportul de supliment de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Cabinetul de Medicină Legală B. a concluzionat că leziunile produse părții vătămate s-au produs prin lovire activă cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta, din spate lateral-dreapta victimei, urmată de cădere și lovire de un plan dur pe partea stângă a capului.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele;
Partea vătămată C. A. locuiește în satul Fruntișeni, ., iar inculpatul U. C. în aceeași comună, dar în satul Grăjdeni, între cei doi existând conflicte anterioare.
În ziua de 20.09.2009, partea vătămată C. A. s-a întâlnit cu martorul N. M., fiecare având calul său, și s-au hotărât să lege ambii cai la căruța martorului, să se plimbe cu ei, să vadă dacă se potrivesc.
Au mers până în satul Grăjdeni, după care s-au întors la locuința martorului, în satul Fruntișeni. Când să bage căruța în curte, C. A. a fost sunat de preotul de la mânăstirea Grăjdeni să vină până la el, având în vedere faptul că partea vătămată se înțelesese cu preotul pentru efectuarea unor lucrări de zidărie. Partea vătămată s-a urcat din nou în căruță și a plecat spre Grăjdeni, fără a-i spune lui N. M. unde pleacă.
Martorul N. M. s-a urcat pe cal și a plecat după C. A., găsindu-l pe acesta în satul Grăjdeni. L-a întrebat de ce a plecat așa în grabă, iar el a spus că a avut o lucrare de făcut.
N. M. a legat calul cu care venise la spatele căruței, s-au oprit la un bar situat vis-a-vis de locuința inculpatului U. C., și-au luat câte un suc și au stat lângă căruță pentru a-l consuma.
Între timp, inculpatul U. C. s-a întâlnit într-un bar situat la câțiva metri de barul unde era partea vătămată, cu martorii Hazazup V. și Hazazup C.. Acesta din urmă venise cu căruța împreună cu tatăl său, Hazazup V., care nu a intrat în bar, rămânând în drum, lângă căruță.
Hazazup C. a comandat o bere, dar nu a stat mult în bar, pentru că tatăl său îl aștepta afară.
Hazazup V. și inculpatul U. C. și-au comandat de băut și au mai rămas în bar.
Hazazup C. a plecat împreună cu tatăl său către casă și, când au ajuns în dreptul barului situat vis-a-vis de locuința inculpatului, i-au văzut pe C. A. și N. M. stând lângă căruță, pe partea opusă drumului.
Hazazup C. a oprit căruța iar tatăl său Hazazup V. a coborât și s-a dus la vătămat, întrebându-l ce caută el în . C. a declarat că l-a auzit pe vătămat înjurându-l pe tatăl său și s-a hotărât să îl bată. A întors căruța și s-a dus la barul unde erau vărul său și inculpatul U. C., i-a luat pe amândoi în căruță și s-a întors la barul unde era vătămatul.
Între timp, partea vătămată și martorul N. M. se urcaseră în căruță și voiau să plece, când a venit Hazazup C. cu ceilalți doi și i-au blocat drumul cu căruța. C. A. s-a dat jos din căruță, la fel ca și inculpatul U. C. și verii Hazazup.
Din acest moment, declarațiile persoanelor implicate în conflict au fost contradictorii, în sensul că partea vătămată și martorul N. M. au declarat că inculpatul U. C., când s-a dat jos din căruță, avea în mână o bâtă, în timp ce inculpatul și verii Hazazup au declarat că vătămatul avea în mână o bâtă, pe care o luase din căruța lui iar ulterior inculpatul a luat bâta vătămatului, după ce acesta a scăpat-o din mână. Au declarat acești martori că în acest context, vătămatul s-ar fi dus și ar fi luat o altă bâtă din căruță.
Acest aspect, respectiv de unde au fost luate cele două bâte, cu care s-au înarmat vătămatul și inculpatul, din căruța părții vătămate sau din căruța martorului Hazazup C., nu a putut fi lămurit cu certitudine.
Cert este că, după ce fiecare a avut în mână câte o bâtă, au început să se bată cu acestea, lovind bâtele între ele, fără a se lovi peste corp.
Un singur martor ocular, care nu cunoaște părțile și care nu a avut nici un interes în cauză, respectiv martora F. E., a declarat că vătămatul mergea cu spatele în momentul în care se loveau cu bâtele și că la un moment dat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu parul în cap, vătămatul căzând la pământ inconștient.
La urmărirea penală, inculpatul a declarat că, la un moment dat, în timp ce se loveau cu bâtele, vătămatul a lăsat bâta jos, iar atunci i-a aplicat o lovitură cu bâta peste cap, vătămatul căzând la pământ.
Imediat după agresiune a fost chemată ambulanța, iar vătămatul a fost transportat la spital.
Pentru a se stabili o eventuală stare de provocare, care ar fi putut fi cauzată de faptul că vătămatul s-ar fi înarmat primul și, pentru că declarațiile părților implicate erau contradictorii, s-a dispus, cu acordul inculpatului, efectuarea unei constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat. Vătămatul nu a putut fi testat datorită afecțiunilor cu care a rămas ca urmare a agresiunii.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de I.P.J. V. – S. criminalistic, la întrebările relevante ale cauzei, adresate inculpatului U. C., au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul medico-legal B., C. A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, contuzie temporală dreapta și contuzie dilacerare hemoragică frontală stânga și temporală dreapta, HED parietal superior și HSD temporo-parietal stâng operat.
Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009 și a necesitat 80-85 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Traumatismul a pus în pericol viața părții vătămate.
În urma traumatismului suferit, partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică și psihică, precum și cu invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanță osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice, respectiv tulburare afectivă organică, . cu decompensări impulsiv, explozii frecvente post TCC.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei însă a nuanțat intenția cu care a acționat motivând că ar fi fost atacat de către partea vătămată și că ar fi vrut să o lovească peste braț, însă aceasta s-a ferit, s-a înclinat, iar lovitura a nimerit zona capului.
Declarația inculpatului este parțial sinceră, având în vedere declarațiile celorlalți martori și datele ce rezultă din expertiza medico-legală traumatologică. În declarația dată la 08.12.2010 inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă aceasta în rechizitoriu, în ideea de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală.
Din declarațiile martorilor N. M. și F. E. rezultă că inculpatul U. C. a avut inițiativa conflictului. Împreună cu Hazazup V. și Hazazup C. au barat drumul căruței în care se aflau partea vătămată și martorul N. M.. Inculpatul a coborât din căruță având în mână o bâtă, Hazazup C. avea un arc de la o hrubă de la o căruță, iar Hazazup V. avea pietre. Partea vătămată a coborât din căruță și se retrăgea fiind urmărit de cei trei. Martora F. E. l-a auzit pe vătămat strigând la agresori „Nu dați!”, în timp ce se retrăgea. În momentul în care partea vătămată a întors capul spre Hazazup C., inculpatul a lovit-o cu putere cu parul în cap. Partea vătămată a căzut, iar inculpatul și ceilalți doi agresori au continuat să se manifeste agresiv față de N. M., care a fost nevoit să fugă cu căruța din locul respectiv.
Varianta prezentată de inculpat nu este confirmată de nici una dintre declarațiile celorlalți martori.
Martorii Hazazup V., Hazazup C. și Hazazup V. au prezentat variante diferite de desfășurare a conflictului. Nici unul dintre acești martori nu a putut să explice contradicțiile ce există în declarațiile pe care tot ei le-au dat la urmărirea penală și cele date la instanță, precum și între declarațiile fiecărui martor în parte.
În acest context probator, tribunalul apreciază că inculpatul a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 raportat la art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal. Rezultatul mai grav, respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate este urmarea activității intenționate a inculpatului. Din modul în care inculpatul a acționat, lovind cu putere, cu un par, în zona capului părții vătămate, rezultă că el a prevăzut rezultatul faptei sale și l-a acceptat. Rezultatul mai grav nu este urmarea culpei inculpatului, deci nu se poate reține ca formă de vinovăție praeterintenția, motiv pentru care va fi respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în dispozițiile art.182 Cod penal.
Tribunalul constată că nu sunt îndeplinite nici cerințele art.73 lit.b) Cod penal. Așa cum s-a arătat, inculpatul a avut inițiativa conflictului și, înarmat cu o bâtă, însoțit de cei doi martori, s-a îndreptat către partea vătămată, forțând-o să sară din căruță. Partea vătămată a încercat să se apere, retrăgându-se din calea celor trei agresori, rugându-i să nu o lovească și să nu o omoare. Rugămințile părții vătămate au fost auzite atât de martorul N. M., cât și de martora F. E., aceasta din urmă putând fi apreciată ca o martoră obiectivă întrucât nu face parte nici din grupul inculpatului și nici al părții vătămate.
Pentru aceste considerente va fi respinsă și solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării, prev. de art.73 lit.b) Cod penal.
Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului i se va aplica o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prev. de art.52 și art.72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea oscilantă în timpul procesului, urmarea produsă, constând în cauzarea unor leziuni grave părții vătămate care practic au scos-o din viața civilă pe aceasta.
I se va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal. Gravitatea faptei comise îl fac pe inculpat nedemn de a fi ales în autoritățile publice, sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.118 lit.b) Cod penal se va confisca de la inculpatul U. C. o bâtă aflată la Camera de corpuri delicte a instanței și înregistrată la poziția 89/2010 din Registrul de evidență a corpurilor delicte a Tribunalului V..
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 va fi obligat inculpatul U. C. să achite către S. de Urgență Profesor Dr. N. O. Iași la suma de 5.086,32 lei, S. C. de Urgență E. B. B. 1.889,21 lei și către S. Județean de Ambulanță V. suma de 1.378,60 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. A. constituită parte civilă se va avea în vedere faptul că inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile formulate, astfel că va fi admisă acțiunea civilă promovată și va fi obligat inculpatul U. C. să îi achite acesteia suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale, 100.000 cu titlu de daune morale și prestație periodică lunară de 1.500 lei calculată de la data săvârșirii faptei și până încetarea stării de nevoie.”
Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul U. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apel, inculpatul prin apărător, susține că din modalitatea de săvârșire a faptei, în sensul că partea vătămată a încercat să îl lovească pe inculpat cu o bâtă, acesta din urmă deposedându-l de bâtă și lovindu-l la rândul său, nu rezultă că inculpatul U. C. a dorit să aplice acea lovitură în zona capului, cu scopul de a omorî pe partea vătămată. U. C. nu a avut nici un moment intenția de a omorî victima.
Inculpatul a lovit victima de fapt în zona umărului, partea vătămată s-a ferit, lăsându-se în jos și atunci inculpatul a nimerit zona capului. În acest sens au declarat și martorii audiați în cauză.
Solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal și reindividualizarea pedepsei prin reducerea sub minimul speciale de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 86 ind. 3 Cod penal și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal și art. 73 lit. b Cod penal.
Actul medico-legal a fost emis de același medic legist care a formulat și concluziile provizorii și nu a ținut cont de faptul că partea vătămată era în stare de ebrietate și că în urma loviturii aplicate aceasta a căzut.
În motivele de apel scrise, inculpatul solicită reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b Cod penal.
Din declarațiile martorilor audiați, conflictul dintre inculpat și partea vătămată a fost „început” de partea vătămată care se afla sub influența băuturilor alcoolice și a început să aplice mai multe lovituri de par inculpatului. Intenția inculpatului a fost de a se apăra. Inculpatul a fost provocat, lovitura aplicată fiind rezultatul unei puternice stări de tulburare induse de actele de violență ale părții vătămate.
Conduita bună a inculpatului anterior comiterii infracțiunii, atitudinea inculpatului ulterior momentului săvârșirii, atitudinea sinceră a acestuia în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată și stăruința depusă de inculpat în repararea prejudiciului, trebuie reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art. 74 Cod penal.
În latura civilă, sumele acordate cu titlu de daune morale și materiale nu au fost dovedite în cauză. Partea vătămată nu a probat sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.
Apelul este nefondat.
În apel a fost audiată martora F. E. și au fost audiați martorii M. G., M. M. și B. E., un martor în circumstanțiere – A. C..
Situația de fapt reținută de instanța de fond corespunde probelor administrate care au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările de săvârșire a infracțiunii se fundamentează pe probe.
Audierea martorilor în apel nu modifică situația de fapt reținută.
La data de 8 decembrie 2010, inculpatul U. C. a dat a doua declarație în cauză, cunoscând dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală care i-au fost aduse la cunoștință, că recunoaște fapta pentru care este trimis în judecată, astfel cum este descrisă în rechizitoriu.
Din probele cauzei rezultă că la momentul în care partea vătămată și martorul N. M. voiau să plece de la bar și se urcaseră în căruță a venit Hazazup C. cu căruța în care se aflau vărul său și inculpatul U. C. și i-au blocat drumul cu căruța cu intenția de a-l bate, întrucât, auzise anterior că partea vătămată îl înjurase pe tatăl său Hazazup V..
Cei trei au înconjurat, coborând din căruța lor, căruța în care se afla partea vătămată și martorul N. M., a coborât și partea vătămată din căruță și a fost lovit de inculpatul U. C. cu bâta în cap, după care, acesta a căzut.
Martorul N. M. a văzut momentul în care inculpatul l-a lovit cu bâta în cap pe partea vătămată, precum și martora F. E.. Martorul Hazazup C. a văzut când inculpatul l-a lovit în cap pe C. A. cu bâta - ( fila 111 dosar urmărire penală). Martorul Hazazup V. a auzit ulterior despre conflict, și anume că, U. C. l-ar fi bătut pe C. A., dar nu cunoștea sursa conflictului dintre ei - ( fila 115 dosar urmărire penală).
Declarațiile sunt contradictorii cu privire la cei care dețineau bâte. Din declarațiile celor prezenți în căruța inculpatului rezultă că nu aveau bâte în căruță. Aceeași situație rezultă din declarația martorului N. M., aflat în căruță cu partea vătămată, în sensul că ei nu aveau bâte în căruță.
Cert este că inculpatul l-a lovit pe vătămat cu bâta în cap provocându-i traumatismele descrise în expertiza medico-legală și în suplimentul la expertiză,iar inculpatul nu a prezentat nici un act medico-legal care să-i ateste eventualele leziuni suferite în conflict.
Totodată, sunt dovedite în cauză modalitatea și cronologia desfășurării conflictului, inițiativa aparținând numitului Hazazup C. care s-a hotărât să-l bată, aducându-l la locul conflictului în ajutor, pe inculpatul U. C. și pe vărul său Hazazup V., blocând căruța în care se afla partea vătămată și martorul N. M., materializând prin aceste acțiuni, intenția de a-l bate pe C. A..
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, C. A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, contuzie temporală dreapta și contuzie dilacerare hemoragică frontală stânga și temporală dreapta, HED parietal superior și HSD temporo-parietal stâng operat, produse prin lovire cu obiect contondent, care au necesitat 80-85 zile îngrijiri medicale și traumatismul i-a pus în pericol viața.
P. suplimentul la raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza cercetării judecătorești, din dispoziția instanței și denumit greșit „concluzii provizorii”, se concluzionează că traumatismul a putut fi produs la 20 septembrie 2009, prin lovire activă cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta, din spate lateral-dreapta victimei, urmată de cădere și lovire de un plan dur pe partea stângă a capului ( fila 115 dosar instanță).
Suplimentul de expertiză nu are concluzii contradictorii concluziilor expertizei medico-legale efectuată în cauză.
În urma traumatismului suferit, partea vătămată a rămas cu o infirmitate fizică și psihică și invaliditate permanentă conferită de lipsa de substanță osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice.
Fapta inculpatului U. C. de a aplica o lovitură cu bâta părții vătămate cauzându-i leziunile traumatice menționate și care i-au pus în primejdie viața și în loc public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 raportat la art.174 cu referire la art.175 lit.i Cod penal și este dovedită în cauză de declarațiile martorilor, actele medico-legale, recunoașterea inculpatului, declarație care este folosită împotriva sa conform art. 70 Cod procedură penală, fiind coroborată cu celelalte probe menționate.
Critica privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal nu este fondată. Din modul în care inculpatul a acționat, lovind cu intensitate pe partea vătămată, cu un obiect vulnerant, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală a corpului, respectiv, în capul părții vătămate căreia i-a cauzat leziuni ce i-au pus în primejdie viața, rezultă că acesta a acționat cu intenția de a ucide. Nu se poate reține intenția prin raportare la fapta de lovire sau vătămate, intenția raportându-se la acțiunea de a ucide, examinată prin corpul contondent folosit, zona vitală vizată și consecințele produse, care i-au pus în pericol viața. Nu se poate reține culpa inculpatului față de consecința mai gravă produsă și intenția indirectă a acestuia, raportat la acțiunea de lovire sau vătămare pentru aceleași considerente.
Cum sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în mod just nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal.
Nicio acțiune a părții vătămate nu se încadrează în acțiune provocatoare produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin alte acțiuni ilicite grave care să-i fi provocat inculpatului o stare puternică de tulburare sau emoție în care să fi săvârșit infracțiunea.
Nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b Cod penal.
Conflictul a fost declanșat de numiții Hazazup V. și Hazazup C..
În procesul individualizării pedepsei s-a reținut în favoarea inculpatului recunoașterea faptei, deși, conduita sa procesuală pe parcursul procesului penal până la ultima declarație dată în fața instanței a fost oscilantă, de nerecunoaștere și apoi de recunoaștere parțială a faptei, faptul că nu are antecedente penale, orientându-se spre o pedeapsă în limite legale, la nivel mediu, de natură să reflecte gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, modalitatea de comitere, consecințele produse și date ce țin de persoana inculpatului, fiind proporțională și de natură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni, conform art. 72 și 52 Cod penal.
Nu se impune reținerea ca circumstanțe atenuante personale lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptei, aceste date ce țin de persoana inculpatului având ponderea acordată deja în procesul individualizării pedepsei raportat la circumstanțele reale ale faptei și consecințele produse. Aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 Cod penal nu este admisă de lege față de cuantumul pedepsei aplicate.
În latură civilă, cauza a fost just soluționată, despăgubirile materiale și morale fiind dovedite în cauză și acordate în consecință.
Criticile formulate în apel sunt nefondate și conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală ca fi respins ca nefondat apelul inculpatului și va fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința penală atacată, și după verificarea din oficiu în limitele efectului devolutiv al apelului.
Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul U. C. împotriva sentinței penale nr.46 din data de 02 .03.2011 a Tribunalului V., pe care o menține.
Obligă apelantul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru partea civilă C. A. .
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2012
Președinte,Judecător,
T. JuverdeanuAncuța G. O. M.
Grefier,
C. B.
Redact T.J.
Tehnored. C.B.
2 ex.- 20.02.2012
Tribunalul V.
Judecător: P. F. N.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 47/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
