Revocare control judiciar. Art.213 alin. 6 NCPP. Decizia nr. 73/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 73/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIA NR. 73/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte I. E. C.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea contestației formulate de inculpata T. L., împotriva încheierii pronunțate la data de 15.10.2014 în dosarul nr._ 13, al Tribunalului V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror C. G. din cadrul D.N.A. – S. T. Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,
Curtea de apel
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea de ședință din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul cu nr._ 13, s-a dispus, printre altele, următoarele:
„I. Respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulate de inculpații: C. E. și T. L..
Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
„În ședință publică, inculpata T. L., prin apărător B. G. a formulat o cerere de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.
În motivarea cererii s-a arătat că, la acest moment procesual, au încetat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
A arătat că măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată în urma încetării de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Această din urmă măsură a fost luată de Curtea de Apel Iași prin Decizia nr. 1314/20.12.2013, prin care a admis recursul a 15 dintre inculpați, printre care și al inculpatei T. L., și a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Dacă la data de 20.12.2013 s-a constatat de Curtea de Apel Iași că se impune luarea acestei măsuri pentru o bună desfășurare a procesului penal, în cauză nefiind începută judecata în primă instanță, la trecerea a 10 luni de la acest moment consideră că se impune reanalizarea existenței temeiurilor care au determinat-o.
Cu privire la condițiile necesare luării unei măsuri preventive (deci, inclusiv a controlului judiciar), subliniază faptul că, în cauză nu este incidentă nicio ipoteză prevăzută de art. 202 Codul de procedură penală, potrivit căruia pentru dispunerea unei măsuri preventive se impune a se constata că măsura este necesară „în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei infracțiuni”.
S-a apreciat de către apărătorul inculpatei că, în cauză, nu este prezent niciunul dintre aceste motive ce trebuie să existe pentru luarea /menținerea măsurii controlului judiciar. Din comportamentul inculpatei nu reiese nici un motiv care să determine concluzia că, în lipsa acestei măsuri, inculpata s-ar sustrage de la judecata cauzei ori ar împiedica bunul mers al cercetării judecătorești.
Astfel, s-a solicitat să se constate că nu se mai impune menținerea măsurii controlului judiciar luată față de inculpată deoarece aceasta nu a efectuat nici un act care să determine suspiciunea că ar periclita buna desfășurare a prezentului proces penal.
Dimpotrivă, inculpata a respectat întocmai toate măsurile impuse de instanță de judecată la data de 25.02.2014 și s-a prezentat la termenele acordate în prezentul dosar, sens în care consideră că au încetat temeiurile luării acestei măsuri.
Tot în susținerea solicitării inculpatei T. L., avocat C. M. a adăugat că, doctrina penală europeană și, în general, practica judiciară, este că, în momentul în care este posibil ca un om să fie judecat având sentimentul că este liber, atunci instanțele de judecată apreciază în consecință
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 202 și art. 242 din Codul de procedură penală, inculpata T. L. solicitând admiterea cererii și revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază că atât cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulate de inculpații C. E. și T. L., în baza art. 242 din Codul de procedură penală, cât și cererea de modificare a condițiilor controlului judiciar formulată de inculpata D. A. sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 202 Noul Cod proc. penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată.
Tribunalul reține că, în pofida susținerii inculpaților C. E. și T. L., în cauză există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, măsura preventivă a controlului judiciar fiind necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pentru a evita contactele acestor inculpați cu alți coinculpați și cu martorii, denunțătorii sau investigatorii cu identitate reală sau cu identitate acoperită: A. I., D. V., C. R., P. T., A. D., N. C., P. G. M., Stratulea D., C. Igor, C. A. I., P. M..
Măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpați este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Faptul că măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și, ulterior, cu luarea măsurii preventive a controlului judiciar, dovedește că menținerea acestei măsuri se impune deoarece judecata este doar la început, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, că nu au dispărut împrejurările care au impus luarea acestei măsuri.
Aspectele invocate de inculpați, nu reprezintă un motiv pentru revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Față de considerentele anterior expuse, apreciază tribunalul că se impune pentru buna desfășurare a procesului penal menținerea acestei măsuri, fapt pentru care, în temeiul art. 242 din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulate de inculpații C. E. și T. L..
Împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul V. a formulat contestație inculpatului T. L., reiterând motivele formulate în cererea privind revocarea controlului judiciar, anexând actele pe care a înțeles să-și sprijine cererea formulată.
Contestația a fost motivată în scris și susținută cu ocazia dezbaterilor, motivele invocate de contestator fiind consemnate întocmai în încheierea de dezbateri.
Examinând încheierea contestată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate, Curtea constată ca aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
Tribunalul a apreciat, în mod optim, că pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în prezența inculpatei, se impunea restrângerea libertății acesteia, prin impunerea unui control exercitate de organele desemnate.
În analizarea cererii formulate de inculpată instanța este datoare să analizeze dacă prin revocarea măsurii controlului judiciar, scopul măsurii, respectiv buna desfășurare a procesului, împiedicarea sustragerii inculpatei de la judecată se pot realiza în continuare.
Curtea apreciază că în stadiul actual al cercetării judecătorești, respectiv demararea judecății în primă instanță (termenul de cameră preliminară fiind depășit la acest moment), se justifică menținerea măsurii preventive dispuse față de inculpată.
Curtea reține că măsura preventivă a controlului judiciar ( care înlocuiește în fapt măsura obligării de a nu părăsi țara) constituie o alternativă la măsura excepțională a arestării preventive, care se subsumează imperativului realizării scopului oricărei măsuri preventive, astfel cum este prevăzut de disp. art. 202 cod proc. pen.
Chiar dacă presupune aflarea persoanei cercetate în stare de libertate, această măsură implică o . restricții și privațiuni inerente oricărei măsuri preventive și justificate în mod necesar de exigențele derulării unei proceduri penale în condiții optime. Este deci evident, contrar susținerilor apărătorului ales al inculpatei, că aceasta este judecată, în prezent, ca o persoană liberă, căreia i s-au adus restrângeri, firești, legale, justificate de bănuiala care aplanează asupra acesteia, privind violarea normelor penale.
D. urmare, reglementând controlul judiciar în cadrul acestei măsuri prin instituirea unor obligații în sarcina inculpatului, legiuitorul a înțeles să impună persoanelor față de care s-a dispus o atare măsură preventivă o categorie de obligații de la care nu se poate deroga și care se aplică fără excepție în toate cauzele, tocmai pentru că ele reprezintă o condiție sine qua non pentru atingerea scopului înlocuirii măsurii arestării preventive.
D. fiind conținutul interdicțiilor și imperativul asigurării în bune condiții a desfășurării procesului penal, Curtea apreciază că supunerea persoanei unui control constituie o garanție de bază a conformării conduitei sale la celelalte restricții, precum și a posibilității de supraveghere de către organele competente a modului în care ele sunt respectate.
Este adevărat că din actele dosarului, rezultă că inculpata desfășoară activități de natură a asigura sursele de venit necesare, însă nu se poate aprecia în acest caz că interdicțiile impuse în cadrul măsurii depășesc limita rezonabilității și nici că prin aceasta s-ar putea genera consecințe negative asupra dreptului la muncă al inculpatei sau asupra vieții private a acesteia.
Cum orice măsură preventivă, privativă sau restrictivă de libertate, trebuie particularizată în raport cu împrejurările cauzei, stadiul procesual și persoana celui acuzat de comiterea unei infracțiuni, instanța de apel reține că, cel puțin la acest moment procesual, instanța de fond a avut în vedere aceste elemente, dar și condițiile stabilite de instanța europeană pentru aplicarea de către instanțele naționale a unei măsuri ce constituie o limitare a libertății de circulație.
Raportând condițiile menționate mai sus la contextul concret al cauzei se poate aprecia rezonabil că, dat fiind faptul că restrângerea libertății de mișcare a inculpatei a fost deja apreciată ca fiind necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, astfel că nu se justifică, cel puțin la acest moment, revocarea măsurii dispuse..
Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că o astfel de soluție, respectă întru totul necesitatea proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
Pentru aceste considerente, Curte va respinge contestația formulată de inculpata T. L. împotriva încheierii de ședință din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul cu nr._ 13, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 cod proc. pen.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata T. L. (fostă C.), fiica lui Ș. și E., născută la data de 17 iunie 1967, în Mun. Huși, jud. V., domiciliată în Huși, ., ., ., CNP_, împotriva încheierii de ședință din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul cu nr._ 13, încheiere pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014.
Președinte,
I. E. C.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./tehnoredactat C.I.E.
2 ex. – 02.10.2014
Tribunalul V. – jud. E. S.
| ← Furt. Art.228 NCP. Hotărâre din 27-04-2015, Curtea de Apel IAŞI | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr.... → |
|---|
